StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept administrativ
Trimite articolul prin email Raspunderea juridica a functionarilor publici : Drept administrativ Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Raspunderea juridica a functionarilor publici



RASPUNDEREA JURIDICA A FUNCTIONARILOR PUBLICI



1. Conceptul si evolutia raspunderii juridice a functionarului public





Evolutia raspunderii juridice a functionarilor publici trebuie studiata in raport de imprejurarile istorice ale statului, a formelor de guvernare si conceptiile politico-sociale ale diferitelor epoci istorice parcurse de omenire. Dintre acestea, forma de guvernamant are un rol determinant, intrucat ea sintetizeaza conceptia si modalitatile de abordare ale realitatilor politice, sociale, economice si culturale ale legiuitorului. Astfel, intr-o forma de guvernamant fondata pe o conceptie absolutista, ideea de responsabilitate a statului era aproape inexistenta, pe cand, intr-o forma de guvernamant bazata pe o conceptie individualista, ideea de responsabilitate devine o realitate.

Responsabilizarea statului si a functionarilor publici a aparut inca din Antichitate in vremea „democratiilor” romane si grecesti cand a fost instituit un adevarat drept de anulare al hotararilor consulilor de catre popor.

Evul Mediu, prin aparitia centralizarii statului a reprezentat un pas inapoi comparativ cu reglementarile dreptului roman, neputandu-se vorbi de o responsabilitate a statului si/sau a reprezentantilor statului. Insa, in statele absolutiste ale antichitatii, in care Regele detinea toate puterile statului, nu putea fi vorba despre o raspundere a puterii publice fata de particularul lezat in drepturile sale. Au aparut doar timide teorii filozofice care contestau si criticau puterea absoluta a statului. Absolutismul monarhic, centralist, a facut ca statul sa se identifice cu persoana conducatorului. „L`Etat s`est moi !” se spunea in Franta, in timpul Regelui Soare, in timp ce englezii mergeau pana acolo incat au sustinut teoria iresponsabilitatii regelui prin formula „The king can`t do wrong !”.

In Statul Roman regasim aceeasi situatie in timpul regalitatii. Abia pe timpul Republicii incepe sa fiinteze ideea unei responsabilitati a puterii publice, in sensul ca exista o actiune populara prin care fiecare cetatean avea dreptul sa cheme la raspundere pe functionarul public. Astfel, provocatio ad populum era un adevarat drept de anulare a hotararilor consiliilor, despre care aminteam mai sus.

Analizand limitele puterii publice in epoca feudalismului si evului mediu, constatam ca aceasta perioada a fost mai ostila ideii de responsabilitate a puterii publice comparativ cu epoca romana. Cei care au detinut puterea in aceasta oranduire – regii – se simteau investiti, in ochii multimii, cu puterea divina si aflau doar in crezul lor vointa de a nu abuza de puterea lor nelimitata, aceasta fiind singura opreliste in calea abuzurilor.

Intre secolele XVIII si XX, conceptiile despre limitele si fundamentele raspunderii juridice ale Statului si ale functionarilor de stat au fost dominate de principiul iresponsabilitatii puterii publice din timpul Revolutiei Franceze, explicat prin conceptia gresita pe care oamenii o aveau despre stat. Statul era considerat ca o putere superioara si infailibila, aflata deasupra tuturor, care nu putea gresi si, pentru acest unic considerent, nici nu trebuia tras la raspundere. S-a considerat ca notiunea de suveranitate este incompatibila cu cea de responsabilitate.

Cu timpul, s-a admis ideea ca, daca actele statului sunt vatamatoare pentru cineva, inseamna ca ele nu sunt conforme cu legea si, in acel caz particular, fiind contrare legii, pot da nastere la o cerere de reparatie 232i83c a prejudiciului. Dar nici in aceasta situatie Statul este iresponsabil, si, daca o lege nu este respectata, faptul trebuie imputat in intregime agentului care este insarcinat sa o execute si care, sustine propria sa vointa vointei statului suveran.

Rezulta, fara indoiala, ca aceasta conceptie despre stat nu punea problema responsabilitatii puterii publice, ci numai a responsabilitatii functionarilor publici.

Doar in a doua decada a secolului XX, acest principiu, al responsabilitatii juridice absolute, nascut si aplicat indeosebi in Franta, a inceput sa se clatine si s-a admis ca responsabilitatea administratiei publice deriva din calitatea de giranta a serviciului public care nu a functionat corect, iar culpa exista printr-o actiune gresita sau prin reaua conducere a serviciului public careia sa-i fie imputata dauna.

In Epoca Moderna, teoriile contractualiste si cele liberale au introdus o noua conceptie despre stat, ceea ce a determinat si noua abordare a conceptului de responsabilitate a statului si de raspundere a functionarului public ca reprezentant al acestuia. Acum au fost puse bazele unor noi principii dintre care principiul egalitatii cetatenilor in fata serviciilor publice reprezinta fundamentul juridic al statului liberal, redus la ideea respectului fata de cetateni. Potrivit acestor conceptii, statul trebuie sa vina in intampinarea cetatenilor prin actiunile sale, sa ii protejeze si nu sa reprezinte un obstacol in indeplinirea idealurilor lor individuale care sunt conforme cu legile si moralitatea publica. Tocmai de aceea, un asemenea stat este unul responsabil, el insusi un functionar si, ori de cate ori greseste, trebuie sa raspunda direct fie prin autoritatea sau institutia in cauza, fie prin insusi functionarul public care a intocmit actul respectiv, care a intarziat nejustificat elaborarea lui sau care a refuzat din proprie vointa (sau la ordinul scris al superiorului ierarhic) emiterea actului respectiv, ceea ce a determinat producerea unui prejudiciu pentru cetatean. Statul trebuie sa raspunda prompt in fata cetatenilor care asteapta numai o respectare cu promptitudine a indatoririlor fata de ei.

In Romania principiul responsabilitatii statului apare reglementat pentru prima data in Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864 care dispunea, in articolul 51, ca „particularii sau alte persoane juridice a caror interese se afla vatamate prin vreo masura administrativa pot reclama la Consiliul de Stat impotriva hotararilor ministrilor, ale prefectilor sau altor agenti administrativi date cu exces de putere sau cu incalcarea legilor”. Regimul juridic al raspunderii este imbunatatit prin reglementarile moderne ale Constitutiei din 1866, care aduce ca noutate raspunderea statului pentru cazurile de expropriere pentru utilitate publica (articolul 19), dar si responsabilitatea ministeriala (articolul10), completate ulterior prin legislatia speciala. In acelasi timp, se facea aplicatia articolelor 998 si 1000 din Codul Civil Roman de la 1864 care reglementau raspunderea civila din culpa si raspunderea pentru lucrurile ce sunt sub paza noastra. Legea pentru Curtea de Casatie si Justitie din 17 februarie 1912, prin articolul 33 alineatul penultim, dispunea ca „daunele interese care ar putea izvori din asemenea acte sau fapte, se vor cere de catre cei interesati de la Curtea de Apel in circumscriptia careia s-a indeplinit actul administrativ atacat, oricare ar fi valoarea acestor daune”.

Constitutia din 1923 imbunatateste si completeaza regimul responsabilitatii statului si al raspunderii juridice a functionarilor publici prin dezvoltarea institutiei exproprierii pentru utilitate publica (articolele 17 si 20), mentinerea dreptului la actiune intemeiat pe responsabilitatea ministeriala (articolul 98) si prin proclamarea responsabilitatii statului pentru actele si faptele administrative de autoritate (articolele 99 si 107).

Statutul functionarilor publici din 1923 vine cu o serie de reglementari care individualizeaza raspunderea functionarilor publici si reuseste chiar sa o disocieze de raspunderea generala a statului fata de particulari, chiar daca ar putea fi implicati in solidar intr-o astfel de raspundere.


2. Consideratii privitoare la responsabilitatea functionarilor publici in Romania


Pentru raspunderea juridica a functionarilor publici din Romania, sediul actual al materiei il reprezinta articolele 70-79 din Legea nr.188/1999, cu modificarile si completarile aduse de Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.

Specificul raspunderii juridice a functionarilor publici este dat de circumstantierea locului, timpului si modului de savarsire a faptului ilicit, dar si de calificarea subiectului - activ din punct de vedere al savarsirii faptei si pasiv din punct de vedere al raspunderii juridice - caruia i se cere sa aiba calitatea de functionar public. Astfel, vor fi considerate fapte care atrag raspunderea juridica a functionarilor publici doar acele fapte ilicite care indeplinesc cumulativ conditiile:

sunt fapte care intra in sfera ilicitului : disciplinar, contraventional, penal sau civil, fiind prevazute in legislatia specifica;

sunt savarsite cu vinovatie (intentie sau culpa);

sunt generatoare de prejudicii;

intre savarsirea faptei si producerea prejudiciului exista o legatura de cauzalitate;

subiectul activ al faptului ilicit, subiect pasiv al raspunderii juridice, trebuie sa aiba calitatea de functionar public, deci un subiect calificat;

faptul ilicit, izvor al raspunderii juridice, este savarsit in timpul serviciului sau in legatura cu atributiile de serviciu.

In perioada interbelica, in literatura de specialitate se facea distinctie intre greselile de serviciu – care desi sunt fapte realizate cu intentia de a indeplinii sarcinile de serviciu produc un prejudiciu particularului, de exemplu ratacirea unei petitii sau indreptarea ei spre o institutie sau autoritate necompetenta si greseli personale de serviciu – care sunt savarsite cu intentia evidenta de a produce un prejudiciu, de a nu isi indeplini atributiile de serviciu in conditii normale, de exemplu retinerea nejustificata sau chiar distrugerea unei cereri depuse de petitionar cu intentia ca aceasta sa nu fie rezolvata. Aceasta distinctie putea fi avuta in vedere la individualizarea sanctiunii juridice, dar, nemaifiind prevazuta in legislatia actuala, nu intereseaza decat sub aspect teoretic, pentru ca acolo unde legea nu distinge nici noi nu putem distinge.

Activitatea functionarului public se desfasoara, fara indoiala, in cadrul unor norme juridice care presupun o anumita disciplina, conduita, responsabilitate si garantii bine reglementate. Nu exista o valoare mai importanta, pentru un functionar public responsabil, decat indeplinirea cu buna credinta si buna intelegere a sarcinilor care deriva din atributele functiei sale, precum si continua preocupare pentru perfectionarea activitatii, pentru sporirea eficacitatii si eficientei muncii sale.

Fenomenul de disciplina se refera la ansamblul regulilor de purtare impuse tuturor membrilor unei colectivitati fata de dispozitiile sau cerintele formulate de factorii de conducere pentru bunul mers al acelei colectivitati umane. De asemenea, disciplina vizeaza totalitatea regulilor de comportare si de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivitati.

Numerosi analisti si autori au sustinut faptul ca responsabilitatea functionarilor si raspunderea juridica a functionarului public reprezinta cheile de baza ale bunei functionari a unui serviciu public si, in final, a intregii administratii publice. Majoritatea acestora sunt de acord cu faptul ca raspunderea disciplinara a functionarilor publici este o componenta incadrata intr-una dintre formele raspunderii administrative, urmare incalcarii normelor dreptului administrativ. Spre exemplu, profesorul Antonie Iorgovan se refera la notiunile de abateri administrativ-disciplinare si abateri administrativ-contraventionale, iar profesorul V.I Prisacaru arata ca, pentru a ne afla in prezenta unei abateri administrative, este necesar ca ea sa se regaseasca intr-un act normativ, iar actul normativ trebuie sa reglementeze:

a)          obligatia ce revine functionarului public si/sau serviciului public administrativ;

b)          sanctiunea aplicabila celui ce incalca obligatia din actul normativ;

c)organul competent sa constate abaterea si sa aplice sanctiunea administrativa;

d)          caile de atac si organele competente a solutiona cererile celor care se considera neindreptatiti de sanctiunile aplicate.


3. Responsabilitatea si raspunderea juridica in dreptul administrativ romanesc


Responsabilitatea juridica constituie un concept prin care legiuitorul exprima vocatia la raspundere a unor persoane, pentru anumite acte si/sau fapte juridice savarsite personal sau prin alte persoane si lucruri aflate in administrarea lor.

In dreptul public, responsabilitatea este institutia juridica prin care legiuitorul instituie raspunderea persoanelor de drept public pentru actele si faptele juridice ilicite pe care le infaptuiesc in elaborarea, organizarea, executarea, respectarea legii si infaptuirea justitiei, personal sau prin alte persoane ori prin lucruri aflate in administrarea lor. Deducem, astfel ca, spre deosebire de notiunea juridica de responsabilitate, raspunderea juridica este o raspundere concreta a persoanei fizice sau juridice, stabilita de o autoritate competenta (administrativa sau judecatoreasca) in cadrul unei proceduri stabilite de lege, prin aplicarea unei sanctiuni (disciplinare sau contraventionale) si prin anularea actului ilicit, inlaturarea starii de fapt ilegale, restabilirea situatiei anterioare si fixarea despagubirilor pentru efectele negative ale actului sau faptului care a cauzat daunele constatate.

Rezulta, de asemenea, ca raspunderea juridica nu se confunda cu sanctiunea intrucat sanctiunea juridica neconcretizata are un caracter generic, ca element al normei juridice si nu se concretizeaza decat atunci cand s-a nascut raportul juridic generat de actul sau faptul ilicit savarsit de o persoana fizica sau juridica, act sau fapt care produce consecinte pagubitoare. Deci, in cadrul raspunderii juridice, sanctiunea si celelalte masuri reparatorii sunt concretizate de autoritatea competenta si se indreapta impotriva faptuitorului, in raport de natura, forma si pericolul reprezentat de actul sau faptul incriminat.

In legatura cu continutul notiunii de raspundere juridica s-au conturat opinii diferite, care opereaza cu o sfera mai restransa sau mai extinsa a acesteia.

Intr-o opinie s-a sustinut, si inca se mai sustine,ca raspunderea administrativa este una si aceeasi cu raspunderea contraventionala, iar in dreptul administrativ exista trei forme de raspundere administrativ-contraventionala:

a)          ilicitul administrativ propriu-zis;

b)          ilicitul contraventional;

c)          ilicitul cauzelor de prejudicii materiale si morale.

Intr-o alta opinie, autorii sustin ca raspunderea administrativa este forma raspunderii juridice specifica dreptului administrativ care se declanseaza, aproape intotdeauna, in situatia incalcarii unei norme a dreptului administrativ.

Alti autori considera, spre exemplu, ca raspunderea administrativa cuprinde totalitatea normelor ce reglementeaza raspunderea juridica a celor ce nesocotesc si incalca normele de drept administrativ, adica acele norme care reglementeaza raporturile sociale ce apar intre organele administratiei publice in realizarea sarcinilor puterii executive,precum si intre aceste organe si particulari (persoane fizice sau juridice).

Pentru a ajunge la o definitie mai adecvata si cuprinzatoare este necesar sa plecam de la definitia data responsabilitatii in dreptul public si sa luam in consideratie toate elementele necesare:

a)          specificitatea responsabilitatii si raspunderii administrative comparativ cu sfera generala a responsabilitatii si a raspunderii juridice;

b)          raportarea doar la acea responsabilitate si la acea raspundere juridica care deriva exclusiv din normele juridice de drept administrativ, respectiv din acelea care vizeaza organizarea executarii si executarea legii;

c)constatarea faptului ca responsabilitatea si raspunderea juridica apare numai ca urmare a actului sau faptului administrativ care o genereaza;

d)          responsabilitatea si raspunderea juridica de drept administrativ sunt guvernate de principii specifice acestor institutii: subordonarea ierarhica, suprematia interesului public, indeplinirea serviciului public, celeritatea actului administrativ, concordanta intre competenta si responsabilitate, epuizarea, mai intai, a cailor administrative pentru a se ajunge la transformarea responsabilitatii in raspundere juridica (recursul gratios si recursul ierarhic), conditiile responsabilitatii si raspunderii administrative sunt fixate unilateral, pe baza si in executarea legii.

Bazati pe cele expuse anterior, opinam, si noi, ca responsabilitatea administrativa este institutia juridica prin care o persoana de drept public este declarata de legiuitor potential responsabila pentru intreaga activitate, inclusiv pentru actele si faptele administrative producatoare de pericole sau de prejudicii pe care le-ar putea comite pe timpul organizarii executarii concrete a legilor, fie personal, fie prin functionarii sai publici ori prin lucrurile aflate in administrarea sa.

Prin comparatie, raspunderea administrativa este forma de raspundere juridica stabilita concret de autoritatea competenta, in urma unei proceduri legale, prin aplicarea sanctiunii, insotita sau nu de anularea actului ilicit, inlaturarea starii de fapt ilegala, reconstituirea situatiei anterioare si stabilirea masurilor de reparare a prejudiciului cauzat, dupa caz.



Rezulta, fara echivoc, faptul ca fundamentul responsabilitatii si al raspunderii administrative se regaseste in lege: Constitutia, celelalte legi care isi au sorgintea in aceasta si actele normative emise de autoritatile publice abilitate in domeniul rezervat acestora de catre lege, in procesul complet de organizare a executarii si de executare in concret a legii.

In general, trebuie admis ca:

a)          principiile generale ale responsabilitatii juridice si ale raspunderii juridice izvorate din Constitutie, sunt aplicabile si pentru responsabilitatea si raspunderea juridica administrativa;

b)          principiile speciale ale responsabilitatii si ale raspunderii administrative izvorasc din Constitutie si din legile emise in baza acesteia.

Fata de cele admise anterior, rezulta ca temeiul raspunderii administrative se bazeaza pe:

a)            prevederile legale care reglementeaza responsabilitatile juridice, procedura infaptuirii acesteia, actele sau faptele generatoare de responsabilitate si organele abilitate sa constate, sa aplice sanctiunea, sa anuleze actul ilicit , sa restabileasca situatia anterioara, sa determine si sa instituie forma despagubirii si caile de urmat in aceste cazuri;

b)            savarsirea actului sau faptului administrativ ilicit generator de raspundere care poate fi sub forma: abaterii disciplinare, contraventiei, actului administrativ ilegal penal sau actului administrativ civil;

c)hotararea judecatoreasca ori actul autoritatii publice competente, imputernicite de lege, prin care s-a stabilit raspunderea juridica, in cadrul raportului juridic cu efecte juridice negative, pentru un act sau fapt juridic concret.

In ceea ce priveste formele raspunderii administrativ juridice a functionarului public, in doctrina, au fost, de asemenea, formulate mai multe opinii, raspunderea administrativa fiind identificata, uneori, cu constrangerea administrativa iar ca forme de constrangeri au fost determinate executarea ilicita si sanctiunea administrativa.

Profesorul Antonie Iorgovan, referindu-se la masurile ce pot fi luate in cadrul raspunderii administrative, utilizeaza termenele de sanctiuni de drept administrativ care nu intervin ca urmare a producerii si a existentei unei stari conflictuale determinata de savarsirea unei fapte ilicite, ci poate sa apara si numai daca agentul public se opune indeplinirii masurilor respective, dupa cum pot sa intervina si masuri de executare silita.

Potrivit profesorului V.I. Prisacaru, raspunderea juridica a functionarilor publici pentru faptele sau actele ilicite pe care le indeplinesc in exercitarea atributiilor, responsabilitatilor si puterilor pe care le detin in cadrul serviciilor publice in care sunt incadrati se poate angaja in diverse forme, si anume: a) disciplinara; b) administrativa; c) civila si d) penala. Acelasi autor considera ca raspunderea administrativa pentru abaterile administrative savarsite de functionarii publici pe timpul exercitarii atributiilor ce le revin in functiile publice pe care le detin ori pentru neindeplinirea acestor atributii se stabileste prin actele normative care stabilesc sanctiuni administrative pentru abaterile administrative savarsite de functionarii publici. Cat priveste raspunderea civila a functionarului public, autorul o considera ca pe o raspundere civila delictuala si nu contractuala.

Asemanator cu tezele avansate de profesorii Antonie Iorgovan si dr. Lidia Barac, plecand de la cele trei categorii ale ilicitului administratiei (ilicitul administrativ propriu-zis, ilicitul administrativ-contraventional si ilicitul cauzator de prejudicii materiale sau morale), consideram ca exista trei forme ale raspunderii juridice administrative, si anume: raspunderea administrativ-disciplinara, raspunderea administrativ-contraventionala si raspunderea administrativ-patrimoniala.

Potrivit celor avansate anterior, dupa criteriul naturii juridice a raspunderii putem clasifica raspunderea juridica a functionarilor publici in patru categorii:

raspunderea juridica disciplinara;

raspunderea juridica contraventionala;

raspunderea juridica penala;

raspunderea juridica civila.

Daca excludem raspunderea civila, care presupune atingerea unei valori patrimoniale sau cuantificabile patrimonial, celelalte forme ale raspunderii apar ca urmare a atingerii aduse unor valori pe care statul a inteles sa le ocroteasca prin norme juridice sanctionatorii, stabilind chiar si o gradualitate a acestora (disciplinar-contraventional-penal), functie de gravitatea faptei, de valoarea careia i s-a adus atingere si de gradul de pericol social care il produce un asemenea act sau fapt ilicit, generator de raspundere.

Dupa criteriul ramurii de drept in care pot fi incadrate normele juridice prin incalcarea carora se angajeaza raspunderea juridica, diferentiate prin natura juridica diferita a valorii ocrotite, putem clasifica raspunderea juridica in doua categorii :

raspunderea juridica de drept public :

a)                  disciplinara;

b)                  contraventionala;

c)penala.

raspunderea juridica de drept civil.



4. Raspunderea disciplinara a functionarilor publici


Aceasta forma a raspunderii juridice a functionarului public este prevazuta in Statutul functionarilor publici si intr-o serie de legi speciale, destinate anumitor categorii de functionari publici.

Statutul functionarilor publici defineste astfel aceasta forma a raspunderii juridice: „incalcarea cu vinovatie de catre functionarii publici a indatoririlor corespunzatoare functiei publice pe care o detin si a normelor de conduita profesionala si cariera prevazute de lege, constituie abatere disciplinara si atrage raspunderea disciplinara a acestora”.

Din economia definitiei date si a celorlalte dispozitii generale referitoare la functia publica si la functionarii publici, rezulta, fara echivoc, faptul ca temeiurile raspunderii disciplinare a functionarului public sunt numai faptele expres prevazute de lege ca abateri disciplinare, celelalte forme putand imbraca forma contraventionala, civila sau penala, dupa caz. Astfel, raspunderea disciplinara rezulta din lege, care defineste abaterea si precizeaza elementele componente ale acesteia: obiectul, latura obiectiva, subiectul, latura subiectiva si sanctiunea, respectiv procedura urmata si competenta de constatare si de aplicare a sanctiunii disciplinare.

Fiind intotdeauna o fapta concreta, care trebuie sa intruneasca toate elementele constitutive si pe cele circumstantiale, abaterea disciplinara trebuie analizata sub toate aspectele continutului sau: subiect, latura subiectiva, obiect, latura obiectiva si sanctiunea.

Subiectul abaterii disciplinare in dreptul disciplinar administrativ este intotdeauna functionarul public, deci persoana fizica, care este numit in conditiile legii intr-o functie de demnitate sau de autoritate publica, inclusiv functionarul public detasat sau delegat. Obiectul abaterii disciplinare il constituie valoarea sociala lezata prin actiunea sau inactiunea functionarului public, aceasta rezultand din continutul normei juridice care prevede abaterea si sanctiunea care se aplica in cazul incalcarii ei. Latura obiectiva, are un caracter descriptiv in lege, in sensul ca, pentru fiecare fapta considerata abatere disciplinara, precizeaza actiunile sau inactiunile apreciate ca abateri, precum si imprejurarile de timp si de loc ale savarsirii acestora. Latura subiectiva este reprezentata de vinovatia autorului, fie ca se prezinta sub forma intentiei directe sau a intentiei indirecte, fie sub forma culpei din usurinta sau a culpei simple.

Trasaturile abaterii disciplinare sunt, in principal, urmatoarele:

a)          este o raspundere de drept public, spre deosebire de raspunderea disciplinara de dreptul muncii, care este una de drept privat;

b)          intervine numai in cazul savarsirii unei abateri disciplinare calificata ca atare prin norme ale dreptului public, deci in cadrul unor raporturi de drept public;

c)subiectul activ este un functionar public, iar subiect pasiv este autoritatea sau institutia publica la care acesta este incadrat;

d)          procedura de constatare, aplicare si contestare a sanctiunilor disciplinare sunt supuse unor norme speciale;

e)          abaterile si sanctiunile disciplinare sunt prevazute prin norme cu putere de lege.

In definirea indatoririlor corespunzatoare functiei indeplinite si/sau a normelor de conduita pe care le considera abateri disciplinare, legiuitorul s-a oprit numai asupra urmatoarelor fapte:

a)          intarzierea sistematica in efectuarea lucrarilor;

b)          neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor;

c)absente nemotivate de la serviciu;

d)          nerespectarea in mod repetat a programului de lucru;

e)          interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor cereri in afara cadrului legal;

f) nerespectarea secretului profesional sau a confidentialitatii lucrarilor cu acest caracter;

g)          manifestari care aduc atingere prestigiului autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea;

h)          desfasurarea in timpul programului de lucru a unor activitati cu caracter politic;

i)  refuzul de a indeplini atributiile de serviciu;

j)  incalcarea prevederilor legale referitoare la indatoriri, incompatibilitati, conflicte de interese si interdictii stabilite prin lege pentru functionarii publici;

k)         stabilirea de catre functionarii publici de executie de relatii directe cu petentii in vederea solutionarii cererilor acestora.

In ceea ce priveste sanctiunile disciplinare ce pot fi aplicate functionarilor publici, Statutul functionarilor publici – care ramane sediul comun in materie – stipuleaza ca acestea sunt:

a)          mustrarea scrisa;

b)          diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioada de pana la 3 luni;

c)suspendarea dreptului de avansare in gradele de salarizare sau, dupa caz, de promovare in functia publica pe o perioada de 1-3 luni;

d)          trecerea intr-o functie inferioara, pe o perioada de pana la un an, cu diminuarea corespunzatoare a salariului;

e)          destituirea din functie.

Legea stipuleaza si faptul ca, in aplicarea sanctiunii si in individualizarea pedepsei, se va tine seama de o serie de considerente necesare prevenirii subiectivismului, arbitrariului sau abuzului, astfel:



cauzele si gravitatea abaterii disciplinare;

imprejurarile in care aceasta a fost savarsita;

gradul de vinovatie al functionarului public;

consecintele abaterii;

comportarea generala in serviciu a functionarului public;

existenta in antecedentele functionarului public a altor sanctiuni disciplinare care nu au fost radiate.

Procedura urmata de autoritatile competente sa constate si sa aplice sanctiunile disciplinare este fixata de Statutul functionarilor publici si de catre Hotararea Guvernului nr.1210/2003, care stipuleaza ca sanctiunile disciplinare nu pot fi aplicate decat dupa cercetarea prealabila a faptei si dupa audierea functionarului public considerat vinovat. In acest sens, in cadrul autoritatii sau institutiei publice se constituie comisii de disciplina care sunt competente sa cerceteze faptele sesizate si sa propuna sanctiunea aplicata functionarului public, cu exceptia sanctiunii „mustrare” care poate fi aplicata direct de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, la propunerea conducatorului compartimentului din care face parte functionarul public vinovat.

Activitatea comisiei de disciplina se bazeaza pe respectarea unui summum de principii, si anume:

prezumtia de nevinovatie, conform caruia se prezuma ca functionarul public este vinovat atat timp cat vinovatia nu a fost dovedita;

garantarea dreptului la aparare, conform caruia se recunoaste dreptul functionarului public de a fi audiat, de a prezenta dovezi in apararea sa si de a fi asistat de un aparator sau de un reprezentant;

celeritatea procedurii, care presupune obligatia comisiei de disciplina de a proceda fara intarziere la solutionarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate si a regulilor prevazute de lege ;

contra-dictatorialitatea, care presupune asigurarea posibilitatii persoanelor aflate in pozitii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legatura cu abaterea disciplinara pentru care a fost sesizata comisia de disciplina;

proportionalitatea, conform caruia trebuie respectat un raport corect intre gravitatea abaterii disciplinare, circumstantele savarsirii acesteia si sanctiunea disciplinara propusa a fi aplicata;

legalitatea sanctiunii, conform caruia comisia de disciplina nu poate propune decat sanctiunile disciplinare prevazute de lege;

unicitatea sanctiunii, conform caruia pentru o abatere disciplinara nu se poate aplica decat o singura sanctiune disciplinara.

Cercetarea abaterii disciplinare trebuie facuta cu celeritate si presupune:

a)         audierea persoanei care a formulat sesizarea;

b)         audierea functionarului public a carui fapta constituie obiectul sesizarii;

c)audierea oricaror altor persoane ale caror declaratii pot inlesni solutionarea cazului;

d)         culegerea informatiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin mijloace prevazute de lege;

e)         administrarea probelor, precum si verificarea documentelor si a declaratiilor prezentate.

Raportul comisiei de disciplina, inaintat conducatorului autoritatii sau institutiei publice din care face parte functionarul public vinovat, va contine:

a)          descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;

b)          precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplina;

c)motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de functionarul public in timpul cercetarii disciplinare prealabile;

d)          temeiul legal in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;

e)          termenul in care sanctiunea disciplinara poate fi contestata;

f) instanta competenta la care actul administrativ prin care s-a dispus sanctiunea disciplinara poate fi contestat.

Sanctiunea disciplinara se aplica prin actul administrativ de sanctionare disciplinara al conducatorului autoritatii sau institutiei publice, care va fi emis in cel mult 5 zile lucratoare de la data primirii raportului comisiei de disciplina si se comunica in 15 zile de la data emiterii acestuia.

Functionarul public nemultumit de sanctiunea disciplinara primita se poate adresa Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, care are legitimitate activa; poate contesta sanctiunea aplicata la conducatorul autoritatii sau institutiei publice care a aplicat sanctiunea sau, dupa epuizarea cailor de atac; se poate adresa instantei de contencios administrativ cu actiune de anulare sau modificare a actului administrativ de sanctionare disciplinara, restabilirea a situatiei anterioare sau recuperarii prejudiciilor suferite, dupa caz.

Pentru evidentierea situatiei disciplinare a functionarilor public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici este abilitata sa organizeze evidenta sanctiunilor disciplinare aplicate functionarilor publici, si sa elibereze cazierul administrativ, act care cuprinde sanctiunile disciplinare ale unui functionar public care nu au fost radiate si este si este necesar in urmatoarele cazuri:

desemnarea unui functionar public ca membru in comisia de concurs pentru recrutarea functionarilor publici;

desemnarea unui functionar public in calitate de presedinte si membru in comisia de disciplina;

desemnarea unui functionar public ca membru in comisia paritara;

ocuparea unei functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici sau categoriei functionarilor publici de conducere;

in orice alte situatii prevazute de lege.


5. Raspunderea contraventionala a functionarilor publici


Cu privire la sediul materiei, raspunderea contraventionala de drept comun are sediul in Ordonanta Guvernului nr.2/2001, privind regimul juridic al contraventiei, in timp ce raspunderea contraventionala a functionarului public isi are sediul in Statutul functionarilor publici si in alte legi speciale, inclusiv in cele referitoare la unele categorii de functionari publici, cu precizarea faptului ca, in cazul in care legile speciale si statutele nu se prevad reglementari distincte, se vor aplica tor cele din O.G. nr.2/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.

Statutul functionarilor publici stipuleaza ca raspunderea functionarilor publici se angajeaza in situatia in care acesta savarseste o contraventie in timpul si in legatura cu serviciul. Cu toate ca nu este prevazut in Statut, consideram ca sanctiunile contraventionale care se aplica, aproape intotdeauna, sunt avertismentul sau amenda.

In ceea ce priveste elementele faptei care constituie contraventie, savarsita de functionarul public, va trebui sa retinem urmatoarele:

a)          obiectul raspunderii contraventionale este reprezentat de acele valori sociale aparate de lege periclitate prin eventualele fapte comise de functionarii publici. Aceste valori sunt inserate, de regula, in normele care prevad contraventiile si raspunderea pentru comiterea lor;

b)          latura obiectiva a contraventiilor are unele trasaturi proprii, desi consta in actiuni sau inactiuni ale functionarului public. Aproape intotdeauna, actiunile sau inactiunile care atrag raspunderea contraventionala sunt expres prevazute de actul normativ care le califica astfel. Trebuie avute in vedere, pentru ca faptele sa fie considerate contraventii, atat pericolul social de o anumita gravitate, mai mica decat in cazul infractiunilor, cat si delimitarea acestor fapte de cele care sunt considerate ca abateri disciplinare;

c)          subiectul contraventiei, subiectul activ si culpabil al acesteia in materia pe care o analizam, este in mod neconditionat functionarul public, asa cum a fost definit de Statutul functionarilor publici, respectiv persoana numita, in temeiul legii, intr-o functie publica. Este, insa, important de retinut aspectul ca raspunderea contraventionala poate privi, atat pe un functionar public, ca persoana fizica, cat si pe autoritatea sau institutia publica, in calitatea acesteia de persoana juridica. Temeiul acestei forme de raspundere consta in diferenta care se face intre atributiile ce pot apartine in exclusivitate unui functionar public si cele ce pot sa apartina autoritatii sau institutiei publice, in calitatea sa de persoana juridica;

d)          latura subiectiva a raspunderii contraventionale a functionarului public se refera la atitudinea acestuia fata de fapta si urmarile acesteia, respectiv la elementele volitive cu care a actionat sau nu a actionat in savarsirea ei, care defineste fie intentia (directa sau indirecta), fie culpa (cu usurinta sau culpa simpla);

e)          sanctiunea, in principiu, este aceeasi cu cea care se aplica in dreptul comun pentru orice persoana sau pentru salariati, cu precizarea faptului ca, prin unele acte normative, sunt prevazute si sanctiuni specifice. De asemenea, relativ la sanctiunea complementara a confiscarii bunurilor utilizate la savarsirea contraventiei de catre functionarul public, acestea, de regula, se afla in proprietatea publica sau privata a autoritatii sau institutiei publice ele nu pot fi confiscate, intrucat ar perturba activitatea acesteia, in afara situatiilor in care ele ar fi interzise, prin lege, la detinere sau utilizare;

f)           cauzele care ar putea inlatura raspunderea contraventionala a functionarului public, sunt, de regula, cele care sunt acceptate si in dreptul comun, cu precizarea ca unele, cum ar fi minoritatea faptuitorului, nu-si gasesc aplicarea in domeniul raspunderii juridice, in general, din cauza varstei minime de 18 ani, impusa pentru ocuparea unei functii publice;

g)          caracterul personal al raspunderii contraventionale a functionarului public este o trasatura ce trebuie avuta in vedere cand este vorba despre aplicarea unei sanctiuni contraventionale atat impotriva acestuia, cat si impotriva autoritatii sau institutiei publice in calitatea ei de persoana juridica, in aceasta materie fiind exclusa raspunderea solidara a ambelor persoane;

h)          mentionam si faptul ca sanctiunile contraventionale impotriva functionarului public se pot aplica impreuna, deci cumulativ, cu cele din domeniul disciplinar sau civil, nu insa impreuna cu cele din dreptul penal, intrucat, este logic, o fapta nu poate constitui, in acelasi timp, si contraventie si infractiune.



Constatarea contraventiilor savarsite de functionarii publici se poate face de catre organele care exercita controlul administrativ extern de specialitate asupra activitatii functionarilor publici, intre care amintim: Curtea de Conturi, Inspectoratele de Politie, Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta, Politia Sanitar-Veterinara s.a.

In ceea ce priveste faptele pentru a caror incalcare impotriva functionarilor publici pot fi aplicate sanctiuni contraventionale, acestea sunt prevazute in actele normative care reglementeaza domeniile de activitate ce au tangenta cu atributiile si responsabilitatile functionarilor publici in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice in care functioneaza acestia.

Procesul-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a avertismentului sau amenzii contraventionale poate fi atacat la Judecatoria in a carei circumscriptie isi are sediul autoritatea sau institutia publica in care functioneaza functionarul public sanctionat contraventional. Astfel, in conformitate cu OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, termenul in care functionarul public sanctionat poate introduce contestatia este de 15 zile de la dat comunicarii procesului-verbal. In practica, contestatia este depusa la autoritatea sau institutia publica din care face parte agentul sanctionator, care o va inainta judecatoriei competente.


6. Raspunderea civila a functionarilor publici


Aceasta forma a raspunderii juridice este reglementata expres, pentru diferite categorii de functionari publici, printr-o serie de legi sau statute speciale, si, doar uneori, chiar alaturi de raspunderea materiala, patrimoniala a acestora.

Intrucat in actuala forma, asa cum am observat, nu se face nici o alta precizare cu privire la raspunderea materiala sau patrimoniala, printr-o analiza a celorlalte reglementari din domeniul dreptului civil, va trebui sa extragem si sa mentionam care ar putea fi caile de urmat atunci cand, printr-o fapta a functionarului public, se produce un prejudiciu autoritatii sau institutiei publice la care este incadrat acesta. Potrivit prevederilor Codului civil, raspunderea civila, ca raspundere contractuala sau delictuala, nu este pusa in legatura cu vreo calitate a persoanei faptuitorului; oricine produce un prejudiciu unui tert are obligatia de a-l repara, intr-un cuantum care cuprinde atat dauna efectiva, cat si beneficiul nerealizat.

Atunci cand, insa, prejudiciul este savarsit de o persoana care are o anumita calitate (salariat sau functionar public) cu prilejul exercitarii atributiilor ce-i revin sau in legatura cu acestea, o serie de acte normative, altele decat Codul civil, se refera la raspunderea materiala sau la raspunderea patrimoniala, iar doctrina face referiri la raspunderea administrativ-patrimoniala, raspunderea materiala sau raspunderea patrimoniala.

Raspunderea civila a functionarului public pentru prejudiciul cauzat autoritatii sau institutiei publice in care este incadrat are trasaturi comune cu raspunderea din dreptul muncii, dar si o serie de particularitati, asupra carora vom starui, astfel:

persoana care a produs prejudiciul trebuie sa fie functionar public si prejudiciul sa se fi produs cu prilejul exercitarii atributiilor de serviciu sau in legatura cu acesta, iar calitatea de functionar public sa fi fost detinuta la data producerii prejudiciului;

raspunderea civila a functionarului public este intotdeauna o raspundere individuala, nu solidara; exceptie este situatia in care functionarul public cheama in garantie, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ, pe superiorul sau ierarhic de la care a primit dispozitia sau ordinul scris care aplicat a produs prejudiciul;

raspunderea functionarului public fata de autoritatea sau institutia publica in care este incadrat, poate interveni in doua situatii:

pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice la care este incadrat;

pentru nerestituirea in termen legal a sumelor care i-au fost acordate necuvenit.

In acest ultim caz, vinovatia functionarului public nu se prezuma ca in dreptul civil; ea trebuie sa fie dovedita de autoritatea sau institutia publica, cu exceptia functionarilor publici care indeplinesc atributii de gestiune;

functionarul public, spre deosebire de salariatul obisnuit care raspunde numai pentru prejudiciul material, raspunde si pentru prejudiciul moral; se discuta aprins daca raspunderea pentru prejudiciul moral priveste numai persoana functionarului public ori poate interveni si in situatia in care subiectul contraventiei este autoritatea sau institutia publica;

raspunderea civila a functionarului public, in sensul in care a fost prevazut in Statutul functionarilor publici, poate fi cumulata cu raspunderea disciplinara, contraventionala si/sau penala a acestuia.

Statutul functionarilor publici, in cuprinsul articolului 72 si articolul 73, reglementeaza problematica raspunderii civile a functionarilor publici. Astfel, repararea pagubelor produse cu vinovatie patrimoniului unitatii sau institutiei publice, precum si recuperarea sumelor acordate necuvenit functionarului public se vor face fie prin emiterea unui ordin sau a unei dispozitii de imputare de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice, fie prin semnarea unui angajament de plata de catre functionarul public aflat in culpa.

Ordinul sau dispozitia de plata se emite in termenul de cel mult 30 de zile de la data constatarii pagubei, respectiv de la data inregistrarii la registratura unitatii sau institutiei publice pagubite a referatului intocmit de seful compartimentului in care s-a produs paguba, serviciului de contabilitate sau al compartimentului de control administrativ intern care a efectuat o constatare in acest sens.

Cu toate ca Statutul functionarilor publici nu prevede un termen pana la care functionarul public isi poate asuma si semna un angajament de plata a despagubirilor datorate unitatii, se poate deduce ca acesta nu poate fi mai larg decat termenul de 30 de zile, calculat de la data constatarii pagubei. In aceasta ipoteza, autoritatea sau institutia publica trebuie sa solicite functionarului public asumarea angajamentului de plata in acelasi termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, iar in caz de refuz din partea acestuia, sa emita dispozitia sau ordinul de imputare, cel mai tarziu in ultima zi a termenului de 30 de zile, calculat de la data constatarii pagubei.

Trebuie sa observam, insa, ca Statutul functionarilor publici prevede si un termen maxim pentru emiterea ordinului sau dispozitiei de imputare si aceasta in conformitate cu prevederile articolului 73 alineat 3 este de 3 ani de la data producerii pagubei. Astfel, pentru valabilitatea ordinului sau deciziei de imputare este necesara respectarea ambelor termene: atat a termenului de 30 de zile, calculat de la data constatarii pagubei cat si a termenului de 3 ani, calculat de la data producerii acesteia.

Constatarea pagubei poate fi efectuata pe intreaga durata a termenului de 3 ani, calculat de la data producerii ei, chiar si in ultima zi a acestuia, situatie in care, pentru a nu se depasi termenul legal, decizia sau ordinul de imputare trebuie emis in aceeasi zi.

Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare, functionarul public are dreptul de a se adresa instantei de contencios administrativ in conditiile reglementate de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

In situatiile in care autoritatile sau institutiile publice platesc despagubiri unor terte persoane pentru pagube produse de functionarii publici proprii, in calitate de comitent ai acestora, recuperarea sumelor platite cu titlul de despagubiri se va face numai pe baza unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Cu alte cuvinte, autoritatile sau institutiile publice vor trebui sa apeleze la justitie, prin actiuni in regres, pentru recuperarea pagubelor produse din vina functionarului public vinovat, neputand emite direct ordine sau dispozitii de imputare.

In situatia in care raspunderea civila a functionarului public intervine datorita producerii unui prejudiciu unei terte persoane, prin fapte materiale, in timpul si in legatura cu exercitarea atributiunilor de serviciu, cel prejudiciat poate, in temeiul articolelor 998-999 din Codul civil, sa pretinda despagubiri de la functionarul public, ori, in temeiul articolului 1000 din Codul civil, sa pretinda despagubiri de la functionarul public impreuna cu autoritatea sau institutia publica comitenta.

In literatura de specialitate s-a afirmat ca, fiind vorba despre o raspundere pentru un prejudiciu savarsit de o persoana care are o anumita calitate – cea de functionar public – denumirea oportuna pentru aceasta forma de raspundere ar fi cea de „raspundere patrimoniala”, care ar corespunde si cu prevederile constitutionale referitoare la raspunderea patrimoniala a statului, respectiv cu notiunea de raspundere administrativ-patrimoniala adoptata in doctrina.

Sediul materiei raspunderii civile a functionarului public fata de autoritatea sau institutia publica la care este incadrat, pentru daunele platite de autoritatea sau institutia unor terte persoane, se regaseste in prevederile Legii contenciosului administrativ, in principal in articolul 13, potrivit caruia actiunile in justitie in materia contenciosului administrativ pot fi formulate si direct impotriva functionarului autoritatii sau institutiei publice parate care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvarii cererii daca se solicita plata unei despagubiri pentru prejudiciul cauzat sau pentru intarziere. Astfel, in cazul in care actiunea este admisa, functionarul public respectiv va putea fi obligat la plata daunelor materiale sau morale in solidar cu autoritatea administrativa.

Analiza textului lasa sa se inteleaga faptul ca tertul pagubit are latitudinea de a alege, singura formula, respectiv din cele trei posibile, si anume: o actiune impotriva autoritatii sau institutiei publice, o actiune impotriva functionarului public vinovat;sau o actiune impotriva amandurora, pentru a raspunde in solidar.

Problema raspunderii functionarului public fata de autoritatea sau institutia publica se pune numai in situatia in care prin hotararea instantei de contencios administrativ autoritatea sau institutia publica a fost condamnata la repararea prejudiciului in solidar cu prepusul sau, adica functionarul public care a provocat prejudiciul. Acest tip de raspundere il apara pe reclamant de riscul insolvabilitatii functionarului public si are menirea de a spori spiritul de responsabilitate al acestuia, constient de riscul atragerii raspunderii fie individuale fie in solidar cu autoritatea administrativa competenta.

Temeiul raspunderii autoritatii sau institutiei publice pentru faptele prejudiciabile fata de terti a functionarului public propriu consta in culpa proprie, aceea de a nu-l fi selectionat, format, pregatit, instruit, supravegheat si controlat in mod corespunzator in exercitarea atributiilor, indeosebi in executarea actului administrativ care a produs paguba. Este de precizat, de aceea, ca raspunderea in solidar a autoritatii sau institutiei publice cu functionarul vinovat poate interveni numai in cazul in care prejudiciul a fost produs de actul emis de functionarul public sau de refuzul ori neglijenta acestuia de a solutiona o cerere, nu si de acte sau actiuni ale acestuia care nu au legatura cu calitatea de functionar public si cu atributiunile sale prevazute in fisa postului, caz in care se pune doar problema raspunderii sale in conditiile exclusive ale dreptului civil.

Este evident ca problema raspunderii functionarului public nu se pune decat in eventualitatea in care tertul pagubit solicita despagubiri. Se subintelege ca, in situatia in care actiunea reclamantului nu vizeaza decat obligarea la anularea actului sau la emiterea actului neredactat in termenul legal, actiunea se formuleaza numai impotriva autoritatii sau institutiei publice, care nu mai apare si cu calitatea de comitent.

Deoarece raspunderea civila a functionarului public fata de autoritatea sau institutia publica, ca forma a raspunderii juridice, se bazeaza pe elementul vinovatie, in lege a fost prevazuta si posibilitatea pentru acesta de a chema in garantie pe superiorul sau ierarhic de la care a primit ordinul scris de a semna actul care a produs prejudicii materiale si/sau morale, situatie in care vinovatia sa este inlaturata, chiar exclusa.

Potrivit Statutului, raspunderea functionarului public pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de comitent, unui tert pagubit, se face numai in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, in fapt a hotararii instantei de contencios administrativ si nu prin ordinul sau dispozitia conducatorului de imputare emis drept urmare unei fapte ilicite comise de functionarul public care a produs pagube directe patrimoniului acestuia.

Va trebui sa mai observam, insa, ca, in ceea ce priveste reglementarea domeniului raspunderii civile a functionarului public, Statutul functionarilor publici propune putine solutii. De aceea, in consens cu alti multi autori, consideram ca este necesara amendarea cadrului legislativ pentru a contura cu mai multa rigurozitate cadrul in care opereaza raspunderea civila a functionarului public si de a delimita de raspunderea civila generala, o asemenea reglementare va trebui sa se coreleze si cu dispozitiile Legii contenciosului administrativ privind raspunderea functionarului public vinovat pentru prejudiciile cauzate persoanelor fizice sau juridice.


7. Raspunderea penala a functionarilor publici


In conformitate cu prevederile articolului 77 alineat 1 din Statutul functionarilor publici, raspunderea penala a functionarilor publici se poate angaja si pentru infractiunile savarsite de acestia in timpul sau in legatura cu atributiile functiei publice indeplinite. In mod firesc, angajarea raspunderii penale are loc in conditiile reglementate de Codul Penal si Codul de Procedura Penala ale Romaniei. Astfel, Codul Penal include printre infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul: abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor; abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi; abuzuri in serviciu contra intereselor publice; abuzul in serviciu in forma calificata; neglijenta in serviciu; purtarea abuziva; neglijenta in pastrarea secretului de stat; luarea de mita; darea de mita; primirea de foloase necuvenite si traficul de influenta.

Trebuie retinut faptul ca functionarul public poate sa apara atat ca subiect activ, ca autor al infractiunii, cat si ca autor pasiv in infractiunea comisa de altii impotriva sa.

De asemenea, relevam faptul ca, in planul dreptului penal, notiunea de functionar public are o sfera mai larga decat in alte ramuri ale dreptului, inclusiv dreptul administrativ, fiind definit ca „persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu in serviciul uneia dintre unitatile prevazute la articolul 145 din Codul Penal”. De asemenea, in notiunea de functionar public mai intra si orice alt salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice,

Drept urmare, in sensul dreptului penal, nu are relevanta titlul insarcinarii sau modalitatea investirii: alegere, numire, repartizare, desemnare, mandatare, delegare s.a. Intr-o serie de situatii, calitatea de functionar public constituie o forma agravanta a infractiunii (sustragerea de inscrisuri). In alte situatii, faptele care constituie infractiuni savarsite de functionarii publici sunt aproape identice, ca latura obiectiva si obiect, cu cele pe care Statutul functionarilor publici si celelalte legi speciale (statut) le considera abateri disciplinare sau contraventii. Distinctia si delimitarea faptelor ca infractiuni, abateri disciplinare sau contraventii trebuie efectuata aproape exclusiv prin aprecierea pericolului social al faptei analizate.

In situatia in care s-a pus in miscare actiunea penala pentru savarsirea unei infractiuni care ar atrage incompatibilitatea faptuitorului cu calitatea de functionar public, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va dispune suspendarea functionarului public din functia publica detinuta. Astfel, potrivit articolului 74 alineat 2 din Statutul functionarilor publici reprezinta o cauza speciala, de suspendarea de drept, a raportului juridic de serviciu. In aceste conditii, intrucat dispozitiile mentionate anterior sunt imperative, conducatorul autoritatii sau institutiei publice din care face parte functionarul public impotriva caruia a fost pusa in miscare actiunea penala este obligat sa emita actul administrativ de suspendare din functie.

Ulterior, in situatia in care Ministerul Public dispune scoaterea de sub urmarirea penala ori incetarea urmaririi penale, sau daca instanta judecatoreasca dispune achitarea functionarului public ori incetarea procesului penal, suspendarea din functia publica inceteaza de drept, iar functionarul public va fi reintegrat in functia publica detinuta anterior si va primi drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

Masura suspendarii din functie a functionarului public impotriva caruia s-a pus in miscare urmarirea penala pentru savarsirea unei infractiuni comporta cateva observatii. In virtutea principiului constitutional al prezumtiei de nevinovatie, si noi apreciem ca ar fi fost mai corect ca, in aceasta faza a procesului penal, masura sa fie facultativa, urmand ca aplicarea ei sa fie obligatorie doar in situatia in care fata de functionarul public in cauza s-a dispus luarea masurii arestarii preventive, cand, se presupune, exista probe de vinovatie mai concludente.

O asemenea masura s-ar impune cu atat mai mult cu cat, potrivit Statutului functionarilor publici, in situatia in care parchetul dispune scoaterea de sub urmarire penala ori incetarea urmaririi penale, precum si in situatia in care instanta de judecata dispune achitarea sau incetarea procesului penal, suspendarea din functie inceteaza, functionarul public va fi reintegrat in functie, iar autoritatea sau institutia publica are obligatia sa-i plateasca drepturile salariale cuvenite pe perioada suspendarii.

In situatia in care fapta comisa de functionarul public in timpul sau in legatura cu atributiile functiei sale nu intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, dar este considerata abatere disciplinara, va fi sesizata comisia de disciplina competenta.

Nu vom incheia, mai inainte de a preciza faptul ca, desi Statutul functionarilor publici se refera la infractiunile savarsite in timpul serviciului in legatura cu serviciul, este normal si firesc ca functionarii publici sa raspunda penal pentru comiterea oricarei alte infractiuni savarsite, potrivit dreptului comun.









Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact