De la extradare la mandatui european de arestare

De la extradare la mandatui european de arestare

Extradarea este actui juridic prin care un stat, numit stat solicitat, accepta sa remita unui alt stat, numit stat solicitant, o persoana. aflata pe teritoriul sau, in vederea judecarii acesteia ori supunerii ei la executarea unei pedepse in statui solicitant. Insa, uneori presupune o activitate complexa si lenta, care nu se mai potriveste unui spatiu caracterizat printr-un inalt grad de incredere si cooperare intre statele membre.

Pentru a suprima complexitatea si riscurile de intarziere inerente actualelor mecanisme de extradare, era necesar sa se instaureze un sistem simplificat de predare a persoanelor solicitate in vederea urmaririi, judecarii sau in scopul executarii unei pedepse sau a unei masuri privative de libertate. in acest scop, Consiliul a regle-mentat procedura mandatului european de arestare.

Prevederile Deciziei-cadru aduc elemente de noutate in domeniul cooperarii judiciare intemationale, elemente care vor fi analizate in ceea ce urmeaza.

Principiul recunoasterii reciproce

Reunit la Tampere in 1999 sub semnul crearii unei Unium a libertatii, securitatii fi justifiei, Consiliul Europei consacra principiul recunoasterii reciproce ca fiind ,,cheia de bolta' a intregii cooperari judiciare in UE.

Adoptarea Deciziei-cadru privind mandatui european de arestare marcheaza un inceput pentru recunoasterea reciproca intre statele membre, din moment ce este ,,prima masura concreta in domeniul dreptului penal care implementeaza principiul recunoasterii reciproce'. Acest principiu s-a dezvoltat anterior in cadrul pietei comune, in materie penala fiind aplicat pentru prima data cu ocazia reglementarii mandatului european de arestare.

Principiul recunoasterii reciproce consta in aceea ca fiecare autoritate judiciara nationala trebuie sa recunoasca ipso facto cererea de predare a unei persoane facuta de alta autoritate judiciara, apartinand altui stat membru, cu un minim de formalitati. Spre exemplu, daca un judecator sau un procuror din Paris solicits arestarea si predarea unei persoane pentru o fapta care intra sub incident mandatului european de arestare, aceasta persoana poate fi arestata l 242j93c a Roma sau la Budapesta urmand a fi predata judecatorului din Paris, in urma unui control minim. Potrivit acestui principiu, mandatui european de arestare face obiectui unui simplu control de lega-litate in toate statele membre, fara a mai fi supus unor conditii de conformitate cu sistemul juridic al statului de executare. Din acest motiv, Decizia-cadru confine o enumerare limitativa a motivelor de refuz a executarii mandatului european de arestare.

Teoretic, astfel ar trebui sa functioneze acest sistem, deoarece judecatorul din Budapesta sau din Roma poate avea incredere deplina in eel din Paris, fund convins ca acesta va respecta toate principiile drepturilor omului si a libertatilor funda-mentale. Judecatorul din Budapesta sau Roma are convingerea ca persoana solicitata va beneficia de un proces corect, desfasurat intr-un interval rezonabil si judecat de un judecator independent.

Astfel, inca de la consacrarea sa la Tampere, principiul recunoasterii reciproce a fast asociat conceptului de incredere reciproca si protectiei drepturilor omului. Nu poate exista o astfel de recunoastere in absenta increderii reciproce, care sa insemne la randul sau calitate, eficacitate si independents a sistemelor juridice din diferitele state membre, ceea ce presupune si respectarea drepturilor si libertatilor funda-mentale prevazute de instrumentele juridice in materie.

In baza celor hotarate la Tampere, Comisia europeana a elaborat un program de masuri pentru implementarea principiului recunoasterii reciproce in materie penala care contine 24 de masuri specifice, intre care si mandatui european de arestare. Programul prevede in preambulul sau ca recunoasterea reciproca este menita sa intareasca cooperarea intre statele membre, dar si sa sporeasca protectia drepturilor fundamentale. De asemenea, se afirma ca incredere reciproca intre statele membre are la baza obligatia comuna de a respecta principiile libertatii, democratiei, respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale si ale statului de drept, obligatie prevazuta de art. 6 din TUE.

Principiul recunoasterii reciproce a fost reafirmat in Tratatui privind Constitutia pentru Europa si sta la baza noului Programului de la Haga.

Acest principiu nu este insa unui absolut. Aplicarea lui se reduce la un numar determinat de infractiuni - art. 2 alin. (2) - si se raporteaza la motivele pentru care autoritatile judiciare de executare trebuie sau pot, in unele cazuri, sS refuze executarea mandatului european de arestare - art. 3 si 4 din Decizia-cadru.

2. Principiul dublei incriminari

Principiul dublei incriminari cere ca fapta care formeaza obiectui cererii de extradare sa fie prevazuta de legislatia ambelor state, adica atat de legislatia statului solicitant cat si de legislatia statului solicitat. Aceasta conditie nu impune insa ca in cele doua legislate fapta sa aiba aceeasi denumire ori sa faca parte din aceeasi categorie de infractiuni, Ceea ce intereseaza este ca fapta in materialitatea ei s& fie prevazuta de legea penala a ambelor state.

Mandatul european de arestare aduce insa o noutate in ceea ce priveste acest principiu specific institutiei extradarii.

Decizia-cadru, in art. 2 alin. (2), nominalizeaza 32 de infractiuni, pentru care, in cazul emiterii unui mandat european de arestare, predarea se va acorda chiar daca nu este mdeplinita exigenta dublei incriminari si daca acea infractiune, indiferent de denumirea ei in statui emitent, este sanctionata de legea acestuia cu inchisoare sau cu o pedeapsa privativa de libertate pe o perioada de eel putin 3 ani. Printre cele 32 de infractiuni figureaza participarea la o organizatie criminala, terorismul, traficul de fiinte umane, traficul de stupefiante, arme, substante explozive, abuzul sexual si pornografia infantila etc.

Spre exemplu, autoritatea competenta franceza transmite autoritatii competente spaniole un mandat european de arestare emis pentru un cetacean francez condamnat la doi ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de falsificare de cecuri, infractiunea fiind considerata savarsita pe teritoriul Frantei si fund sanctionata, potrivit codului penal francez, cu o pedeapsa de eel putin 5 ani inchisoare. in acest caz, autoritatea de executare spaniels nu trebuie sa verifice existenta dublei incriminari, deoarece infractiunea care face obiectui mandatului european de arestare se regaseste pe lista celor 32 de infractiuni si este sancponata de legea statului emitent cu o pedeapsfi cu inchisoarea de eel putin 3 ani.

Pentru alte fapte decat cele 32 de infractiuni nominalizate, predarea poate fi subordo-nata conditiei ca faptele pentru care a fost emis mandatui european de arestare sa constitute infractiuni potrivit legii statului membru de executare, independent de elementele constitutive sau de incadrarea juridica a acestora. Potrivit art. 2 alin. (4) din Decizia-cadru, cerinta dublei incriminari, in aceste situati, este facultativa, predarea putand fi supusa conditiei, ramanand astfel la latitudinea autoritatii judiciare de executare sa decidS predarea in aceasta situate.

Astfel, in noua procedura are loc o abandonare partiala a principiului dublei incriminari, desi Comisia, bazandu-se pe inaltui grad de mcredere intre statele membre, a propus abandonarea totals a acestui principiu. Solutia inaintata de Comisie a fost contestata de multe state, in special Italia. in cele din urma s-a ajuns la un compromis ce consta in suprimarea dublei mcrimmari doar pentru o lista pozitiva de 32 de infractiuni.

Unul din argumentele aduse in favoarea renuntarii la dubia incriminare in cazul celor 32 de infracpuni este prezumtia potrivit careia categoriile de infractiuni prevazute in art. 2 alin. (2) sunt incriminate in toate codurile penale ale statelor membre. Este evident ca majoritatea infractiunilor pentru care dubia incriminare este, sau va fi, inlaturata sunt incriminate de legile penale ale statelor membre, dar nu toate. De asemenea, definitia unora dintre ele poate si chiar variaza, de la un stat la altui, in ceea ce priveste elementele lor constitutive ³. Sau, spre exemplu, in cazul infractiunilor de rasism si xenofobie se pot regasi numeroase infractiuni care nu sunt cunoscute tuturor statelor membre. Practic, in aceasta situate, rezulta ca, in timp ce unele state au ales sa nu incrimineze anumite conduite, totusi acestea vor fi obligate, indirect, de catre legislatia altor state membre sa incrimineze astfel de conduite. Statui de executare poate fi obligat sa aresteze si sa predea o persoana pentru fapte care nu sunt sanctionate, din contra, fiind chiar conforme normelorjuridice ale acelui stat. Se creeaza astfel o stare de pericol pentru valorile nationale ale statului de executare, ceea ce poate fi sursa unor tensiuni intre statele membre. Din aceasta perspectiva, renuntarea partiala la dubia incriminare poate face mai mult rau decat bine respectului reciproc pentru valorile diferite, respect care este esential pentru viabilitatea UE.

Argumentui principal pentru inlaturarea dublei incriminari se refera insa la nece-sitatea de a verifica existenta acestei cerinte. S-a considerat ca, in anumite cazuri, aceasta verificare poate cauza o extindere a duratei procedurii de extradare. Or, durata prea mare a procedurii clasice de extradare a fost unul din motivele care au determinat adoptarea unui sistem simplificat. Intr-o opinie contrara, s-a considerat ca verificarea dublei incriminari este, in cele mai multe cazuri, o simpla chestiune, fiind mai degraba complicat sa se determine daca fapta respectiva se incadreaza la una din cele 32 de infractiuni, avand in vedere generalitatea infractiunilor si lipsa unor definitii ale acestora.

In 13 iulie 2005, ca urmare a unei actiuni in anulare ce avea ca obiect legislatia belgiana referitoare la implementarea mandatului european de arestare, Curtea Constitutionals din Belgia a introdus o acriune preliminara in fata Curtii de Justice Europene (CJE). Una dintre problemele ridicate de instant belgiana era daca art. 2 alin. (2) al Deciziei-cadru este compatibil cu art. 6 alin. (2) din TUE si, mai ales, cu principiul legalitatii in materie penala, garantat de aceasta prevedere, si cu principiul egalitatii si nediscriminarii. CJE nu a pronuntat inca o hotarare preliminara, doar avocatui general prezentand o propunere de rezolvare a problemei.

Articolul 2 imparte infractiunile pentru care poate fi emis mandatui european de arestare in doua categorii: infractiuni pentru care nu e necesara conditia dublei incriminari' dar care trebuie sa fie sanctionate de legea statului emitent cu inchi-soarea de cel putin 3 ani, si infractiuni pentru care legea statului emitent prevede o pedeapsa cu inchisoarea de eel putin 1 an si pentru care predarea poate fi supusa conditiei dublei incriminari. Raportat la aceste circumstante s-ar pune problema incalcarii principiului egalitatii, existand in acest caz o diferenta de tratament fata de o persoana care a savarsit o infractiune din cele 32 si una care a savarsit o alta infractiune decat acestea. Avocatui general considera ca, in acest caz, intrebarea nu a fost adresata instantei competente, deoarece discriminarea invocata nu poate fi atri-buita legislatiei Uniunii ci mai degraba legislatiei nationale sau deciziilor judiciare nationale. Decizia-cadru lasa la aprecierea statelor membre adoptarea unei solutii cu privire la existenta dublei incriminari in cazul altor infractiuni decat cele 32. Acestea, in momentui cand transpun Decizia-cadru sau in momentui executarii mandatului, au posibilitatea sa supuna executarea acestuia conditiei existentei dublei incriminari.

S-a sustinut ca nu poate fi vorba de o incalcare a principiului egalitatii nici prin faptui ca Decizia-cadru stabileste reguli diferite in functie de natura infractiunii, deoarece distinctia intre cele doua categorii de infractiuni este una obiectiva, bazata pe factori obiectivi in raport cu persoana solicitata, care sunt natura infractiunii si sanctiunea prevazuta pentru savarsirea ei.

In ceea ce priveste principiul legalitatii, s-a considerat ca acesta se aplica drep-tului penal material ca o cerinta adresata legiuitorului cand acesta defineste infrac-tiunile si sanctiunile si instantelor cand analizeaza si aplica acele definitii in procedura penala. Or, Decizia-cadru a fost adoptata pentru a crea un mecanism de cooperare intre autoritatile judiciare ale statelor membre in cursul procedurii pentru a se stabili cine e vinovat de savarsirea faptelor care fac obiectui mandatului sau pentru a se executa o pedeapsa, nefiind o norma de incriminare. Mai mult, Decizia-cadru a fost adoptata pentru armonizarea legislatiei penale a statelor membre. Acest sistem de cooperare este supus unor conditii, printre care si cea privind gravitatea faptei, si este, de asemenea, posibil sa se ceara ca faptele care fac obiectui mandatului sa fie considerate infractiuni si in statui de executare, cu exceptia infractiunilor prevazute de art. 2 alin. (2) asa cum sunt ele definite de legea statului emitent. Ca urmare, dreptui penal material al statelor membre emitente este eel care trebuie sa respecte cerintele principiului legalitatii⁴⁰. Desi avocatui general considera ca nu poate fi vorba de o incalcarea a principiului legalitatii, doctrina⁴¹ considera ca generalitatea infractiu­nilor, lipsa unor definitii a acestora, dar si traducerea denumirilor infractiunilor (exista aproxiroativ 20 de variante) reprezinta o incalcare a principiului lex certa. Nu se poate vorbi de o suficienta claritate in redactarea dispozitiilor, astfel meat o persoana nu isi poate da seama daca o actiune sau inactiune intra sub incident acestora.

Desi art. 2 alin. (2) al Deciziei-cadru prevede expres ca pentru cele 32 de infractiuni nu este necesara indeplinirea conditiei dublei incriminari daca este indeplinita conditia privind durata pedepsei, Italia a instituit dubia incriminare ca si conditie generala pentru executarea mandatului european de arestare. Legiuitorul italian a definit in detaliu fiecare infractiune, reintroducand controlul de facto asupra dublei incriminari.

Problema ridicata de Curtea Constitutionals din Belgia releva necesitatea unei aproximarii a legislatiei penale acolo unde cerinta dublei incriminari a fost inlaturata. Aceasta necesitate este consecinta generalitatii infractiunilor enumerate in art. 2 alin. (2) si lipsei unor defmitii ale acestora.

3. ,,Juridicizarea' procedurii de executare a mandatului european de arestare

Potrivit art. 6 din Decizia-cadru, autoritatile implicate in procedura mandatului european de arestare, atat cele emitente cat si cele de executare, trebuie sa fie autoritati judiciare competente sa emita sau sa execute un mandat european de arestare in virtutea legii statului emitent sau de executare.

Astfel, atat decizia asupra emiterii unui mandat european de arestare cat si asupra executarii lui trebuie luata de o autoritate judiciara. Decizia-cadru nu defmeste termenul de autoritate judiciara, lasand statelor membre libertatea de a alege. Totusi, din interpretarea art. 12 al Deciziei-cadru, care prevede ca in cazul in care o persoana este arestata in baza unui mandat european de arestare, autoritatea judiciara de executare va adopta o hotarare cu privire la ramanerea acesteia in detente, rezulta ca autoritatea de executare desemnata de un stat membru trebuie sa fie competenta a lua o decizie asupra mentinerii in detentie a persoanei in cauza.

Articolul 5 alin. (4) din Conv.E.D.O. garanteaza persoanei arestate dreptui de a introduce un recurs in fata unui tribunal. Or, potrivit jurisprudentei C.E.D.O, prin ..tribunal' se intelege orice organ care este independent si impartial si care are competenta de a adopta o hotarare cu caracter obligatoriu privind situad.a persoanei detinute. Procurorul nu a fost considerat ..tribunal' in sensul art. 5 alin. (4) din Conv.E.D.O.⁴³, si ca urmare, daca autoritatea judiciara emitenta poate fi un procuror sau un judecator, cea de executare trebuie sa fie neaparat un judecator sau o alta autoritate care poate lua o decizie asupra mentinerii in detentie a persoanei in cauza.

Transformarea procedurii de executare a mandatului european de arestare intr-una judiciara e dovedita de faptui ca marea majoritate a statelor membre autorizeaza contactui direct intre autoritatile judiciare, in diferite etape ale procedurii⁴⁴. Totusi, anumite state au desemnat o autoritate executiva ca autoritate competenta sa emita si sa execute un mandat (Danemarca) sau doar sa emita (Elvetia, Finlanda, Suedia). Aceasta alegere a cauzat anumite obstacole in executarea unor mandate europene de arestare. Spre exemplu, Curtea de Apel din Atena, prin Decizia nr. 32/2005, a refuzat executarea unui mandat european de arestare emis de Ministerul Justitiei din Danemarca, desemnat a fi autoritatea daneza emitenta. Instanta greaca a statuat ca termenul de ,,autoritate judiciara' se refera doar la judecatori si procurori, singurii care pot fi desemnati autoritati emitente, neincluzand politia si autoritatile guvema-mentale executive precum Ministerul Justitiei, chiar daca acesta a fost desemnat ca autoritate competenta emitenta. Mandatui european de arestare emis de Ministerul Justitiei nu este o decizie a unei autoritati judiciare a unui stat membru, executarea lui fund astfel contrara notiunii de mandat european de arestare prevazuta de art. 1 alia. (ltin Decizia-cadru. Aceasta decizie a fast insS anulata de Curtea SupremS, care prin decizia nr. 1735/2005 a admis executarea mandatului, considerand ca avand in vedere, pe de-o parte, prevederile art. 1 alin. (1), art. 6 alin. (1) si (3) din Decizia-cadru, iar pe de alta parte, diferentele care exists inca intre sistemele juridice ale statelor membre, alegerea autoritatii judiciare emitente depinde de sistemele juridice nationale.

Intr-un alt caz, o persoana solicitata a fast arestata in Marea Britanie in baza unui mandat european de arestare emis de politia nationals suedezS la 1 iunie 2005. Potrivit mandatului, persoana solicitatS a fost condamnatS de o instant suedeza la 1 an si trei luni inchisoare pentru mai multe infracriuni. Persoana in cauzS a contestat mandatui sustinand ca este nelegal din moment ce autoritatea emitentS nu este una judiciara, poliria neputand fi considerate o astfel de autoritate. Instanta engleza a admis executarea mandatului, statuand ca termenul de ,,autoritate judiciara' trebuie interpretat in contextui Deciziei-cadru, care lasS statelor membre dreptui de a-si desemna autoritatile competente [art. 6 alin. (1)].

Predarea unei persoane in baza unui mandat european de arestare se hotaraste deci de justice. Este exclus astfel amestecul sau interventia unei alte puteri in acest domeniu, fund abolite definitiv sistemul politic (guvemamental) si sistemul mixt de acordare a extrSdSrii⁴⁶. Procedura mandatului european de arestare este numai judiciara, faza politics fund exclusa.

Depolitizarea procedurii implies si renuntarea la exceptia privind infractiunile politice. in sistemul clasic, extradarea nu se acorda daca infractiunea pentru care este ceruta e considerata de statui solicitat ca miractiune politica sau fapta conexa unei asemenea infractiuni. in justificarea principiului neextradarii infractorilor politici s-a pomit de la ideea caracterului local al infractiunii politice, considerandu-se ca acestea aduc atingere numai statului impotriva caruia sunt savarsite si, prin unnare, nu prezinta pericol pentru restui statelor si deci nu exista un interes comun in comba-terea lor. Un alt argument, hotarator, pentru aplicarea acestui principiu este diferenta dintre conceptiile statelor in legatura cu infractiunile politice care se reflects in atitudinea de partialitate a judecatorilor din statui solicitant.

Pomindu-se de la increderea reciproca care caracterizeaza spatiul judiciar european si de la similitudinea dintre principiile care guvemeaza regimurile politice din statele membre, s-a considerat ca nu se mai justifies mentinerea infractiunii politice ca motiv de refuz al extrSdarii.

in consecintS, in 1996 a fost adoptatS Conventia privind extradarea intre statele membre ale UE, potrivit cSreia, in principiu, caracterul politic al infractiunii nu mai poate fi opus unei cereri de extradare, deoarece in scopul aplicarii conventiei mentionate, nicio infractiune nu poate fi considerate ca fund politica. Articolul 5 alin. (2) al Conventiei confera statelor posibilitatea formularii unei rezerve, care insa nu poate privi infractiunile de terorism mentionate de conventie. Dispozitiile acestei convene nu au fast insa niciodata aplicate, intrucat nu a intrat inca in vigoare. Totusi, infractiunea politics, prin prevederile Deciziei-cadm, este eliminata din sfera motivelor care justifies refuzul executant unui mandat european de arestare. in noile reglementari, infractiunea politica nu apare printre motivele de refuz al executarii mandatului european de arestare prevazute de art. 3 si 4 din Decizia-cadru.

Prin noul mecanism se elimina si etapa administrativa a extradarii, cooperarea in materia predarii persoanelor care se sustrag urmaririi penale, judecarii sau executarii pedepselor realizandu-se aproape exclusiv intre autoritatile judiciare competente din statele membre, autoritatile centrale (care de regula sunt Ministerele de Justice) putand, eventual, asista autoritatile competente sau facilita transmiterea si primirea administrativa a mandatelor europene de arestare precum si a altor corespondent oficiale. Astfel, in cazul in care un cetacean al unui stat membru se sustrage, dupa caz, urmaririi penale, judecarii, respectiv, executarii pedepsei pe teritoriul acelui stat, autoritatea judiciara emitenta a statului membru in cauza emite un mandat european de arestare, in baza unei hotarari definitive de condamhare la o pedeapsa privativa de libertate de eel putin un an sau a unui mandat de arestare preventive, pe care il transmite, spre executare, autoritatii judiciare competente din statui membru pe teritoriul caruia este localizata persoana in cauza.

Odata cu interventia exclusiva a autoritatilor judiciare, controlul judiciar se face doar in legalitate, nu si in oportunitate.

Eliminarea executivului din procedura mandatului european de arestare s-a realizat si prin inzestrarea aceluiasi act cu doua functii diferite: mandatui european de arestare opereaza atat ca un mandat de arestare, cat si ca o cerere de predare a persoanei solicitate.

Renuntarea la faza politica si la cea administrativa reprezinta o imbunatatire efec-tiva a celeritati mecanismului de predare.

Motive pentru refuzul executarii mandatului european de arestare

Potrivit art. 2, mandatui european de arestare poate fi emis in cazul infractiunilor pentru care legea statului emitent prevede o pedeapsa cu inchisoarea de eel putin 3 ani, chiar in absenta dublei incriminari, si a infractiunilor pentru care legea statului emitent prevede o pedeapsa de eel putin 1 an atunci cand mandatui a fost emis in vederea judecarii, respectiv 4 luni atunci cand a fost emis in vederea executarii unei pedepse.

Chiar daca mandatui european de arestare este prima masura concreta de aplicare a principiului recunoasterii reciproce, nu inseamna ca orice mandat emis, in conditiile aratate, de un stat membru va fi automat executat. Decizia-cadru prevede si posibilitatea de a refuza executarea mandatului european de arestare, indicand in art. 3 si 4 motivele ce pot fi invocate pentru o astfel de decizie.

Motivele pentru refuzul executarii mandatului european de arestare sunt prevazute exhaustiv in Decizia-cadru. Justificarea existentei lor priveste in general protectia drepturilor fundamentale ale omului, prevazute in Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale din 1950, fiind stabi-lite in conformitate cu imperativele acesteia si a Cartei Fundamentale a drepturilor omului din UE.

Decizia-cadru reglementeaza doua categorii de motive de refuz al executarii mandatului european de arestare de catre autoritatea judiciara de executare competenta din statui pe al carui teritoriu se gaseste persoana solicitata: obligatorii si facultative.

Astfel, autoritatea judiciara de executare trebuie sa refuze executarea mandatului in cazul in care:

a) infractiunea care face obiectui acelui mandat european de arestare a fost amnistiata in statui de executare, in masura in care acesta avea competenta de a o judeca.

b) persoana in cauza a fost definitiv judecata de autoritatile judiciare ale altui stat membru pentru aceeasi fapta, cu conditia ca, in cazul in care a fost condamnata, sa fi executat pedeapsa sau sa se afle in curs de executare - principiul ne bis in idem.

Principiul ne bis in idem este consacrat de art. 54 al Conventei de aplicare a Acordului Schengen⁵¹, potrivit caruia nicio persoana nu poate fi urmarita intr-un stat membru pentru aceleasi fapte pentru care a fost judecata definitiv intr-un alt stat membru.

O hotarare pronuntata de o instanta judecatoreasca dupa ce Ministerul Public a decis sa inceteze actiunea penala numai pentru faptui ca persoana in cauza este urmarita penal in alt stat membru pentru aceleasi fapte, fara sa poarte asupra fondului cauzei, nu constituie o hotarare definitiva cu privire la persoana respective in intelesul art. 54 al Conventiei. Daca o asemenea hotarare ar fi considerata definitiva s-ar ingreuna sau chiar impiedica orice posibilitate concreta de sanctionare in statele membre a comportamentului ilicit al celui urmarit, fapt ce contravine chiar finalitatii dispozitiilor titlului VI din TUE.

Cu privire la sintagma aceeasi fapta, CJE in cauza Van Esbroeck a statuat ca singurul criteriu relevant in sensul art. 54 este acela conform caruia trebuie sa existe o identitate a faptelor materiale inteleasa in sensul existentei unui set de circumstante concrete care sunt relationate in mod inextricabil.

c) persoana solicitata, din cauza varstei, nu raspunde penal, potrivit legislatiei statului de executare. Prin urmare, daca minorul raspunde penal in statui de executare nu exista niciun impediment ca acesta sa nu fie predat autoritatilor statului emitent. in 12 aprilie 2004, un cetatean belgian de 17 ani care nu a permis hotilor sa ii sustraga MP3 player-ul a fost injunghiat mortal in orele de varf intr-o static in Bruxell de un minor polonez de 17 ani. Minorul a fost arestat de politia poloneza in 27 aprilie. S-a pus problema predarii acestuia autoritatilor competente belgiene.

Potrivit legii poloneze, in asemenea cazuri grave varsta limita pentru atragerea raspunderii penale e de 15 ani, prin derogare de la cerinta generala ca raspunderea penala poate fi angajata doar de la 17 ani. Franco Frattini, comisarul european pentru justitie, libertate si securitate, a afinnat ca in acest caz nu este incident motivul obligatoriu de refuz prevazut la art. 3 lit. c) intrucat minorul are 17 ani, si, prin urmare, acesta poate fi predat autoritatilor belgiene.

Autoritatea judiciara de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare daca: nu este indeplinita exigenta dublei incriminari, in cazul altor infractiuni decat cele prevazute la art. 2 alin. (2); persoana solicitata este urmarita in statui de executare pentru aceeasi fapta; autoritatile statului de executare au decis sa nu inceapa urmarirea pentru aceeasi fapta ori sa inceteze aceasta urmarire; a intervenit prescriptia potrivit legii statului de executare, in masura in care acest stat avea competenta de a judeca fapta; persoana a fost definitiv condamnata pentru aceeasi fapta intr-un stat care nu face parte din UE si a executat pedeapsa ori este in curs de executare; persoana vizata este cetatean, resortisant al statului de executare ori isi are rezidenta in acest stat, daca statui de executare se obliga sa puna in executare pedeapsa potrivit legii sale nationale; infractiunea a fost comisa in tot sau in parte pe teritoriul statului de executare.

Daca in procedura clasica prescriptia se apreciaza atat in raport de legislatia statului solicitant, cat si a celui solicitat, in cazul mandatului european de arestare prescriptia se raporteaza doar la legislatia statului de executare, in masura in care acesta are competenta sa judece cauza. Spre exemplu, in martie 2006 Inalta Curte din Irlanda, a refuzat extradarea catre autoritatile engleze a unui preot acuzat de comportament indecent fata de baietii care il ajutau in biserica, comportament pe care 1-a avut spre sfarsitui anilor 1960. Judecatorul a refuzat extradarea pe motiv ca a trecut o perioada foarte mare (mai mult de 30 de ani) intre savarsirea presupusei infractiuni si prima cerere adresata de autoritatile britanice.

Potrivit art. 4, executarea unui mandat poate fi refuzata daca infractiunea pentru care a fost emis nu se regaseste pe lista celor 32 de infractiuni si nu este indeplinita cerinta dublei incriminari. Pentru ca cele 32 de infractiuni sa nu faca obiectui controlului existentei dublei incriminari, acestea trebuie sa fie sanctionate de legea statului emitent cu inchisoarea sau cu o pedeapsa privativa de libertate de eel putin 3 ani. Per a contrario, daca legea statului emitent nu prevede pentru aceste infractiuni o pedeapsa cu durata prevazuta de lege, atunci e necesara verificarea conditiei dublei incriminari si in cazul lor. Mai mult, daca nu este indeplinita aceasta conditie credem ca executarea mandatului poate fi refuzata chiar si atunci cand este vorba de una din cele 32 de infractiuni.

In general, aceste temeiuri pentru neexecutarea mandatului european de arestare se regasesc si in sistemul clasic de extradare. insa, spre deosebire de sistemul clasic, sistemul mandatului european de arestare instituie anumite exceptii de la regula dublei incriminari, renunta, ca urmare a ,,depoliticizarii' procedurii, la exceptia

privind- infractiunile politice si reprezinta un pas important in ceea ce priveste renuntarea la exceptia neextradarii propriilor cetateni.

5. Neextradarea propriilor cetateni

In procedura clasica se admite extradarea propriilor cetateni, insa este subordo-nata clauzei reciprocitatii. Consolidarea unui spatiu de libertate, securitate si justitie in cadrul UE presupune o lupta eficienta tmpotriva criminalitatii organizate, terorismului, traficului de droguri, arme, corupriei si fraudei. Principiul neextradarii propriilor cetateni genera obstacole in calea crearii spafiului de libertate, securitate si justice, insa, la nivelul UE, si principiul derogator al extradarii propriilor cetateni a devenit ineficient in lupta impotriva infracdonalitatii si criminalitatii organizate. in procedura mandatului european de arestare, pomind de la conceptui de cetafenie europeana, Consiliul a considerat ca neextradarea propriilor cetateni nu mai trebuie sa constituie motiv de refuz al executarii. Mandatui european de arestare trebuie sa se aplice tuturor cetatenilor UE, fara deosebire de nationalitate, elementui esential pentru incident acestui mecanism fiind statutui sau de cetacean al Uniunii. Decizia-cadru reprezinta un pas important spre renuntarea la acest privilegiu, dar, totusi, aceasta inca confine reminescente ale acestui vechi privilegiu.

Astfel, mandatui european de arestare mendoneaza nationalitatea ca un motiv facultativ de refuz al executarii, dar acesta poate fi invocata doar in anumite conditii. Articolul 4 alin. (6) prevede ca executarea mandatului european de arestare poate fi refuzata atunci cand persoana solicitata este cetacean sau rezident al statului de executare, daca statui in cauza se obliga sa puna in executare pedeapsa potrivit legii sale naponale. De asemenea, in materia garantiilor acordate de statui membru emitent in cazuri speciale, art. 5 alin. (3) prevede ca in situatia in care mandatui european de arestare a fost emis in vederea urmaririi unui cetacean sau resortisant al statului de executare, atunci acest stat poate executa mandatui cu conditia ca, daca persoana vizata este condamnata la o pedeapsa privativa de libertate, sa-i fie retur-nata pentru a executa pedeapsa in acel stat, presupunandu-se ca astfel se favorizeaza reintegrarea sociala a persoanei.

Teoretic, executarea mandatului poate fi reriizata sau acceptata in condtiile prevazute de art. 6 alin. (4) si art. 5 alin. (3), insa practic pot aparea obstacole ca urmare a renuntarii in acelasi timp atat la cerinta dublei incriminari cat si la exceptia privind proprii cetateni. Spre exemplu, Spania primeste un mandat european de arestare emis de Germania in vederea urmaririi unui cetacean spaniol (A) pentru savarsirea infractiunii de rasism si xenofobie, sanctionata in Germania cu o pedeapsa de eel putin 4 ani inchisoare. in acest caz dubia incriminare nu trebuie verificata deoarece sunt indeplinite conditiile art. 2 alin. (2). Presupunand ca legea spaniola a reglementat garantia prevazuta de art. 5 alin. (3) si ca Germania asigura Spania ca in cazul in care A ar fi condamnat la o pedeapsa privativa de libertate acesta ar fi retumat in Spania pentru a executa pedeapsa, predarea are loc. Ulterior A este condamnat la 3 ani inchisoare, iar Germania, in baza asigurarilor date, urmeaza sa-l retumeze. Insa, analizand hotararea de condanmare pronuntata in Germania, statui spaniel constata ca nu este competent sa. puna in aplicare acea hotarare deoarece fapta pentru care A a fost condamnat in Germania nu este considerata mfractiune in Spania. Mai mult, transferul persoanelor condamnate se poate realiza doar daca este respectat principiul dublei incriminari, ceea ce face ca retumarea lui A sa fie imposibila. Practic, in aceasta. situate, statui spaniol nu isi poate indeplini obligatia fati de propriul cetacean, iar Germania nu poate sa respecte asigurarile date Spaniei.

Predarea propriilor cetateni a intampinat insa. dificultati in unele state membre. in Germania aplicarea mandatului european de arestare a fost suspendata panS la adoptarea unei noi legi de implementare, ca urmare a declararii vechii legi ca fiind nulS si neavenita⁶⁰. Curtea Constitutionals germana. a constatat ca legea de imple­mentare nu era in concordant cu protecta contents de Constitute cetatenilor ger-mani in ceea ce priveste extradarea lor si, prin urmare, a hotarat suspendarea aplicarii acestei legi panS la adoptarea unei legi noi.

De asemenea, Curtea Supreme cipriota. a statuat ci este neconstitutionala acor-darea predarii cetatenilor ciprioti in baza unui mandat european de arestare, deoarece potrivit Constitutiei Republicii Cipru, niciun cetacean cipriot nu poate fi extradat catre un alt stat. Constitutia Ciprului este insa in proces de revizuire, fapt care, in viitor, va conduce la posibilitatea extradarii cetatenilor cipriot⁶¹.

Prin mandatui european de arestare se incearea a se renunta la ceea ce multe secole a fost acceptat ca fiind dreptui suveran al statelor de a refuza extradarea propriilor cetateni. InsS nu se renuntS total la acest principiu, ramanand reglementate unele situatii in care statele membre pot sa refuze executarea unui mandat european de arestare pe motivul nationalitatii.

6. Principiul speciaUtStii

Principiul specialitati consta in aceea ca persoana extradatS nu poate fi urmarita, judecata, condamnatS sau dejinuta in vederea executarii unei pedepse pentru o alta infractiune decat cea precizata in cererea de extradare, farS acordul prealabil al statului solicitat. Astfel, daca statui solicitat nu isi da expres acordul ca persoana extradata sa poata fi urmarita, judecata sau condamnata pentru alta infractiune decat cea prevazuta in cererea de extradare, atunci lipsa acestui acord se prezuma.

Decizia-cadru privind mandatui european de arestare reprezinta o noua incercare de a elimina acest principiu. Un prim pas in acest sens a fost facut prin Convenfia privind simplificarea procedurii de extradare intre statele membre ale Uniunii Europene din 1995, potrivit careia, in cazul in care nu se prevede expres lipsa acor-dului, atunci acordul statului solicitat cu privire la urmarirea, judecarea, condamnarea sau detinerea in vederea executarii unei pedepse pentru o alta infractiune decat cea pentru care s-a cerut extradarea persoanei in cauza se prezuma. Decizia-cadru urmeaza acelasi rationament, cu diferenta ca in procedura mandatului european de arestase solutia prevazuta se fundamenteaza pe un sistem de notificari care pot fi facute de fiecare stat membru. Potrivit art. 27 alin. (2), fiecare stat membru poate notifica Secretariatui General al Consiliului ca, in relatiile sale cu alte state membre care au facut aceeasi notificare, acordul la urmarirea, judecarea, condamnarea sau detinerea in vederea executarii unei pedepse pentru o infractiune comisa de persoana solicitata inainte de predarea sa, alta decat cea pentru care a fost predata, se prezuma, daca intr-un caz particular autoritateajudiciara de executare nu declara contrariul.

Daca nu exista o asemenea notificare din partea statului membru sau daca nu este prezenta una din imprejurarile prevazute la art. 27 alin. (3), persoana predata nu poate fi urmarita, judecata, condamnata sau privata de libertate pentru o alta infractiune comisa inainte ca ea sa fie predata si care nu se regaseste in mandatui european de arestare.

7. Alte prevederi ale mandatului european de arestare

Al doilea Protocol Adifional la Convenfia europeana de extradare din 1978 prevede dreptui persoanei a carei extradare este ceruta la o noua procedura de jude­cata, in statui solicitant, in cazul in care extradarea se solicita in vederea executarii unei pedepse pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa. Potrivit acestui Protocol, extradarea se acorda daca statui solicitant da asigurari apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a carei extradare este ceruta dreptul la o noua procedura de judecata care sa asigure respectarea dreptului la aparare. Rejudecarea este astfel un drept al persoanei in cauza. Decizia-cadru reduce insa aceasta garanhe la posibilitatea persoanei in cauza de a face apel pentru rejudecarea cauzei in statui membru emitent si de a fi prezenta la judecata - art. 5 alin. (1) din Decizia-cadru. Aceasta solutie este criticata, in conditiile in care UE, prin actiunile sale, urmareste sa confere o protectie sporita drepturilor si libertatilor fundamentale.

Prin decizia nr. 135/2005, Curtea de Apel din Thessalonic a admis executarea unui mandat european de arestare emis de autoritatile franceze pentru un cetatean grec, in vederea executarii unei sentinte pronuntata in lipsa. Altemativa la aceasta masura (executarea pedepsei pe teritoriul grec) s-a considerat ca ar incaica preve-derile drepturilor omului, mai ales art. 6 Conv.E.D.O., intrucat persoana solicitata ar fi privata de dreptui de a fi rejudecata si de a face declaratii in fata instantei.

O alta garantie ceruta statului emitent in vederea executarii mandatului european de arestare se refera la pedeapsa detentiunii pe viata. Astfel, in cazul in care o persoana arestata in baza unui mandat european de arestare poate fi condamnata la pedeapsa detentiunii pe viata sau supusa unei masuri de siguranta privativa de libertate pe viata, statui de executare poate supune predarea conditiei ca prevederile legale ale statului emitent sa prevada posibilitatea revizuirii pedepsei sau masurii, la cerere sau eel mai tarziu dupa 20 de ani, ori aplicarea unor masuri de clementa.

In ceea ce priveste aplicarea mandatului european de arestare, aceasta se reduce numai la teritoriul UE. Relatiile cu tarile terte sunt guvemate de regulile clasice de extradare.

Daca o persoana a fost predata unui alt stat membru, in baza unui mandat european de arestare, si persoana in cauza este solicitata de un stat te4, statui membru care a autorizat predarea trebuie sa isi dea consimtamantui pentru ca respectiva persoana sa fie extradata statului te4.

In situatia in care doua sau mai multe state membre emit fiecare cate un mandat european de arestare pentru aceeasi persoana, autoritatea judiciara de executare va executa mandatele tinand seama de datele de emitere ale acestora. Daca insa mandatele vor fi emise in acelasi timp, autoritatea judiciara de executare va hotari care mandat va fi executat luand in considerare toate circumstantele cauzei, gravitatea si locul infractiunii si faptui ca mandatui este emis in scopul urmaririi, judecarii sau al executarii unei sentinte privative de libertate.

Pot exista si situatii in care, in acelasi timp si pentru aceeasi persoana, sa fie emis un mandat european de arestare, dar sa fie trimisa si o cerere de extradare de catre un stat tert. Autoritatea de executare va decide carui act ii va da prioritate avand in vedere toate circumstantele cauzei, gravitatea si locul infractiunii, scopul mandatului dar si circumstantele mentionate in conventia in baza careia se solicita extradarea. Prin urmare, daca Portugalia ar emite autoritatilor spaniole un mandat european de arestare, dar in acelasi timp si Turcia ar trimite Spaniei o cerere de extradare nu inseamna ca Spania va executa cu prioritate mandatui european de arestare. S-ar putea, analizand circumstantele mentionate anterior, ca autoritatea de executare sa decida acceptarea cererii de extradare.