StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » banci si burse
Trimite articolul prin email Natura si clasificarea riscului bancar : Banci si burse Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Natura si clasificarea riscului bancar



Natura si clasificarea riscului  bancar

1.1. Definire si clasificare

In partea intai am definit conceptul general de risc, conform caruia riscul reprezinta probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinte adverse pentru  subiect. In cazul specific al riscului bancar subiectul il reprezinta institutia bancara. Avand in vedere calitatea acesteia de intermediar in relatia economii – investitii, prezentarea cadrului teoretic general al riscului bancar presupune raportarea la un intreg ansamblu de elemente care compun aceasta relatie. Astfel, riscul bancar trebuie privit ca un complex de evenimente cu consecinte adverse pentru banca, de cele mai multe ori independente, prin faptul ca pot avea cauze comune sau prin faptul ca producerea unuia poate genera in lant si alte evenimente adverse. O definitie simplificata a notiunii de risc bancar se refer 828b12i a la valoarea actuala a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suporta sau pe care le-ar putea suporta o institutie bancara.




Odata cu extinderea la nivel national si international a sistemelor traditionale de credit pietele financiare au devenit mult mai fragile, gradul de incertitudine s-a accentuat, toate acestea avand drept suport multiplicarea riscurilor specifice sistemului financiar-bancar. Experienta a dovedit ca o mare parte din problemele principale cu care se confrunta societatile bancare au drept cauza accentuarea riscurilor. Aceasta se explica prin faptul ca evolutia viitoare a valorii activelor ca si cea a costului pasivelor nu poate fi prevazuta cu acuratete, ea depinzand de factori ca: inflatia, politica monetara, schimbarile in structura produsului national brut.

Exista un ansamblu de operatii si proceduri specifice generatoare de risc bancar. Pe langa acestea bancile trebuie sa faca fata unor riscuri ce nu le sunt specifice. De altfel legat de risc in banci, trebuie acceptata ideea ca el decurge din fiecare tranzactie luata in parte, ca se asociaza oricarui proces generat de activitatea bancara, ca majoritatea tranzactiilor bancare dau nastere la o combinatie de riscuri, motiv pentru care un obiectiv major al managementului in banci il consituie gestiunea riscului sistemic.[1]

S-au  dezvoltat o multitudine de teorii cu privire la cauzele care stau la baza problemelor cu care se confrunta bancile. Unele considera ca riscurile depind de variatiile nivelului veniturilor prevazute si ale nivelului cheltuielilor acoperite din acestea. Sursele principale de venit sunt constituite din dobanzile aferente plasamentelor efectuate, iar cea mai mare parte a cheltuielilor sunt destinate onorarii dobanzilor la fondurile atrase. Atat veniturile cat si cheltuielile pot fi estimate in functie de structura activelor si pasivelor, de operatiunile efectuate si de factorii macro-economici. Alte teorii consacra rolul principal factorilor macro-economici, ale caror variatii sunt mai greu de anticipat.

In concluzie, cauza cea mai frecventa a pierderilor si insolvabilitatii institutiilor financiare (intelegand prin aceasta incapacitatea de a-si achita datoriile financiare la scadenta) este data de dificultatea de a face fata unor evenimente ce se pot produce, dar care nu au fost prevazute.


O abordare sistematica a principalelor categorii de risc specifice domeniului

financiar-bancar impune clasificarea acestora. In literatura economica pot fi intalnite mai multe variante de clasificare a riscului bancar. In cele ce urmeaza vom face referire la cele mai importante dintre acestea.

Lumea financiara a zilelor noastre, puternica si foarte integrata, determina bancile sa faca fata unui numar de riscuri complexe si strans legate unele de altele:

riscul de credit, respectiv riscul ca una din parti sa nu-si respecte pozitia;

riscul de piata, presupune pierdere datorita variatiei generale si neasteptate a cursurilor pe piata sau ratei dobanzii;

riscul operational, pierdere datorata erorilor umane, actelor frauduloase sau absentei controalelor interne;

riscul juridic, respectiv riscul ce decurge din regimul juridic aplicabil unui contract;

riscul de lichiditate, riscul ca o anumita pozitie sa nu poata fi vanduta rapid si fara pierderi importante, din punct de vedere al pretului;

riscul de reglementare presupune expunerea la riscul de piata si de credit in cursul perioadei de plata;

riscul specific, scaderea valorii unei pozitii, scadere nelegata de tendinta generala a pietei.

Specificul tranzactiilor internationale impune bancilor un comportament diferit; riscurile asumate si metodele aplicate difera de la o categorie de tranzactii la alta.


Pentru inceput ne vom referi la o clasificare a riscului bancar din punctul de vedere al tipului de expunere: inerenta, respectiv suplimentara (subiectiva). Astfel putem avea riscuri pure si, respectiv, lucrative (subiective).

Riscurile pure se caracterizeaza prin faptul ca expunerea este generata de activitatile si procedurile bancare susceptibile a produce evenimente soldate cu pierderi. Din categoria riscurilor pure fac parte: riscurile fizice, riscurile financiare, riscurile criminale si frauduloase si riscuri de raspundere.

Pentru riscurile lucrative (speculative) expunerea este generata de incercarea de a obtine profit mai mare. Aceasta expunere poate provoca atat pierderi cat si cheltuieli suplimentare.

Analizand marea criza economica a anilor 1929-1933, economistii americani au impartit riscurile din evenimentele neprevazute in urmatoarele categorii:

riscurile de sistem, cauzate de o scadere acceptabila a ofertei de bani, precum si de anumite restrictii impuse bancilor;

riscul de pret, care se refera la posibilitatea ca ratele dobanzii sa creasca brusc in conditiile in care banca detine active cu o scadenta mai lunga decat a pasivelor;

riscul de credit, care apare cand imprumuturile nu sunt rambursate in volumul si la termenul stabilit;

riscul de functionare – rezulta din incompetenta sau efectuarea unor operatiuni neeficiente;

riscul din reglementari – se refera la schimbari neasteptate ale reglementarilor privitoare la domeniul bancar, care impiedica bancile sa actioneze eficient si in siguranta.

O alta clasificare a riscurilor bancare este cea care are la baza pe de-o parte gama

de operatiuni bancare ce pot genera riscuri, iar pe de alta parte forma acestor riscuri. Din acest punct de vedere se disting urmatoarele categorii:

riscuri financiare – asumate in gestionarea bilantului;

riscuri de prestare – caracteristice serviciilor bancare;

riscuri ambientale – generate de operarea bancii intr-un mediu concurential reglementat de autoritatea bancara si intr-un spatiu economic in dinamica.

Ø      Riscurile financiare reprezinta grupul cel mai important de riscuri bancare avand in vedere faptul ca o gestionare necorespunzatoare a acestora constituie cauza cea mai frecventa a falimentelor bancare. In aceasta categorie se include:

a.       riscul de creditare (notiuni echivalente: risc de insolvabilitate a debitorului, riscul pierderii de capital, risc de nerambursare, riscul deteriorarii calitatii activelor bancare) – se refera la probabilitatea incasarii efective, la scadenta, a capitalului avansat si a dobanzii aferente.

b.      Riscul de lichiditate (risc de finantare, risc de imobilizare) – exprima probabilitatea finantarii.

c.       Riscul de piata (notiuni echivalente: risc de variatie a valorii activelor financiare) -  indica probabilitatea ca o variatie a conditiilor de piata sa afecteze negativ profitul bancar. Cuprinde riscul de variatie a ratei dobanzii, riscul valutar, riscul de variatie a cursului activelor financiare.

d.      Riscul de faliment (notiuni echivalente: risc de capital, risc de indatorare) – exprima probabilitatea ca fondurile proprii ale bancii sa fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curenta si de asemenea probabilitatea ca aceste pierderi sa afecteze in mod negativ plasamentele creditorilor bancii.



Toate aceste categorii interactioneaza in permanenta, astfel incat expunerea la un anumit tip de risc poate duce la aparitia in lant a tuturor celorlalte tipuri. De exemplu, expunerea excesiva la riscul de creditare poate genera risc de lichiditate, care la randul sau poate conduce la risc de faliment daca banca nu-si poate procura rapid resursele deficitare.

Problemele cu care se confrunta o anumita institutie bancara influenteaza in mod negativ bancile partenere. Nu de putine ori aceasta influenta a pus in pericol stabilitatea intregului sistem bancar, avand in vedere relatiile complexe existente intre componentele acestuia. In acest caz avem de a face cu riscul sistemic, iar la nivel national gestionarea sa este asigurata de catre Banca Centrala.

Ø      Riscurile de prestare sunt asociate operatiilor din sfera serviciilor financiare. In aceasta categorie sunt incluse:

a.       riscul operational – probabilitatea ca banca sa devina incapabila de a-si satisface clientii in conditii de rentabilitate;

b.      riscul tehnologic – este asociat calitatii si structurii ofertei de produse financiare. Aceste produse trebuie in permanenta adaptate in functie de gradul de performanta si de capacitatea lor de a contribui la maximizarea profitului bancar.

c.       riscul produsului nou – este asociat inovarilor i sfera produselor financiare. Exprima probabilitatea unor evenimente ca: situatia cererii sub nivelul anticipat, depasirea costurilor specifice planificate, lipsa de profesionalism a echipei manageriale.

d.      riscul strategic – probabilitatea de a nu alege strategia optima in conditiile date.

Ø      Riscurile ambientale se refera la o clasa de riscuri cu o influenta puternica asupra performantei bancare, dar care pot fi controlate intr-o foarte mica masura de institutia bancara. Aceste riscuri se refera la probabilitatea ca actiunea unor factori de mediu sa afecteze negativ profitul bancii. in aceasta clasa se include:

a.       riscul de frauda – risc de ordin intern ce exprima probabilitatea comiterii unor acte contrare intereselor bancii de catre angajatii acestora;

b.      riscul economic este asociat evolutiei mediului economic in care actioneaza banca si clientii acesteia. Se poate manifesta la mai multe nivele: sectorial, regional, national sau international.

c.       riscul concurentei – se refera la modificarea raporturilor de piata in defavoarea bancii, modificare soldata cu reducerea profitului bancar.

d.      riscul legal - este asociat ingerintei respectarii reglementarilor legale in vigoare cu privire la desfasurarea activitatilor bancare. De asemenea, tine si de gradul de incertitudine privind evolutia viitoare a cadrului juridic ce reglementeaza functionarea institutiilor bancare.

O alta clasificare a riscurilor bancare ia in considerare alocarea lor in cadrul sistemului financiar. Astfel, exista doua mari categorii de riscuri:

a.       Riscuri diversificabile – sunt acele riscuri care ajung sa fie relativ nesemnificative prin combinarea a cat mai multor pozitii bilantiere. Se poate reduce expunerea globala a unei banci la un anume tip de risc prin marirea numarului operatiilor si partenerilor susceptibili a genera acel risc. La baza acestui procedeu sta legea numerelor mari.

b.      Riscurile nediversifibabile – sunt acele riscuri care chiar si dupa epuizarea tuturor posibilitatilor de folosire a legii numerelor mari raman relativ semnificative. Cu alte cuvinte, ele nu sunt influentate de folosirea acestui procedeu. Riscurile nediversificabile au putini factori determinanti, in esenta variabile putine: rate ale dobanzii, cursuri valutare, preturi ale materiilor prime, indicatori macroeconomici.

Un aspect particular, care diferentiaza riscurile diversificabile de cele nediversificabile este modalitatea diferita de aparare a bancii impotriva efectelor fiecaruia din cele doua mari tipuri. In timp ce riscurile diversificabile pot fi gestionate printr-un ansamblu de tehnici specifice, efectele riscurilor nediversificabile nu pot fi contracarate decat cu capitalul bancar.

Standardele Internationale de Contabilitate precizeaza faptul ca riscurile financiare sunt asociate tranzactiilor cu instrumente financiare.[2]

In functie de evaluarea gradului de risc aferent instrumentelor financiare, recunoscute sau nu in bilant, riscurile financiare pot fi:

risc de pret;

risc de credit;

risc de lichiditate; si

risc al fluxului de numerar.

Riscul de pret, incorporeaza nu numai potentialul de pierdere, dar si cel de castig, si se grupeaza la randul sau in trei categorii, si anume:

risc valutar;

risc al ratei dobanzii; si

risc de piata.

Riscul de pret in contractele de import-export partenerii inscriu preturile rezultate in urma negocierilor. In cazul in care, pana la plata contravalorii bunurilor/serviciilor de catre cumparator (importator), preturile bunurilor respective pe piata intrnationala se modifica, aceasta nu afecteaza derularea tranzactiei, dar poate genera o “pierdere” ori un “castig” pentru vanzator sau cumparator, in raport cu pretul zilei pe piata.

Riscul valutar este riscul ca valoarea unui instrument financiar sa fluctueze datorita schimbarilor nivelului de piata al cursului valutar.[3]

Riscul ratei dobanzii este riscul ca valoarea unui instrument financiar sa fluctueze datorita schimbarilor nivelului de piata al ratei dobanzii.[4]

Riscul de piata este riscul ca valoarea unui instrument financiar sa fluctueze ca rezultat al schimbarii preturilor pietei, chiar daca aceste schimbari sunt cauzate de factori specifici titlurilor de valoare individuale sau emitentului acestora, sau factori care afecteaza toate titlurile de valoare tranzactionate pe piata.[5]

Riscul de credit este riscul ca una dintre partile instrumentului financiar sa nu execute obligatia asumata, cauzand celeilalte parti o pierdere financiara.[6]

Riscul de lichiditate, numit si riscul de finantare, este riscul ca o intreprindere sa intalneasca dificultati in procurarea fondurilor necesare pentru indeplinirea angajamentelor aferente instrumentelor financiare. Riscul financiar poate rezulta din incapacitatea de a vinde repede un activ financiar la o valoare apropiata de valoarea justa.

Riscul fluxului de numerar este riscul ca valoarea fluxurilor de numerar viitoare asociate unui instrument financiar monetar sa fluctueze. De exemplu, in cazul unui instrument de imprumut cu rata variabila, astfel de fluctuatii constau in schimbarea ratei dobanzii efective a instrumentului financiar, fara o schimbare corespondenta a valorii sale juste.[8]



Dupa parerea noastra[9] riscul financiar asociat tranzactiilor cu instrumente financiare trebuie privit din doua perspective, si anume:

pe de-o parte prin prisma creditorilor;

pe de alta parte prin prisma investitorilor.

Bancile sunt creditorii care finanteaza activitatea economica a unei firme.

Bancile au devenit un agent economic autonom indispensabil economiei de piata. Bancile comerciale sunt elemente de baza ale sistemului bancar dat fiind faptul ca ele initiaza principalele operatiuni bancare. Baza intregii activitati a bancilor o constituie banii. Acestia din urma imbraca forma unor sume economisite care sunt atrase de banci ca depozite constituite. Pentru aceste depozite, banca bonifica dobanzi, care pentru ea reprezinta cheltuieli. Pentru acoperirea acestora este necesara utilizarea resurselor de pe urma carora banca poate incasa venituri. Principala forma de plasare o constituie acordarea de credite, acestea fiind cele mai semnificative din cadrul operatiunilor active (detin cca. 80 % din totalul acestora). In desfasurarea acestor operatiuni, banca este supusa in orice moment riscului datorita posibilitatilor de aparitie a unor factori in activitatea lor.

Riscurile bancare reprezinta fenomene ce pot sa se produca si care sa genereze anumite implicatii asupra activitatii bancare. Ele pot sa imbrace mai multe forme:

- riscul pierderii de capital (al insolvabilitatii) exprima masura in care activele riscante sunt acoperite de capital. In categoria activelor riscante se includ imprumuturile cu risc foarte mare (creditul personal, creditele la care garantia materiala nu este satisfacatoare);

- riscul lichiditatii care rezulta din raportarea activelor sensibile (credite cu dobanzi flotante) la pasivele sensibile;

- riscul modificarii dobanzilor pentru resursele mobilizate;

- riscul eroziunii capitalului prin inflatie; si

- riscul repatrierii capitalului in conditiile creditarii externe.

Dintre aceste riscuri, cel al pierderii de capital si riscul lipsei de lichiditate sunt cele mai importante.

Riscul pierderii de capital apare in cazul in care clientul nu poate rambursa creditul acordat la termenul stabilit. In cazul acesta creantele bancii nu pot fi transformate la timp in lichiditati si acest fapt are repercursiuni asupra capacitatii de plata a bancii. Daca aceste situatii sunt intalnite frecvent, echilibrul dintre rambursarile de credite si restituirile de depozite se destrama iar acestea pot avea consecinte negative asupra bancii. Daca aceste situatii sunt sesizate de depunatori, acestia isi pierd increderea in banca si isi retrag sumele depuse, astfel incat situatia bancii se agraveaza si mai mult.

Pentru prevenirea si evitarea insolvabilitatii se iau masuri la nivel microeconomic. In acest fel, in tara, normele de functionare bancara promoveaza protejarea deponentilor prin impunerea unor reguli menite sa pareze efectele de insolvabilitate.

Aceste reguli se prezinta in felul urmator:

obligativitatea unui minim de capital;

instituirea unei rate de acoperire a riscurilor exprimata ca un raport intre fondurile proprii nete si creditele acordate, ponderate dupa gradul de risc;

calcularea unei rate de diminuare a riscurilor care limiteaza, in functie de fondurile proprii ale bancilor dimensiunile creditului ce poate fi acordat unui singur client, astfel incat falimentul unuia dintre clienti sa nu dauneze, esential, echilibrului bancii.

Riscul lichiditatii – sau mai exact riscul lipsei de lichiditate. Lichiditatea reprezinta capacitatea de a transforma imediat sau intr-un anumit interval de timp, fara pierderi, mijloacele materiale si/sau creantele de care se dispune in mijloacele lichide de piata, in bani in cont si in bani numerar. Lichiditatea bancara reprezinta capacitatea bancii de a efectua in orice moment platile prin virament sau in numerar la solicitarea titularilor deponenti. Banca trebuie sa aiba suficiente disponibilitati de numerar pentru efectuarea de plati directe catre clienti, in numerar, sau plati depuse de clienti in favoarea altor banci (mai exact catre firmele ce au conturi deschise la alte banci).

Banca primeste in urma operatiunilor curente, in mod automat, fluxuri de moneda, ca efect al serviciilor bancare desfasurate pentru clienti, fluxuri ce asigura premise favorabile pentru lichiditatea bancii si anume:

prin soldul favorabil la decontarea platilor interbancare;

prin operatiuni de depunere de numerar facute de clienti pentru conturile lor, cand acestea sunt preponderente fata de solicitarile clientilor de numerar in conturi;

prin cedarea de catre banci sau de catre organele de reglementare valutara a depunerilor de valuta in conturile sale. In acest caz are loc o alimentare a conturilor clientului, in timp ce banca inregistreaza o crestere a depozitelor in moneda.

Banca este nevoita sa apeleze la refinantare in cazul in care aceste conditii sunt intrunite. Aceste credite conjuncturale vor insemna pentru banca costuri pe care aceasta trebuie sa le acopere in conditii in care banca urmareste maximizarea profitului si minimizarea cheltuielilor. Problema lipsei de lichiditati nu se pune in sensul ca n-ar fi posibila obtinerea lichiditatii, ci a pretului ei, a costului de obtinere a acestor lichiditati. Rezulta deci ca bancile trebuie sa studieze permanent gradul lor de lichiditate folosind diverse procedee si sa fie in masura astfel sa evite cresterile nejustificate de costuri, in conditiile in care lichiditatea nu este asigurata.

Pentru ca activitatea unei banci sa fie profitabila, in desfasurarea acestei activitati se impune respectarea a trei conditii de baza si anume:

asigurarea lichiditatii;

siguranta – anihilarea riscului de incapacitate de plata;

rentabilitatea – o banca desfasoara o activitate rentabila daca dobanzile aferente creditelor acordate si celorlalte venituri cu caracter de dobanzi sunt superioare dobanzilor pasive aferente creditelor si altor obligatii, precum si veniturile aferente celorlalte operatii sunt superioare cheltuielilor aferente acestor obligatii.

Aceste cerinte genereaza conflicte prin interactiunea lor. Afacerile sunt riscante, deci nesigure, iar lichiditatea presupune costuri, deci este mai putin rentabila. Banca are sarcina de a gasi puncte convergente, astfel incat din interactiunea acestor cerinte sa rezulte un profit corespunzator si o lichiditate adecvata. Pentru gasirea acestor puncte convergente, este important ca banca sa-si formuleze si defineasca strategii generale asupra activitatii de creditare.

Fondurile sunt puse la dispozitia investitorilor in forme variate si multiple. Obiectivul creditorilor este de a recupera fondurile banesti imprumutate si de a incasa la timp dobanda aferenta creditelor acordate. Diferenta, dintre punctul de vedere al creditorilor si cel al investitorilor consta in modul in care acestia analizeaza proiectele viitoare.

Astfel, investitorii urmaresc ca banii investiti intr-o afacere sa genereze profit maxim. Creditorii in schimb, sunt preocupati, in principal de transformarea banilor in active de valoare si de recuperare la timp a ratelor de credit si a dobanzilor aferente creditelor acordate.

In acelasi timp investitorii sunt constienti de faptul ca, intrand intr-o afacere, se expun anumitor riscuri de pierdere a investitiei. Din acest motiv, ei asteapta ca profitul obtinut sa fie pe masura riscului la care isi expun resursele financiare. Bancile, in schimb, se asigura impotriva riscului pierderii creditelor acordate, prin constituirea unor garantii materiale si provizioane.

Clasificarea riscurilor bancare prezinta o deosebita importanta in procesul de gestionare a acestora. O gestiune adecvata a riscurilor trebuie sa asigure bancii capacitatea de a identifica si aprecia riscurile bancare, de a le controla, de a le elimina sau evita si de a le finanta. Etapele gestionarii globale a riscurilor bancare sunt:

identificarea si evaluarea riscurilor;

controlul riscurilor;

eliminarea/evitarea riscurilor;

finantarea riscurilor.

Toate aceste etape se regasesc in gestiunea riscurilor individuale si implicit in gestiunea riscului in procesul de creditare, aspecte pe care le prezentam in continuare.

1.2. Indicatorii de analiza a riscului bancar

Activitatea oricarei banci se desfasoara in conditii concrete de piata si de aceea este supusa unui cumul de riscuri. Dintre riscurile in care isi desfasoara banca activitatea, merita a fi mentionate urmatoarele:

Ø riscul de sistem: este acea categorie de riscuri cauzata de scaderea acceptabila a ofertei de bani, precum si de anumite restrictii ce pot fi impuse bancilor;

Ø riscul de pret: aceasta categorie de risc se refera la posibilitatea ca ratele dobanzilor sa creasca in conditiile in care banca detine active cu scadenta mai lunga decat cea a pasivului;

Ø riscul de credit: apare atunci  cand imprumuturile nu sunt rambursate in volumul si la termenele stabilite;

Ø riscul de functionare: rezulta, de regula, din fraude, incompetenta profesionala sau efectuarea de operatiuni neeficiente;

Ø riscul de reglementari: se refera atat la posibilitatea unor schimbari surprinzatoare ale reglementarilor bancare, cat si la aparitia unui cadru legislativ care poate dauna bunei desfasurari a activitatii bancilor respective.

De regula, indicatorul de risc se calculeaza generic, dupa relatia:



in care:

Ir   - indicator de risc;

Cpa             - capital primar ajustat;

Var - valoarea activelor riscante.


Pe baza acestor calcule rezulta un indicator de risc pentru care exista anumite gradatii de incadrare si in functie de care se poate aprecia nivelul riscului prezumat cu care se va confrunta banca in desfasurarea activitatii sale.

Analiza activitatii de risc trebuie completata si din punct de vedere al plasarii unitatii bancare respective in sistemul bancar international.

Din acest punct de vedere, trebuie luati in consideratie si indicatorii: riscul general, riscul de tara, riscul suveran, riscul de taxa, riscul valutar s.a.

Ø Riscul general provine din fenomenele de mare amploare ce se restrang asupra unei tari. Exista un risc general al fenomenelor naturale care afecteaza desfasurarea activitatii atat din punct de vedere al bancii, cat si al clientilor. De asemenea, riscuri generale pot fi si cele de ordin politic sau economic.

Ø Riscul de tara trebuie invocat deoarece are caracter de generalitate extinsa. Acest risc se mai numeste si risc neprevazut, deoarece este determinat de incapacitatea unor debitori din tarile considerate de a face fata angajamentelor, sau rezulta din incapacitatea autoritatilor monetare de a transforma sumele ce corespund serviciului datoriei in moneda in care se exprima, de regula in dolari.

Ø riscul de taxa si de schimb  este un risc deosebit deoarece se pune problema stabilirii modalitatilor de fixare a taxelor. Orice decalaj existent intre nivelul taxelor stabilite si nivelul de schimb existent la un moment dat creeaza riscuri suplimentare pentru creditele in valuta liber convertibila primite de tara considerata.

Ø Riscul profesional  se mai numeste si risc corporativ deoarece se refera la incapacitatea structurala a intregului sector de a face fata restrangerii pietei sau schimbarii accidentale in sistemul preturilor.

Ø Riscul de intreprindere este cel mai frecvent si cel mai divers risc. Un bancher, in mod evident, este amenintat de perspectiva ca sumele pe care le-a imprumutat sa nu poata fi returnate si deci sa se transforme intr-un credit neperformant.

Indicatorii care masoara existenta riscurilor ce pot sa apara in sistemul financiar-bancar sunt urmatorii:

Ø Riscul lichiditatii : acest indicatori rezulta din compararea activelor cu posibilitatile de lichiditate imediata, cu depozitele care pot reprezenta o dimensiune posibila a solicitarilor creditorilor. Relatia de calcul este urmatoarea:

in care:

RL  - riscul lichiditatii;

N   - total numerar;

Dvb - depozite la vedere existente la alte banci;

Dv  - depozite la vedere.


Ø Riscul ratei dobanzii  decurge din utilizarea raporturilor de credit cu dobanzi flotante, caracterizate in activitatea bancara drept creante, si dobanzile sensibile. Relatia de calcul al acestui indicator este urmatoarea:

in care:

Rrd  - riscul ratei dobanzii;

As  - active sensibile;

Ps   - pasive sensibile.


Ø Riscul creditarii exprima faptul cp dobanzile sau sumele acordate se pot afla in imposibilitatea restituirii. Acesta, de fapt, este un risc de angajare, in sensul ca, prin cunoasterea lui, se stabileste si se percepe un comision de risc. Indicatorul se calculeaza dupa relatia:

in care:

RC  - riscul creditarii;

Cm - credite de calitate medie;

Cst  - credite totale.

Ø Riscul capitalului  arata masura in care activele riscante sunt acoperite de capital. Relatia de calcul este urmatoarea:

in care:

Rk   - riscul capitalului;

C - capitalul;

Ct   - capitaluri totale.


Acest indicator este important deoarece evidentiaza masura in care banca se expune si nu poate acoperi activele riscante prin capitalul propriu.




Ioan I Trenca, Metode si tehnici bancare. Casa Cartii de Stiinta Cluj-Napoca. 2003, p 19-22.

xxx – Standardele Internationale de Contabilitate 2001,Op cit., pag.765 - 766

ibidem

idem

idem

idem

idem

xxx –Standardele Internationale de Contabilitate 2001,Op.cit.,pag 766

M. Batrancea, I. Batrancea, A. Barb, N. Todea - Diagnosticul economic al firmei, Revista Tribuna Economica nr.15, Bucuresti, 1999, pag.14.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact