StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » sociologie juridica
Trimite articolul prin email Dreptul si solutionarea problemelor sociale : Sociologie juridica Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Dreptul si solutionarea problemelor sociale



DREPTUL SI SOLUTIONAREA PROBLEMELOR SOCIALE


I Criterii de definire a problemelor sociale. Orice societate se confrunta intr-o anumita perioada a dezvoltarii, cu o serie de probleme sociale a caror semnificatie este definita in raportul dintre ordinea sociala cu valorile si normele existente in acea socetate. Problemele sociale sunt extrem de diverse, insa prezinta o serie de elemente comune , definite de obstacolul pe care il ridica in fata realizarii actiunii indivizilor. In consecinta o problema sociala reprezinta intreruperi in schemele acceptate sau dorite ale lucrurilor, o intrerupere a mersului normal sau confectional al unei stari de fapt. Problemele sociale sunt adeseori consecintele nedorite si neanticipate ale modelelor individualizate de comportament social. In general nu exista societate fara probleme sociala. De aceea imaginea unei societati care a eliminat toate problemele sociale este o pura fantezie -o untopie-.




Referindu-se la aceste aspecte in lucrarea “Al treilea val” Alvin Tofflar arata ca “am rezolvat toate problemele legislative, am adoptat 7 legi impotriva inflatiei, am eliminat injustitia, am diminuat poluarea ecologica, fiecare problema desi a fost rezolvata prin legislatie, ea nu s- 323f58d a terminat, legislativa nu da rezultate, intrucat problema ramane”.

Asemenea probleme sociale sunt: - saracia; -infaltia; - criminalitatea; - toxicomania; - prostitutia; - fiscalitatea; - impozitele, etc.

Definirea problemelor sociale este totusi dificil de facut din urmatoarele motive:

1. Intr-o societate pluralista, termenul de problema sociala are un caracter relativ, intrucat continutul si semnificatia lui difera sensibil in functie de sistemul normativ si cultural al societatii. De aceea, ceea ce intr-o societate reprezinta o problema sociala, in alta o situatie normala;

2. Definitia unei probleme sociale se schimba in cursul timpului. Ceea ce pentru o perioada istorica a fost apreciat ca o problema sociala, in alta perioada poate prezenta o situatie sociala normala (criterii de selectie si promovare a personalului muncitor in timpul regimului totalitarist);

3. Notiunea de probleme sociale are canotatii diferite nu numai de la o socitate la alta, dar si de la un individ la altul in raport cu normele si valorile acestora. Intrucat indivizii au valori, norme si interese diferite, implicit nu au si aceleasi criterii de evaluare a problemelor sociale, fiind tentati sa considere problemele lor particulare ca probleme sociale. In concluzie: In definirea problemelor sociale un rol important il are comunitatea sociala. De aceea o problema sociala apare si exista atunci cand un numar semnificativ de indivizi considera ca o anumita situatie sau dificultate este de fapt o problema sociala.

Starile de aparitie si rezolvare a problemelor sociale: Orice problema sociala parcurge o serie de etape sau faze printre care 4 sunt mai importante:

1). Stadiul perceperii si constientizarii problemei sociale./ Geneza oricarei probleme sociale apare odata cu aparitia unei conditii negative sau a unei dificultati care este perceputa de o parte importanta a publicului ca fiind acuta, grava sau periculoasa. In acest stadiu constientizarea problemei se face prin intermediul unor mijloace si modalitati:

- mas-media, scrisa si audiovizuala;

- literatura, prin dezvaluirea unor probleme sociale ascunse publicului (Doctor Jivadov, Zbor deasupra unui cuib de cuci, Sfarsitul inocentei);

- miscarile deprotest si demonstratiile unor minoritati (miscari fministe, pacifiste, antiprostitutie, pro-homosexualitate);

- conflicte sociale si interetnice;

- accidente, catastrofe naturale sau evenimente dramatice;

-sondajele de opinie organizate de institutiile specializate pe diverse teme prin care se incearca gasirea unui raspuns din partea populatiei la intrebarea: -Care credeti ca este cea mai importanta problema a societatii?

2). Stadiul reactiilor oficiale privind rezolvarea problemei respective. Dupa perceperea problemei sociale, antreneaza pe de o parte o reactie a opiniei publice, iar pe de alta parte o reactie a oficialitatilor, reactii care nu coincid, ba chiar sunt divergente, ceea ce conduce la redefinirea problemei respective si implicit la amplificarea ei;

3). Stadiul reactiilor fata de raspunsul oficial. De multe ori raspubnsul social in legatura cu o problema sociala devine el insusi o problema, determinand noi reactii ale opiniei, fata de problema, care capata noi valente sub diferite forme (vid legislativ, vid de putere, democratii originale, coruptie fara corupti, capitalism fara capitalisti);

4). Stadiul reformei si al politicilor sociale si legislative care conduc la crearea unor institutii specializate pentru rezolvarea problemelor sociale (comisii pentru minoritati, comisii pentru handicapati, spitale psihiatrice, centre de dezalcoolizare, centre de dezontoxicare, etc.).


Directii fundamentale de abordare si solutionare a problemelor sociale

1. Prima directie cansidera ca problemele sociale pot fi solutionate prin schimbarea comportamentului indivizilor, prin intermediul institutiilor de asistenta sociala, protectie sociala sau a temelor intreprinse de factorii de control social (invatamant, medicina, politie, justitie, administratie, etc.).


2. Considera ca problemele sociale  pot fi schimbate doar prin schimbarea structurilor sociale, economice, prin intermediul unor reforme sociale si legislative.

Cele 2 directii au generat la randul lor 2 perspective privind solutionarea practica a problemei sociale.

Prima perspectiva considera ca solutionarea problemelor sociale trebuie facuta din exterior inducand un punct de vedere ce se identifica cu politica oficiala a institutiilor statului.

A doua problema considera ca solutionarea problemei sociale solicita abordarea unui punct de vedere din interior, identificabila cu optica si viziunea grupurilor minoritare implicate in aceste probleme sociale.

Ambele puncte de vedere au fost criticate aducandu-se ca argumente:

a). pentru perspectiva solutionarilor problemelor sociale din exterior:

- el favorizeaza practicile paternalistice ale autoritatilor care in unele legislatii si politici speciale de protectie a grupurilor defavorizate impun de fapt un stil de viata;

- inseamna interventia brutala in viata individului prin actiuni reglate si manipulate de catre institutiile de control social;

- Aceste actiuni interventioniste, realizate de catre juristi, medici, psihiatri, asistenti sociali, nu fac altceva decat sa conserve ordinea sociala si normativa a sistemului politic;

b). pentru perspectiva solutionarilor problemelor sociale din interior:

- perspectiva exclusiv subiectiva care ia ca premisa spre definire si rezolvare a problemelor sociale numai ideologia grupului social (norme si valori ale subculturii care ii caracterizeaza);

- conduc la aparitia unor eclave etnice si sociale pe baza utilizarii drepturilor comunitatilor minoritare.







Dreptul si realizarea justitiei sociale Justitia nu este nici buna, nici rea, ea este expresia timpului si a societatii in care functioneaza

1. Definitii si sensuri ale notiunii de justitie: majoritatea specialistilor sunt de acord ca functionalitatea unei societati depinde de stabilitatea ei legislativa ca si de aplicarea uniforma si constanta a normelor si prescriptiilor juridice la nivelul societatii. Atat stabilitatea normativa, cat si aplicarea constanta a regulilor reprezinta doar premisele necesare , dar nu si suficiente pentru realizarea justitiei sociale. Intrucat chiar daca norma este dreapta sau corecta din punct de vedere al constructiei juridice, ea poate genera inechitati si nedreptati prin modul de aplicare la nivelul individului si grupurilor sociale.

Convingerea juristilor este ca justitia ar trebui sa se caracterizeze prin:

- Justitia este o virtute a institutiilor sociale dupa cum adevarul este o virtute a oricarei teorii stiintifice;

- Orice persoana poseda o inviolabilitate bazata pe justitie, pe care nu o poate anula nici chiar invocarea binelui societatii ca ultima finalitate;

- Ideea de justitie nu permite ca sacrificiile unei minoritati sociale sa fie balansata de avantajele majoritatii;

- o nedereptate este tolerabila numai atunci cand este necesar sa se evite o nedereptate si mai mare. Aceste idei nu pot fi evaluate ca fiind corecte sau incorecte, juste sau injuste, decat plecand de la o teorie corecta a justitiei sociale. Din nefericire nu exista un consens al specialistilor privind relatiile drept - justitie sociala. Unii autori au fost tentati sa echivaleze dreptul cu justitia sociala, considerand ca ultima ratiune a dreptului este realizarea ideii de justitie, sau ca justitia reprezinta traducerea in practica a dreptului sub forma ideii de justitie si dreptate. Alti autori au considerat ca dreptul nu este echivalent cu justitia intrucat intre ele exista o serie de diferente faptuale si rationale. Neputand realiza in totalitate elementele faptuale si rationale, dreptul nu poate fi niciodata si in acelasi timp just, drept si echitabil pentru toti indivizii. Ideea de justitie este relativa in functie de criteriile utilizate in diversele sisteme normative pentru definirea notiunii de justitie si dreptate.

Justitia reprezinta in esenta vointa constanta si permanenta a societatii de a da fiecaruia dreptul sau (definitai lui Ulpian).

In general se recunoaste ca intr-o societate exista 2 tipuri fundamentale de justitie:

- justitie distributiva (retributiva) intemeiata pe realizarea dreptului si obligativitatea individului in conformitate cu o anumita norma proportionala stabilita de legiuitor, asa incat fiecare individ sa primeasca ceea ce li se cuvine in functie de contributia lor in cadrul societatii;

- justitie corectiva (reparativa) incearca sa realizeze o anumita egalitate intre drepturile si obligatiile indivizilor, asa incat fiecare individ sa nu datoreze sau sa primeasca nici mai mult, nici mai putin decat ceilalti.

Ambele tipuri de justitie urmaresc 2 finalitati:

- egalitatea sanselor de acces la pozitii sociale;

- avantaj reciproc, asa incat beneficiul unui individ oricat de mare sau de mic ar fi sa nu se faca in deptrimentul celor mai putin avantajati, ci in castigul acestora, chiar daca acest castig nu este egal cu cel al celor avantajati mai mult.

Conceptia asupra celor 2 tipuri de justitie este egalizatoriana, dar nu si egalitarista intrucat postuleaza doar necesitatea egalitatii drepturilor si indatoririlor individului, dar nu isi propune sa elimine inegalitatile de competenta, merit si valoare date si acceptate ca naturale, ci doar sa le regleze institutional, asa incat acestea sa functioneze in avantajul reciproc al tuturor indivizilor.

2. Principala finalitate a justitiei sociale. O reprezinta realizarea egalitatii individului in fata legii, nici o persoana neputandu-se situa deasupra legii. Dupa parerea jurist-sociologilor formula egalitatii in fata legii este destul de vaga si elastica, intrucat este dificil de elaborat si aplicat o lege care sa fie in acelasi timp egala si echitabila pentru toti indivizii, intrucat nevoile si asteptarileacestora sunt inegale. De aceea se considera ca legea si prescriptiile juridice trebuie sa fie egale asa incat:

- fiecare individ sa aiba un drept egal cu sitemul cel mai extins de drept formulate pentru toti indivizii;

- inegalitatea sociala si economica trebuie sa fie astfel reglementata incat sa fie in avantajul celor dezavantajati (discriminare pozitiva);

- egalitatea sanselor de acces si avansare la functii, bunuri si valori sociale.

In schimb alti autori plecand de la identificarea unor criterii de definire a justitiei in care includ nevoile, meritele si contributia la binele comun, considera ca justitia sociala trebuie sa realizeze urmatoarele 5 finalitati:

- egalitatea indivizilor in privinta dreptului si libertatilor fundamentale;

- discriminare pozitiva in favoarea celor dezavantajati (minoritati etnice, sociale, marginale);

- asigurarea egalitatii sanselor de promovare si acces pentru toti indivizii;

- includerea tuturor indivizilor, fara nici o exceptie la sistemul societal de drept, indatoriri, obligatii si contributii;

- realizarea impartialitatii justitiei asa incat diferentele statuate judiciar sa fie acceptate ca fiin valabile si corecte atat de catre invingatori, cat si de cei invinsi.



Dreptul si legislatia ca instrumente de prevenire a fenomenelor de devianta si criminalitate.




1. Conceptul de devianta sociala si criminalitate (infractionalitate). In orice societate exista o gama variata de comportamente incepand cu cele conformiste si legaliste, continuand cu cele nonconformiste sau inovatoare si terminand cu cele deviante, delicvente si criminale. Ansamblul dee comportamente care se indeparteaza, se abat sau transgreseaza normele sociale formeaza fenomenul de devianta sociala. Devianta este implicata in orice societate si chiar individ intrucat nu exista o societate ideala, utopica in care indivizii sa incerce sa se indeparteze de la standardele valorice si normative. In acest fenomen pot fi incluse o serie de abateri de natura morala cum ar fi vagabondaj, faga de acasa, fumatul si bautul in adolescenta, consumul ocazional de droguri, sinuciderile, deviantele sexuale, etc.

Devianta are un caracter relativ din urmatoarele considerente:

- ceea ce este deviant intr-un sistem normativ va fi un fenomen normal in altul (prostitutia, consum de droguri, adultarul, bigamia);

- ceea ce este devianta intr-o anumita societate, intr-o anumita perioada istorica poate fi normal sau obisnuit in alta. Ex; avortul si divortul inainte si dupa 1989.

Pentru acest motiv teoria jurissociologica concepe viata in 2 sensuri diferite:

- un sens restrans care acorda actelor de devianta o incarcatura prioritar normativa (abaterea de la norme) cansiderandu-le ca manifestari negative si imorale (asa numita devianta negativa);

- un sens mai larg care valorizeaza pozitiv actiunile de schimbare sau revolta contra normelor, care pot fi codificate ca atiuni inovatoare si revolutionare (asa numita devianta pozitiva).

Intre formele de devianta exista una cu un grad sporit de gravitate, intrucat include acele comportamente care violeaza regulile cu caracter penal, care protejeaza cele mai importante valori si relatii sociale (viata, proprietatea, demnitatea, securitatea, etc.). Spre deosebire de devianta propriuzisa, aceasta forma specifica atrage un sistem organizat de sanctiuni, inclusiv o reactie din partea opiniei publice. Aceasta forma de devianta penala este desemnata sub termenul generic de “criminalitate delicventa” sau infractionalitate.

Principalele trasaturi ale criminalitatii sunt:

- Criminalitatea este un fenomen social care se produce si reproduce in societate, dar capata o conotatie antisociala, intrucat actele comise, intra in conflict cu legea penala. In consecinta criminalitatea este un fenomen normal care exista in orice societate atat prin conditiile care o genereaza, cat si prin consecintele pe care le produce;

- Criminalitatea este un fenomen eterogen intrucat include o serie de delicte si crime diferite. Mai mult ea este constituita din ansamblu de crime comise in mod real intr-o societate (criminalitate reala) a crimelor descoperite si instrumentate de institutiile specializate (criminalitate descoperita) si a crimelor judecate si sanctionate de catre instanta (criminalitate legala);

- Criminalitatea este un fenomen multidimensional, incluzand aspecte de natura statistica, penala, criminologica, psihosociologica, psihiatrica, medico-legala, etc. (De aici definitia unor discipline diverse care se ocupa cu studiul criminalitatii);

- Criminalitatea este un fenomen multicauzal fiind generat de un complex de cauze si conditii obiective-subiective, generale particulare, sociale- individuale, ceea ce a condus la structurarea a numeroase teorii si conceptii aflate in contradictie unele cu altele, care incearca sa explice geneza criminalitatii.

Principalele teorii privind etiologia criminalitatii:

Teoria functionalista: aparuta si dezavuata de sociologia americana care spre deosebire de teoriile biologiste si antropologice a sustinut ca geneza crimei nu este localizata la nivelul indivizilor, ci la nivelul structurilor si functiilor unei societati. In consecinta, reprezentantii functionalismului au identificat ca delicventa are atat functii, cat si disfunctii.

Intre functiile criminalitatii sunt mentionate:

- clarificarea si definirea mai precisa atat a normelor care sunt violate prin crima, cat si a faptelor considerate crime. intrucat incalcarea normelor atrage din partea legiuitorului o precizare mai clara si adecvata a acestora (ex: notiunea si conceptul de coruptie);

- cresterea solidaritatii grupului intrucat crima produce o solidaritate emotionala in randul indivizilor si a opiniei publice care se mobilizeaza atat pentru a sanctiona criminalul, cat si pentru a proteja ordinea sociala;

- Producerea unor schimbari in cadrul sistemului normativ plecand de la faptul ca legiuitorul constientizeaza ca anumite reguli sau sanctiuni nu sunt adecvate pentru prevenirea crimei;

- Considerarea de catre indivizi a conformitatii si legalitatii ca fiind mai dezirabile decat calea criminala, intrucat sanctiunile criminale dure conduc uneori la descurajarea indivizilor cu propensiune spre criminalitate.

Totodata crima are si o serie de disfunctii printre care se pot mentiona:

- diminuarea motivatiei de conformitate si legalitate la unii indivizi care apreciaza ca atat crima cat si conformitatea produc acelasi tip de recompensa, astfel incat violarea normelor este tot atat de profitabila ca si respectarea lor;

- subminarea increderii indivizilor pentru ordinea sociala, intrucat crima nesanctionata si nepedepsita genereaza sentimente de neindoiala si neincredere in institutiile de control social;

- Scaderea increderii indivizilor in insasi functionarea sistemului social politic datorita nedescoperirii si nesanctionarii a unor delicte si crime comise de indivizi care au un status inalt si o responsabilitate sociala ridicata, dispunand de putere, cu care isi procura bani si cu banii manipuland puterea (criminalitatea gulerelor albe);




Teoria conflictului social


Teoria conflictului social: pleaca de la ideea ca nu consensul, ci conformitatea cum sustin functionalistii constituie baza sociala, ci dimpotriva competitia si conflictul dintre indivizii privilegiati si defavorizati.



Supunand unei noi critici radicale modelul de echilibru si ideea consensului social formulate de paradigma functionalista, teoreticienii teoriei conflictului social reprezinta principala conditie care realizeaza ordinea sociala.

- Aplicata la domeniul criminalitatii aceasta teorie sustine ca ordinea sociala fiind “emanatia puterii”, ea este mentinuta datorita autoritatii normelor impuse din exterior si aplicate diferentiat de catre institutiile de control social, ceea ce duce inevitabil la tensiuni si conflicte intre grupuri, unele urmarind mentinerea privilegiilor, altele diminuarea acestora.

- Existenta acestor situatii conflictuale tinde sa produca o societate pluralista definita de doua sau mai multe grupuri, categorii si clase sociale, fiecare urmarindu-si interesele proprii.

- Conflictele sociale au si un rol pozitiv, contribuind la cresterea ajustarilor intre grupurile sociale, permitand prin menirea permanenta a categoriilor si claselor sociale. in functie de aceste idei teoreticienii teoriei conflictului social au alcatuit si o tipologie qa crimelor in functie de difentele de putere existente intre cei care guverneaza si cei care sunt guvernati:

a). crime predatorii sau predalnice in care se includ raniri, jafuri, spargeri comise de indivizi lipsiti de resurse economice in scopul asigurarii necesitatii de supravietuire intr-o societate dominanta de inegalitate sociala;

b). crime cu caracter particular, indreptate cantra persoanei, comise de indivizi fie declasati, fie abrutizati de conditiile dure ale unei societati in care singura lor sansa de reusita este crima;

c). crime de dominatie comise de catre grupuri nonconformiste sau corporatii constand din fixarea artificiala a preturilor, incalcarea legislatiei financiare, trafic de arme si droguri, poluarea mediului, avand ca scop prezervarea ordinii sociale existente.

d). crime ale puterii executive, constand in principal din acte de coruptie oficiala si organizata, avand ca motivatie, prezervarea pozitiei de putere, prestigiu, bunastar, etc. (afacerea Watergath).


3. Teorii ale reactiei sociale fata de crime. Acest grup de teorii propun inlocuirea explicatiilor de tip determinism cauzal (de ce un individ devine criminal) cu o explicatie de tip fenomenologic, care propune interpretarea semnificatiilor si a intentiilor individului criminal, incercand sa raspunda la intrebarea “de ce o anumita conduita este definita ca fiind criminala”. Principala teza de la care pleaca aceste teorii este ca in realitate actele indivizilor nu sunt prin ele insele criminale, ci capata aceasta definitie in urma unui proces de raspuns si contraraspuns in care intervin trei elemente:

- procesul de elaborare si aplicare a normelor si legilor, ceea ce ridica intrebarea “cine elaboreaza si cine defineste aceste norme si legi”.

- in consecinta, cel de-al doilea element care intervine il reprezinta reactiile si informatiile fata de actul delicvent.

- daca marea majoritate a noii societati defineste anumite persoane ca fiind deviante sau delicvente, ele sfarsesc prin a fi delicvente.

Mecanismul fundamental prin care indivizii trec de la situatia de devianta primara uneori cu mica gravitate, chiar nesanctionabila penal, la cea de delicventa propriuzisa il reprerzinta procesul de etichetare si stigmatizare realizat de catre agentii de control social.

Criticile teoriei reactiei sociale

- accentul prea mare pus pe factorii subiectivi, individuali, ignorarea celor obiectivi, cauzali in mecanismul crimei;

- ignorarea cauzelor primare ale crimei in favoarea celor secundare determinate de procesul de eti

- ignorarea criminalitatii cu caracter secvent dsau nedetectat, comise de indivizi care au un status superior, bogatie sau putere si care in majoritatea cazurilor nu sunt etichetate si stigmatizate.


POLITICI PENALE SI SOCIALE DE APARARE SOCIALA SI PREVENIRE A CRIMINALITATII

Conceptul de politica generala este destul de controversat deoarece se refera fie la tipurile de prezentie fata de fenomenul criminalitatii, fie la tipul de masuri adoptate iniante, in timpul si dupa producerea actului criminal. Plecand de aici specialistii in drept penal opereaza cu trei tipuri de prezentie a criminalitatii:

1. Prezentia generala (primara) care include ansamblul de institutii cu rol de socializare si control social, care actioneaza in directia identificarii, explicarii si diminuarii cauzelor si conditiilor care genereaza crima;

2. Prezentia speciala (secundara) conceputa ca interventie spre identificarea, neutralizarea si sanctionarea criminalilor, limitarea prejudiciilor produse prin crima si restabilirea ordinii sociale si a sigurantei indivizilor;

3. Prezentia situationala (contextuala) conceputa ca activitate de atragere a comunitatii locale si a publicului prin informarea acestora despre pericolul “criminogen” existent in anumite zone, cartiere, locuri speciale, etc.

In functie de tipul de activitati adoptate si aplicate fata de crima, penalistii identifica 3 tipuri:

- actiuni si masuri derulate inainte de producerea unui delict care reprezinta in opinia specialistilor, adevaratele si realele forme de prezentie a crimei. Ele includ o gama diversa de actiuni in care sunt implicate marea majoritate a institutiilor sociale, cum ar fi familia, scoala, grupul profesional, grupul de vecinatate, clubul sau asociatia, biserica, comunitatea, etc.

- actiuni derulate in timpul producerii actului criminal, constand din masuri de identificare si neutralizare a indivizilor criminali si de diminuare a efectelor nocive ale actului criminal (realizare de catre institutiile politiei, procuraturii, garzii financiare, organe vamale, etc.).

- masuri derulate dupa producerea actului criminal, care urmaresc atat sanctionarea si pedepsirea celor vinovati in urma unui proces, cat si resocializarea acestora in institutii specializate.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact