StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Experienta este BAZA INOVATIEI
MARKETING

Marketingul reprezinta "stiinta si arta de a convinge clientii sa cumpere" Philip Kotler definea marketingul ca "un proces social si managerial prin care indivizi sau grupuri de indivizi obtin ceea ce le este necesar si doresc prin crearea, oferirea si schimbul de produse si servicii avand o anumita valoare". Simplist, marketingul reprezinta "arta si stiinta de a vinde".

StiuCum Home » MARKETING » marketing strategii concurentiale
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Fixarea autoritara a preturilor



FIXAREA AUTORITARA A PRETURILOR

Preturile de echilibru sunt modele teoretice cu ajutorul carora se reliefeaza trasaturile generale ale mecanismului de formare si functionare a preturilor in tarile cu economie de piata. Ele sunt indicatori ai raritatii. Daca pretul pietei reflecta valoarea bunului estimata de consumatori in concordanta cu regula de egalizare a utilitatilor marginale, pretul de echilibru reflecta si dificultatile productiei, deoarece curba ofertei optime coincide cu partea crescatoare a curbei costului marginal.




Preturile efective ale pietei determinate de fortele pietei concurentiale nu se suprapun perfect peste preturile de echilibru. In plus, exista nu numai  preturi libere, formate de baza cererii si ofertei, ci si preturi administrate, in a caror formare deciziile producatorilor sau cumparatorilor sunt esentiale, precum si preturi aflate in sfera interventiei statului.

Politici de preturi

In perioada postbelica, mecanismul pietei a fost acompaniat de politica de interferenta a autoritatilor publice, atat in tarile recunoscute a avea o interventie de lunga durata si cu o sfera larga de cuprindere (Franta, Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia, Austria, Spania), cat si in acelea apreciate drept “liberale” in care o semnificatie majora se acorda mecanismului regulator al pietei si unde reglementarea generala a preturilor a avut un caracter de scurta durata (Germania, Suedia, Elvetia, Japonia, S.U.A.).

Prin politicile de preturi se urmareste prevenirea sau atenua­rea unor dificultati economice si sociale, asigurarea stabilitatii economiei si sporirea eficientei sale.

Factorii care determina interventia statului sunt multipli. Ei tin atat de nevoia de protectie, cat si de sustinerea producatorilor sau a consumatorilor. In acelasi timp, este de mentionat ca interventia statului nu inlocuieste mecanismul pietei. Schimbarea consta in aceea ca pretul, care se impune agentilor economici in virtutea mecanismului pietei, este un pret in al carui proces de formare si miscare intervine statul. Agentii economici recurg la adaptarea cantitatilor produse sau cumparate, avand in vedere pretul efectiv care functioneaza pe piata.

Modalitatea de interventie a statului in domeniul preturilor este diversa si difera de la o tara la alta. Astfel, statul intervine prin actiuni: 1) asupra cererii si ofertei de bunuri si servicii; 2) asupra nivelului pretului, cat si 3) prin controlul asupra preturilor.

Corespunzator obiectivelor concrete urmarite, interventia puterii publice in procesul formarii preturilor se realizeaza prin folosirea unor metode economice sau administrative de o mare diversitate.

Evolutia raportului dintre cerere si oferta poate fi influen­tata prin actiuni directe sau indirecte. Pe primul plan se situeaza modificarea volumului de bunuri pe piata, pe care o realizeaza statul. Acesta poate achizitiona si stoca cantitati importante de cereale, mate 131f54b rii prime sau produse strategice, la preturi minime garantate pentru producator si le poate debloca in perioadele de crestere a preturilor la asemenea bunuri. Statul poate stimula oferta pe piata externa prin instituirea unei prime de export si acordarea altor facilitati pentru producator. In cadrul actiunilor indirecte se includ o serie de procedee ce decurg din politica ratei dobanzii, politica de credit, politica fiscala, a mainii de lucru etc., prin care in final se dimensioneaza profitul.

Asupra nivelului preturilor se actioneaza prin masuri economice care afecteaza direct costul de productie: asigurarea unor preturi avantajoase la materii prime, energie, utilaje; mentinerea unor tarife reduse la serviciile industriale furnizate de sectorul public; acordarea la preturi reduse a unor licente, patente sau tehnologii sau finantarea de catre stat a unor cercetari stiintifice realizate de firme etc.

In cadrul masurilor administrative un loc important ocupa blocajul partial sau total al preturilor, respectiv stabilirea limitelor de variatie a lor, de regula o limita maxima la produsele industriale si o limita minima pentru produsele agricole.

Controlul statului asupra preturilor se poate realiza prin reglementarea modului de calcul a  principalelor componente (costul si profitul), subventionarea preturilor unor ramuri care se confrunta cu dificultati financiare, stabilirea nivelului minim al salariilor, precum si prin mentinerea la un nivel scazut al preturilor din sectorul public ce cuprinde de regula firme din industria extractiva, energie electrica, cercetare stiintifica si o parte din transporturi.

Limite de preturi

O interferenta importanta cu efecte deosebite asupra modalitatilor de functionare a cererii si ofertei o reprezinta stabilirea de catre stat a unor limite maxime sau minime de la sau pana la care este admisa variatia preturilor.

Plafoane de pret si rationalizarea cererii

Forma dominanta de organizare economica este economia de piata. Exista insa incercari ale guvernelor de a modifica rezultatele pietei, dar efectele dorite nu sunt intotdeauna cele obtinute.

Daca guvernul doreste sa influenteze pretul la care se vinde si se cumpara un bun, are la dispozitie doua alternative. Prima ar fi aceea de a modifica pretul de echilibru prin modificarea cererii sau ofertei. A doua este elaborarea unei legislatii prin care sa se stabileasca  pretul. Controlul preturilor se refera la implementarea preturilor prin legislatie si nu prin fortele pietei.

Daca controlul este utilizat pentru a mentine pretul la un nivel de dezechilibru, ce anume determina cantitatea tranzactionata pe piata? Cand cantitatea ceruta este mai mica decat cantitatea oferita, cererea este aceea care determina cantitatea vanduta, iar excesul de oferta ramane la vanzatori. Cand cantitatea oferita este mai mica decat cea ceruta, oferta este cea care determina cantitatea de bunuri comercializate, iar excesul de cerere ia forma achizitiilor dorite de cumparatorii mai putin norocosi. Acestea sunt ilustrate de fig. 6.23.

Cand piata este in echilibru in punctul Eq, pretul este p0 iar cantitatea ceruta este egala cu cea oferita, q0. Pentru preturi mai mici decat p0, cantitatea tranzactionata va fi determinata de curba ofertei. La pretul de dezechilibru p1, cantitatea tranzactionata va fi q2 in ciuda excesului de cerere dat de q1-q2. Pentru preturi mai mari decat pretul de echilibru, cantitatea tranzactionata este data de curba cererii. La pretul de dezechilibru p2 va fi tranzactionata cantitatea q2 in ciuda excesului de oferta dat de q3-q2.

La orice pret care nu este pret de echilibru, cantitatea tranzactionata este determinata de cantitatea deficitara – cea ceruta sau cea oferita. In situatie de dezechilibru, latura deficitara este cea care domina.


Un caz frecvent intalnit este acela de fixare a unor limite maxime de preturi pentru produse importante in consum. Care sunt consecintele unui plafon de pret? Sa consideram ca exemplu piata zaharului ale carei curbe de cerere si ofera se inscriu in limitele normale pentru produsele de larg consum. Pretul stabilit de stat si practicat este p1. Admitem, acum, ca cererea este suficient de elevata, iar oferta, sub influenta unei recolte insuficiente, este scazuta, astfel incat pretul de echilibru al zaharului ar fi p0, daca statul nu ar interveni. Partizanii fixarii preturilor de catre stat argumenteaza ca pretul de echilibru p0 ar aduce beneficii intreprin­derilor producatoare, dar este greu de suportat de consumatorii cu venituri mici. Creste costul vietii si poate provoca reactii inflatio­niste prin revendicari de marire a salariilor. Toate acestea sunt reale, dar sa vedem ce se intampla. Un pret maxim legal face sa apara un decalaj intre cerere si oferta, care nu se echilibreaza. Daca nu ar fi stabilit pretul plafon de catre guvern, pretul de vanzare urca in Eq.

Linia MN reprezinta plafonul legal al pretului zaharului. Acesta, fara rationalizarea cererii, determina o crestere a diferentei dintre cerere si oferta (fig. 6.24).


Este o situatie de penurie si fixarea pretului plafon la un nivel inferior celui determinat de cerere si oferta duce la o dimi­nuare a ofertei in continuare prin slabul stimulent pe care il repre­zinta pentru producator si la o sporire a cererii. Marimea cererii excedentare este exprimata de segmentul MN. Anumiti consumatori vor trebui sa bea cafea amara. Daca nu era reglementat de catre guvern pretul p1, cumparatorii ar fi platit probabil mai mult, decat sa ramana fara acest produs.

Intr-o asemenea situatie, cand pretul nu este lasat sa creasca pentru  a aloca astfel, oferta disponibila intre posibilii cumparatori, trebuie sa fie gasita o alta metoda de alocare. Teoria nu spune care este aceasta alta metoda, dar experienta a pus in evidenta patru tipuri de solutii:

prima solutie decurge din principiul “primul venit, primul servit” si este „solutia cozii”, intalnita frecvent in economiile centralizate din Europa Centrala si de Est pentru bunuri de consum curent. Problema cozii exista si in economiile occidentale pentru anumite servicii culturale, spectacole, muzee, opera, pentru care, la pretul afisat, cererea este superioara ofertei. Pentru consumatorul individual “solutia cozii” este generatoare de pierdere de timp;

a doua solutie este cea a relatiilor personale, a preferin­telor vanzatorilor pentru anumiti cumparatori. Vanzatorii hotarasc cine este aprovizionat si cine nu; au prioritate clientii “cu relatii” sau clientii permanenti. Sunt situatii in care pretul fixat de administratie este respectat, dar el este sporit prin contraprestatii cerute de vanzator;

a treia solutie vizeaza inlocuirea preferintelor vanzatorilor cu preferintele autoritatii centrale care rationalizeaza cererea cu ajutorul tichetelor. Odata acest sistem adoptat, cumparatorii vor putea sa obtina partea cuvenita din cantitatile insuficiente de produse existente.

Pentru a dobandi o cantitate determinata din bunul supus rationalizarii, nu este suficient sa dispui de bani, sa platesti; mai trebuie sa posezi si tichete eliberate de autoritatea statala responsabila.

Cum vor actiona cupoanele de rationalizare in termenii cererii si ofertei? Administratia responsabila emite cupoane si cererea devine o marime constanta. Acum oferta si noua cerere se echili­breaza, la nivelul pretului plafon M. Daca administratia distribuie mai multe cupoane, cererea va continua sa se fixeze mai spre dreapta, iar dificultatile anterioare se vor mentine, dar intr-un grad mai redus. Daca sunt distribuite mai putine cupoane, se acumuleaza stocuri de produse si va trebui trasa concluzia ca trebuie sporita ratia.



Cresterea cererii nu este posibila intrucat cantitatea bunurilor ce se poate achizitiona nu poate depasi cantitatea rationalizata, iar reducerea ei nu este posibila datorita presiunii nevoii excedentare exercitata asupra consumatorilor – cumparatori .

in al patrulea rand, in anumite cazuri, un plafon de pret obligatoriu, cu sau fara rationalizare, poate da nastere unei piete negre. Aceasta este o piata pe care bunurile sunt vandute ilegal la preturi care depasesc preturile plafon stabilite prin legislatie. In fig. 6.25 este ilustrata stabilirea preturilor pe piata neagra.

Daca se stabileste pretul plafon p1, mai mic decat pretul de echilibru p0, cantitatea ceruta este q1, iar cantitatea ofertei, q2. Desi exista exces de cerere q1-q2, pretul nu poate creste legal pentru a restabili echilibrul. Speculantii cumpara cantitatea q2 la pretul p1 si o revand la pretul p2. Profiturile incasate sunt reprezentate de diferenta intre p2 si p1.


Teoria spune ca potentialul pentru o piata neagra profitabila exista ori de cate ori se impune plafonul de preturi. Dezvoltarea pietei negre depinde de existenta catorva oameni dispusi sa riste penalitati organizand oferta pe piata neagra si a unui numar mare de persoane dispuse sa achizitioneze bunuri de pe o asemenea piata. Piata neagra apare de fiecare data cand un cumparator este gata sa plateasca mai mult decat pretul limita impus de reglementari.

Atat timp cat functioneaza pretul plafon maxim, producatorii nu isi sporesc oferta, sporul de costuri nu este acoperit printr-un venit corespunzator, iar cererea nu este satisfacuta.

Plafonarea unor preturi, in general, are un caracter temporar si exceptional si eficacitatea sa este cu atat mai mare, cu cat piata reala este mai indepartata de concurenta perfecta.

Salariul minim

Cand survin circumstante critice sau cand penuria este generalizata si inflatia se accentueaza, alaturi de masura stabilirii pretului maxim la bunuri si servicii de consum, apare si practica de a stabili preturi minime (preturi limita) la unele bunuri care joaca un rol de factor de productie.

Prin stabilirea limitei inferioare a preturilor, statul actioneaza in favoarea vanzatorilor, sporindu-le oferta. Tendinta de crestere a ofertei se manifesta atunci cand excesul de oferta este absorbit de achizitiile de stat. Altfel, se formeaza stocuri de produse in reteaua de distributie si la producator, fapt ce descurajeaza oferta. Rezultatul este, in acest caz, deplasarea spre stanga a curbei ofertei, ceea ce are ca efect reducerea gradului de folosire a capacitatii de productie, reducerea vanzarilor si reducerea gradului de satisfacere a nevoilor consumatorilor.

Aspectul cel mai caracteristic este cel al factorului munca. In conditii dificile pentru populatie si pentru economie in ansamblul sau, in multe tari se stabileste salariul minim. Apare fenomenul numit piata muncii cu garantii. Ea este chemata sa protejeze lucra­torii de practicarea unor salarii foarte scazute.

Prin fixarea salariului minim se urmaresc mai multe obiective: apropierea salariilor scazute de nivelul general de salarii platite pentru o munca asemanatoare sau identica, exercitarea de presiuni in vederea ridicarii nivelului general al salariilor, suprimarea concurentei neloiale, promovarea cresterii rapide si o repartitie echitabila a venitului national. Pe aceasta baza apar efecte multiple asupra cresterii economice, a ocuparii si repartitiei veniturilor. Asupra cresterii, efectele pot fi pozitive, in masura in care favori­zeaza sporirea cererii de consum. Cresterea salariului poate favoriza majorarea productivitatii muncii, iar prin aceasta ea poate com­pensa partial sau total costurile de productie. Cresterea salariilor mareste de regula oferta de munca daca exista penurie de mana de lucru si prin aceasta va incuraja cresterea economica. Daca insa cresterea salariilor deturneaza resursele de investitii spre consum, efectul va fi inselator pentru cresterea economica in cazul in care sunt afectate resursele de sporire a capitalului. Ea agraveaza situatia balantei de plati, intrucat poate face dificila exportarea produselor indigene si poate antrena cresterea cererii de importuri de bunuri de consum.

Fixarea unui salariu minim are efecte si asupra ocuparii, intrucat mareste dificultatile de ocupare pentru cei care cauta de lucru, inclusiv pentru tinerii absolventi.

Daca se considera salariul minim Wm, putem defini oferta de munca din partea lucratorilor ca o functie de salariu, adica:

Ls =  Ls(W), unde dLs/dW < 0.

Oferta de munca este o functie crescatoare de salariul platit. Cererea de munca din partea intreprinderilor se poate prezenta corespunzator ca:

Ls = Ls(W), unde d[Ls/dW] < 0,

adica o functie descrescatoare de salariu.

Fig. 6.26. Salariul minim

 


In cazul in care plafonul salariului minim a fost fixat in Wm peste nivelul de echilibru W0 determinat de cererea si oferta de munca, apare un nou echilibru, fortat in D’ (fig. 6.25).

Supraevaluarea salariului minim transforma in someri lucratorii D’ – O’. Apropierea progresiva a salariului minim de salariul de echilibru face sa alunece cererea de munca in jos si spre dreapta, ceea ce inseamna cresterea utilizarii. In conditiile analizate, se poate inregistra aparitia unei piete negre a muncii ca urmare a unei oferte mari de munca si care este dispusa sa lucreze si sub nivelul salariului minim.

Existenta unei reglementari in materie de salariu are influenta si asupra costurilor de productie. Salariul nu este numai un venit, ci si un pret al unui factor de productie utilizat. Daca cresterea salariilor nu asigura sporirea productivitatii, atunci ea afecteaza profiturile, interesele consumatorilor (in ipoteza cresterii preturilor), iar alti lucratori sunt in situatia de a pierde locul de munca sau a nu gasi un loc de munca. In toate aceste cazuri are loc o accentuare a inegalitatilor in repartitia venitului.

Sustinerea preturilor si organizarea pietelor agricole

Agricultura constituie o ramura principala de activitate, practic pentru toate tarile ce sunt preocupate de a-si asigura securitatea alimentara. Este de remarcat, in acelasi timp, ca preturile produselor agricole au pierdut terenul in raport cu preturile nonagricole. Rapor­tul de paritate al preturilor a evoluat nefavorabil pentru agricultura.

Particularitatile productiei agricole privind factorii de productie, caracterul muncii, echipamentele, utilajele si materialele folosite, periodicitatea si sezonalitatea productiei etc. fac ca manifestarea cererii, ofertei si formarea preturilor sa prezinte unele trasaturi specifice.

Cererea de produse agricole se exprima atat de consumatori in vederea alimentatiei de fiecare zi, cat si de industria alimentara in scopul procurarii materiilor prime pentru transformare.

Aceste doua destinatii ale productiei agricole produc inevitabil discrepante in manifestarea cererii si miscarea lor relativ autonoma face ca ajustarea marimii cererii si ofertei sa aiba aspecte specifice.

Intre cauzele care genereaza aceasta situatie se mentioneaza faptul ca cererea de produse pentru consum in stare proaspata este rigida, caracteristica ce provine din cerintele firesti ale oamenilor de a-si asigura zilnic alimentele necesare existentei, cerinte care sunt relativ constante. Cererea de produse agricole care constituie materie prima pentru industrie este relativ  elastica si este o cerere derivata, dependenta de cererea produselor alimentare furnizate de industriile prelucratoare. Cererea globala de produse agricole este relativ constanta.

Ce se intampla cu oferta? In tarile dezvoltate, productivi­tatea a progresat mai rapid in fermele agricole decat in alte activitati, ceea ce a determinat o deplasare tot mai accentuata, spre dreapta, a curbei ofertei. Oferta prezinta instabilitati cantitative si calitative datorita factorilor climatici.

Curbele de oferta pentru agricultor sunt relativ inelastice in raport cu preturile de vanzare, din diferite motive: a) cand pretul este scazut pentru a mentine venitul familial, producatorul poate fi obligat sa dezvolte productia; b) indiferent de volumul productiei, o serie de cheltuieli continua sa “curga” si deci o reducere a volumului productiei nu determina o economisire de cheltuieli aditionale, fixe. Manifestarea specifica a cererii si ofertei isi pune amprenta asupra realizarii echilibrului pe piata produselor agricole (fig. 6.27).

Admitem ca punctul  corespunde la un echilibru al ofertei si cererii realizat initial, intr-o perioada anterioara. Curba cererii D0 se deplaseaza spre dreapta in masura in care populatia creste si sporirea veniturilor reale incita publicul sa consume mai multe alimente la un pret dat. Dar produsele agricole intra in categoria bunurilor al caror loc in bugetele de familie nu se mareste proportional cu cresterea veniturilor reale. Cererea acestor produse este relativ inelastica la variatia preturilor. Deci, deplasarea curbei cererii are o amploare relativ modesta.




Fig. 6.27. Echilibrul pe piata produselor agricole

Unde se va situa deci noul echilibru Eq1 al pietei? Daca deplasarea ofertei este mai accentuata decat deplasarea cererii, o asemenea abatere trebuie in mod necesar sa orienteze in jos preturile pietei libere. Cele doua baremuri, de oferta si de cerere, sunt extrem de inelastice, iar preturile scad brutal de la p0 la p1 si veniturile producatorilor se deterioreaza. Consumatorii platesc, insa, mai ieftin produsele solului incorporate in alimentele lor. Rezultatul asocierii unei cereri relativ inelastice la o oferta relativ inelastica, atunci cand deplasarile acestor curbe sunt pe deplin posibile, mai ampla fiind cea a ofertei, este reprezentat de fluctuatiile insemnate ale preturilor bunurilor ce trebuie cumparate.

Piata produselor agricole se caracterizeaza prin variatii sensibile ale preturilor. Din aceasta cauza, recoltele bune antreneaza o diminuare a veniturilor totale ale agricultorilor, in timp ce recoltele slabe produc un efect invers. Acest aspect a  fost numit “paradoxul agricol” sau “efectul King” enuntat in 1669 in felul urmator: ”Pe o piata rigida, valoarea totala a unei recolte, exprimata in bani, se micsoreaza cand productia creste si invers, ceea ce inseamna ca, cu cat recolta este mai mica fata de nivelul cererii de produse agricole, cu atat sunt mai mari veniturilor producato­rilor.”. Este o consecinta directa a modificarii mai mult decat proportionale a preturilor, in comparatie cu marimea cantitatilor de  marfuri oferite. Intr-o forma mai generala se poate spune ca atunci cand nevoile sunt satisfacute, o crestere a cantitatilor de produse agricole oferite face sa scada preturile mai mult decat proportional fata de cresterea ofertei. Invers, in timp ce nevoile nu sunt satisfacute, un deficit al recoltelor va face sa creasca preturile mai mult decat proportional fata de deficitul ofertei. Jevons a exprimat paradoxul agricol sub o forma newtoniana: “in mare, preturile graului variaza invers proportional cu patratul cantitatilor oferite”. Datorita unei cereri care are o elasticitate redusa in raport cu pretul, o crestere puternica a productiei nu poate fi absorbita de consumatori si urmarea este scaderea insemnata a pretului.

Graficul din fig. 6.28 permite sa se precizeze consecintele asupra veniturilor producatorilor agricoli, determinate de cresterea ofertei in cazul unei elasticitati diferite a cererii.

In cazul A se presupune ca in punctul de echilibru Eq, cererea este relativ elastica, Ec/p < -1.  O crestere a ofertei ce presupune deplasarea curbei din S0 in S1, determina un nou echilibru in Eq1, astfel ca venitul total p1 Q1 > p0 Q0. Rezulta ca o crestere a recoltei Q1 > Q0 ar antrena o sporire a venitului producatorilor agricoli si in  acest caz nu se manifesta “paradoxul agricol”.

Dimpotriva, in cazul B cererea este foarte putin elastica (Ec/p > -1) (aproape rigida) si cresterea productiei, adica o deplasare a curbei ofertei din S0 in S1, are ca efect o scadere a veniturilor agricultorilor, p1Q1 < p0Q0. In cazul limita, cand avem elasticitate egala cu unitatea (Ec/p = -1), o crestere a ofertei nu modifica venitul producatorilor (p1Q1 = p0Q0).

Aceste rezultate pot fi reprezentate si in mod analitic. Daca notam VT = p . Q valoarea unui volum Q de recolta vandut cu pretul p, venitul suplimentar (venitul marginal) (dVT) datorat unei cresteri a volumului recoltei (dQ) se obtine derivand in raport cu Q expresia precedenta a lui VT. Adica:

.

.

Ca si pentru curbele normale ale cererii Ec/p < 0, rezulta:

dVT/dQ > 0  <======>  Ec/p < -1

dVT/dQ = 0  <======>  Ec/p = -1

dVT/dQ < 0  <======>  Ec/p > -1.

Cresterea veniturilor pentru producator, ca urmare a recoltei sporite, nu se produce decat in cazul in care cererea este suficient de elastica (Ec/p < -1).

Se poate concluziona ca, in agricultura, se manifesta concomi­tent doua fenomene distincte: un mare grad de variabilitate al ofertei de produse si o scazuta elasticitate a cererii. Acestea explica dificultatile cu care se confrunta producatorii agricoli si necesitatea politicilor de interventie a puterii publice in acest sector.

Fig. 6.28. Efectul King.

Agricultura este ramura caracterizata prin succesiunea varfurilor si a depresiunilor, iar preturile produselor agricole variaza in fiecare an, in fiecare zi. Conjuncturile favorabile se concretizeaza in majorari insemnate de venit pentru agricultura, dar depresiunile comprima incasarile sale monetare pana la un nivel derizoriu.

Pe baza particularitatilor manifestate pe piata produselor agricole, se pot face cateva sublinieri, care atesta nerespectarea cerintelor pietei cu concurenta perfecta. In primul rand, este de observat ca la nivelul rigid de manifestare al cererii se adauga  lipsa de stabilitate in asigurarea marimii cantitative, calitative si sortimentale ale ofertei. In plus, libertatea de negociere a partenerilor, in lipsa unor intelegeri prealabile referitore la conditiile schimbului, apare imposibila. De o parte se afla oferta, care cauta sa fie absorbita cat mai rapid de catre cererea solvabila pentru a evita perisabi­litatea produselor si de a aduce pe piata produse noi, proaspete; de cealalta parte este cererea, in curs de a deveni saturata. In al doilea rand, transparenta se dovedeste a fi deficitara. Marimea si intensi­tatea ofertei, ca si posibilitatea de  manifestare a ei in timp, nu sunt in intregime si permanent cunoscute de partenerii de schimb. Sunt posibilitati mai restranse de informare, de cunoas­tere a relatiilor de piata de catre agentii economici, ceea ce face ca aceasta cerinta a pietei concurentiale sa nu poata fi respectata. Fluiditatea pietei produselor agricole este restransa si concurenta ingradita. Libertatea de a dobandi orice si oricand, de-a alege, este mai restransa pe piata produselor agricole decat a celor industriale. Totodata, particularitatile obiectului de schimb fac ca omogenitatea produselor sa absenteze aproape total, caracteristica fiind eterogeni­tatea, o larga diferentiere calitativa a produselor agricole.

Efectele directe ale unei asemenea situatii se regasesc in preturi. Faptul ca cererea si oferta nu se pot manifesta in asa fel incat oscilatiile continue ale pretului sa exprime cat mai complet starea de echilibru, pretul se formeaza, in general, in detrimentul ofertei, respectiv, in detrimentul producatorilor agricoli. Piata concurentiala nu poate sa-si asume singura rolul de regulator al productiei agricole.

Preturile agricole ating interesele unor mari mase de oameni, atat ale consumatorilor, cat si pe cele ale producatorilor agricoli. Din punct de vedere al consumatorilor, pretul agricol este considerat un pret alimentar al carui nivel trebuie sa fie fixat astfel incat sa fie satisfacute toate nevoile. Revendicarile consumatorilor se exercita in favoarea scaderii preturilor produselor agricole. Unele preturi (pretul carnii sau pretul laptelui), in perioade inflationiste, sunt preturi pilot, in sensul ca orice crestere a lor declanseaza o revendicare de sporire a salariilor.

Din punct de vedere al producatorilor apare necesitatea de a ameliora instabilitatea preturilor agricole pentru protejarea venitu­rilor lor. Scaderea preturilor si implicit a veniturilor agricole distruge echilibrul financiar al agriculturilor si micsoreaza puterea de cumparare a unei parti importante a populatiei cu consecinte economice negative.

Prezenta statului in acest domeniu are drept scop reglarea eventualelor rupturi ale echilibrului dintre cerere si oferta, precum si asigurarea functionarii, fara convulsii, a mecanismului economic.

Pe termen scurt, interventia puterii publice se face simtita atat in caz de penurie, cat si in situatii de supraabundenta de produse agricole, urmarindu-se protejarea producatorilor, a cumparatorilor sau a ambilor parteneri.

In cazul unor recolte excedentare, statul este chemat sa intervina in sprijinul producatorilor pentru a preveni prabusirea preturilor prin aplicarea unor programe de sustinere care sa garanteze producatorilor un pret plafon superior pretului de echilibru, atunci cand cumparatorii nu achizitioneaza intreaga oferta sau aplicarea de programe de limitare a recoltelor ce se bazeaza pe faptul ca o oferta totala mai scazuta face ca producatorii sa obtina un pret majorat, in conditiile in care cererea de produse este, in general, inelastica. Desigur, in acest caz, sunt afectati consumatorii care, prin rarefierea ofertei, sunt obligati sa plateasca un pret mai ridicat, la fel ca in cazul penuriei provocate de seceta si inundatie.

Independent de judecatile de valoare si de considerentele politice sau etice care sunt facute, mecanismul prin care opereaza un program de limitare a recoltelor poate fi prezentat in termenii raportului cerere-oferta. El se concretizeaza pentru producatori (cererea fiind relativ inelastica) prin incasari totale mai mari. Si cum acestia economisesc o fractiune din costurile lor totale cand produc mai putin, veniturile nete vor creste mai mult decat incasa­rile totale. Inainte de interventia autoritatii publice, curba ofertei S taie curba inelastica a cererii D la nivelul de echilibru Eq0, caruia ii corespunde un pret scazut, p0. Fiecare producator individual este incapabil sa faca ceva care sa fie de natura a-i imbunatati situatia. Dar, daca in ansamblul lor, agricultorii obtin de la administratia publica o limita a productiei totale, realizeaza un avantaj pentru ei. Controlul productiei maxime reduce oferta de la Q0 la Q1, iar pretul este impins in sus de la p0 la p1, corespunzator nivelului de echilibru Eq1. Cererea fiind inelastica, venitul total a crescut (fig. 6.29).

Fig. 6.29. Mecanismul programului de limitare a productiei.

Un asemenea program face sa creasca supraproductia sau penuria si, in timp, sa sporeasca preturile, ca urmare a presiunii exercitate de  producatori.

Stabilizarea guvernamentala a venitului fermierilor se poate realiza si prin aplicarea unor programe prin care se stabileste in fiecare an un pret garantat pentru producatori si un pret de piata pentru cumparator. Acesta reprezinta cel mai complicat mecanism de sustinere a agriculturii. El presupune ca producatorii vor primi preturi de sustinere ridicate, iar cumparatorii platesc un pret de piata stabilit potrivit cererii si ofertei. Pretul la care sunt indreptatiti producatorii este pg. Recolta produsa este reprezentata de curba ofertei S. Pentru ca sa se cumpere intreaga cantitate, pretul efectiv de piata trebuie sa cada pana la punctul de echilibru Eg in care cererea si oferta sunt egale. Marimea subventiei de stat a preturilor agricole este diferenta dintre pretul plafon de sustinere si pretul efectiv al pietei (fig. 6.30).

Intr-un astfel de program de sustinere, producatorii isi vand intreaga productie si obtin cel mai bun pret posibil, iar incasarea lor pentru productie are doua surse: cheltuiala totala a consumatorilor si subventia administratiei publice, ca diferenta intre pretul de sustinere si pretul de piata. In acelasi timp, consumatorii platesc un pret scazut pentru maxim de recolta pusa la dispozitia lor.

Fig. 6.30. Mecanismul programului de sustinere a pretului pentru producator.

Programele de stabilizare a pietei agricole prin actiuni asupra preturilor nu sunt independente de o politica agrara elaborata pentru un orizont de timp pe termen mediu si lung. Aceasta ia in consi­derare evolutia durabila a cererii si evolutia previzibila in producti­vitate, care provoaca modificari in structura de preturi si o realocare a factorilor de productie. Stabilizarea pretului nu inseamna automat o stabilizare a veniturilor producatorilor, dar poate reprezenta o piata relativ sigura pentru acestia, o garantie implicita a debuseelor care stimuleaza productia.

Desi se pot formula o serie de obiectii referitoare la  politicile de sustinere a agriculturii, statele au elaborat si aplicat programe de aceasta natura. Administratia americana subventioneaza agricultura in diferite forme, iar programele elaborate se concretizeaza in subventii sau credite acordate direct producatorilor, in pretul plafon cu compensare baneasca a diferentei dintre acestea si pretul de piata mai scazut, in preturi plafon pentru partea de productie achizitionata si stocata de stat. In cadrul Uniunii Europene exista un fond de orientare si garantare pentru a asigura finantarea interventiei statelor pe pietele agricole, subventionarea exportului si moderni­zarea agriculturii. Politica comunitara de sustinere a preturilor are drept premise caracterul incert al recoltelor si cererea inelastica in raport cu preturile existente. In vederea garantarii veniturilor producatorilor, interventia puterii publice se materiali­zeaza, pe de o parte, in preturi plafon superioare celor de echilibru, iar pe de alta parte, prin influentarea ofertei (achizitionarea si formarea de stocuri sau diminuarea lor).

Datorita efectelor de ansamblu pozitive, pe care le au politi­cile de garantare a unor preturi stabile si remuneratorii pentru pro­ducatorii agricoli, ele sunt acceptate, desi greveaza intr-o anumita masura asupra finantelor publice.



Implicatiile impozitelor si subventiilor asupra preturilor si cantitatilor de echilibru

Cazurile in care administratia publica intervine in economie influentand nivelul preturilor sunt frecvente. Un loc important il ocupa mijloacele indirecte prin intermediul impozitelor si subventiilor.

In toate cazurile cand este decisa perceperea unor impozite asupra anumitor bunuri este afectat echilibrul dintre cerere si oferta, nivelul preturilor si volumul tranzactiilor.

Pentru a ilustra incidenta impozitelor indirecte, consideram o situatie de echilibru, pe piata bunului M, in care curbele de cerere si oferta sunt de forma normala si ilustrate in fig. 6.31.

Echilibrul pietei se stabileste in Eq0, care corespunde unei productii Q0 si a unui pret p0. Daca se introduce un impozit I pe fiecare unitate de bun ce formeaza obiect al ofertei, are loc o deranjare a echilibrului. Marimea impozitelor va fi exclusiv in sarcina producatorului sau se va reflecta si asupra cumparatorului? Raspunsul la aceasta intrebare implica utilizarea in continuare a curbelor de cerere si oferta.

Nu exista, cel putin intr-o prima faza, nici un motiv sa consideram ca se produce o modificare a curbei cererii. La pretul p0 consumatorii sunt interesati sa achizitioneze cantitatea Q0  si nu il intereseaza ca producatorii sunt obligati sa achite un impozit. In acelasi timp, curba ofertei este deplasata in intregime spre stanga, intrucat pentru fiecare pret practicat, producatorii vor oferi mai putin din cauza impozitului, iar in sus, pentru ca trebuie stimulati sa comercializeze o cantitate data, ceea ce inseamna ca trebuie sa li se acorde un pret mai ridicat ca inainte, care sa includa si impozitul.

Urmarea fireasca a acestei deplasari va fi cresterea pretului p0 la p1 , cu ∆p, iar oferta se reduce cu ∆Q de la Q0 la Q1. Cresterea pretului cu ∆p determina reducerea cererii cu ∆Q. Efectele introducerii impozitelor sunt suportate atat de producatori, cat si de cumparator. Vanzatorii vand Q1 unitati (Q1 = Q0 - ∆Q), nu cu pretul (p + I) cum ar dori, ci numai cu p1 = p0 + ∆p. Cumparatorii sunt si ei afectati, deoarece cu  venitul disponibil achizitioneaza o cantitate mai mica, Q1, la un pret majorat, p1 .

Fig. 6.31. Influenta impozitelor indirecte asupra echilibrului pietei.

De exemplu, daca pe piata unui produs cererea si oferta sunt descrise de urmatoarele functii:

Q = 3000 – 100 p

Q = 2000 + 100 p

si se presupune ca se introduce un impozit  pe produs de 4 u.m. / buc., atunci pretul si cantitatea de echilibru sunt:

Qd = Qs

3000-100 p = 2000 + 100 p

1000 = 200 p

p* = 1000/200 = 5 u.m.

Q* = 2000 + 100 . 5 = 2500 buc.

Impozitul pe produs, t, afecteaza cantitatea ofertei, precum si pretul incasat de producator (p-t). Functia ofertei se poate scrie astfel:

Qs = 2000 + 100 (p-t) = 2000 + 100p – 100.4

Qs = 1600 + 100p.

La echilibru avem:

Qd = Qs

3000-100p = 1600 +100p

1400 = 200p

p** = 1400/200 = 7 u.m.

Q** = 3000 –100.7 = 2300 bucati.

Cumparatorul acopera cresterea pretului de echilibru:

p** - p* = 7-5 = 2 u.m.

si isi reduce cantitatea achizitionata de la 2500 bucati la 2300 bucati.

Ofertantul acopera diferenta de impozit:

4-2 = 2 u.m.

si reduce corespunzator cantitatea vanduta.

De aici rezulta o prima caracteristica pentru includerea impozitelor indirect in pret: reducerea cantitatii vandute si, implicit, diminuarea capacitatii reale de cumparare. In expresie matematica, cantitatea vanduta-cumparata in urma aplicarii unui impozit indirect se poate determina prin relatia:

                             ,

                            

in care: C este cantitatea de produse dupa achitarea impozitului indirect; V - venitul (bugetul) cumparatorului; p - pretul inainte de aplicarea impozitului; c - cota procentuala de impozite; P - pretul final, adica pretul ce include impozitul indirect.

Astfel, daca consideram un pret de 100 u.m. iar cota procentuala de impozitare este de 20 %, rezulta un pret final de 125 u.m., determinat in felul urmator:

La acest pret P, in raport cu cota procentuala, c, de 20 %, rezulta o masa a impozitului egal cu:

Cantitatea cumparata este:

Odata cu aplicarea impozitelor se ivesc doua probleme fundamentale: prima priveste modul in care sunt afectate diversele cate­gorii de venituri; a doua se refera la localizarea efectelor determi­nate de mutatiile intervenite.

Calcularea unor cote omogene sau sume fixe pe unitate de produs are ca efect plata impozitului indiferent de nivelul si structura veniturilor cumparatorilor. Or, raspunsul la prima problema cere luarea in considerare a faptului ca sunt categorii de produse cu elasticitate diferita in raport cu pretul sau venitul. Spre exemplu, produsele alimentare de baza se caracterizeaza prin elasticitate redusa sau inelasticitate. In acest caz, indiferent de marimea veni­turilor, persoanele suporta in proportie aproximativ egala impozitul pe produs.

Referitor la cea de-a doua problema, trebuie pornit de la ideea ca, in general, persoana care suporta impozitul este alta in raport cu cea care plateste. Fiecare parte tinde sa transfere sumele platite in functie de relatia cerere-oferta, de elasticitatea cererii si a ofertei, la care se adauga unele practici monopoliste. Fenomenul a fost sesizat  in conditiile vremii inca de Tacitus, care remarca faptul ca impozitele platite la cumpararea sclavilor erau suportate, in ultima instanta, nu de vanzator, ci de cumparator. La randul sau, Montesquieu scria ca impozitul pe marfuri este suportat de cumpa­ratori. In situatia in care oferta depaseste cererea, consumatorii sunt in masura sa transmita partial impozitul asupra vanzatorilor.

Impozitul este platit de vanzatori, dar este numai partial suportat de catre ei. Cumparatorii sunt obligati sa accepte un pret mai mare, p1 = 7 u.m. Vanzatorii incaseaza pentru fiecare unitate de produs vanduta un pret de = 7 u.m., din care 4 u.m. reprezinta impozitul suportat doar partial (4 – 2 – 2 u.m.), restul este recuperat prin pret de la cumparatori. Proportia in care impozitul se imparte intre cumparatori (∆ pc) si vanzatorii (∆ip) este dependenta de elasticitatea cererii si cea a ofertei (fig. 6. 32 si 6. 33).

Fig. 6. 32. Proportia repartizarii impozitului pe produs intre cumparatori si vanzatori in cazul unei cereri elastice (a) si cu elasticitate redusa (b).

Fig. 6. 33. Proportia repartizarii impozitului pe produs intre cumparatori si vanzatori in cazul unei oferte elastice (a) si cu elasticitate redusa (b).

Partea din impozitul pe produs care este suportata de cumparatori este invers proportionala cu marimea elasticitatii cererii si direct proportionala cu marimea elasticitatii ofertei, iar partea care revine in sarcina vanzatorilor este invers proportionala cu elasti­citatea cererii.

Aceasta problema a influentei politicii fiscale asupra pretului poate fi tratata in alt mod, echivalent cu cel precedent, daca impozitele ar fi percepute pe unitate de marfa cumparata. Daca se presupune ca cel care achita impozitul este cumparatorul, se poate considera ca are loc o reducere a fiecarui punct al curbei cererii cu o marime ce exprima impozitul. Are loc o deplasare spre stanga a curbei cererii. Rezultatul este identic cu cel precedent.

In cazul unor subventii acordate de administratia publica producatorilor, se produce o glisare spre dreapta si in jos a curbei ofertei. Curba cererii va intalni noua curba a ofertei, S1, in punctul de echilibru Eq1, definit de un pret mai scazut si o cantitate sporita a ofertei. Efectul subventiilor se imparte intre producatori, care isi sporesc vanzarile, si cumparatorii, care beneficiaza de preturi mai mici pentru achizitiile lor.

Din cele de mai sus rezulta urmatoarele:

– un impozit aplicat asupra unui produs face sa creasca la maxim pretul si reduce cantitatea vanduta atunci cand curbele cererii si ofertei sunt inelastice. Daca acestea sunt elastice, Q variaza mai mult, iar p mai putin. Cand curba cererii este inelastica, impozitul este proiectat mai intai asupra consumatorului. Cand oferta este relativ inelastica in raport cu cererea, impozitul este ulterior proiectat pe producator;

– un impozit face sa creasca pretul platit de cumparator si reduce pretul primit de producator. Diferenta dintre aceste preturi reprezinta impozitul incasat de administratia publica. La  un pret mai ridicat, este cumparata o cantitate mai mica. Cantitatile cumparate si cel vandute se echilibreaza in punctul in care se intersecteaza curba cererii cu noua curba a ofertei.

Amploarea modificarii preturilor si cantitatilor vandute sub influenta impozitelor si subventiilor sunt dependente de gradul de elasticitate a cererii si a ofertei pe care il reprezinta diferite bunuri.

*                 *

*

Studierea formarii concurentiale a preturilor este facuta datorita clarificarii pe care o aduce asupra organizarii eficiente a resurselor unei economii. Interventiile directe si indirecte prin parghii economice sau administrative ale puterii publice, ca si cele monopoliste, afecteaza mecanismul pietei. Experienta arata ca, in circumstante critice, interferenta puterii publice in mecanismul cererii si ofertei facuta in numele “echitatii” si “justitiei sociale” poate sa dea rezultate in criza de scurta durata, dar poate crea distorsiuni in cazul unor perioade mai lungi.

Desigur, problema “justitiei sociale” si a “pretului just” a fost si ramane controversata. In fapt, nu exista solutii unice. In toate tarile, fara exceptie, se poate constata coexistenta formarii preturilor in sistem concurential, cu interferente in diferite forme ale puterii publice si existenta monopolurilor.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2018 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre marketing strategii concurentiale









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics