StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Sa facem proiecte sanatoase
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » management social
Trimite articolul prin email Introducere in managementul public : Management social Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Introducere in managementul public



INTRODUCERE IN MANAGEMENTUL PUBLIC


I. CONTINUT SI CARACTERISTICI

Administratia publica si necesitatea managementului public





Caracteristica societatii o constituie ordinea normativa comportamentala prin care viata 434e42e unei populatii este organizata in mod colectiv. Realizarea unei ordini normative solicita existenta unui conformism, cu asteptari comportamentale stabilite prin norme si valori, dar si a unui mecanism de constrangere, legat de necesitatea interpretarii autoritare a obligatiilor institutionalizate.

In acest scop statul infiinteaza servicii publice, de mentinere a ordinii, de educatie, finante publice, de paza a granitelor tarii, administrarea domeniului public etc.. Acestea alcatuiesc administratia publica.

Administratia publica reprezinta ansamblul proceselor manageriale si de executie, de natura politica si juridica prin care se realizeaza mandatele guvernarii legislative, executive si judecatoresti in scopul asigurarii reglementarilor si serviciilor necesare societatii in ansamblu, dar si componentelor acesteia.

In conditiile statului de drept, in care separarea puterilor, descentralizarea serviciilor administrative si autonomia administrativa constituie coordonate fundamentale, structurile organizationale ale administratiei publice sunt realizate atat la nivelul statului – situatie in care avem administratie publica centrala, cat si la nivelul colectivitatilor locale – administratie publica locala.

Eficienta proceselor manageriale din domeniul institutiilor publice este determinata de calitatea functionarilor publici, iar prestatia acestora depinde hotarator de cunoasterea si aplicarea managementului public.

Necesitatile generale de management al organizatiei explica de fapt ca o institutie nu este viabila decat daca persoanele fizice sau juridice pe care le cuprinde demonstreaza fata de aceasta un interes sustinut si ii procura resurse materiale sau morale de care puterea organizatiei are nevoie, neexcluzand necesitatea existentei unei minoritati in fruntea institutiei care sa actioneze: Guvern, Ministri, Consiliu de administratie, Director etc.

Managementul public prin continutul sau reprezinta suportul teoretic si practic necesar implementarii schimbarilor in institutiile publice.

Procesul de restructurare a sectorului public in special sistemul administrativ necesita inalt profesionalism, respectiv functionari publici cu o pregatire de specialitate si in domeniul managementului public.

De asemenea, se contureaza tot mai mult tendinta de profesionalizare a functionarilor publici, ceea ce reprezinta o mutatie semnificativa determinand o foarte buna cunoastere a continutului managementului public.

Perioada indelungata de tranzitie si restructurare a sistemului administrativ din Romania a prelungit, in principal datorita practicarii unui management primar, empiric, nefundamentat stiintific, efectele asteptate. Prin urmare managementul public ar trebui sa contribuie la formarea si perfectionarea functionarilor publici permanenti si alesi pentru a deveni performanti cu o anume viziune asupra rolului institutiilor publice in societatea romaneasca.

In conditiile accentuarii caracterului democratic al entitatii noastre exista o serie de argumente care explica necesitatea cunoasterii managementului public cum ar fi:

studiaza procesele si relatiile de management public;

formeaza principii si legitatii;

perfectioneaza organizarea si functionarea institutiilor;

este influentat si influenteaza valorile economice, politice, sociale si culturale,

urmareste satisfacerea interesului public.

Cunoasterea managementului permite identificarea si analiza structurilor din institutiile publice; a relatiilor care exista intre componentele acestora; a rolului fiecarei unitati in cadrul sistemelor; a sarcinilor competentelor si responsabilitatilor care revin managerilor publici.

Managementul public prin continutul sau defineste principiile si regulile de organizare a sistemului informational in institutiile publice, particularitatile procesului de culegere, inregistrare, stocare, transmitere si prelucrare a informatiilor care circula in cadrul sistemului de management al institutiilor publice.

De asemenea ofera posibilitatea cunoasterii principalelor metode si tehnici de management folosite pe parcursul desfasurarii activitatii institutiilor publice.

In sectorul public, managementul resurselor umane reprezinta o alta dimensiune importanta a managementului public, acordandu-se atentie deosebita proceselor de selectie, promovare si motivare a personalului din institutiile publice.

Prin introducerea acestei discipline de sine statatoare in institutiile de invatamant se explica evident rolul formator invatamantului fata de managementul public caruia i se recunoaste rolul principal in procesul de democratizare a entitatii.

Dezvoltarea managementului serviciilor publice s-a dovedit deci si in realitate ca fiind o conditie esentiala pentru democratizarea vietii publice si o necesitate pentru societatea romaneasca.    


2. Conceptul de management al serviciilor publice


Literatura de specialitate ofera o gama larga de notiuni ca: administratie, administratie de stat, activitate executiva, autoritate administrativa si mai putin management public.

Unii autori precizeaza ca termenul „administratie” desemneaza o activitate a unei persoane care ajuta la realizarea unui obiectiv si deriva din cuvantul latin „magistre”, care semnifica stapanul caruia i se subordoneaza servitorul.

Alti specialisti considera ca exista administratie publica si in administratie de stat. Astfel, instituirea autonomiei locale ar putea fi o noua fictiune, prin aceea ca unele autoritati prin care se realizeaza autonomia locala au si atributii de administratie de stat neinsemnand ca toata activitatea lor este statala.

Utilizand notiunea de administratie de stat, alti autori sustin ca prin aceasta se intelege un sistem de institutii ale statului, iar notiunea de activitate administrativa si institutii administrative sunt folosite alternativ uneori chiar cu sens identic activitatii executive si institutiilor executive.

Dupa cum sustin specialistii francezi activitatea administrativa este reprezentata de persoane sau grupuri de persoane, functionari publici care au competente precizate de lege pentru a actiona in sensul aplicarii continutului legii publice.

In cadrul managementului public, sistemul administrativ este abordat din punct de vedere juridic. Principalele componente ale acestuia sunt urmatoarele autoritati publice:

parlamentul;

presedintele Romaniei;

guvernul;

ministerul si alte institutii direct subordonate ministerelor;

prefectul;

institutiile autonome locale: consiliul judetean, consiliul local;

primarul si institutiile subordonate acestora.

Aceasta abordare este considerata de unii specialisti ca fiind de tip formal organica si ar exista si a doua optiune material functionala. Astfel administratia publica evoca acte juridice si operatiuni materiale prin care se exercita legea, fie prin emiterea de norme subsecvente, fie prin organizarea sau prestarea directa de servicii publice.

Unii specialisti pun semnul identitatii intre administratia publica si managementul public desi intre cele doua domenii distincte exista doar stranse interdependente.

In 1984 Overman sustine ca managementul public se diferentiaza de administratia publica intrucat:

trateaza problematica executarii functiilor managementului adoptate la spectrul public;

urmareste orientarea activitatii desfasurate in sectorul public pe criterii de        eficienta;

abordeaza cu precadere nivelul de mijloc al structurii sistemului administrativ;

are tendinta de a generaliza problematica ampla a managementului in sectorul public;

se afla in stransa legatura cu managementul traditional ca stiinta si cu alte        domenii distincte ca: sociologia si stiintele politice.

Managementul public nu numai ca abordeaza aspecte privind: resurse umane, eficienta, managementul in institutiile publice, pe care administratia publica le mentioneaza ca parte ale aceluiasi intreg, dar si analizeaza modul de exercitare a functiilor de management intr-un context bine definit de administratie publica.


Managementul public reprezinta ansamblul proceselor si relatiilor de management bine determinate, existente intre componente ale sistemului administrativ prin care in regim de putere publica se aduc la indeplinire legile si se planifica, organizeaza, gestioneaza si controleaza activitati implicate in realizarea serviciilor care satisfac interesul public


Din definitie se desprind urmatoarele caracteristici:

managementul public reuneste un ansamblu de procese si relatii de      management ce apar intre componentele sistemului administrativ,

obiectivul managementului public este satisfacerea interesului public, prin crearea unui cadru institutional corespunzator ceea ce inseamna si adoptarea de acte normative cu forta juridica inferioara: legi, decrete, hotarari, regulamente;

procesele de management si procesele de executie se desfasoara deopotriva in sectorul public;

relatiile de management din institutiile publice reprezinta raporturile care apar in sistemul administratiei si care in administratia de stat se realizeaza in regim de putere publica prin intermediul prerogativelor acordate de institutii si de acte normative care fac sa prevaleze interesul public general atunci cand este in conflict cu interesul particular.

Administratia publica nu mai este o forma de realizare a puterii de stat sau forma fundamentala de activitate a statului pentru ca in sistemul democratic, potrivit Constitutiei Romaniei, atat statul cat si organizatiile administrativ-teritoriale sunt persoane morale si de drept public conduse dupa principii generale ale managementului public, principii aplicabile managerilor de la toate nivelurile ierarhice, respectiv toate serviciile publice descentralizate.


Caracteristicile managementului public



Intelegerea continutului managementului public si a domeniului sau de actiune presupune in primul rand cunoasterea caracteristicilor impuse de domeniul acestora:

a)     Caracterul integrator

Managementul public studiaza procesele si relatiile de management din administratia publica cu scopul fundamentarii tuturor solutiilor de perfectionare si rationalizare a sistemului administrativ. In esenta studiaza modul de conducere a institutiilor publice dintr-o societate, integrand elemente din toate domeniile vietii sociale: invatamant, administratie, asistenta sociala.

b)     Caracterul politic

Managementul public este un domeniu al stiintei, influentat de factorul politic, acest aspect fiind evident, deoarece nu-i pot fi indiferente scopurile urmate de reprezentantii administratiei publice a statelor cu regimuri politice diferite.

Fata de institutiile administratiei publice bazate pe principii diferite nu se pot folosii metode de cercetare identice. Trasatura dominanta a managementului public, asa cum arata literatura de specialitate, este caracterul sau politic. Managementul din administratia de stat urmareste formularea deciziilor de guvernare care se transmit mai departe sub forma de hotarari ale sefului executivului in sistemul administrativ public.

La nivelul inferior al sistemului administrativ influenta politicului este la fel de importanta, intrucat executarea deciziilor administrative fundamentale pe nivele ierarhice superioare se face de catre functionarii publici, reprezentanti ai puterii politice, care actioneaza pentru a descoperii si aplica decizii administrative, tinand seama permanent de orientarea lor politica si de programul de guvernare al formatiunii politice carora le apartin.

c)     Caracterul de diversitate

Caracterul de diversitate rezulta din faptul ca exista institutii cu competente generale, nationale, institutii centrale si locale. Acestea fac ca si managementul sa adopte diferentieri in functie de nivelul administrativ la care se refera.

d)     Caracterul complex

Caracterul complex rezulta din faptul ca managementul public reuneste elemente specifice managementului din diferite domenii apartinand sectorului public, invatamant, cultura, asistenta sociala, sanatate, aceste domenii comportand dificultatii in abordarea problematicii managementului public.

e)     Caracterul de sinteza

Managementul public preia din alte domenii conceptele, metodele, teorii care sunt folosite cu succes de catre functionarii publici. Este necesara o adaptare a cunostintelor din sociologie, psihologie, statistica, ergonometrie, drept, economie etc. la particularitatile sectorului public.



3. Evolutii si orientari in managementul public


Ca stiinta managementul public s-a constituit in timp, datorita preocuparilor specialistilor pentru perfectionarea continua a activitatii din domeniul organizatiilor publice.

Inceputurile stiintei administratiei se afla undeva in sec. XVII si germenii viitoarei stiinte a managementului public au aparut in Germania si Austria, tari in care au fost organizate cursuri de stiinte camerale, respectiv de administrare a finantelor publice.

In Franta stiinta managementului public a inceput sa se contureze inca din 1812, cand Charles Bonnin a publicat lucrarea „Principes d’administration public”, care l-a consacrat parintele stiintei administratiei.

Ulterior stiinta administratiei a cunoscut o tot mai puternica dezvoltare, remarcandu-se faptul ca in Romania problematica stiintei administratiei si a managementului public a constituit obiect de reflectie si cercetare pentru o serie de reputati specialisti printre care si Constantin Dissescu, care caracterizeaza stiinta administratiei ca o stiinta pluridisciplinara. Alti specialisti au considerat ca ar putea fi si o stiinta politica, o stiinta sociala care cerceteaza interventia sociala a statului sau o stiinta cu caracter economic privind gospodarirea bunurilor pentru realizarea scopurilor statului.

In decursul timpului au existat si alti specialisti care au afirmat ca stiinta administratiei ar avea un caracter tehnic prin aceea ca urmareste sa gaseasca solutii pentru organizarea rationala a muncii sau obtinerea unei eficiente maxime prin perfectionarea organizarii administratiei publice.

Potrivit unor alte opinii, stiinta managementului public ar fi o stiinta care formuleaza principii pentru conducerea organizatiilor publice ce ar putea fi organizata si in administratia de stat.

Dupa Fayol, care este considerat creatorul doctrinei administrative, a administra inseamna a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona, a controla.

Noul management public se refera la o doctrina care a aparut recent si este considerat ca unul dintre cele mai puternice curente internationale.

Hood in 1991 considera ca la originea noului management public se afla unirea a doua curente de idei si anume:

noua economie institutionala;

managerialismul.

Primul curent era constituit pe teoria publica, teoria costurilor si teoria factoriala.

Al doilea curent s-a bazat pe managementul stiintific si orientarile acestuia.

Ideea sustinuta la conferinta de la Minnowbrook din 1968 a fost noul management public poate fi aplicat si ca o versiune radicala a noii administratii publice. In baza acestei idei echitatea sociala si alte probleme sociale fiind deplasate din centrul atentiei in locul lor intrand piata si competitia.

In ambele curente functionarii publici cu functii de conducere sunt abordati, ca agenti activi ai politicii de dezvoltare si nu doar ca persoane care participa la implementarea acesteia.

Fundamentele noii orientari a managementului public sunt urmatoarele:

descentralizarea;

fundamentarea proiectelor si a contractelor;

pregatirea personalului;

imbunatatirea organizarii;

atitudinea fata de clientul-cetatean.

Intr-o institutie democratica cetatenii au dreptul sa participe la planificarea, implementarea, evaluarea si reforma serviciilor publice, astfel putand fi implicati direct in procesele de management si de executie din sectorul serviciilor publice. Desi conceptul de management public a fost introdus in Romania dupa 1990, devine din ce in ce mai evidenta necesitatea dezvoltarii cercetarilor pentru a demonstra ca managementul public si a serviciilor din domeniul public e un domeniu distinct care se delimiteaza clar de alte domenii, respectiv de administratia publica si de dreptul administrativ.


4. Abordari in teoria si practica managementului public

Cu privire la managementul public in literatura de specialitate americana exista trei abordari:

abordarea politica;

abordarea legala;

abordarea manageriala.

Abordarea politica a managementului public a fost explicata si sustinuta de catre Wallace Sayre, care considera ca managementul public in cele din urma este o problema de teorie politica, fiind considerat ca rezultatul unei vointe politice, accentul fiind pus pe diferite seturi de valori specifice ca de exemplu: reprezentativitate, sensibilitate, receptivitate.

Valorile promovate de abordarea politica intra in contradictie cu cele promovate de abordarea manageriala.

Abordarea legala a managementul a fost argumentata in special de reprezentantii abordarii manageriale din SUA si reuneste trei valori:

procedura folosita pentru desfasurarea proceselor administrative;

drepturile individuale reale ale unui functionar public;

aspectele juridice care influenteaza rezultatele conflictelor aparute intre persoanele private si stat.

Teoria managementului stiintific apartine lui Frederick Taylor care a formulat cele 14 principii referitoare la managementul stiintific. In acceptiunea acestei teorii principalele calitati si aptitudini ale liderului sunt: credinta in posibilitatile de succes; abilitatea in comunicare; energie si capacitate de rationament logic; fler, etc.

Caracteristicile esentiale ale leadership-ului in sectorul public sunt:

perceptia organizatiei ca instrument pentru realizarea obiectivelor de grup;

organizatiile publice sunt cele mai puternice instrumente pentru efectuarea schimbarilor in viata politica;

organizatiile publice reprezinta suportul pentru exercitarea puterii politice.

Ideea cea mai potrivita sectorului public este ca liderul isi adapteaza propriul stil de management la situatiile cu care se confrunta (abordarea situationala a leadership-ului).

Abordarea manageriala

Specialisti in domeniu au tendinta de a minimiza diferentele dintre managementul public si managementul organizatiilor private. In viziunea lor sistemul administrativ este similar unei afaceri care poate fi condusa oricand dupa aceleasi principii si valori. Premisele abordarii manageriale se afla undeva in sec. XIX cand a fost aplicata pentru organizarea serviciilor publice. Conform realitatilor de la data respectiva a fost demonstrat faptul ca dominatia politicului a condus la toate nivelurile la dezvoltarea ineficientei, a coruptiei, permitand formarea unei clase de politicieni incapabili de a conduce. A aparut astfel necesitatea de a separa cele doua segmente, public de politic, si de a demonstra ca managementul public nu este si nu poate fi orientat politic. Prin urmare, administratia nu trebuie sa fie in sfera politica, managementul public putand fi abordat ca un domeniu de afaceri separat. Concluzia la care s-a ajuns a fost aceea ca rolul politicului trebuie diminuat intrucat produce ineficienta. Din dorinta de a minimiza rezultatele, reprezentantii abordarii manageriale a managementului public promoveaza o organizatie de tip birocratic, considerand ca multe din principiile organizatiilor sunt orientate spre a maximiza castigul. Realitatea a permis o divizare a muncii si o specializare a personalului in realizarea sarcinilor repartizate, astfel fiecare angajat printr-o specializare poate deveni un expert in domeniul propriu de activitate, iar birocratia s-ar dovedi opusa specializarii care necesita buna coordonare.

Ierarhia solicita programe bine fundamentate si responsabilitati clare, corelate cu specificul unei institutii. Pe langa specializare aceasta abordare implica si un inalt grad de formalizare a structurii in sensul ca pentru fiecare angajat se organizeaza selectie in functie de abilitate, se precizeaza sarcini, competente si responsabilitati putand fi neglijate anumite aspecte ca: orientare politica; rasa; sex;religie.

Specialistii americani au demonstrat ca abordarea manageriala pune accent pe valori care influenteaza structura si procesele de management si de executie desfasurate in organizatiile din administratia publica. Aceste valori au fost considerate: economia, eficienta, eficacitatea.

De asemenea cei care au propus aceasta abordare (Luther Gulick, Lyndall Urwick) au considerat ca diviziunea muncii si specializarea constituie elemente fundamentale de realizat pentru obtinerea unei productivitati si eficiente de ansamblu. Acesti specialisti au sustinut ca devine esential procesul de coordonare care se poate realiza prin interdependenta dintre componentele organizationale in cadrul carora se exercita structurile de autoritate, dar si prin idei aparute ca urmare a valorificarii potentialului de inteligenta al angajatilor care lucreaza in echipa sau in grup. Astfel s-a subliniat ca cele doua aspecte (structura organizatiei si valorificarea potentialului creativ al angajatilor), sunt deosebit de utile pentru realizarea eficacitatii managementului si a eficientei organizatiei.

Orice organizatie publica pentru a organiza activitati in mod eficient, trebuie sa dispuna de un specialist sau o echipa de specialisti care sa indeplineasca urmatoarele functii:



planificare;

organizare;

personal;

coordonare/conducere;

antrenare/dirijare;

informare;

functie bugetara.

Modul cel mai eficient de a permite exercitarea functiei de catre un anumit Guvern este determinat de:

obiectivele sistemului,

procesele desfasurate (contabilitate, finante, sociale, juridic);

tipul de client pe care organizatia isi propune sa-l satisfaca (persoana fizica, persoana juridica);

resursele utilizate (materiale, financiare, umane, informationale);

locul unde se desfasoara activitatea (sat, oras, sector).


II. Principiile managementului public

La baza managementului public se regaseste un ansamblu de principii formulate ca urmare a unor riguroase cercetari si care au menirea de a asigura cadrul general pentru buna desfasurare a activitatii administratiei. Acest ansamblu de principii cuprinde:

principiul conducerii unitare;

principiul conducerii autonome;

principiul flexibilitatii;

principiul restructurarii;

principiul perfectionarii continue;

principiul legalitatii.

Principiul conducerii unitare.

Avand in vedere faptul ca aparatul administrativ este extrem de complex si reuneste o gama larga de activitate, se impune cu necesitate conducerea si organizarea unitara a acestui vast aparat, fara de care nu ar fi posibila realizarea obiectivelor specifice si generale ale administratiei. Aceasta conducere unitara se impune a fi asigurata de la nivel de Parlament si institutie suprema prin subordonarea institutiilor administratiei de stat, unele fata de altele, din treapta in treapta.

Principiul conducerii autonome. Functioneaza corelat cu principiul conducerii unitare, imbinandu-se si interconditionandu-se, in timp ce conducerea si organizarea unitara asigura coeziunea administratiei de stat, unitatea de actiune a acesteia. Autonomia manageriala face posibila adaptarea mai rapida a administratiei la conditiile concrete, la particularitatile de timp si de loc si stimuleaza initiativa personalului din aparatul administrativ precum si responsabilitatea in indeplinirea sarcinilor. Daca rezolvarea situatiilor concrete s-ar realiza numai pe baza ordinelor sau aprobarilor din partea organelor superioare, adica s-ar aplica in mod exclusiv principiul conducerii unitare, acest aspect ar genera fenomenul de democratism, lipsa de initiativa, de operativitate, ceea ce ar avea consecinte negative atat pentru societatea civila, cat si pentru activitatea administrativa, tocmai de aceea in cadrul conducerii unitare trebuie sa se asigure institutiilor si o autonomie de actiune stimulativa pentru realizarea operativa a problemelor din activitatea administratiei.

Principiul flexibilitatii. Acest principiu functioneaza in stransa legatura cu principiul autonomiei, ajutand la adaptarea rapida a administratiei la schimbarile permanente din viata sociala, care este supusa unei evolutii continue. Aceasta necesitate de adaptare impune administratiei cunoasterea exacta si in orice moment a situatiei din mediul social in care-si desfasoara activitatea.

Principiul restructurarii. Prin el se urmareste crearea unui aparat administrativ eficient, corespunzator nevoilor sociale generale atat din punct de vedere organizatoric, cat si din punct de vedere functional. Stabilirea structurii fiecarei componente a aparatului administrativ din sectorul public, a compartimentelor acestuia, a numarului de personal si repartizarea pe domenii a acestuia reprezinta ideea de baza in scopul restructurarii si a utilizarii judicioase dupa norme rationale a resurselor umane, dar si in scopul evitarii supradimensionarii sau subdimensionarii, care ar avea consecinte negative asupra calitatii serviciilor.

Restructurarea interna a institutiilor administrative implica totodata si asigurarea tuturor mijloacelor materiale si financiare in toate domeniile de activitate pentru a se stabili o structura flexibila in raport cu sistemul.

Principiul perfectionarii continue. Se impune respectarea acestui principiu ca principiu de baza a managementului public datorita schimbarilor continue in viata sociala si necesitatii asigurarii unei concordante a metodelor folosite de managementul din administratie si cu posibilitati complexe de rezolvat.

De eficienta metodelor utilizate, de adaptarea lor la volumul si variabilitatea sarcinilor de realizat, la realitatea sociala in care isi desfasoara activitatea institutiile din sectorul public depinde in cea mai mare masura succesul managementului in administratia publica.

Principiul legalitatii.          Legea publica delimiteaza coordonatele intre care actioneaza functionarii publici si contine in mod expres, explicit atributiile institutiilor administrative, competentele decizionale ale acestora, drepturile si obligatiile functionarilor publici, sistemul de relatii.

Pe langa respectarea cadrului legal format din acte normative, managerii publici au libertatea de a fundamenta obiectivele institutiilor, de a descoperii cele mai potrivite modalitati de actiune pentru realizarea lor, de a identifica cai si mijloace de culegere si transmitere a informatiilor, de a fundamenta decizii administrative eficiente si de a utiliza noi metode de management care sa vizeze satisfacerea nevoilor sociale generale.

Respectarea acestor principii si interdependenta continua au accentuat tot mai mult caracterul teoretic, stiintific si pragmatic al managementului public.



III. FUNCTIILE MANAGEMENTULUI PUBLIC


Functionalitatea managementului public e determinata de modul in care functionarii publici inteleg sa exercite cu inalt profesionalism urmatoarele cinci functii, si e conditionata de abilitatile lor manageriale manifestate cu ocazia exercitarii acestor functii in cadrul proceselor de management.


a. Functia de previziune consta in ansamblul proceselor de munca prin intermediul carora se determina principalele obiective ale institutiilor publice, in general, mijloacele si resursele necesare aplicarii acestora.

La exercitarea acestei functii, o contributie importanta revine planificarii. In functie de sfera in care se deruleaza previziunile exista mai multe tipuri de previziuni:

planificare in sectorul public sau privat;

planificare guvernamentala;

planificare in domeniul vietii sociale;

planificarea resurselor umane, a resurselor financiare, materiale.

Aceasta functie se concretizeaza in formularea si implementarea de strategii, politici, programe si planuri de dezvoltare pentru sectorul public.

In vederea realizarii acestui obiectiv trebuie actionat cu prioritate pentru:

stabilirea unor relatii functionale si eficiente intre decizia politica cu caracter strategic si decizia tehnica cu caracter administrativ;

cresterea rolului colectivitatii locale in gestionarea intereselor economice si sociale si reducerea treptata a gestiunii administrative a respectivelor domenii de la nivel central;

descentralizarea structurilor si a deciziei administrative pana la nivelul de baza vizand cresterea operativitatii si a eficientei;

asigurarea si corelarea atributiilor si responsabilitatilor cu resursele existente la dispozitia institutiilor administrative;



asigurarea transparentei reale si a controlului public asupra administratiei centrale si locale;

colaborarea sistematica a autoritatii administratiei de stat, colectivitatilor locale, organizatiilor non-guvernamentale si celelalte structuri sociale interesate.


b. Functia de organizare si functionare consta in ansamblul principiilor de munca prin intermediul carora se asigura cadrul institutional necesar realizarii rationale si eficiente a obiectivelor previzionate in domeniul managementului public prin alocarea rationala a resurselor. Indeplinirea obiectivelor de interes general e repartizata intre administratia publica centrala si administratia publica locala din judete, comune urbane si rurale, persoanelor juridice politice teritoriale, carora le revine sarcina de a organiza corespunzator activitatea in vederea realizarii interesului public general.

Literatura de specialitate considera ca administratia implicit managementul public presupune o activitate de organizare, coordonare a executarii si o activitate de executare efectiva a legii si a altor acte normative elaborate de institutii din afara administratiei de stat.

Uneori sarcinile de organizare ale reprezentantilor managementului din institutiile publice depasesc sfera acestora (ex. Ministerul Justitiei ca institutie centrala a administratiei de stat are importante atributii cu caracter organizatoric privind instantele de judecata care formeaza o alta categorie de institutii de stat).

Institutiile administratiei de stat sunt forme prin care se exercita activitatea statala. Procesele de organizare si coordonare care sustin exercitarea functiei publice sunt fundamentale si indispensabile in managementul public tocmai pentru realizarea obiectivelor sociale in general.

Eficacitatea exercitarii acestei functii se apreciaza prin prisma eficientei activitatii administratiei, a rezultatelor si efectelor obtinute in raport cu mijloacele utilizate pentru obtinerea acestora.

Caracterul realist al organizarii si coordonarii proceselor de munca in administratie se obtine printr-o ampla si atenta documentare sociala, tehnica, economica. Progresul pentru managementul public intr-o tara cu orientare catre satisfacerea unor nevoi sociale reale il reprezinta eficienta rezultata din organizare si coordonare.


c. Functia de motivare presupune ansamblul proceselor de munca prin care personalul institutiilor publice este determinat sa contribuie la identificarea si satisfacerea interesului public pe baza luarii in considerare a factorilor care il motiveaza pentru realizarea obiectivelor.

Exercitarea acestei functii urmareste implicarea cat mai profunda, cat mai eficace a functionarilor publici de executie si de conducere de la toate nivelurile ierarhice ale structurii administrative pentru realizarea obiectivelor derivate din sistemul de interese publice. Gradul de implicare si rezultatele obtinute de fiecare functionar public determina utilizarea unui ansamblu de recompense si/sau sanctiuni care sunt de fapt instrumente ale motivarii.

Caracteristicile de baza ale motivarii sunt:

complexitatea in sensul utilizarii combinate atat a stimulentelor morale cat si a stimulentelor materiale;

diferentierea, adica motivatiile considerate si modul lor de folosire sa tina seama de caracteristicile si abilitatile fiecarui functionar public sau a grupului de munca din institutiile publice astfel incat sa se mentina maximum de participare la determinarea si satisfacerea interesului public general;

gradualitatea, inseamna satisfacerea succesiva a necesitatilor functionarilor in functie de aportul lor la realizarea serviciilor publice.

Procesul de reforma din administratia publica implica modificari de esenta in conceperea si exercitarea instrumentelor motivarii in institutiile publice, in sensul adaptarii la caracteristicile fiecarui functionar eliminand abordarea standardizata a motivarii, care determina neimplicare, efort minim si eficienta din partea angajatului sistemului administrativ.


d. Functia de administrare reuneste ansamblul de procese de munca prin care se asigura o gestionare riguroasa a tuturor resurselor existente si atrase in vederea realizarii obiectivelor sistemului administrativ, adica satisfacerea intereselor publice generale. Aceasta functie se reduce la o riguroasa gestionare a resurselor umane, materiale, informationale si financiare in functie de obiectivele  previzionale.


e. Functia de control-evaluare consta intr-un ansamblu de procese de munca prin care se compara rezultatele cu obiectivele initiale, se verifica conformitatea actiunii institutiilor publice cu reglementarea juridica in vigoare si cu misiunea angajatilor sai de a satisface interesul general, cu respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor determinandu-se si abaterile de la sistemele normale in vederea eliminarii lor.

Functia de control se concretizeaza in urmatoarele:

verificarea modului cum se exercita deciziile administrative in managementul public;

corectarea unor decizii pentru ca ele sa fie in concordanta cu realitatea sociala in continua miscare,

initierea unor decizii in scopul solutionarii unor probleme noi ca urmare a schimbarilor pe plan social.

Principalele cerinte pentru exercitarea cu eficienta a functiei de control in managementul public sunt:

continuitatea controlului realizat de personal din cadrul aparatului administrativ care detine functia de conducere;

atragerea personalului specializat care sa fundamenteze solutii oportune privind modul in care activitatea administratiei ar putea si ar trebui sa fie corelate rational si eficient cu relatiile materiale, umane si financiare existente. Specializarea institutiilor administrative determina specializarea personalului explicandu-se astfel inexistenta compartimentelor de control intern, fiecare urmarind anumite categorii de deficiente si propunand solutii pentru remediere;

operativitatea controlului, controlul trebuind sa se deruleze direct la locul desfasurarii activitatii pentru a se putea verifica si identifica cauze si modalitati de lucru pentru obtinerea de rezultate;

eficienta controlului, care rezida in faptul ca verificarea activitatii se face in mod sistematic;

orientarea controlului urmarind exclusiv satisfacerea interesului general public si nu alte categorii de interese;

calitatea si obiectivitatea controlului, avand la baza informatii reale desprinse din observari si analize directe;

preventivitatea controlului, care permite o preintampinare a deficientelor in sistemul administrativ;

corectivitatea evidenta in cazul in care efectele negative au aparut deja.

Functia de control a managementului public e argumentata de urmatoarele necesitati:

permite verificarea legalitatii si oportunitatii deciziilor administrative;

identifica acele cauze care franeaza desfasurarea normala a activitatii;

ofera posibilitatea corectarii continutului deciziilor;

determina initierea unor noi decizii;

verifica utilizarea mijloacelor juridice de care dispun autoritatile administrative pentru realizarea pe cale democratica a sarcinilor;

permite urmarirea calitativa si cantitativa a gradului de indeplinire a misiunilor autoritatilor administrative in raport cu volumul resurselor consumate;

ofera posibilitatea informarii exacte a administratiei privind calitatea functionarilor sai;

pune bazele reorganizarii, nu numai a activitatii, ci si a structurii administrative, pentru ca structurile din cadrul sistemului administrativ variaza in raport cu dezvoltarea sociala si cu modul de adaptare a personalului, a aparatului administrativ la schimbare.








Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact