StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Crede in EFICIENTA TA
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » management general
Trimite articolul prin email Management financiar bancar : Management general Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Management financiar bancar





MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR


Sistemul bancar in Romania.






1.Scurt istoric.


Primele dovezi ale unei activitati bancare pe teritoriul Romaniei au fost descoperite in anul 1786 si reprezinta 55 de placi de piatra gasite intr-o zona de mine aurifere si atesta o operatiune din anul 167 e.n. Evolutia in perioada moderna incepand din sec.XIX , respectiv in anul 1856 s-a deschis Banca Moldovei cu sediul in Iasi dupa Unirea din 1859 s-a deschis C.D.C. in 1865, au mai aparut in sec. XIX – Banca Romania, Albina, Creditul Rural. In 1940 principalele banci care functionau erau – Banca de Credit Roman, BCR, BCR Italiana si Societatea Bancara Romana.

Cel mai dezvoltat sistem bancar a fost in 1947 cand a avut loc si etatizarea bancilor romanesti (trecerea in proprietatea statului).

Incepand din 1947 a fost introdus sistemul rusesc etatist in care functionau doar 4 banci: - Banca Nationala ca banca de emisiune si comerciala

Banca de investitii

Banca agricola

Banca de comert exterior.


2. Riscurile bancare.


Tipuri de riscuri. In societatile bancare exista 2 tipuri de riscuri:

a)     riscuri proprii oricaror intreprinderi;

b)    riscurile bancare clasice aferente parteneriatului (riscul de contrapartida);

a)     Banca este o afacere in care se angajeaza oameni, capitaluri si care se confrunta cu riscul de unde pot rezulta castiguri sau pierderi ca urmare a folosirii de factori angajati.

Banca se confrunta cu: - riscul de organizare;

riscul de material:

- riscul de mediu.

Riscul de organizare este in fapt risc de calitate profesionala care poate implica erori cu consecinte mai mari sau mai mici.

- risc de nefunctionare sau de pana, actioneaza in zona materiala, protectia se asigura prin echipamente de inalta performanta prin circuite de rezerva prin verificare preventiva a regimurilor de functionare.

Sfera riscului mediului ambiant se refera cu precadere la reglementarile de ordin juridic sau fiscal cu influente negative sau pozitive asupra activitatii bancii si profiturilor.


b) In functie de operatiile efectuate banca se angajeaza in diferite riscuri specifice de parteneriat decurgand din credite legate de dobanzi sau cursuri valutare.

Bancile desfasoara relatii de parteneriat cu deponentii si creditorii, indeosebi cu o multitudine de debitori titularii de credite sau alte persoane beneficiare ale serviciilor furnizate de banca.

Riscul de partener actioneaza in corelare fiind generate si multiplicate prin legaturi de cauza si efect.

Principalele forme sunt:

riscul de credit;

riscul lichiditatii;

riscul dobanzii.

Riscul de credit este riscul pierderilor dat de incalcarea obligatiilor platitorilor prevazute in contractul de credit. In cazul intarzierii platii dobanzilor sau ratelor exista manifestari a unui asemenea risc. In forma sa extrema riscul de credit aduce bancii pierderi prin falimentul debitorului. Banca pentru a preveni riscul de credit trebuie sa ia masuri de prevenire din timp printr-o stricta selectie a debitorilor. Una din masurile principale este sistemul de delegare a deciziilor de acordare a creditelor in functie de riscuri.

Sistemul permite:

descentralizarea deciziilor;

angajarea responsabilitatilor personale in anumite limite de regula minore;

- angajarea responsabilitatilor colective prin comisii, comitete si alte grupuri constituite si abilitate de a decide asupra acordarii creditului potrivit unei scari graduale stabilite;

Stabilirea deciziilor privind creditele acordate agentilor economici se realizeaza prin analiza complexa si multilaterala a proiectelor prin prisma eficientei economice si a posibilitatii de a asigura rambursarea creditului in conditiile date. In ceea ce priveste distribuirea creditelor acordate persoanelor privind necesitatile lor casnice, familiare, tehnologia moderna de acordare se axeaza pe utilitatea metodelor informatice prin utilizarea diferitelor metode in care o importanta deosebita o au criteriile de selectie.

Riscul de lichiditate reprezinta pentru banci dificultatea in a procura resursele necesare pentru a face fata propriilor angajamente la un moment dat.

Prin natura lui are o semnificatie extinsa

- activitatea de intermediere bancara sau de transformare implica riscuri specifice determinate de parteneriat, de comportamentul clientilor in special. Riscul de lichiditate ce se refera la disponibilitatea imediata a fondurilor plasate se deosebeste de riscul de solvabilitate care are la baza acoperirea finala a pasivelor existente prin active valorificabile si in ultima instanta capacitatea de a acoperi prin capital propriu angajamentele privind resursele mobilizate.

In general riscul intervine in caz de retragere masiva a depozitelor de catre clientela. Ca urmare a pierderii increderii intr-o banca data sau fata de ansamblul sistemului bancar. Mai intai bancile vor utiliza toate disponibilitatile existente inclusiv cele din conturile bancii de la banca centrala.

In paralel se procedeaza la lichidarea activelor (titluri si alte detineri) care sub imperiul oportunitatii prin dotarea pietei pot duce la pierderi importante. Rareori criza de lichiditate afecteaza o singura banca. Este mereu posibila extinderea crizei de lichiditate in sistemul bancar.

Evolutii noi legate de dezvoltarea operatiilor cu instrumente derivate conduc la cresterea riscului de lichiditate pentru banci luate individual sau cu ansamblul lor. Lupta bancii de prevenire si inlaturare a riscurilor de lichiditate este fireasca pentru procesul de intermediere in care bancile sunt angajate intrucat activele bancilor au o lichiditate mai redusa decat cea care caracterizeaza pasivele.

Lichiditatea este asigurata prin conditiile de acces ale bancilor la piata monetara. Acestea sunt determinate de caracteristici proprii cum sunt:

- nevoile de resurse si regularitatea lor;

- calitatea planificarii lor in decursul timpului;

- structura lor financiara.

Toate aceste caracteristici considerate global dau calitatea semnaturii sale care asigura un oarecare acces la resurse, acces diferentiat prin:

volumul resurselor de care poate beneficia;

nivelul dobanzii la care poate spera.

In mod curent deci in conditii normale riscul de lichiditate este legat de capacitatea bancii de a mobiliza resursele la costuri normale.

Riscul dobanzii este riscul diminuarii veniturilor bancare (si a profiturilor) ca urmare a miscarii ratei dobanzii. Afecteaza pe toti participantii in relatia de credit dar angajarea bancii deopotriva si in calitate de debitor si in calitate de creditor determina o angajare deosebit de riscanta a bancilor.

Pe de o parte bancile se angajeaza nu numai in operatii curente sau pe termen scurt ci si operatii pe termen lung, in conditiile in care nivelul dobanzii stabilit parcurge numeroase momente in care sa aduca situatii dezavantajoase pentru banci.

Mecanismul de influenta este relativ simplu si el actioneaza in conditii in care evolutia dobanzii pe piata se modifica fata de cea prevazuta in contract.

- daca dobanzile cresc veniturile sporesc pentru creditori iar obligatiile sunt si ele mai mari pentru creditori.

- daca dobanzile scad veniturile se diminueaza iar obligatiile se micsoreaza.

Iata ca interesele partilor sunt opuse si deschise deci unei posibilitati de renegociere intre parti pe durata contra 919g66j ctului.

Procedeele de mai sus au fost folosite frecvent si au devenit de referinta in perioada anilor inainte de 1980 cand majoritatea zdrobitoare a contractelor de credit se negocia in dobanzi fixe.

Riscul de piata se refera la deviatiile nefavorabile ale valorii de piata, pozitiilor pe timpul duratei minime necesare pentru lichidarea pozitiilor. Pozitia = detinerea de titluri sau devize deci de active, poate fi si o detinere de pasive – poate caracteriza situatia detinerii averilor.

Riscul de piata poate interveni datorita faptului ca preturile acestor valori sunt determinate de piata. Important este termenul de sesizare a acestor miscari pentru a lua masuri.

Riscul de piata se determina pornind de la instabilitatea parametrilor de piata:

dobanda

cursul de schimb

indicii bursiei.

A controla riscul de piata inseamna a asigura ca variatiile valorii unui portofoliu de instrumente trebuie sa ramana inferioare unui plafon stabilit.

Riscul de schimb (cursul valutar).

In epoca moderna stabilirea cursului de schimb are la baza teoria paritatii puterii de cumparare conform caruia un bun identic produs oriunde are acelasi pret, rezulta ca modificarile preturilor interne vor determina modificari ale cursului de schimb.

Riscul de solvabilitate al bancii = riscul de a nu dispune de fonduri suficiente pentru a acoperi eventualele pierderi.

Acest risc depinde pe de o parte de fondurile proprii disponibile, de posibilitatile proprii de a raspunde solicitantilor, iar pe de alta parte de marimea si gradul de risc al operatiilor asumate.

In functie de acest risc devine pregnanta necesitatea ca banca sa aiba posibilitatea de acoperire a lui, adica sa aiba din start un capital corelat cu marimea riscurilor asumate.

Adecvarea fondurilor proprii in functie de riscuri ocupa un loc central in gestiunea riscurilor devenind pivot al reglementarilor prudentiale.

Riscurile operationale = det. de calitatea activelor bancii, a compartimentelor ce indeplinesc functiile sale de baza si se manifesta legat de:

- sistemul de transfer al fondurilor, daca documentatia privind tranzactiile si clauzele contractuale nu este inregistrata sau nu este cunoscuta rezulta ca masura riscurilor poate fi eronata

- modul de operare a instrumentelor de plata daca Back office nu functioneaza corect atunci fiabilitatea op, termenele, contabilizarea vor suferi rezultand pierderi.

Riscurile op sunt diferite de cele financiare dar si ele pot aduce prejudicii clientilor.

In prezent riscurile prezinta un rol tot mai important in activitatea de gestiune a unei banci fara o politica corespunzatoare de identificare si prevenire a riscurilor, banca poate fi expusa unor situatii de deosebita gravitate.


Cerintele prudentiale privind prevenirea riscurilor bancare.


Termenul uzitat in literatura de specialitate este “reglementarea bancara si prudentiala”.

Profesia de bancher are anumite reglementari:

- modul de acces la aceasta sfera a afacerilor, conditiile de aport, mod de operare, delimitari, limitari pentru unele activitati. Toate acestea sunt reglementatein Legea Bancara 58/1998 din MO 121/23.03.1998.

Principalele cerinte sunt:

- se protejeaza de fapt bancile impotriva riscurilor de calitatea clientilor si a actiunilor lor potrivnice;

- clientii impotriva incompetentei si a agresivitatii managementului bancar;

- interesele actionarilor fata de un management defectuos;

- interesele societatii fata de instabilitatea bancilor.

Masura de prudenta consta in reglementari care sa prevada:

eliminarea panicii;

pericolul de contagiune;

inclinatia monopolului catre agentii mari.

Toate aceste prevederi au sfera spatiului national.

Tot in categoria reglementarilor de prevenire a riscurilor sunt si cerintele cu privire la minimum de solvabilitate. In acest sens pentru autorizarea bancii la infiintare una din conditii este suma minima depusa intr-un cont care este blocat, iar dupa autorizare devine capital social.

Fondurile proprii ale bancilor au o acceptiune mai larga cuprinzand in afara de capitalul propriu si fondurile de rezerve, rezerva generala pentru riscul de credit si fondul de dezvoltare.


Cerintele cu privire la diviziunea riscului.


= utilizarea unilaterala a resurselor bancii in favoarea catorva clienti mari.

In Romania expunerea maxima fata de un singur debitor este de 20% din fondul propriu al bancii.


Cerinta cu privire la nivelul minim de lichiditate.


N.B. prevad un nivel minim de lichiditate determinat in functie de scadentele creantelor si angajamentele bancii. Este calculat ca raport intre active lichide si pasive exigibile mai mare decat 100%.

Lichiditatea este in ultima instanta o problema de costuri. Pe de o parte procurarea de lichiditati acoperitoare, excedentare cerintelor inseamna costuri ineficiente, pe de alta parte aparitia unor cereri inoportune de lichiditati pe fondul unei previziuni eronate conduce la procurarea de resurse in conditii de presiune si de acces la piata pe nepregatite care duc la costuri mult mai inalte.


Tratarea diferentiata a creditelor si constituirea corespunzatoare a

provizioanelor.


In functie de performantele financiare ale beneficiarilor creditele sunt grupate in cinci categorii a-e care prezinta in ordine descrescatoare situatia generala a clientului in calitate de utilizator de credite.

Categoria A – unitati cu rezezerve financiare foarte bune si care permit rambursarea regulata a creditelor iar perspectivele se prefigureaza a se situa la acelasi nivel.

Categoria E – are drept caracteristici pierderi existentei unor perspective clare privind faptul ca nu pot fi platite nici ratele nici dobanzile.

In ceea ce priveste serviciul datoriei aceasta are o apreciere pe 3 trepte.

I – BUN ( plata la scadenta sau intarziri pana la 7 zile)

II – SLAB (cu intarziere pana la 30 zile)

III- NECORESPUNZATOR (intarziere de peste 30 zile)


Cerintele prudentiale privind pozitia valutara.


Pozitia valutara exprima gradul de angajare a unei banci in riscul valutar reprezentand o dimensiune a expunerii la risc.

Riscul valutar ca efect al variatiei cursurilor valutare este o probabilitate prin momentul interventiei si marimea efectului care pot sa fie previzionate.

Expunerea la risc se masoara prin pozitia valutara caracterizata diferit dupa natura obligatiei:

- lunga daca A precumpanesc P si se exprima prin soldulA;

- surta daca P depasesc A si se inregistreaza sold P.

Expunerea la riscul valutar poate avea mari variatii de la o banca la alta, iar efectele sale pot duce la falimentul bancii.


Cerintele prudentiale privind administrarea resurselor si

plasamentele bancii


La prima vedere o asemenea formulare pare paradoxala, in fapt reglementarile vizeaza un segment restrans orientat in sensul de a asigura delimitarea clara a sferei de activitate in zona specifica comertului de banca si concentrarea resurselor in acest sens. Aceasta inseamna delimitarea si interzicerea activitatilor si plasamentelor care ar stramuta sfera de activitate spre obiective excentrice profesiunii spre care bancile s-ar orienta in cautarea unor surse de profit cu riscuri foarte mari. Ex. Se interzice bancii angajarea de tranzactii cu bunuri mobile si imobile.


Operatiunile de trezorerie ale bancii.


1). Trezoreria, continut si sfera de cuprindere.


Trezoreria se refera la modalitatile de administrare a unui ansamblu de valori legate de tezaurul public, ea reflecta modul de miscare si conservare a fondurilor care apartin statului, unei persoane fizice sau unei persoane juridice.

Persoana care detine, contabilizeaza si administreaza fondurile unei colectivitati sau ale unei intreprinderi este recunoscuta sub denumirea de “trezorier”.

In ceea ce priveste trezoreria la nivel bancar ea are in sens larg aceeasi semnificatie dar se refera in mod concret la ansamblul activitatilor cu caracter strategicprevizional, operational si care urmareste urmatoarele:

optimizarea activelor si pasivelor;

minimizarea riscului;

asigurarea operativa a lichiditatii bancii;

satisfacerea cerintelor clientilor;

Actiunile pe planul solutiilor de trezorerie au rezonanta diferita in timp asa cum rezulta din laturile ei esentiale.

a) coordonata strategica, se refera la operatiunile care actioneaza la proiectele ce se deruleaza pe termen lung deobicei 3-5 ani. In acest context banca va tinde spre:

- extinderea de noi piete;

- oferta de noi produse ce poate imbraca spre exemplu in domeniul cardurilor, forma de bancomate;

- mentinerea capacitatii actuale in conditiile de concurenta a pietei.

b) coordonata previzionala, se fundamenteaza pe un orizont scurt de timp, bancile preocupandu-se in special de:

- eventuale modificari ale surselor

- cresteri de capital

- modificari ale structurii portofoliilor.

c) coordonata operationala, se refera la previziuni pe perioade foarte scurte de regula zilnice fiind generate de necesitatea administrarii judicioase pentru echilibrarea de zi cu zi a bancii.

Banca fiind un intermediar depinde in exclusivitate de posibilitatile de procurare de resurse pentru a le plasa sub forma creditelor.


2. Lichiditatea bancara.


Unul dintre cele mai importante aspecte ale managementului oricarei banci consta in asigurarea unei lichiditati adecvate.

O banca este considerata ca are lichiditate daca are acces imediat la fondurile necesare cu costuri rezonabile.

Aceasta inseamna ca banca fie dispune de sumele respective, fie le poate procura prin imprumuturi sau vanzari de active.

Toate IB se angajeaza in operatii de intermediere atragand resurse pe termen scurt si plasand aceste resurse pe termen lung.

In consecinta se va afla intr-o potentiala pozitie de nonlichiditate. Aceasta trebuie prevazuta, necesarul de lichiditate trebuie estimat in asa fel incat sa avem necesarul de lichiditate la timpul potrivit si la nivelul dorit.

Un management bancar are pe langa planificare si o anticipare atenta a schimbarilor in cadrul depozitelor si creditelor ca si in cadrul profitului poate controla substantial propria lichiditate.

Se poate stabili o politica privind detinerea unui volum mai mare sau mai mic de lichiditati in functie de necesarul anticipat de fonduri, de aversiunea fata de risc si de factorii de risc. In crearea unei asemenea strategii managerii trebuie sa ia in considerare cuplul lichiditate-profitabilitate.

O banca poate minimiza lichiditatea prin vanzarea A lichide si investirea fondurilor astfel obtinute pe termen lung in scopul maximizarii profitului.

Acest fapt atrage insa un risc crescut pe de o parte cel de lipsa de lichiditate, pe de alta parte poate sa intervina riscul ratei dobanzii asociatinvestitiilor pe termen lung.

Invers, banca poate maximiza riscul de lichiditate prin detinerea unei parti importante a activelor in active lichide in detrimentul profitabilitatii.


Rezerve minime obligatorii.


Obligatia bancii care primeste depozite este sa consemneze in conturile sale deschise la BCE o suma care constituie lichiditatea minimala. Aceasta este calculata prin aplicarea unei cote procentuale asupra depozitelor si surselor asimilate.

Potrivit N aplicate in Romania, baza de calcul a rezervei minime obligatorii o constituie nivelul mediu a elementelor de pasiv din Bilantul societatii bancare asupra carora se aplica rata rezervelor minime obligatorii.


Rmo = Bc x Rrm


Ex.              Rmo = 1525 mld x 27% = 411,7 mld


Piata monetara. Concept. Functionalitate.


Tranzactiile desfasurate pe piata monetara au ca obiect negocierea disponibilitatilor necesara pentru stingerea obligatiilor reciproce intre banci.

Apar zilnic 2 caracteristici de participanti pe piata

ofertanti de credite

solicitanti de credite

Ofertantii sunt titularii conturilor de disponibil la BCE care au solduri creditoare. Intrucat depozitele de la BCE nu sunt remunerate, acestia sunt foarte interesati sa valorifice aceste disponibilitati prin negociere de credite la piata monetara.

Solicitantii de credite sunt acele banci care sunt debitoare in raporturile cu celelalte banci si caua resurse de acoperire.

Piata monetara joaca un rol deosebit in redistribuirea resurselor de credite in economia nationala. Unele institutii participante sunt structural creditoare cum ar fi I. de credit ce mobilizeaza economiile:

CEC

Cooperativa de credit

Societatile de investitii

Fondurile de pensii, etc.

Alte I de credit sunt structural debitoare:

Banca de credit pe termen mediu

Banca de credit pe termen lung

In derularea operatiilor pe piata monetara BCE are un rol regulator.

Derularea operatiilor pe piata interbancara poate determina nivelul creditelor ce se acorda deoarece BCE influenteaza prin politica acest nivel.

1). fie prin stabilirea nivelului dobanzii, urmand ca volumul negocierilor sa varieze in raport de aceasta marime data – procedeu ageat de banca Frantei.

2) fie prin stabilirea volumului creditului pe care acesta il acorda zilnic urmand ca cererea si oferta ce se manifesta in raport cu aceasta sa determine in conditiile de piata nivelul dobanzii – procedeu aplicat de banca Anglia – SUA.

O latura specifica a activitatii in cadrul pietei monetare este natura intermediarilor financiari care actioneaza aici.

In marea majoritate a tarilor dezvoltatea s-a delimitat un segment direct de piata, un segment de intermediere intre BCE si BCR.

Principalele atributii ale acestor intermediari vizeaza:

informarea asupra evolutiilor care pot modifica pozitia bancii pe piata in ceea ce priveste:

evolutia ratei dobanzii

evolutia cererii si ofertei de pe piata

tendintele manifestate

Toate acestea pot da posibilitatea din partea bancilor sa adopte unele modificari in scopul optimizarii nivelului de resurse necesare.

2) propuneri de operatiuni de arbitraj, se realizeaza in acest fel propuneri de operatii pe alte piete determinate de diferentele de dobanzi care pot genera castiguri suplimentare.

3) primirea ordinelor de executie, in acest context intermediarii concentreaza cererile si ofertele manifestate de catre diverse banci in vederea executiei lor.

4) intermediarii actioneaza pentru contul bancilor pentru a mijloci operatia de plati datorata ordinelor ce le primesc.

5) realizarea unei prime compensari si distribuiri intre participanti, reprezinta o atributie esentiala a acestor intermediari.

6) intermediarii realizeaza o compensare coreland cererea cu oferta si retragand din piata unele operatiuni care se rezolva in acest cadru.

Ei reusesc o apropiere a ofertei de cerere realizand concomitent si o segmentare a pietei.


Relatia de credit intre BNR si BCR.


Relatia de credit intre BNR ca BCE si celelalte banci imbraca potrivit legislatiei curente (Reg.nr.1/30.03.2000 din MO 142/06.04.2000) urmatoarele forme:

facilitati permanente

operatiuni la piata monetara prin licitatie

proceduri bilaterale

In principal participantii la piata monetara sunt bancile care sunt persoane juridice romane care indeplinesc drept conditii de eligibilitate:

constituirea de rezerve minime obligatorii

incadrarea in prevederile BNR, privind ind. de solvabilitate

La piata monetara pot participa si sucursalele din Romania ale bancii, PJ straine care indeplinesc conditiile de:

- sa constituie rezerve minime obligatorii

- sa prezinte annual certificarea din partea autoritatii de supraveghere bancara din tara de origine a incadrarii in prevederile reglementarilor de prudenta bancara in vigoare in tara respectiva.

Relatiile dintre BNR si bancile din sistem se pot derula in cele 3 forme fie alternativ, fie simultan in functie de necesitatile fiecarei banci ale conditiei pietei si ale disponibilitatii BNR in conformitate cu obiectivele de politica monetara pe care aceasta le are. In general creditele decurgand din operatiile la piata monetara au o durata maxima de 90 de zile cu exceptia celor privind emiterea de certificate de depozit pentru care scadenta maxima este de 1 an.

Dupa cum se stie scadentele efective sunt foarte scurte, de o zi sau cateva zile.


Operatiile de piata monetara prin licitatii.


Licitatia este o forma superioara a democratiei economice deoarece asigura participarea pe baze multilaterale competitive a partenerilor la operatiunile la piata monetara.

Asa se face ca o mare parte a acestor operatiuni se deruleaza prin licitatie.

Operatiunile pe piata monetara ale BNR se efectueaza prin licitatii pe baza urmatoarelor tipuri de operatiuni.

cumparari, vanzari reversibile de active eligibile pentru tranzactionate.

Sub denumirea de cumparare-vanzare reversibile de active eligibile pentru tranzactionare sau implementat in NM denumiri specifice pentru operatiunile cunoscute si sub denumirea de pensiune sau vanzare cu rascumparare.

Denumirile noi provin dintr-o preluare directa din limba engleza.

acordul de credite colateralizate cu active ligibile pentru garantare.

Emiterea de certificate de depozit

Atragerea de depozite.

In cadrul primelor operatii acestea se fundamenteaza pe activele eligibile. Activele eligibile pentru tranzactionare si garantare sunt titlurile de stat dar Consiliul de Administratie al BNR poate stabili si alte categorii de active eligibile.

Activele eligibile trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii cumulativ:

a)     sa fie in proprietatea bancii prezentatoare

b)    sa fie gajate sau sechestrate

c)     sa aiba o scadenta ulterioara scadentei operatiilor efectuate

d)    sa aiba cupoane scadente ulterior operatiilor efectuate

e)     sa nu fie emise de banci prezentatoare.

Pe tot timpul , operatiunii activele eligibile vor fi evaluate zilnic la valoarea de piata din ziua anterioara datei de evaluare.

Pe perioada tranzactiei, proprietatea asupra respectivelor active este transferata creditorilor, iar la scadenta se vor restitui titluri similare, titluri de o aceeasi serie.

Pretul de rascumparare a activelor eligibile pentru tranzactionare se compune din: pretul de vanzare + dobanda datorata la scadenta aferenta valorii respectivelor active vandute.

Rata dobanzii este exprimata ca rata a dobanzii simple cu conventia nr.zile = 360.

In ceea ce priveste certificatele de depozit emise de BNR acestea se emit sub forma dematerializata (scriptica) si sunt negociabile. Ele sunt emise cu discount si sunt rascumparate la scadenta la valoarea nominala.

Intre titlurile de tranzactie ce sunt derulate prin licitatii este inclusa si atragerea de depozite.

In aceasta situatie dep. se remunereaza cu dobanda simpla, iar dobanda se plateste la scadensa depozitului.

Acest instrument a fost introdus de BNR din necesitatea de a evita excesul de lichiditate existent pe piata interbancara si care in lipsa acestei facilitati ar duce la o migrare a fondurilor catre piata valutara si implicit la presiuni asupra cursului de schimb.


Tipuri de licitatii


BNR poate desfasura licitatii la rata fixa sau la rata variabila. Aceste 2 modalitati dirijeaza de fapt felul in care BNR poate sa intervina pe piata si respectiv modul in care banca isi manuifesta optiunile si se incadreaza in piata.

Licitatia la rata fixa.

BNR stabileste in avans rata de referinta (rata dobanzii si randamentul) iar bancile participante ofera sumele pe care vor sa le tranzactioneze la aceasta rata.

In acest fel banca isi formuleaza optiunile (mai mari sau mai mici) in functie de gradul de convertibilitate a ratei stabilite in licitatie.

In acest fel BNR impune pietei o linie cu privire la un anumit nivel al ratei in functie de care bancile se angajeaza mai mult sau mai putin in operatiile si nivelul mediu al ratei pe piata evolueaza in sensul dorit de BNR.

In rata variabila BNR stabileste in avans zona de minim – maxim acceptat pentru rata de referinta (rata dobanzii, randament), iar bancile participante fac oferte asupra sumelor si ratelor la care doresc sa tranzactioneze cu BNR.

In cadrul acestei metode banca stabileste un camp de joc in care locul efectiv de stabilire a liniei medii de derulare a operatiunii depinde mai mult de optiunile …le va formula bancile participante.

Ex. Vom considera ca BNR ofera conditii de credit la o rata fixa de 35%. In acest caz BCR”A” va solicita 700 mld.lei la aceasta rata.

In cazul in care BNR acorda un camp de licitatie cuprins intre 34%-36% aceeasi BCR “A” va face oferta de genul 600 mld.lei la 34% sau 400 mld.lei la 35% sau 300 mld.lei la 35,5%.


Procedura licitatiei.


Aceasta se desfasoara in patru etape operationale si anume:

anuntarea licitatiei

transmiterea de catre banci a ofertelor de participare la licitatie

alocarea sumelor

anuntarea rezultatelor licitatiei


1) Anuntarea licitatiei, se efectueaza in avans de catre BNR prin utilizarea mijloacelor de comunicare specifice:

- fax, telex, posta electronica, teletransmisie si cuprinde toate elementele lamuritoare specifice operatiunii respective.

2) Ofertele de participare la licitatie le transmit BCR catre BNR prin telex cifrat, swift sau posta electronica.

Ofertele au un caracter particular si secret si sunt in acelasi timp angajamente ferme pentru banci.

In oferte trebuie sa fie exprimate optiuni precise si uniforme de catre toti participantii la licitatie astfel:

- ratele dobanzii si randamentele vor fi exprimate in termeni actualizati si vor cuprinde 2 zecimale;

- in cazul licitatiilor cu rate variabile ofertele vor contine cel mult 3 optiuni pentru sume, rate ale dobanzii si randamente.

3) Metodele de alocare sunt diferite in functie de tipul de licitatie la o rata fixa in situatia in care suma cumulata ofertelor depaseste suma de alocat stabilita de BNR, onorarea se face pe baza raportului dintre suma de alocat si suma ofertelor.



- pentru rata variabila sunt 2 cazuri:

a) in cazul in care BNR doreste sa injecteze lichiditatea onorarea optiunilor se face descrescator incepand cu obtiunea care are rata dobanzii cea mai mare.

b) in cazul in care BNR doreste sa absoarba lichiditate, onorarea optiunilor se face crescator incepand cu optiunea care are rata dobanzii cea mai mica.


Operatiuni bilaterale.


Acest tip de operatiuni se impune cand evolutia lichiditatii unei banci nu poate fi satisfacuta cu celelalte proceduri de interventie a bancii centrale se poate recurge la proceduri bilaterale, in aceasta sfera intra urmatoarele tipuri de tranzactii:

cumparari-vanzari, reversibile de active eligibile pentru tranzactionare;

emiterea de certificate de depozit;

atragerea de depozite;

pentru swap valutar.


Gestiunea lichiditatii.


Pentru a asigura lichiditatea unei banci si pentru a conduce eficient aceste operatiuni trebuie sa satisfacem urmatoarele cerinte:

- stabilirea obiectivelor politicii bancii

- modul de organizare a compartimentelor de trezorerie

- stabilirea metodelor de masurare si de interpretare a lichiditatii bancare

- de optimizare a functiilor lichiditatii.


Obiective de organizare.

Nevoia de echilibrare a fiecarei banci depinde de situatia bancii exprimata bilantier, iar din punct de vedere al lichiditatii activelor bancare sunt:

active lichide - numeralul

- disp.in ct.curent al bancii com. la banca centrala

- disp.in ct.curente la alte banci

- sumele in tranzit

- bonurile de tezaur

- active nelichide - credite ipotecare

- credite acordate populatiei pe TSML.

Resursele se delimiteaza din punct de vedere al lichiditatii in:

- pasive volatile – dep la vedere ale agentilor economici

- capital propriu

- capital suplimentar.

Modul de formare al surselor lichiditatii bancare sunt doua:

lichiditate stocata

lichiditate cumparata.

In categoria lichiditatii stocate sunt incluse:

- activele care reprezinta depozite ale lichiditatii (nr.si dep. la banci si titluri negociabile, titluri de stat, certificate de depozit, titluri primite cu pensiune (care sunt cumparate cu conventie de rascumparare), creditele bancilor care pot recurge la:

- vanzarea de credite prin transfer prin intermediul …..

- prin lichiditatea cumparata

- prin intermediul creditelor de la BCE care reprezinta creditele acordate in moneda centrala;

- credite de la alte banci care realizeaza tot o aprovizionare in moneda centrala;

- emisiuni de titluri negociabile unde pot fi cuprinse si certificatele de depozit;

- obtinerea de credite de pe pietele straine.

Conceptul de organizare a operatiunilor de trezorerie este o problema de previziune, trecutul poate determina previzionarea viitorului. Previziunile pot determina politica interna a bancii, prin urmare acest compartiment de trezorerie va reprezenta creierul bancii deoarece aici se realizeaza echilibrarea.

Comitetul de supraveghere bancara de la Basel obliga bancile sa aiba un plan propriu explicit si fundamentat de asigurarea lichiditatii.

Planul operativ si de perspectiva trebuie sa fie mereu actualizat si completat cu responsabilitati constituind un real instrument de lucru.

Planul trebuie sa fie desfasurat pe perioade specifice:

pentru ziua curenta;

pe trei zile;

pe saptamani;

pe luni;

pe trimestru.

Bancile sunt obligate sa urmareasca si sa respecte periodic indicatorii de lichiditate efectiva si necesara.


Organizarea si sarcini functionale ale compartimentului de trezorerie.


In acest compartiment trebuie sa lucreze oameni competenti deoarece pot influenta soarta bancii.

De regula au doua subunitati:

front office

back office

Front office este format din dealer specializat pe operatii de piata monetara, valutara si operatii cu titluri, zilnic activitatea acestei subunitati este analizata de conducerea bancii. Dealerii trebuie sa aiba cunostinta in managementul bancar, inginerie financiara, politici monetare si informatica.

Compartimentul Backoffice se ocupa de evidentierea in contabilitate a tranzactiilor efectuate de frontoffice precum si caracterul operativ privind urmarirea incasarilor, efectuarea platilor care decurg din tranzactii.

Tot aici se efectueaza monitorizarea rez. minime obligatorii, supravegherea conturilor si pozitiei valutare zilnice.

Compartimentul de trezorerie este cel mai bine tehnologizat din cadrul bancii si are:

- un sistem informatic bine pus la punct;

- conectarea la sistemele de tranzactionare referitoare la evolutia cursurilor, ratele dobanzilor, valoarea titlurilor atat pe plan national cat si international;

- are linii telefonice speciale.

Programul de lucru al trezoreriei se bazeaza pe realizarea de operatiuni in vederea echilibrarii situatiei bancare la sfarsitul zilei.

Trezoreria centralizeaza datele prin rapoarte:

- situatia incasarilor si platilor rezultate in urma compensarii datoriilor reciproce (acest sold este cunoscut de dimineata);

- situatia incasarilor si platilor in lei si in valuta aferente tranzactiilor efectuate pe piata interbancara;

- situatia incasarilor si platilor in valuta efectuate de clientii nebancari;

- situatia privind rambursarile de credit (rate+dobanzi);

- situatia incasarilor si platilor a schimburilor valutare efectuate de sucursalele bancii;

- situatia plafoanelor de casa in lei si valuta.


Operatiunile bancilor comerciale cu clientela.


1.Produse bancare.


Pentru banci produsele bancare reprezinta de fapt servicii bancarecum ar fi:

- servicii pure – consultatiile zilnice zilnice clientilor

- servicii mixte – ce inbina munca personalului si utilizarea bunurilor si echipamentelor cum ar fi efectuarea de plati pentru clienti

- servicii ce au ca suport capitalul care sunt pe de o parte depozitele constituite, iar pe de alta parte sunt creditele acordate de banca.

Caracteristicile principalelor produse bancare .

produsele bancare sunt imateriale, ele nu fac obiectul unei uzuri fizice si morale.

Produsele bancare nu pot fi protejate prin brevete ele indeplinind conditiile de uniformitate, diferentele sunt foarte mici, ex.cartile de plati au coloratie variate ale diferitelor banci dar elementele continute sunt similare.

Produsele bancare sunt conditionate de reglementari bancare si fiscale.

Produsele bancare sunt produse direct clientelei si nu exista posibilitatea unei redistribuiri, concesionari, etc.

Serviciile bancare implica angajarea clientilor in derularea operatiunilor.

Abandonarea produselor bancare se realizeaza de obicei cu modificarea reglementarilor in vigoare.

Exemple de produse bancare:

Carduri – maestro

visa clasic

visa international

euro card.

La depozite – certificate de depozit

- conturi de depuneri la vedere in lei

- conturi de depuneri la vedere in valuta

- conturi de depuneri la termen in valuta si lei

- depuneri pentru pensie

- depuneri pentru vacanta.

Cecuri – de calatorie in valuta.

eurocecuri – acceptare de plata

cecul la ordin in valuta – acceptate la plata

cecul la ordin in valuta – vanzare.

Credite: - pentru fiunantarea activitatii lucrative;

pentru locuinte;

pentru autoturisme din productia interna;

credit global de exploatare;

credit pentru finantarea stocurilor;

credit pentru export;

credit pentru facilitati de cont;

linii de credit;

credit pe termen scurt.

Servicii: - acreditivul de garantie bancara;

- scrisoarea de garantie bancara

evaluarea bunurilor admise in garantia creditelor;

colectarea si asigurarea nemerarului;

tranzactii in valute.


Concurenta in cadrul Societatilor Bancare.


Banca evolueaza intr-un climat concurential propice obtinerii de venituri bancare. Procesul concurential presupune conform interpretarii lui M. Parter cinci forte participante:

1. Rivalitatea intre firmele din sector;

2. Amenintarea intrarii de noi concurenti pe piata;

3. Amenintarea aparitiei de produse de substitutie;

4. Pozitia de fata a clientilor;

5. Pozitia de fata a furnizorilor.

Rivalitatea intre firmele din sector se manifesta prin extinderea retelei de sucursale.

In ceea ce priveste amenintarea de noi concurenti sau instituit reglementari specifice sectorului bancar de care trebuie sa se tina cont.

Conditii tipice de aprobare pe piata sunt:

dimensionarea minima a Capitalului

prezentarea unui proiect de afaceri

verificarea calitatii participantilor la subscrierea de capital

onorabilitatea si competenta din partea echipei de conducere.

Alte bariere sunt:

bariere tehnologice

bariere de notorietate

bariere de mobilitate (sa patrunda in teritoriu)

bariere strategice

In ceea ce priveste aparitia de produse de substitutie se refera la posibilitatea de fructificare pentru detinatorii de capital prin intermediul actiunilor si obligatiunilor.


Clientela – subiect al marketingului bancar.



Veniturile bancii sunt obtinute de clienti, iar in vederea cresterii lor societatile bancare trebuie sa studieze clientela in totalitate, dar mai ales pe segmente.

Aceasta cerere este:

eterogena, fiecare client are preferinte diferite ceea ce determina necesitatea studierii lor pe segmente;

dispersata, clientii sunt prezenti peste tot in teritoriu, iar banca trebuie sa aiba o amplasare in teritoriu corespunzatoare;

este stabila, cerintele clientilor se caracterizeaza prin perenitate. Nu toate bancile au cerere constanta doar cele care au prestigiu si stabilitate.

Aceasta cerere este irationala, toate produsele bancare se raporteaza la bani, angajarea in procesul de economisire sau de creditare nu este intotdeauna rationala, exista clienti care actioneaza sub impulsul altor stimuli. Anchetele de motivatie confirma acest lucru.


Segmentarea clientelei.


La persoane fizice:

a)     socioeconomice – varsta, avere, venit, categorie socioprofesionala

b)    sociogeografice – rezident

- nerezident

La persoanele juridice: se are in vedere marimea cifrei de afaceri, a profitului, soldul mediu al contului si rezidenta.


Instrumente de lucru pentru cunoasterea clientelei.

A)   FISIERUL CLIENTELEI.

Fiecarui client I se intocmeste o fisa in care se colecteaza si se intocmesc date cu privire la evolutia afacerii, soldul mediu al contului, nr.de operatiuni pe care il ordona si gradul de rentabilitate.

B)   Calculul rentabilitatii pentru fiecare client.

Depozitele bancare au un dublu caracter pe de o parte depozitele bancare constituie obligatii ale unor banci fata de depunatori, iar pe de alta parte depunerile bancare reprezinta creante creditoare fata de banca, mijloacele de plata pe care acestea le pot utiliza in orice moment. Dep. bancare reprezinta utilizarea sumelor provenite de la dep la vedere care necesita insa prudenta intrucat angrenarea resurselor din depozite in proportii exagerate ar putea crea dificultati bancilor in cazul in care deponentii ar solicita in ritmuri si volume neprevazute disponibilitatile din conturi.

Dep la vedere reprezinta cea mai stabila sursa a bancilor comerciale.

Dep au mai multe forme de existenta:

- conturile de depozit , sunt prin natura lor menite sa asigure fructificarea unor economii pe un termen mai indelungat unde banca poate aplica restrictii la retragere.

- depuneri la termen, au la baza o conventie intre deponenti si banca privind termenele, ratele, dobanzile.

In acest mod se creaza o baza de fructificare in procesul de creditare.


Depozitele bancare curente si gestiunea lor.


Contul curent, reprezinta o conventie speciala privind banca-client, normele bancare specifice sau definesc contul curent prin urmatoarele trasaturi:

- contul curent al clientilor deschis la banci evidentiaza disponibilitatile clientului si operatiile de incasari si plati dispuse de acesta;

- disponibilitatile din conturile curente ale clientelei pot fi retrase de titularii de conturi oricand fara preaviz;

- soldul creditor al clientului evidentiaza disponibilitatile clientului;

soldul debitor al contului curent evidentiaza platile efectuate de client pe

descoperiri de cont.

1. Scopul principal al functionarii contului curent il reprezinta prestarea de servicii bancare, iar clientii bancii pot utiliza facilitatile puse la dispozitie de banca referitoare la derularea decontarilor.

2. Contul curent este un contract special intre banca si client care pune in lumina potentialul economic si bonitatea clientului.

3. Depunerile constituite prin contul curent pot fi considerate tehnice in acest fel se cauta sa se sublinieze automatismul acestor operatiuni deoarece nici banca si nici clientul nu pot cunoaste operatiile ce vor interveni ulterior si nici succesiunea lor de realizare.

4. Depunerile de aceasta natura sunt ….cu majoritatea tarilor lumii, fapt ce da nastere unor contradictii intre clientii cu solduri creditoare si intre banci.

Caracteristicile derularii operatiilor de plati se sintetizeaza in:

- platile se pot derula intre banci, fie pe suport de hartie (virament, OP, CEC, cambie) fie prin mesaje electronice bancile preluand aceste mesaje de la clienti;

canalele care asigura derularea acestor fluxuri de plati sunt reprezentate in sistemul national de compensare care se face sub tutela BC iar in cadrul sistemelor particulare sau organizate de banci si in sistemul international se face prin swifht.

La acestea se mai adauga si utilizarea sistemelor bancilor corespondente.


Garantarea depozitelor bancare.


Protectia depozitelor a fost o problema majora a relatiei dintre banci si clienti. Uneori panica ca ar da faliment o banca pune pe clienti in postura sa-si retraga depozitele si in acest moment asigurarea lichiditatii este o sarcina dificila de aceea clientii pretind sa se garanteze depozitele.

Garantarea sumelor deponentilor la banci ii revine statului care poate sa raspunda pentru siguranta depozitului partial sau total.

Nu se poate asigura de catre stat toate bancile.

O alta alternativa este asigurarea depozitelor.

Asigurarea depunerilor prin angajarea responsabilitatii restituirii depozitelor de catre alte banci sau de catre institutii specializate incumba o credibilitate ferma pentru deponentii care au certitudinea ca depozitele lor vor fi recuperate in cazul falimentului bancii.

In masura in care bancile incadrate pe scara larga in sistemul de asigurari si acest sistem generalizat in randul publicului dispare cu desavarsire teama privind urmarile falimentului bancar si ca atare dispare fenomenul de panica, fapt deosebit de constructiv pentru relatiile economice in ansamblul lor.

In practica bancara s-a dezvoltat de-a lungul vremii 2 sisteme de asigurare a depozitelor.

sisteme mutuale

sisteme organizate

Sistemul mutual presupune raspunderea solidara pentru toate bancile membre privind acoperirea cheltuielilor de satisfacere a obligatiilor bancilor declarate in stare de faliment.

Sistemul asigurarilor organizate implica existenta unui singur asigurator care sa administreze fondul de asigurare constituit prin aportul bancilor asigurate.


Sistemul de asigurari a depozitelor in Romania.


Legea 88/1997 stabileste conditiile de functionare a fondului de garantare a depozitelor bancare.

Potrivit legii resursele constituite la dispozitia fondului de garantare a depozitelor bancare provin din :

contributiile initiale ale societatilor bancare;



imprumuturi si venituri din lichidarea creantelor;

venituri din investirea resurselor.

Contributiile se stabilesc in functie de nivelul depozitelor. Contributiile anuale ale bancii se determina procentual adica 0.3% aplicat asupra sumei depozitelor persoanelor fizice existente cu sold la 31 decembrie a anului precedent. Contributia anuala poate fi suspendata de fond atunci cand fondul a acumulat un nivel de resurse ce depaseste 10% din totalul dep persoanelor fizice supuse rambursarii. Acelasi regim ca si depozitele il au si certificatele de depozit nominale emise de banca.

Potrivit legii cuantumul despagubirii se reevalueaza periodic in functie de rata inflatiei. Despagubirea este acordata in masura in care fondurile societatii bancare devin indisponibile fie prin revocarea autorizatiei de functionare, fie prin lichidare judiciara a bancii.


Prevenirea folosirii sistemului bancar in scopul spalarii banilor.


Spalarea banilor este un fenomen care apare in economie si este prezentat acolo unde exista afaceri ilegale si reptezinta totalitatea procedurilor folosite pentru a schimba identitatea disponibilitatilor monetare obtinute in mod ilegal astfel incat sa para ca au avut o prevenienta obisnuita si deci legitima.

Operatiunile de spalare a banilor implica utilizarea bancilor, fenomen care nu ar putea fi realizat in altfel.

Practicile bancare privind descoperirea actiunilor de spalare a banilor sunt in domeniu utilizarii numerarului, cum ar fi:

solicitari ale clientilor de schimbare a biletelor cu valoare mica cu bilete cu valoare mare;

depuneri de sume mari in numerar fara o cauza justificata;

plati efectuate de clienti in numerar sau din depozite constituite.

Spalarea banilor este intalnita atat in moneda nationala cat si in valuta.


Creditele bancare. Tipuri principale de credite acordate de banci.


Operatiile de creditare reprezinta actul prin care banca pune la dispozitie sau se obliga sa puna la dispozitia clientilor fondurile solicitate sau isi ia un angajament prin semnarea in favoarea acestuia. Exista 4 forme principale prin care se consimt creditele:

1. cesiunea de creante materializata prin efecte care pot fi scontate, preluate in pensiune sau fac obiectul unor avansuri, de asemenea in acest cadru unele cesiuni de creante pot fi utilizate ca si garantii

2. punerea la dispozitie a fondurilor in cadrul unui contract ce reprezinta particularitati multiple privind:

- modul de acordare (o singura transa sau esalonare)

- modul de rambursare care pot sa fie in bloc, esalonat sau progresiv

- garantiile care pot fi reale si personale

3. creditul prin semnatura, in cadrul acestuia angajamentele bancare privesc urmatoarele aspecte:

- se obliga sa acorde un credit

- se angajeaza sa se substituie clientului in cazul in care acesta devine falit

- banca acorda garantie clientului favorizand astfel a obtine credite de la alte institutii

- prin acordarea creditului prin semnatura clientul va evita imobilizarile disponibilitatilor proprii pentru constituirea unor depozite privind garantiile.

4. soldul descoperit in cont pentru a face fata unor nevoi de plati curente.

Categoriile de credite de care beneficiaza clientii bancii pot fi structurate astfel:

a)         creante comerciale: scontul comercial, operatiuni asimilate, operatiuni de factoring

b)    credite de trezorerie:

- credite acordate clientelei pe termen scurt pentru acoperirea necesarului de lichiditate necesare in exploatarea curenta

- printre creditele de trezorerie se include: creditele privind vanzarea in rate, creditele acordate persoanelor fizice, creditele de finantare a stocurilor.

c) credite de export – pentru promovarea exportului si pentru a gasi resurse de finantare a exportului statul sprijina exportul pe 2 cai:

prin infiintarea institutiilor de garantare a creantelor din export

prin subventionarea unei parti a dobanzilor

d) credite de echipament – sunt credite care se acorda beneficiarilor interni pe termen mediu sau lung pentru finantarea investitiilor productiei efectuate de clienti;

e) credite acordate pentru achizitia de bunuri imobiliare care pot sa fie la randul lor credite investitor-acordate investitiilor pentru achizitii, reparatii de bunuri, etc.sau credite promotor-acordate celui care dezvolta activitati de achizitie si vanzare de terenuri si care este organizat sub forma de antrepriza.

Decizia de creditare si fundamentarea ei.

Latura primordiala semnificativa pentru banci a relatiilor cu clientela reprezentata fie de persoane juridice, fie de persoane fizice se angajeaza pe taramuil raporturilor de credit intre cei 2 parteneri, dar responsabilitatea principala pentru banca se angajeaza in procesul creditarii clientului.

Cererea de credit – concept si semnificatii.

Angajarea unei firme in procesul de credit presupune in practica bancara urmatoarele:

- formularea cererii de credit de catre beneficiar

- examinarea planului de afaceri depus de client

- examinarea informatiilor financiare privind activitatea clientului

- desfasurarea unei intrevederi intre conducerea firmei si reprezentantii bancii.

Criterii de apreciere a cererii de credit.

Decizia de creditare se stabileste de banca in temeiul unei multilaterale evaluari a clientului si afacerii sale in functie de niste criterii bine conturate in cursul experientei traditionale. Criteriile sunt urmatoarele:

1.caracterul desemneaza caracteristicile personale ale firmei, onestitatea si atitudinea de a binevoi si efectua rambursarea creditului

2.capacitatea exprima succesul afacerii debitorului care se reflecta in situatia sa financiara si este un efect al potentialului managerial al echipei de conducere. Se va urmari evolutia indicatorilor in timp pentru a vedea tendintele in activitatea firmei.

in contextul dat evaluarii unei cereri de credit capitalul firmei reprezinta inainte de toate sursa de acoperire a creantelor valabile fata de firma in conditiile in care se trece la lichidare judiciara. In acest caz capitalul social se determina ca diferenta intre active si pasive, valoarea de piata este pretul de cumparare asupra caruia vanzatorul si cumparatorul cad de acord in cazul activelor puse in vanzare iar valoarea de lichidare care reprezinta suma ce se poate obtine prin lichidare fortata a activelor respective, fapt ce poate determina importante pierderi fata de valoarea reala a activelor respective.

4.garantia se refera in general la active ce pot fi gajate pentru a asigura creditorului recuperarea sumei avansate. Bancile au preferinta pentru garantiile materiale tangibile, durabile si usor identificabile. In acoperirea cererii de credite un rol deosebit il are gradul de lichiditate a garantiei.

5.conditiile economice vizeaza cadrul functional in care firma creditata actioneaza si deci se refera la factori externi ce influenteaza activitatea firmei.

6.conformitatea cu normele legale reprezinta un criteriu de o importanta tot mai crescanda in tarile dezvoltate in conditiile in care reglementarile leale cu privire la protejarea mediului ambiant sunt tot mai extinse. Legislatia impotriva spalarii banilor intensifica cerintele de prevenire a angajarii bancare in afaceri dubioase. Cresterea vigilentei in domeniu reprezinta nu numai o masura de protectie cu privire la recuperarea sumelor angajate in procesul de creditare ci evita mai ales implicarea bancii in afaceri care nu sunt dorite in mod constient de catre banca si care efectueaza stabilitatea intregului bancar.

Regimul creditelor neperformante.

Unitatile bancare realizeaza o evaluare a clientilor in functie de care se deruleaza relatiile viitoare cu acestia. Calitatea portofoliului de credite a bancii va depinde de:

- nivelul de performanta a activitatii debitorului (imprumutatorului)

- detinerea creditelor in functie de utilizarea lor.

In practica bancara romana stabilirea performantelor financiare ale imprumutatului are la baza un sistem de clasificare a agentilor economici in 5 categorii:

a) imprumutul cu o activitate economico-financiara rentabila avand asigurate toate conditiile de aprovizionare, desfasurare, tehnologie, organizare, personal ce duce la rambursarea la termen atat a ratelor scadente aferente creditelor cat si a dobanzilor bancare.

b) o buna situatie economico-financiara, imprumutatul isi realizeaza indicatorii de bonitate la un nivel superior dar pentru perioada urmatoare nu sunt perspective privind mentinerea performantelor financiare la acest nivel, existand fie probleme de natura organizatorica, tehnologica, de personal fie probleme legate de obiectul si natura activitatii.

c) in prezent situatia financiara si economica este satisfacatoare existand tendinta de inrautatire a indicatorilor de productie, eficienta a activitatii organizatorice si de personal.

d) situatia economico-financiara caracterizata prin indicatori inferiori osciland in perioade relativ scurte de timp intre o activitate nesatisfacatoare si una satisfacatoare.

e) activitatea nerentabila inregistrand pierderi ce implica incertitudinea privind capacitatea de a rambursa creditele si dobanzile.

Cuprinderea agentilor economici intr-o categorie sau alta din cele 5 trebuie facuta pe baza analizei performantelor economico-financiare, potrivit unui set de criterii si anume:

- forme de organizare a agentilor economici

- sectorul in care isi desfasoara activitatea si pozitia unitatii in cadrul ramurii sau subramurii

- lichiditatea patrimoniala

- rata autonomiei finaciare

- structura economico-financiara

- rotatia activelor circulante

- garantii asiguratorii

- dependenta de pietele de aprovizionare si desfasurare

- calitatea conducerii

- perspectiva economico-financiara a unitatii

Clasificarea privind utilizarea creditelor.

Delimitarea creditelor acordate in functie de respectarea termenelor de rambursare stabilite prin contracte se face astfel:

a) imprumuturi curente la care termenele stabilite prin contracte si dobanzile aferente nu au ajuns inca la scadenta sau ratele au fost achitate la termenele convenite in contract;

b) imprumuturi cu scadenta intarziata la care ratele scadente ale creditelor sau dobanzilor aferente nu au fost achitate la termenul contractului, fiind intarziate cu pana la 30 de zile;

c)     imprumuturi restante la care dobanzile si ratele scadente ale creditelor au depasit cu mult de 30 de zile termenul.


Dupa ce se analizeaza creditul se determina calitatea portofoliului de credite astfel:

1. credite performante – cu risc redus – plasamente care nu implica riscuri, respectiv contractul de credit a fost respectat iar afacerea pentru care a fost solicitat este solvabila.

2. credite in observatie – au fost acordate clientilor cu rezultate economice bune, dar in perioada scurta de timp, intampina greutati de rambursare.

3. credite sub standard – acele plasamente ce reprezinta deficienta si riscuri fiind insuficient protejate de valoarea neta a capitalului.

4. credite incete – cu risc major – pentru care rambursarea sau lichidarea lor …….pe baza conditiilor valorilor si garantiilor existente sunt foarte discutabile fiind practic neprotejate.

5. creditele clasificate drept pierderi, nu pot fi restituite bancii.


Etapele clasificarii creditelor in raport cu clientela.


Clasificarea creditelor in functie de calitatile si potentialul financiar al debitorului, are urmari semnificative in ceea ce priveste regimul dobanzii si respectiv al provizioanelor care reprezinta costuri suplimentare pentru banci.

Astfel:

- pentru credite performante dobanda este normala

- pentru credite sub observatie se aplica o dobanda cu n puncte peste cea normala

- pentru credite sub standard se aplica o dobanda cu x procente peste cea normala

- pentru creditele incerte se aplica o dobanda cu y puncte peste dobanda normala.

Tot in functie de categoria de credit se stabileste si cuantumul provizionului, astfel:

pentru credite performante    – 0%

pentru credite sub observatie –     5%

pentru credite sub standard     - 20%

pentru credite incerte - 50%

pentru credite cu pierderi        - 100%


OBLIGATIILE SI DREPTUILE FUNDAMENTALE

ALE BANCHERILOR


Principala sarcina a bancherilor este cea de a actiona in toate circumstantele

ca un veritabil profesionist, respectiv cu stiinta in aplicarea NL si traditionale, cu prudenta fara a expune banca unor riscuri iesite din limitele normale si cu diligenta, cu

cumpatare si echilibru, recomandari considerate oportune de codul elvetian de comportament bancar.

O a doua linie de cerinte fata de bancher se angajeaza in domeniul respectarii obligatiilor legale a N de reglementare si eticii bancare. Desi unele puncte de vedere axate pe o gandire simplista considera ca morala afacerilor trebuie sa fie singurul ghid al constiintei profesionale. Intr-o alta viziune, etica fata de clienti si loialitatea fata de clienti trebuie sa fie considerate la acelasi grad.

O alta cerinta a comportamentului bancherului este aplicarea transparenta in relatia cu clientii.

Banca are drepturi statuate prin contractele incheiate cu partenerii de afaceri.

Organele de supraveghere bancara trebuie sa controleze bancile si sa protejeze drepturile contractuale in calitate de confident si consilier.

Bancile au dreptul de a refuza o relatie comerciala nimeni nu poate sa se erijeze in a avea dreptul de credit. Fiecare agent economic sau persoana poate solicita credit daca demonstreaza ca are un potential economic moral cetatenesc in raport de care banca se pronunta. Banca este suverana in a aprecia oportunitatea si dimensiunea creditului. Banca are dreptul de a intrerupe o relatie comerciala. Bancherul are dreptul in principiu de a pune capat relatiei de credit precum are dreptul de a le suspenda.


Responsabilitatea bancii in calitate de creditor.


Fata de drepturile generale ale bancii in raport cu partenerii subliniate mai sus, responsabilitatea bancii se contureaza mai evident in legatura cu rolul sau de banca creditoare in operatiunile de acordare a creditului.

In acest domeniu, drepturile si obligatiile bancii au 2 surse:

- una rezultata din dreptul obligatiunilor, respectarea contractului;

- alta decurgand din abuzul de drept, greseala sau neglijenta fata de client sau fata de terti.

Practica a relevat o serie de categorii, de comportamente, considerate expresia greselilor sau neglijenta bancilor:

a)     acordarea, mentinerea sau majorarea creditelor unei firme la care creditul este zdruncinat sau unde firma este in stare de incetare a platilor, constituie o situatie, considerata ca sustinere artificiala a creditului sau credit fictiv.

b)    acordarea de credit unei intreprinderi care nu merita sa fie creditata, desi nu sunt vizibile circumstantele zdruncinarii creditului sau de incetare a platilor, este vorba de criteriile cu conotatii morale sau de bun simt care daca sunt neglijate conduc la dificultati al caror efect negativ, il pot suporta tertii care vin in relatii contractuale cu asemenea firme.

c)     Denuntarea contractului sau suspendarea abuziva a creditului, intervine atunci cand masura contravine clauzelor stipulate in acest sens, o asemenea masura dezechilibreaza pe debitori care o sa-l acuze pe bancher.

Se considera o atitudine gresita a bancii daca ea intervine pe neasteptate si este rau intentionata.

d)    o alta pozitie defectuoasa a bancii intervine in cazul informatiilor comerciale si consultatiilor incorecte care pot avea influente negative asupra prestigiului bancii.

e)     Ingerinta in afacerile clientului, chiar daca este motivata de cele mai bune intentii este un act de iresponsabilitate a bancherului.


Operatiunile Bancii Comerciale cu titluri.


Nu exista o definitie unanim acceptata in ceea ce priveste notiunea de titluri, dar exista mai multe abordari care include in categoria titlurilor urmatoarele:

- valori mobile de tipul actiunilor, obligatiunile sau instrumentelor financiare derivate.

- titlurile de stat (bilete de tezaur, obligatiuni de stat, bonuri de tezaur, etc.)

- titluri de creanta negociabile (certificate de depozit, bilete de trezorerie, etc)

- alte creante negociabile pe piata si reprezentate printr-un titlu.

Pentru a intelege implicarea bancii in operatiunile cu titluri presupune clasificarea acestor instrumente dupa anumite criterii dintre care cel mai important se refera la intentia bancii cu privire la scopul si durata detinerii titlului respectiv astfel titlurile se grupeaza:

titluri de tranzactie

titluri de plasament

titluri de investitii


Titlurile de tranzactie.


Normele bancare delimiteaza titlurile de tranzactie pe care le definesc ca titluri care sunt achizitionate sau vandute din start intentia de a le vinde sau a le rascumpara in cel mai scurt termen inainte de scadenta de regula in mai putin de 6 luni. Detinerile de astfel de titluri au pentru banci utilitati functionale care le motiveaza.

a) detinerile de titluri pentru tranzactie dau posibilitatea bancii sa se angajeze in operatii de speculatie respectiv sa realizeze profit in functie de variatiile de curs pe termen scurt pe care le anticipeaza.

b) deasemenea folosind titlurile in posesiune bancile se pot angaja in operatii pe 2 piete diferite realizand profit din diferentele de curs.

c) alta functionalitate a titlurilor este reprezentata de folosirea lor in cadrul operatiilor de acoperire. Calitatea de titlu de tranzactie se apreciaza in functie de anumite caracteristici obligatorii cum ar fi:

-lichidarea pietei

-justificarea preturilor si durata retinerii

potrivit NB titlurile de tranzactie pot fi negociabile daca lichiditatea pietei este asigurata prin existenta de institutii abilitate in mentinerea cursurilor care sa faca cotatii permanente similar celui de referinta.

Justificarea preturilor are drept substrat motivatia care permite inregistrarea judicioasa in contabilitatea partilor participante la tranzactie. Pentru titlurile care se coteaza la bursa aceasta problema nu se pune.

In cazul in care pentru unele titluri in valori fixe nu se fac cotatii se recomanda ca evaluarea sa ia drept referinta titluri de aceeasi natura avand scadente apropiate.

In ceea ce priveste durata detinerii NB recomanda respectarea severa a T maxime admise, titlurile de tranzactie neputand fi detinute pe o perioada mai mare de 6 luni.

Daca trece aceasta perioada nu mai intra in categoria de titluri de tranzactii ci in cea de investitii.


Titluri de plasament.


NB definesc titlurile de plasament ca fiind cele ce sunt achizitionate cu intentia de a fi pastrate cel putin 6 luni dar fara ca aceasta detinere sa implice o conservare pana la scadenta lor. In fapt pe de o parte aceste titluri isi au provenienta in mare masura dintre titlurile de tranzactie care n-au fost utilizate in cadrul initial si au fost reclasate. Pe de alta parte aceste titluri pot avea provenienta dintre titlurile achizitionate pentru a fi detinute pana la scadenta, dar care nu pot avea acest regim din lipsa de acoperire adecvata.

Titlurile de plasament sunt inregistrate la data achizitiei la preturile de cumparare mai putin cheltuielile.


Titlurile de investitii.


Aceste titluri au un venit fix, sunt cumparate de banci cu intentia unei detineri de durata in principiu pana la scadenta. Investitia de titluri este justificata atunci cand se urmareste obtinerea unor valori regulate pentru o perioada indelungata.

Investitorul in aceasta postura trebuie sa aiba conditii, sa-si mentina aceasta detinere fara a fi influentat de necesitatea de a avea lichiditate sau de evolutia dobanzii.


Operatiunile valutare ale bancii comerciale.


In cadrul managementului bancar operatiunile in valuta ocupa un loc important deoarece ele reprezinta un potential ridicat de risc a carei producere influenteaza negativ patrimoniul si rezultatul intregii activitati desfasurate.

Avand in vedere faptul ca tranzactiile derulate de societatile bancare pot fi exprimate deopotriva in moneda nationala si cu valuta, operatiunile valutare acopera practic intreg spectrul activitatilor acestora.

- op de schimb la vedere si la termen

- op cu titluri

- op privind conturile curente, de corespondenta si cont de depozite

- op vizand acordarea de credite si atragerea de imprumuturi.

Riscurile comune tuturor operatiunilor derulate de bancile comerciale (riscul de credit, de decontare, de lichiditate, etc.) indiferent de moneda, acestea pot sa apara sa apere o noua dimensiune a riscului – riscul valutar.

Riscul valutar reprezinta influenta volumului operatiunilor in valuta pe care le initiaza o banca comerciala pe cont propriu sau in numele clientilor.

Operatiunile valutare reflectate in bilantul contabil pe partea de activ si de pasiv si in extrabilantier sunt exprimate in moneda nationala la un curs de schimb valabil la sfarsitul exercitiului financiar astfel ca variatiile acestuia pot genera castiguri sau pierderi pentru banca.


Pozitia de schimb – instrument de monitorizare

si cuantificare a riscului valutar


Pentru managementul unei banci, pozitia de schimb totala reprezinta un instrument de cuantificare a riscului valutar, indus de totalitatea operatiunilor valutare in care s-a angajat banca.

Pozitia de schimb totala reprezinta soldul net al creantelor in valuta respectiv diferenta dintre totalul creantelor si totalul angajamentelor denominate in valutar.

Pozitia de schimb individuala deschisa pe fiecare valuta in parte reprezinta diferenta dintre totalul creantelor si totalul angajamente exprimate in aceeasi valuta.

In situatia in care creantele totale in valuta sunt mai mari decat angajamentele totale in valuta, banca prezinta o pozitie de schimb lunga, respectiv drepturile sale exprimate in valuta depasesc obligatiile in valuta.

In caz contrar daca totalul angajamente in valuta depasesc totalul creantelor in valuta pozitia de schimb a bancii este scurta, respectiv obligatiile in valuta ale bancii sunt mai mari decat drepturile sale in valuta.

Operatiile valutare influenteaza pozitia de schimb numai in cazul in care modifica pozitia neta a bancii comerciale (soldul dintre active si pasive in valuta).


Reglementari prudentiale privind controlul riscului valutar al

bancii comerciale.

Avand in vedere riscurile generale de angajarea bancii comerciale in operatiile valutare autoritatile de supraveghere pot stabili limite maxime pentru pozitia de schimb prin intermediul normelor prudentiale emise.

Exemplu: In Franta in reglementarile intrate in vigoare in 1992, organele de supraveghere bancara au impus o dubla limitare in ceea ce priveste angajarea bancii in operatiile valutare.

- pozitia de schimb individuala nu poate depasi 15% din fondurile proprii nete si concomitent – pozitia de schimb totala nu poate depasi 40% din fondurile proprii nete ale bancii.

Pe langa reglementarile impuse de autoritate fiecare banca comerciala isi stabileste o serie de limite ale pozitiei de schimb prin intermediul normelor proprii de desfasurare a activitatii.

Pentru respectarea limitelor stabilite prin reglementarile emise de autoritati si a celor proprii stabilite prin norme interne, banca trebuie sa dispuna de un sistem informatic performant care sa permita determinarea operativa a pozitiei de schimb. Astfel se creaza posibilitatea de a monitoriza atent expunerea bancii la riscul valutar si in consecinta de a adopta masurile care se impun pentru minimizarea acestuia cu ajutorul instrumentelor oferite de piata.

Reglementarile in vigoare emise de BNR au rol de a intari managementul prudent al operatiilor bancare inclusiv al celor valutare. Date fiind particularitatile mediului economic intern al Romaniei, riscul valutar reaprezinta o componenta importanta din ansamblul riscurilor, iar expunerea fata de aceasta este reglementata prin Normele BNR nr.15 din 1995 privind supravegherea pozitiilor valutare ale societatii bancare.

Banca comerciala utilizeaza diferite sisteme proprii de supraveghere si gestiune a riscurilor valutare

- sisteme de evidenta pentru inregistrarea imediata a operatiilor valutare si determinarea pozitiilor valutare individuale, respectiv a pozitiei valutare totale.

- sistemul de supraveghere si gestiune a riscului valutar stabilite de conducerea fiecarei societati bancare.

- sistemul de control permanent pentru respectarea normelor interne in materie de risc valutar.

Incepand din 2001s-au stabilit si la noi pozitii valutare duble – individuale si totale, astfel s-a admis o pozitie valutara totala de maximum 20% din fondurile proprii si pozitii individuale maxime (pe fiecare – valuta in parte) 10% din fondurile proprii ale societatii bancare.

Limita stabilita de autoritatea de reglementare si supraveghere este perceputa ca o valoare maxima acceptabila a expunerii unei banci la riscul valutar astfel incat in cazul producerii acestuia, pierderea sa poata fi acoperita iar banca sa-si continue activitatea.


Operatiile de schimb valutar la vedere.


Acestea sunt operatii de vanzare-cumparare de valuta in care durata dintre data initierii tranzactiei si data livrarii efective a valutei este maximum 2 zile lucratoare in conformitate cu uzantele pietei. Deci la data livrarii decontarea se realizeaza la cursul de schimb stabilit la data tranzactiei. De regula aceste operatii se desfasoara pe piata interbancara in care banca centrala poate avea un rol important in functie de obiectivele de politica monetara pe care le urmareste dar si de gradul de materializare a institutiilor si a mecanismelor pietei.

Piata valutara la vedere este importanta nu atat prin valoarea operatiilor ci prin faptul ca preturile stabilite in cadrul sau (cursurile de schimb la vedere) reprezinta cursuri de referinta pentru ziua respectiva.

Rezultatele pozitive sau negative din reevaluare vor influenta rezultatul total aferent operatiunii respective de schimb valutar.


4. Operatiile de schimb valutar la termen.


Aceste operatii sunt operatiile de vanzare-cumparare de valuta in care intervalul de timp dintre data incheierii contractului si data livrarii depaseste 2 zile lucratoare.

Cursul de schimb la care are loc decontarea este stabilit in momentul incheierii contractului si nu depinde de situatia pietei valutare de la data scadentei. Determinarea cursului de schimb la termen se fundamenteaza pe urmatoarele elemente:

cursul de schimb la vedere

ratele dobanzii pentru valutele care se compara prin intermediul cursului de schimb

scadenta tranzactiei


T

(1 + R1 x -----------)

3600

CT = CV X ----- ----- --------------

T

(1 + R2 x -----------)

3600


CT, CV = cursurile de schimb la termen si la vedere

R1 , R2 = rata dobanzii pentru valuta 1,2

T = scadenta tranzactiei exprimata in numar de zile


5. Operatiuni SWAP


In practica bancara internationala, operatiunile SWAP prezinta o larga utilizare si se fundamenteaza in esenta pe principiul contractarii unui imprimut unei anumite valute pentru acordarea unui credit intr-o alta valuta.

Operatiunea reprezinta un imprumut exprimat intr-o valuta garantata printr-un depozit denominat intr-o alta valuta.

Se mai numeste “o pereche de credite legate”.

SWAP-ul de trezorerie, denumit si SWAP cambist se compune din operatiunea de schimb al unei sume intr-o anumita valuta pe baza a 2 cursuri diferite, cursul de schimb la vedere si la termen, astfel spus SWAP-ul de trezorerie este o combinatie intre o operatiune de schimb la termen si o operatiune de schimb la vedere. Acesta ofera bancilor o serie de avantaje:

- asigura lichiditatea necesara in mod operativ printr-un SWAP valutar bancile atrag resurse in valuta dar realizeaza si plasamente in special bancile mici au posibilitatea de a-si echilibra fluxurile de valuta fara a constitui din timp depozite.

- realizarea unei rentabilitati corespunzatoare decurgand din exprimarea precisa a costurilor rezultand din operatiuni. Aprecierea se face in comparatie de utilizare a ratelor dobanzii ca expresie a costurilor.

- gradul ridicat de siguranta din punct de vedere al creditorului deoarece exista o contrapartida bine determinata in caz de faliment al debitorului, creditorul v-a fi privilegiat prin garantia pe care o detine, operatiunea ramane expusa numai riscului valutar.

- necesitatea utilizarii unor fonduri proprii mai mici deoarece este considerata o operatiune cu un grad redus de risc necesita un volum mai mic de fonduri proprii atunci cand se determina indicatorul de solvabilitate.

SWAP-ul financiar numit si SWAP valutar inregistrat reprezinta operatiunea prin care partile contractante efectueaza schimbul unei sume exprimate intr-o anumita valuta contra unei sume exprimata intr-o alta valuta, urmand ca la scadenta sa procedeze la livrarea reciproca a valutelor.


6. Operatiuni privind acordarea de credite si contractarea de imprumuturi

in valuta.


In ansamblul operatiunilor derulate de banca comerciala creditarea ocupa un loc distinct deoarece reprezinta chiar esenta activitatii bancare .



In calitatea lor de intermediere financiara, bancile atrag resurse banesti temporar disponibile in economie si le directioneaza catre agenti economici care le solicita potrivit principiilor general valabile ale pietei concurentiale.

Managementul activitatii de trezorerie presupune asigurarea in permanenta a plasamentelor cele mai avantajoase pentru resursele atrase tinand cont de criteriile de rentabilitate si risc.

In practica bancara rata de referinta pentru creditele in valuta este LIBOR (London Interbanc, Offeret rate) la aceasta adaugandu-se prima de risc care variaza in functie de piata.

Operatiunile angajate pe piata internationala sunt in genere pe termen scurt si foarte scurt, sunt frecvente tranzactiile in functie de diferentele de fus orar si se mai numesc frecventele tomorrow. Pentru operatiunile de creditare dobanzile se calculeaza la un nivel conventional de 360 zile caracteristice cu exceptia Marii Britanii si a tarilor membre din Comon Welth – 365 zile.

Pentru creditele in valuta riscul valutar este eliminat deoarece sumele se acorda si se ramburseaza in aceeasi valuta.

Ramane insa componenta riscului de dobanda generat de fluctuatiile LIBOR.

In scopul evitarii acestui risc in practica bancara s-a recurs la asa numitele credite acoperite, astfel in paralel cu imprumuturile primite pentru care urmeaza sa se plateasca dobanzi banca realizeaza plasamente in credite pe aceeasi piata sau in aceeasi valuta.

Pentru imprumuturile neacoperite, masurile de contracarare a riscului valutar constau in initierea operatiunilor de schimb valutar la termen sau utilizarea instrumentelor pietei.


Operatiuni valutare ale clientilor bancii.


In general operatiunile valutare reprezinta operatiile proprii desfasurate de banca, in functie de interesele si necesitatile sale ca entitate economica.

In realitate banca actioneaza ca un intermediar iar tranzactiile valutare pe care le angajeaza reprezinta expresia solicitarilor clientilor sai.


Operatiunile in conturi curente si de depozite.


Clientii bancilor persoane fizice sau juridice pot sa realizeze operatiuni prin conturi in valuta in conditiile respectarii prevederilor Regulamentului valutar in vigoare.

Avantajele agentilor economici interesati de deschiderea conturilor in valuta sunt:

- operativitate in derularea diferitelor tranzactii (efectuarea de plati prin cont sau retragerea valutei in cash)

- independenta fata de fluctuatiile imprevizibile ale pietei monetare

- clientii bancii titulari ai conturilor valutare pot dispune urmatoarele:

retragerea de valuta in numerar

efectuarea unor plati catre partenerii de afaceri prin intermediul instrumentelor de plata fara numerar

incasarea unor sume in valuta provenite din contractele derulate


Operatiunile de casa in valuta


Sunt cunoscute sub denumirea de operatiuni de schimb manual si sunt efectuate la solicitarile clientilor privind cumpararea si vanzarea de valuta.

Bancile sunt interesate sa organizeze birouri de schimb valutar care sa asigure o acoperire teritoriala cat mai mare.

Banca coteaza in fiecare zi lucratoare cursurile de cumparare si de vanzare care difera de cele aplicate pentru operatiunile de transfer valutar in cont.



7. Capitalul bancar.


Sectorul bancar este unul dintre cele mai reglementate sectoare din intreaga economie, iar regulile privind capitalul bancar reprezinta ponderea cea mai semnificativa din aceste reglementari.

Capitalul bancar al bancilor nu este folosit decat intr-o foarte mica masura ca si resursa de aceea bancile sunt institutii de intermediere pe piata financiara.


Functiile capitalului.


Capitalul bancii indeplineste cateva functiuni in asigurarea bunei functionari si a viabilitatii pe termen lung a bancii.

1). In primul rand capitalul este folosit impotriva riscului de faliment

2). In al doilea rand capitalul creaza bancii cadrul functional prin furnizarea fondurilor necesare pentru autorizare, organizare si inzestrare operationala.

3). In al treilea rand, capitalul promoveaza increderea publica in banca si asigura creditorii de taria potentialului sau financiar.

4). In al patrulea rand capitalul serveste ca un regulator al cresterii bancii care actioneaza in sensul de a asigura o crestere individuala a fiecarei banci in ritmuri care pot fi sustinute pe termen lung.


Structura capitalului.


Capitalul bancar are 2 parti:

Capitalul de baza

Capitalul suplimentar

1).Capitalul de baza este format din:

capital social varsat

prime legate de capital integral varsat

rezervele legale (rezerve generale pentru riscul de credit, rezervele din diferente favorabile.)

fondul imobilizarilor corporale

rezerve statutare

profitul nerepartizat

2). Capitalul suplimentar este compus din:

alte rezerve decat cele incluse in capitalul propriu

datoria subordonata

subventiile pentru investitii

diferentele favorabile din reevaluarea patrimoniului


Adecvarea capitalului privind limitarea riscului de credit in

societatile bancare romane.


Constituirea unui sistem bancar modern in Romania presupune si armonizarea cu Legislatia internationala in ceea ce priveste partea de reglementare si supraveghere.

Astfel inca din 1994 BNR a emis norme privind solvabilitatea societatilor bancare expunerile mari si imprumuturi nete acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca.

Norma BNR nr.8/1999 este actul normativ care functioneaza ca o norma unica in Romania.

1). In ceea ce priveste supravegherea indicelui de solvabilitate banca trebuie sa mentina in permanenta o limita minima de:

- 8% pentru indicatorul de solvabilitate calculat ca raport intre C pr/Expunerea neta

- 12% pentru indicele de solvabilitate calculat ca raport intre Fd proprii/Ex neta.

Fd proprii = Cap propriu + Cap suplimentar

Expunerea neta = Expunerea neta din active bilantiere + Exp neta din elemente din afara bilantului.

2). Bancile trebuie sa vegheze continuu si in ceea ce priveste supravegherea expunerilor mari. Astfel nivelul unei expuneri mari nu poate depasi 20% din Fd proprii ale bancii iar suma totala a expunerilor mari nu poate depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale bancii.

3). Supravegherea imprumuturilor acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca este o alta forma de prudentialitate in vederea unei mai bune gestionari a riscului de credit. Legislatia in vigoare nu permite ca suma totala a imprumuturilor nete acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca sa depaseasca 20% din fondurile proprii ale bancii.

Adecvarea capitalului reprezinta preocuparea de baza pentru reglementarea

bancara pentru ca un sistem bancar format din banci puternic capitalizate sa poata depasi diversele obstacole inerente.


8. Costurile bancare.


Structuri specifice ale costurilor bancare.


Din cele mai vechi timpuri activitatea bancilor in calitate de intermediari in circuitul capitalului a avut drept principala sursa de venit dobanda, respectiv diferenta dintre veniturile incasate sub forma de dobanda pentru creditele acordate si cheltuielile efectuate sub forma de dobanzi privind resursele mobiliare.


Gestiunea interna a costurilor bancare.


Una din caile principale de perfectionare a gestiunii bancare o constituie introducerea si extinderea metodelor de gestiune interna pe centre de responsabilitati.

Conditiile principale de existenta a administrarii interne pe baza de responsabilitati presupune acordarea unei autonomii relative a acestora prin:

- delegarea autoritatii necesare pentru a negocia dotatiile inresurse si a obiectivelor de infaptuit

- organizarea unui sistem de relatii intre centrele de responsabilitate si de organizare a evidentei veniturilor obtinute din activitatea proprie si consumul de resurse aferent realizarii obiectivelor prevazute.

Centrele de responsabilitate se pot organiza in:

centre de profit

“ “ costuri

Centrele de profit pot reuni mai multe compartimente de activitate legate prin ratiuni de localizare sau continuitate operationala pentru realizarea unor obiective stabilite ce fac obiectul negocierii statutului lor.

Centrele de costuri sunt prin natura lor diferentiate functional in centre operationale, centre de suport si centre de structura.

Centrele operationale au rolul de a efectua prestatiile cu caracter repetitiv proprii activitatii bancare, prelucrarea instrumentelor de plata, efectuarea ordinelor privind gestiunea titlurilor etc.

Centrele de suport sunt destinate a efectua operatiuni personalizate cu caracter nerepetitiv intre care:

analiza si selectarea clientilor

studii de dezvoltare a activitatii de inalta componenta si responsabilitate.

Centrele de structura sunt prin natura lor de ordin organizational, de conducere, de control intern, de comunicare si informatica in sistem.


Repartizarea costurilor de natura financiara.


In activitatea bancara, unde functia de intermediere este primordiala, marja neta a dobanzii aferenta fiecarui centru de profit, devine pivotul sistemului de comensurare in gestiunea interna.

Organizarea circulatiei resurselor financiare in cadrul centrelor de profit, se face pe baza urmatoarelor verigi de baza:

Polurile de trezorerie

Ratele de cesiune interna


Pierderile ca regim de cost

Regimul provizioanelor.


Activitatea bancara este prin natura ei purtatoare de riscuri. Pentru a preveni si evita aceste riscuri se elaboreaza o larga gama de politici si instrumente. Totusi riscurile apar si se manifesta si ele pentru banci devin pierderi. Pierderile din riscuri sunt inregistrate in contabilitatea bancara pe o filiera specifica.

Pierderi – Provizioane – Costuri – Rezultate

sau: - bancile constituie provizioane pe masura pierderilor constatate sau probabile

- provizioanele se constituie pe seama costurilor inregistrate

- costurile suplimentare determinate de provizioane influenteaza rezultatele prin diminuarea lor.

Deci provizioanele se constituie in scopul acoperirii unei pierderi latente.

Teoria si practica provizioanelor se utilizeaza doua acceptiuni ale provizioanelor:

- provizioanele specifice determinate pentru fiecare caz in parte prin analiza situatiei debitorului;

- provizioanele generale stabilite pe categorii de credite in functie de gradul de risc imprimat de starea generala a economiei, a ramurii sau a tipului de debitor;

Provizioanele specifice au urmatoarele elemente determinante:

suma imprumutului si spesele bancare aferente

antecedentele capacitatii de plata a debitorului

perspectivele afacerii debitorului

securitatea imprumutului, respectiv potentialul debitorului de a fi solvabil si operatiunile de recuperare al creantei prin garantii si averea mobila si imobila a debitorului

costurile necesare pentru recuperarea creantei

garantiile speciale ce pot fi utilizate in caz de faliment al debitorului (ipoteca, garantii guvernamentale, gaj)

pretul creantei pe piata secundara.


Provizioane generale.


Isi afirma denumirea in primul rand prin aplicabilitatea lor generala asupra oricarui debitor in care se incadreaza fie in functie de calitatea imprumutului fie in functie de ramura in care actioneaza.

Elementele determinante ale proviz.general trebuie sa se bazeze pe:

-experienta din trecut a bancii, de fapt a intregului sistem bancar national, respectiv pierderile din imprumuturi;

-previziunile privind dezvoltarea economica, climatul disciplinei economice si prafitabilitatea;

-evolutia factorilor economici si politici care ar putea afecta capacitatea de plata a debitorilor bancii;

-analiza evolutiei provizionale in functie de pierderile efective in ansamblul si categorii de maniera sa asigure o concordanta cat mai exacta in cadrul evolutiilor.


Performantele bancare.


Pot fi analizate cu ajutorul a 2 instrumente principale:

contul de rezultate

sistemul ratelor


Contul de rezultate ne da o imagine generala , deosebit de semnificativa a rationamentelor si procedeelor folosite pentru determinarea rezultatelor nete si pentru o buna interpretare a performantelor bancare.

Elementele semnificative ale contului de rezultate sunt:

-venitul net bancar (VNB), este un venit ce se degaja din activitatea de intermediere financiara si de prestator de servicii a bancii.

El este asimilat valorii adaugate (VA) realizat in cadrul societatii comerciale. Este elementul considerat ca productie bancara si constituie 3-5% din PIB a fiecarei tari

-rezultatul brut din exploatare (RBE) este expresia activitatii obisnuite normale a bancii dupa, luarea in considerare a costurilor de functionare. O BE este un ind.folosit cu preponderenta in compararea activelor bancare desfasurate in conditii diferite. El se determina pe baza VNB, respectiv

RBE = VNB – C.E. – Dotari pentru amortismente

-rezultatul net bancar (RNB) reprezinta efectul respectiv impactul riscului asupra rezultatelor bancare   RNB = RBE – Dotari privind provizionele asupra creantelor si operatiilor extrabilantiere – Dotari privind fondul general de riscuri – Impozite + Rezultatele exceptionale.

Marimea acestor rezultate este determinata de:

-dinamica preturilor, pe de o parte diversele categorii de resurse si de regimul lor de procurare, pe de alta parte evolutia dob.debitoare pe piata.

-evolutia volumelor, nivelul absolut al rezultatelor depinde de operatiunile active si pasive efectuate de banca.

In functie de profitabilitatea, operatiunilor se stabilesc marje diferite pe tipuri de operatiuni.

Insumarea lor da marja globala.


2) Sistemul ratelor = expresia performantelor bancare.

Principalele rate de profitabilitate sunt:

-rentabilitatea economica

-rentabilitatea financiara

-marja neta de dobanzii

Rentabilitatea economica este definita ca raport intre profitul net/ active nete bancare x 100

PN

Roa = -------- x 100

ANB

Daca rata scade – banca este in dificultate

Daca rata creste – rezultate pozitive dar si expresia asumarii unui risc excesiv de catre banca.

Rentabilitatea financiara = raport intre PN/Capital x 100

PN

Roe x 100

Cap.

Marimea tipica este de 10–12%, o rata mai mare poate fi efectul unui capital mic sau expresie a capacitatii crescute de a obtine prin imprumut resurse suplimentare.

Marja neta a dobanzii este definita prin raportarea veniturilor nete din dobanzi valorificabile medii

V dob. – C dob.

NIM = ----- ----- ---------------- x 100

A valorificabile medii


Ratele de exploatare.

Costul mediu al depozitelor este definit ca raport intre Ch cu dobanzile si pasivele din imprumuturi si suma medie a depozitelor

Ch cu dob.

Cmd. = ----- ----- ------ x 100

E medie a dep.


Acest cost este asteptat sa varieze atat in functie de evolutia dobanzii cat si in functie de raportul dintre pasivele sensibile si activele sensibile.

Randamentul mediu al creditelor = raportuil dintre dobanda incasata de la clientela / suma medie a creditelor x 100.

In dinamica este influentat de:

-evolutia dobanzii pe piata daca rata dobanzii creste si randamentul va creste

-raportul dintre activele sensibile si activele nesensibile

Marja credite-depozite –diferenta dintre randamentul mediu al creditelor si costul mediu al depozitelor.


Supravegherea banca

Concept si rol


Reglementarea si supravegherea bancara urmaresc drept solutie de a oferi bancii si economiei nationale siguranta si stabilitate.

Reglementarile bancare au urmatoarele jaloane principale:

-pentru a proteja siguranta economiei populatiei

-pentru a controla oferta de moneda si credit in masura sa infaptuiasca obiectivele economice generale.

-pentru a egala oportunitati in accesul public la credit si servicii bancare.

-pentru a promova increderea publica in sistemul bancar asa incat fluxul economiilor sa curga fara intzrerupere catre investitiile productive si platile pentru bunuri si servicii

-pentru a ajuta sectoarele economiei care au nevoie speciala de credit

locuintele

IMM

Agricultura

O latura principala a reglementarii in actiune este activitatea organelor de supraveghere bancara menita sa asigure aplicarea reglementarilor in cele mai bune conditii si deci sa controleze si sa monitorizeze activitatea care poate fi decisiva in infaptuirea obiectivelor propuse.

Sistemele de supraveghere bancara sunt tutelate de BC a fiecarei tari care au statuat norme specifice de derulare a activitatii de supraveghere bancara pentru stabilitatea economica a fiecarei tari.


Autorizarea, moment semnificativ al supravegherii bancare.


Pentru a autoriza o banca trebuie sa se indeplineasca mai multe conditii.

-BC sunt institutiile principale care detin economiile populatiei, iar lipsa reglementarilor de autorizare poate conduce la capitalizarea insuficienta a bancilor si prin aceasta la cresterea riscului de faliment cu efecte negative pentru depozitar si pentru economia nationala

-BC reflecta activitatea de productie si comerciala iar cazurile de incapacitate de plata a bancii aduc disfunctii in activitatea economica

-BC creaza moneda in cantitati semnificative astfel incat controlul asupra autorizarii decurgand din criterii conditionale si limitative reprezinta o cale necesara pentru a se evita creatia monetara excesiva si inflatia.

Autorizarea pune in prim plan oportunitatea infiintarii unei banci in conditiile date de timp si loc.

Oportunitatea initierii unor noi forme bancare depinde de factori interni si externi.

Factorii externi vizeaza:

-nivelul local al activitatii bancare

-stadiul satisfacerii nevoilor de servicii bancare si caracterul competitiei pe plan national si local

-Factorii interni

-calificarea si pozitia pe piata a organizatorilor decurgand din studii, experienta si relatii sociale

-calitatea managementului, aparatului bancar pe care conteaza organizatorii

-potentialul financiar decurgand din aportul de capital si din forta economica a membrilor fondatori respectiv actionarii strategici.

Bancile care solicita autorizarea trebuie sa declare si sa explice cu materiale sustinute urmatoarele:

-planul de afacere

-organizarea interna a contabilitatii si a sistemului de circulatie a informatiilor

-participarea cu capital

politica lichiditatii

-politica provizioanelor

Organele de autorizare desfasoara analiza vitalitatii bancii pornind de la aportul de capital, suportul derularii planului operativ si criteriul de apreciere a pozitiei bancii pe piata.

Ca expresie a potentialului bancii, marimea capitalului ofera perspective pozitive pentru functia capitalului de a absolvi si acoperi eventualele pierderi, aspect sensibil pentru deponenti si pentru alti parteneri ai bancii.


Sistemul de supraveghere bancara in Romania


Supravegherea se face de catre BNR pe baza raporturilor de prudenta bancara cerute de legile in vigoare si prin inspectii la sediile bancilor si al sucursalelor si altor sedii secundare ale bancilor. Potrivit legii bancile sunt obligate sa permita personalului BNR imputernicit pentru efectuarea controlului, examinarea evidentelor, conturilor si operatiunilor si sa furnizeze acesteia toate documentele si informatiile legate de administrarea controlului intern si operatiunile bancilor.


Auditorul independent.


Potrivit legii fiecare banca desemneaza un auditor independent dintre societatile de expertiza contabila autorizate sa functioneze in Romania. Auditorul independent are ca atributii principale urmatoarele:

- sa acorde asistenta bancii cu tinerea evidentei contabile in conformitate cu legislatia contabila din Romania si cu reglementarile BNR;

- sa intocmeasca un raport annual si sa formuleze opinia sa din care sa rezulte daca situatiile financiare prezinta o imagine fidela a conditiei bancii;

- sa analizeze practicile si procedurile controlului intern si ale cenzorilor si pe masura ce le considera necorespunzatoare sa faca recomandari de remediere;

- sa informeze BNR cu privire la orice act fraudulos al unui administrator sau angajat care ar putea avea drept consecinta o importanta semnificativa pentru banca.

Opinia auditorului constituie o conditionare pentru validarea bilantului contabil. Bilantul contabil este dat publicitatii numai cu opinia auditorului independent.


Monitorizarea controlului.


In desfasurarea controlului sau asupra bancilor direct sau prin personalul abilitat prin sesizarile auditorului independent sau prin orice alta cale BNR poate constata abateri de care sunt responsabili administratorii, directorii executivi sau cenzorii.

Abaterile de la lege ce fac obiectul constatarilor bancii vizeaza urmatoarele aspecte:

- incalcari ale legii bancare si reglementarilor BNR;

- incalcari ale conditiilor sau restrictiilor prevazute de autorizatia de functionare;

- efectuarea de operatiuni fictive si fara acoperire reala;

- raportarea de date eronate intarziere in raportare sau neraportarea catre BNR a indicatorilor de prudenta bancara;

- periclitarea credibilitatii si a viabilitatii bancii prin administrarea necorespunzatoare a fondurilor incredintate.

Sanctiuni.

avertisment scris;

limitarea operatiunilor bancii;

amenda intre 0,1-1% din capitalul social;

retragerea autorizatiei bancii.


Supravegherea speciala a bancilor.


Desfasurarea supravegherii prudentiale a bancilor in cadrul legal general permite bancii sa sesizeze momentele in care situatia financiara a bancii si intensitatea abaterilor de la disciplina bancara face ineficient modul de administrare a bancii si in consecinta se cere instituirea supravegherii speciale a bancilor.

Gama atributiilor comisiei de supraveghere speciala este delimitata de legea bancara nr.121/23.03.1998 astfel:

- urmarirea modului in care banca actioneaza pentru stabilirea si aplicarea masurilor necesare remedierii deficientelor inscrise in actul de control intocmit;

- avizarea actelor de decizie ale organelor statutare ale bancii referitoare la situatia financiara si la incadrarea reglementarilor prudentiale;

- modificarea reglementarilor proprii ale bancii;

- limitarea sau suspendarea unor activitati si a operatiunilor bancare pe o anumita perioada.

Pe tot parcursul activitatii comisiei se statueaza potrivit legii relatii de colaborare in masura sa delimiteze si sa accentueze functiunea fiecarei verigi institutionale.

Conducerea bancii isi continua activitatea potrivit competentelor sale, iar comisia de supraveghere speciala nu se substituie conducerii bancii. Pe de alta parte in timpul exercitarii speciale organele de conducere ale bancii nu pot hotari masuri contrare celor stabilite de comisia de supraveghere speciala.

In functie de rezultate BNR prin comisia de administratie decide incetarea sau continuarea supravegherii speciale pana la maxim 120 zile.


Administrarea speciala a bancilor.


Administrarea speciala a bancilor este un regim special, exceptional, aplicat unitatilor bancare, aflate intr-o situatie grava si se considera ca o ultima forma de sprijinire a bancilor aflate in pragul falimentului.

BNR prin CA instituie administrare speciala atunci cand constata asupra urmatoarelor situatii:

a)     masurile de supraveghere speciala nu au dat rezultate in cele 120 zile;

b)    exista date certe care conduc la concluzia ca banca va deveni insolvabila in urmatoarele 90 de zile.

Activitatea de administrator special este atribuita de catre CA al BNR, fie unei persoane fizice sau juridice sopecializata in conformitate cu legea.

Administratorul special preia integral atributiile CA al bancii si in consecinta in perioada administrarii speciale se suspenda dreptul de vot privind numirea si revocarea CA si al cenzorilor. Se suspenda deasemenea dreptul de a hotari asupra dividentului si remunerarii administratorului si cenzorului.

Administratorul special comunica schimbarile intervenite si asigura publicarea in M.O. si in mai multe ziare de circulatie nationala, respectiv face publica situatia bancii.

El conduce efectiv actele de administrare ale bancii in scopul optimizarii, conservarii activelor si incasarii creantelor in interesul deponentilor si celorlalti creditori ai bancii.

El prezinta un raport scris in termen de 45 zile de la numire cu privire la starea financiara a bancii, posibilitatea redresarii situatiei acesteia si din punct de vedere al sigurantei financiare. Acest raport cuprinde urmatoarele:

evaluarea activelor si pasivelor bancii;

situatia recuperarii activelor;

costul mentinerii activelor;

situatia lichidarii debitelor.

In termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului special, CA al BNR decide asupra situatiei

fie prin prelungirea activitatii administratorului special pe o perioada limitata

fie prin retragerea autorizatiei bancii in cauza si sesizarea instantei competente pentru declansarea procedurii de lichidare a bancii.


Falimentul bancar.


Determinarea falimentului, cazuri si invataminte.


Falimentul bancar din cele mai vechi timpuri a fost strans legat de riscul creditului. Cauzele falimentului asa cum sunt relevate de statistici si analize stiintifice nu sunt unice ci fiecare caz in parte poate avea cauze diferite . Cauza principala este considerata calitatea inferioara a activelor. Se detaliaza in:

- practici in acordarea creditelor;

- exceptii de la fundamentarea temeinica a imprumuturilor prin analiza situatiei financiare;

- supra creditarea;

- exceptii de la controlul aprofundat al garantiilor;

- deficiente ale garantiei de baza a imprumuturilor;

- cresterea relativ excesiva a cheltuielilor de management;

- concentrarea creditelor;

Alti factori in ordinea importantei sunt:

insuficienta in planificare, politica si manageriala;

abuzuri interne privind preferentierea;

influenta deficientelor ambientului economic;

lipsa de corectitudine a controlului, reviziei si sistemelor interne;

fraude materiale;

cheltuieli nefundamentate.


Initierea procedurii lichidarii prudentiale judiciare a bancii.


In majoritatea cazurilor initierea …… este urmarea fireasca a derularii procesului de supraveghere respectiv a efectelor negative ale regimului de supraveghere speciala instituita asupra bancii in cauza. BNR este prima indreptatita sa initieze actiunea de lichidare judiciara printr-o cerere adresata tribunalului (in a carei jurisdictie are sediul central) impotriva bancii fata de care s-au aplicat masuri de supraveghere speciala care nu au condus la redresarea bancii aflata in incetare de plati si careia i s-a retras autorizatia de functionare.

Potrivit legii o institutie de credit este considerata in stare de faliment daca se afla in una dintre urmatoarele situatii:

a) Institutiile de credit nu au onorat integral o creanta certa, lichida si exigibila de cel putin 7 zile lucratoare de la scadenta, in cazul bancilor si de cel putin 30 de zile in cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit.

b) indicatorul de solvabilitate calculat in functie de nivelul capitalului propriu al institutiei de credit scade sub 2%.

O alta entitate ce poate initia prin cerere adresata tribunalului procedura de lichidare judiciara a unei banci este orice creditor care are o creanta certa lichida si exigibila asupra unei banci debitoare care de cel putin 7 zile se afla in incetare de plati.

Initiativa initierii procedurii de lichidare poate apartine si bancii in cauza care se adreseaza cu o cerere semnata tribunalului competent.

Tribunalul inregistreaza cererea, notifica acest fapt partilor interesate si OJ Reg. Com. unde banca debitoare este inmatriculata pentru efectuarea mentiunii specifice in acest Registru.

Tribunalul analizeaza cererea si in consecinta dispune inceperea lichidarii judiciare a bunurilor din averea bancii debitoare.

Aceasta decizie este comunicata fondurilor de garantare a depozitelor in sistemul bancar cu scopul de a incepe platile din depozitele garantate.


Cadrul juridic organizatoric al infaptuirii procedurii de lichidare

juridica.


Prin inceperea procedeului de lichidare judiciara, competentele anterioare privind gestiunea bancii inceteaza, toate activitatile, bancile indreptate primordial catre activitatile de lichidare fiind preluate de organe special atribuite prin lege si prin deciziile tribunalului competent.

Activitatea de lichidare juridica se desfasoara cu participarea activa a 3 entitati:

tribunalul competent;

judecatorul sindic.;

lichidatorul.

Judecatorul sind. reprezinta personajul principal care asigura supravegherea procesului de lichidare in conditiile legii si cu maxima corectitudine.

Potrivit legii in indeplinirea datoriilor sale judec.sindic. tine seama de avizul dat de BNR in calitate de autoritate de supraveghere bancara atributiile sale intra in judecarea cererilor de ridicare a dreptului bancii debitoare de a-si mai conduce activitatea si deci instituirea procedurii judiciare de lichidare.

La finele procesului judecatorul sidic hotaraste inchiderea procedurii.

Lichidatorul este desemnat la decizia judecatorului sindic si cu avizul BNR dintre firmele specializate persoane fizice constituite potrivit legii.

Lichidatorul este investit cu puteri depline si exclusive de gestionare si control asupra bancii debitoare, iar menirea lui este sa conduca la lichidarea activelor bancii cu rezultate maxime.

Atributiile lichidatorului pot fi structurate in felul urmator:

1) lichidarea bunurilor si drepturilor de avere institutiilor de credit debitoare prin proceduri, masuri tehnice pentru realizarea activelor institutiei de credit in faliment cu respectarea costului minim si prin valorificari optime a activelor.

Procedee:

tranzactii privind vanzarea de active;

vanzari de bunuri

cesiuni de creante sau novatii.

2) conducerea activitatii aferente organizarii si facilitarii activelor de lichidare prin:

- angajarea personalului necesar lichidarii in conditiile redimensionarii personalului in functie de situatia de faliment.

- deschiderea la o banca situata pe teritoriul Romaniei a conturilor tip “Institutie de credit in faliment” unde BNR va transfera toate disponibilitatile pe care banca falita le-a avut;

- luarea masurilor corespunzatoare privind conturile in valuta ale Institutiei de credit debitoare deschise la Institutia de credit corespondente.

- mentinerea rezilierii sau denuntarea unor contracte incheiate de Institutia de credit debitoare precum si incheierea de noi contracte in interesul procedurii falimentului.

- reesalonarea de credite si stabilirea de noi rate ale dobanzilor;

- contractarea de noi imprumuturi garantate cu active ale inst.de credit debitoare.

3) conservarea si apararea patrimoniului bancii falite in scopul protejarii intereselor creditorilor prin:

aplicarea sigiliilor;

inventarierea bunurilor;

luarea de masuri pentru conservare si inceperea procedurii falimentului;

introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate in dauna drepturilor creditorilo;

urmarirea incasarii creantelor din averea Inst.de credit debitoare rezultate din activitati anterioare falimentului;

examinarea in scopul evaluarii a ceantelor asupra bancii debitoare si atunci cand este cazul formularea de obiectii;

stabilirea datelor sedintelor adunarii creditorilor ori de cate ori considera necesar aceste sedinte ale creditorilor;

4) raportarea mersului procedurii falimentare factorilor interesati.

In cadrul activitatii de raportare legala se parcurg mai multe etape:

- raportul initial privind momentul introducerii procedurii de faliment intocmit in 30 de zile care trebuie sa faca o caracterizare ampla si explicita a situatiei bancii;

- rapoartele lunare care asigura informarea necesara privind derularea procedurii de faliment;

- bilantul final de lichidare care exprima rezultatele difinitive ale activitatii lichidatorului.

In cadrul acestui mecanism de lichidare actioneaza mai multe verigi cu sarcini bine determinate care actioneaza ca factori independenti, ca entitati distincte cu functionalitati diferite, cu atributii si competente bine delimitate cum sunt:

- tribunalul ca si garant al aplicarii judicioase a legii;

- judecatorul sindic ca supraveghetor si controlor al procesului de lichidare;

- lichidatorul care isi asuma sarcina executiva a gestiunii si controlului procesului de lichidare;

- Banca Nationala ca organ de avizare privind unele aspecte de specialitate in competenta sa.

Activitatea acestor verigi se exercita in aspecte delimitate pentru fiecare veriga fara a se intersecta. Fiecare veriga indeplinindu-si rolul cu precizie, conlucreaza astfel cu celelalte si contribuie la derularea corecta a procesului de lichidare.      






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact