StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » dreptul muncii

Notiunea dreptului muncii



Notiunea Dreptului muncii


Dreptul muncii, in acceptiunea sa de ramura de drept, reprezinta ansamblul normelor juridice prin care sunt reglementate raporturile juridice individuale si colective de munca, avand ca izvor (temei al nasterii, desfasurarii si incetarii lor) contractele individuale de munca si contractele colective de munca incheiate intre angajatori si salariati.

Dreptul muncii reprezinta o ramura de drept de sine-statatoare, autonoma in cadrul sistemului dreptului roman. Caracterul autonom al dreptului muncii este determinat de obiectul sau specific de reglementare, compus dintr-un grup de relatii sociale avand trasaturi proprii - relatiile sociale de munca generate de incheierea contractului individuale de munca si a contractului colectiv de munca.



In ansamblul sistemului de drept, reglementarile de drept al muncii se completeaza cu cele de drept civil (art. 295 alin. 1 din Codul muncii), care reprezinta asadar drept comun pentru dreptul muncii. La randul lor, normele de drept al muncii constituie drept comun pentru alte reglementari - referitoare la anumite categorii de raporturi de munca - asa cum este Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici.

Prestarea muncii se realizeaza in cadrul unor raporturi sociale care, odata reglementate prin norme de drept, devin, de regula, raporturi juridice de munca. Din perspectiva stabilirii obiectului dreptului muncii, se poate considera ca munca se presteaza:

- in afara unor raporturi juridice de munca;

- in cadrul unor raporturi juridice de munca.

A. Munca prestata in afara unor raporturi juridice de munca include:

a) munca voluntara (benevola), de interes public, prestata cu titlu personal si gratuit in temeiul unui contract de voluntariat reglementat de Legea nr. 195/2001 sau cu titlu de activitati voluntare izolate, care nu sunt supuse regimului stabilit prin dispozitiile legale mentionate.

b) munca desfasurata in baza unor obligatii legale (de natura administrativa sau penal - executionala), cum este cazul elevilor, inclusiv celor din scolile de arte si meserii si studentilor in timpul practicii profesionale; persoanelor fizice domiciliate in zone cu vegetatie forestiera - altele decat pompierii civili - care au obligatia de a participa la stingerea incendiilor etc.

c) munca efectuata in cadrul unui raport juridic civil; spre exemplu, intr-un contract civil de prestari de servicii incheiat in temeiul prevederilor din Codul civil;

d) munca desfasurata ca urmare a existentei unui raport societar. Aportul in munca (sau 'in industrie') este posibil atat la societatile civile, cat si in cazul societatilor comerciale de persoane pentru asociatii cu raspundere nelimitata si solidara (dar numai la constituirea lor, nu si la marirea capitalului social);

e) munca desfasurata in cadrul unui raport juridic comercial; spre exemplu, in cadrul executarii unor contracte comerciale de proiectare, de sef-montaj, curtaj (samsarie), know-how, consulting - engineering s.a..

f) activitatile independente reglementate de Legea nr. 300/2004 si desfasurate de catre asociatiile familiale si comerciantii persoane fizice. Raporturile juridice care se nasc ca urmare a prestarii muncii in calitate de persoana fizica sau asociatie familiala autorizata potrivit Legii nr. 300/2004 nu intra in obiectul dreptul muncii.

g) profesiunile liberale (cum este cazul arhitectilor, avocatilor, medicilor s.a) dau nastere unor raporturi juridice specifice - inclusiv cele cu clientii - in care se presteaza o munca care nu se integreaza obiectului dreptului muncii. Explicatia de fond rezida in inexistenta unor raporturi juridice de munca. Reglementarile legale permit, de regula, celor care practica o profesiune liberala sa incadreze salariati pentru exercitarea profesiei respective. In acest caz, fireste, raporturile de munca ale celor in cauza se supun legislatiei muncii.

B.  Munca prestata in cadrul unor raporturi juridice de munca

In aceasta categorie intra:



a) Raporturile de munca (de serviciu) ale functionarilor publici

Functionarul public este persoana numita intr-o functie publica.

Functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabi­lita­tilor stabilite de lege, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administrative autonome. Sfera functiilor publice se stabileste prin act normativ, inclusiv prin hotarare a Guvernului, neputand sa opereze o extindere a acesteia pe cale de interpretare juridica. O functie publica poate fi ocupata numai de un functionar sau, altfel spus, o persoana devine functionar public numai daca ocupa o functie publica.

Regimul juridic de drept comun aplicabil functionarilor publici este in cea mai mare parte similar (ca institutii juridice) cu cel al salariatilor. Reglementarile speciale pentru functionarii publici se aseamana, la randul lor, cu statutele de personal pentru diverse categorii de salariati. Componenta legala a regimului aplicabil functio­narului public se regaseste si in cazul salariatilor. Simi­litudinile sunt normale deoarece raporturile de serviciu ale functiona­rilor publici se plaseaza in zona de interferenta dintre dreptul muncii si dreptul public (in principal, dreptul administrativ).

In opinia noastra, sunt certe sunt urmatoarele elemente:

- numirea unei persoane in calitatea de functionar public se realizeaza, numai cu consimtamantul sau, printr-un act individual de investire intr-o anumita functie publica; acordul functionarului public se da in trepte, faza sa ultima fiind juramantul;

- exista deci un acord de vointe, un statut contractual, fara a fi insa un contract individual de munca, in acceptiunea Codului muncii, ci un contract de drept public, un contract administrativ, in cazul caruia libertatea contractuala a partilor este in mare parte suplinita de catre legiuitor. Este vorba despre un contract: nenumit; complex, cu clauze specifice atat actelor conditie (in mod preponderent), cat si actelor subiective (in domeniile in care negocierea este permisa de lege); solemn (forma scrisa a actului de numire, depunerea juramantului); sinalagmatic; cu titlu oneros; cu executare succesiva; incheiat intuitu personae;

- la realizarea acordului de vointa, atributiile si responsabilitatile postului in cauza nu pot fi negociate in mod individual, deoarece ele sunt stabilite - obiectiv si obiectivat - de lege (de autoritatea sau institutia publica pentru fiecare functie publica, potrivit legii);

- raportul care se naste in urma incheierii contractului administrativ - raportul de serviciu (in sens de raport intre functionar si autoritatea sau institutia publica) - prezinta elementele specifice unui raport juridic de munca (obiectul si cauza fiind aceleasi cu ale oricarui alt raport juridic de munca); si functionarul public, si salariatul se afla intr-un raport juridic de munca tipic; ca si salariatul, functionarul public este subordonat celui in favoarea caruia munceste (autoritatii sau institutiei publice);

Ceea ce particularizeaza in mod fundamental si incontestabil raportul de munca (de functie publica) de raportul de munca al salariatului, rezida in faptul ca functionarul public este purtator al puterii publice, pe care o exercita in limitele functiei sale. Salariatul - incadrat, prin ipoteza, la un angajator - autoritate sau institutie publica - nu dispune de astfel de atributii de putere; el poate fi, potrivit atributiilor sale, doar un simplu prepus al angajatorului sau. Asadar, "denumirea legala a raportului de munca al functionarului ca raport de" functie publica nu il diferentiaza calitativ (si esential) pe functionarul public de salariat.

In realitate si consimtamantul angajatorului la angajarea in munca este, in sine, ca proces al formarii vointei juridice, tot un act unilateral care, impreuna cu cel al viitorului salariat, se transpune si se finalizeaza intr-un acord de vointa. La fel, actul de numire in functie, impreuna cu cererea sau/si acceptarea de catre viitorul functionar public formeaza acordul de vointa, contractul administrativ. Intre raportul de munca (de functie publica) al functionarului public si raportul de munca al salariatului diferenta specifica rezida nu atat modul in care se naste raportul juridic in baza caruia se presteaza munca - evident similar - ci in faptul ca functionarul public este un "agent" al puterii publice, in timp ce salariatul nu (chiar daca este angajat in munca la o autoritate sau institutie publica).



Este, deci, esential sa se sublinieze ca raportul de serviciu constituie, in realitate, un raport juridic de munca, avand insa particularitati certe determinate de incidenta puternica si specifica a unor norme de drept public. De aceea, anumite institutii juridice devin cu adevarat clare numai in masura in care se realizeaza o analiza comparativa adecvata intre normele speciale cuprinse in Statutul functionarilor publici si normele de drept comun aplicabile in aceeasi materie din legislatia muncii.

In concluzie, suntem de parere ca raporturile de serviciu ale functionarilor publici - raporturi juridice de munca - reprezinta o componenta necesara de analiza si in cadrul drep­tului muncii dar numai ca repere comparative fata de raporturile de munca ale salariatilor, sub conditia de a se retine si evidentia particularitatile lor, stabilite prin norme de drept public.

Rezulta ca dreptul muncii se ocupa, in opinia noastra, exclusiv de raportul juridic de munca dintre functionarul public si autoritatea publica si doar sub aspectul comparatiilor necesare cu raportul de munca al salariatilor.

b) Raporturile de munca ale membrilor cooperatori exista in conditiile stabilite, in principal de Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei. Raportul juridic cooperatist este un raport juridic complex care cuprinde - atunci cand cooperatorul este si salariat - componente patrimoniale, de munca si de participare la viata sociala

c) Raporturile juridice de munca nascute in baza incheierii contractului individual de munca. Spre deosebire de celelalte raporturi juridice, aceste raporturi juridice de munca au urmatoarele caracteristici:

- persoana care presteaza munca este in toate cazurile o persoana fizica; cealalta parte (angajatorul) poate fi o persoana juridica (societate comerciala, regie autonoma, autoritate ori institutie publica, fundatie, asociatie, cooperativa, parohie) sau o persoana fizica;

- sub aspectul ambelor sale subiecte, raportul juridic de munca are o natura personala (intuitu personae); fiecare dintre parti incheie contractul individual de munca tinand seama de anumite calitati personale ale celeilalte; insasi munca - inteleasa ca activitate constienta orientata spre un anumit scop - este prin sine personala;

- prestarea muncii se face continuu, are un caracter succesiv, de durata, munca neexecutandu-se instantaneu, dintr-o data (chiar daca cel in cauza este parte intr-un contract individual de munca pe durata determinata);

- munca prestata trebuie sa fie salarizata, raportul de munca avand caracter oneros; contraprestatia care se cuvine celui angajat, in schimbul muncii sale, o constituie intotdeauna salariul;

- salariatul se afla, dupa incheierea contractului de munca, intr-un raport de subordonare fata de celalalt subiect in folosul caruia presteaza munca; numai dependenta economica - chiar existenta - nu este suficienta, fiind necesar sa existe si o dependenta juridica, respectiv dreptul angajatorului de a-i da ordine si dispozitii obligatorii salariatului sau care ii este subordonat;

- angajatorul dispune de o putere de a da directive (de directivare), de o putere permanenta de control si, in sfarsit, de o putere (prerogativa) disciplinara;

- salariatul se bucura, pe multiple planuri, de masuri legale de protectie, considerate ca necesare, in conditiile economiei de piata.

Toate aceste caracteristici ale raporturilor juridice de munca, intemeiate pe contractul individual de munca, determina integrarea lor in obiectul dreptului muncii.





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact