ECONOMIA DE PIATA

Este forma moderna de organizare a activitatii economice in cadrul careia oamenii actioneaza in mod liber, autonom si eficient, in concordanta cu regulile dinamice ale pietei si valorificarea eficienta a resurselor existente, pentru satisfacerea nevoilor oamenilor. Economia de piata constituie un sistem economic, ale carui inceputuri au fost marcate de aparitia sistemului capitalist in Europa, in economia de piata trebuie avute in vedere o serie de particularitati in timp si spatiu, in ceea ce priveste structura proprietatii, in principal ponderea proprietatii private, gradul de autonomie si de libertate de decizie a intreprinzatorilor, masura in care se foloseste managementul strategic, in general, in economia de piata, proprietatea privata are ponderea hotaratoare. Institutiile economice de baza ale economiei de piata sunt: intreprinderea privata (individuala sau colectiva), piata ca relatie intre oferta si cerere, mecanismele si regulile acesteia avand rol hotarator in desfasurarea vietii economice si statul care devine agent economic autonom si care, prin reglementari economice si financiare, intervine in viata economica.

Economia de piata se caracterizeaza printr-un mecanism adecvat de functionare ale canii componente sunt: cererea., oferta, concurenta si preturile. Combinarea factorilor de productie consta in obtinerea produselor in conditii de rentabilitate.

Proprietatea individuala reprezinta postulatul de baza al economiei de piata, totodata este suportul fundamental al liberei initiative, al liberei intreprinderi. O alta caracteristica a economiei de piata este egalitatea in fata legii a agentilor economici. Proclamata juridic si sustinuta de statul de drept, egalitatea economica dintre indivizi si grupuri de indivizi.

Statul democratic este garantul bunei functionari a institutiilor economice si juridice specifice. El apara structurile economice globale: proprietatea individuala si contractele economice si comerciale, raporturile asociatilor si actionarilor.

Bancile, institutiile financiare si asigurarile au devenit un agent economic autonom, se poate spune ca economia de piata favorizeaza pe cei puternici si penalizeaza pe cei slabi. Costurile sociale ale unor fenomene ca inflatia si somajul sunt suportate de cei cu o situatie economica slaba.

PIATA

Piata este o categorie economica specifica productiei de marfuri si a economiei de schimb, care exprima totalitatea 525c21f relatiilor de vanzare-cumparare intre agenti economici, care impreuna cu fenomenele legate de manifestarea ofertei si a cererii de marfuri in conexiune cu spatiul si timpul in care se desfasoara acestea.

Piata reprezinta locul de intalnire reala dar si fictiva intre vanzatori si cumparatorii de bunuri - factori de productie (munca, pamant, resurse naturale, capital, bani) si de bunuri corporale si servicii de consum individual, in plus, in sfera pietei se includ si conditii concrete in care se formeaza si se manifesta oferta si cererea de bunuri economice.

Aparitia si dezvoltarea pietei sunt determinate in mod direct de diviziunea sociala a muncii si de autonomia producatorilor, ea devenind necesara atunci cand functia consumului este separata de functia productiei.

Privita ca un mecanism complex ce cuprinde cererea, oferta, concurenta si preturile, piata determina comportamentul agentilor economici. Pe piata se verifica concordanta dintre nivelul productiei, structura productiei si cererea sociala, finalizandu-se practic actiunea cererii si ofertei precum si caracterul dinamic al legii valorii.

Functiile pietei in cadrul mecanismului economic sunt:

piata face legatura permanenta dintre agentii economici producatori si agentii economici consumatori, respectiv consum.

piata stabileste proportiile necesare productiei, respectiv propria reproductie.

piata asigura echilibrul economic pe termen lung, in principal echilibrul intre oferta si cerere, consum.

TIPURI DE PIETE

In literatura se specialitate, piata este considerata un ansamblu de mijloace de comunicare prin care vanzatorii si cumparatorii se informeaza reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce acestia au nevoie, despre preturile pe care le cer si pe care le propun pentru ca tranzactiile dintre ei sa se incheie, piata este constituita din mai multe segmente, deci piata reprezinta un sistem de piete.

Incadrarea unui segment intr-un tip de piata depinde criteriul de referinta propus:

Dupa natura economica a bunurilor ce fac obiectul tranzactiilor comerciale:

piata bunurilor economice, respectiv a bunurilor de folosinta curenta, urmata de cele de folosinta indelungata si al serviciilor de consum individual (posta, telefon, radio);

piata bunurilor de productie in care in primul rand este piata capitalului (bunuri investitionale, titluri de proprietate), apoi piata muncii, piata resurselor naturale, piata financiara etc.

Dupa forma obiectelor schimbate, piata poate fi:

omogena - piata bunurilor uniforme;

eterogena - piata bunurilor diferentiate.

Dupa starea obiectului schimbului:

piata reala, respectiv cererea si oferta de bunuri de consum si de factori de productie;

piata fictiva, respectiv cererea si oferta de titluri de proprietate.

Dupa timpul in care se transfera obiectul destinat schimbului:

piete la termen;

piete la vedere;

piete disponibile sa livreze.

Dupa numarul si forta participantilor:

piata cu concurenta perfecta sau pura;

piata cu concurenta imperfecta.

Dupa sfera extinderii sociale a schimbului:

piata locala;

piata regionala;

piata nationala;

piata internationala.

CEREREA SI OFERTA

Exprima faptul ca in economia de piata - economia concurentiala - cand toate celelalte conditii raman constante, cererea pentru un anumit produs sau serviciu creste pe masura scaderii pretului, iar oferta creste pe masura ce pretul creste. Rezulta, deci, ca intr-o economie de piata, pretul variaza in raport direct cu cererea si in raport invers cu oferta. Deci, la randul sau, raportul dintre cerere si oferta este influentat de variatiile pretului. Avand in vedere corelatia dintre cerere si oferta - cererea fiind din partea consumatorului, iar oferta din partea producatorului, putem deduce si sublinia ca o cerinta esentiala a acestei legi este ca oferta sa se incadreze intocmai cantitativ si calitativ cu cererea.

CEREREA

Cererea reprezinta cantitatea de bunuri pe care agentii economici sunt dispusi sa o cumpere la un anumit pret intr-un timp dat. Cererea poate fi:

pentru produse sau servicii reprezinta cantitatea care consumatorii sunt dispusi sa o cumpere din toate produsele sau serviciile de acelasi fel.

pentru o unitate economica sau firma reprezinta cantitatea care consumatorii sunt dispusi sa o cumpere la diferite preturi din productia respectiva.

cererea de marfuri a intreprinderilor, firmelor.

Aceste cereri reprezinta materializarea unor nevoi ca urmare a activitatii in general a firmelor producatoare de bunuri materiale. Firmele producatoare, indiferent de domeniul in care actioneaza, realizeaza acte de comert, ele cumpara in general ceea ce cumpara industria (materii prime, produse semifabricate) le transforma prin procese de fabricatie in ansamble de produse, eventual elemente de masini care vor fi vandute sau vor fi transformate in elemente de masini necesare propriei activitati, care vor intra in activul intreprinderii ca mijloace de realizare. Pentru detalierea cuprinzatoare a acestor cereri vom defini urmatoarele categorii de cereri:

intreprinderi industriale de extractie si prelucrare, care reclama existenta pe piata a unor materii prime, semifabricate, echipamente, instalatii si masini specifice acestei ramuri industriale;

intreprinderi de constructii care implica pe piata atat a materialelor de constructii specifice prefabricate, echipament industrial de ridicat si transportat;

intreprinderi de transport si societati de transport ca purtatoare ale cererii, indeosebi pentru echipamente industriale si furnituri pentru echipamente industriale dar si a transferului de bunuri si persoane;

organizatii si societati prestatoare de servicii;

institutii specializate ca spitale, crese, camine etc;

institutii administrative;

intreprinderi si firme destinate consumului intermediar.

Cererea de catre unitatile industriale este subordonata activitatii de procurare a unor produse sau materiale care sa asigure buna desfasurare a unei anumite activitati, in consecinta, beneficiarul va pretinde in mod explicit ca produsele sale sa fie la nivelul performant a celor mai noi realizari din sectorul respectiv. Asemenea cereri formeaza obligatia ca produsele sa fie insotite de buletine de analiza a diferitelor laboratoare si certificate care sa ateste parametrii de calitate conveniti. Orice intreprinzator care produce pentru piata este necesar sa cunoasca faptul ca deciziile de cumparare reprezinta decizia sau rezultatul unei hotarari colective in cadrul careia au responsabilitati toate compartimentele - aprovizionare, tehnic, productie, investitii, economic.

FORMELE DE MANIFESTARE A CERERII DE MARFURI

In functie de manifestarea nevoilor:

Cererea efectiva - este cererea care se manifesta pe piata, avand o solvabilitate corespunzatoare.

Cererea potentiala - reprezinta de asemenea nevoi reale, dar nu se manifesta pe piata, ci datorita faptului ca cererea nu se comercializeaza sau se comercializeaza la un nivel cantitativ sau calitativ inferior celui solicitat de cumparatorul potential ori cumparatorul, nu este solvabil(a).

In functie de modul de manifestare in timp

Cererea curenta - este specifica in general marfurilor de prima necesitate - produse alimentare, dar si o gama redusa de produse nealimentare

Cerere periodica - se refera in special la produse de imbracaminte, incaltaminte, unele produse de uz casnic, materiale de intretinere, caracterizandu-se cu o repetabilitate de o anumita perioada.

Cerere rara - este specifica bunurilor de folosinta indelungata - automobile, mobila, precum si utilajelor si instalatiilor tehnologice, care are in vedere satisfacerea consumului intermediar industriei sau agriculturii

In functie de modul in care se formuleaza, cererea poate fi

Cerere ferma - are in vedere produsele de prima necesitate si de sortiment simplu (ulei, paine zahar in cadrul consumului final si materii prime, energie, combustibili, carburanti in cadrul consumului intermediar). Acest tip de cerere se caracterizeaza prin fixarea consumatorului asupra produsului cantitativ si calitativ inainte de contactul sau cu unitatile comerciale.

Cerere spontana - se formeaza prin contactul cumparatorului cu marfa, in acest caz, prezentarea cat mai larga a sortimentelor in magazine devine o conditie esentiala pentru transformarea dorintei cumparatorului in decizia de cumparare.

In functie de modul in care evolueaza in timp, cererea de marfuri poate fi

Cerere constanta - are in vedere volumele si proportiile cererii - se mentin
neschimbate o anumita perioada de timp mai indelungata.

Cerere descrescanda - cand dinamica proportiilor dimensionale se restrang in timp datorita aparitiei unor produse noi superioare calitativ.

Cerere crescanda - este aceea ale caror proportii dimensionale cresc in timp, in special se manifesta la produsele de folosinta indelungata la care parametrii tehnici au fost verificati in timp.

Formele de manifestare a cererii de marfuri pentru bunuri destinate consumului intermediar

Cererea de marfuri al unitatilor industriale in special (sau in general) al unitatilor colective.

Cererea de marfuri are trasaturi specifice in functie de: productie, volumul de productie, tehnologia aplicata, legaturile cu piata, locul de amplasare, gradul de dispersie in teritoriu O importanta particularitate a cererii de marfuri destinata consumului intermediar se refera la faptul ca ei sunt utilizatori directi, in scopul productiei, serviciilor sau distributiei. Orice unitate industriala dispune de un compartiment de aprovizionare cu sarcina de a se informa si de a informa continuu cu privire la produsele si materialele care pot raspunde nevoilor unitatii.

Cererea de marfuri destinate consumului intermediar este definita printr-o nevoie precisa, ea fiind determinata prin programul de productie, prin consideratii de rentabilitate si avantaje tehnice.

Cererea pentru bunuri destinate consumului intermediar este in principal de natura tehnica, in acest context vanzarea capata aspectul unei prezentari tehnice, implicit cumparatorii sa aiba in primul rand pregatirea sau informatiile tehnice necesare.

Cererea pentru marfurile destinate consumului intermediar constituie rezultatul unor calcule de eficienta si de rentabilitate care prin natura lor trebuie sa contribuie la imbunatatirea cantitativa si calitativa a productiei. Acestea fac ca informatiile tehnice sa fie detaliate.

Factorii de influenta ai cererii de marfuri

Cererea de marfuri se formeaza si se modifica sub influenta a numerosi factori:

economici - oferta, venituri, profituri;

demografici - numarul si structura populatiei, profesii si/grad de instruire;

psihologici - moda si mediul social;

In functie de natura bunurilor ce constituie obiectul cererii putem distinge:

cerere de bunuri substituibile - ex: untul si margarina, uleiul de floarea-soarelui si uleiul de masline sau uleiul de soia;

cererea de bunuri complementare - autoturisme cu benzina cu autoturisme cu motorina;

cererea derivata - cererea de preparate din carne determina cererea de came, cea de paine pe cea de faina.

Totodata cererea poate fi:

cererea ca act individual;

cererea unui grup social;

cererea unei intreprinderi.

Factorii care influenteaza cererea unui bun economic depind in principal de:

capacitatea de cumparare a consumatorilor

vointa de cumparare respectiv urgenta nevoilor.

Analiza detaliata a practicilor comerciale, de transformarea cererii in cumparaturi efective reprezinta obiectivul fiecarui intreprinzator prezent in cadrul pietei, indiferent de natura activitatii sale, asa incat cererea o putem imparti in:

A. Cererea de marfuri a populatiei. Se refera deopotriva la cererea de bunuri si servicii destinate consumului final avand drept beneficiar individual, dar si la consumul intermediar, unde beneficiar este intreprinzatorul individual sau colectiv., respectiv intreprinderea sub forma de societati comerciale respectiv firme.

In timp ce nevoia reala are in vedere intreaga sfera a trebuintelor materiale a oamenilor, cererea exprima doar partea pentru care exista posibilitatea reala de satisfacere a lor. Ea presupune pe de o parte o anumita putere de cumparare din partea populatiei, iar pe de alta parte o anumita parte a ofertei sa-i asigure produsul necesar. Cele doua fenomene nu sunt in general simultane, asa incat analizate in evolutia lor in timp rezulta ca:

Sfera trebuintelor oamenilor se mareste continuu, depasind posibilitatile de satisfacere asigurate de societate prin productia (oferta) realizata.

Cererea este direct proportionala cu posibilitatea reala a solvabilitatii, respectiv a veniturilor populatei.

Cererea de marfuri se refera in permanenta atat la bunuri materiale cat si la servicii care aduc un aport deosebit la satisfacerea nevoilor de consum. Ele oglindind gradul de civilizatie in satisfacerea nevoilor populatiei. Cererea totala pentru un anumit bun sau serviciu reprezinta suma tuturor cantitatilor cerute de catre toti consumatorii individuali ai acestuia, respectiv:

unde:

C_T = cererea totala a unui bun sau serviciu la un anumit pret dat (p)

n = numarul de consumatori

C_j = cererea consumatorului "i" la un pret dat (p).

Cererea pentru un anumit bun economic este determinata de mai multi factori dintre care subliniem:

capacitatea de cumparare a consumatorilor care determina de fapt cererea pe piata, ea reprezentand cererea solvabila, ea depinzand de nivelul global al veniturilor existente in societate, precum si de dispersia lor pe consumatori individuali sau colectiv.

vointa de cumparare, care la randul sau depinde de urgenta nevoilor.

Analiza acestor factori ne arata ca cererea este dependenta de:

nevoi,

nivelul veniturilor disponibile,

preturi.

Analiza structurii cererii in raport cu nevoile si nivelul veniturilor disponibile au dus la "concluzii" cuprinse in legi, respectiv:

Ø     Legea lui Engel care afirma ca pe masura cresterii veniturilor unei familii, se diminueaza partea destinata cheltuielilor pentru alimente, ponderea cheltuielilor cu imbracamintea si locuinta raman constante, iar cea cu cheltuielile diverse (educatia, transport, timp liber) creste.

Ø     Concluziile lui Colin Clark, adica, cresterea cererii de bunuri si servicii proprii sectorului tertiar pe masura depasirii unui anumit nivel de venit.

Ø     Alte concluzii ca: anticipatia consumatorului asupra nivelului veniturilor si al preturilor; consumul ostentativ dat de dorinta individului de a promova pe scara sociala; efectul imitatiei si al demonstratiei; ireversibilitatea consumului pe baza consumului precedent.

Aceste constatari, concluzii nu fac altceva decat sa afirme ca pe baza realitatilor constatate sa se foloseasca datele pentru fundamentele strategiilor de piata a agentilor economici.

Cei mai importanti factori de influenta a cererii raman insa:

Oferta de marfuri - factor economic hotarator care influenteaza atat volumul cat si structura cererii. Productia este aceea care asigura obiectul consumului, cererea adresandu-se produselor existente realizate de industrie sau agricultura si a ramurilor prestatoare de servicii. Cererea are un rol hotarator in dezvoltarea si diversificarea productiei, avand o influenta activa, deoarece prin consuni produsul isi verifica valoarea de intrebuintare. Acest factor avand rol in aparitia si dezvoltarea a noi ramuri de productie destinate atat consumului intermediar cat si final.

Venituri si avutia - factor de influenta a cererii de marfuri, reprezinta de fapt destinatia finala a unor venituri curente sau acumulate sub forma de avutie din venituri anterioare. Influenta acestui factor este complexa si actioneaza diferit cand este vorba de bunuri destinate consumului final sau intermediar, astfel:

la bunuri destinate consumului final, populatia afecteaza o importanta parte din veniturile curente satisfacerii nevoilor sale, iar anumite perioade de depresiune economica afecteaza si o parte din economiile sale anterioare pentru cumparaturi de marfuri

la bunurile destinate consumului intermediar unde cererea reprezentand bunuri sau servicii consumate in procesul curent de productie, avutia acumulata prin economiile anterioare au un efect deosebit asupra volumului cererii cat si asupra structurii acestuia. Volumul veniturilor curente, destinate cererii, urmeaza evolutia produsului national brut sporindu-si puternic influenta in perioade de crestere economica si diminuandu-si influenta in perioade de recesiune economica.

Preturile - factorul de influenta rezultat ca produs al confruntarii intre cerere si oferta, cu importante implicatii asupra volumului si structurii acestuia. Unele produse cu preturi ridicate nu formeaza obiectul cererii decat la un anumit nivel al veniturilor banesti. Evolutia pretului determina modificari si in structura cererii.

Sistemul taxelor, impozitelor si diferitelor contributii banesti ale populatiei reprezinta un factor restrictiv al cererii deoarece acest factor presupune o serie de obligatii financiare din partea populatiei (taxe, impozite si alte obligatii) care fac ca aceste sume sa nu poata fi destinate eventual cererii de bunuri.

OFERTA

Reprezinta totalitatea marfurilor si serviciilor existente pe piata si puse la dispozitia cererii la un anumit pret. Sau reprezinta legatura dintre cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care vanzatorii doresc sa o vanda la un anumit pret sau pretul minim acceptat de vanzatori pentru o cantitate dintr-un anumit bun pe care doresc sa-1 vanda.

Structura si clasificarea ofertei de marfuri reclama utilizarea unor anumite criterii atat datorate caracteristicilor marfurilor cat si pe de alta parte a proceselor in sine de comercializare.

Dintre criteriile mai importante sunt de retinut: destinatia produselor in procesul de consum, durata de viata a produselor, criterii merceologice, numarul si importanta segmentelor de piata pe care actioneaza, tipul metodelor si posibilitatile de productie din diferitele unitati de productie, modul de solicitare de catre consumator si locul produselor in consumul populatiei.

In detalierea unor criterii deosebit de importante putem sublinia ca in functie de:

Destinatia produselor, oferta poate fi impartita in:

produse destinate consumului final, care reprezinta bunurile cumparate pentru nevoile umane (consum imediat sau pe timp lung).

produse destinate consumului intermediar respectiv bunurile si serviciile achizitionate de agentii economici pentru a fi consumate in procesul de productie in vederea realizarii altor bunuri sau servicii.

produsele de echipament de productie, respectiv produsele necesare procesului de productie, respectiv utilaje, instalatii, echipamente care au in vedere formarea de capital tehnic sau productiv si care duce la acumularea de capital fix.

Dupa criteriul duratei de viata a produselor, se pot detalia doua categorii de produse:

produse nedurabile, respectiv cele destinate uzului curent, utilizate in general pentru consum final - produse alimentare, produse pentru igiena personala, ziare etc.

produse durabile, adica produsele de folosinta indelungata, cele care in consum nu se epuizeaza in cadrul unei singure folosiri. Bunurile durabile se uzeaza progresiv - articole de vestimentatie, automobile, televizoare, masini si utilaje industriale etc.

Notiunea de "ciclu de viata" al unui produs desemneaza perioada in cadrul bunul respectiv exista pe o anumita piata, de fapt mai bine zis rezista pe un anumit segment de piata.

Ciclul de viata al produselor se refera doar la perioada de timp cat el este solicitat de piata si nu trebuie confundat cu durata de viata fizica, cu ciclul de utilizare sau chiar cu durata de fabricatie.

Figura 2 - Ciclul de viata al unui produs

Asa cum se poate observa, in timpul de la aparitia sa in cadrul pietei si pana de la disparitia sa de pe piata un produs parcurge anumite faze cu urmatoarea succesiune: aparitia pe piata a produsului respectiv lansarea lui, cresterea cererii si a ofertei pe piata produsului in cauza, maturitatea prin atingerea punctului de saturatie, apoi declinul si disparitia produsului de pe piata.

Pentru producatori, pentru comert si pentru vanzatori este important pentru a cunoaste cat mai exact faza in care se afla produsul si factorii de influenta a ciclului de viata, aceasta faza prezentand o insemnatate practica deosebita in vederea fundamentarii strategiilor de viitor privind fabricatia si comercializarea produsului respectiv. Un exemplu de durata ciclului de viata a produsului respectiv este aspirina care se produce, se comercializeaza si se solicita in continuare de peste 100 de ani.

Dupa criteriul merceologic avem urmatoarele categorii de produse:

1. alimentare - destinate in primul rand consumului necesar vietii la care prelucrarea si  circulatia marfurilor sunt reglementate prin acte normative, legislatia din orice tara are in vedere ca aceste produse sa se realizeze cu obligativitatea verificarilor si analizelor de laborator continue asupra parametrilor de calitate si provenienta, a conditiilor sanitar-veterinare, a materiilor prime, materiilor auxiliare folosite, inclusiv respectarea retetelor de fabricatie. De asemenea se are in vedere respectarea lantului tehnic si tehnologic de la materia prima pana la consumator.

2. nealimentare - reprezinta grupa produselor destinate unor cerinte de ordin fiziologic, social culturale, de confort, dar si destinate consumului intermediar sau investitii asupra acestor produse reprezinta o oferta mult mai larga atat ca numar de produse, sortimentatie, cat si ca volum de produse, data fiind gama larga de produse pe care o reprezinta, in interiorul acestei grupe pot fi evidentiate o serie de subgrupe care se deosebesc intre ele atat prin caracteristici dar si prin sistemul de comercializare. Spre exemplu gasim subgrupe de produse textile, incaltaminte, metalice, chimice, electronice, electrotehnice, mobila, materiale de constructii, combustibili si carburanti, produse farmaceutice; respectiv atat produse folosite ca bunuri pentru uz curent, dar inclusiv masini si instalatii folosite in procesul de productie si prestatie.

Factori de influenta ai ofertei

Asa cum am aratat, oferta in esenta este productia destinata vanzarii. Factorii care determina oferta sunt determinati de productie atat prin posibilitatile ei tehnice si tehnologice cat si prin posibilitatea imbunatatirilor tehnologice care pot fi realizate in directia schimbarilor structurilor sortimentale ,dar mai ales imbunatatirilor parametrilor calitativi.

Putem imparti acesti factori in:

disponibilitatea factorilor de productie;

fluiditatea si mobilitatea acestor factori de productie;

randamentul lor.

in raport cu acesti factori se poate distinge:

oferta fixa in cazul raritatii absolute a factorilor de productie;

oferta flexibila, cand factorii de productie pot fi adaptati pentru diferite sortimente ale bunului economic.

Dinamica factorilor ce influenteaza oferta determina si modificarea acesteia in timp.

PRETUL

Pretul este strans legat de economia de schimb si respectiv de piata, reprezentand prin definitie o categorie economica ce exprima sub forma baneasca valoarea marfii, in sens general, pretul reprezinta cantitatea de moneda ce trebuie platita pentru achizitionarea unui bun economic in cadrul tranzactiilor bilaterale de pe piata.

Modalitatea determinarii pretului constituie una dintre cele mai controversate probleme ale teoriei economice contemporane.

Potrivit teoriei obiective, pretul se formeaza prin actiunea a patru factori generali: valoarea marfii, capacitatea de cumparare a monedei (valoarea banilor), raportul cerere-oferta si politica economica.

In ultima instanta, pretul constituie rezultatul confruntarii intereselor economice ale purtatorilor cererii si ofertei, formate sub influenta conditiilor de productie si ale pietei. Pretul apare, deci, ca factor de echilibru, care impune tuturor agentilor economici ca singurul element care asigura egalizarea prin concurenta a cantitatilor oferite si respectiv cerute pe piata.

Pe piata cu concurenta perfecta, pretul se formeaza la nivelul punctului de echilibru dintre curbele cererii si ofertei, punct ce arata perfecta transparenta a pietei, respectiv egalitatea dintre cantitatile cerute si cele oferite, in aceasta situatie, pretul de echilibru al unui produs este indicat de punctul de intersectie dintre curba crescanda a ofertei si curba descrescanda a cererii, astfel incat pretul de vanzare al unui bun tinde sa devina egal cu costul marginal. Costul marginal reprezinta in esenta costul de productie pe unitatea suplimentara de produs, comparativ cu cheltuielile medii pe unitatea de produs obtinuta anterior.

Considerand astfel pretul ca o variabila independenta, cresterea sau reducerea lui va determina modificarea cererii si ofertei in sens invers una fata de cealalta, in conditiile concurentei perfecte, pretul pietei poate fi diferit fata de cel de echilibru pentru perioade scurte, oferta adaptandu-se automat la cerintele consumatorilor, asigurandu-se astfel echilibrul pietei. Respectiv abaterea pretului pe piata fata de pretul de echilibra genereaza fie exces de oferta (surplus temporar de bunuri) fie exces de cerere (deficit temporar de bunuri), ceea ce obliga fortele pietei sa determine deplasarea pretului spre nivelul de echilibru.

Piata cu concurenta imperfecta. Caracteristica generala a economiei contemporane este concurenta imperfecta, unde agentii economici sunt eterogeni atat ca activitate cat si ca forta economica si in care interdependentele dintre ei au la baza atat instrumente si parghii economice cat si extraeconomice. in asemenea conditii, functionarea concurentei libere este stanjenita de parghiile de care beneficiaza anumiti agenti economici.

Principiile ce stau la baza formarii preturilor nu apartin in totalitate nici concurentei pure nici celei monopoliste

pe perioada scurta efectul monopolului este predominant, pretul si cantitatea de echilibru sunt determinate de punctul de intalnire a costului marginal cu cel al venitului marginal.

pe perioada lunga efectul concurentei este predominant, firma tinand cont si de reactiile firmelor concurente interesate in castigarea unor parti corespunzatoare din veniturile consumatorilor prin practicarea unor preturi mici, oferirea unor produse de calitate superioara, servicii post-vanzare. La o prima analiza se pare ca raportul dintre cerere si oferta reprezinta factorul major al  evolutiei preturilor, totusi, rolul si importanta costului de productie si a celorlalti factori ne obliga sa-i luam in considerare.

CONCURENTA

Concurenta este una din trasaturile esentiale ale economiei de piata, care exprima comportamentul specific al agentilor economici in conditiile liberei initiative, atestand rolul dinamic dintre forte dintre participanti. Concurenta reprezinta rivalitatea economica intre industriasi, bancheri, comercianti, prestatori de servicii pentru a atrage atentia clientelei consumatoare, dar si confruntarea si rivalitatea in cadrul acestor grupuri pentru a realiza sau a vinde produsele la preturi convenabile, prin calitatea mai buna a lor implicit a obtine profituri mi mari.

Concurenta este o confruntare deschisa, loiala, in cadrul careia agentii economici, in calitatea lor de cumparatori si vanzatori invata printr-un proces continuu sa-si imbunatateasca situatia si pozitia in cadrul pietei.

Concurenta reflecta un ansamblu de legaturi, relatii intre actiunile subiective ale intreprinzatorilor si necesitatile sociale obiective. Concurenta face posibil ca mecanismul preturilor, al cererii si ofertei agentilor economici, sa produca ceea ce trebuie si cat trebuie la costuri cat mai scazute si eficienta cat mai ridicata. Mecanismul concurential stimuleaza, deci, progresul general.

Concurenta se manifesta ca o lege economica specifica economiei de schimb - aceasta lege exprima relatiile dintre producatori si dintre producatori si consumatori.

Sfera de actiune a legii capata o mai mare amploare si insemnatate in economia de piata si o restrangere a insemnatatii ei in economia planificata de tip centralizat.

Legea concurentei indeplineste o serie de functii:

reprezinta motorul care pune in miscare ansamblul de legaturi dintre capitalurile individuale si capitalul social prin conectarea producatorilor individuali la productia sociala; respectiv fiecare producator individual trebuie sa intre in legatura cu alti producatori individuali cu anumite legaturi intre vanzatori si cumparatori;

concurenta asigura executarea cerintelor tuturor celorlalte legi economice, producatorii facand eforturi deosebite pentru folosirea eficienta a resurselor existente.

concurenta transforma suma intereselor individuale in necesitati sociale, asa incat agentii economici sa-si dispute suprematia pe baza calitatii, competitivitatii si eficientei, manifestandu-si astfel caracterul constructiv al legii.

TIPURI DE CONCURENTA

Concurenta perfecta sau pura, adica purificata de orice interventie monopolista, presupune un asemenea raport de piata, incat toti vanzatorii (producatorii) sunt capabili sa-si vanda toata productia, toate marfurile oferite la pretul pietei fara a-l putea influenta hotarator, iar cumparatorii sa poata cumpara ceea ce au nevoie si cat doresc la acelasi pret. in aceasta situatie pretul se stabileste la un nivel care corespunde punctului de intersectie a curbelor cererii si ofertei produsului respectiv.

Trasaturile principale a concurentei perfecte sunt:

a)      Atomicitatea participantilor - care presupune un numar mare de vanzatori si cumparatori pe piata, de marime si forta comparabile, astfel ca nici unul sa nu poata exercita vreo actiune asupra cantitatii de produse sau pretul de vanzare;

b)     Fluidizarea pietei se manifesta atunci cand cumparatorii in mod liber pot sa-si aleaga furnizorii, iar producatorii pot intra sau iesi in mod liber dintr-o piata anume, neexistand bariere juridice sau institutionale la intrarea unor noi producatori pe piata unui anumit produs;

c)     Mobilitatea perfecta a factorilor de productie care presupune ca factorii de productie munca si capitalul sunt orientati spre domeniile care asigura profitul maxim posibil;

d)     Omogenitatea produselor - conform careia produsele sunt identice, astfel incat celor ce le cumpara sa le fie indiferent de la ce producator obtin produsul;

e)     Transparenta pietei - in sensul cunoasterii acesteia de catre toti agentii economici. Concurenta poate fi considerata perfecta sau pura daca aceste trasaturi sunt prezente simultan pe piata.

Concurenta imperfecta desemneaza acea situatie de piata cand agentii economici in calitatea lor de vanzatori sau cumparatori, pot sa influenteze prin actiunile lor unilaterale cererea, oferta si marimea preturilor; in cazul concurentei imperfecte, una sau mai multe din premisele ei sunt incalcate. Unele din conditiile concurentei imperfecte: exista fie putini vanzatori si multi cumparatori, fie multi vanzatori si putini cumparatori. Exista, deci, conditii pentru ca diferiti agenti economici sa exercite un control efectiv asupra preturilor. Se considera ca principalele forme de manifestare a concurentei imperfecte sunt:

Concurenta monopolista - se caracterizeaza prin faptul ca unul, doi sau cativa producatori (vanzatori), respectiv cativa consumatori (cumparatori) dicteaza conditiile lor in raporturile cu partenerii de piata.

Monopolul exprima acea situatie de piata cand un singur producator se confrunta cu un numar de consumatori (cumparatori).

Duopolul desemneaza situatia cand doi producatori aduc pe piata marfuri pentru o multitudine de cumparatori.

Oligopolul reflecta raportul dintre un numar mic de producatori si un numar mare de consumatori. Caracteristicile esentiale ale oligopolului sunt:

a)      existenta unui numar redus de vanzatori, care detin un segment important de piata.

b)     diferentierea sau nu a produselor.

c)     dificultati la intrarea in ramura.

d)     controlul general asupra preturilor

Monopsonul reprezinta acea situatie concurentiala in care un singur consumator se confrunta la piata cu un numar mare de producatori. Exemplul cel mai des invocat este cel al statului care este singurul achizitor al armamentului produs de mai multe firme.

Duopsonul - doi consumatori care concureaza cererea,

O forma speciala de concurenta este "monopolul bilateral" care exprima situatia determinata cand un singur producator se confrunta cu un singur consumator.

Sintetic, principalele tipuri de concurenta, avand in vedere numarul de vanzatori si cumparatori prezenti la un moment dat pe piata, pot fi redate astfel:

Tabelul nr. 1 - Principalele tipuri de concurenta

Situatiile de concurenta pot fi analizate si dupa alte criterii:

Dupa gradul de diferentiere a produsului

concurenta omogena

concurenta eterogena

Dupa gradul de libertate la intrarea in ramura

concurenta inchisa

concurenta deschisa

Dupa variabila de actiune

concurenta prin variatia pretului

concurenta prin variatia produsului

In conditiile actuale exista o diversitate de modalitati de concurenta, dintre care cele mai importante sunt:

O anumita politica a vanzarilor mai bine zis de crestere a volumului acestora prin publicitate, demonstratii de avantaje calitative.

Masuri si politici de influentare a cererii mai ales din partea marilor monopoluri prin informatii detaliate privind avantajele folosirii lui, convingerea consumatorilor in mod direct.

Intrarea si ramanerea intr-o ramura, in afara unor obstacole obiective, care tin de specificul ramurii; astazi firmele desfasoara o intreaga strategie preventiva fata de concurentii potentiali prin: practicarea de preturi limita, efectuarea de investitii masive, controlul sever al materiilor prime si al echipamentelor.

Stabilirea unor intelegeri intre firmele dintr-o ramura, creandu-se astfel uniunile monopoliste indiferent de variante: cartel, trust, concern, conglomerat

Cartelul - uniune monopolista in care mai multe intreprinderi producatoare de marfuri de acelasi fel se inteleg asupra unor conditii comune de aprovizionare si desfacere si care are ca scop limitarea concurentei si dominarea pietei.

Trustul presupune gruparea mai multor capitaluri sub aceiasi conducere, participantii pierzandu-si independenta productiva si comerciala.

Concernul este o intelegere oligopolista care cuprinde intreprinderi din diferite ramuri, bazate pe criteriul cooperarii, fie pe verticala, fie pe orizontala - din ramuri complementare.

Conglomeratul reprezinta forma cea mai complexa de intelegere oligopolista care caracterizeaza tendinta de diversificare a activitatii, permitand realizarea unui profit mai mare pe mai multe piete, compensarea conjuncturilor defavorabile.

In functie de modul de exercitare a concurentei prin instrumentele economice dar si extraeconomice, concurenta poate fi:

Concurenta loiala - prin folosirea nediscriminatorie a parghiilor economice in relatiile de vanzare-cumparare.

Concurenta neloiala - care consta in folosirea unor instrumente proprii, a unor instrumente extraeconomice de patrundere si mentinere pe piata in vederea obtinerii de profit maxim.

Intrand in concurenta, agentii economici urmaresc sa obtina o pozitie mai buna fata de ceilalti, promovand strategii comerciale numite si strategii anticoncurentiale:

Strategia efortului concentrat - prin concentrarea efortului intr-un scop unic al ofertei.

Strategia elitei - este efortul pe care il face un agent economic de a aduce pe piata exclusiv produse de exceptie.

Strategia costurilor - prin efortul producatorilor de a practica preturi mici din costuri mici.