StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept general
Trimite articolul prin email Persoana fizica ca subiect distinct de drept : Drept general Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Persoana fizica ca subiect distinct de drept



Persoana fizica ca subiect distinct de drept


In dreptul civil, persoana fizica este cel mai bine descrisa incepand de la notiunea identificarii persoanei fizice care reprezinta “individualizarea omului in raporturile juridice civile”. Identificarea persoanei fizice se face prin nume, domiciliu si starea civila care sub aspectul naturii lor juridice sunt drepturi personale nepatrimoniale, conform articolului 54 din Decretul nr.31 pe 1954.




Apoi ii este descrisa capacitatea juridica care cuprinde capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Capacitatea de folosinta in conformitate cu Gheorghe Beleiu este o parte a capacitatii civile a omului care consta in aptitudinea omului de a avea drepturi si obligatii care sunt civile “dar nu drepturi si obligatii in general, ceea ce rezulta din articolul 1 si 2 din Decretul nr. 31 pe 1954, care recunosc persoanei fizice si persoanei juridice drepturile subiective civile, iar nu orice drepturi”

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice fiind generata de anumite caractere juridi 424f55e ce : legalitate, generalitate, inalienabilitate, intangibilitate, egalitate si universalitate.

Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice definita in dreptul civil ca fiind acea parte a capacitatii civile a omului care consta in aptitudinea acestuia de a dobandi si exercita drepturi civile si de a-si asuma si executa obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile, are la baza definitia legala continuta in articolul 5 alineat 3 din Decretul numarul 31 pe 1954.

Aceasta capacitate are doua premise : existenta capacitatii de folosinta a persoanei fizice si existenta discernamantului. Ea poate lipsi la minorii sub 14 ani, alienatii ori debilii mintali pusi sub interdictie judecatoreasca. Capacitatea de exercitiu restransa apartine minorilor intre 14 si 18 ani iar persoanele care au implinit varsta de 18 ani sau femeia casatorita inainte de 18 ani are capacitate de exercitiu deplina.

In Romania, persoana fizica se bucura de ocrotire prin mijloace de drept comun. Mai ales dupa Revolutia din 1989 au fost adoptate numeroase acte normative in acest sens, cum ar fi, Decretul-Lege nr. 138/1990 privind imbunatatirea conditiilor pentru ocrotirea, educarea, scolarizarea si pregatirea profesionala a copiilor si tinerilor cu deficiente fizice sau intelectuale si a minorilor inadaptati ; Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Conventiei cu privire la drepturile copilului, Legea Cetateniri romane, nr.21/1991.

In articolul 17 din Constitutie se prevede ca “cetatenii romani se bucura in strainatate de protectia Statului roman si trebuie sa-si indeplineasca obligatiile, cu exceptia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din tara”.

Categoriile de persoane pentru care legea civila ofera mijloace proprii de ocrotire sunt persoanele fizice aflate in situatii speciale, datorita varstei, stari de sanatate mintala, altor circumstante deosebite. Aceasta ocrotire se face prin intermediul parintilor, tutelei sau curatelei.

In dreptul constitutional persoana fizica este subiect de drept in calitate de cetatean. Cetatenii pot aparea ca subiecte de drept constitutional o data ca persoane fizice, distinct, alta situatie ca persoane investite cu anumite functii si cu o anumita calitate intr-un organ de stat ca deputat sau senator, si a treia situatie este aceea cand persoanele fizice sunt organizati pe circumscriptii electorale.

In prima situatie cetatenii sunt subiecte de drept atunci cand isi realizeaza drepturile lor fundamentale cum ar fi dreptul la munca, dreptul la invatatura.

In cea de a doua situatie apar ca subiecte ale raportului de reprezentare care este un raport tipic de drept constitutional.

In cea de a treia situatie apar ca subiect de drept constitutional cu ocazia alegerilor prezidentiale si legislative

In concluzie individul care se afla intr-o relatie de cetatenie cu statul intra intr-o multitudine de raporturi juridice, care confirma rolul ce revine individului in viata oricarei societati

Conform legii este cetatean roman, persoana fizica care s-a nascut in Romania, din parinti de cetatenie romana, sau daca s-a nascut in Romania, chiar daca numai unul dintre parinti este cetatean roman, ori daca s-a nascut in strainatate si ambii, sau numai unul dintre parinti are cetatenie romana.



O alta situatie este aceea ca daca copilul gasit pe teritoriul statului roman nu ii sunt cunoscuti nici unul din parinti, el este cetatean roman.

Conform articolului 4 din Decretul nr.31/1954 toti cetatenii romani au capacitate juridica.

Cu privire la dobandirea cetateniei romane, dreptul romanesc a adoptat sistemul IUS SANGVINIS, adica Dreptul sangelui. Cetatenia romana se poate dobandi prin nastere, prin repatriere, prin adoptie si la cerere.

Cu privire la reglementarile juridice ale cetateniei romane se pot distinge 4 principii si anume : numai cetatenii romani sunt titularii tuturor drepturilor prevazute de Constitutie si legi, numai cetatenii romani sunt tinuti a indeplini toate obligatiile prevazute de Constitutie si legile tarii, un alt principiu este acela ca toti cetatenii romani sunt egali in drepturi si obligatii, cetatenia este in exclusivitate o chestiune de stat, adica constituie un atribut exclusiv al statului si un ultim principiu este acela potrivit caruia cetatenia nu produce nici un efect juridic dupa, cetateniei sotilor

Un alt subiect de drept este cetateanul strain. Conform reglementarilor actuale sunt cetateni straini persoanele care nu au cetatenie romana si au in schimb o cetatenie straina. Cetatenii straini au aceleasi drepturi fundamentale cu cetatenii romani fara drepturile politice, adica nu au dreptul de a alege sau de a fi alesi. In schimb cetatenii straini au alte drepturi, si anume acelea care le sunt recunoscute prin lege ori acorduri internationale, la care Romania este parte.

Potrivit legilor actuale, cetatenii straini au obligatia sa respecte legile romane pe timpul sederii lor in Romania.

Cetatenii straini pot aparea ca subiecte ale raporturilor de drept constitutional in raporturi ce se nasc cu privire la acordarea cetateniei si a azilului politic.

Cu privire la apatrid, reglementarile actuale il definesc ca fiind persoana fara cetatenie. Cetatenia se poate pierde la cerere, iar in alte state, in urma unei condamnari pentru savarsirea unor fapte grave. O alta situatie este aceea cand un cetatean si-a pierdut cetatenia sa si nu a dobandit o alta, el devine apatrid, la fel si copilul nascut din parinti apatrizi.

Apatridul nu beneficiaza de capacitate juridica, ea fiind recunoscuta numai in forma expresa prin lege, aceasta reprezentand o exceptie.

In 1954 si 1961 s-au adoptat doua conventii prin care s-au urmarit evitarea cazurilor de apatrizi. Prin Conventia 1961 statele parti au obligatia sa acorde calitatea de cetatean acelor persoane care altfel ar fi apatrizi, indiferent daca s-au nascut sau nu pe teritoriul acelui stat, si de asemenea statul este obligat sa nu retraga vreunui individ cetatenia daca prin acest act, cel in cauza ar deveni apatrid

In dreptul international privat persoana fizica adica, strainul, se bucura de aceleasi drepturi ca si cetateanul roman, exceptie facand drepturile politice.

Ca si in dreptul international public, cetateanului strain i se pot aplica mai multe feluri de regimuri juridice, cum ar fi regimul national, adica i se acorda drepturile civile de care se bucura si cetatenii romani, regimul special potrivit caruia i se acorda drepturi prevazute in legi speciale sau in tratate internationale, regimul clauzei natiunii celei mai favorizate, sau un regim mixt, adica un regim combinat din celelalte doua.

In Romania potrivit legii nr. 25/1969 sunt considerati straini, persoanele care nu au cetatenie romana, fie ca au cetatenie straina, fie ca nu au nici o cetatenie, si lor li se acorda drepturile fundamentale de care se bucura cetatenii romani, cu exceptia drepturilor politice.

Articolul 18 din Constitutia Romaniei prevede ca strainii si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si alte legi.

Cu privire la imunitatile si principiile diplomatice, articolul 31 din Constitutia Romaniei stipuleaza ca diplomatul se bucura de imunitate si jurisdictie pentru faptele savarsite pe teritoriul statului acreditar. Beneficiaza de imunitate seful de misiune si ceilalti membri ai personalului diplomatic notificati ca atare la M.A.E. si inscrisi in lista Corpului diplomatic, precum si membrii lor de familie, personalul administrativ si tehnic si personalul de serviciu, personalul care se gaseste in serviciul personal al sefului de misiune. Agentul diplomatic se bucura de imunitate de jurisdictie penala, care este cea mai completa, este absoluta, aplicandu-se atat pentru actele oficiale ale diplomatului cat si pentru actele oficiale ale diplomatului, cat si pentru actele sale particulare. Imunitatea de jurisdictie administrativa se aplica in special in cazul contraventiilor. Imunitatea de jurisdictie civila inseamna neadmiterea ca un diplomat sa fie actionat in fata unui tribunal al statului acreditar pentru cauze de drept civil. Imunitatea de executare inseamna ca bunurile pe care le are agentul diplomatic nu pot fi sechestrate ca o masura administrativa sau judiciara.



Imunitatile si privilegiile diplomatice reprezentand unele din cele mai vechi practici si concepte ale dreptului internantional public, datand din perioada sclavagista sub forma inviolabilitatii persoanei solului

In dreptul administrativ ca persoana fizica este functionarul public. In lege se prevede ca este functionar public persoana fizica numita in mod legal intr-o functie publica in vederea realizarii atributiilor unui serviciu public al statului, al judetului sau al comunei.

Functionarii publici sunt numiti de catre conducatorul serviciului public sau de catre conducatorii serviciului public ierarhic superior pe termen nelimitat.

Functionarii publici isi desfasoara activitatea in serviciul public al Presedentiei, al celor doua Camere ale Parlamentului, al guvernului, al ministrilor si al celorlalte organe ale administratiei publice locale de specialitate, al serviciilor publice descentralizate ale acestora in servicii publice locale si judetene prin aparatul propriu al consiliilor judetene, prefecturilor, primariilor oraselor si comunelor, precum si in alte institutii publice instituite prin lege cu atributii de autoritate publica.

In aceasta categorie de functionari publici numiti nu sunt inclusi ministri, secretari, subsecretari de stat si ceilalti asimilati acestora care sunt functionari publici numiti.

Aceasta definire este insuficienta deoarece se refera doar la functionarii publici “numiti” adica numai la persoanele fizice numite intr-o functie publica desi, si persoanele fizice alese intr-o functie publica pot avea calitatea de functionari publici.

Functionarul public trebuie sa indeplineasca anumite conditii pentru a ocupa aceasta functie publica si anume sa aiba numai cetatenie romana si domiciliul in tara, sa cunoasca limba romana, sa aiba varsta de 18 ani impliniti sau 30 de ani pentru prefecti, 50 de ani pentru secretari si deputati si 35 de ani pentru presedinte, sa aiba capacitate deplina de exercitiu, sa fie apt din punct de vedere medical pentru exercitarea functiei, sa aiba o tinuta morala si civica corespunzatoare functiei respective, sa indeplineasca conditiile de studii si de vechime care sunt necesare pentru functia sa, si sa nu fi fost condamnat pentru o infractiune intentionata contra vietii, avutului public sau privat, autoritatii publice si pentru o infractiune de serviciu sau in legatura cu serviciul sau pentru orice alta infractiune savarsita cu intentie, care l-ar face incompatibil cu functia publica.

Pentru exercitarea functiei de functionar public persoanele numite sau alese in acest scop “detin” o serie de incompatibilitati. Functionarii publici nu pot detine in acelasi timp doua functii publice cu exceptia functiilor didactice de cercetare stiintifica, medico-sanitare si artistice. Deasemenea functionarii publici nu pot face parte din consiliile de administratie, ori nu pot fi cenzori la societatile comerciale cu capital privat ; la aceste societati functionarii publici nu pot sa exercite activitati cu scop lucrativ care au legatura cu atributiunile lor de serviciu.

Functionarii publici pot totusi sa fie alesi pentru exercitarea unui mandat public ; in timpul exercitarii mandatului acesti functionari publici suspendati din functia publica pe care au detinut-o, iar dupa expirarea mandatului, functionarii publici au dreptul sa revina pe functia avuta anterior sau pe una echivalenta.

In legatura cu obligatiile lor, functionarii publici sunt datori sa-si consacre activitatea profesionala indeplinirii atributiilor ce revin functiei publice pe care o ocupa.

Functionarii publici au obligatia sa se abtina de la manifestarea opiniilor publice cu caracter politic, aceasta obligatie este lipsita de imperativitatea normativa necesara.

Cu privire la “optiunea” functionarului public de a face parte dintr-un partid politic este necesar sa se prevada explicit aceasta interdictie.

Printre alte obligatii mai sunt acelea de a se conforma dispozitiilor date functionarului public de catre functionarul public de conducere ierarhic superioare, cu exceptia acelor dispozitii care sunt ilegale, functionarul public de conducere raspunde pentru dispozitiile date.

O alta obligatie este aceea de a pastra secretul de serviciu, alta este aceea ca functionarul public de executie nu are dreptul sa primeasca direct cereri a caror rezolvare este in competenta lor.



Aceasta notiune – obligatie – se foloseste si cu sensul de indatorire

O alta categorie de persoane fizice cu un rol foarte important in viata sociala, economica si politica sunt deputatii si senatorii care sunt alesi pe o perioada de 4 ani. Acestia se bucura de o serie de drepturi si obligatii printre care dreptul si obligatia de a participa la intreaga activitate a Camerelor Parlamentului, dreptul de a urmari aplicarea legii si celelalte masuri hotarate de Parlament, dreptul si obligatia de a pastra o stransa legatura cu alegatorii din circumscriptia electorala din care au fost alesi, dreptul de a fi indemnizati, de a primi diurne, de a li se asigura cazarea si gratuitatea calatoriei pe tren, avion, autobuz. De asemenea li se ramburseaza taxele de posta si telecomunicatii pentru activitati legate de exercitarea mandatului.

De mentionat sunt si incompatibilitatile functiei de deputat sau senator, cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului.

O serie de “drepturi” de care se bucura parlamentarii sunt imunitatile parlamentare care reprezinta o garantie juridica a exercitarii nestingherite de catre deputati si senatori a activitatii lor. Ea nu trebuie interpretata ca o inlaturare a raspunderii pentru incalcarea legilor, ci ca o protectie impotriva eventualelor abuzuri sau presiuni.

Imnunitatea parlamentara urmareste punerea deputatilor si senatorilor la adapost impotriva unor urmariri judiciare abuzive sau sicanatorii.

Exista doua categorii de imunitati parlamentare ; prima categorie este caracterizata de inexistenta raspunderii care pune parlamentarul la adapost pentru tot ce priveste activitatea legata de exercitarea mandatului cum ar fi discursul, opiniile.

Imunitatile din a doua categorie sunt numite si inviolabilitati care cuprind reguli speciale privind retinerea, arestarea, trimiterea in judecata penala in cazul in care deputatii sau senatorii sunt invinuiti de crime sau delicte, aici crima semnificand infractiuni. Aceste reguli ocrotesc parlamentarii impotriva unor abuzuri, urmariri judiciare nejustificate declansate de catre executiv sau adversari. Nici un deputat sau senator nu poate fi retinut, arestat perchezitionat sau trimis in judecata penala sau contraventionala fara incuviintarea Camerei dupa ascultarea sa. Competenta de judecata apartine Curtii Supreme de Justitie.




Gh.Beleiu-Dreptul civil roman, 1995, p. 253

Ion Muraru-Drept constitutional si institutii politice, 1997

Dumitru Mazilu-Teoria generala a dreptului, p. 294

Ion Muraru-Drept constitutional si institutii politice, 1997

Dumitru Mazilu-Teoria generala a dreptului, p. 296

A.Nastase, A.Bolintineanu-Dreptul international public

Mircea Preda-Tratat elementar de drept administrativ roman






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact