StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept administrativ
Trimite articolul prin email Modificarea si suspendarea raporturilor de serviciu public : Drept administrativ Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Modificarea si suspendarea raporturilor de serviciu public



MODIFICAREA SI SUSPENDAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC



1. Notiunea de raport de serviciu





In termenii Codului Muncii, raportul juridic de munca, adica raportul care se fundamenteaza pe contractul individual de munca, este, in esenta, o conventie care poate fi, in principiu, modificata prin acordul partilor, iar modificarea unilaterala nu poate interveni decat in situatiile si conditiile precis stipulate prin lege.

In situatia functionarilor publici, in baza actului de numire in functie, intre acestia si autoritatile sau institutiile din care fac parte ia nastere un raport juridic de serviciu. Acest raport de serviciu se intemeiaza pe un act de putere publica, deci de autoritate publica.

Revenind la raportul juridic de munca, consideram ca acesta se poate referi la oricare dintre urmatoarele elemente:

durata contractului

locul muncii

felul muncii

conditiile de munca

salariul

timpul de munca si timpul de odihna

Sediul materiei pentru modificarea si suspendarea contractului individual de munca este reprezentat de Capitolul III din Legea nr.53/2003, care detaliaza conditiile si trasaturile caracteristice ale delegarii si detasarii, ce modalitati de modificare prin schimbarea locului de munca, in principiu celelalte elemente din continutul contractului ramanand nemodificate. Doar in situatii exceptionale, prin detasare se poate modifica si felul muncii, insa, numai cu consimtamantul scris al salariatului. Ambele institutii – delegarea si detasarea – raman masuri temporare, cu caracter obligatoriu pentru salariat care pot fi refuzate numai in situatii exceptionale si pentru motive personale familiale temeinice.

Cu privire la institutia transferului, prin disparitia notiunii de vechime neintrerupta in aceeasi unitate si eliminarea particularitatilor fiecarui contract individual de munca, s-a ajuns la eliminarea din Codul muncii a acesteia, ca modalitate de modificare definitiva a contractului individual de munca, prin care un angajator era inlocuit cu altul iar contractul individual de munca era cesionat noului angajator.

Spre deosebire de legislatia muncii, Statutul functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede institutii juridice noi prin intermediul carora se realizeaza mobilitatea in interiorul Corpul 151d32b ui functionarilor publici. Astfel, in afara delegarii si detasarii, au fost consacrate doua noi forme de modificare a raportului de serviciu, respectiv: a) mutarea definitiva sau temporara, in cadrul altui compartiment al autoritatii sau institutiei publice si b) exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere vacante, respectiv exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere al carei titular este suspendat in conditiile legii, pe perioada suspendarii.

Nu in ultimul rand, este de observat transformarea naturii juridice a transferului, reglementata de vechea lege ca modalitate de incetare a raporturilor de serviciu, si considerat modalitate de modificare a raporturilor de serviciu, cu scopul de a realiza si principiul stabilitatii functionarilor publici dar si pentru a incuraja mobilitatea in functiile publice.      Apreciem solutia legiuitorului si suntem de acord ca acesta este locul institutiei transferului intr-un sistem al functiei publice bazat pe cariera, in care majoritatea functiilor publice sunt functii publice generale.

Raportul de serviciu al functionarului public cu autoritatea din care acesta face parte este un raport de drept public (administrativ), intrucat, desi se incheie tot prin acordul partilor ca si raportul juridic de munca, partile nu pot negocia continutul raportului de serviciu, intrucat obiectul acestui raport consta in realizarea atributiilor de putere publica. In pofida unor opinii contrare, exprimate chiar de unii autori consacrati, legiuitorul a tinut sa faca precizari, definind functia publica, cu care este inzestrat un functionar public, ca fiind „ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau institutia publica, in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica” ale acesteia.

Continutul acestui raport de serviciu este reprezentat de totalitatea drepturilor si obligatiilor corelative ale partilor angajate in acest raport, drepturile uneia avand corespondent in obligatiile celeilalte, si invers.

In virtutea caracterului de act de putere publica al raportului de serviciu, fundamentat pe un act de autoritate cu caracter unilateral, modificarea lui se face tot printr-un act unilateral emis de aceeasi autoritate sau institutie publica. Rezulta ca acest tip de raport juridic se poate modifica prin delegarea sau detasarea functionarului public, prin transferarea temporara, prin mutarea intr-un alt compartiment al autoritatii sau institutiei publice sau prin exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice.

Asa cum am precizat mai sus, in cazul raportului de serviciu al functionarului public, drepturile si obligatiile acestuia nu pot fi negociate, ele fiind prestabilite prin lege. De aceea, drepturile si obligatiile functionarului public se realizeaza prin fixarea lor, de catre autoritatea sau institutia publica, in fisa postului corespunzator functiei publice indeplinite.

Atributiile din fisa postului reprezinta atat obligatii cat si drepturi pentru functionarul public, stabilite in temeiul legii.

Intrucat competenta autoritatilor publice si institutiilor publice are un caracter si un temei exclusiv legal, in principiu, functionarii publici sunt obligati sa o exercite, fiind obligatorie pentru acestia. In fapt, acest comandament decurge din obligativitatea impusa autoritatii sau institutiei publice de a-si exercita competentele in vederea realizarii puterii publice. Rezulta, deci, ca, in situatia in care functionarii publici ar avea latitudinea de a indeplini sau a nu indeplini propriile atributii, misiunea primara si esentiala a autoritatilor sau institutiilor publice ar fi de neconceput si de nerealizat.

In fapt, neacceptarea ab initio, de catre functionarul public, a uneia sau mai multora dintre atributiile fixate prin fisa postului echivaleaza cu desfiintarea retroactiva a actului de numire in functie si cu incetarea raportului de serviciu.

Conchidem cu privire la notiunea, natura si continutul raportului de serviciu al functionarului public afirmand ca atributiile prevazute in fisa postului, alaturi de celelalte eventuale drepturi si obligatii prevazute de lege, constituie continutul obligatoriu al raportului juridic de serviciu.

In alta ordine de idei, trebuie sa retinem si aspectul ca raportul de serviciu care ia nastere intre autoritatile sau institutiile publice si functionarii publici, in baza actului de numire in functie are cateva elemente esentiale: functia, salariul si locul de munca. Locul de munca al functionarului public, deci implicit si postul, respectiv functia publica indeplinita pot fi modificate, in mod temporar, prin actul de vointa al autoritatii sau institutiei publice, prin: delegare, detasare, transfer, mutare in cadrul altui compartiment al autoritatii sau institutiei publice si prin exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere.

Nu in ultimul rand, mentionam si faptul ca dreptul comun in materia acestor institutii ale dreptului ramane Codul Muncii, astfel incat, si in masura in care Statutul functionarilor publici nu contine suficiente precizari ori nu discerne prin reglementari speciale se vor aplica prevederile Codului Muncii.

De altfel, in articolul 93, Statutul functionarilor publici stipuleaza ca dispozitiile sale „se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementarile de drept comun civile, administrative sau juridice, dupa caz”, in masura in care acestea nu contravin legislatiei specifice functiei publice.


2. Delegarea functionarului public


Potrivit formularii legii-cadru, delegarea functionarilor publici se dispune in interesul autoritatii sau institutiei publice in care este incadrat functionarul public, pe o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice intr-un an. Definitia delegarii data de lege ne arata ca aceasta este o modificare cu caracter temporar a raportului de serviciu, care consta in schimbarea temporara a locului de munca, in vederea indeplinirii de catre acesta a unor activitati in afara autoritatii sau institutiei publice, dar in interesul acesteia, in aceeasi sau in alta localitate.

Delegarea se dispune, deci, in interesul autoritatii sau institutiei publice in care este incadrat functionarul public, pentru indeplinirea unor activitati de aceeasi natura cu cele din sfera competentelor sale, inscrise astfel in fisa postului. De altfel, pe timpul delegarii, functia si salariul raman neschimbate. Astfel, un functionar, un inspector din cadrul serviciului impozite si taxe al Directiei generale a finantelor publice judetene, poate fi delegat la Administratia financiara a municipiului resedinta de judet sau in alta localitate din judet, pentru implementarea noii metodologii de calcul, evidenta si percepere a impozitului pe venitul global.

Dupa cum am mentionat anterior, delegarea se poate face pe o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice intr-un an. Delegarea pe o perioada mai mare de 60 de zile calendaristice in cursul unui an se poate dispune numai cu acordul scris al functionarului public, dar, si in acest caz, ea nu poate depasi 90 de zile calendaristice intr-un an.

In legatura cu caracterul continuu sau discontinuu al delegarii, intrucat legea nu discerne si nu impune caracterul continuu, credem si noi ca masura poate fi dispusa de mai multe ori pe durata unui an calendaristic, cu conditia de a nu se depasi durata maxima de 60 si/sau de 90 de zile a acesteia.

In toate situatiile in care delegarea functionarului are loc in alta localitate decat sediul autoritatii sau institutie, autoritatea sau institutia publica este obligata sa suporte costul integral al transportului, cazarii si al indemnizatiei de delegare.

Sumele corespunzatoare delegarii se pot acorda sub forma unor avansuri pe care beneficiarului este obligat sa le deconteze, justificand cheltuielile efectuate.

Cei mai multi autori considera ca utilizarea indemnizatiei de delegare nu trebuie justificata, intrucat aceasta are semnificatia unui spor de salariu acordat functionarului public delegat, indiferent de localitatea in care are loc delegarea, iar rolul indemnizatiei este de a compensa cheltuielile suplimentare de hrana si intretinere prilejuite de dislocarea acestuia din mediul obisnuit de viata si de munca.

Ar mai fi de retinut ca functionarul public poate refuza delegarea numai daca se afla in una dintre urmatoarele situatii:

a)          graviditate;



b)          isi creste singur copilul minor;

c)starea sanatatii, dovedita cu certificat medical, face contraindicata delegarea.




3. Detasarea functionarului public


Detasarea functionarului public, la fel ca si delegarea, este o alta masura cu caracter temporar, pe care o dispune conducatorul autoritatii sau institutiei publice din care face parte un functionar public. Ea este o masura in interesul autoritatii sau institutiei publice in care urmeaza sa-si desfasoare activitatea functionarul public, pentru o perioada de cel mult 6 luni.

Rezulta ca detasarea este o masura cu caracter temporar care modifica raportul de serviciu si produce schimbarea locului de munca al functionarului public pentru indeplinirea unor activitati in interesul altei autoritati sau institutii publice, in aceeasi sau in alta localitate. Astfel, un functionar public din cadrul Serviciului de stare civila al unui Consiliu local poate fi detasat la Consiliul judetean pentru efectuarea unor lucrari de specialitate, in scopul crearii unui sistem unitar de evidenta in domeniul starii civile la nivel judetean.

Durata detasarii este de cel mult 6 luni, insa, cu acordul scris al functionarului public, acesta poate fi detasat mai mult de 6 luni in cursul unui an calendaristic.

Pe perioada detasarii, functionarul public isi pastreaza functia si drepturile salariale. In situatia in care la autoritatea sau institutia publica la care se face detasarea salariul pentru functia publica corespunzatoare este mai mare, functionarul public detasat are dreptul la acest salariu.

De asemenea, pe timpul detasarii intr-o alta activitate, functionarul public are si o serie de alte drepturi, si anume:

dreptul la plata cheltuielilor de transport dus si intors, cel putin o data pe luna;

dreptul la plata cheltuielilor de cazare;

dreptul la plata unei indemnizatii de detasare.

Toate aceste drepturi ale functionarului public detasat se acorda de catre autoritatea sau institutia publica beneficiara a detasarii.

Dispozitiile de detasare, ca si cele de delegare, reprezinta acte administrative de autoritate cu caracter obligatoriu pentru functionarii publici, iar refuzul nejustificat de a le exercita poate atrage aplicarea unor sanctiuni disciplinare.

Deopotriva, insa, detasarea se poate dispune numai in situatia in care pregatirea profesionala a functionarului public corespunde atributiilor si responsabilitatilor functiei publice pe care urmeaza sa fie detasat.

Numai in cazuri exceptionale, expres prevazute de lege, un functionar public poate refuza detasarea. Unele sunt similare cu cele din cazul delegarii. La acestea legea a mai adaugat alte trei, respectiv:

detasarea urmeaza sa aiba loc intr-o alta localitate in care nu i se asigura conditii corespunzatoare de cazare;

este singurul intretinator de familie;

exista motive familiale temeinice care justifica refuzul de a da curs detasarii.

Comentarii suscita si competenta de aplicare a sanctiunilor disciplinare. Astfel, sanctiunea „mustrare” se aplica de conducatorul autoritatii sau institutiei la care functionarul public a fost detasat, iar celelalte, cu exceptia „destituirii din functie”, se pot aplica de conducatorul autoritatii sau institutiei publice la care functionarul public a fost detasat, dar numai cu acordul conducatorului autoritatii sau institutiei publice care l-a detasat.

Sanctiunea „destituirii din functie” nu poate fi luata de conducatorul autoritatii sau institutiei publice care a dispus detasarea, deoarece ea ar produce efecte asupra insasi existentei raportului juridic de serviciu.

Si raspunderea juridica a functionarilor publici detasati se va face dupa regulile de mai sus, ei avand obligatia de a repara prejudiciile celui caruia i le-a produs.

Dupa cum se poate observa, intre delegare si detasare exista o serie de asemanari si deosebiri, asupra carora vom starui succint in cele ce urmeaza, astfel:

atat in cazul delegarii, cat si al detasarii se modifica unul si acelasi element al raportului de serviciu: locul de munca;

delegarea si detasarea sunt acte administrative de autoritate cu caracter obligatoriu pentru functionarii public;

si in cazul delegarii si in situatia detasarii, raportul de serviciu incheiat intre functionarul public delegat sau detasat si autoritatea sau institutia publica din care acesta face parte se mentine, insa exista deosebirea ca, in cazul detasarii, acest raport este suspendat asemeni raportului de munca; astfel, exista o cesiune temporara si partiala intre autoritatea publica cedente si autoritatea publica beneficiara a detasarii ca urmare a unor relatii de colaborare dintre acestea. De aceea, functionarul public detasat este subordonat, pe perioada detasarii, conducerii autoritatii sau institutiei publice cesionare care exercita si puterea disciplinara.

delegarea se dispune in interesul autoritatii sau institutiei publice din care face parte functionarul public delegat, spre deosebire de detasare care se face in interesul autoritatii sau institutiei publice in care urmeaza sa-si desfasoare activitatea functionarul public detasat.


4. Transferul functionarului public


Transferul functionarului public reprezinta o modalitate de modificare definitiva a raportului de serviciu. El are loc numai intre doua autoritati sau institutii publice si reprezinta inlocuirea definitiva a autoritatii sau institutiei publice, ca parte a raportului de serviciu. De asemenea, prin schimbarea autoritatii sau institutiei publice, se schimba si un alt element esential al raportului de serviciu: locul de munca al functionarului public.

Conditia esentiala a transferului unui functionar public este ca acesta sa se faca intr-o functie publica pentru care sunt indeplinite conditiile specifice prevazute in fisa postului.

Legea reglementeaza doua feluri de transfer a functionarului public: transferul in interesul serviciului si transferul la cererea functionarului public.

Observam ca exista un criteriu, al interesului, pentru diferentierea celor doua tipuri de transfer. Transferul in interesul serviciului se justifica prin nevoia de a asigura buna functionare a autoritatii sau institutiei publice care solicita transferul. Transferul la cerere al functionarului public, de regula, are loc in considerentul unor interese personale ale acestuia, si mai putin ale autoritatii sau institutiei publice careia i se solicita transferul, care ar putea fi: apropierea de familie, urmarea sotului/sotiei transferat intr-o alta localitate, frecventarea unor cursuri sau a unor forme de invatamant pentru perfectionarea pregatirii profesionale, organizate in alta localitate.

Transferul in interesul serviciului se poate face numai intre autoritati sau institutii publice si numai cu acordul scris al functionarului public transferat.

O alta conditie pentru realizarea licita a transferului in interesul serviciului este ca acesta sa se faca intr-o functie publica echivalenta cu functia publica detinuta de functionarul public care urmeaza a fi transferat.

In situatia transferului in interesul serviciului intr-o alta localitate, functionarul public transferat are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul net calculat la salariul din luna precedenta celei in care se realizeaza transferul, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport si la un concediu platit de 5 zile.

Plata acestor cheltuieli este suportata de catre autoritatea sau institutia publica la care se face transferul, in termen de cel mult 15 zile de la data aprobarii transferului.

Transferul la cerere al functionarului public se realizeaza tot intr-o functie publica echivalenta, in urma aprobarii cererii de transfer a functionarului public de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice la care se solicita transferul.



Functionarul public transferat isi mentine, si dupa transfer, calitatea de functionar public. Acest fapt demonstreaza ca institutia transferului nu pericliteaza principiul stabilitatii in functie a functionarului public, fie ca este transferat in interesul serviciului, fie la cerere.

Pe fond, legea actuala a ales solutia modificarii raportului de serviciu si nu pe cea de incetare a raportului de serviciu, asa cum sunt de parere mai multi autori, si care considera ca, in fapt, se naste un alt raport de serviciu, cu o alta autoritate sau institutie publica si cu noi elemente de continut, inclusiv cu un nou loc de prestare a activitatilor specifice functiei respective.

Spre deosebire de acceptiunea data transferului in dreptul civil, potrivit careia transferul se considera perfectat in momentul in care adresa de acceptare a propunerii de transfer a fost primita si inregistrata la unitatea propunatoare, transferul in acceptiunea dreptului administrativ se realizeaza cu data prevazuta in dispozitia de transfer emisa de conducatorul autoritatii sau institutiei publice din care face parte functionarul public transferat, cu conditia ca actul administrativ de autoritate sa-i fie comunicat functionarului public in cauza cu cel putin 5 zile mai inainte de aceasta data.

Aceasta concluzie se fundamenteaza pe constatarea ca la baza nasterii, modificarii si incetarii raportului de serviciu sta intotdeauna un act administrativ de autoritate supus permanent unui regim juridic special, care produce efecte juridice numai de la data comunicarii acestuia.


5. Mutarea functionarului public


Mutarea functionarului public in cadrul altui compartiment al autoritatii sau institutiei publice poate fi definitiva sau temporara.

Mutarea definitiva in cadrul altui compartiment al autoritatii sau institutiei publice se dispune de catre conducatorul acesteia, cu acordul scris al functionarului public interesat.

Desi legea nu prevede, consideram ca mutarea definitiva poate fi realizata doar pe o functie publica echivalenta si poate avea loc la initiativa functionarului public interesat, in acest mod, de modificarea raportului sau de serviciu.

Mutarea temporara in cadrul altui compartiment se dispune motivat, in interesul autoritatii sau institutiei publice, de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice, pe o perioada de maximum 6 luni intr-un an, cu respectarea pregatirii profesionale si mentinerea salariului pe care il are functionarul public.

Rezulta ca mutarea temporara reprezinta o masura obligatorie pentru functionarul public, intrucat este luata in interesul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea functionarului public.

Durata maxima a acestei masuri este de 6 luni intr-un an. Mutarea temporara are loc intr-o functie echivalenta, cu respectarea pregatirii profesionale necesare ocuparii functiei publice respective.

In cazul mutarii intr-un alt compartiment, are loc modificarea cu caracter temporar sau definitiv a functiei si locului de munca, salariul functionarului public ramanand neschimbat.


6. Exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere vacante


Exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere vacante reprezinta o alta modalitate de modificare a raportului de serviciu si se realizeaza prin promovarea temporara a unui functionar public, pe o functie publica ramasa temporar vacanta, pe durata suspendarii raportului de serviciu al titularului acelei functii publice.

Aceasta masura se dispune de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice, pe o perioada de maximum 6 luni, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Termenul de 6 luni este durata maxima admisa de legiuitor, ceea ce nu inseamna, insa, ca aceasta nu poate interveni de mai multe ori intr-un an calendaristic pe perioade mai mici de 6 luni.

Exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere se realizeaza prin promovarea pe functia publica ramasa vacanta a unui functionar public care indeplineste conditiile specifice, prevazute pentru postul care urmeaza a fi ocupat.

In acest caz, in situatia in care salariul corespunzator functiei publice vacante pe care este delegat sa o exercite este mai mare decat cel al functiei publice pe care este titular, functionarul public are dreptul la acest salariu. In situatie contrara se mentine salariul anterior al functionarului public.


7. Consideratii generale despre suspendarea raporturilor de serviciu


Potrivit prevederilor destul de lacunare ale Legii nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare, suspendarea raportului de serviciu al unui functionar public se poate face in doua modalitati: suspendarea de drept si suspendarea din initiativa functionarului public in cauza.

Va trebui sa observam ca distinctia si diferentierile dintre cele doua institutii juridice tin de motivele si imprejurarile care stau la baza initierii si realizarii uneia sau alteia dintre modalitatile de suspendare a raportului de serviciu.

Astfel, daca suspendarea de drept a raportului de serviciu este motivata de o imprejurare sau situatii care tin mai mult de motive independente de dorinta si vointa functionarului public, suspendarea din initiativa functionarului public in tine de motive si imprejurari care sunt legate mai mult de situatia individuala a acestuia si/sau a familiei sale.

Consideram, ca, legiuitorul ar fi trebuit sa fie cu mult mai explicit din acest punct de vedere, intrucat unele dintre situatiile care pot fi invocate pentru una sau altele dintre cele doua modalitati de suspendare sunt asemanatoare si, uneori, coincidente. Spre exemplificare, daca una dintre situatiile ce pot fi invocate pentru dispunerea suspendarii de drept este cea prevazuta la articolul 81 alineat 1 litera „c”: „este desemnat de catre autoritatea sau institutia publica sa desfasoare activitati in cadrul unor misiuni diplomatice ale Romaniei ori in cadrul unor organisme sau institutii internationale, pentru perioada respectiva”, o imprejurare asemanatoare poate fi invocata si pentru suspendarea raportului de serviciu la initiativa functionarului public, respectiv cea stipulata de articolul 82 alineat 1 litera „c”: „desfasurarea unei activitati in cadrul unor organisme sau institutii internationale, in alte situatii decat cele prevazute la articolul 81 alineat 1 litera „c”.

Va trebui sa intelegem ca, intr-o prima situatie analizata, functionarul public este desemnat de autoritatea sau institutia publica din care fac parte ori de autoritatea sau institutia publica ierarhic superioara, iar in cea de a doua situatie initiativa de a desfasura o asemenea activitate, alta decat una dintre cele mentionate in articolul 81 alineat 1 litera „c”, ar apartine functionarului public care solicita suspendarea raportului de serviciu.


7.1. Suspendarea de drept a raportului de serviciu

Suspendarea de drept a raportului de serviciu intervine la initiativa si prin dispozitia scrisa a conducatorului autoritatii sau institutiei publice din care face parte functionarul public in cauza.

Potrivit dispozitiilor Statului functionarilor publici, suspendarea de drept a raportului de serviciu poate fi efectuata atunci cand acestea se afla in una dintre urmatoarele situatii:

a)          este numit sau ales intr-o functie de demnitate publica, pentru perioada respectiva;

b)          este incadrat la cabinetul unui demnitar;

c)este desemnat de catre autoritatea sau institutia publica sa desfasoare activitati in cadrul unor misiuni diplomatice ale Romaniei ori in cadrul unor organisme sau institutii internationale, pentru perioada respectiva;

d)          desfasoara activitate sindicala pentru care este prevazuta suspendarea, in conditiile lefii;

e)          efectueaza stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat;

f) este arestat preventiv;

g)          efectueaza tratament medical in strainatate, daca functionarul public nu se afla in concediu medical pentru incapacitate temporara de munca, precum si pentru insotirea sotului sau, dupa caz, a sotiei ori a unei rude pana la gradul I inclusiv, in conditiile legii;

h)          se afla in concediu pentru incapacitate temporara de munca, in conditiile legii;



i)  carantina, in conditiile legii;

j)  concediu de maternitate, in conditiile legii;

k)         este disparut, iar disparitia a fost constatata prin hotarare judecatoreasca irevocabila;

l)  forta majora;

m)        in alte cazuri expres prevazute de lege.

Pentru dispunerea revocarii acestei masuri in termen util, functionarul public este obligat ca, in termen de 5 zile de la data incetarii motivului suspendarii de drept, sa informeze in scris pe conducatorul autoritatii sau institutiei publice despre acest fapt.

Conducatorul autoritatii sau institutiei publice are, la randul sau, obligatia de a asigura, in termen de 5 zile, conditiile necesare reluarii activitatii de catre functionarul public pe functia publica din care a fost suspendat.

Reluarea activitatii se dispune prin actul administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice din care face parte functionarul public ce a avut suspendat raportul de serviciu.


7.2. Suspendarea la cerere a raportului de serviciu

Suspendarea la cerere a raportului de serviciu, care intervine dintr-un interes particular functionarului public in cauza, se poate realiza in situatiile strict prevazute de articolul 82 alineat 1 din Statutul functionarilor publici, si anume:

a)          concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani, in conditiile legii;

b)          concediu pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap pentru afectiunile intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani;

c)desfasurarea unei activitati in cadrul unor organisme sau institutii internationale, in alte situatii decat cele prevazute la articolul 81 alineat 1 litera „c”;

d)          pentru participare la campania electorala;

e)          pentru participarea la greva, in conditiile legii.

Aceasta masura se ia doar la cererea motivata a functionarului public, pentru imprejurari care tin de situatii sau motive individuale personale ale acestuia.

Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face in scris, cu cel putin 15 zile calendaristice, mai inainte de data cand se solicita suspendarea efectiva a raportului de serviciu.

In mod similar cu cea prevazuta pentru incetarea de drept a raportului de serviciu, si in situatia incetarii motivului care a justificat instituirea suspendarii a raportului de serviciu, in termen de 5 zile calendaristice de la data incetarii motivului de suspendare la cerere a raportului de serviciu, functionarul public este obligat sa informeze in scris conducatorul autoritatii sau institutiei publice despre acest fapt.

Conducatorul autoritatii sau institutiei publice are, la randul sau, obligatia legala de a asigura, in termen de 5 zile de la data primirii informarii scrise a functionarului public, conditiile necesare reluarii activitatii de catre acesta.


8. Institutia suspendarii raportului de serviciu


Legea a prevazut, pentru institutia suspendarii de drept a raportului de serviciu, posibilitatea ca acesta sa fie suspendat si in alte cazuri utilizand sintagma: „ in alte cazuri expres prevazute de lege”. O prima situatie de acest gen, care nu poate fi incadrata in niciuna dintre cele prevazute de articolul 81 alineat 1 literele „a-e” este cea prevazuta tocmai in continutul aceluiasi Statut al functionarilor publici, la articolul 74 alineat 2, potrivit caruia: „in cazul in care s-a pus in miscare actiunea penala pentru savarsirea unei infractiuni de natura celor prevazute de articolul 50 litera „h”, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va dispune suspendarea functionarului public din functia publica pe care o detine.

In speta invocata, daca se dispune scoaterea de sub urmarire penala ori incetarea urmaririi penale, precum si in cazul in care instanta judecatoreasca dispune achitarea sau incetarea procesului penal, suspendarea din functia publica inceteaza, iar functionarul public respectiv va fi reintegrat in functia publica detinuta anterior si ii vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca, in anumite situatii suspendarea raportului de serviciu se constata, iar in altele se aproba prin actul administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice.

Astfel, suspendarea raportului de serviciu se constata in trei situatii, si anume:

pe perioada concediului pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la varsta de 18 ani;

functionarul public este desemnat de catre autoritatea sau institutia publica sa desfasoare activitati in cadrul unor misiuni diplomatice ale Romaniei ori in cadrul unor organisme sau institutii internationale;

in alte cazuri reglementate prin legi speciale.

Reglementarea la care facem referire a generat numeroase comentarii. Daca unii dintre autori afirma ca distinctia facuta de lege nu are nici un fundament logic, la care subscriem, inclinam sa credem ca formularea utilizata in cuprinsul articolului 82 alineat 4 este mai mult urmarea unei scapari ori a unei erori tehnice decat rezultatul actului voluntar al legiuitorului sau initiatorilor. Astfel, constatam si noi ca, cel putin in cazurile suspendarii de drept a raportului de serviciu, conducatorul autoritatii sau institutiei publice nu poate decat sa constate intervenirea acestor situatii, fara a avea vreun drept de apreciere cu privire la suspendarea sau nesuspendarea raportului juridic respectiv.

Noi apreciem ca, aproape in toate situatiile, conducatorul autoritatii sau institutiei publice din care face parte functionarul public in cauza trebuie sa constate interventia si/sau aparitia uneia dintre situatiile de suspendare de drept (in toate ipostazele) sau la cerere (unele dintre ele). In fapt, conducatorul autoritatii sau institutiei publice are o competenta legala si nu de apreciere, si ne aflam in fata recunoasterii unor drepturi ale functionarilor publici, expres prevazute de lege.

Este adevarat ca, pentru veridicitatea si autenticitatea faptului invocat (carantina, maternitate, arest, punerea in miscare a actiunii penale, tratament medical in strainatate, alegerea intr-o functie de demnitate publica, efectuarea stagiului militar, desfasurarea unei activitati sindicale s.a.), sunt necesare producerea unor dovezi si incunostintari oficiale si nu luarea in calcul numai a unei instiintari ori a unei cereri enuntate de la functionarul public. Aceasta, insa, nu ne schimba aprecierea anterioara si nevoia unor clarificari conceptuale si situationale printr-o initiativa de lege ferenda.

Legea prevede expres ca, la incetarea suspendarii raportului de serviciu, functionarul public isi va relua activitatea avuta anterior suspendarii de drept sau la cerere a raportului de serviciu. Reluarea activitatii se dispune prin actul administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice la care este angajat functionarul public respectiv.

In acest sens, legea prevede ca, pe perioada suspendarii raportului de serviciu, autoritatea sau institutia publica are obligatia de a rezerva postul aferent functiei publice. Postul poate fi ocupat, dar numai pe perioada determinata, respectiv pe perioada prezumata a duratei suspendarii functionarului public titular, de catre un functionar public din corpul de rezerva.

In eventualitatea in care in corpul de rezerva nu exista functionari publici care sa indeplineasca cerintele specifice functiei respective, postul poate fi ocupat in baza unui contract individual de munca pe o perioada egala cu perioada suspendarii raportului de serviciu.

Actul administrativ prin care se constata, respectiv se aproba una sau alta dintre modalitatile de suspendare a raportului de serviciu, precum si cel prin care se dispune reluarea activitatii de catre functionarul public respectiv se comunica obligatoriu Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, in termen de 10 zile lucratoare de la data emiterii acestora.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact