StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » microeconomie si macroeconomie
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Elemente de politica economica



ELEMENTE DE POLITICA ECONOMICA

Politica economica - generalitati

Politica economica este reprezentata de actiunile administratiei publice (guvernului) si de constituirea institutiilor ce pot imbunatati performantele economiei. Ea este un ansamblu de obiective si instrumente prin care, dupa ce au fost ierarhizate in functie de prioritati, statul actioneaza asupra variabilelor economice in scopul mentinerii, restabilirii sau modificarii climatului economic si social.



In formularea politicii economice, economistii detin doua roluri. In primul rand ei incearca sa determine consecintele politicilor alternative. De exemplu, economistii care actioneaza in domeniul reformei sistemului de productie trebuie sa previzioneze evolutia costurilor, a beneficiilor si a eficientei diferitelor modalitati de finantare si organizare a sistemului. Economistii ce actioneaza in domeniul mediului vor cauta sa prevada, de exemplu, costul si calitatea aerului urban ce rezulta din schimbarile impuse standardelor de emisie ale noxelor auto. Iar economistii ce studiaza pietele financiare vor cauta sa determine efectele pe care le au modificarile ratelor dobanzilor asupra activitatii economiei si fortei de munca.

In al doilea rand economistii evalueaza politicile alternative (pe o scala de la rau la bine). Pentru a face aceasta trebuie stabilite obiectivele politicii economice.

Interventia statului in economie  depinde in principal de urmatorii factori:

ü     232d34c ;  Echilibrul si stabilitatea economiei

ü     232d34c ;  Insuficienta initiativei private in unele domenii

ü     232d34c ;  Satisfacerea nevoilor colective ale societatii

ü     232d34c ;  Finantarea apararii nationale

ü     232d34c ;  Tendinta de extindere si amplificare a externalitatilor

ü     232d34c ;  Apararea drepturilor consumatorilor

ü     232d34c ;  Stabilirea ordinii de drept

ü     232d34c ;  Modificarile in conjunctura economiei mondiale

In teoria economica s-au cristalizat doua imagini ale statului: statul jandarm si statul providenta. Statul jandarm: aloca resursele exclusiv unor activitati precum: mentinerea ordinii interne, justitia apararea nationala. Statul providenta intervine in mentinerea securitatii sociale si asigurarea riscurilor sociale.

Statului bunastarii, respectiv masurile de politica economica pe care acesta isi fundamenteaza existenta pornesc de la teorie si sfarsesc in realitate:

Ø     232d34c ;  Laissez-faire; acest principiu statueaza ca piata trebuie sa aloce resursele si ca rezultatul este dat de intalnirea  intereselor agentilor economici, nici unul neiesind fara a fi satisfacut;

Ø     232d34c ;  Modelul social-democrat (solidaritate sociala, politici interventioniste pe piata muncii);

Ø     232d34c ;  Modelul german (securitate si stabilitate, mai putin egalitate)

Functiile economice ale statului sunt:

v     232d34c ; Alocare a resurselor;

v     232d34c ; Distributie a unei parti din rezultatele activitatii economice nationale;

v     232d34c ; Stabilizare a economiei nationale;

v     232d34c ; Reglare a activitatii economice si eliminare a dezechilibrelor macroeconomice.

Statul providenta cunoaste in prezent o tripla criza:

-     232d34c ;     232d34c ; Criza financiara; resursele sunt insuficiente exercitarii functiilor sale, in special in domeniul social

-     232d34c ;     232d34c ; Criza de eficacitate; aparatul de stat se dovedeste a fi din ce in ce mai ineficient in rezolvarea problemelor societatii. In unele tari, aparatul de stat este supraincarcat, astfel incat se de paseste cu mult limitele impuse de legea randamentelor descrescatoare;



-     232d34c ;     232d34c ; Criza de legitimitate; agentii economici incep sa se intrebe tot mai des de ce statul trebuie sa faca redistribuirea, de ce statul trebuie sa intervina, mai ales ca acesta cheltuieste permanent mai mult decat obtine de la contribuabili, iar eficienta acestuia este din ce in ce mai scazuta.

Analiza politicilor economice din perspectiva obiectivelor poate contribui la dezvoltarea teoriilor economice in mod obiectiv atata timp cat este clara si deschisa. De-a lungul anilor, ca raspuns la actiunile societatilor in care viata politica determina viata economica, economistii au dezvoltat criterii de interpretare a masurilor sociale si politice pe o scala de la bine la rau.

S-au dovedit esentiale patru obiective ale politicilor economice:

- utilizarea deplina a fortei de munca;

- echilibrul exterior;

- crestere economica;

- stabilitatea preturilor.

Politica economica este conceputa si practicata pentru a corija si completa actiunea pietei. Piata are un rol foarte important in contextul acestei reglementari, dar absolutizarea acestui rol nu poate evita efectul de „jungla” pe care il genereaza dezumanizarea relatiei cerere-oferta, ca o expresie a selectiei agentilor economici exclusiv prin libera concurenta. Absolutizarea rolului politicii economice nu poate evita efectul de „imoralitate administrativa„ pe care il genereaza  etatizarea relatiei cerere-oferta, ca expresie a selectiei agentilor economici exclusiv prin masuri administrative, ca urmare a limitarii sau chiar eliminarii liberei concurente

Realizarea obiectivelor politicii economice depinde de o multitudine de factori: naturali, financiari, structurali, comportamentali etc. Modul in care acesti factori actioneaza asupra procesului de implementare a politicii economice s-a structurat in „paradigma constrangerilor” prin care se evidentiaza existenta a trei tipuri de factori a caror influenta asupra succesului politicii economice este decisiva.

In primul rand, avand ca obiectiv controlul somajului prin cresterea activitatii economice (incurajarea cererii de bunuri si servicii, marirea salariilor) se stimuleaza cresterea preturilor datorita cresterilor pretului factorului munca si a cresterilor costurilor de productie (deci, inflatia sau destabilizarea preturilor). Invers, avand ca obiectiv controlul inflatiei se limiteaza posibilitatea de consum si, in consecinta, si cea de productiei (deci, cresterea somajului).

In al doilea rand, avand ca obiectiv cresterea economica, politica economica accentueaza interesul pentru finantarea protectiei sociale si mentinerea unui climat de pace si stabilitate sociala. Aceasta nu se poate realiza decat printr-o impozitare superioara a veniturilor, care va determina o crestere a costurilor cu forta de munca si deci, o crestere a somajului.

In al treilea rand, cresterea economica determina cresterea cererii pe termen scurt generand tensiuni inflationiste (in conditiile in care oferta de bunuri si servicii este rigida).

In contextul unui sistem politic democratic puterea politica este impartita intre executiv si legislativ. Raportul de forte depinde de la o tara la alta, insa mecanismul politic respecta unele principii generale. Executivul este responsabil in fata legislativului pentru masurile pe care le ia in cadrul procesului de concepere si implementare a politicilor economice. Aceasta dualitate a mecanismului decizie politice determina factorii politici de incompatibilitate a obiectivelor politicii economice, deoarece orientarea acestora si instrumentele specifice nu pot coincide. In acest caz apar disensiuni intre executiv si legislativ.

Pe de alta parte, intre executiv, ca exponent al puterii politice si aparatul administratiei publice (care nu se schimba dupa alegeri) pot apare neconcordante de opinii si interese si pot genera incompatibilitati in ceea ce priveste obiectivele politicii economice.

Asupra institutiilor statului actioneaza o serie de grupuri de presiune care promoveaza anumite interese, de cele mai multe ori divergente in raport cu cele ale societatii.

Realitatea a aratat ca guvernele opteaza de foarte multe ori pentru instrumente mai putin recomandate de teoria economica, dar mai usor de utilizat si cu implicatii electorale mai putin defavorizante. Se sustine ca implicarea factorilor politici in elaborarea si aplicarea politicii economice are ca rezultat sacrificarea unor alternative cu beneficii economice certe in favoarea unor alternative cu beneficii politice certe.

Politica economica poate fi considerabil influentata de relatiile economice si politice cu alte state sau organisme internationale. Ca urmare a raporturilor comerciale, de schimb valutar sau a acordurilor internationale semnate, politica economica a statului nu poate ignora efectele pozitive sau negative pe care situatia economica sau politica prezenta sau de perspectiva a tarilor cu care s-au stabilit astfel de relatii. Experienta deceniilor care au urmat celui de al doilea razboi mondial a aratat faptul ca institutiile suprastatale pot influenta in mare masura politicile economice, mai ales ale tarilor in dezvoltare.

De asemenea, firmele multinationale au o influenta majora, exercitand si presiuni asupra economiilor si guvernelor tarilor in care isi delocalizeaza productia.

Politici conjuncturale

Ansamblul masurilor prin care se urmareste rezolvarea problemelor pe termen mediu si scurt sunt cunoscute sub numele de politici conjuncturale. Acestea actioneaza pe un orizont de timp de maxim patru ani. Dintre politicile conjuncturale, cele mai cunoscute sunt: politica fiscal-bugetara, politica monetara si politica veniturilor.

Politica fiscal-bugetara consta in stabilirea ansamblului veniturilor si cheltuielilor statului pe parcursul unui exercitiu financiar (sau an fiscal). Este politica conjuncturala cea mai puternic influentata de mediul politic si echilibrul social al momentului. 

Orientarile in ceea ce priveste politica bugetara sunt doua:

-     232d34c ;     232d34c ; cea liberala sustine un buget in stare de neutralitate, echilibrat, in sensul ca nivelul cheltuielilor nu trebuie  sa depaseasca pe cel al veniturilor. De asemenea, impozitele, care se formeaza ca venituri la bugetul de stat, trebuie sa fie neutre pentru activitatea economica (adica nu introduca distorsiuni in economia nationala).

-     232d34c ;     232d34c ; politica bugetara de tip interventionist transforma bugetul intr-un adevarat instrument de politica economica. Pentru impulsionarea activitatii economice, statul poate cheltui mai multe resurse la un moment dat (peste nivelul celor de care dispune) cu scopul finantarii unor obiective investitionale, pentru a obtine  efecte de antrenare a celorlalte activitati din economia nationala




Eficacitatea politici bugetare este demonstrata de posibilitatea de a controla strict modul de utilizare a resurselor si de a evalua cu precizie efectele presiunii fiscale asupra agentilor economici. Numai politica bugetara permite realizarea investitiilor publice, concentrarea precisa asupra anumitor obiective prin utilizarea cheltuielilor sau a veniturilor fiscale.

Totusi, sunt autori care sustin, asa cum se va vedea in capitolele urmatoare, ca efectele multiplicatoare ale deficitului bugetar sunt compensate de efectele inhibatoare ale presiunii fiscale viitoare pentru acoperirea acestuia.

Politica monetara are ca obiective asigurarea sumei de bani necesare economiei nationale astfel incat sa se utilizeze deplin forta de munca si sa se  mentina stabilitatea preturilor. Politica monetara actioneaza asupra a doua categorii de variabile economice: cantitatea de bani (masa monetara) si „pretul banilor” (rata dobanzii).

Politica monetara contribuie la mentinerea echilibrului economic general, incercand sa mentina inflatia si cursul de schimb in limite favorabile cresterii activitatii economice si schimburilor externe. Politica monetara poate avea si obiective pe termen scurt si foarte scurt. De exemplu, Banca Centrala poate lua masuri pentru stimularea infuziei de capital strain in economia nationala.

Politica veniturilor se defineste ca fiind ansamblul mijloacelor prin care puterea politica actioneaza asupra procesului de formare a veniturilor primare. Obiectivele politicii veniturilor sunt atat economice, cat si sociale:

-     232d34c ;     232d34c ; economice

Ø     232d34c ;  obtinerea unei cat mai bune compatibilitati intre nivelul somajului si nivelul preturilor

Ø     232d34c ;  imbunatatirea raportului competitivitate/cost la nivel microeconomic

- sociale

Ø     232d34c ;  reducerea inegalitatilor intre venituri

Ø     232d34c ;  garantarea unui nivel minim al venitului

Ø     232d34c ;  asigurarea motivarii unor categorii sociale pentru ridicarea nivelului competitivitatii.

Mijloacele prin care este implementata politica veniturilor pot fi traditionale sau conjuncturale. Dintre mijloacele traditionale enumeram:

-     232d34c ;     232d34c ; garantarea salariului minim

-     232d34c ;     232d34c ; blocarea anumitor tipuri de venituri

Mijloacele conjuncturale presupun adaptarea nivelului veniturilor la modificarea nivelului mediu al preturilor prin indexarea salariilor (cresterea veniturilor indiferent de rezultatele activitatii) si prin dezindexare (cresterea veniturilor proportional cu dinamica rezultatelor activitatii economice).

Politica veniturilor impune existenta unui consens national, care, de regula se obtine relativ usor in perioadele de expansiune economica.

 

Politici structurale reprezinta masurile ce trebuie luate de administratia publica si care vizeaza orizonturi de timp lungi cu obiective referitoare la structurile fundamentale ale economiei. Dintre acestea mentionam politica industriala, politica sociala, amenajarea teritoriului etc. In paginile de fata de concentram numai asupra politicii industriale.

Politica industriala are drept scop ridicarea gradului de competitivitate a intreprinderilor, indiferent de forma lor de proprietate si de organizare.

Obiectivele politicii industriale sunt:

-     232d34c ;     232d34c ; elaborarea si punerea in aplicare a unei strategii pentru redresarea economiei aflata in situatii de recesiune sau criza;

-     232d34c ;     232d34c ; orientarea si dezvoltarea sectorului secundar, considerat motorul dezvoltarii economice;



-     232d34c ;     232d34c ; adaptarea economiei la cerintele procesului de globalizare.

-     232d34c ;     232d34c ; asigurarea independentei nationale in sectoarele industriale sensibile (energie, cercetare-dezvoltare);

-     232d34c ;     232d34c ; implementarea unui model de dezvoltare care sa se bucure de un consens cat mai larg;

-     232d34c ;     232d34c ; armonizarea dezvoltarii si eliminarea decalajelor dintre diferitele regiuni ale teritoriului national.

Transpunerea in realitate a obiectivelor politicii industriale  este posibila utilizand instrumente a caror specificitate depinde de tipul de economie. S-au conturat instrumente cu efect direct si instrumente cu efect indirect.

Instrumente ale politicii industriale cu efect direct:

-     232d34c ;     232d34c ; masuri de stimulare as ansamblului intreprinderilor industriale prin preturi, subventii, controlul concurentei etc.;

-     232d34c ;     232d34c ; masuri de stimulare a unor intreprinderi, in functie de rolul de antrenare pe care acestea il au in sectorul industrial.

Instrumente ale politicii industriale cu efect indirect:

-     232d34c ;     232d34c ; masuri de politica economica generala conjuncturala:

-     232d34c ;     232d34c ; masuri de dezvoltare a infrastructurii de transport si informationala

-     232d34c ;     232d34c ; masuri de dezvoltare  a sistemului de formare si pregatire profesionala;

-     232d34c ;     232d34c ; masuri de dezvoltare a activitatii de cercetare.

O problema majora o constituie definirea sectoarelor industriale strategice si definirea tehnologiilor strategice. Se considera ca in definirea sectoarelor industriale strategice, politica industriala trebuie sa stimuleze acele ramuri pentru care media ultimilor cinci ani a ritmurilor de dezvoltare este superioara medie internationale.

Definirea tehnologiilor strategice trebuie sa tina cont reducerea consumului de capital circulant si ofera cel mai inalt grad de obtinere a valorii adaugate.

Politica industriala are de infruntat doua mari obstacole:

-   contradictia dintre masurile de obtinere a avantajelor competitive si necesitatea mentinerii unui grad inalt al utilizarii fortei de munca;

-     232d34c ;     232d34c ; contradictia dintre tendinta oricarei tari de a-si proteja economia nationala si tendinta de liberalizare a comertului international.

In fata acestor obstacole tarile au apelat la asa-numitele politici de tip crenel. Aceasta politica consta in renuntarea la activitati industriale care se considera a fi insuficient de competitive pe piata mondiala si care nici nu au perspectiva unui cresteri ulterioare. In acelasi timp, sunt stimulate activitati industriale strict specializate care in prezent si in viitor un grad inalt de competitivitate. Politica crenelurilor s-a dovedit generatoare de importante efecte perverse. Astfel, a generat o rata ridicata a somajului si a crescut gradul de dependenta a pietei interne de productia altor state. In unele cazuri,  alegerea crenelurilor („varfurilor”) s-a dovedit a fi nerealista.

Alte tari au adoptat un alt tip de politica industriala, denumit „politica filierelor”. Aceasta se defineste ansamblul masurilor care dezvolta un lant de activitati complementare in care intreprinderile sunt legate prin activitati de vanzare-cumparare si dezvoltarea in comun a unui program de dezvoltare. Scopul final il constituie realizarea unui produs final de inalta competitivitate.

Practica a aratat posibilitatea existentei a trei tipuri de filiere: de antrenare; de independenta, prin care  s-a redus substantial necesitatea unor importuri. Politica filierelor poate avea si efecte perverse, in ceea ce priveste necesitatea unor importante surse de finantare, fara de care cerintele de interdependenta nu ar fi posibile.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre microeconomie si macroeconomie









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics