StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept general
Trimite articolul prin email Norma juridica : Drept general Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Norma juridica



NORMA JURIDICA



1. Normele sociale. Caracteristici generale






a) Notiunea de norma sociala


Viata si activitatea sociala este constituita dintr-un complex de relatii si raporturi: relatii inter-umane si raporturi ale acestora cu mediul ambiant, cu natura in general. Desfasurarea acestor relatii sau raporturi au presupus dintotdeauna un minim de reguli sau norme fara de care nu ar fi fost, practic, posibile viata si activitatea sociala, aceasta fiind dominata de haos.

Notiunea generica de „norma” are in acest context acceptiunea de regula obligatorie sau recomandabila, de „standard” sau ordine de respectat, de urmat. In general vorbind, cuvantul „norma” este de cele mai multe ori inteleasa si definita (in mai toate dictionarele) ca „regula de conduita”1). Notiunea de norma este folosita deopotriva in limbajul cunoasterii teoretice (in diferitele stiinte — cu deosebire a stiintelor sociale si a celor tehnice) cat si in cel al practicii sociale. De aici se poate opera o prima delimitare sau distinctie intre categoriile „normelor sociale” si a „normelor tehnice”2). Normele sociale sunt prin continutul si forma lor destinate a reglementa in mod direct sau indirect relatiile interumane, fiind prin originea si natura lor produse sau creatii ale traditiei, experientei, constiintei si vointei umane, pe cand normele tehnice vizeaza raporturile dintre om-natura (mediu, obiecte, lucruri, vietuitoare, masini, materiale etc.). Prin originea si natura lor aceste norme tehnice sunt „creatii ale naturii” fiind deci, „obiective”, norme pe care insa omul le-a „descoperit” si le utilizeaza in folosul sau. Nerespectarea sau insuficienta lor cunoastere anuleaza sau deformeaza finalizarea acelui raport. Datorita importantei lor sociale numeroase norme tehnice au dobandit protectie juridica fiind inscrise si consacrate in categoria normelor juridice (de exemplu, normele ecologice, cele privind tehnica securitatii muncii, unele din domeniul tehnicii transporturilor, circulatiei etc.).

La inceputurile existentei sociale (comunitare) normele sau regulile relatiilor interumane si ale raporturilor omului cu natura, s-au constituit si s-au impus in mod spontan, ca o necesitate receptata si traita in mod instinctiv, ca un imperativ natural, firesc, al existentei insasi. Treptat, pe masura ontogenezei fiintei umane si a evolutiei comunitatilor umane, normele (deopotriva cele inter-umane si cele „tehnice”) au inceput sa fie intelese in mod constient, rational (constientizate) ca apoi, incepand cu antichitatea sa fie dezvoltate si adaptate noilor trepte ale evolutiei culturii si civilizatiei societatilor umane. Epocile moderna si mai ales contemporana vor revolutiona peisajul normativitatii sociale prin crearea si readaptarea unor vaste si complexe sisteme de norme sociale si tehnice ; in categoria celor sociale delimitandu-se ca avand sfere distincte normele : morale, etice, religioase, stiintifice, politice, economice, militare, ecologice, sportive etc., inclusiv juridice.

Privite in ansamblul sau unitatea lor, normele sociale ca si cele tehnice mai ales, au ca suport al existentei si afirmarii lor legile sau normele obiective ale naturii si societatii, legitati independente de subiectivitatea — vointa, dorinta, constiinta — oamenilor.


b) Caracteristici generale ale normelor sociale


Normele sociale, ca norme ale relatiilor interumane, indiferent de varietatea categoriilor in care se pot delimita, prezinta cateva caracteristici3) generale comune, astfel :

— Norma sociala are ca principal scop sau destinatie (finalitate) sa incadreze actiunea, atitudinea sau conduita umana in anumite limite prin care acea actiune sau conduita sa nu contravina intereselor si valorilor celorlalti membrii ai comunitatii ori a societatii in ansamblul sau, sa asigure astfel o anumita stabilitate si ordine in desfasurarea relatiilor interumane, ca suport unitar al coeziunii acelei comunitati ;

— Principalul continut al normelor sociale vizeaza cu deosebire actiunea si/sau conduita umana stabilind modalitatile in care acestea pot, trebuie sau nu trebuie sa se desfasoare. De aceea, ponderea cea mai insemnata a normelor sociale (ca de altfel si a celor juridice) o constituie normele cu caracter precumpanitor „actional” sau, intr-o formulare mai larga, normele de tip-conduita. (Preponderenta normelor de tip conduita sau actionale nu poate conduce insa la concluzia ca toate normele sociale ar avea acest continut si caracter. Sunt in acest sens bunaoara : normele gandirii, normele trairilor spirituale interioare, normele-valori etc., care nu normeaza conduita ci consacra, enunta sau atesta ceva etc.) ;

— Normele sociale, prin continutul lor, fie sintetizeaza o experienta trecuta, acumulata, fie exprima o necesitate prezenta, fie proiecteaza un comportament viitor subordonat unui scop sau ideal. Prin aceasta unele norme sociale au si un caracter prospectiv-proiectiv, adica, teleologic ;

— Normele sociale se adreseaza in mod impersonal, la modul generic, unor subiecti sociali potentiali (posibili) prescriind fie actiuni sau conduite obligatorii, fie permise, fie prohibite, fie recomanda sau stimuleaza anumite conduite sau actiuni din care decurg drepturi si obligatii ale subiectilor potentiali carora li se adreseaza. Caracterul impersonal, generic al normei sociale trebuie inteles deci, in sensul ca norma sociala nu se adreseaza unui subiect concret individualizat, nominalizat ci, tuturor subiectilor potentiali ai acelui raport sau relatii sociale ;

Prin scopul si finalitatea lor, normele sociale exprima ideea si necesitatea „ordinii sociale” fara de care existenta comunitara, sociala nu ar fi posibila. De aceea, normele sociale prescriu de regula nu numai conduita propriu-zisa, concordanta sau discordanta cu „ordinea”, cu scopurile, interesele si valorile acelei societati, ci si o serie de prevederi de incurajare sau stimulare, a unor asemenea conduite sau de descurajare, de inhibare a conduitelor discordante, negative prin diferitele forme ale sanctiunilor pe 121g63b care le prevad in cazul nerespectarii lor ;

— Normele sociale sunt (si trebuie sa fie) prin continutul lor reciproc consistente4). Aceasta inseamna ca normele sociale care reglementeaza aceeasi conduita sau actiune, acelasi raport social, nu pot (prin ratiunea lor de a fi) ca in acelasi timp sa permita dar sa si interzica acea conduita sau actiune, ori sa pretinda infaptuirea concreta a unei actiuni sau conduite irealizabile ;

— Normele sociale, indiferent de forma sau domeniul lor de referinta, ele reflecta intr-o masura mai mare sau mai mica, caracteristicile epocii si ale conditiilor social-istorice in care s-au format si evoluat. De aceea, normele sociale in ansamblul lor, prezinta semnificative diferentieri de la o societate la alta sau, in cadrul aceleasi societati, de la o epoca istorica la alta ;

— De aici se poate contura si o alta caracteristica generala, comuna a normelor sociale, aceea ca ele cunosc o dinamica specifica. Aceasta in sensul ca ele nu sunt imuabile, eterne, ci, intr-o anumita evolutie in functie de evolutia globala a acelei societati. Specificul dinamicii normelor sociale consta in aceea ca unele din categoriile de norme au un grad mai mare de stabilitate, de conservare, ca de exemplu, cele religioase, morale, familiale, stiintifice etc., fata de cele cu o dinamica mai accentuata — cele politice, economice, estetice, etice etc.


c) Clasificari ale normelor sociale


Ratiunea clasificarilor si delimitarilor este, inainte de toate, o problema de ordinul cunoasterii, a cercetarii si sistematizarii materialului studiat. Cu cat materialul informativ este mai vast si mai divers, cu atat mai mult se impune si demersul clasificarilor, al sistematizarii sau ordonarii acelui material dupa anumite metodologii si criterii.

Datorita marii lor diversitati, normele sociale sunt susceptibile de diferite clasificari5), in functie de diferitele criterii adoptate.

Asa de exemplu, in functie de criteriul domeniului de referinta, adica al categoriei de raporturi sociale pe care le reglementeaza, normele sociale se clasifica in mod obisnuit si in primul rand, in categoriile de norme: morale, religioase, etice, politice, economice, stiintifice, ecologice etc., inclusiv juridice ; In functie de criteriul sferei lor de cuprindere, normele sociale pot fi grupate, de exemplu, in norme sociale interne si norme sociale externe sau, norme cu caracter general, universale si norme cu caracter particular ; In functie de criteriul istoric : norme nescrise (cutumiare) si norme scrise ; norme aparute si cristalizate spontan in evolutia istorica si norme create, elaborate s.a.

O alta posibila delimitare a normelor in functie de domeniile in care actioneaza, ar putea fi urmatoarea6) :

Norme cu caracter actional in raporturile omului cu natura, cu mediul ambiant, in care sunt cuprinse cele tehnico-productive, de organizare a muncii, de obtinere a celor necesare existentei materiale, cele ecologice sau bio-fiziologice;

Norme cu caracter actional in raporturile omului cu societatea — normele prin care sunt reglementate relatiile si institutiile fundamentale ale societatii : norme economice, politice, juridice, morale, religioase s.a.;

Norme cu caracter organizatoric, care privesc functionarea diferitelor mecanisme sau structuri organizatorice din societate (organizatii, institutii, asociatii etc.).;

Norme cu caracter comportamental, care privesc raporturile interumane, interpersonale sau cele dintre individ si diversele segmente ale colectivitatii sociale;

Norme care privesc regulile sau principiile activitatii de cunoastere, gandire si creatie a oamenilor s.a.

Rezulta, din cele mai sus expuse, ca normele sociale ar putea fi clasificate in trei domenii generale: norme actionale, norme comportamentale si norme organizationale.

In fine, o alta posibila clasificare a normelor sociale este in functie de caracterul sau natura metodelor de reglementare, in care sens normele sociale se grupeaza in: norme juridice, norme extra-juridice sau nejuridice si norme metajuridice. Din prima categorie ar face parte normele dreptului obiectiv ; din cea de a doua, ar face parte : obiceiul, normele de convietuire sociala, normele morale, normele organizatiilor nestatale s.a.; din cea de a treia categorie (metajuridice) ar face parte normele vietii si trairilor religioase (ritualurile, normele si practicile de cult religios etc.).

In legatura cu aceasta clasificare se impun cateva sublinieri:

De exemplu, in legatura cu „obiceiul7) — ca norma sociala:

Originile acestei categorii de norme sau reguli sociale este identificata inca de la inceputurile existentei comunitatilor umane, norme formate in mod spontan, ca urmare a aplicarii repetate si in timp istoric indelungat al unui comportament sau experiente ce se fixeaza in viata si activitatea sociala ca o deprindere generala, ca o obisnuinta. Caracteristic acestor norme este aceea ca, cu cat se decanteaza mai lent, cu atata se fixeaza mai temeinic si deci, se schimba mai greu. Obiceiul, ca norma sau regula in viata si activitatea sociala a fost si este prezenta practic in toate domeniile sau sferele vietii si activitatii sociale: viata materiala, spirituala, viata de familie, de grup social, alimentatie, habitat etc.

De remarcat ca odata cu aparitia si dezvoltarea statului, o insemnata parte din aceste norme ale obiceiului au fost preluate si consacrate de stat ca norme de drept. Apare astfel distinctia dintre obiceiul nejuridic si obiceiul juridic care poarta denumirea de cutuma. Deci, „obiceiul” transformat in norma de drept de catre puterea publica devine cutuma — adica o forma a normelor juridice care alaturi de celelalte norme de drept dobandesc un caracter general-obligatoriu fiind garantate, la nevoie, prin forta de constrangere a puterii de stat. Cutuma poate dobandi astfel calitatea de izvor de drept (in intelesul de forma pe care o imbraca o anume categorie de norme ale dreptului).

De asemenea, si in legatura cu normele de „convietuire” se impun cateva sublinieri si delimitari conceptuale deoarece, afinitatile sau asemanarile dintre acestea si normele morale, etice si cele de conduita in general, fac uneori ca ele sa se confunde sau sa se suprapuna.

In acest sens, in categoria normelor de convietuire sunt cuprinse, in principal, acele norme prin care se exprima atitudini si comportamente cum ar fi cele de buna-cuviinta, de politete, curtoazie, cordialitate, de protocol, de tinuta etica, de pretuire reciproca, stima, consideratie, respect etc. Aceasta categorie de norme sunt expresia unui anumit grad de cultura si civilizatie, intemeiat pe o anumita scala de valori sociale.

Trebuie observat insa ca aceasta categorie de norme (de convietuire) nu au o forta de obligativitate si de reglementare sociala de sine statatoare. Ele au rolul de a intretine si de a conferi o anume calitate, superioara, celorlalte relatii interumane. In acest sens se exprima si prof. Eugeniu Sperantia cand arata ca „Simpla politete nu apara si nu asigura convietuirea, pe cand convietuirea asigurata (in sens juridic) se poate cizela prin politete9)”. Deci, eficienta normelor de convietuire are la baza totusi reglementarea juridica. In lipsa acesteia eficienta normei de convietuire se bazeaza doar pe motivatia morala si libertatea subiectilor de a se conforma sau nu acelei reguli.

In legatura cu normele organizatiilor sociale nestatale se impun urmatoarele sublinieri: Ele sunt norme create de diferitele organisme si organizatii nestatale: partide, asociatii, societati, cooperatie, sindicate, ligi, cluburi, fundatii etc. Deci, structurile societatii civile isi creeaza propriile norme si reguli de activitate concretizate in statute, regulamente, „carte” etc.

Caracteristica acestora consta in continutul si forma lor foarte apropiate de cele juridice (Sub aspectul tehnicii de elaborare, textele normative ale acestor organisme inscriu, de regula, dispozitii, ipoteze si sanctiuni dupa tipologia normelor juridice). Ele totusi nu au caracter juridic deoarece nu sunt elaborate si instituite de organe ale statului si nu sunt garantate nemijlocit prin constrangerea juridica statala.

Afinitatea lor formala cu normele juridice face insa posibila o mai usoara preluare si consacrare juridica a acestora. De aceea, unii autori le denumesc chiar „norme qvasi-juridice”.



2. Normele juridice parte integranta a normelor

sociale. Caracteristici ale normei juridice



a) Definirea notiunii de norma juridica


In categoria larga si diversificata a normelor sociale un loc si rol distinct il au normele juridice. Definitiile date notiunii de „norma juridica” desi sunt nuantate de la un autor la altul, ele exprima aproximativ acelasi continut. Astfel : normele juridice „reprezinta reguli de conduita instituite sau sanctionate de stat, a caror aplicare este asigurata prin constiinta juridica, iar la nevoie prin forta coercitiva a statului”10) ; sau, „Normele juridice reprezinta acea categorie a normelor sociale instituite sau recunoscute de stat, obligatorii in raporturile dintre subiectele de drept si aplicate sub garantia fortei de constrangere a statului, in cazul incalcarii lor”11) ; sau „este o regula generala si obligatorie de conduita, al carui scop este acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie prin forta de constrangere”12) ; sau, „Norma juridica, ca element constitutiv al dreptului este o regula de conduita, instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a statului”13). Seria exemplelor definitorii ar putea continua. Important este de a observa ca in toate aceste definitii apar in mod constant cel putin urmatoarele elemente comune : norma juridica este o norma sociala ; este o regula generala instituita, recunoscuta si aplicata de catre organele competente ale statului ; are un caracter prescriptiv (stabilind, impunand, dispunand, prescriind o anumita conduita, actiune sau inactiune, un comportament uman), obligatoriu ; garantia aplicabilitatii ei consta fie in respectarea de buna-voie a prescriptiilor ei de catre subiectii sociali fie, la nevoie, prin forta de constrangere a statului.

Prin continutul si finalitatea lor normele juridice constituie suportul normativ al „ordinii de drept” in societate care, la randul ei se constituie ca element central, cel mai eficient al „ordinii sociale” in ansamblul ei. Totodata, asa cum s-a aratat si la tema „sistemul dreptului” norma juridica este elementul fundamental al acestuia, „este celula de baza a dreptului, este sistemul juridic elementar”14).

De observat insa ca acceptand definirea generica a normei juridice prin expresia sintetica de „regula de conduita” — aceasta pentru ca in imensa lor majoritate normele juridice au caracter prescriptiv, cu referire la comportament, actiuni, inactiuni, exercitarea de drepturi si obligatii etc. — totusi, nu toate normele juridice au, in mod exclusiv, un asemenea caracter. Astfel, prin anumite norme juridice se consacra principii sau valori generale, se definesc structuri sau functii, caracteristici sau insusiri ale unor obiecte, acte, fapte etc., se descriu sau precizeaza anumite notiuni, termeni, raporturi etc. Toate asemenea prevederi ale normei juridice nu sunt stricto sensu „conduite”, si de aceea cuprinderea lor in categoria „regulilor de conduita” este conventionala. Aceasta si pentru ca ele nu au o existenta si ratiune in sine, autonoma, ci sunt conexe si subordonate, in ultima instanta, scopului normei juridice de conduita15).





b) Caracteristici generale ale normelor juridice


Ca parte constitutiva a normelor sociale, normele juridice au aceleasi caracteristici generice, acelasi scop sau finalitate ca si normele sociale dar, forma si mecanismele de instituire si aplicare, implicatiile si consecintele sociale si individuale directe ale normelor juridice sunt diferite. Asadar, spre deosebire de celelalte categorii de norme sociale, normele juridice au o serie de trasaturi caracteristice proprii. (Ele rezulta, in parte, si din delimitarile facute la inceputul Capitolului II intre „normativitatea juridica” si „normativitatea sociala”).

Dintre aceste caracteristici mai relevante ar fi16) :

a) Normele juridice sunt norme instituite si aplicate de organe competente ale puterii de stat, norme care au un caracter general si impersonal. Prin acest caracter „general” sau „generic” si „impersonal” al normei se intelege ca prin continutul ei ea se adreseaza nu doar unui singur subiect sau caz concret, determinat ci, tuturor subiectilor posibili ai acelei conduite, actiuni, raport etc. si deci, tuturor „cazurilor” de acest fel. De aceea regula de conduita prescrisa de norma juridica este regula tipica, un model sau standard al unui „tip” generic de conduita in care dispozitiile, drepturile si obligatiile prescrise de norma au aplicabilitate repetata, la un numar nelimitat de persoane si pentru toate situatiile de acelasi gen. In acest fel, norma juridica devine etalon, un criteriu unic de indrumare si apreciere a conduitei cetatenilor, in functie de care o anumita conduita este considerata ca fiind licita sau ilicita. Acest model sau tip de comportament este stabilit in conformitate cu conceptiile despre justitie, dreptate, ordine, disciplina, cu valorile din societatea respectiva, „valori al caror continut, oricat de stabil ar fi, evolueaza si se modifica totusi de la o societate la alta, de la o epoca la alta”17), de unde si dinamica normelor si al sistemului de drept respectiv.

Prin caracterul general si impersonal al normelor juridice se mai intelege ca norma de drept se constituie o ca unitate de masura egala pentru „toti”, subiectii acelei conduite, chiar daca acestia sunt diferiti ca indivizi.

Caracterul impersonal al normei juridice, la randul sau, poate avea mai multe aspecte decurgand din gradul de generalitate al acestei norme. Astfel :

— unele norme se adreseaza tuturor cetatenilor de pe teritoriul statului, indiferent de functia acestora, domiciliu, stare civila s.a., prin expresii cum sunt : „toti”, „nimeni”, acela care” etc., sau, acest caracter rezultand din contextul formularii acelei norme. De exemplu, normele constitutionale privind dreptul la viata, la integritate fizica si psihica, inviolabilitatea persoanei, a domiciliului etc., vizeaza prin continutul lor toate fiintele umane, avand astfel un caracter impersonal si general de maxima cuprindere ;

— anumite norme juridice se adreseaza numai anumitor categorii de persoane (tineret, minoritati nationale, pensionari, studenti, militari, functionari de stat etc.), gradul lor de generalitate fiind insa mai restrans in timp ce caracterul impersonal al lor a ramas acelasi ;

— anumite norme se refera numai la organele de stat sau organele obstesti (legile organice). Ele isi pastreaza caracterul general si impersonal deoarece nu nominalizeaza persoane sau indivizi ci structuri de organizare sociala ;

— exista si norme care se adreseaza chiar unor organe unipersonale (ministru, procuror general, presedinte de republica, prim-ministru etc.). Asemenea norme desi vizeaza anumite organe sau functii ale unei singure persoane, nu-si pierd totusi caracterul general si impersonal, intrucat ele nu vizeaza persoana fizica concreta, determinata, ci functia, institutia, indiferent de individul concret care o detine (presedinte, prim-ministru, procuror general etc.).

b. Normele juridice au un caracter volitiv, la originea elaborarii lor gasindu-se vointa umana. Aceasta, spre deosebire de legile naturii, care au un caracter obiectiv, manifestandu-se independent de vointa si actiunea oamenilor. Caracterul volitiv al normelor juridice nu inseamna ca ele reprezinta bunul plac al legiuitorului sau ca ele ar fi rezultatul arbitrarului acestuia. Dimpotriva, caracterul volitiv al normelor juridice exprima faptul ca ele sunt elaborate sau consacrate de oameni investiti cu puterea de a emite norme obligatorii, tinand totodata seama de existenta si cerintele legilor obiective ale naturii si societatii, de realitatile existentei sociale, contribuind in acest fel la crearea ordinii si a unui echilibru in societate.



c. Normele juridice cuprind in sfera lor de reglementare nu numai raporturi sau relatii sociale existente deja sau care se formeaza in practica activitatii sau existentei sociale ci, in anumite situatii ele pot crea sau determina aparitia unor raporturi sau relatii sociale care nu ar apare altfel in sfera relatiilor sociale. De exemplu, raporturile obligationale ce apar in temeiul normelor de drept financiar sau administrativ : impozite, taxe, reguli de circulatie etc., apar numai in masura in care le creeaza normele juridice in vigoare.

d. In anumite situatii, normele juridice pot sa prevada si sa reglementeze aparitia, stingerea sau modificarea unor raporturi sau efecte juridice, care sunt consecinta unor evenimente ce se produc independent sau relativ independent de vointa oamenilor, cum sunt de exemplu, decesul, nasterea, accidentele, calamitati naturale, implinirea unui termen etc. Fiind prevazute in normele de drept, aparitia unor asemenea evenimente vor produce efectele juridice stabilite prin normele respective. Trebuie retinut insa faptul ca in unele din aceste situatii realizarea efectelor juridice nu este in mod absolut independenta de manifestarea de vointa din partea oamenilor in producerea sau desfasurarea evenimentului respectiv (de exemplu, in evenimente ca accidentele, nasterea, suicidul, stabilirea scadentei unui termen etc. Este implicata intr-o masura mai mare sau mai mica si vointa subiectiva a omului).

e. In viata practica, normele juridice se pot realiza numai trecand prin constiinta oamenilor. Aceasta in sensul ca norma juridica desi se adreseaza fiintei umane in general, ea produce efecte directe si depline numai fata de persoanele cu capacitate juridica. Aceasta presupune in primul rand ca persoana vizata de norma juridica sa dispuna de discernamant, adica de constiinta, ratiune si vointa, neafectate sau viciate de cauze independente de persoana respectiva. Conduita umana este subordonata vointei, iar vointa este un fapt de constiinta. Cand vointa unei persoane urmeaza sa se concretizeze intr-o anumita conduita, persoana respectiva trece prin filtrul propriei constiinte fapta si trebuie sa prevada consecintele savarsirii acesteia. De aceea, raspunderea juridica pe care o prevede norma nu opereaza in raport cu persoanele lipsite de discernamant, fie din cauza varstei (minorii sub 14 ani), fie al altor cauze care ii fac iresponsabili pentru incalcarea normelor juridice (boala mintala sau alte cauze ale iresponsabilitatii). (De exemplu, art.48 si 50 Cod penal).

f. Normele juridice au un caracter general obligatoriu. Prin aceasta se intelege ca prevederile normei juridice nu sunt lasate la liberul arbitru al subiectului social ci, trebuie respectate de „toti” cei carora li se adreseaza. Obligativitatea sau comandamentul juridic al normei de drept trebuie inteleasa ca manifestandu-se intre limitele imperativitatii (a dispozitiilor onerative — care obliga — sau a celor prohibitive — care interzic — specifice dreptului penal, administrativ, financiar etc.) si limita permisivului (specifice dreptului civil, comercial, dreptul familiei etc.), norme care desi nu „impun” ci permit acele conduite, caracterul lor nu este totusi facultativ, ci, obligatoriu in sensul necesitatii respectarii lor in acele raporturi sociale.

Garantarea obligativitatii normelor juridice nu trebuie identificata sau inteleasa ca decurgand in mod exclusiv din posibilitatea interventiei si exercitarii constrangerii statale in aplicarea ei. Constrangerea exercitata prin sanctiunea prevazuta de norma constituie fara indoiala una din dimensiunile cele mai relevante ale obligativitatii, dar o 'obligatie' poate fi realizata si fara actiunea efectiva a unei constrangeri, ea indeplinindu-se prin vointa si constiinta libera a subiectului obligat. Prin aceasta caracteristica a ei, obligativitatea normei juridice se delimiteaza de „obligativitatea” celorlalte categorii de norme sociale al caror garantie nu consta in constrangerea statala ci in constiinta morala, etica si de echitate a subiectului uman.

g). Normele juridice au o aplicabilitate imediata, directa, continua si neconditionata,18) in intelesul ca ele actioneaza (se aplica) intre limitele de timp ale intrarii lor in vigoare si cel al iesirii lor din vigoare, si ori de cate ori sunt intrunite conditiile prevazute in ipoteza lor. Aceasta caracteristica a normelor juridice este consacrata si de principiul actiunii in timp a normei juridice potrivit careia norma de drept actioneaza atata timp cat este in vigoare.

h). Normele juridice reglementeaza, in esenta lor, raporturi de alteritate in care subiectii acelor raporturi sunt numai oamenii – ca persoane fizice sau colectivitati de persoane ori ca persoane juridice, care in raporturile lor concrete sunt reprezentate de persoane fizice.



3. Structura (elementele) normei juridice



a) Notiunea de structura a normei juridice


Asa cum se desprinde din definirea si caracteristicile ei, norma juridica este o regula general-obligatorie prin care legiuitorul prescrie (reglementeaza) intr-o forma concisa, concentrata un anumit comportament, conduita, relatie etc. pe care subiectii carora li se adreseaza trebuie sa o respecte in conditiile si imprejurarile prevazute de norma, fiind stabilita totodata (si de regula) si sanctiunea in caz de nerespectare sau incalcare a prescriptiei respective.

Ca expresie sintetica, concentrata a unei reglementari, norma juridica apare sub aspectul continutului si al formei sale ca un text normativ (articol sau grupaj de articole) concis redactate sau formulate avand atat o alcatuire logico-interna cat si o anumita forma exterioara prin care isi face perceptibila existenta si continutul pe care il exprima. Intelegand prin structura, in acest context, modul de alcatuire, de existenta specifica a continutului si a formei normei juridice, structura acesteia poate fi identificata in doua planuri ale analizei19): Prima, avand in vedere structura (alcatuirea) interna a normei — denumita si „structura logico-juridica” in care sunt conexate trei elemente: ipoteza - dispozitia - sanctiunea si celalalt plan, al alcatuirii sau formularii propriu-zise, exterioare, denumita si formulare „tehnico-juridica”, adica modul sau forma de elaborare a ei. (Problematica elaborarii tehnico-juridice a normei face obiectul separat al temei imediat urmatoare).

Structura logico-juridica a normei este formata din cele trei elemente ale acesteia, si-anume:


Ipoteza – formuleaza imprejurarile sau conditiile conduitei sau faptei supuse normarii ;


Dispozitia – formuleaza conduita propriu-zisa ce trebuie urmata (obligatorie, interzisa, permisa etc.) ;


Sanctiunea – formuleaza consecinta incalcarii dispozitiei, a conduitei prescrise, in ipoteza data.

In legatura cu aceasta structura logico — juridica interna, trinonimica, a normei trebuie observate cel putin urmatoarele doua aspecte ale ei:

In primul rand, nu toate categoriile de norme (daca avem in vedere clasificarea lor dupa criteriul continutului sau ale ramurilor dreptului) sunt structurate in mod strict-formal in functie de aceste trei elemente. Comparand, bunaoara, normele dreptului constitutional cu cele ale dreptului penal sau civil, ale dreptului familiei etc. apare evident ca ele nu sunt structurate identic. Structura trinomica ipoteza — dispozitie — sanctiune apare cu deosebire in categoria normelor de tip conduita (ca de exemplu, in normele penale, unele norme ale dreptului administrativ, dreptului civil, dreptului familiei), fiind greu de identificat sau chiar lipsind din structura interna si formala a celorlalte norme prin al caror continut nu se reglementeaza conduite, actiuni, drepturi-obligatii etc. ci se consacra principii (norme-principii), se stabilesc structuri, atributii, roluri etc. (norme-structuri, norme-atributii etc.). Cum insa ponderea cea mai insemnata a normelor dreptului o constituie categoria normelor-conduita, structura acestora bazata pe cele trei elemente devine relevanta si caracteristica pentru norma juridica in general.

In al doilea rand, se impune si observatia ca in chiar categoria normelor de tip conduita aceasta structura trinomica nu este prezenta in mod strict, cumulativ in fiecare norma luata ca text de sine-statator. Aceasta deoarece reglementarea unor conduite mai complexe nu poate fi exprimata in mod concentrat intr-un singur text-articol normativ ci, intr-un grupaj conex de asemenea articole. De aceea, unul sau altul din elementele de structura ale normei – ipoteza, dispozitia, sanctiunea – poate lipsi dintr-un articol concret sau altul, dar el nu poate lipsi din grupajul sau ansamblul acelei reglementari sau din actele normative conexe la care se face trimitere.

In acest sens, cateva exemple sunt ilustrative20). Asa bunaoara, art.174 Cod penal, formuleaza infractiunea de omor astfel: „Uciderea unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi”. In aceasta norma lipseste ipoteza cuprinzand doar dispozitia — „uciderea unei persoane” — si sanctiunea — „se pedepseste cu ”.

Articolele urmatoare insa (art.175 si 176 C.pen.) pun accentul tocmai pe ipoteza conduitei incriminate, prezentand imprejurarile si conditiile care constituie circumstante agravante ale savarsirii infractiunii de omor. Astfel, art.175 Cod penal privind „omorul calificat”, prevede: „Omorul savarsit in vreuna din urmatoarele imprejurari: a) cu premeditare; b) din interes material; c) asupra sotului sau unei rude apropiate; d) profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara; e) prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane; se pedepseste cu inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi”. In acelasi mod, art.176 Cod penal detaliaza ipoteza pentru infractiunea de „omor deosebit de grav”: „Omorul savarsit in vreuna din urmatoarele imprejurari: a) prin cruzimi; b) asupra a doua sau mai multor persoane; c) de catre o persoana care a mai savarsit un omor; d) pentru a savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii; e) asupra unei femei gravide, se pedepseste cu detentiune pe viata sau cu inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi”.

Un alt exemplu de formulare al unui text normativ din care poate lipsi un element de structura, in acest caz este vorba de „dispozitie”, il constituie art.183 Cod penal, privind lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte, articol care cuprinde in textul sau doar ipoteza si sanctiunea, in timp ce dispozitia — fapta sau conduita savarsita — este formulata in alte articole, la care se face trimitere expresa: „Daca vreuna dintre faptele prevazute in art.180-182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este inchisoare de la 5 la 15 ani”. Pentru a identifica dispozitia sau conduita ce trebuie urmata trebuie consultate articolele la care se face trimitere (Astfel, art.180 Cod penal, privind lovirea sau alte violente prevede : „Lovirea sau orice acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda ”; Art.181 Cod penal, privind vatamarea corporala, prevede: „Fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare, ingrijiri medicale de cel mult 60 de zile, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani ”; Iar art.182 Cod penal, privind vatamarea corporala grava, prevede : „Fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile, , se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani ”). Deci, dispozitia art. 183 este formulata in articolele la care se face trimitere.

In fine, exista situatii cand dispozitia si ipoteza unei norme juridice sunt cuprinse intr-un articol, iar sanctiunea este formulata intr-un alt articol. Astfel, in art.4, 5, 6 din Codul familiei sunt prevazute o serie de conduite, conditii si imprejurari care trebuie respectate la incheierea casatoriei (varsta legala, viitorii soti sa nu fie casatoriti, sa nu fie rude in linie dreapta sau in linie colaterala pana la gradul al patrulea inclusiv), fara sa fie indicata sanctiunea pentru nerespectarea acestor dispozitii. Abia in art.19 al aceluiasi cod, adica in grupajul de texte – articol prin care se reglementeaza raportul juridic al casatoriei este formulata sanctiunea: „Este nula casatoria incheiata cu incalcarea dispozitiilor prevazute in art.4, 5, 6, ”. Asemenea exemple pot fi intalnite in numeroase alte acte normative.

Este de subliniat faptul ca din punctul de vedere al prezentei celor trei elemente ale normei juridice intr-un singur articol, normele dreptului penal se preteaza cel mai usor unei asemenea structurari, fata de normele celorlalte ramuri ale dreptului, unde deslusirea si dezvaluirea acestora este mai dificila si complicata (de exemplu, normele dreptului constitutional, majoritatea normelor dreptului civil, normele dreptului procesual, normele dreptului international etc.).

Asadar, analizata din perspectiva logico-juridica, norma de drept, in acceptiunea ei generica de „norma de conduita” este structurata pe cele trei elemente: ipoteza, dispozitia si sanctiunea. (Despre continutul acestor elemente, mai pe larg, in cele ce urmeaza).


b) Elementele normei juridice


1. Ipoteza


Ipoteza formuleaza imprejurarile sau conditiile conduitei sau faptei prevazuta in norma si, in anumite situatii, si categoria subiectilor la care se refera prevederile dispozitiei.

In functie de gradul de precizie a formularii, ipoteza poate fi: determinata si/sau subinteleasa (ori relativ determinata).

Ipoteza determinata este cea care stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitiei. Ipoteza determinata poate fi simpla sau complexa. Este ipoteza determinata simpla cand norma juridica are in vedere o singura imprejurare in care se aplica dispozitia. De exemplu, art.1815 Cod civil: „Imprumutatorul nu poate, mai inainte de termen, sa ceara lucrul imprumutat” (ipoteza este aici : „ inainte de termen ”); sau, art. 98 Codul familiei: „Masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti, de comun acord” (ipoteza este aici : „ de comun acord”).

Este ipoteza determinata complexa cand sunt avute in vedere mai multe imprejurari, dintre care toate, sau fiecare in parte pot determina aplicarea dispozitiei. In situatia in care o conduita (o dispozitie) poate avea in vedere mai multe ipoteze (in functie de care se circumstantiaza sau califica gravitatea faptei respective), acestea se constituie ca circumstante agravante sau atenuante. De exemplu, art.209 Cod penal, referitor la furtul calificat: „Furtul savarsit in urmatoarele imprejurari: a) de doua sau mai multe persoane impreuna; b) de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica; c) de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita; d) asupra unei persoane aflate in imposibilitatea de a-si exprima vointa sau de a se apara; e) intr-un loc public; f) in vreun mijloc de transport in comun; g) in timpul noptii; h) in timpul unei calamitati; i) prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani” (A se vedea in acelasi sens si art.175, 176, 219 s.a. din Codul penal).

In „ipoteza” pot fi stabilite imprejurari sau conditii de timp sau de loc, modalitatile desfasurarii conduitei etc., in care urmeaza sa se aplice dispozitia. Ipoteza mai poate viza si calitatea celor carora li se adreseaza norma juridica. Astfel, uneori aceasta calitate este exprimata la modul general, prin termeni generici ca de exemplu : „toti”, „nimeni”, „acela care” etc.; alteori, ea se refera la o anume calitate determinata a subiectilor: cetatean, sot, sotie, copil, mama, functionar, creditor, comerciant, militar, tutore etc. De exemplu, art.332 Cod penal, privind dezertarea: „Absenta nejustificata de la unitate sau serviciu, care depaseste 3 zile, a oricarui militar (s.n.), se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 7 ani”. Aici ipoteza vizeaza calitatea de „militar” sau, vezi si Cod penal art.177, unde calitatea vizata este cea de „mama” s.a. In unele norme, imprejurarile si conditiile pot sa vizeze calitatea subiectilor in functie de sex sau varsta. De exemplu, art.198 Cod penal, care incrimineaza raportul sexual cu un minor : „Actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu a implinit varsta de 15 ani pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi (s.n.), sau art.4 Codul familiei : „Barbatul se poate casatori numai daca a implinit varsta de optsprezece ani, iar femeia numai daca a implinit saisprezece ani” etc.

De asemenea, imprejurarile si conditiile pot sa vizeze timpul, locul, mijloacele, starea subiectiva, consecintele etc., savarsirii conduitei prescrise ca dispozitie (pe timp de noapte, in loc public, cu arma sau cu alte obiecte contondente dure, in stare de ebrietate, cu provocare de leziune s.a.). De exemplu, art. 79 al.1 din Ordonanta de Urgenta nr.195/ 2002 privind circulatia pe drumurile publice, prevede „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala sau care se afla in stare de ebrietate se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani”.

Se intelege din cele de mai sus ca o conduita sau o dispozitie cuprinsa intr-o norma juridica poate avea mai multe ipoteze, adica mai multe imprejurari si conditii de realizare in functie de care se califica si importanta ori gravitatea faptei. Deci, ipoteza este acea structura a normei juridice prin care se circumstantiaza conduita supusa acelei reglementari, unele ipoteze constituind circumstante atenuante sau agravante.

Ipoteza subinteleasa sau relativ determinata — nu este expres formulata, lipseste practic din textul normativ respectiv. Ea se deduce, se subintelege din contextul mai larg al acelei reglementari, fie se va identifica in grupajul de texte normative privitoare la acea conduita sau fapta. De exemplu, art. 174 Cod penal stabileste ca „uciderea unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi”. Din acest text normativ lipseste formularea expresa a unor imprejurari sau conditii adica ipoteza concreta a faptei. Din context se subintelege ca in orice imprejurare sau conditii fapta respectiva se pedepseste. In articolele urmatoare insa (art. 175-180) diferitele ipoteze concret determinate circumstantiaza omorul ca fiind „calificat”, „deosebit de grav”, „din culpa” etc. In formularea art. 243 Cod penal : „Inlaturarea sau distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an” ipoteza este relativ determinata sau subinteleasa deoarece legiuitorul nu formuleaza nici in structura articolului, nici in grupajul respectiv vreo ipoteza concret determinata a acestui fapt, intelegandu-se ca indiferent de imprejurarile sau conditiile concrete ale conduitei – 'inlaturarea sau distrugerea unui sigiliu legal aplicat – constituie infractiune si se pedepseste').


2). Dispozitia:


Formuleaza conduita propriu-zisa care trebuie respectata in ipoteza data, ea fiind considerata ca cea mai importanta structura sau element al normei juridice — „miezul normei juridice”20).

Dispozitia normei juridice poate impune o anumita conduita, poate sa prevada obligatia de abtinere de la savarsirea unei fapte, poate formula anumite recomandari, poate sa stimuleze anumite actiuni umane.

In functie de conduita prescrisa, dispozitiile normelor juridice pot fi clasificate astfel:

a. Dispozitii onerative — sunt cele care prevad obligatia de a savarsi anumite actiuni. De exemplu, obligatia prevazuta de art. 134 Codul familiei: „Tutorele, este dator sa prezinte anual autoritatii tutelare o dare de seama despre modul cum a ingrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia”. Sau dispozitia prevazuta de art. 998 Cod civil: „orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”. Tot o dispozitie onerativa este cuprinsa si in art. 28 al.1 Codul familiei: „Sotii sunt obligati sa poarte in timpul casatoriei numele comun declarat”. De cele mai multe ori in formularea acestei categorii de dispozitii se utilizeaza termeni sau expresii: „trebuie”, „este obligat”, „este dator sa”, „este necesar” etc.

b. Dispozitii prohibitive — sunt cele care interzic savarsirea unor actiuni. De exemplu, interzicerea incheierii casatoriei in situatiile prevazute de art. 5 Codul familiei : „Este oprit sa se casatoreasca barbatul care este casatorit sau femeia care este casatorita”; sau interdictia adresata locatorului in art.1424 Cod civil: „Locatorul nu poate in cursul locatiunii sa schimbe forma lucrului inchiriat sau arendat”.

In formularea acestei categorii de dispozitii se utilizeaza in mod frecvent termeni sau expresii ca: „este interzis”, „este oprit”, „nu poate”, „nu trebuie” etc.

Dupa cum rezulta din cele de mai sus, atat dispozitiile onerative, cat si cele prohibitive sunt in mod expres formulate, impunand o anumita conduita (fie obligatia de a o executa, fie abtinerea de la savarsirea ei), motiv pentru care unii autori le-au denumit dispozitii „imperative” sau „categorice”.

c. Dispozitii permisive — sunt cele care nici nu impun obligatia de a executa, nici nu interzic savarsirea unei actiuni, lasand la latitudinea partilor sa aleaga conduita pe care doresc sa o urmeze. De exemplu, dispozitiile din Codul civil referitoare la acceptarea mostenitorilor - art. 685 Cod civil : „Succesiunea poate fi acceptata curat si simplu sau sub beneficiu de inventar”, sau, art. 689 Cod civil „Acceptarea poate fi expresa sau tacita”, sau, art. 27 al. 2 Codul familiei: „Sotii pot sa-si pastreze numele lor dinaintea casatoriei, sa ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite”.

Pentru formularea acestei categorii de dispozitii se folosesc termeni sau expresii, ca de exemplu: „ pot sa”, „ sunt liberi sa ”, „se pot invoi” etc.

Dispozitiile supletive — sunt o varianta a celor permisive, lasand la latitudinea partilor interesate sa aleaga conduita pe care doresc sa o urmeze. Daca insa ele nu se hotarasc asupra conduitei, vointa lor va fi suplinita de catre organul de stat abilitat in acest sens. De exemplu, conform art. 40 Codul familiei, la desfacerea casatoriei prin divort, sotii se pot invoi asupra numelui pe care urmeaza sa-l poarte sotul care, in urma incheierii casatoriei, a purtat numele de familie al celuilalt sot. Daca nu se invoiesc, instanta va fi cea care va stabili in acest sens. „La desfacerea casatoriei prin divort — se arata in articolul 40 — sotii se pot invoi ca sotul care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei. Daca nu a intervenit o invoiala sau daca instanta nu a dat incuviintarea, fiecare dintre fostii soti va purta numele ce avea inainte de casatorie” ; sau, prevederile art. 36 al. 1, Codul familiei: „La desfacerea casatoriei, bunurile comune se impart intre soti, potrivit invoielii acestora. Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca”.



d. Dispozitii de recomandare — sunt cele care prevad, de regula, o anumita conduita pe care statul o recomanda persoanelor fizice sau organizatiilor obstesti. Pentru ca aceste dispozitii sa fie realizate, trebuie sa fie insusite de catre cei carora li se adreseaza. Ele deci nu se impun ca obligatorii. Cele mai multe dispozitii de recomandare au fost formulate in dreptul cooperatist sau in normele privitoare la diversele forme de organizare si activitate civica-obsteasca,

e. Dispozitii de stimulare – sunt cele care prevad recompensarea unei conduite sau activitati deosebite. Se intalnesc mai frecvent in dreptul muncii si activitatii de creatie. De exemplu, art. 99 Codul muncii prevede: „Pentru indeplinirea in cele mai bune conditii a sarcinilor ce le revin, precum si pentru realizari deosebite in indeplinirea angajamentelor individuale si colective, persoanele incadrate in munca pot primi, potrivit dispozitiilor legale, urmatoarele recompense: acordarea de trepte sau gradatii de salarizare, cu reducerea vechimii prevazute de lege, gratificatii, premii, alte recompense materiale si morale (titluri de onoare, inscrierea in cartea de onoare, multumire verbala sau in scris etc.).

f. Dispozitii generale, speciale si de exceptie — Aceasta tripla categorie de dispozitii sunt grupate in functie de criteriul gradului de generalitate si al sferei lor de aplicare. Astfel:

dispozitii generale - sunt cele cu sfera cea mai larga de generalitate, reglementand o intreaga ramura a dreptului. Ele sunt formulate, de regula, in partea introductiva a unei legi sau a altui act normativ mai amplu. De exemplu, Partea generala a Codului penal, ce cuprinde norme cu caracter de „principii generale”, referitoare la scopul legii penale si aplicarea acesteia in spatiu si timp, la institutia infractiunii, a raspunderii penale si cu privire la pedepse. Aceste norme au aplicabilitate atat asupra infractiunilor prevazute in Partea speciala a Codului penal, cat si asupra infractiunilor prevazute in alte legi ce contin dispozitii penale. De aici si caracterul lor de a fi „dispozitii generale;

dispozitiile speciale sunt cuprinse in normele prin care se reglementeaza un domeniu determinat de raporturi sociale. Ele devin si se numesc „speciale” pentru ca se refera la o categorie distincta de raporturi juridice (de ramura sau subramura, ori dintr-un anumit domeniu distinct al dreptului). De exemplu, Partea speciala a Codului penal grupeaza in cele 11 titluri normele „speciale” prin care sunt reglementate cele mai importante categorii determinate de infractiuni. Tot astfel poate fi facuta distinctia intre dispozitiile generale si speciale ale Codului muncii sau alte acte normative mai ample (legi, hotarari guvernamentale, tratate internationale etc.). Gruparea dispozitiilor normelor juridice in „generale” si „speciale” — nu trebuie insa inteleasa in mod rigid deoarece termenii de „general si „special” au in acest context un sens relativ. Prin comparare, o anumita „dispozitie” poate fi considerata speciala in raport cu o alta „dispozitie” cu referinta si aplicare mai larga, dar intr-un alt context ea poate fi „generala” in raport cu o dispozitie cu o sfera de aplicare mai restransa21) ;

dispozitiile de exceptie — constituie fie o completare a dispozitiilor generale, fie a celor speciale. De exemplu, art. 6 al.1 din Codul familiei prevede interdictia incheierii casatoriei „intre rudele in linie dreapta, precum si cele in linie colaterala pana la al patrulea grad inclusiv”. Alineatul urmator al aceluiasi articol introduce o dispozitie de exceptie: „Pentru motive temeinice, casatoria intre rudele in linie colaterala de gradul al patrulea poate fi incuviintata” de Consiliul judetean in care isi are domiciliul cel care cere aceasta incuviintare. (Vezi in acest sens si art. 4 al aceluiasi Cod in care prin derogare sau exceptie se poate incuviinta casatoria femeii la 15 ani).

Dispozitiile de exceptie mai sunt numite si „dispozitii derogatorii” intrucat prevad o exceptare sau derogare de la dispozitiile generale sau speciale.


3. Sanctiunea


Reprezinta22) acel element al normei juridice care prevede urmarile nerespectarii dispozitiei. Ea este masura luata impotriva vointei celui care incalca dispozitiile normelor de drept si este aplicata de organe special abilitate in acest sens. Sanctiunea materializeaza raspunderea juridica a autorului incalcarii normei de drept, asigurand eficienta dreptului in general.

Aplicarea sanctiunii urmareste, in principal: repararea prejudiciului si restabilirea ordinii incalcate, indreptarea celui vinovat si reintegrarea lui in societate, prevenirea savarsirii de fapte antisociale pe viitor.

Dupa natura raporturilor sociale reglementate si tinand seama de pericolul social al actelor de incalcare a dreptului, se pot distinge urmatoarele categorii de sanctiuni :

a — sanctiuni penale — sunt cele aplicate in cazul savarsirii de infractiuni. Dupa gravitatea lor, sanctiunile penale se pot imparti in diferite categorii, conform art. 53 Cod penal : principale (inchisoare sau amenda); complimentare (interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani ; degradarea militara confiscarea partiala sau totala a averii) ; accesorii, care constau in interzicerea unor drepturi anume prevazute de lege din momentul in care hotararea de condamnare (cu executarea pedepsei in inchisoare) a ramas definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei. (De exemplu, art. 64 Cod penal prevede interzicerea unor drepturi : de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice ; de a ocupa o functie sau de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii ; decaderea din drepturile parintesti; de a fi tutore sau curator s.a.) ;

b — sanctiunile civile — constau in despagubirile pe care le datoreaza si care sunt impuse celui care raspunde pentru producerea unei pagube, in vederea repunerii celui pagubit in drepturile incalcate. Sanctiunile civile pot fi executate in natura sau in echivalent. Ele mai pot consta si in anularea actului ilicit s.a.;

c — sanctiunile administrative — se aplica, de regula, pentru savarsirea unor fapte cu un grad de pericol social mai redus decat infractiunile, fapte ce se numesc contraventii. Cea mai frecventa sanctiune administrativa este amenda;

d — sanctiunile disciplinare — se aplica in cazul abaterilor de la disciplina muncii, stabilite prin Codul muncii, precum si in regulamentele de functionare ale unitatilor economico-sociale, a institutiilor de stat, precum si ale celorlalte persoane juridice lucrative. Cele mai frecvente sanctiuni disciplinare sunt prevazute de art. 275 al Codului muncii care arata ca: „Incalcarea cu vinovatie de catre salariat a obligatiilor sale, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinara, care se sanctioneaza, dupa caz, potrivit legii, cu: mustrare, avertisment, retragerea uneia sau mai multor gradatii de salarizare pe o perioada de la 1 la 3 luni, reducerea salariului cu 5-10 pe o perioada de la 1 la 3 luni, desfacerea disciplinara a contractului de munca”.

Sanctiunile mai pot fi clasificate si avand in vedere criteriul gradului lor de determinare, astfel:

a) sanctiunile absolut determinate — sunt cele precis formulate si al caror cuantum sau limite nu pot fi micsorate sau marite de organele imputernicite sa le aplice. De exemplu, art. 19 al Codului familiei prevede: „Este nula casatoria incheiata cu incalcarea dispozitiilor prevazute in art. 4, 5, 6, 7 lit.a, 9 si 16”, sau, in dreptul administrativ, unele sanctiuni cu amenda in suma fixa;

b) sanctiuni relativ determinate — sunt acele sanctiuni stabilite in limitele unui minim si a unui maxim de pedeapsa, urmand ca organul de aplicare sa stabileasca cuantumul ei exact. In aceasta categorie intra majoritatea sanctiunilor penale, care inscriu pedeapsa intr-o limita minima si maxima a ei. De exemplu, inchisoare de la 6 luni la 3 ani, sau, de la 10 la 20 de ani etc. In acelasi fel, relativ determinat, este stabilit de regula si cuantumul amenzilor, fie ca sunt aplicate ca urmare a savarsirii unei infractiuni sau a unei contraventii;

c) sanctiuni alternative — Uneori, organul de aplicare a sanctiunii are posibilitatea sa aleaga, de regula, intre doua feluri de sanctiuni (inchisoare sau amenda). De exemplu, art. 180 al. 1 Cod penal: „Lovirea sau orice acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda”;

d) sanctiunile cumulative — sunt cele care se constituie prin cumulul, prin insumarea mai multor sanctiuni si care se aplica in mod obligatoriu pentru aceeasi fapta. De exemplu, sanctiunea cu inchisoarea poate fi cumulata cu confiscarea totala sau partiala a averii si cu interzicerea unor drepturi civile sau publice. Art. 211 al. 3 Cod penal, prevede: „Talharia care a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseste cu inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi”.

Asadar, intelese in unitatea si conexiunea lor, ipoteza, dispozitia si sanctiunea contureaza ceea ce se intelege prin structura interna sau logico-juridica a normei. Forma sau structura ei exterioara de exprimare tine de procesul complex al elaborarii, crearii si formularii normei juridice, operatiune denumita in mod frecvent ca „tehnica normativa”, „tehnica legislativa” sau, atunci cand se are in vedere si procesul de aplicare sau de organizare institutionala a sistemului juridic denumirea este cea de 'tehnica juridica', avand o sfera mai larga decat cea de „tehnica legislativa” sau „tehnica normativa”. (Problematica formei sau a structurii exterioare a normei juridice este explicata in capitolele imediat urmatoare, intitulate „Elaborarea normelor juridice si tehnica legislativa” si „Izvoarele dreptului”).



4. Clasificari ale normelor juridice



Ca si in cazul normelor sociale si in cel al normelor juridice, marea lor varietate si diversitate impune analizei si cunoasterii ordonarea sau clasificarea acestora in functie de anumite criterii. De altfel, din optica sistemica dreptul — in intelesul sau de ansamblu de norme juridice — nu este un conglomerat amorf, o suma sau cantitate de norme „uniforme” ci, un sistem de categorii de norme relativ distincte in functie de: domeniul pe care il reglementeaza, de metodele de reglementare pe care le foloseste legiuitorul in elaborarea lor, de calitatea organului emitent si de forma pe care o imbraca actul normativ, de continutul relational pe care il reglementeaza sau stabileste acea norma, caracterul sau natura dispozitiilor sau al sanctiunilor etc. De observat ca si in aceasta problematica, opiniile autorilor citati sunt destul de nuantate si diferite chiar din cauza criteriilor insesi pe care le au in vedere in realizarea respectivelor clasificari.

Dintre cele mai larg acceptate si utilizate clasificari ale normelor juridice pot fi amintite:

a. Dupa criteriul ramurii de drept24) sau al domeniului25) supus reglementarii, normele juridice se clasifica in: norme de drept constitutional, de drept civil, de drept procesual civil, de drept penal, de drept procesual penal, de drept administrativ, de drept financiar, de dreptul muncii, de drept funciar, de dreptul familiei, de drept comercial, etc.;

Normele de drept constitutional reglementeaza raporturile sociale ce se formeaza in legatura cu procesul constituirii, organizarii si exercitarii puterii de stat. Aceste norme sunt cuprinse de regula in Constitutii sau legile fundamentale ale statului respectiv. Normele juridice de drept constitutional se refera in principal la aspecte ale organizarii si raporturilor de putere cum sunt: stabilirea oranduirii de stat, a formei de stat, a regimului politic, reglementeaza cetatenia, drepturile, libertatile si obligatiile fundamentale ale cetateanului, sistemul electoral etc.

Normele de drept civil reglementeaza raporturile patrimoniale si cele personale nepatrimoniale care iau nastere intre persoanele fizice, intre acestea si cele juridice, raporturi in care partile sau subiectele se situeaza pe o pozitie de egalitate juridica (adica, nu sunt in raporturi de subordonare directa, de constrangere) in exercitarea drepturilor si obligatiilor subiective. Normele de drept civil reglementeaza in principal raporturile de proprietate privata, raporturile obligationale, succesiunea, persoanele - ca subiecte ale raportului juridic civil, prescriptia, sanctiunile civile etc.

Normele de drept procesual civil reglementeaza procedura de desfasurare a activitatii instantelor civile, a desfasurarii dezbaterii si pronuntarii hotararilor in cauzele civile, a raporturilor care apar intre organele de infaptuire a justitiei (judecatorii, tribunale, curti de apel) si persoanele fizice si/sau juridice, precum si intre acestea ca parti ale unui proces civil in calitatea lor de reclamant si parat.

Normele de drept penal sunt acelea prin care se stabilesc acele fapte care sunt considerate infractiuni, cele prin care se stabilesc conditiile tragerii la raspundere penala si pedepsele.

Normele de drept procesual penal reglementeaza activitatea organelor de urmarire penala, a parchetelor si instantelor penale in descoperirea, judecarea, stabilirea si executarea pedepselor.

Normele de drept administrativ reglementeaza raporturile din domeniul administratiei de stat centrale si locale, raporturi administrative ce iau nastere intre acestea si cetateni precum si dintre diferitele structuri ale organelor administratiei publice.

Normele de drept financiar reglementeaza raporturile referitoare la formarea, repartizarea si intrebuintarea fondurilor banesti reglementand in principal, activitatea si raporturile bugetare, cele din sfera finantelor publice si ale societatilor comerciale, asigurari sociale, sistem bancar, impozite, taxe etc.

Normele de dreptul muncii cuprind reglementari juridice referitoare la raporturile de munca si cele derivate din aceste raporturi, cu deosebire privitoare la: contractul de munca, disciplina muncii, timpul de lucru, de odihna, asigurari sociale, protectia si tehnica securitatii muncii, somaj etc.

Normele de drept funciar reglementeaza raporturile de proprietate, administrare si folosire a pamantului (a terenurilor), organizarea si evidenta fondului funciar, regimul juridic al terenurilor etc.

Normele de dreptul familiei reglementeaza ansamblul relatiilor nepatrimoniale si patrimoniale care iau nastere intre membrii familiei, precum si unele raporturi dintre acestia si terti (de exemplu, raporturile de adoptiune s.a.).

Normele de drept comercial reglementeaza raporturile de natura comerciala dintre diferitele categorii de persoane (fizice si/sau juridice).


b. Dupa criteriul fortei juridice26) al actului normativ in care sunt cuprinse, adica al ierarhiei si formelor actului normativ ca izvor de drept, normele juridice pot fi: norme juridice cuprinse in legi (legea fiind actul normativ cu cea mai mare forta juridica, elaborat de Parlament); norme juridice cuprinse in decrete (decretele sunt acte normative elaborate de Presedintele Romaniei); norme juridice cuprinse in Hotarari de Guvern si Ordonante guvernamentale elaborate de puterea executiva; norme juridice cuprinse in acte normative elaborate de organele administratiei locale (decizii) care au o sfera de aplicabilitate limitata la competenta teritoriala (judet, municipiu, oras, comuna) a organului care a emis actul, etc.


c. Dupa criteriul sferei de aplicare27 si al gradului de generalitate28) normele juridice se pot clasifica in norme generale, norme speciale si norme de exceptie. (Aceasta clasificare este facuta si in functie de criteriul gradului de generalitate al „dispozitiei” din structura normei juridice respective despre care s-a vorbit la punctul anterior).

Normele juridice generale sunt cele care au sfera sau gradul de generalitate cel mai larg si se aplica la un intreg domeniu sau ramura a dreptului constituind ceea ce se mai numeste si „dreptul comun” al acelui domeniu sau ramuri (exemple: normele juridice cuprinse in partea generala a Codului Penal; unele reglementari cuprinse in Codul Civil se aplica si in dreptul comercial);

Normele juridice speciale sunt cele care au o sfera de aplicabilitate (si de generalitate) mai restransa pentru categorii de raporturi determinate din sfera acelui domeniu sau ramuri. Mai sunt numite „speciale” si actele normative care intervin ulterior in reglementarea acelei categorii de raporturi. Normele speciale deroga de la cele generale (specialia generalibus derogant) fiind de stricta interpretare si aplicabilitate. Aceasta inseamna ca in cazul concurentei celor doua categorii de norme in reglementarea unui raport juridic se va aplica norma speciala (exemple: normele juridice din cuprinsul legilor speciale care cuprind si dispozitii penale, Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, Legea pentru protectia dreptului de autor, etc);

Normele juridice de exceptie — asa cum s-a mentionat si la „dispozitia de exceptie” - completeaza normele generale sau speciale prin derogare de la prevederile acestora (de exemplu Codul Familiei fixeaza varsta minima pentru casatorie la 18 ani barbatul si 16 ani femeia; aceasta regula este completata printr-o exceptie – pentru motive temeinice se poate incuviinta casatoria femeii care a implinit 15 ani).


d. Dupa criteriul structurii logice29) si al tehnicii juridice de redactare30), normele juridice se pot clasifica in norme complete si incomplete, dupa cum cuprind sau nu in mod cumulativ in aceeasi norma (articol sau grupaj de articole) cele trei structuri sau elemente: ipoteza-dispozitia-sanctiunea. Normele incomplete pot fi, la randul lor: norme de trimitere si norme in alb. Sunt norme de trimitere cele care isi completeaza structura cu elementele normelor la care fac trimitere, norme care se gasesc fie in acelasi act normativ fie in alte acte normative ale dreptului pozitiv (in vigoare). Normele in alb sunt cele care isi vor completa structura cu prevederi din acte normative ce urmeaza sa apara in completarea lor.


e. Dupa criteriul modului de reglementare a conduitei31) sau al naturii, al caracterului conduitei32), respectiv al caracterului dispozitiilor33) normele juridice se pot clasifica in: norme onerative, norme prohibitive (ambele denumite si „imperative” sau categorice), norme permisive (cu varianta lor - norme supletive), norme de recomandare, norme de stimulare, norme generale, speciale si de exceptie.

Norme juridice onerative – sunt acele norme care obliga subiectul sa faca ceva, sa savarseasca o actiune concreta (termenul de onerativ vine din latinescul onus-oneris care inseamna sarcina, obligatie). Exemple: conducatorul auto care a comis un accident de circulatie este obligat sa transporte victima la cel mai apropiat spital; parintii sunt obligati sa acorde ingrijiri copiilor; persoanele care doresc sa se casatoreasca trebuie sa-si exprime acordul in fata ofiterului de stare civila, etc.

Norme juridice prohibitive – sunt cele care obliga subiectul sa se abtina de la savarsirea unor actiuni, a unor fapte concrete. Cele mai multe norme prohibitive se gasesc in dreptul penal si dreptul administrativ, prin care se interzice furtul, violul, omorul, talharia, se interzic faptele de tulburare a ordinii si linistii publice etc.

Normele juridice onerative si prohibitive sunt cunoscute si definite ca norme juridice imperative, intrucat legiuitorul comanda subiectului sa faca, sa execute ceva concret sau sa se abtina de la o anumita conduita.

Normele juridice permisive sunt acele norme care nici nu obliga, nici nu interzic o anumita conduita. Ele permit subiectului sa aleaga o conduita, un comportament care insa nu poate incalca sau afecta ordinea de drept (este permis tot cea ce legea nu interzice). Astfel, dreptul la recurs al parintilor in proces este o forma juridica permisiva, pentru ca lasa la latitudinea, la aprecierea parintilor daca uzeaza sau nu de aceasta cale de atac.

Norma juridica permisiva se poate transforma in norma imperativa, situatie in care se numeste norma supletiva.



Norma supletiva ofera subiectilor posibilitatea de a opta, de a alege, pentru o conduita si numai daca dreptul la optiune nu a fost exercitat de ei intr-un interval de timp, norma supletiva este cea care stabileste reglementarea ce se va aplica. Exemplu: in caz de divort, partile se pot invoi in legatura cu numele pe care-l vor purta dupa desfacerea casatoriei, iar instanta de judecata ia act de invoiala partilor consemnand-o in hotararea de divort. Daca insa partile nu utilizeaza aceasta libertate, instanta este obligata sa hotarasca si in legatura cu numele ce urmeaza sa-l poarte fostii soti dupa desfacerea casatoriei.

Tot in cadrul acestei clasificari intra si normele de recomandare, normele de stimulare, norme generale, speciale si de exceptie.


f. Dupa criteriul continutului lor de referinta normele juridice s-ar mai putea clasifica si in categoriile de:

Norme de tip - conduita sau prescriptive. Acestea constituie categoria cea mai larga a normelor juridice, continutul lor de referinta fiind in principal conduita, actiunea, inactiunea, drepturile si obligatiile subiectilor umani in diversele raporturi sociale;

Norme-principii34), constituie importanta categorie de norme care, prin continutul lor de referinta nu prescriu conduite, actiuni, drepturi sau obligatii subiective etc. ci, consacra, proclama sau enunta anumite scopuri, idealuri, valori, realitati, principii etc., in functie de care toate celelalte categorii de norme care sunt cuprinse sub incidenta lor de referinta isi vor stabili reglementarile in limitele prevederilor acestor norme-principii. Ele au deci rolul de a stabili sau oferi cadrul juridic general in care se inscriu celelalte norme (generale, speciale, de exceptie etc.). Asemenea norme-principii sunt cuprinse, de exemplu, in Constitutie (Titlul I — Principii generale), sau in partea generala a codurilor sau actelor normative mai ample, uneori chiar sub denumirea de „Principii generale” sau „Dispozitii generale” etc.;

Normele definitii — sunt si ele o categorie de norme, cu referinta distincta, in continutul carora nu sunt cuprinse reglementari de conduite etc. ci, definesc, descriu sau confera — cu caracter obligatoriu — un anumit inteles sau sens unor lucruri, fapte, fenomene sau termeni ai limbajului juridic. Ele au deci rolul de a da precizie si inteles clar lucrurilor la care se refera, usurand intelegerea, interpretarea si aplicarea normelor juridice. (De exemplu, Codul penal, art. 140-154 prin care se definesc intelesul unor termeni, sau, Codul civil, art. 576 care defineste servitutea, sau art. 942 care defineste contractul etc. sau, Constitutia, in art. 1 pct.1 si 2, art.4, pct.2 etc.);

Norme-atributii, competente sau sarcini35), respectiv norme organizatorice36) — constituie categorii relativ distincte de norme care se refera la structuri si functii, la moduri de organizare institutionala in sfera dreptului public sau privat. (De exemplu, art. 101 din Constitutie referitor la rolul si structura Guvernului sau art. 85-86, 91-92, 94 referitoare la atributiile Presedintelui statului sau, prevederile din diferitele Legi organice de organizare si functionare ale diferitelor structuri sau institutii ale puterii de stat etc.

Desigur, criteriile de clasificare si posibilitatea clasificarii normelor juridice nu se epuizeaza prin aceste cateva exemplificari. Important este atat pentru teoria cat si pentru practica dreptului de a opera cu anumite clasificari pentru a face mai eficient procesul de cunoastere si de aplicare a normelor juridice in cadrul unui sistem de drept.





5. Intrebari de control si autoverificare




- Explicati notiunea generica de “norma” – “norma sociala”.


- Enuntati si explicati principalele caracteristici ale normelor sociale– posibilele clasificari ale acestora.


- Explicati si definiti notiunea de norma juridica.


- Care sunt principalele caracteristici ale normelor juridice prin care se delimiteaza de celelalte categorii de norme sociale?


- Ce intelegeti prin “structura logico-juridica interna” a normei juridice si care sunt aceste elemente de structura? Explicati situatiile in care unul sau altul din aceste elemente de structura pot sau nu pot sa lipseasca din alcatuirea unei norme de drept elaborata sub forma unui text-articol singular sau al unui grupaj de texte-articol.


- Detaliati explicarea “ipotezei” – ca element al structurii unei norme juridice.

- Ce se intelege prin “dispozitie” – ca element al normei juridice si care sunt principalele categorii de dispozitii din cuprinsul normelor de drept?


- Explicati “sanctiunea” – ca element de structura al unei norme juridice si clasificarea acestora.


- Care sunt principalele criterii de clasificare a normelor juridice si clasificarea acestora dupa criteriile enuntate?




Teste de verificare:


Notati cu (x) care din caracteristicile normelor mai jos enuntate sunt specifice numai normelor juridice:

( ) au un caracter generic, impersonal, adresandu-se unor subiecti potentiali;

( ) au o dinamica specifica – evolueaza in functie de evolutia generala a societatii;

( ) se adreseaza si actioneaza numai in raport cu persoanele cu discernamant;

( ) nerespectarea lor atrage constrangerea statala;

( ) urmaresc incurajarea, stimularea, prohibirea, prevenirea, etc. a unor conduite umane;

( ) pot crea sau determina aparitia unor raporturi juridice;

( ) actioneaza atata timp cat sunt in vigoare;

( ) pot sa reglementeze si sa prevada consecintele (efectele) unor evenimente care se produc independent sau relativ independent de vointa oamenilor.



Notati cu (x) variantele enunturilor de mai jos pe care le considerati corecte:

( ) ipoteza subinteleasa (relativ determinata) a normei juridice arata probabilitatea sau posibilitatea conduitei sau faptei;

( ) ipoteza concret determinata a normei juridice poate lipsi din structura unui text-articol concret;

( ) ipoteza normei juridice arata conduita, actiunea, inactiunea, etc. ce trebuie respectate;

( ) ipoteza normei juridice arata circumstantele faptei, actiunii, inactiunii etc. si ale starii subiective ale autorului in momentul savarsiri faptei;

( ) ipoteza normei juridice poate constitui o circumstanta agravanta sau atenuanta in aplicarea acelei norme;

( ) ipoteza normei juridice nu vizeaza calitati generice ale subiectilor conduitei sau faptei prevazute in dispozitia ei, calitatile speciale ale acestora.


Notati cu (x) variantele enunturilor de mai jos pe care le considerati corecte:

“Dispozitia” – ca element de structura al normei juridice indica:

( ) masura luata de organul de aplicare;

( ) poate lipsi din structura unui text-articol concret;

( ) este actul juridic prin care se dispune solutionarea unui caz de incalcare a normei de drept;

( ) arata conduita, fapta, actiunea, inactiunea, dreptul, obligatia etc. prevazute de norma juridica;

( ) nu poate lipsi din continutul unei reglementari juridice sub forma unor texte-articol normative;

( ) indica sanctiunea prevazuta de acea norma juridica.


Notati cu (x) variantele enunturilor de mai jos pe care le considerati corecte:

“Sanctiunea” – ca element al normei juridice este sau reprezinta:

( ) actul de dispozitie emis in vederea solutionarii unui fapt ilicit;

( ) este faza finala a procesului de aplicare a normei juridice;

( ) este consecinta nerespectarii sau incalcarii dispozitiei prevazuta in acea norma de drept;

( ) este masura prevazuta de norma si luata de organul de stat competent impotriva vointei celui vinovat de savarsirea faptului ilicit;

( ) sanctiunile sunt specifice doar normelor cu dispozitii imperative (onerative sau prohibitive).


Tinand seama de structura trinomica (cele trei elemente) ale normei juridice, notati cu (x) variantele corecte ale enunturilor de mai jos:

( ) o norma juridica poate fi elaborata printr-un singur text-articol;

( ) o norma juridica poate fi elaborata printr-un grupaj de texte-articole;

( ) fiecare text-articol dintr-un act normativ reprezinta intotdeauna o norma juridica;

( ) nu intotdeauna un text-articol dintr-un act normativ reprezinta o norma juridica;

( ) toate normele juridice sunt elaborate pe structura cumulativa a celor trei elemente de structura;

( ) sunt norme juridice care nu cuprind in mod cumulativ toate cele trei elemente de structura;

( ) din structura unei norme juridice poate lipsi ipoteza;

( ) din structura unei norme juridice nu poate lipsi ipoteza;

( ) din structura unei norme juridice poate lipsi dispozitia;

( ) din structura unui text-articol al unei reglementari juridice poate lipsi dispozitia;

( ) din structura unei norme juridice (fie ca este elaborata printr-un singur text-articol, fie printr-un grupaj de texte-articol) nu poate lipsi dispozitia;

Tinand seama de categoriile de dispozitii cuprinse in structura normelor juridice (vezi clasificarea dispozitiilor):

( ) toate normele juridice sunt onerative sau prohibitive;

( ) toate normele juridice prescriu sanctiuni;

( ) nu toate normele juridice prevad implicit si sanctiuni.


Exercitii aplicative:

Alegeti si analizati din perspectiva elementelor de structura ale normei juridice cel putin cate trei norme din:

Codul penal;

Constitutie;

Codul rutier;

Alte legi sau acte normative publicate in Monitorul Oficial.



Bibliografie



Gh. Bobos, “Teoria generala a dreptului”, Ed. Argonaut, 1999, pag. 247-272;

I. Ceterchi, I. Craiovan, “Introducere in teoria generala a dreptului”, Ed. ALL, Bucuresti, 1993, pag. 35-45;

R. Motica, Gh. Mihai, “Teoria generala a dreptului”, Ed. ALL, Bucuresti, 2001, pag. 79-105;

N. Popa, “Teoria generala a dreptului”, Ed. Actami, Bucuresti, 1996, pag. 152 si urm.;

Costica Voicu, “Teoria generala a dreptului”, editia a III-a, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2000, pag. 145-171.









Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact