StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil

Principalele documente internationale care garanteaza drepturile omului

Principalele documente internationale care garanteaza drepturile omului

Al doilea razboi mondial i-a determinat pe invingatori sa incerce sa creeze o alianta, in primul rand, pentru a rezolva cateva din problemele ce decurgeau din razboi, dar mai ales pentru a cauta un mijloc de a impiedica repetarea unor evenimente atat de ingrozitoare pe viitor. Astfel a fost creata Organizatia Natiunilor Unite. Importanta acestui deziderat a fost si ramane evidenta, iar stradaniile depuse in vederea adoptarii diferitelor declaratii universale ale drepturilor omului continua sa fie in centrul acestei organizatii.

Principalele acte internationale referitoare la drepturile omului cu caracter de universalitate au fost adoptate dupa cel de-al doilea razboi mondial sub egida Organizatiei Natiunilor Unite. Aceste acte stau la baza intregii constructii juridice internationale referitoare la drepturile omului. Ele influenteaza legislatiile nationale ale statelor in aceasta materie, prevederile lor constituind standarde internationale ale drepturilor omului.



Actul decisiv in domeniul practicii privind problematica respectarii drepturilor omului si libertatilor sale fundamentale a avut-o Proiectul Cartei Natiunilor Unite, e 242c25c laborat in cadrul conferintelor din perioada 28 august-7 octombrie 1944, cu participarea expertilor din S.U A, Marea Britanie,U.R.S.S,China. In cadrul Conferintei de la San Francisco delegatii americani, sovietici, englezi si chinezi au cazut de acord sa infiinteze o Comisie a drepturilor omlui. Aceasta comisie s-a constituit la 16 februarie 1948. S-a stabilit, in principiu, ca la activitatea comisiei sa participe atat institutiile specializate cat si organizatii neguvernamentale.

1. Carta Natiunilor Unite


Carta Natiunilor Unite a fost adoptata in scopul crearii conditiilor necesare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, a justitiei si a respectarii obligatiilor care decurg din tratatele internationale. In realizarea acestor teluri, se reafirma credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor, precum si a natiunilor mari si mici.[1]

Articolul 1 aliniatul (3) al Cartei Natiunilor Unite declara urmatorul scop ca fiind unul dintre obiectivele O.N.U.:

" Realizarea cooperarii internationale in solutionarea problemelor internationale de natura economica, sociala, culturala sau umanitara, si promovarea si incurajarea respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie."

Articolele 55 si 56 ale Cartei Natiunilor Unite prevad obligatiile O.N.U. si ale statelor membre care impreuna, dar si separat, vor crea conditiile de stabilitate si de bunastare necesare unor legaturi pasnice si prietenesti intre natiuni, intemeiate pe respectarea principiului egalitatii in drepturi ale popoarelor si a dreptului de a dispune de ele insele. Pentru realizarea acestor teluri, statele membre ale O.N.U. se obliga sa promoveze: " ridicarea nivelului de trai, deplina folosire a bratelor de munca si conditii de progres si dezvoltare economica si sociala; rezolvarea problemelor internationale in domeniile economic, social, al sanatatii publice si al altor probleme conexe si cooperare internationala in domeniile culturii si educatiei; respectarea universala si efectiva a drepturilor omului si libertatile fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba, religie."

Carta Natiunilor Unite aduce ca noutate prin continutul sau internationalizarea drepturilor omului, acestea devenind obiectivul comunitatii internationale si nu doar al reglementarilor interne ale statelor. Faptul ca un stat care a ratificat Carta nu poate sustine ca drepturile omului ca subiect cad sub incidenta exclusiva a jurisdictiei interne nu inseamna totusi ca orice incalcare a drepturilor omului de catre un stat membru al O.N.U. este o problema de interes international. Inseamna insa ca si in cazul absentei unor obligatii asumate printr-un tratat un stat nu mai poate afirma ca prejudicierea propriilor sai cetateni, indiferent in ce proportie sau cat de sistematic s-ar produce, este o problema ce tine exclusiv de jurisdictia sa interna. Carta reprezinta un tratat international multilateral, iar statele care sunt parti la ea recunosc drepturile omului asa cum sunt consacrate in cuprinsul dispozitiilor acesteia.

Totodata, Carta precizeaza obligatia statelor membre O.N.U. de a coopera cu organizatia pentru promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Pe baza dispozitiilor Cartei Natiunilor Unite si a noii conceptii ce rezulta din aceasta cu privire la drepturile omului, Adunarea Generala a O.N.U. a proclamat Declaratia Universala a Drepturilor Omului, ca un prim instrument international referitor la drepturile omului. Aceasta a dobandit o importanta politica si juridica deosebita de-a lungul timpului datorita valorilor pe care le promoveaza si le apara.


Carta internationala a drepturilor omului


Carta internationala a drepturilor omului este denumirea sub care documentele O.N.U. reunesc principalele acte internationale referitoare la drepturile fundamentale ale omului. Aceste documente sunt: Declaratia universala a drepturilor omului din 1948, cele doua Pacte internationale privind drepturile omului din anul 1976 si Protocolul facultativ la Pactul privind drepturile civile si politice.[2]

Carta O.N.U. cuprinde numai referiri generale si de principiu cu privire la drepturile omului. Ea nu precizeaza care sunt aceste drepturi si nici nu prevede un mecanism international de garantare a lor. In Preambulul Cartei se afirma 'credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor, precum si natiunilor mari si mici'.Carta precizeaza ca unul din scopurile O.N.U. este incurajarea si promovarea respectului fata de drepturile omului si libertatile fundamentale pentru toti oamenii, fara deosebire de sex, limba sau religie' (art.l, pct.c).Carta mai precizeaza ca unul dintre obiectivele fundamentale ale regimului de tutela este 'de a incuraja respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie si de a dezvolta constiinta independentei popoarelor lumii' (art.76, pct.c)

In Carta se precizeaza ca Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite este organul principal cu competenta in domeniul drepturilor omului. Acesta are capacitatea de a initia studii si a face recomandari cu scopul promovarii cooperarii internationale in vederea, facilitarii pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie, sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale (art.13 pct.l, alin.b). Un alt organ principal competent este Consiliul Economic si Social al O.N.U. Se precizeaza in Carta ca el face 'recomandan in ' scopul de a promova respectarea efectiva a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti' (art.62,pct.2). Se mentioneaza de asemenea ca acesta poate pregati proiecte de conventii intemationale cu privire la drepturile omului, pe care le supune aprobarii Adunarii Generale, sau poate convoca conferinte intemationale cu privire la drepturile omului (art.62 pct.3 si 4 ).

Avand competenta de a infiinta comisii, in acest sens, Consiliul Economic si Social a creat 'Comisia pentru dreptunle omului', in anul 1946 si 'Comisia pentru conditia femeii" (1946).

3. Declaratia universala a drepturilor omului

La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a adoptat 'Declaratia Universala a Drepturilor Omului 'al carei preambul contine cel mai inaltator apel la moralitate politica, adresat intregii umanitati: 'Considerand ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii si pacii in lume, considerand ca ignorarea si dispretuirea dreptunlor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvantului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie, a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a omului, considerand ca este esential ca drepturile omului sa fie protejate de un sistem de drept pentru ca omul sa nu fie constrans, ca mijloc suprem, la revolta impotriva tiraniei si a asupririi' (Preambul parag. 1,2,3.).

Declaratia Universala a Drepturilor Omului este documentul politic cel mai dezvoltat, mai substantial si mai complet, in raport cu declaratiile de drepturi si cu prevederile constitutionale care au precedat-o, ea reflecta o conceptie globala a drepturilor si libertatilor; reprezinta rezultatul actiunii concentrate a fortelor progresiste din intreaga lume pentru triumful ideii respectului demnitatii umane, pentru recunoasterea si garantarea drepturilor fundamentale ale omului in conditiile lumii contemporane.

Declaratia, reprezinta primul document cuprinzator in sfera drepturilor omului adoptat de o organizatie internationala universala. Datorita importantei juridice si politice dobandite de-a lungul timpului, Declaratia constituie alaturi de Magna Charta (1215) , Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului (1789) si Declaratia de independenta a Americii, un reper important in lupta omenirii pentru libertate. Desi cuprinsa intr-un cadru nu intotdeauna sistematic, Declaratia are meritul incontestabil de a fi proclamat ca fundamentale o gama foarte larga de drepturi si libertati. Din punctul de vedere al sferei acestor drepturi si libertati, Declaratia universala este mult mai cuprinzatoare si mai complexa decat oricare alta declaratie de drepturi ale omului elaborata pana in acel moment pe planul legislatiei interne.

Declaratia universala nu este un tratat. Ea a fost adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. ca rezolutie, neavand putere de lege. Scopul sau, conform preambulului este de a oferi un mod de intelegere comun al drepturilor fundamentale si de a servi tuturor popoarelor si natiunilor drept standard comun de infaptuire.[3]

Insa, odata cu trecerea timpului, situatia s-a schimbat, Declaratia transformandu-se dintr-o recomandare fara caracter obligatoriu intr-un document cu valoare de norma juridica. Ceea ce a determinat acest lucru este faptul ca O.N.U., organizatiile internationale sau guvernele, de fiecare data cand doreau sa invoce prevederi referitoare la drepturile omului sau sa reclame o incalcare a acestora, faceau referire si se bazau pe Declaratie ca reprezentand standardul ce trebuia respectat.

Declaratia Universala cuprinde doua categorii de drepturi: drepturi civile si politice pe de o parte si drepturi economice, sociale si culturale, pe de alta parte.

Declaratia Universala proclama urmatoarele drepturi civile si politice: dreptul oricarei persoane la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale; nimeni nu va fi supus torturii, ori unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante; toti oamenii sunt egali in fata legii si au dreptul sa fie egal ocrotiti de ea; nimeni nu poate fi arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar; orice persoana are dreptul sa fie ascultata, in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial; orice persoana acuzata de comiterea unei infractiuni este prezumata ca fiind nevinovata, pana cand vinovatia sa nu a fost dovedita, potrivit legii; nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau inactiuni care, in momentul savarsirii lor, nu constituiau infractiuni; nimeni nu va fi supus unor imixtiuni arbitrare in viata sa particulara, in ceea ce priveste familia, domiciliul sau corespondenta sa si nici unor atingeri aduse onoarei sau reputatiei sale; dreptul la libera circulatie; dreptul la azil politic; dreptul fiecarui om la o cetatenie, barbatul si femeia au dreptul sa se casatoreasca si sa intemeieze o familie; dreptul la proprietate si de a nu fi lipsit in mod arbitrar de ea; dreptul omului la libertatea de gandire, constiinta si religie, la libertatea de opinie si de exprimare, la libertatea de intrunire si asociere pasnica; dreptul oricarei persoane de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale si dreptul de acces la functii publice.[4]

In ceea ce priveste drepturile economice, sociale si culturale, conform Declaratiei universale acestea sunt urmatoarele: dreptul la securitate sociala, dreptul la munca, la conditii de munca echitabile si la protectie impotriva somajului; dreptul la un salariu egal pentru o munca egala, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure lui si familiei sale o existenta demna; dreptul de a infiinta sindicate, dreptul la odihna si timp liber, precum si la concedii periodice, platite; mama si copilul au dreptul la un ajutor si asistenta sociala; dreptul la invatatura; dreptul fiecarui om de a lua parte, in mod liber, la viata culturala a comunitatii sale si la protectia intereselor sale morale sau materiale decurgand din productii stiintifice, literare sau artistice ale sale.


4.Pactele internationale cu privire la drepturile omului


Pactele internationale cu privire la drepturile omului au fost adoptate de catre Adunarea Generala a O.N.U. in anul 1966, trecand apoi un deceniu pana cand acestea sa intre in vigoare in 1976.

Cele doua Pacte contin unele prevederi comune. Astfel, in preambulul lor se enunta principiul general ca "recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume" (alin.1). Tot o prevedere comuna o constituie si obligatia statelor parti de a asigura egalitatea in drepturi a barbatului si femeii. Ele interzic de asemenea discriminarea pe baza de rasa, cultura, sex, limba, religie, opinie politica sau de alta natura, origine nationala sau sociala, avere sau nastere.

Avand statut de tratat, aceste Pacte instituie obligatii juridice pentru statele parti, in acest fel problemele legate de recunoasterea si respectarea drepturilor garantate de cele doua Pacte reprezentand probleme de interes international.


4.1 Pactul privind drepturile civile si politice, consacra mai multe drepturi decat Declaratia Universala si cu o specificitate mai mare. In continuare vom mentiona unele dintre aceste drepturi:

a)     Dreptul la viata:" Nimeni nu poate fi lipsit de viata sa, in mod arbitrar" (art.6, alin.1). Referitor la pedeapsa cu moartea, printre altele, Pactul prevede ca aceasta nu poate fi pronuntata impotriva minorilor si nu poate fi executata impotriva femeilor gravide (art.6, alin.5);

b)     Interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante. Este interzisa supunerea unei persoane la astfel de practici si la experiente medicale sau stiintifice, fara consimtamantul acesteia (art.7);

c)      Interzicerea sclaviei, comertului cu sclavi si a muncii fortate (art.8);

d)     Dreptul omului la libertate si securitatea persoanei, adica nimeni nu poate fi detinut sau arestat in mod arbitrar si nici nu poate fi lipsit de libertatea sa, decat pentru motive legale si in conformitate cu procedura legala (art.19);

e)     Nimeni nu poate fi intemnitat pentru singurul motiv ca nu este in masura sa execute o obligatie contractuala (art.11);

f)      Dreptul fiecarui om la libera circulatie si de a-si alege liber resedinta (art.12);

g)     Un strain poate fi expulzat numai pe baza unei hotarari luata in conformitate cu legea. Expulzarea se face numai pe baza unei hotarari legale, intemeiata pe ratiuni de securitate nationala. Cel supus expulzarii trebuie sa aiba posibilitatea de a prezenta considerentele care pledeaza impotriva expulzarii sale (art.13):

h)     Toti oamenii sunt egali in fata tribunalului si curtilor de justitie (art.14);

i)       Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituie un act delictuos, potrivit dreptului national sau international, in momentul in care actele au fost savarsite (art.15);

j)       Se interzice amestecul arbitrar sau ilegal in viata particulara a omului, in aceea a familiei sale, in domiciliul si corespondenta sa, ca si sa i se aduca atingeri ilegale onoarei si reputatiei sale (art.17),

k)     Dreptul omului la libertatea de gandire, de constiinta si religioasa (art.18);

l)       Nimeni nu trebuie sa sufere din cauza opiniilor sale (art.19);

m)   Dreptul la intruniri pasnice (art.21);

n)     Orice copil, fara nici o discriminare, are dreptul la ocrotire din partea familiei sale, a societatii si statului (art.24);

o)     Dreptul persoanelor care apartin unor minoritati etnice, religioase sau lingvistice de a avea, in comun cu ceilalti membri ai grupului lor, propria lor viata culturala, de a profesa si practica propria religie si de a folosi propria lor limba (art.27).

Pactul international cu privire la drepturile politice si civile a infiintat un Comitet al drepturilor omului, compus din 18 membri. Ei sunt alesi de catre statele parti la Pact pentru un mandat de 4 ani si pot fi realesi. Statele parti au obligatia de a prezenta Comitetului rapoarte asupra masurilor adoptate de ele pentru aplicarea drepturilor prevazute in Pact. Comitetul are competenta de a studia rapoartele statelor si de a prezenta propriile rapoarte care cuprind si observatiile sale generale.

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice a fost completat prin doua Protocoale facultative.

Primul este Protocolul facultativ referitor la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice. Acest tratat adoptat de Adunarea Generala a O.N.U. ca document separat, a fost elaborat pentru a suplimenta masurile de realizare a scopurilor Pactului.

El ofera persoanelor particulare care se pretind victime ale unei incalcari a Pactului, posibilitatea de a inainta Comitetului drepturilor omului comunicari sau plangeri individuale.[5]

Persoanele particulare pot adresa aceste plangeri Comitetului drepturilor omului, doar daca au epuizat toate caile interne de recurs (art.2). Comitetul drepturilor omului nu va admite acele plangeri ale persoanelor particulare care sunt anonime, constituie un abuz al dreptului de petitionare sau sunt incompatibile cu dispozitiile Pactului (art.3).

Plangerile persoanelor particulare acceptate de catre Comitet vor fi transmise statelor vizate, care in termen de 6 luni trebuie sa dea explicatii Comitetului sau daca este cazul, vor comunica masurile luate pentru remedierea situatiei (art.4).

Comitetul drepturilor omului nu va examina o plangere din partea unei persoane particulare, daca aceasta plangere este in curs de examinare de catre o alta instanta internationala.

Al doilea este Protocolul facultativ la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice referitor la abolirea pedepsei capitale, adoptat de Adunarea Generala a O.N.U. in 1989. In acest scop se prevede, in primul rand, ca din momentul in care un stat ratifica Protocolul, nici o persoana aflata sub jurisdictia sa nu va fi executata si in al doilea rand, ca fiecare stat parte are obligatia de a lua masurile care se impun pentru abolirea pedepsei cu moartea, pe teritoriul aflat sub jurisdictia sa. Acest Protocol facultativ nu admite rezerve la prevederile sale, insa permite aplicarea pedepsei capitale in timp de razboi, pentru crime cu caracter militar (art.2).


4. Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale.

Acest Pact contine o lista mai lunga si mai cuprinzatoare de drepturi economice, sociale si culturale decat Declaratia universala.

El recunoaste urmatoarele drepturi: dreptul la munca; dreptul de a se bucura de conditii de munca juste si prielnice; dreptul de a infiinta si de a face parte din sindicate; dreptul la securitate sociala, inclusiv asigurare sociala; dreptul la protectia familiei; dreptul la un standard de viata satisfacator; dreptul de a se bucura de cel mai inalt standard posibil de sanatate fizica si psihica; dreptul fiecaruia la educatie; dreptul de a participa la viata culturala.

Statele care ratifica acest Pact au obligatia de a lua masuri pentru utilizarea la maximum a resurselor lor disponibile cu scopul de a ajunge treptat la deplina infaptuire a acestor drepturi (art.2).

Pactul cere statelor parti sa prezinte rapoarte asupra masurilor pe care le-au adoptat si asupra progresului inregistrat in respectarea drepturilor (art.16). Aceste rapoarte sunt adresate Secretarului general O.N.U. care le transmite Consiliului Economic si Social al organizatiei.

Pe langa Carta internationala a drepturilor, O.N.U. a adoptat de-a lungul timpului un important numar de tratate care abordeaza tipuri specifice de incalcari ale drepturilor omului. In continuare vom prezenta cateva dintre aceste tratate.


4.3. Conventia cu privire la prevenirea si pedepsirea crimei de genocid a fost adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. in 1948, fapt determinat de exterminarea a milioane de evrei si a altor membri ai unor grupuri nationale in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Conventia declara ca genocidul reprezinta o crima de drept international, indiferent daca este savarsit pe timp de pace sau pe timp de razboi. Crima de razboi difera de simpla incalcare a dreptului international, aceasta din urma atragand raspunderea unui guvern pentru prejudiciile rezultate fara a implica raspunderea penala a unei persoane, in timp ce crima de razboi reprezinta o infractiune grava pentru care faptuitorul individual poate fi pedepsit.[6]

Conventia defineste genocidul ca fiind comiterea unor anumite acte cu intentia de a distruge, in intregime sau partial, un grup national, etnic, rasial, sau religios. Actele care constituie genocid sunt:

a ucide membrii ai grupului;

a cauza grave vatamari corporale sau mentale membrilor grupului;

a impune in mod deliberat grupului conditii de viata de natura a cauza distrugerea sa psihica in intregime sau partial;

a impune masuri menite sa impiedice nasterile in cadrul grupului;

transferarea fortata a copiilor unui grup la un alt grup.


4.4. Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala a fost adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. in 1965.

Conventia interzice discriminarea rasiala, pe care o defineste ca fiind orice diferentiere, excludere, restrictie sau preferinta intemeiata pe rasa, culoare, ascendenta sau origine nationala sau etnica, care are ca scop sau efect distrugerea ori compromiterea recunoasterii, folosintei sau exercitarii in conditii de egalitate, a drepturilor omului si libertatilor fundamentale in domeniile politic, economic, social si cultural sau in alt domeniu al vietii publice.

Conventia condamna orice propaganda si toate organizatiile care se inspira din idei sau teorii bazate pe superioritatea unei rase si care justifica sau incurajeaza astfel discriminarea rasiala si cere statelor parti sa adopte masuri pentru eliminarea si sanctionarea actelor de discriminare.[7]

Statele parti la conventie trebuie sa respecte urmatoarele:

sa nu savarseasca acte sau practici de discriminare rasiala;

sa nu incurajeze, sa nu apere sau sa sprijine discriminarea rasiala, practicata de o persoana sau o organizatie;

sa ia masuri oficiale pentru reexaminarea politicii guvernamentale nationale si locale si sa abroge, sa modifice sau sa anuleze legile si regulamentele care duc la discriminarea rasiala;

sa favorizeze organizatiile si miscarile integrationiste multirasiale.


4.5. Conventia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei.


Acest tratat a fost adoptat de Adunarea generala a O.N.U. in 1979 si a definit discriminarea fata de femei ca fiind orice distinctie, excludere sau restrictie bazata pe sex si care are ca efect sau scop de a compromite sau distruge recunoasterea, beneficierea sau exercitarea de catre femei, indiferent de starea lor matrimoniala pe baza de egalitate a femeilor si barbatilor, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale in domeniile politic, economic, social, cultural si civil, sau in orice alt domeniu.

Conventia cere statelor ca ele sa promoveze o politica de natura sa elimine discriminarea fata de femei, prin masuri legislative si de alta natura. Astfel de masuri sunt: inscrierea in constitutiilor statelor a egalitatii in drepturi a femeii cu barbatul; sanctionarea de catre state a practicilor discriminatorii fata de femei.

Conventia cere statelor parti sa adopte masuri pentru eliminarea prejudecatilor si a practicilor cutumiare bazate pe ideea de inferioritate sau superioritate a unuia dintre sexe (art.5). Statelor le mai revine obligatia de suprimare, sub orice forma, a comertului si a exploatarii prostitutiei feminine (art.6).



4.6.Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante.

Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat acest tratat in anul 1984 si a definit tortura ca fiind orice act prin care o durere sau suferinta ascutita, fizica sau mentala, sunt in mod intentionat aplicate unei persoane in scopul, in special, de a obtine de la ea sau de la o terta persoana informatii sau marturisiri, de a o pedepsi pentru un act comis de ea sau de o terta persoana sau este banuita ca la comis, de a o intimida sau face presiuni asupra ei sau asupra unei terte persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o forma oarecare de discriminare, cand o astfel de durere sau suferinta sunt aplicate de un agent cu functii publice sau o alta persoana actionand cu titlu oficial sau la instigarea sa, ori cu consimtamantul sau expres sau tacit (art.1).

Ea prevede ca nici o circumstanta exceptionala nu poate fi invocata pentru justificarea torturii, precum nici ordinul superiorului sau al unei autoritati publice.

Statul nu trebuie sa expulzeze, sa respinga sau sa extradeze o persoana spre un alt stat, daca exista motive serioase ca persoana respectiva risca sa fie supusa torturii in acel stat (art.3).

Declaratiile obtinute prin tortura nu pot fi invocate ca probe intr-un proces.

Statelor le revin si urmatoarele obligatii: sa includa in legislatia lor penala actele de tortura ca infractiuni care se pedepsesc (art.4); sa retina persoana banuita ca a savarsit infractiunea de tortura, daca se afla pe teritoriul sau (art.6); statul care detine persoana banuita de savarsirea infractiunii de tortura, daca nu o extradeaza, este obligat sa o judece (art.7),etc.

Conventia mai prevede ca orice persoana victima a torturii, are dreptul sa se planga autoritatilor competente ale statului si de a obtine reparatii si despagubiri. In cazul cand victima a murit, urmasii ei au dreptul la o indemnizatie.



4.7.Conventia privind drepturile copilului a fost adoptata de catre Adunarea Generala a O.N.U. in anul 1989.

Conventia defineste copilul ca fiind orice fiinta umana, sub varsta de 18 ani, cu exceptia cazurilor cand, in baza legii aplicabila copilului, majoratul este stabilit sub aceasta varsta (art.1).

Ea precizeaza ca familia este mediul natural pentru cresterea si bunastarea copiilor, motiv pentru care ei trebuie sa creasca in familia lor, intr-o atmosfera de fericire, dragoste si intelegere.

Principiul calauzitor al Conventiei este enuntat in art.3 alin.(1) care precizeaza ca in toate actiunile care privesc copiii, fie ca sunt intreprinse de institutii de ocrotire publice sau private, instante de judecata, autoritati administrative sau organisme legislative, se va avea in vedere in primul rand interesul copilului.

Conventia prevede urmatoarele obligatii care revin statelor parti la ea: sa vegheze ca functionarea institutiilor, serviciilor si lacaselor care au responsabilitati fata de copii si asigura protectia lor, sa fie conforme cu normele fixate de catre autoritatile competente; sa vegheze ca nici un copil sa nu fie separat de parintii sai, cu exceptia cazului cand aceasta separatie este in interesul copilului; sa garanteze copiilor protectia si ingrijirile necesare; sa protejeze copiii impotriva folosirii ilicite a stupefiantelor sau substantelor psihotrope; sa protejeze copiii impotriva oricarei forme de exploatare sexuala si violenta sexuala; sa impiedice rapirea, vanzarea si comertul cu copii in acest scop, etc.

Se mai precizeaza ca statele recunosc responsabilitatea si obligatia parintilor, a membrilor familiei si a comunitatii de a da copilului orientare si sfaturi (art.5). De asemenea, se afirma principiul potrivit caruia ambii parinti au o raspundere comuna pentru cresterea si dezvoltarea copilului (art.18).

Copiilor handicapati trebuie sa li se asigure o viata plina si decenta, care sa asigure participarea lor la viata colectivitatii din care fac parte (art.23).

Copiii apartinand minoritatilor etnice, religioase sau lingvistice au dreptul la propria viata culturala, de a practica propria religie si de a folosi propria limba (art.3).


4.8.Conventia Europeana a drepturilor omului

In perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, alaturi de actele internationale cu caracter de universalitate privind drepturile fundamentale ale omului, au fost adoptate mai multe acte internationale regionale, in aceasta materie. Aceste acte regionale nu vin doar sa reafirme drepturile fundamentale prevazute si reglementate in actele internationale cu caracter de universalitate, dar le si dezvolta si le completeaza, prin adaptarea lor la conditiile specifice ale regiunii in care se aplica.[8]

Un astfel de act regional il constituie Conventia Europeana a drepturilor omului, act adoptat in anul 1950 in cadrul Consiliului Europei.

Conventia reafirma faptul ca scopul Consiliului Europei il constituie realizarea unei uniuni cat mai stranse intre statele membre si ca unul dintre mijloacele de realizare a acestui scop este protejarea si dezvoltarea drepturilor omului.

Conventia Europeana din 1950 reglementeaza numai drepturi civile si politice ale omului, cum ar fi: dreptul fiecarei persoane la viata; nimeni nu va fi supus torturii si nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante; nimeni nu poate fi tinut in sclavie sau serbie, nici sa fie fortat sa execute o munca obligatorie; dreptul fiecarei persoane la libertate si siguranta; dreptul omului de a i se respecta viata particulara, de familie; inviolabilitatea domiciliului si a corespondentei; dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si religioasa; libertatea de intrunire si de asociere; dreptul barbatului si a femeii de a intemeia o familie. Totusi, o precizare trebuie facuta in legatura cu dreptul fiecarei persoane la viata, si anume ca moartea nu era considerata ca fiind contrara acestui drept, atunci cand ea este rezultatul recurgerii la forta, pentru apararea unei persoane impotriva unei violente ilegale, pentru efectuarea unei arestari legale, ca si in cazul impiedicarii evadarii unei persoane, sau pentru reprimarea, conform legii, a unei rascoale sau a unei insurectii.

De-a lungul timpului care a trecut de la adoptarea ei, Conventia a fost completata prin mai multe Protocoale aditionale, acestea consacrand printre altele unele drepturi cum ar fi: dreptul la proprietate; dreptul la invatatura; nimeni nu poate fi lipsit de libertate pe considerentul ca nu poate indeplini o obligatie contractuala; este interzis exilul fortat al propriilor cetateni, precum si expulzarea colectiva a strainilor; abolirea pedepsei cu moartea.


4.9. Carta sociala europeana, la fel ca si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, a fost elaborata sub auspiciile Consiliului Europei. Ea completeaza Conventia, care garanteaza numai drepturile civile si politice, stabilind un sistem european regional de protectie pentru drepturile economice si sociale. Carta a intrat in vigoare in anul 1965.

Carta proclama o lista de 19 categorii de drepturi si principii, incluzand dreptul la munca, la conditii prielnice de munca, la munca in conditii de siguranta, la remuneratie echitabila, la organizare in sindicate, si la negociere colectiva. Carta consacra dreptul la protectie al copiilor, tinerilor si femeilor angajate. Sunt de asemenea recunoscute dreptul familiei la protectie sociala, juridica si economica, dreptul mamelor si al copiilor la protectie sociala si economica, si dreptul lucratorilor imigranti si al familiilor lor la protectie si asistenta. Este de asemenea statuat dreptul la pregatire si recuperare al persoanelor handicapate fizic sau psihic si dreptul de a desfasura activitati lucrative pe teritoriul altor state parti la acest tratat.


Concluzii

Consider ca toate actele, fie interne, fie internationale referitoare la drepturile omului, reprezinta un raspuns la o problema universala si vizeaza noile democratii la modul cel mai direct. Astfel, cunoasterea principalelor drepturi protejate de aceste acte este una prioritara pentru fiecare cetatean, indiferent de situatia sociala, politica, functia publica, varsta, religie etc. iar normele fixate atat pe plan international, cat si cele in legile interne ale statului, reies din convingerea ca nu omul exista pentru binele statului, ci statul exista pentru binele omului. Astfel, cu atat este mai importanta legislatia nationala referitoare la drepturile omului, cu cat aceasta cuprinde mai multe prevederi referitoare la tema, confirmand in felul acesta pe plan international statutul sau de stat democratic. Evident, toate aceste prevederi cu referire la drepturile si libertatile fundamentale ale omului se afla intr-o stransa legatura si nici un drept nu poate fi realizat si asigurat integral daca macar unul dintre ele este incalcat.

Organizarea societatii intr-un stat implica faptul ca autoritatile dispun de puterea de a impune regulile care guverneaza societatea pornind de la aceste prevederi, iar menirea sociala a drepturilor omului este in primul rand aceea de a asigura o noua baza pentru formularea unor standarde menite sa garanteze faptul ca sistemul statal va servi intereselor oamenilor si nu va leza drepturile acestora. Anume aceste texte internationale au inspirat in mod direct si au reflectat, in totalitate sau in parte, o gama intreaga de instrumente complementare cu implicatii asupra legislatiilor nationale ale statelor, referitoare la autodeterminare si dreptul la independenta a tarilor si popoarelor colonizate; tortura si alte tratamente analoage inumane; libertatea de asociere (drepturi sindicale), politica locurilor de munca; drepturile politice ale femeii; drepturile persoanelor deficiente mintal si handicapate, progresul si dezvoltarea in domeniul social (eliminarea foamei si a subnutritiei); folosirea progreselor inregistrate de stiinta si tehnica in interesul pacii si in beneficiul omenirii; cooperarea si dezvoltarea culturala pe scara internationala; mass-media si contributia acesteia la intarirea pacii si intelegerii internationale; lupta impotriva rasismului, instigarii la razboi si apartheidului; lupta impotriva terorismului si nu in ultimul rand promovarea drepturilor omului. Observam ca de la drepturile cele mai generale se ajunge la drepturi importante personale si chiar intime ale individului.
In aceste conditii, importanta actelor nationale si internationale este impusa de la sine si prezinta o adevarata garantie pentru apararea drepturilor omului atunci cand in ordinea interna acestea deroga fie de la legislatia interna, fie de la principiile internationale de protectie a acestor norme.

Actele nationale referitoare la drepturile omului prezinta un interes deosebit, mai ales in sensul ca, in functie de armonizarea lor cu cele internationale, se poate aprecia cum un stat sau altul se conformeaza documentelor internationale, in acest sens, nemaivorbind de afirmarea lor ca state democratice bazate pe statul de drept, in care demnitatea omului, drepturile si libertatle lui, precum si libera dezvoltare a fiintei umane reprezinta valori supreme si sunt garantate. Documentele internationale referitoare la drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei reprezinta, la randul lor, un etalon si un punct de pornire pentru toate popoarele lumii, atunci cand acestea se confrunta cu probleme la acest capitol, cetatenii avand posibilitatea sa se bucure de plenitudinea drepturilor lor.


Bibliografie


I. Cursuri, tratate, monografii


1. Buergenthal Thomas si Renate Weber, - Dreptul international al drepturilor omului, Editura ALL, 1996

Closca Ionel , Ion Suceava, "Tratat de drepturile omului", Editura Europa Nova, 1995.

3 Diaconu Ion , "Drepturile omului in dreptul international contemporan - Manual", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001.

3. Micu Doina - Garantarea drepturilor omului, Editura ALL BECK, Bucuresti, 1998

4. NiciuMartian , - Drept international public, Editura Servosat, Arad, 1997

5. PurdaNicolae, - Protectia drepturilor omului, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001

6. Vida Ioan , "Drepturile Omului in Reglementari Inernationale", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999.

7. Voicu Marin , "Curtea Europeana a Drepturilor Omului", Editura Juridica, Bucuresti, 2001.

II. Studii, articole si alte publicatii


1. Birsan Corneliu, "Comisia Europeana a Drepturilor Omului", in "Lumea in care traim", Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1998.

Birsan Corneliu , "Comisia Europeana a Drepturilor Omului - locul si rolul ei in cadrul protectiei internationale a drepturilor omului", in "Revista Romana de Drept Umanitar", nr. 1/1998.

3. Birsan Corneliu, "Noul sistem european de protectie a drepturilor omului", in "Revista Romana de Drept Umanitar", nr. 1/1998.

III. Acte si documente


1. Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a ONU la 10 decembrie 1948.

Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, adoptat de Adunarea Generala a ONU la 16 decembrie 1966.

3. Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, adoptat de Adunarea Generala a ONU la 16 decembrie 1966.

4. Conventia Europeana a Drepturilor Omului, adoptata la Roma, la 4 noiembrie 1950.

5. Actul Final de la Helsinki, al CSCE, semnat la 1 august 1975.

6. Carta Fundamentala a Drepturilor Omului in Uniunea Europeana, dec. 2000.




[1] Doina Micu, Garantarea drepturilor omului, Editura ALL BECK, Bucuresti, 1998, p.6

[2] Martian Niciu, Drept international public, Editura Servosat, Arad, 1997, p.206

[3] Thomas Buergenthal si Renate Weber, Dreptul international al drepturilor omului, Editura ALL, 1996, p.25

[4] M.Niciu, Drept international public, Ed. Servosat,Arad ,1997, p.207


[5] Th. Buergenthal si R.Weber Dreptul international al drepturilor omului, Editura ALL, 1996, p, p.36

[6] Th. Buergenthal si R.Weber,. Dreptul international al drepturilor omului, Editura ALL, 1996, , p.43

[7] M.Niciu, Drept international public, Editura Servosat, Arad, 1997.,p.221

[8] M. Niciu Drept international public, Editura Servosat, Arad, 1997,., p.233



Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024: Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact