Inscrisul sub semnatura privata

Inscrisul sub semnatura privata

185. Notiune. Inscrisul sub semnatura privata este inscrisul care constata un act juridic si este intocmit si semnat de parte sau de partile impotriva carora el poate fi folosit ca dovada, fara interventia unui functionar public.

Ca regula generala, nu se cere nicio forma pentru existenta unui asemenea inscris, el poate fi redactat ch 151b15b iar de parti ori de alta persoana, poate fi scris in orice limba (inteleasa de parti), poate fi scris de mana ori tehnoredactat, dacti­lo­grafiat; se admite folosirea de formulare, in care sa se completeze numai spatiile albe. Totul depinde de vointa partilor, dar este important ca inscrisul sa aiba un continut juridic clar, care sa stabileasca fara echivoc drepturile si obligatiile lor.

186. Semnatura autorului. Singura conditie, cu caracter general, pentru valabilitatea inscrisului sub semnatura privata este semnatura autorului sau autorilor. In aceasta materie semnatura trebuie executata de mana (manuscrisa), iar nu dactilografiata, litografiata, executata prin parafa sau inlocuita, conform obiceiului de alta data (art. 1179 C. Calimach), printr‑un semn, o cruce ori prin punere de deget

Nu se cere ca semnatura sa cuprinda intregul nume al partii, fiind suficienta executarea semnaturii obisnuite, dar din locul unde este asezata trebuie sa rezulte ca autorul ei isi insuseste intregul continut al actului. Legea civila nu impune formalitatea datei, decat in cazuri speciale (art. 859 C.civ.), dar practic datarea oricarui inscris sub semnatura privata este o conditie importanta, pentru ca numai cunoscand momentul incheierii actului se poate stabili daca el emana de la o persoana capabila.

187. Forta probanta a inscrisului sub semnatura privata intre parti. Ase­menea inscris nu este atestat de un functionar public, asa incat initial nimic nu dovedeste ca el emana de la cel caruia i se opune. El isi trage forta probanta, in raporturile dintre parti, din recunoasterea sa, altfel nu se poate sti daca semnatura, elementul de baza din care decurge credibilitatea inscrisului, provine efectiv de la semnatar . De acea, art. 1177 C.civ. il obliga pe cel caruia i se opune un astfel de inscris "a‑l recunoaste ori a tagadui curat scriptura sau semnatura sa". Daca inscrisul este opus mostenitorilor sau reprezentantului presupusului semnatar (habentes causam), ei pot declara pur si simplu, ca nu cunosc scrisul ori semnatura [art. 1177 alin. (2) C.civ.], fara sa li se pretinda o recunoastere sau o denegare propriu‑zisa.

In acest cadru, atitudinea celor mentionati produce urmatoarele consecinte juridice:

1. Tagaduirea sau declaratia mostenitorilor ca nu cunosc semnatura amana efec­tele probatorii ale inscrisului. Instanta trebuie sa procedeze la verificarea de scripte (art. 1178 C.civ.), iar prin confruntarea cu alte inscrisuri, emanate de la aceeasi persoana, efectuata de judecator sau prin expertiza grafica, se va stabili daca semnatura este sau nu originala. Rezultatul negativ inlatura orice efect proba­toriu al inscrisului, pentru ca este un fals. Rezultatul pozitiv ii acorda intreaga forta probatorie. Cel care nu recunoaste un inscris pe care l‑a semnat poate fi obligat la daune‑interese pentru prejudiciul (material si moral) adus celeilalte parti.

2. Recunoasterea inscrisului, fie de catre semnatar, fie prin considerarea sa ca recunoscut in temeiul legii, atrage asimilarea sa, din punct de vedere al puterii doveditoare, cu un inscris autentic, "intre cei care l‑au subscris si intre cei care reprezinta drepturile lor" (art. 1176 C.civ.)

188. Forta probanta a inscrisului sub semnatura privata in raporturile cu tertii. Mai intai, continutul inscrisului sub semnatura privata poate fi opus tertilor, ca simplu fapt juridic, pana la proba contrara (ce poate fi facuta prin orice mijloc de proba). Pe de alta parte, art. 1182 C.civ. reglementeaza forta probanta a datei inscrisului sub semnatura privata fata de terti.

Ca regula generala, in raporturile dintre semnatarii inscrisului si terti mentiu­nea privind data intocmirii actului "nu face credinta" despre realitatea ei, inscri­sul fiind socotit nedatat. Refuzul oricarei puteri doveditoare a datei urmareste sa‑i ocro­teasca pe terti impotriva pericolului trecerii unei date false (antedatarii actului).

Articolul 1182 C.civ. stabileste ca tertilor le este opozabila numai data certa, care se dobandeste printr‑una din urmatoarele patru modalitati:

a) din ziua in care inscrisul a fost prezentat la o institutie publica (daca a fost inregistrat sau s‑a facut o mentiune despre data prezentarii)

b) din ziua inscrierii lui intr‑un registru anume destinat (notarul public poate da data certa inscrisurilor care i se prezinta in acest scop);

c) din ziua mortii partii care a semnat sau uneia dintre partile care au semnat;

d) din ziua trecerii actului, chiar si prescurtat, in acte intocmite de functionarii publici, precum procesele‑verbale de punere de sigilii, de inventariere etc.

De retinut ca enumerarea art. 1182 C.civ. este limitativa, asa incat, orice alta imprejurare nu poate conferi data certa inscrisului sub semnatura privata . Prin exceptie, unele inscrisuri sub semnatura privata fac dovada prin ele insele fata de terti despre data pe care o prevad. Astfel sunt chitantele care atesta primirea unei sume de bani sau testamentul (art. 859 C.civ.). Pe de alta parte, daca tertul a recunoscut data inscrisului, desi nu intrunea conditiile art. 1182 C.civ., aceasta ii este opozabila.

189. Conditii speciale de valabilitate pentru anumite inscrisuri sub sem­na­tura privata. Nu intotdeauna semnatura este suficienta pentru existenta inscri­sului sub semnatura privata, pentru ca legea impune conditii complementare in cazul contractelor sinalagmatice, obligatiei unilaterale de plata si testamen­tului, dupa cum urmeaza.

190. Conditia pluralitatii de exemplare (multiplului exemplar). Potrivit art. 1179 C.civ., inscrisul sub semnatura privata care cuprinde conventii sinalag­ma­tice (vanzarea‑cumpararea, schimbul, locatiunea etc.) trebuie, pentru a fi vala­bil ca instrument de proba, sa fie facut "in atatea exemplare originale cate sunt parti cu interes contrar", iar "fiecare exemplar trebuie sa faca mentiune de numarul originalelor ce s‑au facut".

Aceasta regula se justifica daca avem in vedere ca in contractul sinalagmatic partile dobandesc drepturi si obligatii reciproce (obligatia ce revine unei parti isi are cauza juridica in obligatia reciproca a celeilalte parti), fiecare parte fiind interesata sa‑si dovedeasca drepturile sale. Regula asigura egalitate intre parti si este impusa de considerente de ordine publica, asa incat, de principiu, partile nu pot sa renunte la multiplul exemplar, considerand ca un singur original este sufi­cient. Legea nu cere sa se faca atatea exemplare cate persoane figureaza in contract, ci numai cate parti au "interes contrar".

Legea impune ca fiecare exemplar sa faca mentiune despre numarul origina­lelor incheiate (facut in dublu, triplu exemplar etc.) pentru a da fiecarei parti posibilitatea sa dovedeasca faptul ca s‑a respectat cerinta multiplului exemplar. Fara aceasta mentiune una din parti ar putea distruge exemplarul sau si ar putea sustine ca nu a primit niciunul. Viciul care rezulta din lipsa acestei mentiuni este acoperit daca una din parti a executat conventia [art. 1179 alin. (3) C.civ.] ori daca toate originalele sunt infatisate in instanta. Pe de alta parte, pot exista situatii in care formal se face mentiune despre pluralitatea de exemplare, dar in realitate se intocmeste un singur exemplar, pastrat de una din parti. Prezentarea unui astfel de inscris dovedeste, pana la proba contrara, ca a fost redactat cu respectarea art. 1179 C.civ.; insa, daca se dovedeste (prin marturisire ori cu un alt inscris) ca a fost redactat intr‑un singur exemplar, va fi nul ca proba, cu exceptia situatiei in care exemplarul intocmit a fost incredintat de parti unui tert pentru pastrare

191. Conditia scrierii in intregime ori punerii formulei ,,bun si aprobat". Actul unilateral prin care o parte se obliga a plati o suma de bani sau o catime oarecare de bunuri (marfuri, fructe, producte etc.) nu trebuie sa fie redactat in mai multe exemplare (nu se aplica art. 1179 C.civ.). Insa, legea impune sa fie scris in intregime de mana debitorului sau, cel putin, inainte de a semna, debitorul "sa adauge la finele actului cuvintele bun si aprobat, aratand totdeauna in litere suma sau catimea lucrurilor" (art. 1180). Regula este justificata de nevoia asigu­rarii protectiei debitorului, impiedicand practica semnaturilor in alb, care lasa detinatorilor de rea‑credinta posibilitatea de a completa inscrisul contrar intele­gerii partilor. Formula "bun si aprobat" nu este o formula sacramentala, ea poate fi inlocuita printr‑o expresie corespunzatoare, esential fiind ca debitorul sa inscrie personal suma sau catimea lucrurilor la care se obliga

Aceasta regula se aplica numai actelor unilaterale care au ca obiect o suma de bani ori o catime de bunuri, nu si actelor unilaterale care au ca obiect un bun indi­vidual determinat (in ipso individuo). Pe de alta parte, nu sunt supusi acestei reguli "comerciantii, industrialii, plugarii, vierii si oamenii care muncesc cu ziua" potrivit art. 1180 alin. (2).

Cand sumele prevazute in scris si in mentiunea ,,bun si aprobat pentru " sunt deosebite, potrivit art. 1181 C.civ., va fi luata in considerare suma cea mai mica, chiar si atunci cand actul si formula respectiva au fost scrise in intregime de debitor. Aceasta solutie este aplicarea principiului inscris in art. 983 C.civ. potri­vit caruia cand exista indoiala conventia se interpreteaza in favoarea debitorului (semper in obscuris quod minimum est sequimur). S‑a aratat insa ca se poate proba "in care parte este greseala" (art. 1181) cu orice mijloc de proba (recu­noastere, inscrisuri) chiar si cu martori

Incalcarea acestei conditii speciale pentru valabilitatea inscrisului sub sem­natura privata ce constata acte unilaterale avand ca obiect o suma de bani ori o catime oarecare nu afecteaza actul juridic in sens de negotium iuris, dar inscrisul constatator este lipsit de puterea sa probatorie. In schimb, inscrisul respectiv constituie inceput de dovada scrisa, care poate fi completat prin alte mijloace de proba, pentru ca semnatura partilor sub acelasi text denota intentia si vointa lor de a‑si insusi cuprinsul acelui text, asa incat se poate vorbi de o scriere care emana de la partea careia i se opune in sensul art. 1197 C.civ.

192. Conditia ceruta testamentului olograf. Potrivit art. 859 C.civ., "Testa­mentul olograf nu este valabil decat cand este scris in tot, datat si semnat de mana testatorului". Testamentul olograf, desi nu necesita indeplinirea unor formalitati speciale, fiind confectionat ca inscris sub semnatura privata, este un act solemn (ca orice alt testament).

In acest cadru, scrierea integrala, datarea si semnarea de mana testatorului sunt prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute (ad solemnitatem), iar nu ad probationem sau pentru opozabilitate fata de terti.

Cele trei conditii de solemnitate trebuie sa fie indeplinite de mana testatorului si trebuie sa fie indeplinite cumulativ, in lipsa oricareia dintre ele testamentul fiind nul. Nu este nevoie ca in cuprinsul inscrisului sa se faca mentiune ca testa­mentul a fost scris, datat si semnat de testator, desi aceasta ar fi o garantie in plus, si, de asemenea, nu este nevoie ca testamentul olograf sa fie inchis si sigilat