StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept administrativ
Trimite articolul prin email Definitia si clasificarea functiei publice : Drept administrativ Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Definitia si clasificarea functiei publice



DEFINITIA SI CLASIFICAREA FUNCTIEI PUBLICE



1. Definitia si trasaturile functiei publice





Cu privire la definirea notiunii de functie publica, dupa ce constata ca o asemenea asertiune trebuie sa ia in considerare si sa contina elementele de drept obiectiv si de subiect al unui raport juridic, toti autorii de drept administrativ au formulat definitii care difera intre ele si intre ele si cea adoptata de legiuitor.

Astfel, profesorul Antonie Iorgovan afirma ca prin functie publica se intelege „situatia juridica a persoanei fizice investita, legal, cu atributii in realizarea competentei unei autoritati publice ce consta in ansamblul drepturilor si obligatiilor care formeaza continutul juridic complex dintre persoana juridica si organul care l-a investit”.

Legea nr.188/1999 republicata privind Statutul functionarilor publici, in articolul 2 alineat 1 se opreste la definitia urmatoare: „Functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala si locala”.

Fara a intra intr-o polemica doctrinara cu ceilalti autori, apreciem ca definitia data de lege este mai concisa si mai acoperitoare. Ea se raporteaza la esenta notiunii de functie publica: ansamblul atributiilor stabilite prin lege, pentru realizarea prerogativelor de putere si de serviciu public, care decurg din necesitatea indeplinirii unui interes public general de catre un organ sau altul al administratiei publice. Apreciem ca legiuitorul a intuit mai bine esenta existentiala a functiei publice: aplicarea legii si asigurarea serviciului public derivand din comandamentele si interesele generale pe care trebuie sa le satisfaca organele administratiei publice. Afirmatia anterioara accepta ideea ca drepturile si obligatiile sunt stabilite pentru ca titularul functiei publice sa le aduca la indeplinire in scopul realizarii functiei de putere publica. Este insa vorba despre drepturi si obligatii care contureaza competenta viitorului titular al functiei publice, indiferent de persoana incadrata pe acea functie, perceputa fizic.

Suntem de acord cu faptul ca drepturile si obligatiile in realizarea competentei, ca prima trasatura a functiei publice, sunt stabilite apriori, pe cale unilaterala, prin norme juridice obligatorii, de catre organele de stat ca si atributiile care definesc competenta insasi. Privite astfel, conchidem ca ele vizeaza fiecare functie din ansamblul organizational in parte si nu unele sau altele dintre persoanele care sunt sau vor fi incadrate; in fapt, drepturile si obligatiile se stabilesc si exista mai inainte de numirea, repartizarea sau alegerea titularului, iar acesta, dupa incadrare, este obligat sa le respecte. Astfel, ele vor trebui respectate atata timp cat exista functia publica respectiva de catre toti titularii succesivi care o vor ocupa.

Fiind vorba despre drepturi si obligatii stabilite pe cale unilaterala nu putem sa ne aflam in prezenta unei institutii a dreptului muncii, a contractului de munca ce presupune acordul de vointa intre doua parti – unitate si persoane incadrate – ci a unei institutii a dreptului public, intrucat este vorba despre realizarea unui interes public.

Pe de alta parte, abordand cealalta trasatura a functiei publice – atributii ale functiei de stat – trebuie sa facem distinctie intre atributiile functionarului care realizeaza prin actele indeplinite puterea publica si restul personalului dintr-un organ al statului, care este incadrat in functii publice si nu realizeaza puterea de stat, cum sunt cele direct productive, administrative sau de deservire. Nu suntem nici noi de acord cu acei autori care asimileaza aceste functii productive la functiile publice pe considerentul ca ele contribuie la realizarea puterii de stat. Este adevarat ca activitatile tehnice, productive, administrative sau de deservire sunt absolut necesare si contribuie la indeplinirea activitatii organului de stat, dar, prin ele insele, acestea nu presupun exercitarea puterii publice, nu apartin institutiei dreptului administrativ si nici competentei de drept administrativ, ci se regasesc la toate unitatile de stat si sunt reglementate prin alt gen de norme care nu apartin dreptului administrativ. De altfel, raporturile juridice dintre organul respectiv si personalul tehnic, economic, administrativ, lucrul cu publicul si/sau de deservire sunt fixate prin contracte individuale de munca, realizate de Dreptul muncii.

Trecand de la dezvoltarea din doctrina la practica dreptului, vom constata ca, indubitabil, aceste diferente de opinii au fost transate de legiuitor si ca atare trebuie sa ne conformam vointei acestuia. Astfel, articolul 5 alineat 2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici stipuleaza, fara echivoc, faptul ca: „Personalul din aparatul de lucru al autoritatilor si institutiilor publice, care efectueaza activitati de secretariat, administrative, de protocol, gospodarire, intretinere-reparatii si de deservire, este angajat cu contract individual de munca. Persoanele care ocupa aceste functii nu au calitatea de functionar public si li se aplica legislatia muncii”.

In al doilea rand, desprindem si a treia trasatura a functiei publice, abordata unilateral si anterior: continuitatea. Ea presupune a nu se confunda functia de stat insasi cu realizarea practica a acesteia, de catre o persoana anumita. Continuitatea functiei semnifica existenta drepturilor si obligatiilor atata timp cat exista competenta pe care functia o realizeaza, corespunzator cu masura legala de a organiza functia in vederea organizarii competentei respective.

In al treilea rand, prin extensie, putem asimila functiei publice si raporturile care se stabilesc intre organul care a organizat si sustine existenta functiei publice si persoana fizica numita sa o realizeze. Aceste raporturi sunt extrem de complexe, care contin cel putin doua laturi aflate intr-o legatura indestructibila, fapt pentru care, profesorul Antonie Iorgovan a denumit-o „situatie juridica”. Intrucat exista o diversitate de functii, vom spune doar ca tuturora le sunt caracteristice cel putin doua elemente: a) titularul functiei este subiect subordonat intr-un raport juridic de autoritate, de drept constitutional sau, dupa caz, de drept administrativ fata de organul sau institutia publica care l-a investit; b) titularul functiei este subiect supraordonat intr-un raport de autoritate, de drept administrativ, fata de terti, respectiv subiectele de drept in legatura cu care realizeaza competenta.

In al patrulea rand, nu neaparat din definitie ci din analiza textelor normative incidente in domeniu, rezulta ca functiile publice pot fi indeplinite si de catre persoane private care sunt investite, prin autorizare, cu dreptul de a presta un serviciu public, in regim de autoritate publica. Este vorba, in primul rand, de imputerniciti ai autoritatilor, numiti, de regula, temporar, care sunt asimilati functionarilor publici ce indeplinesc prerogative de puteri delegate.

Abordarile anterioare ne pot conduce la formularea unei definitii a functionarului public: persoana fizica investita in mod legal, prin actul unilateral de vointa al unei autoritati publice sau al cetatenilor, cu sarcina indeplinirii pe un timp determinat sau nelimitat a unei functii publice, in vederea realizarii competentei organului din structura caruia face parte functia respectiva.

In doctrina, termenul de functionar public a fost definit in sens larg si in sens restrans. In sens larg, prin notiunea de functionar intelegem orice persoana care lucreaza in domeniul public, respectiv in cadrul administratiei publice centrale si locale si a altor servicii publice chiar daca sunt organizate de catre organisme private.

In sensul legii penale, prin functionar intelegem atat functionarul public, cat si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat cele de interes public, dar care sa desfasoare o activitate de interes public, respectiv sa fie asimilata stabilimentelor de utilitate publica.

In sens restrans, este evident ca notiunea de functionar este echivalenta cu functionarul public, adica acea persoana care este investita cu o functie publica in cadrul autoritatilor si institutiilor publice ale statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.

Se observa ca, in plus fata de trasaturile analizate anterior, specifice functiei publice, mai apare legalitatea functiei. Legalitatea functiei indeplinite, mai corect spus legalitatea numirii in functia publica, este importanta daca o raportam la problema regimului juridic al actelor functionarilor de fapt, adica a celor care nu mai au nici o investitura si a celor care au fost investiti ilegal. In general s-ar putea sustine ca ceea ce este ilegal si nul de la inceput produce efecte unele in continuare, iar actele indeplinite de functionarii de fapt trebuie considerate unele de drept.

In legatura cu nulitatea actelor dresate de functionarii de fapt au fost exprimate felurite pareri. Mai multi teoreticieni au apreciat ca este mai corect ca, in baza unei analize profunde, sa se aprecieze daca efectele anularii unor acte nu sunt mai nocive. Se dau ca exemplu anularea actului casatoriei, sau a celui de inregistrare a nasterii. Ca atare, in domeniul starii civile a fost acceptata teoria functionarului de fapt. Astfel, aceasta stare este legalizata prin articolul 7 al Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila, care stipuleaza: „Actele de stare civila, intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de stare civila cu respectarea dispozitiilor prezentei legi, sunt valabile, chiar daca acea persoana nu avea aceasta calitate”.

Legea administratiei publice locale a stabilit pentru primar exercitarea functiei de ofiter de stare civila, ingaduind expres posibilitatea delegarii acestor atributii altor functionari cu competenta in acest domeniu, potrivit legii, adica cu respectarea conditiilor prevazute de lege pentru delegarea competentelor. Ne raportam, in primul rand, la legea administratiei publice locale, potrivit careia, delegarea, pentru a fi valabila, trebuie realizata prin dispozitia scrisa a primarului cu respectarea conditiilor de forma si de fond, sub sanctiunea nulitatii.

Este de subliniat ca in dreptul civil si in dreptul muncii s-au impus si alte principii pentru situatii aproape similare, intre care putem exemplifica: principiul salvgardarii actului, principiul validitatii de drept si principiul importantei sociale. Opinam si noi ca, mutatis mutandis, aceste principii pot fi translatate si asimilate si de dreptul administrativ, respectiv in practica activitatii administratiei publice centrale si locale. In fond, scopul activitatii administratiei publice este si acela de a presta servicii publice in interesul general dar si particular, ori atunci cand administratorul ce nu a fost legal investit s-a manifestat public, masura anularii actelor ne apare excesiva si neproductiva.


2. Clasificarea functiilor publice in administratia publica


2.1. Orientari si opinii in perioada 1949 – 1989

Doctrina romaneasca in domeniul administratiei publice a avansat mai multe criterii si forme de clasificare a functiilor publice si a functionarilor publici, diversitatea putand fi explicata prin existenta unor orientari diferite in abordarea fenomenului, a absentei, chiar in legislatie, a unei terminologii coerente si unitare, a prelungitei absente a Statutului functionarilor publici sau a Codului de procedura administrativa.

In perioada postbelica, spre exemplu, o serie de autori au operat cu patru criterii, altii cu trei iar unii doar cu doua. Spre exemplu, profesorul Romulus Ionescu opina ca pentru clasificarea functionarilor de stat trebuie avute in vedere criteriile: a) gradul de independenta in exercitarea functiei; b) gradul de strictete al disciplinei pe care trebuie sa o respecte; c) gradul de tehnicitate a functiei pe care o indeplinesc si d) modul de recrutare. Continuand, acest autor considera ca sub aspectul primului criteriu se pot distinge alte doua mari categorii: 1) functionari cu munci de raspundere, incluzand functionarii cu functii de conducere si 2) functionari ce nu au munci de raspundere sau functionarii auxiliari, care indeplinesc, in general, operatiuni administrative si de tehnica administrativa si doar in mod exceptional unele acte juridice individuale.

Dupa gradul de strictete al disciplinei ce trebuie respectata, autorul impartea functionarii publici in: 1) muncitori; 2) functionari civili, precizand ca primilor li se aplica statute speciale si nu prevederile Codului muncii, iar celei de a doua legislatia muncii. La randul lor, functionarii civili se clasifica in: a) functionari care indeplinesc functii de stat mai strans legate de productia de bunuri materiale sau prestarea de servicii, care au un continut tehnic si b) functionari care nu indeplinesc asemenea functii.



In fine, sub aspectul modului de recrutare, se pot distinge: 1) functionari alesi si b) functionari numiti.

Un alt autor al epocii, Ilie Iovanas, propunea doua criterii pentru clasificarea functionarilor publici: a) rolul in realizarea activitatii executive si b) rolul de investire. Potrivit primului criteriu, putem distinge: a) functionari de decizie; b) functionari de control si c) functionari de executie, iar potrivit celui de-al doilea: a) functionari numiti si b) functionari alesi, ultimii avand cateva caracteristici distincte: functionarii alesi au o durata limitata – determinata a mandatului; ei pot fi revocati din functie nu numai pentru cazurile de incetare a raportului de munca, ci si pentru lipsa de incredere a organului care i-a ales.


2.2. Clasificarea actuala a functiilor publice

Este evident ca aceste sisteme si criterii de clasificare evocate nu mai au astazi decat o valoare doctrinara si scolastica, intrucat practica ultimilor ani in legislatia in domeniu a adus elementele de clasificare juridica si teoretica absolut necesare. Este cert ca, legea romaneasca actuala nu este inca suficient de riguroasa in tratarea problematicii functiei publice si a functionarilor publici. De aceea cei mai multi autori trateaza in comun cele doua notiuni, argumentele invocate si opiniile exprimate completand reciproc lacunele despre care aminteam.

In ce ne priveste, vom axa propria conceptie pe conceptia si formularile utilizate de legiuitor, raportandu-ne, in primul rand, la continutul Legii nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, iar, in subsidiar, la celelalte legi care reglementeaza activitatea autoritatilor administratiei publice centrale si locale, respectiv actele normative care se refera la statutul special al unor categorii de personal (militari, politisti, magistrati, personalul din invatamant s.a.). In acest sens, vom aborda clasificarile in functie de: a) caracterul atributiilor; b) nivelul atributiilor; c) nivelul studiilor; d) continutul procesului decizional si e) regimul juridic aplicabil.

Potrivit articolului 7 alineat 1 litera „a” din Legea nr.188/1999, dupa caracterul atribuit, functiile publice se clasifica in:

functii publice generale, care reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter general si comun tuturor autoritatilor si institutiilor publice, in vederea realizarii competentelor lor generale;

functii publice specifice, care reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter special al unor autoritati si institutii, in vederea realizarii competentelor specifice pe care le au.

Unii autori critica aceasta clasificare, considerand ca ea nu ar avea finalitate, legiuitorul neprecizand care sunt criteriile de delimitare intre cele doua categorii de functii publice. In opinia noastra, cel putin sub aspect doctrinar, o asemenea clasificare prezinta importanta si vor trebui facute introspectii pentru a le explica si a identifica modalitatile de valorificare practica.

In functie de nivelul atributiilor titularilor lor, functiile publice se impart in trei mari categorii:

functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici;

functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de conducere;

functii publice corespunzatoare functionarilor publici de executie.

In categoria de functii corespunzatoare inaltilor functionari publici, legea include urmatoarele functii publice:

secretar general al Guvernului si secretar general adjunct al Guvernului;

consilier de stat;

secretar general si secretar general adjunct in ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

prefect;

subprefect;

secretar general al prefecturii, secretar general al judetului si al municipiului Bucuresti;

director general din cadrul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale.

Categoria de functii corespunzatoare functionarilor publici de conducere, potrivit articolului 12 din Legea nr.188/1999, se refera la:

secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucuresti, al orasului si comunei;

director general adjunct, director si director adjunct din aparatul ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

director executiv si director executiv-adjunct al serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si ale autoritatilor administratiei publice locale;

sef de serviciu, sef de birou.

Functiile publice de conducere sunt prevazute cu atributii principale de conducere si coordonarea activitatii celorlalti salariati, inclusiv a activitatii desfasurate de functionarii publici de executie, putand adopta si acte decizionale.

Prin derogare de la dispozitiile Legii nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.56/2004 a fost instituita functia publica specifica de manager public, potrivit careia, titularul acesteia are rolul de a contribui la asigurarea eficientei si a continuarii reformei in administratia publica si la implementarea acquis-ului comunitar.

Potrivit prevederilor articolului 6 alineat 1, autoritatile si institutiile publice din administratia publica centrala vor infiinta posturile corespunzatoare functiilor publice specifice de manager public, Ordonanta stabileste si ca asemenea functii publice specifice de manager public pot fi infiintate si de catre autoritatile si institutiile administratiei publice locale.

Posturile corespunzatoare functiilor publice specifice de manager public se infiinteaza prin transformarea functiilor publice de executie vacante in functii publice de manager public, ale caror grade sunt echivalente functiilor publice de conducere sau prin crearea de noi posturi in conditiile legii.

Potrivit articolului 11 alineat 1 functia publica specifica de manager public se imparte in trei trepte profesionale de incadrare, denumite astfel:

a)           manager public treapta I, corespunzatoare sistemului de promovare foarte rapida;



b)           manager public treapta a II-a, corespunzatoare sistemului de promovare rapida;

c)manager public treapta a III-a, corespunzatoare sistemului de promovare accelerata.

Functia publica specifica de manager public este structurata pe grade profesionale, dupa cum urmeaza:

a)          asistent, echivalent cel putin functiei publice de sef de birou;

b)          special, echivalent cel putin functiei publice de sef de serviciu;

c)principal, echivalent cel putin functiei publice de director adjunct;

d)          superior, echivalent cel putin functiei publice de director;

e)          general, echivalent cel putin functiei publice de director general adjunct.

Numirea in functii publice specifice de manager public se face printr-un act administrativ de catre conducatorul autoritatii sau al institutiei publice in cadrul careia a fost infiintata functia respectiva.

Numarul de functii publice specifice de manager public nu se ia in calcul la stabilirea procentului de 12% prevazut de lege pentru functiile publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici si a categoriei functionarilor publici de conducere.

Functiile publice specifice de manager public incuba atributii si sarcini care vizeaza: a) asigurarea sprijinului pentru politicile de reforma ale Guvernului Romaniei; b) proiectarea, managementul si implementarea, de la nivelurile strategice la cele operationale, a procedurilor si activitatilor uzand accelerarea reformei administratiei publice si c) implementarea legislatiei armonizate cu acqui-sul comunitar si integrarea in structurile Uniunii Europene.

Responsabilitatile stabilite pentru titularii functiilor publice specifice de manageri publici consta in coordonarea de programe, proiecte si activitati menite sa accelereze modernizarea administratiei si a serviciilor publice in scopul cresterii calitatii actului administrativ si a serviciilor furnizate cetateanului, in vederea organizarii acestora cu standardele Uniunii Europene.

In acest sens, articolul 56 al Hotararii Guvernului nr.783/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.56/2004 privind crearea statutului special al functionarului public denumit manager public configureaza cu mai multa exactitate atributiile si responsabilitatile care revin titularilor acestui tip de functie publica si anume:

a)           coordonarea de activitati, proiecte, programe, compartimente, alte structuri functionale sau servicii publice, dupa caz;

b)           identificarea de domenii care ar putea beneficia de asistenta externa privind reforma administratiei publice, precum si de proiecte corespunzatoare;

c)sustinerea de prezentari publice privind reforma administratiei publice si integrarea europeana, precum si alte domenii de activitate in legatura cu realizarea atributiilor si responsabilitatilor sale;

d)           analizarea si elaborarea de documente legate de problematica integrarii europene;

e)           evaluarea impactului masurilor ce se dispun de conducerea autoritatii sau institutiei publice respective;

f) orice alte atributii de nivel de complexitate similar, relevante postului de manager public.

De asemenea, in alineatul 2 al aceluiasi articol sunt fixate atributiile si responsabilitatile minimale ale prestarii serviciilor publice in relatiile cu beneficiarii, astfel:

a)            revizuirea, evaluarea si propunerea de recomandari privind simplificarea, modernizarea si imbunatatirea modalitatilor de prestare a serviciilor publice in relatie cu beneficiarii;

b)            elaborarea si propunerea de strategii de comunicare si management la nivel intra si inter-institutional;

c)elaborarea de metodologii de monitorizare continua si control al calitatii activitatilor privind reforma administratiei publice si integrarea europeana;

d)            elaborarea de rapoarte asupra activitatilor-cheie din sectoarele privind reforma administratiei publice si integrarea europeana.

Categoria functiilor de executie cuprinde celelalte functii publice din structura autoritatilor administratiei publice centrale si locale prevazute cu atributiuni si sarcini de executie faptica, fie de pregatirea actelor decizionale, fie de punere in executare a acestora.

Dupa nivelul studiilor necesare ocuparii acestora, functiile publice se impart astfel:

- clasa I, cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta;

- clasa a II-a include functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de scurta durata absolvite cu diploma;

- clasa a III-a, este formata din functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii medii sau postliceale absolvite cu diploma.

Sub aspectul continutului procesului decizional, functiile de conducere sunt:

- functii care presupun toate elementele conducerii;

- functii care presupun, preponderent, realizarea numai anumitor elemente de conducere: planificarea programelor, organizarea, coordonarea, controlul, evaluarea s.a.

Dupa regimul juridic aplicabil distingem trei mari categorii ale functiei publice:

functiile carora li se aplica un regim de drept public axat pe competitie politica (functiile de parlamentar, ministrii, secretari de stat, prefecti, alesi locali);

functii carora li se aplica regimul juridic al dreptului comun, respectiv cel instituit prin Statutul functionarilor publici;

functii carora li se aplica regimuri statutare speciale, adaptate conform principiilor Statutului functionarilor publici (cadre active ale armatei, politisti, functionarii publici din autoritatea vamala, serviciile diplomatice si consulare s.a.).



Dupa modul de desemnare a titularilor, pot fi distinse:

functii care presupun desemnarea titularilor;

functii care presupun repartizarea titularilor;

functii care presupun alegerea titularilor, realizata, dupa caz, de: populatie, o Camera a Parlamentului, Camerele unite ale Parlamentului, Consiliul judetean, Consiliul local, diferite consilii de conducere administrative sau stiintifice s.a..

Sub aspectul sursei legislative (sediul, naturile de reglementare), se disting:

functii prevazute numai in Constitutia Romaniei: functiile de demnitari si anumite functii eligibile;

functii prevazute in Statutul functionarilor publici;

functii prevazute in statute speciale aplicabile anumitor sectoare ori anumitor organe precis determinate.

Vom pute extrage, in acest moment, cateva concluzii pe marginea comentariilor facute anterior.


2.3. Cateva comentarii si consideratii finale

Legea nr.188/1999, modificata prin Legea nr. 161/3003 defineste functia publica, asa cum am mentionat deja, ca ansamblul atributiilor si al responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala si locala. Am putea adauga, fara teama de a gresi, faptul ca scopul fiintarii functiilor publice este nu numai acela de a executa legea, de a indeplini prerogativele pe care le incuba puterea publica ci si aceea de a indeplini serviciul public, legalmente datorat in interesul cetatenilor, al autoritatilor si institutiilor publice din administratie si din alte organisme si institutii ale statului.

Aceasta lege precizeaza din ce constau aceste atributii si responsabilitati, aratand ca activitatile desfasurate de titularii functiilor publice, care implica exercitarea prerogativelor de putere publica, constau din:

a)          punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative;

b)          elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari specifice autoritatii sau institutiei publice, precum si asigurarea avizarii acestora;

c)elaborarea proiectelor politicilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor si statisticilor, precum si a documentatiei privind aplicarea si executarea legilor, necesare pentru realizarea competentei autoritatii sau institutiei publice;

d)          consilierea, controlul si auditul public intern;

e)          gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare;

f) colectarea creantelor bugetare;

g)          reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice in raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din tara si strainatate, in limita competentelor stabilite de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, precum si reprezentarea in justitie a autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea;

h)          realizarea de activitati in conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice.

Functiile publice, potrivit legislatiei incidente in domeniu, trebuie exercitate cu respectarea unor principii, cum sunt:

a) principiul legalitatii, impartialitatii si obiectivitatii activitatilor desfasurate de titularii functiilor publice, care presupune obligatia tuturor functionarilor publici de a asigura impartirea egala si impartiala a serviciilor efectuate pentru fiecare cetatean, ca modalitate esentiala a principiului constitutional al egalitatii in drepturi.

El mai semnifica si necesitatea respectarii dispozitiilor mai generale ale textului constitutional care consacra faptul ca Romania este stat de drept, democratic si social in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate.

b) principiul transparentei presupune realizarea intregii activitati la vedere, transmiterea tuturor informatiilor de interes public, referitoare la continutul activitatii, la drepturile si serviciile de care beneficiaza cetatenii, precum si supunerea acesteia controlului public si civic.

c) principiul stabilitatii functionarilor publici, consta in asigurarea continuitatii in functii a titularilor functiilor publice, respectarea drepturilor prevazute in Statutul functionarilor publici, indeosebi cele care privesc transferul, mutarea, delegarea si detasarea, incetarea raporturilor de serviciu si/sau destituirea din functia publica.

d) principiul eficientei si eficacitatii, priveste cresterea operativitatii, calitatii si finalitatii activitatilor titularilor functiilor publice, raspunzand nevoilor de conformitate, oportunitate, ritmicitate si celeritate ale actelor indeplinite, precum si pe cele de productivitate generala si individuala a intregului corp de functionari publici.

Gestiunea curenta a functiilor publice este organizata si realizata in cadrul fiecarei autoritati de catre compartimente specializate care colaboreaza cu Agentia Nationala a Functionarilor Publici, organul de specialitate al administratiei publice centrale, aflat in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor.

Agentia Nationala a Functionarilor Publici administreaza evidenta nominala a functiilor publice pe baza datelor transmise de toate autoritatile si institutiile publice, conform formularelor care se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea agentiei.

Functiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate si institutie publica, in parte, de conducatorul acesteia ori prin hotararea Consiliului judetean, ori, dupa caz, a Consiliului local, astfel incat sa se asigure indeplinirea ansamblului de atributii si responsabilitati cu care acestea sunt investite.

In acest scop, autoritatile si institutiile publice din administratia publica centrala si locala au obligatia de a face modificari in structura organizatorica si a statelor de functii, in scopul stabilirii numarului maxim de functii publice, conform articolului XVI alineat 2 literele „a si d” si alineatele 3-6 din Titlul III al Cartii a II-a din Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, precum si formei revizuite a Legii nr.118/1999.

Statutul functionarilor publici mai prevede ca dispozitiile sale se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementarile civile administrative sau penale, dupa caz, in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact