StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept general
Trimite articolul prin email Metodele cercetarii stiintifice a fenomenului juridic (metodologia juridica) : Drept general Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Metodele cercetarii stiintifice a fenomenului juridic (metodologia juridica)



METODELE CERCETARII STIINTIFICE A FENOMENULUI JURIDIC (METODOLOGIA JURIDICA)






1. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND METODA DE CERCETARE


Daca natura operaza spontan, gandirea, in mod special, cea stiintifica, actioneaza pe baza metodica. Metoda apare deci, ca un mijloc eficace al gandirii. Modul in care cugetarea omeneasca se desfasoara reproduce pe acela al procesului realitatii.

In conditiile revolutiei actuale stiintifice si tehnologice se produc profunde transformari – de structura, de metoda, de viziune – ce determina ca cercetarea stiintifica sa treaca printr-o mutatie fecunda. Aceasta mutatie aduce in prim plan un spatiu privilegiat – acela al intalnirii stiintelor, al dezvoltarii unor cercetari la con­fluenta, la limita, stiintelor. In plan metodologic, asistam la impor­tante 'imprumuturi', la o adevarata contaminare metodologica. Fenomenul este resimtit si in domeniul cercetarii dreptului, in care se imbina metodele traditionale cu cele moderne.



2. PRECIZARI TERMINOLOGICE


Cuvantul metoda vine de la grecescul “methodos” – cale, drum, dar si mod de expunere. Preocuparea pentru perfectionarea metodei a dus la aparitia stiintei despre metoda – metodologia (methodos plus logos

Metodologia reprezinta sistemul celor mai generale principii de investigatie, deduse din sistemul celor mai generale legi obiective. Metoda priveste fie un anumit principiu metodologic (metoda particulara), fie un procedeu tehnic oarecare (metoda individuala). O metoda, in sensul adevarat al cuva 525g64f ntului, trebuie sa fie determinata de insasi obiectul cercetarii stiintifice, trebuie sa corespunda legilor acestuia. Intre diversele trepte metodologice – generala, particulara, singulara – se stabilesc raporturi complexe, in cadrul carora se pot distinge aspecte caracteristice legaturii dintre general si particular, dintre parte si intreg, dintre proces si moment, etc.

O buna cunoastere, explicarea si interpretarea dreptului (a fenomenului juridic) reclama o metodologie corespunzatoare, in baza careia sa se realizeze o intelegere stiintifica a mecanismului actiunii sociale a dreptului, a functiilor lui, a esentei, continutului si formei sale, a legaturilor sale multiple cu societatea.





3. NOTIUNEA METODOLOGIEI JURIDICE


Stiinta dreptului isi afirma statutul epistemologic printr-o preo­cupare constanta si veche pentru perfectiunea mijloacelor gandirii obiectului sau. In ultimul timp, aceasta preocupare este concentrata in cadrul teoriei si sociologiei juridice.

S-a afirmat in literatura juridica faptul ca ' metoda de cercetare in stiinta dreptului – ca imbinare dintre ceea ce este general si ceea ce este specific – isi asteapta inca elaborarea' . Trebuie totusi amintit ca preocupari de definire a metodologiei juridice si de analiza a metodelor cercetarii stiintifice a dreptului sunt prezentate in literatura juridica din tara noastra, mai veche sau mai noua . Asa cum s-a retinut in aceste lucrari, metodologia juridica poate sa apara ca o stiinta despre stiinta dreptului, care dezvaluie aspecte din cele mai importante si pasionante, cum ar fi: modul cum lucreaza omul de stiinta, dar si artizanul dreptului, regulile stiintei dreptului, caracterul sau.

Metodologia juridica este acel sistem al unor factori de relativa invarianta intr-un numar suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legaturile, relatii ce se stabilesc intre diferite metode in procesul cunoasterii fenome­nului juridic

Factorii de relativa invarianta intr-un numar suficient de mare de metode sunt in acest caz principiile, normele sau criteriile metodologice; ele formeaza continutul metodologiei juridice.

Raporturile, legaturile, relatiile ce se stabilesc intre diferite metode, fie inainte, fie in timpul, fie dupa incheierea actului de cercetare stiintifica alcatuiesc obiectul metodologiei juridice. Acest obiect nu-l formeaza deci metodele, in sine, ci raporturile multiple dintre acestea.



4. METODELE CERCETARII STIINTIFICE JURIDICE


A. Metoda logica


Dreptul este o stiinta eminamente deductiva. Atat in con­structiile sale teoretice – obtinute din aproape in aproape – cat si in practica juridica, necesitatea argumentarii se prezinta ca o cerinta sine qua non. Cunoasterea pe cale deductiva pleaca si in drept de la premisa ca nu se poate dovedi deductiv nimic decat pornind de la principii anterioare.

Metoda logica este de larga utilitate in orice act de gandire stiintifica. In drept ea este o totalitate de procedee si operatiuni metodologice si gnoseologice specifice, prin care se creaza posi­ilitatea surprinderii structurii si dinamicii raporturilor necesare intre diferite componente ale sistemului juridic al unei societati.

Inima oricarei deductii – analitice sau sintetice – este silogismul. Stiinta eminamente sistematica, dreptul se apropie con­siderabil de matematica, astfel ca cineva a putut defini dreptul ca o 'matematica a stiintelor sociale'. O asemenea apropiere este posibila datorita caracterului pregnant logic al dreptului. Obiectul lor fiind deosebit, matematica si dreptul au puncte comune sub aspectul formei, decurgand din necesitatea stringenta a probei si formarii ipotezelor. O norma procedurala de drept obliga pe acela care face o afirmatie in fata instantei s-o dovedeasca, stabilind si reguli ce alcatuiesc tehnica dovezii.

Principiile logicii formale nu se transpun mutatis mutandis in domeniul juridic. Ele capata o expresie specifica in drept. Exprimand o asemenea realitate, Kalinowski defineste astfel logica juridica: 'Studiul gandirii juridice discursive in toata intinderea acestuia, adica in toate operatiile ei intelectuale pe care le efectueaza in elaborarea, interpretarea si aplicarea dreptului'

Intr-un sens restrans, logica juridica priveste logica normelor, iar intr-un sens larg, are in vedere elementele constructive de argumentare juridica. In primul rand, aplicarea logicii formale in aprecierile privind fenomenele juridice se circumscrie logicii deon­tice, ca logica a obligatiei si a normelor. In preocuparile de logica juridica, se opereaza diferentieri intre propozitiile care exprima reguli si cele care le explica si comen­teaza . Juristului - omului de stiinta si practicianului – ii este necesar si util intregul aparat al logicii.



Avand in vedere modul in care actioneaza norma juridica asupra comportamentului uman (prin impunerea unei conduite – a face sau a nu face ceva – prin permiterea unei conduite, prin recomandarea sau prin stimularea unui gen de conduita), din punctul de vedere a logicii deontice, s-ar putea formula urmatoarea schema deontica a functionarii normei:


Continut:


o variabila indivizibila pentru agentul actiunii;

o variabila propozitionala pentru caracterizarea actiunii;

o variabila propozitionala pentru caracterizarea conditiilor;

un factor deontic.


Forma

- permis''';' P - interzis = 1

--+ agentului


1. in conditiile c este:           - obligatoriu = O

- recomandat = R

- stimulat = S

- permis''';' P - interzis = 1

- permis = P

- interzis = I

--+ agentului


agentului a sa intreprinda actiunea P


Regula de conduita cuprinsa intr-o norma juridica reprezinta intr-un mod neconditionat ceea ce trebuie sau ce se considera ca este necesar, ceea ce se permite sau ceea ce se recomanda a fi intreprins in planul interactiunii.

Daca stiinta inseamna folosirea sistematica a puterii intelectuale umane pentru producerea cunoasterii, stiinta dreptului isi propune sa expuna tematic si sa analizeze logic, dreptul, in asa fel incat acesta – ca factor de 'programare' a libertatii de actiune a oamenilor – sa constituie un tot coerent, care sa nu se contrazica prin inadver­tente logice, prin contradictii interioare. Aspectele logice ale stiintei dreptului, care monopolizeaza preocuparile omului de stiinta jurist, sunt strans legate de aspectele ei psihologice si sociologice. Ideile normative se exprima in propozitii imperative, ca idei de prescriptie, interdictie, recomandare, stimulare etc.

Inca la inceputul secolului se considera ca pentru a interpreta dreptul sau pentru a construi un sistem de cunostinte bazat pe categorii si concepte functionale, trebuie sa se aplice metoda clasica a jurisconsultilor. 'Aceasta metoda – noteaza Larnaude – se compune din inductie si deductie si consta in mod esential din cercetari ce trebuie efectuate asupra constitutiilor, a acordurilor, a legilor, precum si a deciziilor juridice si a practicii”. Ulterior, utilizarea instrumentelor logice a privit nu numai analiza cons­tructiei tehnice a dreptului – cea care pune in lumina virtutile teoretice ale unui sistem de drept – dar si formalitatile pe care le urmareste si valorile pe care le ocroteste sistemul respectiv. Aceasta extindere a intrebuintarii metodei a legat-o mai strans de celelalte metode, a implicat-o in 'defrisarea' unor zone de cunoastere ignorate pana atunci.



B. Metoda comparativa


Logica defineste comparatia ca pe o operatie ce urmareste constatarea unor elemente identice sau divergente la doua fenomene. Compararea sistemelor de drept ale diverselor state, a trasaturilor ramurilor, institutiilor si normelor acestora s-a dovedit extrem de fructuoasa in procesul metodologic de studiere a fenomenului juridic.

Scopurile specifice ale metodei comparative sunt determinate de raporturile existente intre proprietatile obiective ale categoriilor comparate. Alaturi de comparatie se mai utilizeaza in mod necesar si alte instrumente ale logicii: clasificari (tipologii clasificatoare), diviziuni, definitii, analogii.

Prima regula  a metodei impune a compara numai ceea ce este comparabil. In cadrul acestei reguli va trebui sa se constate, mai intai, daca sistemele comparate apartin sau nu aceluiasi tip istoric de drept sau apartin unor sisteme istorice de drept diferite. Daca sistemele de drept din care fac parte institutiile comparate sunt – ideologic vorbind – antagoniste, este evident ca procedeul comparatiei nu poate fi relevant decat sub aspectul stabilirii diferentelor.

Iata, spre exemplu, daca am dori sa comparam reglementarea institutiei proprietatii in familia dreptului romano-germanic (din care face parte si sistemul nostru de drept) si familia dreptului musulman, vom utiliza analiza de contrast (comparatie contrastanta). Institu­tiile fiind evident deosebite, nu poate fi realizata juxtapunerea acestora, iar rezultatele vor fi prea putin relevante. Spre exemplu (pastrandu-ne in acest cadru): la baza intregului drept de proprietate in dreptul musulman se afla teoria teocratica, potrivit careia intregul pamant apartine lui Allah si trimisului sau, Mahomed. Proprietarul suprem al pamantului islamic este Califul - reprezen­tant si continuator al Profetului

Diferente sensibile exista si in legatura cu figura juridica a altor institutii. Spre exemplu, dreptul musulman reglementeaza intr-un mod aparte institutia casatoriei. Daca doctrina considera casatoria de origine divina, dreptul musulman o trece in randul tranzactiilor civie (un contract facut in vederea 'dreptului de a te bucura de o femeie'). Conditiile de validitate ale contractului sunt: consimtamantul parintilor, prezen­ta a doi martori, constituirea unei dote, absenta oricarui impedi­ment. Logodna este un uzaj constant, fiind un preludiu al casatoriei, constand din declaratia pretendentului. Sunt specifice si uzantele privind desfacerea casatoriei, repudierea sotiei si poligamia.



Asemenea date, pe care le furnizeaza studiul comparatist, sunt de natura a aduce informatii pretioase in legatura cu reglementarile din sistemele de drept diferite, chiar daca nu vor putea fi sesizate similitudini sau juxtapuneri de reglementari intre institutia din sistemul nostru legal si cele din sistemul mai sus numit.

O alta regula a metodei comparative obliga sa se considere termenii supusi comparatiei in conexiunile lor reale, in contextul social, politic, cultural din care au rezultat. De aici, necesitatea ca in procesul de comparare sa se plece de la cunoasterea principiilor  de drept si regularitatii care comanda sistemele de drept com­parat. Luarea in discutie a principiilor – pe langa compararea institutiei si normelor – se impune pentru a mari potentialul stiintific al cercetarii comparate si pentru a preveni un eventual fragman­tarism empiric.

Trebuie cercetat apoi sistemul izvoarelor dreptului care ofera imaginea pozitiei diferite a formelor de exprimare a dreptului (legi, cutume, precedente judiciare) de la un sistem juridic la altul.

In sfarsit, in aprecierea termenului de comparat sa se tina seama nu numai de sensul initial al normei, ci si de evolutia acesteia in timp, in procesul aplicarii normei. In acest proces – si mai ales cand textul supravietuieste unor perioade social-istorice diferite – forma initiala a regulei de conduita poate evolua intr-atat, incat sensul normei apare complet diferit. Comparatistul va trebui in acest caz sa apeleze la literatura de specialitate, sa cerceteze starea moravu­rilor si influenta traditiilor.

La baza tuturor comparatiilor trebuie sa stea descoperirea unui numar anumit de indici comuni, a caror existenta permite discutia despre o identitate de fenomene.

In concluzie functiile dreptului comparat nu pot fi disociate de functiile generale ale Teoriei dreptului (cognitiva, critica practic-aplicativa­). Comparata ajuta esential la construirea tipologiilor juridice si clasificarilor. In procesul de legiferare, metoda compara­tiva, are de asemenea, o importanta majora, ea furnizand informatii pretioase legiuitorului in legatura cu reglementarile cuprinse in alte sisteme de drept sau in documente juridice internationale.


C. Metoda istorica


Metoda istorica se impleteste strans cu istoria dezvoltarii so­ciale.

Pentru juristi este extrem de importanta dezvaluirea sensului evenimentelor trecute, a regularitatilor ce prezideaza la suc­cesiunea acestora, regularitati ce-si exercita influenta si asupra dreptului, determinand modificari in continutul reglementarilor si fizionomii specifice institutiilor juridice. In fiecare lege sunt sin­tetizate necesitati reale ale vietii, se exprima o anumita stare a moravurilor. Pentru acest motiv, cunoasterea reglementarilor si formelor de drept, constituie un important document si pentru istorie. Legea celor XII Table, care a rezistat – cu mici modificari timp de peste 10 secole, vasta opera legislativa a lui Juistinian (Codul, Digestele, Institutele, Novelele),Codul lui Manu in India etc., sunt monumente juridice, dar in egala masura, acestea stau dovada evolutiei istorice. In indelungata istorie a poporului roman, formele dreptului vechi fac proba spiritului umanist, al setei de dreptate si adevar care au caracterizat acest popor – urmasul celor mai drepti si mai viteji dintre traci cum ii caracteriza Herodot pe geto-daci. In constiinta poporului (si in cercetarile de istorie), legea tarii sau obiceiul pamantului erau socotite ca un 'drept vechi', o datina din batrani, provenind din timpuri 'de dinainte', de la alcatuirea tarii sau mai incolo. Mai tarziu, in dreptul feudal scris (Pravila lui Vasile Lupu, Pravila lui Matei Basarab etc.), sunt cuprinse noi reglementari, care oglindesc schimbarile petrecute in viata economica, politica, culturala a tarilor romane.

Pentru cunoasterea sistemelor de drept sunt extrem de utile juristului concluziile istoricului, asa cum si istoricul trebuie sa se aplece asupra documentului juridic.

Apeland la istorie, dreptul isi afla conditiile ce-i pot descifra ascendenta; cunoscand fenomenele suprapuse de drept, istoria isi procura statornice modalitati de atestare documentara. Teoria generala a dreptului si stiintele particulare (stiintele juridice de ramura), abordeaza de fiecare data dimensiunea istorica a conceptelor si categoriilor cu care opereaza. Astfel, plecand de la datele pe care le ofera istoria, in cercetarea marilor institutii juridice, stiinta dreptului, constatand vechimea lor, le urmareste evolutia, configuratia, functiile etc. Teoria dreptului opereaza cu categoria de tip al dreptului, cu cea de bazin de civilizatie juridica, plecand de la datele de cunoastere oferite de stiinta istoriei. Originea si aparitia statului si dreptului nu pot fi studiate fara sa se porneasca de la punctele de vedere afirmate in istorie. Uneori, pe baza unor date istorice, se realizeaza reconstituirea fizionomiei unor institutii ale dreptului, actiune ce permite o analiza retrospectiva cu largi implicatii in intelegerea pozitiei respectivelor institutii in dreptul actual.


D. Metoda sociologica


Metoda sociologica, reprezinta o directie de cercetare cu reale foloase pentru cunoasterea realitatii juridice.

Existenta dreptului este intim legata de viata sociala. S-ar putea afirma ca aceasta legatura se cristalizeaza in raporturi mai directe decat acelea ale moralei, spre exemplu. Toate fenomenele juridice sunt fenomene sociale (evident, nu toate fenomenele sociale sunt juridice).

Dreptul, oricare ar fi formele si genurile sale, este totdeauna fondat pe recunoasterea colectiva, fara de care nu s-ar putea stabili acea corespondenta intre obligatiile unora si pretentiile altora. Cu alte cuvinte, dreptul este social  prin vocatie si prin continut.

Intalnirea dintre sociologie si drept s-a petrecut in conditiile in care, la o suta de ani de la aparitia, in 1804, a Codului civil francez s-a constatat o anumita ramanere in urma a legilor fata de evolutia societatii, o anumita 'intarziere culturala' a drep­tului. Acesta nu mai putea da intotdeauna solutii operative aspec­telor noi pe care viata le ridica. Dreptul se afla 'in intarziere fata de fapte', el incepea sa-si dezvaluie limitele.

Cel care pune bazele cercetarii sociologice a dreptului este juristul german Eugen Erlich prin lucrarea sa 'Grundlegung der Soziologie des Recht' (Bazele soeiologiei dreptului), aparuta in 1913. Erlich, adept al 'liberului drept', fundamenteaza necesitatea unei cercetari mai cuprinzatoare a realitatii juridice, care nu se poate reduce la studiul normelor si institutiilor juridice fiind necesare cercetari in plan vertical, in adancime, pentru a se pune in evidenta 'dreptul viu'.

In continuare, cercetarea sociologica juridica ia amploare, con­tribuind la aceasta atat sociologi de renume cum ar fi: G. Trade, E. Durkheim, M. Weber, G. Simmel s.a., cat si juristi bine cunoscuti, de ex. Th. Geiger, R. Stammler, H. Levy-Bruhl, M. Hauriou, R. Treves, J. Carbormier etc. Si in Romania au existat preocupari de cercetare sociologica a dreptului, de mai multa vreme. Merita a fi amintite aici eforturile interdisciplinare de cercetare in echipa promovate de Scoala sociologica monografica, organizata si condusa de Dimitrie Gusti (cunoscuta in Europa si sub titulatura de 'Scoala sociologica de la Bucuresti'). Sunt, de asemenea, demne de remarcat cercetarile (mai ales cele de axiologie juridica) datorate profesorului Petre Andrei; sau lucrarile profesorilor Mircea Djuvara, Eugeniu Sperantia, Mircea Manolescu, Traian Herseni, H.H. Sthal si altii.

Cercetarile sociologice juridice dau o perspectiva noua studiului realitatii juridice, ca realitate sociala, verificand modul in care societatea influenteaza dreptul si suporta, la randu-i influenta din partea acestuia. Acelasi obiect (dreptul) pe care stiintele juridice il studiaza din interior, sociologia juridica il studiaza din exterior. Cercetarea sociologica a dreptului pune in lumina faptul ca intre fenomenele sociale exista unele care au un caracter juridic deosebit – legile, activitatea jurisdictionala, activitatea administrativa – denumite uneori si fenomene juridice primare , intrucat trasatura lor evident jundica le face sa se identifice cu dreptul. In acelasi timp, insa, exista si fenomene juridice secundare, in care elementul juridic este mai putin evident – responsabilitatea sociala, statutul si rolul individului etc., - desi nu se poate afirma ca acest element lipseste cu desavarsire. Cercetarea sociologica juridica imbratiseaza fara discriminari ambele forme de cuprindere a elementelor de juridicitate in fenomenele vietii sociale. Prin metode care-i raman specifice (observatia, sondajul de opinie; ancheta sociologi­ca, chestionarul, interviul), sociologia juridica imbratiseaza urma­toarele domenii: domeniul crearii dreptului; domeniul cunoasterii legilor de catre cetateni si organele de stat; domeniul pozitiei subiectilor raporturilor sociale fata de reglementarile juridice in vigoare; domeniul cercetarii cauzelor concrete ale incalcarii drep­tului; domeniul limitelor reglementarii juridice, a raportului dintre sfera reglementarilor juridice si extrajuridice, al formelor juridice si metajuridice de influentare a conduitei cetatenesti.           

Intre temele de cercetare sociologica juridica se intalnesc: docu­mentari solicitate de organe cu competente normative, investigatii cu caracter de expertiza legala, investigatii privind modul de admi­nistrare a justitiei, cunoasterea legii, investigatii privind desfasura­rea procesului de reintegrare sociala a persoanelor ce au comis fapte antisociale etc. Cercetarea sociologica juridica (metoda so­ciologica) poate fi utilizata de legiuitor pentru a-si procura informatii in legatura cu masura in care legea este respectata si in ce proportie isi gaseste suport din partea sentimentului juridic comun.



In concluzie, intrucat dreptul este o realitate sociala, intrucat regu­lile de drept au importante consecinte implicate in destinul social si individual al omului, juristul nu se poate izola la adapostul tehnicii juridice, el trebuie sa se plaseze in centrul vietii sociale sa acorde aspectelor sociologice ale dreptului cea mai mare atentie. Aspectele de contact, sociologico-juridice, deschid perspectivele seducatoare ju­ristului, determinandu-l sa deschida larg ochii spre lumea exterioara.


E. Metodele cantitative


Necesitatea introducerii unor metode cantitative in cercetarea stiintifica juridica si in practica dreptului a izvorat din nevoia de a conferi noi valente acestei cercetari, in stransa legatura cu unitatile practice. Folosirea calculatoarelor ajuta deciziei; aceasta folosire nu ingusteaza posibilitatile de decizie, ci dimpotriva, le optimi­zeaza. Timpul economisit este folosit la fundametarea temeinica a deciziei. Informatica juridica imbunatateste procesul decizional prin rapiditatea efectuarii diferitelor operatiuni. In ultimul timp, chiar in plan decizional, se poate vorbi de rolul ordinatorului – este vorba de deciziile cu caracter 'repetitiv' (mai ales in domeniul deciziei administrative) caracterizate prin faptul ca in continutul lor se face aplicarea mecanica si identica (pentru aceleasi categorii de fapte) a unor norme juridice la situatii reductibile in formule matematice finale

Pe plan mondial cercetarile de informatica juridica au fost orientate in urmatoarele directii: elaborarea si sistematizarea legislatiei, evidenta legislativa, evidenta deciziilor de practica judecato­reasca (a precedentelor judecatoresti), stocarea si sistematizarea informatiei stiintifice juridice, evidente criminologice etc.

In general, metodele cantitative aplicate in drept au meritul incontestabil de a contribui efectiv la perfectionarea reglementarilor juridice, la sporirea eficientei lor sociale, precum si la imbunatatirea activitatii practice de realizare a dreptului. De aceea, orice rezerva, orice prejudecata, cu privire la utilitatea acestor metode trebuie statornic inlaturate.




Tr. lonascu, E. Barasch, Teorie si metoda in stiinlele sociale. VoI. VI. Ed. Politica, Bucuresti, 1966, p. 113

M. Manolescu Teoria si practica dreptului, Bucuresti, 1946; S. Popescu, D. lIiescu Probleme actuale ale metodologiei juridice, Bucuresti, 1979; M. Oroveanu Organizare si metode in administratia de stat, Bucuresti, 1978; A. Naschitz Tehnica legIslativa si metodologia in drept, Studii si Cercetari Juridice, l, 1968; N. Popa, A. Raducanu Quelques consideration sur la notion de la methodologie juridique, Analele Universitatii Bucuresti, Drept, 2, 1983; I. Craiovan op.cit., p. 107-117

N. Popa, A. Raducanu, op.cit., p. 34

Nu exclusiv deductiva, pentru ca astfel de stiinte nu exista.

G. Kalinowski, De la specificité de la logique, citat de: Gh. Mihai, Elemente constructive de argumentare juridica. Ed. Academiei, Bucuresti, 1982, p. 24

J. Horowitz, Logica si dreptul; Z. Wedberg, Conditii preliminare ale aplicarii logicii deontice in rationamtele juridice; A. Wedberg, Probleme ale analizei logice a stiintei dreptului, VoI.: Norme, valori, actiune, Ed. PoIitica, Bucuresti, 1979.; P. Cosmovici, Gandirea juridica in perspectiva logicii formale si a metalogicii., Studii si cercetari juridice, 1, 1971

Schema conceputa de G. H. von Wrigt in: Norma si actiune

M. Daoulibi, La jurisprudence dans le droit islamique, Paris, 1941

J. Carbonnier Sociologie juridique, A. Colin, Paris, 1977, p. 17 si urm

V. Hanga Calculatorul in ajutorul deciziei, Studii si cercetari juridice, 1, 1989, p. 73-75; idem Invatamantul juridic asistat de calculator, S.C.J. 2.1988; T. Paraschiv, I. Stoi, M. Bota Informatica juridica, 1, Concepte si operare, Ed.Augusta, Timisoara, 1998






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact