StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » istoria economiei
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Modernizarea economica, sociala si politica a romaniei in perioada 1848 – 1914



MODERNIZAREA ECONOMICA, SOCIALA SI POLITICA A ROMANIEI IN PERIOADA 1848 – 1914

            Aceasta este o perioada de acumulari si de transformari calitative in plan economic-social, de adanci prefaceri politico-institutionale si de achizitii hotaratoare in viata nationala. Esenta acestor prefaceri sta sub semnul modernizarii societatii romanesti, al formarii civilizatiei romane moderne.

            Cele mai importante evenimente istorice care marcheaza aceasta perioada sunt :



-         in 1859 s-a infaptuit Unirea Tarii Romanesti cu Moldova si s-a creat staul modern roman ;

-         in perioada 1877 – 1878 se cucereste si se proclama independenta prin participarea la razboiul ruso-turc din Balcani ;

Inca din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866), sistemul politic functiona pe temeiul separarii puterilor in stat. Epoca ulterioara este aproape in intregime acoperita de domnia regelui Carol I (1866 – 1914). Romania a functionat in aceasta perioada ca o monarhie constitutionala.

Societatea romaneasca se caracteriza printr-o puternica ruptura intre minoritatea bogata si populatia satelor si comunitatilor rurale. Ponderea principala in viata politica o detinea mosierimea din randul careia proveneau majoritatea deputatilor, senatorilor, functionarilor superiori,  membrilor cabinetelor ministeriale. Partidele politice care dominau viata politica a tarii erau partidul liberal (1875) si partidul conservator (1880).

Prefaceri agrare si evolutia productiei agricole

            Anul 1848 a propulsat problema agrara in prim-planul transformarilor sociale in toate teritoriile locuite de romani, iar crearea statului national modern roman (1859) a repus la ordinea zilei cu o noua acuitate infaptuirea reformei agrare. Astfel, in 1864 a fost prom 535e44f ulgata Legea Rurala de catre  primul ministru, Mihail Kogalniceanu.

            Prin reforma au fost eliberate in Tara Romaneasca si Moldova  peste 500.000 de familii taranesti si au fost impropietarite cu terenuri provenite din posesiunile statului.  Aceleasi principii directoare au avut si reformele agrare din Transilvania, Bucovina si Basarabia.

Reformele agrare au deschis calea patrunderii si consolidarii relatiilor capitaliste in agricultura. Semnul distinctiv al acestui tip de gospodarie este caracterul ei lucrativ, posibilitatea de a produce peste necesitatile de consum. Ca randament, forme de organizare a productiei si rentabilitate sistemul agrar romanesc se mentine insa la un nivel scazut fata de standardele europene.

In aceasta perioada devin caracteristice agriculturii trei procese:

a)      diferentierea taranimii - a fost un proces socio-economic care semnifica scindarea taranimii in paturi sociale cu interese deosebite;

Dintre factorii care au adincit diferentierea taranimii, cei mai importanti au fost:

·        politica agrara a statului, constand in punerea in vinzare a mosiilor statului prin legi speciale, de care au beneficiat mai ales categoriile mai instarite ale taranimii si chiar mosierimea;

·        politica de credit care se refera la inaccesibilitatea creditelor ieftine, pentru masele de tarani obligate a face apel la camatari care percepeau dobinzi ruinatoare;

·        criza agrara din 1873-1895 determinata de patrunderea masiva de cereale ieftine din SUA (si chiar Rusia si India) pe piata Europei Occidentale concretizata prin scaderea preturilor agricole. In contextul unor asemenea preturi, cerealele romanesti au avut dificultati de desfacere, creandu-se stocuri;

·        modul de fixare a impozitelor dezavantaja net taranimea saraca si mijlocasa.

Din punct de vedere al veniturilor taranesti, ele exprimau clar atit pauperizarea masiva a taranimii cit si contradictia predominanta antagonista dintre taranime luata in ansamblu si mosierime. Astfel, pentru cumpararea de animale, cheltuielile unei familii de tarani instariti erau de 6 ori mai mari decit ale unei familii de tarani saraci. Semnificativ este si faptul ca venitul mediu al unei familii taranesti era de 94 de lei pe an, pe cind cel al unei familii de mosieri era de 40.278 lei pe an.

b)       transformarea treptata a marii proprietati funciare catre o gospodarie de tip capitalist;

Transformarea marii proprietati funciare intr-o gospodarie de tip capitalist se ingreuna in mod obligatoriu dupa emanciparea sociala a improprietaririi taranimii. Transformarea spre o forma de exploatare si organizare capitalista de tip ferma s-a desfasurat treptat, lent. Lipsa de capital, ca si lipsa de vointa de modernizare capitalista din partea majoritatii marilor proprietari, lipsa unui disponibil de forta de munca libera, care sa fie angajata ca muncitori salariati, precum si faptul ca majoritatea inventarului agricol apartinea taranimii, s-au constituit in tot atiti factori care au determinat aceasta trecere treptata. Ca urmare, in relatiile agrare se intilnesc doua sisteme: cele semi-feudale si cele pur capitaliste. Pina la inceputul secolului al XX-lea, sistemul de relatii semi-feudale a fost dominant, desi relatiile capitaliste de titularizare a fortei de munca salariate au fost si ele prezente. Permanentizarea sistemului de relatii semi-feudale are ca o baza obiectiva insuficienta pamintului primit de tarani prin reformele agrare. Ca urmare, s-a mentinut dependenta economica intre mica si marea proprietate. Trebuie subliniat ca aceasta dependenta era, intr-un fel, reciproca. Pe de o parte, taranii aveau nevoie de pamint suplimentar, iar pe de alta parte mosierii aveau nevoie de forta de munca si inventarul agricol taranesti.

In acest fel se incheie o relatie mosier-taran, care se face pe baza unui contract, cunoscut sub numele de invoieli agricole. Este o relatie burgheza, desigur, dar prin ea taranul se angaja sa puna in valoare mosia cu propriul sau inventar agricol. Ori, tocmai acesta este elementul care, amintind de renta feudala in munca (claca) face ca sa avem de a face cu o relatie semi-feudala. Taranul obtinea in arenda sa sau in dijma un lot suplimentar de pamint, pe care se obliga sa-l plateasca fie in bani, fie in produse, fie in munca. Avem de a face cu un sistem de dijma, care concentreaza relatiile semi-feudale. In aceasta perioada tendinta a fost permanent o crestere a dijmei. Astfel, dijma in bani a crescut, ajungind la 50-60 lei pe ha, uneori chiar si mai mult, la inceputul sec. al XX-lea. Dijma in produse reprezenta 50% din recolta suprafetei arendate, iar dijma in munca, forma cea mai grava de exploatare, consta in obligatia de a munci un lot echivalent ca suprafata cu cel arendat. In ambele aceste ultime cazuri se aplicau si obligatii suplimentare (transporturi, munci gratuite, daruri etc. facute mosierului). S-a estimat ca valoarea acestor suprasarcini se ridica pina la 75% din recolta.

Muncitorul agricol avea o situatie mai “buna” decit a taranului care lua pamint in dijma, mai ales taranii saraci. Munca salariata insa mai mult un caracter sezonier, nepermanent. In unele zone (Transilvania si Bucovina) utilizarea muncii salariate a fost destul de raspindita.

Tot in aceasta perioada capata proportii impresionante fenomenul marii arendasii. Intre 50 si 75% din totalul pamintului mosieresc era astfel arendat unor mari arendasi. Pentru asigurarea unui profit cit mai mare de monopol, se formeaza asociatii de arendasi, trusturi de arendasi, care au ajuns sa detina suprafete impresionante. Cel mai cunoscut este cel al lui Fischer, cu 250.000 ha arendate in Moldova.

Dupa infringerea rascoalelor taranesti, guvernele au fost obligate sa adopte masuri menite a linisti pe tarani. Astfel, intre 1907 si 1912 s-a adoptat o legislatie agrara vizind acest scop. Chiar in decembrie 1907 s-a adoptat legea invoielilor agricole, prin care a fost desfiintata dijma in munca, legea stabilind si un nivel minimal al salariului agricol si unul maximal al arenzii. Dar in practica nici una dintre prevederi nu a functionat in favoarea taranimii.

In anul urmator (1908) se adopta o lege impotriva trusturilor de arendasi, fixindu-li-se o suprafata maxima de 4.000 ha, dar mentinindu-se contractele deja existente. Tot in acest an se infiinteaza o institutie speciala, Casa Rurala, menita a sprijini cumpararile de pamint de catre tarani, dar si aceasta, in practica, nu a dat rezultatele scontate, favorizind mai ales taranimea instarita.

c)      accentuarea caracterului comercial al agriculturii

Dezvoltarea caracterului comercial al agriculturii inceputa inca din primele decenii ale sec. al XIX-lea, capata acum caracterul unei trasaturi distincte. Cresterea productiei agricole, bazata mai ales pe cresterea suprafetelor cultivate, reprezinta un indicator esential al acestei evolutii. Se inregistreaza chiar o crestere mai rapida a suprafetelor cultivate cu plante industriale, decit a celor cu cereale, dar fara sa modifice caracterul cerealier, ramas net dominant (porumbul si griul dadeau 76,5% din productia agricola). Cresterea suprafetelor cultivate cu plante industriale a fost determinata de dezvoltarea unui sector industrial de prelucrare (industria alimentara etc.). Caracterul predominant comercial al agriculturii este deplin ilustrat si de constructia de silozuri (1888) care deserveau mai ales exportul de cereale. Toate acestea, ca si specializarea pe regiuni agricole, arata clar ca productia agricola era diferit orientata spre piata interna si externa.



            Progresele cele mai insemnate s-au realizat in cultura graului, practicata prin excelenta pe marea proprietate ; in schimb la porumb sporurile sunt foarte mici. Aceasta este o situatie inversa fata de tarile central-vest europene sau S.U.A.

            Principalul bazin agrar al tarii a devenit Campia Romana, care dadea 60% din productia de grau si aproape 40% din cea de porumb.

            Conditia zootehniei ramane precara, avand loc nu numai o severa scadere relativa a septelului, dar si o depreciere calitativa, ceea ce a facut sa scada pretul animalelor pe piata externa mult sub media pretului practicat in unele tari europene. Si in Transilvania avutia animaliera a provinciei a inregistrat un relativ declin, fara sa aiba o curba descendenta atat de pronuntata ca in Muntenia si Moldova.

            Caracteristicile de baza ale dezvoltarii industriei

            Perioada 1848 – 1914 a constituit, din punctul de vedere al dezvoltarii economico-sociale, o perioada de modernizare si, in acest context, de anumita dezvoltare industriala, desi, agricultura va continua sa domine viata economica a tarii atat sub raportul populatiei ocupate, cat si al produsului intern si al posibilitatilor de export.

            Formarea si dezvoltarea capitalului industrial in aceasta perioada s-a produs pe caile cele mai variate :

-         angajarea unor mestesugari saraciti de catre cei instariti ;

-         subordonarea de catre negustori a unor mestesuguri si a unor domenii ale industriei casnice ;

-         transferarea in activitati cu caracter industrial a numeroase capitaluri acumulate prin comert, camata, banci sau in agricultura ;

-         transformarea de catre stat a unor insemnate parti din impozitele percepute de la populatie in capital investit in industra extractiva si prelucratoare, dar mai ales in cai ferate ;

-         patrundere de capital strain in industrie, banci, comert, transporturi.

Perioada studiata a inregistrat doua etape distincte:

1. politica liberului schimb

2. politica protectionista       

Politica liberului schimb

In Romania ea s-a concretizat prin incheierea unei prime conventii comerciale cu Austro-Ungaria in 1875 si pusa in aplicare in anul urmator pentru o perioada 1876 – 1886. Ceea ce a fost  grav in cazul Romaniei a fost influenta nefasta a conventiei asupra sectorului industrial. Conform principiilor acestei conventii, patrunderea nestingherita a produselor industriale austro-ungare pe piata romaneasca a determinat o ingustare a acesteia, constituindu-se intr-un factor de blocare a demarajului industrial. Intreprinderi industriale create au mari dificultati in activitatea lor, iar unele dintre ele isi inchid chiar portile. In aceste conditii se produce o reactie deosebita a burgheziei industriale, aflata inca la inceputurile formarii sale. Congresul de la Iasi din 1884 a cerut clar renuntarea la liberul schimb, ca fiind o politica nefavorabila intereselor romanesti. In aceste conditii, conventia nu mai este reinnoita, incheindu-se astfel etapa liberului schimb.

Politica protectionista

Anul 1886 este nu numai anul nereinnoirii conventiei comerciale romano-austro-ungare, cat si al adoptarii unei politici economice protectioniste. Protectionismul era opus liberului schimb, apararea pietei interne de patrunderea marfurilor straine, constituia o conditie indispensabila prin care se putea trece la crearea unei industrii proprii.

Chiar in anul 1886, guvernul roman adopta primul tarif general protectionist (modificat in 1891 si 1893). El apara ramurile industriale (usoara, alimentara) care isi aveau baza de materii prime in tara. Acesta avut o importanta deosebita. In primul rind, a asigurat o aparare mai consecventa si completa a pietii interne, in al doilea rand a asigurat o baza mai echitabila, mai favorabila a intereselor romanesti, in incheierea unor conventii comerciale cu diferite state. De asemenea, nu este lipsit de importanta si de faptul ca taxele vamale s-au constituit intr-o suma de venituri pentru bugetul statului.

Dupa 1900, se simte nevoia datorita diversificarii structurii industriale unei noi reglementari a regimului vamal care sa creeze un cadru si mai favorabil dezvoltarii industriei. Ca urmare, in 1904 este adoptat un nou tarif general (pus in aplicare dupa 1906), cunoscut sub numele de tariful Costinescu. De aceasta data, nivelul protectiei vamale este mai ridicat (10 –25% ad valoare).

La adapostul acestei masuri menite a crea o bariera vamala eficienta, au fost adoptate o serie de masuri de politica industriala menite a stimula infiintarea de intreprinderi industriale.

O data cu largirea treptata a pietei, cu acumularea de capitaluri, si mai ales dupa unirea principatelor si reforma agrara din 1864, s-au infiintat si ateliere capitaliste de talie mare, intemeiate pe munca manuala salariata si divizunea interna a muncii – manufacturi. Ramurile care s-au dezvoltat mai mult in aceasta perioada au fost cele care se bazau pe materii prime agricole. La sfarsitul secolului al XIX-lea numarul manufacturilor inregistrate din Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea era de circa 280.

Aceasta este o perioada in care s-a dezvoltat mult industria de fabrica, fiind infiintate aproximativ 15 fabrici pe an in industria alimentara, de prelucrare a lemnului, textila, a hartiei, a prelucrarii petrolului si prelucrarii unor metale.

O data cu dezvoltarea masinismului, dimensiunile unor intreprinderi au necesitat centralizarea de capitaluri sub forma societatilor pe actiuni ; astfel in perioada 1867 – 1872 au fost intemeiate 34 de societati pe actiuni.

La sfarsitul secolului XIX a crescut intr-o masura insemnata numarul intreprinderilor care se bucurau de avantajele legilor de incurajare a industriei. Numerosi dintre intemeietorii acestor intreprinderi au fost negustori. Mult mai puternice decat cele ale capitalurilor interne au fost investitiile industriale ale capitalului strain.

Cresterea neintrerupta, cu toate limitele, discrepantele si contradictiile sale, a procesului de formare a capitalului industrial, in conditiile trecerii la masinism si mai ales pe baza politicii protectioniste, a dus, in toate regiunile tarii la o conturare tot mai mare a burgheziei industriale, ca parte componenta a burgheziei in general. Acest fapt si-a gasit expresia in sporirea rolului social si politic al acestei componente a burgheziei, ca si afirmarea ei prin impunerea unei politici protectioniste ce avea sa o serveasca si, de asemenea, in crearea unor organisme speciale de promovare a intereselor proprii. In acest din urma caz este vorba in primul rand de crearea camerelor de comert si industrie. In virtutea unei dezvoltari mai rapide acestea au aparut mai intai in Transilvania si Banat.

Actiunea de modernizare a transporturilor si comunicatiilor

O data cu dezvoltarea agriculturii comerciale si a industriei, transporturile si comunicatiile atat interne, cat si externe ale tarii au inceput sa cunoasca o amplificare si o perfectionare continua, iar legaturile dintre regiuni s-au intensificat.

Caile ferate s-au extins rapid, fiind construite o parte prin concesiuni date capitalului strain, o parte date capitalului autohton, si multe cu capital de stat. In partea de sud a tarii, prima linie ferata a fost construita intre Cernavoda si Constanta si a intrat in functiune in 1860.

In total, la 1900, pe intinsul regiunilor romanesti reteaua de cale ferata avea cu mult peste 7000 km, iar in 1914 depasise 8500 km.

In general, constructia cailor ferate s-a facut cu capital strain, dar aceasta este o caracteristica absolut generala in toate tarile lumii, inclusiv in cele dezvoltate. In 1889 statul roman a rascumparat si preluat aproape intreaga retea de cai ferate, puse sub administratia Directiei Generale CFR. S-au facut eforturi sustinute, prin crearea unei scoli speciale, de creare a unui personal calificat, ceferistii devenind un component esential al proletariatului modern roman.




Paralel cu dezvoltarea transporturilor terestre, a inceput si dezvoltarea navigatiei. In 1856, Congresul de la Paris, a proclamat libertatea de navigatie pe Dunare, neutralitatea Marii Negre si a infiintat Comisia Europeana a Dunarii, pentru usurarea si stimularea navigatiei pe acest fluviu. Dupa 1887 s-a ridicat problema crearii unei flote fluviale si a uneia maritime romanesti. In aceeasi perioada au fost luate masuri pentru reorganizarea si modernizarea porturilor dunarene Braila, Galati, Giurgiu, Turnu-Severin, Calafat. In acest domeniu se infiinteaza doua societati: Navigatia Fluviala si Serviciul Maritim Roman, in ultimul deceniu al sec. al XIX-lea.

De asemenea, s-a produs si o modernizare a transporturilor rutiere, pietruindu-se 41.276 km sosele (1901), desi acest sector al transportului a ramas cel mai deficitar sub aspectul modernizarii.

Tot in aceasta perioada, s-au facut primii pasi spre nasterea transportului aerian, reprezentat de Traian Vuia, Henri Coanda, Aurel Vlaicu care a construit primul avion in 1910 in Romania, avion care a cunoscut in urmatorii ani mai multe modele experimentale.

Dupa 1878 au inceput sa se dezvolte serviciile de posta si telegraf, au fost reorganizate si modernizate postele, a crescut numarul oficiilor postale si de telegraf.

Comertul interior si exterior. Bursele de marfuri. Procesul de formare a pietei nationale

Strins legata de dezvoltarea si modernizarea transporturilor a fost dezvoltarea si modernizarea comertului intern. Perioada dintre 1848 si primul razboi mondial a constituit o crestere insemnata a pietei interne si comertului interior, a legaturilor economice dintre diferite regiuni si zone, cat si a raporturilor comerciale externe.

Se inregistreaza un fenomen de aparitie si dezvoltare a unor noi forme de comert, atit in cadrul comertului cu ridicata, cit si in cadrul comertului cu amanuntul. In cadrul comertului cu ridicata se dezvolta comertul bazat pe mostre. Desi a fost mai mult legat de comertul exterior, prin organizarea de expozitii nationale comerciale (1865 – Iasi, 1873 – Bucuresti, 1904), s-a stimulat activitatea de comert in general. O alta forma noua este reprezentata de comertul de bursa, bursele fiind infiintate la Galati, Braila, Constanta (1881), fiind burse cerealiere. Pe aceste baze noi se diversifica si extind instrumentele de schimb specific capitaliste (cambia, cecul, mandatul etc.), dezvoltandu-se in acest mod forma tipica de comert capitalist, si anume comertul pe credit. Reclama comerciala se generalizeaza inclusiv prin organe de presa cu continut specific, iar societatile anonime ca forma de organizare a activitatii comerciale au capatat o extindere tot mai mare. In preajma Primului Razboi Mondial au functionat 60 de societati anonime comerciale, dar cele mai multe au fost create dupa 1910.

Un loc important in schimburile comerciale interne l-au ocupat legaturile economice dintre Romania si Transilvania. Un rol important l-a jucat, in acest sens, jonctiunea cailor ferate. Se produsese de fapt o anumita diviziune sociala a muncii in teritoriile de la est si sud de Carpati, cu o predominanta agrara si Transilvania cu un sector de prelucrare mai accentuat. Multe ramuri industriale din Transilvania au depins atit de baza de materii prime din Romania veche cit si de piata acesteia de desfacere. Multe intreprinderi transilvanene isi orientasera chiar structura productiei in functie de specificul pietei din Romania veche.

In Tara Romaneasca si Moldova activitatea comerciala se desfasura sub forma comertului periodic in targuri anuale si saptamanale, sub forma ambulanta sau sub forma comertului stabil din orase. Expresie a extinderii productiei de marfuri si a importului, numarul negustorilor a crescut mult iar posibilitatile de castig ale negustorilor mari si mijlocii erau insemnate. Datorita rolului lor de centre regionale de schimb, numeroase asezari precum Targu-Jiu, Pitesti, Campulung, Buzau, Ramnicu-Sarat au devenit orase importante.

            Pe masura dezvoltarii comertului, a avut loc si in acest domeniu un proces de concentrare si centralizare a capitalului. O parghie a centralizarii capitalului comercial a fost instituirea societatilor pe actiuni.

            In Transilvania si Banat comertul interior a marcat, de asemenea, o crestere iar balciurile anuale si saptamanale aveau loc in mai toate localitatile importante.

            Pe ansamblu, trebuie spus insa ca desi progresase mult si acumulase multe averi, burghezia comerciala din toate provinciile era inca mult sub nivelul de dezvoltare al celei din vestul european.

            Intrarea tot mai puternica a Romaniei pe fagasul capitalismului a determinat o continua crestere a comertului exterior, astfel ca din 1863 pana in 1896 acesta a sporit cu peste 200%. O  trasatura specifica a constat in cresterea importului intr-un ritm mai rapid decit a exportului si, respectiv, de 4,4 ori.

Exportul. Nivelul maxim al exportului romanesc, ca dealtfel al intregului comert exterior, este atins in 1911. Din acest punct de vedere, Romania s-a aflat pe locul 12 in Europa, depasind multe tari, precum Bulgaria, Grecia, Norvegia etc. In schimb, ca valoare a exportului pe cap de locuitor, a ocupat locul 9 in Europa, depasind chiar state mari ca Spania, Rusia, Italia etc. In exportul Romaniei predominau produsele cerealele (aproximativ 70 – 80%), lemnul, petrolul, legumele.

Importul atinge si el o valoare maxima tot in anul 1911, insa a avut fluctuatii mai frecvente decit exportul, mai ales ca tendintele de crestere si scadere ale importurilor au avut durate mai lungi. Avind in vedere valoarea importului pe cap de locuitor, Romania a ocupat aceeasi pozitie (locul 9), depasind Austro-Ungaria, Rusia etc. Din punct de vedere al structurii s-a inregistrat o predominare a masinilor, utilajelor si echipamentelor industriale, precum si a materiilor prime si semifabricatelor solicitate de domeniul industrial. De asemenea, pina la sfirsitul secolului al XIX-lea, circa 50% din import a reprezentat textilele. Dupa 1900 insa, aceste marfuri au fost importate intr-o proportie tot mai mica, ajungind la 16,07%. Oricum, si in preajma Primului Razboi Mondial, masinile si utilajele, materiile prime, produsele textile (semifabricatele) au reprezentat circa 48% din total importuri.

Principalii parteneri comerciali ai Romaniei au fost: Austro-Ungaria, Germania, Anglia, Franta. La inceputul secolului al XX-lea, insa, pe primul loc ca valoare a schimburilor comerciale s-a aflat Belgia. In 1911, aceasta valoare a reprezentat 292 milioane lei, dintre care aproape 200 milioane au reprezentat cereale. Belgia a realizat, de fapt, cu cerealele romanesti un puternic reexport in celelalte tari occidentale. Balanta romano-belgiana a fost insa net in favoarea Romaniei: 292 milioane lei exportul romanesc in Belgia, contra 28 milioane importul din Belgia. Pe ansamblul schimburilor comerciale insa locul principal l-a detinut Germania.

            In Transilvania si Banat, comertul exterior a avut de infruntat o situatie complicata. Transilvania era inglobata in uniunea vamala austriaca, prin aceasta cautandu-se, pe de o parte, sa se rupa relatiile economice cu Tara Romaneasca si Moldova, iar pe de alta parte sa asigure industriei austriece o piata de desfacere si o sursa ieftina de aprovizionare cu produse miniere, agricole si lemn.

            Circulatia monetara, creditul si bancile. Finantele publice

            In Tara Romaneasca existau, in aceasta perioada, 70-80 de feluri de monede, provenind din cele mai variate tari, in timp ce leul imaginar, continua a servi drept moneda de calcul. Neavand insa o existenta reala, situatia acestuia era complicata in sensul ca de multe ori apareau confuzii iar cursul leului putea fi manevrat usor in functie de diferite interese.

            Incercari de a pune capat haosului monetar au fost facute de domnitorul Ghica, de A.I. Cuza, dar problema monedei nationale a fost rezolvata dupa detronarea lui Cuza in aprilie 1867, cand a fost promulgata legea pentru infiintarea unui nou sistem monetar si pentru fabricarea monedelor nationale. Potrivit ei, moneda nationala urma sa se numeasca « leu », pentru a tine seama de obisnuinta populatiei.

            Pe acest fundal s-a infiintat in 1880, in baza legii depuse de Ion C. Bratianu ca ministru de finate, Banca Nationala a Romaniei – institutul de emisiune al tarii. B.N.R. a fost infiintata ca institutie mixta – de stat si particulara – sub forma unei societati pe actiuni.  La 1 ianuarie 1901, statul s-a retras din calitatea de actionar la B.N.R., iar in felul acesta a devenit banca integral particulara pana la primul razboi mondial.

 Avind principiile de organizare specifice tuturor bancilor centrale, create in secolul al XIX-lea, BNR a fost o banca mixta, in care statul a avut o participare de 1/3 din capitalul social initial, restul fiind reprezentat de capitalul particular. Infiintata din initiativa burgheziei industriale, reprezentata de PNL, capitalul particular a apartinut acestei categorii de burghezii romanesti, astfel ca BNR s-a aflat sub controlul membrilor de frunte ai PNL, special in jurul familiei Bratianu.

Atributiile BNR au fost diverse, dar cea mai importanta a fost monopolul emisiunii monetare. In primii ani de la functionare s-a inregistrat o crestere accentuata a masei de bancnote puse in circulatie, insa spre sfirsitul deceniului noua BNR va lua unele masuri menite a intari bazele circulatiei monetare. In 1892 rezervele de acoperire monetara au fost marite de la 30% (1880) la 40%, din care 30% au fost devize asupra pietelor Londrei si Berlinului.



Pe linga acest rol deosebit ca banca de emisiune, BNR a jucat si rolul de banca centrala comerciala, putand prin intermediul operatiunilor de scontare si reescontare (singura banca ce avea acest drept, sa controleze in fapt intregul sistem de credit romanesc).

Activitatea BNR s-a dovedit foarte rapid rentabila aducatoare de beneficii pentru actionari: dividendele primite de acestia au crescut permanent, iar cursul actiunilor BNR au crescut de asemenea de aproape 5 ori.

            Inca din primul an de functionare B.N.R. si-a creat agentii in mai multe orase ale tarii si a dat un impuls infiintarii de banci comerciale si banci speciale.

Infiintarea BNR a avut o importanta deosebita pentru dezvoltarea capitalista a tarii, a economiei. In jurul sau s-a creat un sistem bancar destul de extins din care nu a lipsit nici unul din tipurile de banci inregistrate pe plan mondial: bancile comerciale, bancile de ipoteca, societati de asigurare, banci populare etc. De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere si activitatea bancilor care au functionat cu capital strain, multe din ele formindu-se in jurul vechilor case de banca sau ca filiale a unor banci internationale.

In Transilvania situatia a fost in ansamblu asemanatoare, dar au aparut unele diferente, in sensul ca bancile cele mai puternice au apartinut capitalului austriac, german si maghiar, in timp ce bancile romanesti, au avut o forta mai slaba, fiind mai mult de tipul bancilor populare: “Albina” – Sibiu, “Furnica” – Fagaras, “Timisana” – Timisoara, 'Victoria' – Arad etc.

Infiintarea BNR a permis emisiunea sistematica a bancnotelor si cresterea volumului acestora in circulatie. Monedele din aur, emise in 1883, incep sa dispara treptat din circulatie, raminind doar cele de valoare mica. Prima aurului (agio) fata de argint a crescut ajungind in 1886 la 34,5% (raportul initial aur-argint in cadrul bimetalismului fusese 1:15,5). Cantitatea de argint a crescut si prin dreptul de circulatie al monedelor uniunii monetare latine, la care Romania aderase din 1868, care au fost tot din argint. In aceste conditii, necesitatea renuntarii la bimetalism este resimtita tot mai acut in Romania, desi relativ tirziu (Germania renuntase din 1873), dar nu atit de tirziu ca in SUA (1900).

In 1890 Guvernul roman a adoptat legea de trecere la sistemul monometalist aur, lege care va fi pusa in aplicare in 1892. Leul isi pastrez numai valoarea in aur (322,6 miligrame aur fin). Deoarece rezerva de acoperire, marita la 40%, a fost formata in majoritate din devize, s-a trecut de fapt la sistemul etalon aur-devize, caracteristic tuturor statelor.

            Intre bancile aflate pe teritoriul romanesc existau legaturi de colaborare.

            In ceea ce priveste creditul public, se practicau trei modalitati :

a)      imprumuturile interne ale statului, contractate la particulari, altii decat B.N.R. ;

b)      imprumuturile facute la B.N.R. ;

c)      imprumuturile contractate in strainatate.

Scopul acestor imprumuturi era : palta despagubirilor legate de emanciparea robilor si de aplicarea legilor rurale ; acoperirea unor deficite bugetare ; construirea de cai ferate ; acoperirea unor imprumuturi contractate anterior.

Examinarea datoriei publice scoate in evidenta cresterea ei puternica in cursul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea, cat si faptul ca cea mai mare parte din ea era catre strainatate. Povara datoriei publice a dus la cresterea fiscalitatii care cadea cel mai greu pe tarani.

Patrunderea capitalului strain. Consecinte

Patrunderea capital strain in economia romaneasca a fost favorizata atat de particularitatile situatiei financiare a tarii, cit si, mai ales, particularitatile si slabele rezultate ale acumularii primitive de capital.

In conditiile unor rezultate nesemnificative ale acumularii interne si a unei slabe initiative a capitalului particular, in Romania statul nu s-a putut transforma intr-un “inlocuitor”, al acestuia, datorita tocmai situatiei dificile pe plan financiar. Sistemul financiar s-a bazat mult timp numai pe categoriile si clasele sociale cu adevarat productive: in primul rind taranimea, meseriasii, comerciantii. Existenta unui puternic capital camataresc nu a modificat situatia, caci dupa cum arata cu justete K. Marx, capitalul camataresc “nu schimba modul de productie, ci se aseaza pe acesta ca un parazit si-l duce intr-o stare jalnica”. In fine, nici sistemul bancar nu a putut juca un rol, tocmai pentru ca el se limita la aceleasi forme camataresti de credit, forme mai moderne de institutii de credit neavind forta economica necesara.

In acelasi timp insa necesitatile impuse de modernizarea capitalista solicitau mari sume de bani. S-a estimat ca numai pentru a construi o retea minima de cai ferate, a infiinta o banca de emisiune si o institutie de credit, ar fi fost necesara suma de 1 miliard de lei.

In acest context era evident ca solutia care se impunea era aceea a capitalului din afara. Trebuie sa subliniem de la inceput, o astfel de solutie a fost adoptata de toate tarile, cu exceptia celor trei state exportatoare de capital la aceasta data: Anglia, Franta si Germania, mai tirziu. Nu faptul in sine al utilizarii capitalului strain reprezinta un element negativ ci modul cum este utilizat, conditiile in care capitalul strain patrunde si actioneaza. In majoritatea cazurilor utilizarea capitalului strain a dus la o accentuare a dependentei economice si uneori politice fata de tarile exportatoare de capital.

Patrunderea capitalului strain in Romania nu a fost de la inceput un aspect de la sine inteles. Obtinerea unui profit cit mai mare reprezinta obiectivul principal al capitalului strain, dar obtinerea acestui profit trebuie sa fie asigurata. Ca urmare, prezenta capitalului strain a fost destul de firava pina la sfirsitul deceniului noua, fiind concretizata mai ales in marfuri, sau in prezenta diferitilor capitalisti de origine straina, insa in mod individual, nesistematic.

Stabilizarea si consolidarea sistemului politic burghez in Romania, a creat un cadru mai favorabil pentru patrunderea capitalului strain, care incepe sa nu mai considere ca o investitie in Romania era, dupa expresia bancherului francez Rotschild, “o aventura”, ci o posibilitate tot mai evidenta de mari profituri.

Ca urmare, patrunderea capitalului strain s-a realizat tot mai activ si sistematic pe calea investitiilor directe. El a fost prezent in majoritatea ramurilor industriale, dar prezenta cea mai semnificativa, a avut-o in industria petrolului. In momentul in care, prin descoperirea motorului cu explozie interna, resursele petroliere ale tarii au devenit obiectul invaziei capitalului strain. Patrunderea sa a fost favorizata si de legea minelor din 1895.

Capitalul german a avut pozitia cheie in industria petrolului romanesc. Cea mai importanta societate petroliera “Steaua romana” care dadea o productie reprezentind 29,22% din productia de petrol a Romaniei in 1914, a fost cu capital german. Pe a doua pozitie s-a aflat capitalul anglo-olandez care creeaza societatea “Astra romana” de fapt o filiala a marelui trust petrolier “Royal Dutch Shell”. In fine, si capitalul american se face prezent prin crearea societatii “Romano-Americana”, fiind o filiala a trustului Standard Oil. De asemeni, au existat numeroase societati cu capital franco-belgian, italian, austro-ungar etc. Capitalul romanesc a fost prezent in industria petrolului pe pozitia a treia, dar intreprinderile romanesti erau mici, cu o pondere slaba atit in productie cit si in rafinare.

Pentru a sustine aceste investitii, capitalul strain a infiintat si o serie de banci. Realizarea lor a fost favorizata si intermediata de vechile case de banca, ele insele apartinind unor straini, desi impaminteniti mai de mult timp in tara. De exemplu, cea mai cunoscuta banca cu capital strain, Marmorosh Blank, s-a format prin intermediul casei de banca Iacob Marmorosh, fiind principalul pivot al capitalului strain in sistemul bancar, avind mari interese in industria romaneasca (fabricile Letea Bacau, Chitila, Steaua Romana etc.). Aceasta banca a inaugurat procesul participarii capitalului bancar in industrie.

O alta banca cu un rol important in industria romaneasca si legata de capitalul strain (german) a fost Banca generala a Romaniei. Un alt element component al exportului de capital au fost imprumuturile de stat. Primul imprumut extern a fost realizat in anul 1864 la o banca londoneza (Stern Brothers) in valoare de 916.000 lire sterline, destinat inzestrarii armatei, finantarii reformei agrare si a altor cheltuieli ale statului.

Perioada de la 1848 pana la primul razboi mondial a constituit un important progres economic. Totusi, comparativ cu tarile din vestul Europei, societatea romaneasca avea o economie slab dezvoltata, predomninant agrara, cu o industrie insuficienta si un sistem bancar abia inchegat, dependenta intr-un inalt grad de capitalul strain.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre istoria economiei









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics