StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » criminologie
Trimite articolul prin email Alte activitati destinate investigarii infractiunilor de omor : Criminologie Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Alte activitati destinate investigarii infractiunilor de omor



ALTE ACTIVITATI DESTINATE INVESTIGARII INFRACTIUNILOR DE OMOR



Dispunerea expertizelor medico-legale

Efectuarea constatarii sau expertizei medico-legale reprezinta un alt moment important al elucidarii unor probleme privind moartea violenta la care, din motive obiective, nu s-a putut raspunde in contextul cercetarii scenei crimei.




De altfel, in aceste conditii, potrivit prevederilor procesual penale, constatarea medico-legala trebuie dispusa de organul de urmarire penala, dupa cum expertiza medico-legala devine obligatorie pentru a se stabili cauzele mortii daca nu s-a intocmit un raport medico-legal.

Constatarea se cere de obicei inainte de punerea in miscare a actiunii penale, apoi ea se solicita in caz de moarte violenta, suspecta sau de examinare corporala a agresorului si implica deci un acces primar sau derivat la informatii. Prin urmare 818c21i constatarea se cere in caz de urgenta si este mai restransa decat expertiza deoarece tinde a conserva urmele infractiunii ce pot dispare.1

Potrivit art.114 din Codul de procedura penala, in caz de moarte violenta, de moarte a carui cauza nu se cunoaste ori este suspecta, sau cand este necesara o examinare corporala asupra invinuitului sau persoanei vatamate pentru a se constata pe corpul acestora existenta urmelor infractiunii, organul de urmarire penala dispune efectuarea unei constatari medico-legale si cere organului medico-legal caruia ii revine competenta, potrivit legii, sa efectueze aceasta constatare.

Fata de importanta acestui act medico-legal in solutionarea cauzei cercetate, recomandabil este ca necropsia sa se efectueze, in masura posibilitatilor, de insusi medicul anatomopatolog care a participat la cercetarea locului faptei si fotografiile, inregistrarile video executarea cu acest prilej.

Problemele la a caror rezolvare expertiza medico-legala are un aport substantial sunt, in esenta, urmatoarele:

stabilirea cauzei si naturii mortii, precum si a datei  la care a survenit aceasta;

diferentierea leziunilor vitale de cele post-mortale si explicarea mecanismelor de producere a lor;

determinarea agentului vulnerant, a directiei, intensitatii si succesiunii loviturilor;

depistarea eventualelor urme de substante toxice sau a stupefiantelor;

stabilirea sexului, varstei, grupei sanguine, a taliei (in cazul cadavrelor dezmembrate), a alcoolemiei, precum si a unor particularitati ce pot inlesni identificarea victimei.

Pentru aceasta se va proceda la recoltarea diverselor urme existente pe corpul si imbracamintea cadavrului, cum sunt de exemplu urmele biologice, firele de par, depozitul subunghinal. Uneori ridicarea urmelor de pe cadavru se face chiar de la fata locului.

Astfel, petele de sange au o importanta deosebita; la locul faptei medicul legist va gasi frecvent urme care, uneori, se pot identifica usor ca fiind de sange; alteori, din cauza substratului sau din cauza vechimii sangelui, acestea sunt dificil de identificat. Urmele mai vechi de sange au o culoare bruna sau, cand vechimea este mare, devin verzi ori galbui. Medicul legist va trebui sa interpreteze urmele de sange, stabilind daca acesta este sange prelins sau stropit si care este directia scurgerii. Pe zapada sangele se conserva perfect si ramane de culoare rosie, din cauza frigului.

Se vor cauta in crime sadice petele de sperma, care prezinta un contur neregulat si culoare albicioasa-cenusie, si care pe materiale textile au consistenta cartonoasa.

Firele de par gasite la locul faptei se ridica pentru examen comparativ cu fire de par recoltate de la victima si de la persoane suspecte, cum sunt, de exemplu, urmele biologice, firele de par, depozitul subunghinal. Uneori ridicarea urmelor de pe cadavru se face chiar de la fata locului.

Aceste prelevari se efectueaza mult mai bine in conditiile salii de autopsie, ceea ce impune transportarea cadavrului la unitatea medico-legala cu deosebita atentie, luandu-se masuri de prevenire a distrugerii urmelor si, indeosebi, a microurmelor, masuri printre care se numara si introducerea corpului, a mainilor, picioarelor in saci de plastic. Cadavrul se transporta urgent la morga, mai ales daca este protejat in saci de plastic, in care urmele biologice, in special sangele, diversele excretii, tesuturi, se degradeaza rapid.

Examinarea necroscopica, ridicarea urmelor de pe cadavre, a mastii mortuare si eventual amprentarea, daca aceasta nu s-a facut la fata locului faptei, se realizeaza de medicul legist impreuna cu procurorul criminalist1 care, in calitate de conducator al echipei de cercetare, are o viziune de ansamblu asupra cazului cercetat, stie ce probleme trebuie clarificate si, prin urmare, ca sa solicite in plus de la expertiza medico-legala.

Prezenta procurorului criminalist la efectuarea necropsiei se impune cu atat mai mult ca cat, deseori apar dificultati in stabilirea diagnosticului etiologic juridic al decesului, respectiv determinarea cauzei si naturii mortii.

Referitor la expertiza medico-legala efectuata in infractiunile contra vietii, ea insasi este guvernata de reguli metodologice generale si speciale, puse in evidenta in literatura de specialitate. Aceasta vizeaza identificarea cadavrului, stabilirea naturii mortii, cercetarea cauzelor, a modului si a conditiilor in care s-a produs2.

Stabilirea cauzei mortii se face cu ajutorul datelor puse la dispozitie de medicina legala, constatarea efectuata de catre medicul anatomopatolog fiind hotaratoare pentru clarificarea „diagnosticului juridic” al decesului: moarte violenta sau moarte patologica3. Din moment ce datele obtinute converg spre o moarte violenta, care poate fi consecinta unei omucideri sau a unui accident, va fi necesara clarificarea tuturor imprejurarilor apte sa serveasca la incadrarea juridica corecta a faptei.

Determinarea acestor elemente se face, in mod firesc, prin coroborarea tuturor datelor obtinute pe baza de expertiza medico-legala, a expertizelor criminalistice, precum si a actelor de urmarire penala efectuate in cauza. Aceasta cerinta este evidenta, mai ales in conditiile insuficientei datelor necesare stabilirii cauzei reale a mortii. Se evita astfel posibilitatea aparitiei unei erori de ordin subiectiv in aprecierea situatiei de fapt.

Determinarea legaturii de cauzalitate dintre actele de agresiune si decesul victimei, mai ales in imprejurarea in care acestea pot fi asociate cu o serie de afectiuni preexistente ale victimei este o problema deosebit de importanta, frecvent subliniata in literatura de specialitate.4 Determinarea legaturii de cauzalitate este esentiala pentru incadrarea corecta a faptei in categoria omorului ori a loviturilor cauzatoare de moarte.

Evident ca aceasta incadrare este facuta de catre magistrat, insa, in buna parte, pe baza concluziilor expertizei medico-legale, chemata sa puna in lumina elementele nexumului cauzal dintre fapta si urmarile sale. In consecinta, se impune delimitarea mai intai pe teren medico-legal, a cauzelor mortii, de conditiile de ordin predispozant sau de ordin defavotizant, operatie ce a avut uneori un caracter arbitrar.1

Pentru delimitarea exacta a legaturii de cauzalitate, potrivit opiniilor exprimate in literatura de specialitate este necesar sa fie luate in calcul patru categorii de factori: victima, instrumentul sau substanta vulneranta, circumstantele in care a fost savarsita fapta, precum si autorul faptei. In privinta autorului faptei, se va tine seama de modul in care acesta a conceput si pregatit actul, i-a prevazut si acceptat urmarile, precum si de scopul urmarit.

Identificarea victimei se face tot la fata locului, cand se consemneaza si actele gasite asupra persoanei. Daca victima nu este identificata, urmeaza ca inainte de efectuarea autopsiei, la serviciul medico-legal, dupa prealabila toaleta a cadavrului, sa se execute o serie de manopere care vor servi la identificare. Examenul extern al cadavrului are o mare importanta in medicina legala. Scopul lui este de a stabili semnele de identitate, de a verifica semnele mortii si a preciza data ei, de a constata si consemna semnele de violenta, ca si semne de boli locale ori generale.



Cand identitatea cadavrului este cunoscuta, se noteaza numai datele generale privind sexul, talia, varsta, gradul de dezvoltare, semnele particulare, diverse.

Cand cadavrul este neidentificat vor fi notate si datele care, ulterior, vor putea servi la identificare, dupa modelul portretului vorbit al lui Bertillon2: culoarea parului, culoarea ochilor, forma fetei, a nasului, a urechii; se va acorda o atentie deosebita dentitiei, semnelor particulare (nervi pigmentari, cicatrice, amputatii, proteze), ca si prezentei eventualelor stigmate profesionale.

In acest caz se efectueaza si fotografii de identificare, dupa toaleta prealabila, daca cadavrul este intrat in putrefactie, punand ochi artificiali si eliminand gazele de putrefactie care deformeaza fata si o fac de nerecunoscut.

Examenul intern presupune deschiderea obligatorie a celor 3 mari cavitati: craniana, toracica si abdominala, precum si examinarea cavitatii bucale, a gatului, si a coloanei vertebrale; aceasta din urma se deschide cand este cazul, pentru a se examina cavitatea rahidiana si continutul ei. Cand este indicat, se procedeaza la deschiderea cavitatii urechii interne, a sinusurilor fetei, ca si la sectiuni intinse prin masele musculare ale trunchiului si membrelor. Dificultatile in stabilirea cauzei mortii apar frecvent din cauza caracterului contradictoriu al leziunilor, a starii avansate de putrefactie a cadavrului, ca si a unor deficiente in efectuarea necropsiilor. De exemplu, in cazul unei morti suspecte, medicul legist ocazional conchide ca decesul are drept cauza o hemoragie meningo-cerebrala si pune diagnosticul de moarte violenta. Din cercetarile intreprinse de organele de urmarire penala, s-a desprins concluzia ca nu poate fi vorba de o asemenea moarte. Procuratura a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, de data aceasta stabilindu-se ca moartea nu a fost violenta, cauza constituind-o o hemoragie intraventriculara, aparuta pe un fond patologic preexistent.

Din analiza unei bogate practici existente in materie, se poate deduce ca problemele principale referitoare la clarificarea naturii juridice a mortii vizeaza trei directii principale:


1.1. Diferentierea omuciderii de moartea naturala,problema asupra careia ne-am oprit anterior, dar in legatura cu care se mai impune cel putin o precizare: in ipoteza unui deces din cauza existentei unor antecedente patologice, cauza mortii este atribuita in mod eronat acestora. Situatia, frecvent intalnita, ii priveste pe batrani si pe persoanele grav bolnave, dupa al caror deces se manifesta tendinta de a se renunta la autopsii sau de a se executa superficial, medicul legist oprindu-se la primul indiciu patologic prin care s-ar putea explica moartea. Astfel, nu sunt depistate leziuni interne (rupturi de organe, fracturi de craniu sau de coloana), ori substante chimice apte sa produca moartea.


1.2. Diferentierea omuciderii de sinucidere, situatie intalnita destul de des in practica de specialitate din cauza incercarilor unor infractori de a-si masca fapta prin „regizarea” unei sinucideri.

La savarsirea omorului cu arme albe si corpuri contondente, diferentierea este posibila prin interpretarea modului in care se prezinta leziunile. De regula, sinucigasul prefera zona gatului, a toracelui, arterele radiale sau venele de la incheietura mainii. Plagile sunt perpendiculare pe axa gatului sau mainii si, frecvent, sinucigasul executa mai multe taieturi paralele pana cand reuseste sa execute taietura fatala, taieturi mai adanci in punctul de plecare si mai superficiale la sfarsit.

Un alt element important de diferentiere il reprezinta starea

imbracamintei, sinucigasul pregatindu-si autolezarea prin desfacerea hainei si a camasii, prin ridicarea manecii. In ipoteza sinuciderii, victimele sunt incheiate la haina ori camasa, existand uneori o simetrie intre punctul de perforare a imbracamintei si plaga de pe corp, dar si o lipsa a acesteia, explicabila prin miscarile victimei care incearca sa se apere.

Plagile taiate de pe maini, tipice incercarilor de aparare activa, prin apucarea cutitului, ori de aparare pasiva, prin acoperirea fetei sau a toracelui, exclud posibilitatea sinuciderii, ca si leziunile din zona spatelui, inaccesibila pentru o eventuala autolezare.

Autolezarea in scop de sinucidere, cu toporul, pare imposibila, totusi, in practica au existat si asemenea cazuri. De exemplu, un individ s-a sinucis aplicandu-si doua lovituri cu o toporisca in zona occipitala.

Leziunile provocate cu obiecte contondente se prezinta sub forma unor plagi plesnite sau zdrobite si reflecta destul de bine forma suprafetei agentului vulnerant pe oasele plate, indeosebi pe cutia craniana, din cauza fracturii osului. Forma obiectului poate fi retinuta si de imbracamintea victimei.

Cercetarea la fata locului necesita cautarea obiectelor vulnerante, in ipoteza sinuciderii fiind foarte usor de gasit. Odata descoperite, de pe aceste obiecte vor fi ridicate urmele biologice si urme de maini in vederea efectuarii examenelor comparative.

Diferenta omuciderii de sinucidere in cazul spanzurarii se face pe baza interpretarii modului de dispunere a petelor cadaverice, a datelor obtinute in urma examenului anatomopatologic, precum si a urmelor descoperite in campul infractional.

Nu este mai putin adevarat ca apar si imprejurari in care sinuciderea unei persoane, la prima vedere, lasa impresia unei omucideri. Intr-un caz dramatic, doua surori in varsta de peste 70 ani sunt gasite moarte in cada de baie, una dintre ele prezentand plagi taiate profund la nivelul articulatiei pumnului. Desi, initial, s-a crezut ca este vorba de un omor in scop de jaf, ulterior s-a stabilit ca sora mai tanara, bolnava grav de cancer, si-a ucis prin inec sora mai varstnica, deoarece afland ca va muri in curand, nu a vrut sa-si lase sora, pe care o intretinea, fara suport material si s-a sinucis taindu-si venele de la mana stanga.

1.3. Diferentierea omuciderii de moartea prin accident devine dificila din cauza caracterului contradictoriu al leziunilor. La aceasta se adauga incercarile autorului de a-si disimula fapta printr-un accident, de genul caderii de la inaltime, inecului.

Numeroasele cazuri intalnite in practica judiciara, de natura sa creeze dificultati in determinarea naturii juridice a mortii violente, ne-au determinat sa ne oprim asupra unor decese provocate de urmatoarele mecanisme, care impun un efort conjugat de clarificare, atat pe teren criminalistic, cat si medico-legal.

a)     Moartea prin spanzurare.

Savarsirea unui omor prin spanzurare poate fi intalnita, de regula, numai in cazul unor victime aflate, practic, in imposibilitatea de a se apara (batrani, paranoici, debili mintali). Persoanele in putere pot fi spanzurate numai prin actiunea mai multor indivizi, sau prin actiuni care le anuleaza rezistenta (loviri, intoxicatii alcoolice).

Simularea spanzurarii – se face dupa ce s-a provocat moartea victimei prin alte mecanisme: lovire, strangulare, otravire. In variantele mai simple, simularea se constata relativ usor, prin raportarea petelor cadaverice la pozitia victimei, prin studierea santului spanzurarii, prin observarea directiei fibrelor franghiei care a servit la spanzurare.

Diagnosticul fiferential al naturii mortii impune examinarea atenta a semnelor de violenta existente pe corpul cadavrului si cercetarea criminalistica minutioasa a locului faptei. La admiterea variantei sinuciderii, este necesar sa se aiba in vedere daca locul faptei permite asemenea actiuni de autolezare, pregatirea latului, fixarea lui, deplasarea unor obiecte.

b)    Moartea prin inec.

Stabilirea diagnosticului diferential impune diferentierea urmelor caracteristice ale inecului, inclusiv a unor cauze patologice, de semnele mortii violente.

Importanta este stabilirea momentului in care s-au produs leziunile: inainte de ajungerea in apa, ori dupa scufundare, leziunile fiind determinate de frecarea pe fundul apei curgatoare, prin lovirea de vase, barci, diverse obstacole, inclusiv de muscaturile unor pesti rapitori. Diferentierea leziunilor este dificila din cauza fenomenelor de putrefactie intervenite in submersie.



c)     Moartea prin cadere sau precipitare

Stabilirea disimularii omorului, indeosebi in ipoteza caderilor de la inaltime, este destul de dificila, din cauza dificultatii separarii leziunilor specifice caderii de cele provocate de agresor. O simpla imbrancire de pe un pod sau schela, aruncarea pe fereastra unui bloc, nu lasa urme evidente daca, mai inainte, nu a avut loc o lupta intre victima si agresor, creandu-se aparenta de crima perfecta.

In acest sens, apreciem drept fireasca recomandarea ca diagnosticul de cadere sa se pronunte numai dupa excluderea posibilitatilor de producere a mortii prin alte mecanisme.In asemenea situatii, colaborarea dintre procuror, expertul criminalist si medicul legist se impune de la sine. De regula, diagnosticul de cadere trebuie sa se stabileasca prin excluderea, pe rand, a altor cauze de provocare a mortii de alti agenti vulneranti sau de alte mecanisme.

In cazul unor precipitari de la mica inaltime pot aparea unele confuzii cu privire la natura mortii, conclucarea procuror-medic legist, in clarificarea imprejurarilor mortii, fiind hotaratoare.1

d)    Moartea prin agenti chimici

Precizarea naturii mortii, in ipoteza intoxicatiilor acute, reclama aceeasi stransa cooperare intre procurorul criminalist, medicul legist si toxicolog. Fara datele obtinute prin cercetarea atenta a locului faptei, in scopul gasirii urmelor de otrava (in mancare, lichide, diverse urme biologice, seringi, fiole), fara studierea amanuntita a intregului tablou oferit de „scena” mortii, observatiile medicale sunt insuficiente. Aceasta, mai ales in cazul folosirii unor otravuri asa-zis functionale, de tipul stricninei, atropinei, care nu produc modificari anatomoce specifice.

Interpretarea rezultatelor analizei toxicologice trebuie efectuata in coroborare cu celelalte date ale anchetei, tabloul clinic al intoxicatiei reconstituindu-se cateodata mai usor din declaratiile martorului, decat din foile de observatie din spital.

In legatura cu uciderea prin otravire, subliniem ca savarsirea unor astfel de omucideri se intalneste in cercurile in care autorul are acces, in mod firesc, la victima (familie, rude, prieteni).

e)     Moartea prin agenti fizici si mecanici

Diagnosticul juridic al mortii violente este si aici destul de dificil, indeosebi in situatii cum ar fi, de pilda, provocarea unor incendii care au ca scop mascarea omorului. Fireste ca, in ipoteza arderii cadavrului, se cere rezolvata si problema dificila a identificarii lui.

Concluziile privind natura mortii se pot formula prin interpretarea conjugata a datelor culese din cercetarea la fata locului, altele decat cele provocate de foc, dozarea bioxidului de carbon din sange, depistarea unor eventuale urme de substante toxice, la aceasta adaugandu-se si informatiile obtinute din investigatiile judiciare.

In ceea ce priveste stabilirea disimularii mortii printr-un accident de cale ferata sau rutier apare, si aici, necesitatea ca medicul legist sa diferentieze leziunile vitale de cele post-letale. Dificultatea apare, in special, in cazurile in care inscanarea mortii printr-un agent mecanic s-a efectuat imediat dupa suprimarea vietii victimei de catre autor.

Dispunerea expertizelor criminalistice

Expertiza criminalistica este o activitate de cercetare stiintifica a urmelor si mijloacelor materiale de proba in scopul identificarii persoanelor, obiectelor, substantelor si fenomenelor aflate in legatura cauzala cu fapta, stabilirii anumitor proprietati ale acestora, precum si a eventualelor modificari de forma, continut sau structura.1

In afara cazurilor cand expertiza este obligatorie, dispunerea unei expertize criminalistice este subordonata realizarii cumulative a urmatoarelor doua conditii:

- existenta unor fapte sau imprejurari ale cauzei, care, pentru a sta la baza convingerii organelor de urmarire penala, impun necesitatea unor precizari, clarificari;

- lamurirea semnificatiei acestora reclama cunostinte de specialitate dintr-un domeniu sau altul de activitate.

In situatia in care sunt intrunite cele doua conditii exprese ale legii, organul judiciar dispune efectuarea expertizei chiar daca persoanele care efectueaza urmarirea au unule cunostinte in specialitatea respectiva.

Astfel, Codul de procedura penala al Romaniei a consacrat in domeniul expertizei criminalistice, expertiza oficiala. Aceasta a dus la infiintarea in tara noastra a laboratoarelor de expertiza criminalistica, singurele institutii din sistemul Ministerului Justitiei abilitate sa efectueze examinari de specialitate in sfera criminalistica. Potrivit reglementarilor, expertizele criminalistice se efectueaza in cadrul laboratoarelor interjudetene sau a Laboratorului central de Criminalistica. La nivelul Ministerului de Interne, isi desfasoara activitatea Institutul de Criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Polotiei, precum si serviciile criminalistice din unitatile teritoriale ale politiei.

In majoritatea cazurilor in care ancheta penala are ca obiect omuciderea, pe langa constatarea si expertiza medico-legala se dispune frecvent efectuarea de experize criminalistice sau de constatari tehnico-stiintifice care, alaturi de celelalte expertize judiciare, sa serveasca la stabilirea adevarului.

Dintre problemele curente la a caror rezolvare concura direct examinarea criminalistica a mijloacelor materiale de proba (corpuri delicte, microurme), mentionam:

identificarea autorului si a celorlalti participanti la savarsirea omuciderii;

identificarea instrumentelor si substantelor vulnerante, a altor obiecte folosite in comiterea infractiunii;

stabilirea imprejurarilor in care a avut loc agresiunea, a modului in care a fost suprimata viata victimei, precum si a eventualilor martori.

Experienta practica a permis autorilor de specialitate sa ajunga la concluzia ca expertiza criminalistica parcurge in esenta ,trei etape, constand in cunoasterea obiectului si materialelor expertizei, examinarea separata a fiecarei categorii de materiale si compararea elementelor caracteristice in vederea identificarii.

In ipoteza omuciderilor, nu se sustine,insa, ca toate aceste probleme isi gasesc rezolvarea numai pe baza expertizei criminalistice, mai ales in privinta examinarii urmelor biologice, a identificarii victimei si a agentului vulnerant, cand ne aflam, practic, pe terenul unei expertize judiciare complexe, criminalistice si medico-legale.

Raportandu-ne la multiplele genuri de expertize criminalistice efectuate in caz de omucidere, consideram util sa ne oprim, pe scurt, asupra celor mai intalnite mai frecvent in practica de specialitate.

2.1.Expertiza traseologica

Expertiza urmelor lasate de instrumentele vulnerante efectuata impreuna cu medicul legist si expertul criminalist, are drept scop stabilirea obiectului folosit de infractor in suprimarea vietii victimei. Subliniem impreuna pentru ca, in practica, ea se face greu.



Asa cum s-a precizat, in functie de calitatea caracteristicilor reflectate in urma, in oasele plate ale victimei este posibila apartenenta de gen si chiar identificarea instrumentului vulnerant.

Laboratorul de traseologie din cadrul Institutului de Criminalistica al Inspectoratului General al Politiei efectueaza examinarea urmelor create de instrumente in vederea identificarii agentului care a produs urmele, examinarea urmelor de incaltaminte si a pneurilor, examinarea resturilor macroscopice in vederea stabilirii obiectului de la care provin; in cazul accidentelor de circulatie, examinarea urmelor de diverse genuri create prin actiunea mecanica asupra obiectelor de incaltaminte, sisteme de inchedere sau alte obiecte, formuleaza concluzii si propuneri in raport cu noi metode utilizate de infractori in comiterea faptelor infractionale.

In cadrul laboratorului functioneaza urmatoarele colectii:

- colectia de talpi de incaltaminte (imagini);

- colectia de pneuri (imagini);

- baza de date pentru elementele de iluminare si semnalizare auto1.

Expertiza urmelor de picioare (urmele plantare si de incaltaminte) permite identificarea creatorului urmei, pe baza detaliilor prezentate fie de crestele papilare ale plantei piciorului, fie ale ciorapului sau incaltamintei, dupa cum urma a fost formata de piciorul gol ori incaltat. Fireste ca identificarea se realizeaza, ca si in cazul urmelor de maini, printr-un examen comparativ cu impresiunile luate persoanelor suspecte.

Urmele piciorului semiincaltat sau ale ciorapilor reproduc forma generala a plantei piciorului, a regiunilor sale si a tesaturii. Ele pot servi la determinari de grup si chiar de identificare, daca prezinta elemente de individualizare, cum ar fi cusaturile, unele uzuri specifice si forma diferitelor corpuri care au aderat la ciorapi in timpul mersului. Corpurile aderente la ciorapii persoanei care a lasat urmele cercetate se vor cauta si in incaltamintea acestuia2, unde le putem gasi fixate de captuseala.

Interiorul incaltamintei va retine, ca un buzunar de haina, diferitele resturi de materiale colectate de mersul in ciorapi, indicand unele indeletniciri ale persoanei respective, daca inainte de savarsirea faptei pentru care este cercetata.

Urmele de incaltaminte, daca sunt formate in conditii corespunzatoare, pot refelecta elemente caracteristice utile identificarii, desi prezinta elemente particulare mai putine.

Problemele principale pe care le poate rezolva expertiza criminalistica a urmelor de picioare, indiferent daca este vorba de urma piciorului gol ori de cea a incaltamintei, sunt in functie de faptul daca expertului i se trimite de la fata locului, sau si urma si modelele tip de comparatie (printre care incluzand si incaltamintea ridicata de la persoanele suspecte). Astfel:

¤ Daca expertului i se trimite numai urma acesta poate sa solutioneze urmatoarele probleme: determinarea sexului, varstei, taliei si greutatii aproximative a persoanei, particularitatile anatomo-patologice, mecanismul de formare si vechimea urmei, alte date rezultate din interpretarea elementelor cararii de urme.

Referitor la urma plantei piciorului, prin expertiza se pot determina piciorul si regiunea sa anatomica care a format-o, precum si prezenta caracteristicilor de identificare. In privinta urmei de incaltaminte, este posibila, determinarea tipului de incaltaminte, pe baza compararii cu talpile aflate in colectiile laboratoarelor de criminalistica, precum si a diferitelor particularitati, a uzurilor specifice, ce pot fi exploatate in vederea restrangerii cercului suspectiilor, ajungandu-se finalmente chiar la identificarea incaltamintei creatoare de urma.

La urmele formate de incaltaminte se insista asupra formelor caracteristice ale uzurii tocului, a varfului si a marginilor exterioare ale talpii. Uneori se pot intalni elemente caracteristice in urma reparatiilor incaltamintei, la marginile tocului si ale talpii care incadreaza portiunea intermediara. De-a lungul urmei lasate de talpa incaltamintei se vor cerceta urmele cusaturii si locurile de intrerupere a acesteia, urmele cuielor cu care este prinsa talpa sau peticul.

Pentru examinarea comparativa a urmelor lasate de desenele papilare, singura metoda ce poate fi folosita este examinarea de pe fotografii mult marite.

¤ In ipoteza in care expertului i se pun la dispozitie modele de comparatie, respectiv impresiunea plantei piciorului sau incaltamintea suspecta, se poate ajunge la identificarea persoanei sau obiectului creator de urma. Aceasta reclama obtinerea de modele de comparatie, pentru ca examinarea comparativa sa se efectueze prin modele avand aceeasi provenienta; fotograma cu fotograma, mulajul cu mulajul. Nerespectand aceasta regula, riscam sa nu identificam diferitele detalii caracteristice, care in aceste forme diferite de prezentare nu sunt oglindite la fel.

Problema centrala pe care trebuie sa o rezolve expertiza criminalista ramane, desigur, identificarea mijlocului de transport, ceea ce presupune prezentarea de modele de comparatie dupa banda de rulare, dupa alte parti care au creat urme, ca si prelevarea de pelicule de vopsea sau alte materiale.

Identificarea se realizeaza frecvent pe baza examenului comparativ dintre caracteristicile reflectate in urma descoperita la locul faptei si modelele de comparatie obtinute de la anvelopele autovehiculului suspect, luandu-se in calcul atat caracteristicile lor generale, cat si detaliile speciale desenului antiderapant (uzura, defectele de fabricatie).

2.2.Expertiza balistica

Expertiza balistica judiciara, respectiv expertiza criminalistica a armelor de foc, este una dintre cele mai complexe examinari la care sunt supuse armele de foc, munitia si urmele acestora, cat si imprejurarile legate de folosirea lor.

Expertiza balistica vizeaza doua directii principale1:

- identificarea sau stabilirea categoriei armei cu care s-a tras, dupa urmele lasate de tub si pe glont;

- studierea urmelor principale si secundare existente pe imbracamintea victimei, in scopul stabilirii directiei si distantei de la care s-a tras.

Identificarea armei cu care s-a savarsit o infractiune reprezinta scopul final al oricarei expertize balistice judiciare. In esenta, procesul de identificare consta in examinarea comparativa a gloantelor, a tuburilor descoperite in corpul victimei sau la fata locului, cu gloantele trase experimentel cu arma gasita in campul infractional ori ridicata de la persoana suspecta.

Laboratorul de balistica judiciara din cadrul Institutului de Criminalistica al Inspectoratului General al Politiei efectueaza examinarea armelor de foc, a munitiilor si elementelor de munitie care fac obiectul cerecetarilor de pe intreg teritoriul tarii, intretine si actualizeaza colectia de arme a institutului, colectia de elemente de munitie ridicate de la locul faptei in cauzele cu A.N., realizeaza documentare asupra metodelor de examinare si a tipurilor de armament.

2.3.Expertiza dactiloscopica

Dactiloscopia este ramura Criminalisticii care se ocupa cu examinarea si clasificarea desenelor papilare, in vederea identificarii persoanei.2

Expertiza dactiloscopica reprezinta etapa finala a activitatii de clarificare a aspectelor legate de formarea urmelor de maini la fata locului, de obtinere de informatii privind persoana, precum si de stabilirea raportului dintr urma si activitatea infractionala. In prezent, posibilitatile stiintifice oferite de expertizele dactiloscopice in examinarea urmelor de maini sunt multiple. Ele sunt insa si in funtie de faptul daca expertului i se prezinta numai urma, sau si modele de comparatie.

Pentru aprecierea justa a identitatii unei impresiuni digitale trebuie sa se tina seama nu numai de aspectul cantitativ al coincidentelor caracteristice, ci si de aspectul calitativ al acestora.

Scopul principal al expertizei dactiloscopice este acela al identificarii autorului omorului dupa urmele digitale lasate la locul faptei, inclusiv pe corpul victimei. Acestea presupune efectuarea unui examen comparativ, intre urmele descoperite si impresiunile digitale ale persoanelor suspecte sau impresiunile din cartoteca dactiloscopica. Examinarea comparativa a impresiunilor digitale nu se face direct pe urma descoperita sau pe fisa dactiloscopica luata unei persoane, ci pe fotograme marite de 4 ori liniar, cu impresiunea desenului papilar orientat in acelasi sens si la aceeasi scara.

Urmele papilare ramase dupa efectuarea comparatiilor dactiloscopice de excludere a persoanelor ce nu au legatura cu savarsirea faptei, prezinta un interes deosebit in activitatea de probatiune, deoarece pot ajuta organul judiciar in formarea de convingeri certe cu privire la existenta infractiunii si la vinovatia faptuitorului.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact