StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept general
Trimite articolul prin email Elemente esentiale privind dreptul concurentei : Drept general Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Elemente esentiale privind dreptul concurentei



Elemente esentiale privind Dreptul concurentei




Introducere





Una din conditiile de baza pentru existenta unei economii de piata functionale, alaturi de libertatea de miscare a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului, o reprezinta un mediu concurential nedistorsionat. Astfel, comerciantii, fie la nivel national, fie la nivel comunitar, trebuie sa interactioneze pe cat posibil in mod liber, fara influente negative din partea agentilor puternici sau aflati in situatii privilegiate, asociatiilor de agenti economici sau a statului. Intr-o economie de piata functionala, respectarea normelor privind concurenta asigura progresul economic, apararea interesului consumatorilor si competitivitatea produselor si serviciilor in cadrul economiei respective dar si fata de produsele de pe alte piete.

Mediul concurential poate fi afectat negativ de activitatile anticoncurentiale care reprezinta obiectul sau efectul intelegerilor sau a practicilor concertate intre agentii economici, de abuzul de pozitie dominanta a unor agenti economici puternici; de asemenea, concurenta poate fi distorsionata prin subventiile acordate de stat unor agenti economici, ceea ce le creeaza o pozitie avantajoasa fata de ceilalti concurenti pe piata respectiva.

In cele ce urmeaza vor fi in primul rand analizate normele adresate comportamentului anticoncurential al agentilor economici.


Dreptul national si dreptul comunitar in materia concurentei – prezentare si relatie


Avand in vedere necesitatea crearii unui mediu concurential, Constitutia prevede ca economia Romaniei este economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta. De asemenea, statul este obligat sa asigure libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie.[1] Legislatia subsecventa dezvolta aceste principii in Legea concurentei nr. 21/1996 si in Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat . Un alt act normativ important pentru aceasta materie este Legea nr. 11/1991 privind concurenta neloiala care nu face obiectul prezentului studiu. Trebuie insa precizat ca normele Legii 11/1991 nu intra in sfera de aplicare a dreptului comunitar al concurentei, raporturile juridice respective fiind stabilite in mod liber de legislatia fiecarui stat membru UE, urmand a fi aplicate complementar cu normele stabilite de legile 21/1996 si 143/1999 mai sus mentionate, si binei 939j91j nteles, cu normele dreptului comunitar, astfel cum vom vedea in cele ce urmeaza.

Aceste legi sunt puse in aplicare si detaliate prin numeroase regulamente, instructiuni si alte acte emise de Consiliul Concurentei, potrivit modelului european, avand in vedere transpunerea corecta si completa a acquis-ului comunitar[5].


In ceea ce priveste normele dreptului comunitar, Tratatul stabilind Comunitatea Europeana[6] (TCE) prevede ca activitate esentiala a Comunitatii Europene crearea unui sistem care sa asigure un mediu concurential nedistorsionat in cadrul pietei interne. In acest sens art. 81 si 82 din acelasi Tratat interzic intelegerile si practicile concertate care au ca obiect sau efect restrictionarea sau denaturarea concurentei pe piata comunitara, precum si abuzurile de pozitie dominanta. Conditia comuna pentru a fi aplicabile aceste norme comunitare este ca activitatile sau inactivitatile respective sa afecteze comertul intre statele membre. In cazul in care, spre exemplu, o intelegere care are ca efect restrangerea concurentei intr-un stat membru, dar nu aduce atingere comertului cu alte state membre, atunci situatia respectiva va intra sub incidenta reglementarilor nationale in cauza, fara a fi aplicabil art. 81 TCE .

Articolele 88 si 89 TCE reglementeaza ajutorul de stat, iar art. 86 prevede norme aplicabile agentilor economici cu caracter public (ex. regii autonome, societati comerciale la care participarea statului este majoritara, etc.), care sunt obligati sa respecte regulile specifice mediului concurential, avand in vedere faptul ca se afla in situatii speciale, privilegiate.


In baza acestor prevederi ale Tratatului, conform art. 83 TCE, Consiliul Uniunii Europene a adoptat legislatia secundara in vederea punerii in aplicare a normelor respective. Intre cele mai importante se distinge Regulamentul nr. 17/62[8] pentru aplicarea art. 81 si 82, inlocuit prin Regulamentul nr. 1/2003 , in vigoare din mai 2004. Principalele modificari aduse de noul regulament, care va fi prezentat in ultima sectiune, vizeaza inlocuirea sistemului centralizat, in care rolul cel mai important revenea Comisiei Europene, cu un sistem bazat pe aplicarea descentralizata a normelor privind concurenta, competente esentiale fiind transferate autoritatilor nationale de concurenta, inclusiv instantelor judecatoresti, potrivit normelor procedurale specifice fiecarui stat membru.


In urma prezentarii celor doua seturi de acte normative, este important sa analizam relatia intre acestea, pentru a intelege necesitatea cunoasterii dreptului comunitar, in paralel cu cel national, si mai ales a modului de aplicare a acestuia, in interpretarea institutiilor comunitare, cu precadere cea stabilita de Curtea Europeana de Justitie.


O caracteristica esentiala a dreptului comunitar, astfel cum a decis Curtea Europeana de Justitie este suprematia acestuia[10]. Materia concurentei reprezinta un domeniu in care Comunitatea are „competenta exclusiva”. Prin urmare, in domeniul concurentei, statele membre nu pot legifera decat in masura in care transpun sau aplica dreptul comunitar sau in domeniile inca nereglementate la nivel comunitar (ex. concurenta neloiala, activitati care nu intra sub incidenta art. 81-89 TCE). O data ce Comunitatea, prin institutiile sale a actionat, reglementand anumite raporturi juridice, statele membre sunt obligate, potrivit Tratatului , pe de o parte sa se abtina de la orice actiune de natura a aduce atingere realizarii obiectivelor stabilite de Tratat, iar pe de alta parte sa aduca la indeplinire obligatiile stabilite de acesta.

In consecinta normele de drept national al statelor membre, in materia concurentei, si modul de aplicare a acestora nu trebuie sa contravina celor comunitare si felului in care acestea sunt interpretate.

In ceea ce priveste statele candidate, cum este Romania, pana la data aderarii, nu au obligatia formala de a aplica normele de drept comunitar in mod direct, insa relatiile dintre Romania, pe de o parte si Comunitatea Europeana pe de alta parte, sunt reglementate in prezent de Acordul de asociere[12]. Acest acord are la baza modelul Tratatului si stabileste pentru Romania, ca si pentru statele membre UE, obligatia de a respecta normele privind libera concurenta. In plus, in prezent este deschis pentru negocieri capitolul 6 „Concurenta”, pentru inchiderea caruia o conditie importanta este capacitatea de a aplica integral acquis-ul comunitar inainte de data aderarii.


In acest context, legislatia romana mentionata transpune aproape integral prevederile acquis-ului comunitar in materia concurentei si ajutorului de stat, insa exista obligatia pentru autoritatile romane sa aplice in mod corect aceste prevederi, in spiritul si conform interpretarii cristalizate la nivelul Comunitatii Europene, obligatie ce incumba in mod egal si asupra instantelor judecatoresti, chiar inaintea datei aderarii. In practica, aplicarea efectiva intampina dificultati determinate de nivelul reformelor economice si de gradul de dezvoltare insuficient al economiei functionale, ceea ce face necesara, spre exemplu, acordarea unor ajutoare de stat in sectoarele sensibile ale economiei. Desi acest principiu este acceptat la nivel comunitar, este esentiala respectarea stricta a legislatiei concurentiale si reducerea conforma a exceptiilor.


Trebuie totodata subliniat ca legislatia majoritatii statelor membre, la fel ca prevederile legii romane, preia integral dispozitiile art. 81 si 82 TCE referitoare la intelegerile si practicile concertate, respectiv abuzul de pozitie dominanta. Armonizarea celor doua tipuri de sisteme reprezinta in principiu un aspect pozitiv, simplificand sarcina autoritatilor comunitare si nationale competente sa aplice prevederile in cauza, precum si situatia agentilor vizati de acestea; nu trebuie omise insa posibilele conflicte de competenta intre autoritatile comunitare – Comisia Europeana, pe de o parte si autoritatile nationale de concurenta. In acest sens, Regulamentul CE 1/2003 cuprinde norme referitoare la stabilirea competentei si colaborarea intre autoritatile mentionate.


Inainte insa de a analiza aspectele procedurale privind dreptul concurentei, consideram necesara o scurta prezentare a normelor de drept material si a principiilor stabilite in interpretarea acestora la nivel comunitar, in special in jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, interpretare obligatorie si la nivel national. Pentru facilitarea intelegerii conceptelor respective vom prezenta comparativ normele de drept comunitar si cele nationale.


Intelegerile intre agentii economici si practicile concertate


Sunt definite in Tratatul stabilind Comunitatea Europeana in art. 81[14] ca fiind incompatibile cu piata interna toate intelegerile intre agentii economici, deciziile asociatiilor agentilor economici si toate practicile concertate, susceptibile de a afecta comertul intre statele membre si care au ca obiect sau efect impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei pe piata comuna. Acelasi articol prevede cateva exemple din tipurile de practici anticoncurentiale cu risc ridicat pentru mediul concurential: fixarea preturilor, limitarea sau controlul productiei, distributiei, impartirea pietelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare etc. Este important de subliniat ca acestea sunt doar exemple, autoritatile de concurenta avand obligatia sa sanctioneze orice practica anticoncurentiala, care se incadreaza in definitia respectiva si care nu poate fi exceptata. Alineatul 3 al art. 81 prevede exceptiile de la interdictiile stabilite de primul alineat. Astfel, pot fi exceptate practicile care, desi intra sub incidenta alineatului 1, indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

contribuie la imbunatatirea productiei sau distributiei produselor sau la promovarea progresului tehnic sau economic,

asigura consumatorilor un beneficiu echitabil prin raportare la cel realizat de partile la intelegerea, decizia sau practica respectiva,

nu impun agentilor economici implicati restrictii care nu sunt indispensabile in realizarea obiectivelor respective,

nu elimina concurenta de pe o parte substantiala a produselor sau serviciilor la care se refera.


Prevederile art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996, astfel cum a fost modificata prin OUG nr. 121/2003, sunt similare art. 81 TCE. Principala diferenta consta, in afara de conditia restrictionarii comertului intracomunitar mentionata mai sus, in piata care este protejata prin aceste norme: comunitara sau nationala, si bineinteles in autoritatile competente sa aplice dispozitiile in cauza[15]. In plus, legea romana dezvolta cele 4 conditii mai sus mentionate, pentru exceptarea practicilor anticoncurentiale, insa in cadrul limitelor stabilite de art. 81. Modul de aplicare, astfel cum am subliniat, trebuie sa fie comun.

Fara a insista asupra prezentarii amanuntite a acestor reglementari, este insa necesar sa subliniem cateva concepte importante cristalizate de aplicarea in timp, in special la nivelul Comunitatii Europene.



Art. 81 TCE, respectiv art. 5 din Legea romana, poate fi redus schematic la 4 notiuni esentiale, cumulative:

intelegere intre

agenti economici care afecteaza

mediul concurential si

comertul intre statele membre (conditie specifica dar necesara numai TCE).

Conceptul de „agent economic”, sau intreprindere[17], nu este definit de legiuitor, sarcina care a revenit Comisiei Europene si Curtii Europene de Justitie. Astfel, avand in vedere importanta aplicarii normelor de concurenta unei cat mai mari parti a pietei interne, in vederea asigurarii climatului concurential, Curtea a retinut o definitie extinsa a notiunii de agent economic, incluzand nu numai societati comerciale ci si comercianti persoane fizice . Un caz interesant este cel al agentilor economici intre care exista legaturi foarte stranse, ca intre o societate si filiala sa, care, chiar daca formal sunt entitati cu personalitate juridica distincta, unitatea de comportament poate exclude aplicabilitatea art. 81, fiind considerate un singur agent economic – este si cazul grupurilor de agenti economici in cadrul carora unul dintre acestia detine controlul asupra celorlalti, ceea ce face ca grupul sa actioneze ca un singur agent, fara a fi vorba de o intelegere sau practica concertata .

Prin urmare, notiunea de agent economic nu poate fi limitata la o singura entitate legala; singura conditie este implicarea entitatii respective in activitati economice.[21]


In ceea ce priveste notiunea de „intelegere”, reprezinta orice acord consemnat in scris, sau oral, intre unul sau mai multi agenti economici, chiar daca poate fi sau nu executat potrivit legii – nu este necesar ca expresia de vointa a partilor sa constituie un contract valabil sau obligatoriu potrivit dreptului national.[22] Se observa aceeasi tendinta de a stabili o definitie cat mai cuprinzatoare. Intelegerile / acordurile pot fi „orizontale” – incheiate intre agenti economici aflati la acelasi nivel al circuitului economic, de regula competitori, sau „verticale” – spre exemplu intre un producator si distribuitorul acestuia, intre agenti aflati in relatie vanzator - cumparator. Cu toate acestea, intelegerile orizontale sunt de regula mai daunatoare mediului concurential decat celelalte, avand ca efect restrangerea concurentei intre agenti competitori in mod normal; cele verticale pot avea efecte pozitive pentru piata respectiva, spre exemplu reducand pretul final; in acelasi timp, de regula partile la un astfel de acord nu sunt in pozitie de concurenta.

In acelasi timp, unele intelegeri, pot fi deghizate in forma unui comportament unilateral, spre exemplu in cazul unor agenti independenti care accepta tacit decizii cu efect anticoncurential din partea unui partener dominant.[23]


Deciziile asociatiilor agentilor economici presupun necesitatea existentei unor forme de organizare, insa nu are importanta felul acestora si nici modul in care sunt luate deciziile – formal sau nu. Acesta interpretare extinsa genereaza riscul ca membri ai asociatiilor respective sa fie atrasi in decizii anticoncurentiale; prezumtia operand impotriva lor, acestia trebuie sa dovedeasca neimplicarea – nu au fost prezenti la reuniunile in care au fost luate deciziile respective, s-au opus, etc.


O notiune interesanta o reprezinta practicile concertate – in primul rand datorita caracterului informal, si apoi datorita dificultatii de identificare si probare. Ideea la baza incriminarii practicilor concertate consta in faptul ca agentii economici trebuie sa-si stabileasca politicile economice si strategiile de piata in mod independent. In cazul in care incalca acest principiu si isi coordoneaza actiunile in mod voit, aducand atingere concurentei, comportamentul lor poate fi sanctionat in conformitate cu art. 81 TCE sau art. 5 din Legea 21. Practicile concertate nu trebuie insa confundate cu comportamentele similare (paralele), cand, fara a-si coordona actiunile, mai multi agenti economici, in functie de conditiile pietei respective, au aceeasi atitudine – spre exemplu cresterea pretului unui produs finit, la date apropiate, cu sume similare, dar ca urmare a cresterii pretului pentru materia prima pe piata mondiala.[24]

Pentru un exemplu de practici concertate, care de regula reiess din pozitia celor implicati, este edificatoare cauza „materiilor pentru vopsit” „ICI v. Comisia Europeana” solutionata in 1972 de Curtea Europeana de Justitie.[25]


In ceea ce priveste afectarea concurentei si a comertului intre state in afara de cele subliniate anterior, trebuie mentionat ca nu orice intelegere, decizie a unei asociatii sau practica concertata poate avea efecte negative. Astfel, Comisia Europeana, avand in vedere jurisprudenta Curtii, care a aratat ca daca o practica anticoncurentiala are efecte nesemnificative asupra pietei, avand in vedere spre exemplu pozitia minora a partilor in domeniul respectiv, a emis o notificare numita „de minimis” amendata in mai multe randuri prin care intelegerile orizontale sunt acceptate in cazul in care cota de piata a partilor nu depaseste 5%, iar intelegerile verticale - 10%, cu conditia suplimentara sa nu cuprinda clauze interzise (ex. fixarea preturilor).[26]

Este insa de observat ca intelegerile sau practicile care sunt exceptate de la aplicarea art. 81 TCE, pot intra sub incidenta dreptului national. In ceea ce priveste legea romana, dispozitiile Legii 21/1996 nu se aplica agentilor economici sau gruparilor agentilor economici a caror cifra de afaceri pentru exercitiul financiar precedent practicilor susceptibil anticoncurentiale nu depaseste plafonul stabilit anual[27] de Consiliul Concurentei si cota de piata a partilor nu depaseste 5% pentru intelegerile dintre agentii economici concurenti (orizontale), iar pentru intelegerile verticale - 10%


Fara a insista mai mult asupra modurilor de incalcare a normelor care reglementeaza mediul concurential, sanctionate potrivit art. 81 TCE si art. 5 Legea 21/1996, subliniem ca practicile anticoncurentiale sunt deosebit de variate, fiind exemplificate doar unele din cel mai grave si des intalnite: intelegeri sau practici concertate pentru fixarea artificiala a costurilor[28], partajarea pietelor , conditii nejustificate in vederea aprovizionarii, etc..

Cu toate acestea, atat dreptul comunitar, cat si cel national permit, avand in vedere principiul interesului economic general, asa cum am aratat, exceptii, in anumite conditii, care, pe scurt pot fi rezumate printr-un test de oportunitate: efectele pozitive depasesc pe cele negative, iar cele negative nu depasesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului propus[30].


In conformitate cu art. 81 alin. 3 TCE sau art. 5 alin. 2 Legea 21/1996, intelegerile, deciziile asociatiilor agentilor economici si practicile concertate care se incadreaza in una din categoriile exceptate, potrivit Regulamentului CE nr. 1/2003 sau, in Romania, potrivit regulamentelor emise de Consiliul Concurentei, sunt considerate legale, fara obligatia notificarii sau obtinerii unei decizii in acest sens de la Comisia Europeana, respectiv Consiliul Concurentei, cu obligatia pentru agentii economici in cauza de a dovedi indeplinirea conditiilor prevazute de legislatia concurentei.

Exceptiile se incadreaza in doua categorii, in functie de modul de reglementare de catre autoritatile de concurenta: exceptii individuale si exceptii de grup. Exceptarile de grup (asa numitele „block exemptions”) sunt stabilite prin regulamente ale Consiliului UE, Comisiei Europene, sau ale autoritatilor de concurenta din fiecare stat membru pentru statul respectiv. Ele includ anumite categorii de acorduri susceptibile a aduce beneficii superioare efectelor negative reduse pe care le au asupra mediului concurential si acopera acorduri pe verticala: acorduri privind distributia sau furnizarea, transporturile maritime desfacerea de autoturisme[31], iar pentru acordurile orizontale: acorduri privind transferul tehnologic, acordurile privind cercetarea si dezvoltarea, etc.

Intelegerile care nu se incadreaza in conditiile stabilite pentru exceptarile de grup, atunci poate fi exceptat in mod individual, in urma analizarii clauzelor respective, care trebuie sa se circumscrie conditiilor stabilite de art. 81 alin. 3 TCE sau art. 5 alin. 2 Legea nr. 21/1996, mai sus mentionate. In plus, la aceste exceptari se adauga acele acorduri care, desi nu se incadreaza in conditiile pentru exceptare, nu depasesc pragurile de minimis.



Abuzul de pozitie dominanta


In situatia in care un agent economic, sau un grup de agenti economici, detine o pozitie dominanta pe piata, efectele anticoncurentiale determinate de comportamentul acestuia sunt foarte probabile, legislatia in materie fiind aplicata mai strict. Sunt astfel aplicabile art. 82 TCE pentru piata comunitara si art. 6 Legea concurentei care interzic abuzul de pozitie dominanta, cu exemplificarea unor practici anticoncurentiale, unele similare celor prevazute de art. 81 TCE, respectiv art. 5 Legea concurentei, analizate mai sus, altele specifice conduitei unilaterale a unui agent economic dominant.[33] In plus, art. 82 TCE impune si conditia afectarii comertului intre statele membre.




Pozitia dominanta per se nu este interzisa, nici pe piata comunitara, nici pe piata romaneasca. Agentii economici care detin o astfel de pozitie, intra sub incidenta normelor mentionate numai daca abuzeaza prin recurgerea la fapte anticoncurentiale.


In aceste context, este necesara definirea notiunii de pozitie dominanta – situatia in care un agent economic este capabil, intr-o masura apreciabila, sa se comporte independent fata de furnizori, concurenti si clienti, permitandu-i astfel sa afecteze mediul concurential pe piata relevanta.[34] In general, pozitia dominanta deriva dintr-o combinatie de mai multi factori care, luati separat, nu sunt determinanti.

Astfel, in jurisprudenta Curtii s-a stabilit ca, in analizarea existentei unei pozitii dominante, trebuie verificate elemente ca: usurinta cu care un nou producator sau vanzator poate intra pe piata respectiva, relatiile agentilor aflati in pozitii de furnizor sau client, gradul de dependenta al afacerilor acestora cu agentul dominant, absenta unei solutii echivalente din punct de vedere economic, piata relevanta.

Acest din urma element este esential pentru stabilirea unui abuz de pozitie dominanta, deoarece pozitia dominanta se determina intotdeauna prin raportarea la un segment de piata, circumscris de piata produsului si piata geografica.


Piata produsului cuprinde toate produsele care sunt considerate de cumparatori ca interschimbabile sau substituibile, datorita caracteristicilor, pretului si utilizarii date. Acestea trebuie sa fie suficient de asemanatoare, astfel incat consumatorii sa poata alege intre ele. In determinarea pietei relevante a produsului trebuie luate in considerare elemente ca: preturile, gradul de substituibilitate, elasticitatea cererii pentru produs, variabilitatea / disponibilitatea in timp, etc.[35] In mod normal, piata produsului este restransa prin definirea tuturor acestor factori, insa Comisia Europeana mentine un echilibru in stabilirea acestora, acceptat de Curtea Europeana de Justitie. In acest scop, in 1997, Comisia a emis o notificare privind definirea pietei relevante .


Piata geografica relevanta cuprinde zona in care sunt localizati agentii economici implicati in distribuirea produselor incluse in piata produsului, in care conditiile de concurenta sunt suficient de omogene si poate fi distinsa de zonele invecinate pe baza conditiilor de concurenta diferite. Avand in vedere conditia afectarii comertului intre statele membre, la inceput, in practica, era necesar ca practica anticoncurentiala sa implice cel putin doua state membre, dar in timp s-a ajuns ca un singur stat membru sa fie afectat, pentru a fi aplicabil art. 82 TCE.[37]


O data ce piata relevanta este stabilita, trebuie determinata pozitia agentului economic verificat, demers in care Curtea accentueaza asupra factorului „putere economica” a agentului respectiv; fara indoiala insa trebuie luati in considerare toti factorii care afecteaza activitatea agentului, in final o pozitie dominanta rezidand in capacitatea agentului de a se comporta independent de concurentii sai si chiar fata de clienti. Curtea a subliniat in mai multe decizii ca existenta unor cote de piata ridicate (50% sau mai mult) sunt prin ele insele probe ale pozitiei dominante, la fel daca un agent are o cota de cel putin 40%, dar mai mare decat suma cotelor urmatorilor doi concurenti.

Insa pentru incidenta art. 82 TCE sau art. 6 Legea concurentei, este necesar ca agentul sa abuzeze de pozitia dominanta, prin practicile anticoncurentiale mentionate.


Spre deosebire de art. 81 TCE si art. 5 Legea concurentei, nici Art. 82 TCE, nici art. 6 Legea nr. 21/1996 nu prevad exceptari individuale sau de grup.



Inainte de a analiza normele procedurale, este importata sublinierea unui aspect: extrateritorialitatea efectelor dreptului concurentei, ceea ce presupune ca aplicarea normelor de concurenta se face nu avand in vedere in primul rand nationalitatea agentilor economici implicati, ci locul unde se produc efectele anticoncurentiale, deci piata afectata. Astfel, in Cauza Wood Pulp[38], Curtea Europeana de Justitie a sustinut decizia Comisiei de a sanctiona mai multi agenti economici inregistrati in afara Comunitatii, dar ale caror practici concertate privind stabilirea preturilor la cherestea afectau clientii din Comunitate, respingand argumentele reclamantilor ca o astfel de hotarare ar incalca normele de drept international public sau ale unor state din afara Comunitatii.


Aplicarea normelor de concurenta


Regulamentul Consiliului CE nr. 1/2003[39] este extrem de important in aceasta materie, intrucat stabileste un nou set de norme pentru aplicarea art. 81 si 82, inclusiv de catre autoritatile nationale.

Dupa cum am subliniat anterior, pana la data aderarii, Romania nu aplica Regulamentul respectiv, ci legislatia nationala, care transpune legislatia comunitara. De la data aderarii insa, regulamentele, potrivit art. 249 TCE, devin direct aplicabile si obligatorii, producand drepturi si obligatii intocmai ca un act normativ de drept intern. Prin urmare, este extrem de importanta cunoasterea acestor acte comunitare inca inainte de data aderarii.

In acest context, unul dintre cele mai importante principii stabilite de Regulamentul 1/2003, urmand deciziile anterioare ale Curtii Europene de Justitie, este ca art. 81 si  art. 82 TCE sunt direct aplicabile nu numai de catre Comisia Europeana, ci si de catre autoritatile nationale de concurenta si de instantele nationale, potrivit prevederilor procedurale interne.

In ceea ce priveste relatia dreptului national cu dreptul comunitar, mai ales avand in vedere faptul ca autoritatile nationale au posibilitatea sa aplice si normele de drept comunitar si pe cele interne, Regulamentul stabileste ca aplicarea dreptului national nu trebuie sa conduca la interzicerea intelegerilor, deciziilor asociatiilor de agenti economici sau practicilor concertate care nu cad sub incidenta art. 81 alin. 1 sau care pot fi exceptate potrivit art. 81 alin. 3. Cu toate acestea, autoritatile nationale pot aplica in statele respective reguli mai stricte care sa sanctioneze comportamentul unilateral al agentilor economici.

Regulamentul introduce procedura angajamentelor, potrivit careia in cazul in care Comisia identifica un acord care incalca art. 81, poate accepta de la agentii economici in cauza angajamente, in vederea eliminarii aspectelor anticoncurentiale relevate in evaluarea preliminara a Comisiei. In cazul nerespectarii angajamentului, schimbarii circumstantelor, descoperirii altor informatii, Comisia poate redeschide procedura. Aceasta procedura nu aduce atingere competentelor autoritatilor nationale de concurenta si instantelor din statele membre.

Autoritatile nationale, inclusiv instantele si Comisia Europeana sunt obligate reciproc sa faca schimb de informatii, inclusiv confidentiale, cu obligatia pastrarii acestui caracter si a folosirii exclusiv in scopul in care au fost solicitate. In ceea ce priveste instantele nationale care solutioneaza cauze de concurenta, statele membre sunt obligate sa transmita copii ale hotararilor pronuntate, in urma comunicarii acestora catre parti. Autoritatile nationale din statele membre, dar si Comisia Europeana, pot transmite opinii scrise si, cu permisiunea instantei, pot interveni oral. De asemenea, instantele pot solicita informatii precum si opinia Comisiei Europene.


Avand in vedere jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, art. 16 din Regulament prevede ca instantele nationale nu pot pronunta, in aplicarea art. 81 si 82 TCE, hotarari contrare deciziilor Comisiei Europene. In cazul in care investigatiile sunt in desfasurare in cadrul Comisiei, instantele pot decide sa suspende solutionarea unor cauze a caror solutionare ar putea implica riscul pronuntarii unor hotarari contrare.


In ceea ce priveste relatia cu autoritatile nationale de concurenta, prerogativele Comisiei Europene sunt mai pronuntate. Astfel, autoritatile nationale sunt obligate sa informeze Comisia Europeana nu mai tarziu de 30 zile inainte de data adoptarii unei decizii in aplicarea art. 81 sau 82. Este totodata important de mentionat ca initierea de catre Comisie a procedurilor in vederea adoptarii unei decizii in aplicarea art. 81 sau 82, conduce la pierderea competentei autoritatilor nationale de a aplica dreptul comunitar in cauza respectiva; in cazul in care cauza este pe rolul autoritatilor nationale, Comisia poate prelua cazul numai in urma consultarii autoritatilor respective.  


Rezumandu-ne la prezentarea acestor aspecte esentiale ale Regulamentului nr. 1/2003, trebuie subliniat ca toate aceste prevederi au fost stabilite in vederea asigurarii unei interpretari unitare a dreptului comunitar la nivelul CE, avand in vedere ca, prin normele anterioare Regulamentului, Comisia Europeana detinea monopolul aplicarii art. 81 si 82. In plus, Comisia Europeana, autoritatile nationale de concurenta si instantele nationale competente formeaza, potrivit Regulamentului, o retea europeana pentru aplicarea dreptului concurentei, care trebuie sa functioneze unitar, pentru a crea un mediu concurential si o piata interna competitiva, potrivit obiectivelor prevazute si asumate prin Tratatul CE.






Art. 135 din Constitutia Romaniei, publicata in M. Of. Nr. 767/31.10.2003, ca urmare a adoptarii Legii de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.

Publicata in M. Of. nr. 88/30.04.1996, modificata si completata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 121/2003, M. Of. nr. 875/10.12.2003, aprobata prin Legea nr. 184/2004, M. Of. nr. 461/24.05.2004.

Publicata in M. Of. nr. 370/03.08.1999, modificata si completata prin Legea nr. 603/2003, M. Of. nr. 930/23.12.2003.

Publicata in M. Of. Nr. 24/30.01.2004, modificata si completata prin Legea nr. 298/2001, M. Of. nr. 313/12.06.2001.

A se vedea in acest sens pagina de web a Consiliului Concurentei www.consiliulconcurentei.ro - Documente oficiale.

Art. 3 (g) din Tratatul stabilind Comunitatea Europeana (TCE), publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. C 325/24.12.2002, cu modificarile si completarile aduse prin Tratatul de la Nisa, J. Of. nr. C 80/10.03.2001. In general pentru actele normative si politicile comunitare a se vedea si adresa oficiala de internet a Uniunii Europene www.europa.eu.int. Actele comunitare publicate in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene sunt disponibile si la adresa https://europa.eu.int/eur-lex

Cu toate acestea, trebuie subliniat ca interpretarea data de Curtea Europeana de Justitie art. 81 si 82 este extinsa, sub incidenta acestor prevederi intrand si situatii care aparent privesc numai un stat membru. Spre exemplu, portul Rotterdam a fost considerat piata relevanta geografic in intelesul art. 82, si, prin urmare abuzul de pozitie dominanta din aceasta zona poate afecta comertul intre statele membre.

Regulamentul Consiliului nr. 17/1962 privind aplicarea normelor de concurenta prevazute de Articolele 85 si 86 TCEE (acum art. 81 si 82 ale TCE), J. Of. P 013/21.02.1962.



Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 of 16 Decembrie 2002 privind aplicarea normelor de concurenta prevazute de Articolele 81 si 82 TCE, J. Of. nr. L 1/04.01.2003.

A se vedea hotararea pronuntata in Cauza nr. 6/64 Flaminio Costa v. ENEL, ECR (1964) p. 585 (rapoartele Curtii Europene de Justitie): „Prin crearea unei Comunitati cu durata nelimitata, avand institutii proprii, personalitate juridica proprie, propria sa capacitate juridica si de reprezentare in plan international si, mai ales, puteri reale nascute din limitarea suveranitatii sau din transferul de puteri dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele Membre si-au restrans drepturile suverane creand, prin aceasta, un set de norme juridice care obliga atat cetatenii, cat si Statele ca atare”.

Articolul 10 TCE.

Ratificat de Romania prin Legea nr. 20/1993, M. Of. nr. 73/12.03.1993.

August 2004.

Fostul articol 85 TCE in numerotarea existenta inaintea modificarilor introduse prin Tratatul de la Amsterdam (intrat in vigoare la 1 mai 1999). Prin urmare, in culegerile de acte normative, tratate de drept, decizii ale Curtii Europene de Justitie, etc. anterioare Tratatului de la Amsterdam, actualul art. 81 are ca echivalent fostul art. 85, iar art. 82 (abuzul de pozitie dominanta) – fostul art. 86.

Pentru normele care sunt aplicabile in cazul unor practici concurentiale care aduc atingere numai uneia din aceste piete, sau concomitent ambelor piete, a se vedea mai jos, sectiunea „Aplicarea normelor de concurenta”. In ceea ce priveste autoritatile competente este de subliniat ca art. 81 si 82 TCE sunt direct aplicabile, dupa cum vom dezvolta, si de catre autoritatile nationale de concurenta.

Spre exemplu, conditia prevalarii efectelor pozitive asupra celor negative – art. 5 lit. a, sau intarirea pozitiilor concurentiale ale intreprinderilor mici si mijlocii pe piata interna.

Undertaking”, in versiunea engleza a Tratatului, “enterprise” in versiunea franceza; legiuitorul roman foloseste termenul “agent economic”.

Dupa cum va fi prezentat in cele ce urmeaza, Comisia Europeana este institutia comunitara cu cele mai importante atributii in asigurarea respectarii normelor de concurenta. Potrivit art. 230 TCE, deciziile Comisiei pot fi verificate sub aspectul legalitatii de catre Curtea Europeana de Justitie.

Decizia Comisiei 79/86/EEC, Vaessen/Morris, 10 ianuarie 1979, J. Of. Nr. L19/1979.

Cu toate acestea, practica anticoncurentiala a grupului respectiv poate intra sub incidenta art. 82 TCE daca sunt intrunite conditiile abuzului de pozitie dominanta.

A se vedea paragraful 21, Decizia Curtii Europene de Justitie in Cauza 41/90 Hofner v. Macrotron, (1991) ECR I – 1979.

Decizia Comisiei Europene Sandoz Prodotti Farmaceutici SpA, 13 iulie 1987, J. Of. Nr. L 222/1989.

A se vedea Decizia Curtii Europene de Justitie in Cauzele 25 & 26/84, Ford – Werke AG & of Europe Inc. v. Comisia Europeana, (1985) ECR 2725.

Potrivit Curtii, un comportament paralel nu poate dovedi singur o practica concertata decat in cazul in care aceasta este singura explicatie – Cauzele 89/85, 104/85, 114/85, 114/85, 116/85, 117/85 la 129/85 – Wood pulp II, (1988) ECR 5193.

Cauza 48/69, Imperial Chemical Industries Ltd. v. Comisia Europeana, (1972) ECR 619. In esenta, Curtea a retinut ca in perioada ianuarie 1964 – octombrie 1967 au avut loc in mai multe state membre CE trei cresteri uniforme pentru vopsele: in ianuarie 1964 o crestere uniforma cu 15% pentru anumite vopsele in Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg. La inceputul anului 1965 a urmat Germania. La 1 ianuarie 1965 marea majoritate a producatorilor in toate statele membre, mai putin Franta, au introdus o crestere de 10%, pentru alte vopsele, neacoperite de prima majorare. Pana in 1967, au mai fost crescute preturile pentru toate vopselele cu 8%, in toate statele membre, cu exceptia Italiei, iar in Franta cu 12%, pentru a compensa mentinerea anterioara a preturilor. Cresterile preturilor au fost precedate de anunturi ale unuia din producatori in acest sens, urmate de majorarile introduse de ceilalti producatori. Un element importat a fost intalnirea din august 1967 de la Basel, la care au participat toti producatorii, mai putin cel italian, unde unul din acestia a anuntat o crestere cu 8%. Privite in context, cele trei majorari consecutive au revelat cooperarea progresiva intre agentii economici implicati: cresterea din 1964, spre deosebire de celelalte doua, nu a fost precedata de un anunt al unui producator, urmat apoi de majoritatea producatorilor; anunturile au permis concertarea actiunilor in sensul evaluarii modului de operare a competitorilor si eliminare a incertitudinilor, cu efecte majore pe o piata de oligopol, care excludea posibilitatea unui simplu comportament similar

Notificarea Comisiei Europene privind intelegerile de importanta minora care nu cad sub incidenta art. 85 alin. 1 , J. Of. Nr. C 372/1997. In ceea ce priveste clauzele interzise a se vedea si art. 8(2) din Legea concurentei.

In prezent 20 miliarde lei.

A se vedea nota 25 mai sus.

A se vedea Decizia Comisiei 84/405/CEE din 6 august 1984, Zinc producer group, J. Of. nr. L 220/1984.

In general, exemplele cuprinse in Tratat si Legea concurentei se refera la tipuri de acorduri care aproape niciodata nu pot fi exceptate, avand in vedere efectele asupra mediului concurential si a comertului pe piata respectiva.

A se vedea spre exemplu Regulamentul Consiliului Concurentei privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr.21/1996 in cazul intelegerilor verticale din sectorul autovehiculelor, M. Of. nr. 280 din 31/03/2004.

Prin Decizia 73/323, Prym – Werke, J. Of. L 296/24.10.1973, Comisia Europeana a exceptat de la aplicarea art. 85 alin 3 (acum art. 81 alin. 1) acordul incheiat intre societatea germana Prym si societatea belgiana Beka privind: concentrarea productiei de ace pentru masinile de cusut de uz casnic intr-o singura fabrica, incetarea fabricarii produsului respectiv la Prym, angajamentul acesteia din urma sa nu  achizitioneze produsul decat de la Beka, in coditii prestabilite, etc. Desi Comisia a retinut ca intelegerea respectiva intra sub incidenta art. 81 alin 1, afectand mediul concurential pe piata, precum si comertul intre statele membre, poate fi exceptata individual potrivit alineatului 3, avand in vedere urmatoarele efecte: scaderea costurilor de productie si a preturilor de desfacere, creand beneficii consumatorilor, prin cresterea productiei si scaderea pretului, rationalizarea productiei si introducerea fabricarii in serie, etc.

Impunerea preturilor, limitarea productiei sau distributiei, impunerea unor conditii suplimentare nejustificate, refuzul de a contracta, practicarea unor preturi excesive sau de ruinare, etc.

A se vedea Decizia Curtii Europene de Justitie in Cauza 85/76, Hoffmann-La Roche v. Comisia Europeana, (1979) ECR 461.

A se vedea Decizia Curtii Europene de Justitie in Cauza 27/76, United Brands Co v. Comisia Europeana, (1978) ECR 207, pentru modul interesant de stabilire a unei piete de sine statatoare a bananelor, cu luare in considerare a tuturor acestor factori.

Notificarea Comisiei din 3 octombrie 1997 privind definirea pietei relevante, in intelesul dreptului comunitar al concurentei, J. Of. Nr. 372/1997.

A se vedea Decizia Curtii Europene de Justitie in Cauza 322/81, Nederlansche Banden Industrie Michelin v. Comisia Europeana, (1983) ECR 3461.

A se vedea nota 24 mai sus.

A se vedea nota 9, mai sus.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact