StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » microeconomie si macroeconomie
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Piata muncii



PIATA MUNCII

Piata muncii

Piata nationala a factorului munca este de o importanta deosebita, intrucat munca este factorul de productie determinant. De nivelul cererii si ofertei de munca, precum si de structura acestora depinde in mare masura calitatea procesului productiv si nivelul rezultatelor acestuia. Cu cat gradul de ocupare al fortei de munca este mai mare cu atat standardul de viata est mai ridicat, iar cheltuielile sociale ale administratiilor sunt mai reduse.



Factorii care influenteaza evolutia si dezvoltarea pietei muncii in general se grupeaza in doua categorii, dupa cum este vorba de piata interna si piata internationala a fortei de munca. Astfel, piata interna a fortei de munca este conditionata, in principal, de urmatorii factori:

a) evolutia produsului intern brut, respectiv a productiei industriale, agricole si a serviciilor;

b) evolutia tranzactiilor comerciale, a circulatiei monetare si a creditului;

c) restructurarea economiei nationale si a fiecarei ramuri in parte si aparitia unor noi domenii de activitate sub impulsul progresului tehnico-stiintific;

d) variatia productivitatii muncii la nivel de ramura sau sector, dar si la nivel individual s.a.

Piata internationala a fortei de munca evolueaza sub influenta urmatorilor factori:

a) gradul de dezvoltare economica a statelor si implicit conditiile (diferentele) de salarizare si de trai diferite;

b) amploarea investitiilor din fiecare tara;

c) migratia internationala a capitalului financiar;

d) politica economica adoptata in diferite tari, primitoare de forta de munca superior calificata (importul de inteligenta) etc.

In conditiile actuale, se manifesta o tendinta de segmentare a pietei muncii, in tarile dezvoltate economic, care se intemeiaza pe adancirea diviziunii muncii sociale, pe variatiile cererii si ofertei economice, pe nivelul de organizare sindicala a lucratorilor etc. In acest sens, se disting urmatoarele doua segmente de piata:

- piata primara, care include angajarile in intreprinderi de talie mare, care beneficiaza de multe ori de pozitii de monopol sau oligopol, cu o productivitate ridicata, puternic sindicalizate, si unde salariile sunt si ele mari, iar conditiile de munca bune;

- piata secundara, care se refera la forta de munca angajata in intreprinderi de talie mica, confruntate cu o puternica concurenta, unde nu exista sindicate si in care salariile sunt mici sau instabile, iar locurile de munca nesigure.

In general, piata muncii functioneaza dupa principiile de baza ale pietei - cererea, oferta, pretul, concurenta etc., dar toate acestea se manifesta in functie de marfa - forta de munca care, prin trasaturile sale, fiziologice, psihologice, sociale si morale, imprima anumite particularitati pietei muncii, precum:

a) pe piata muncii nu se negociaza intregul potential de munca al natiunii, ci numai acela care este cerut de factorul de productie - capital si este oferit de cei care sunt dispusi sa foloseasca capacitatea lor de munca. In legatura cu aceasta particularitate in raport cu celelalte piete, trebuie precizat ca, in conditiile actuale, dreptul la munca este un drept fundamental al omului intr-o societate democratica. De aceea, piata muncii are un grad ridicat de rigiditate, dar si de sensibilitate, conditionand echilibrul economic si pe cel social-politic;

b) in raport cu celelalte piete, piata muncii este mult mai organizata si mai reglementata, intrucat tranzactiile care au loc pe aceasta piata nu sunt doar simple relatii de vanzare-cumparare intre ofertanti si solicitanti. Prin negocierile de pe piata muncii, posesorii de forta de munca urmeaza sa-si realizeze nu numai aspiratiile profesionale, ci si pe cele familiale si sociale. De aceea, interventia statului pe aceasta piata este mai puternica decat pe celelalte piete, fapt ce imprima pietei muncii un grad ridicat de imperfectiune. Pe langa concurenta, salariu, productivitate marginala - ca instrumente naturale ale pietei muncii - exista si numeroase reglementari economico-juridice, un cadru reglementat institutionalizat, dinainte acceptat de catre agentii economici. Rolul statului pe aceasta piata se manifesta nu numai ca legislator (legi cu privire la angajarea si salarizarea lucratorilor, legi cu privire la reglementarea conflictelor de munca, legi referitoare la protectia sociala), dar si ca mediator si garant al interpret 656d34g arii legislatiei muncii (initiaza dialogul tripartit guvern-patronat-sindicate);

c) piata contemporana a muncii este una contractuala si participativa, in care negocierea si contractul de munca au un rol important in determinarea cererii si ofertei de munca. De asemenea, raportul dintre cererea si oferta de munca se manifesta in mod specific pe aceasta piata, permanent oferta fiind mai mare decat cererea, ceea ce determina existenta somajului.

d) piata muncii este o piata derivata, in sensul ca cererea de munca se formeaza in stransa legatura cu cererea de bunuri si servicii. Daca cererea de bunuri si servicii este mare, nivelul productiei trebuie sa se adapteze in consecinta, iar cererea de forta de munca va fi si ea la un nivel ridicat.

Piata muncii este un subsistem al economiei de piata, care, in procesul de dezvoltare si functionare a economiei nationale, indeplineste importante functii de ordin economic, social si educativ, cum ar fi:

- alocarea judicioasa a resurselor de munca pe ramuri si sectoare de activitate, pe profesii si in teritoriu, in concordanta cu volumul si structura cererii de forta de munca;

- combinarea fortei de munca cu factorul de productie - capital, asociere ce presupune atat complementaritatea, cat si substituibilitatea eficienta a acestor factori;

- formarea si repartizarea veniturilor in societate, atat a veniturilor primare, cat si a celor derivate;

- crearea unui cadru formativ-educativ, ce presupune masuri, reglementari si informatii, in directia orientarii, perfectionarii si reconversiei profesionale a fortei de munca.

Piata muncii reflecta felul in care se asigura resursele de munca pe ramuri, sectoare, profesii si niveluri de calificare.

Marimea ofertei de munca este diferita in timp si spatiu datorita influentei unui ansamblu de factori, intre care cei mai semnificativi sunt:

a)     dimensiunea salariului;

b)     raportul dintre utilitatea si dezutilitatea muncii;

c)      necesitatea de a continua sa existe salariatul si familia sa;

d)     sistemul de educatie si formare profesionala;

e)     continutul si durata muncii;

f)       securitatea ocuparii.

Oferta de munca se comporta atipic in raport cu pretul muncii (salariul), asa cum este ilustrat in figura de mai jos.

Fig. nr. 6 Evolutia atipica a salariului

Efectul de venit este rationamentul potrivit caruia o persoana inlocuieste timpul de munca cu timp liber, atunci cand salariul atinge un nivel care permite posesorului muncii sa aiba conditii de viata apropiate de aspiratiile sale. Efectul de venit presupune ca persoana respectiva se bucura de o putere de cumparare mai mare, datorita unor venituri mai mari, ceea ce ii da posibilitatea sa cumpere mai multe bunuri, inclusiv timp liber.

Efectul de substitutie este rationamentul potrivit caruia o persoana salariata inlocuieste o parte mai mare sau mai mica din timpul sau liber cu timp de munca suplimentar care are ca efect un venit mai mare. Pe masura ce salariul orar creste, anumite persoane cauta sa lucreze mai multe ore, asa ca fiecare ora libera presupune un sacrificiu mai mare. Efectul de substituire stimuleaza o persoana sa lucreze un timp mai mare; iar efectul de venit o stimuleaza sa lucreze mai putin. Marimea relativa a acestor doua efecte determina forma curbei ofertei individuale de munca. Indivizii hotarasc atat asupra cantitatii de munca pe care o ofera, cat si asupra calitatii acesteia



 

Oferta de munca, in genere, are caracter relativ rigid, exprimand o piata a muncii cu concurenta totdeauna imperfecta. Acest caracter se explica prin doua categorii de factori: economici, teritoriali si demografici, profesionali, ocupationali.

Factorii economici, teritoriali privesc absenta posibilitatilor sau dorintei persoanelor ori familiilor de a lucra in alt teritoriu, fara sa renunte la genul de activitate exercitat. Motivatia acestei imobilitati a ofertei de munca poate consta in: efortul banesc pe care il presupune schimbarea locului de munca in alta localitate, atasamentul omului de mediul economico-social, chiar daca nu are avantaje economice, surprizele necunoscutului etc.

Factorii demografici, profesionali, ocupationali privesc absenta posibilitatilor sau dorintei persoanelor de a-si schimba ocupatia sau locul de munca. Motivatia acestui comportament consta in: calificarea necorespunzatoare, slaba informare privind ocupatiile disponibile, insuficienta sanselor pentru reconversia fortei de munca, starea sanatatii, varsta, avantaje nonsalariale nesemnificative etc.

Toate acestea dovedesc ca oferta de munca are un dinamism specific, reflectand totodata corelarea stransa intre nevoia sociala de a cunoaste si a se dezvolta omul sub aspect profesional-cultural si nevoia economica de a valorifica pregatirea si de a obtine un venit, ambele aspecte interesand atat pe lucrator, cat si pe patron. Astfel, deciziile privind oferta de munca sunt luate in familie pe baza analizei veniturilor acesteia si a interesului de majorare a lor.

Activitatile care se initiaza sau exista in societate impun nevoia de munca, respectiv constituirea cererii de munca, in acord cu mecanismul pietei muncii.

Cererea de munca este o cerere derivata, rezultand din investitiile executate care, la randul lor, sunt efectul unei cereri de bunuri economice. Aceasta afirmatie explica de ce cererea de munca se exprima prin locuri de munca, iar fluxul ei porneste de la firme, institutii spre populatie.

Fig. nr. 7 Curba cererii de munca

Cererea de munca nu este constanta, ci se schimba, ca urmare a schimbarii preturilor in economie si a fluctuatiilor in cererea de bunuri economice. Cererea de munca are o anumita elasticitate, determinata, in mod deosebit, de disponibilitatea unor bunuri economice care pot fi substituite. Elasticitatea cererii de munca are importanta pentru deciziile privind stabilirea salariilor. Daca cererea de munca este elastica, intreprinzatorii vor fi dispusi sa abandoneze cu usurinta piata si, din acest motiv, va fi dificil pentru posesorul fortei de munca de a-si asigura marirea salariilor.

Cererea de munca este elastica in mai multe situatii:

- daca cererea pentru produsul final va fi elastica;

- daca munca poate fi inlocuita cu alta munca;

- daca alti factori de productie (indeosebi capitalul) pot fi inlocuiti cu munca;

- daca costurile datorate muncii reflecta o parte mare din costurilor totale.

Cererea de munca depinde de dinamica cererii de bunuri economice in conditiile tehnice si organizatorice predominante, ca si de intentiile sigure ale intreprinzatorilor, manifestate ca stoc si/sau flux banesc, care se intalnesc cu un stoc si/sau flux de servicii reprezentand oferta. Intr-un model foarte simplificat, se stabileste cu acest prilej un raport juridico-economic intre proprietarul muncii si proprietarul de capital. Un astfel de raport este complex si se realizeaza, de regula, prin intermediari ca: sindicate si manageri, care fixeaza pretul muncii (salariul), prin diverse compromisuri

Salariul reprezinta pretul muncii. De asemenea, el reprezinta un venit fundamental. Pe piata muncii oferta de munca se refera numai la munca remunerata cu salariu. Alte tipuri de cerere de munca nu fac obiectul acestei piete specifice.

Analiza pietei muncii si salariul in tara noastra se poate realiza tinand seama de urmatoarele relatii: munca-proprietate; munca-competitie; munca-putere publica.

Procesul de reforme declansat la inceputul anului 1990 urmareste, in esenta, crearea unei economii cu piata concurentiala performanta si durabila, in cadrul careia piata muncii are un rol primordial, reflectand problematica muncii ca fiind mai intai individuala si apoi sociala.

Somajul. Caracterizare

In termenii pietei muncii, somajul reprezinta excedentul ofertei fata de cererea de munca. In aceasta optica, somajul este un fenomen specific pietei muncii si este de natura exclusiv economica. Daca insa ne punem problema originii ofertei si cererii de munca, va trebui sa recunoastem ca nu o vom regasi numai in economie. Desigur, punctul de pornire il formeaza omul si societatea, dar cererea de munca nu este direct determinata de trebuintele acestora, ci de activitatea economica. Exista tari cu trebuinte enorme, dar cu economii slabe care genereaza o cerere de munca restransa.

Oferta de munca este influentata de economie, dar nu si determinata de aceasta. Conditia demografica ni se pare aici cea mai importanta. In extremis, omul nu poate trai fara activitate economica, fara sa produca, dar oferta de munca poate fi mult mai mare sau mai mica in raport de cererea de munca pe care o genereaza productia. Progresele stiintelor medicale, in mod deosebit, permit astazi controlul nasterilor ca proces demografic fundamental, dar comportamentul familial, cunostintele stiintifice despre fertilitate, procreare si inmultire, traditiile existente, politicile demografice si numerosi alti factori sociali sau naturali conditioneaza cresterea demografica - proces ce sta la baza ofertei de munca.

In concluzie, existenta somajului nu se datoreaza numai economiei; piata muncii este doar locul unde se deverseaza influentele tuturor factorilor si da expresie rezultantei negative care se constituie, prin interactiunea lor, sub forma de somaj.

Analize recente ale somajului in tarile membre ale OECD confirma aceasta idee, deplasand explicarea naturii sale din sfera stiintei economice in lumea faptelor usor de perceput. Somajul devine, astfel, rezultanta combinarii schimbarilor ce intervin in dinamica productivitatii, populatiei active si cresterii economice (PIB) care, la randul lor, au alte determinari concrete.

Explicatia are in vedere ca:

-         incetinirea cresterii PIB sub un anumit nivel sau scaderea acestuia, in conditiile in care ceilalti doi factori raman constanti, genereaza somaj sau, daca exista deja, il extinde;

-         daca la o evolutie a PIB cum este cea presupusa la punctul anterior productivitatea creste, somajul se amplifica mai mult, iar daca populatia activa se va mari, somajul va creste si mai mult;

-         daca PIB evolueaza in acelasi fel, iar productivitatea si populatia activa luate impreuna scad mai mult decat PIB, nu se va forma somaj, iar daca acesta exista, s-ar putea chiar resorbi intr-o anumita masura;

-         somajul poate sa apara sau sa creasca si cand PIB creste, daca populatia activa si productivitatea luate impreuna cresc mai mult, sau evolueaza una crescand si alta scazand de asa natura incat cresterea realizata o depaseste pe cea a PIB.

Complexitatea naturii somajului face din acesta un fenomen neomogen, de forme diferite in functie de preponderenta factorilor generatori.

Analiza clasica ne releva somajul voluntar determinat de refuzul de a se angaja al celor ce estimeaza ca salariul si conditiile de munca nu recompenseaza in mod corespunzator eforturile pe care ei le consimt atunci cand lucreaza. Aceasta forma de somaj exista numai pentru cei care doresc un salariu superior celui ce se formeaza pe piata ca expresie a raportului cerere-oferta de munca.




  Intrucat comportamentul ce sta la baza somajului voluntar ar putea exista oricand, s-a formulat concluzia ca in orice societate exista un somaj natural care nu poate fi resorbit, un somaj permanent, denumit si somaj normal pentru ca nu este determinat de factori conjuncturali si monetari. De aceea, economistul francez Edmond Malinvaud il denumeste somaj neinflationist. In literatura de profil este cunoscut si ca somaj NAIRU (care nu determina accelerarea salariilor). In perioada anilor '30 ai secolului nostru, J.M. Keynes remarca existenta unui alt gen de somaj, amplu la acea data, pe care il denumeste somaj involuntar. Economistii de dupa Keynes l-au numit somaj keynesian.

Somajul ciclic este excedentul ofertei de munca a carei geneza ciclica este determinata de conjunctura economica si caracterul sezonier al diferitelor activitati. Aceasta denumire se aplica pentru:

-         somajul conjunctural cauzat de alternanta perioadelor de prosperitate si depresiune care caracterizeaza lumea industrializata;

-         somajul sezonier provocat de sezonalitatea unor activitati precum constructiile si agricultura.

Somajul structural este determinat de tendintele de restructurare economica, geografica, zonala, sociala etc. care au loc in diferite tari, mai ales sub incidenta crizei energetice, revolutiei tehnico-stiintifice, inchiderea firmelor nerentabile, perimarea unor produse si, o data cu acestea, a unor meserii, datorita modificarii gustului si optiunilor consumatorilor. In aceasta categorie se include si somajul din tarile sarace cu crestere demografica, dar lipsite atat de capital, cat si de competentele necesare exploatarii resurselor umane.

Somajul tehnologic este determinat de inlocuirea vechilor tehnici si tehnologii cu altele noi, precum si de centralizarea unor capitaluri si unitatilor economice ducand la restrangerea locurilor de munca. Procesul generator pentru aceasta forma de somaj consta in substituirea muncii cu capitalul.

Somajul tehnic - stare de inactivitate fortata impusa de discontinuitatile care survin in procesele tehnice de productie: greve, defectiuni ale unor masini si utilaje, intreruperea energiei etc.

Somajul frictional sau tranzitoriu - starea de inactivitate momentana (termen scurt) care corespunde unei situatii sau faze intermediare ce se scurge intre incetarea activitatii in cadrul unui loc de munca si incadrarea la un nou loc de munca. Are dimensiuni apreciabile in economiile marilor tari.

Somajul este un fenomen complex care poate fi abordat si dupa alte criterii care nu tin insa de natura sa.

Tinand seama de limitele unor asemenea definitii, devine clar ca masurarea somajului nu este decat o problema de estimare cat mai aproape de realitate. Somajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte:

Nivelul somajului - se determina atat absolut - ca numar (masa somajului) - cat si relativ - ca rata a somajului (numarul de someri/populatia activa) si difera pe tari, perioade si regiuni ale aceleiasi tari.

Pentru ca somajul a devenit o permanenta in toate tarile, ordinul de marime si cresterea sau descresterea celor doi indicatori ai nivelului somajului au dobandit si alte semnificatii decat cele relevate inainte. Existenta somajului nu exclude total si definitiv starea de ocupare deplina a fortei de munca. Ocuparea deplina a fortei de munca este, deci, echivalenta cu un somaj de nivel scazut reflectat printr-o rata de cateva procente. J.M. Keynes, precizeaza, de altfel, ca folosirea deplina a mainii de lucru inseamna absenta somajului, dar este compatibila cu somajul voluntar si frictional.

In Anglia anilor '20-'30 ai acestui secol, nivelul somajului pentru situatia de ocupare deplina a fortei de munca se ridica, dupa unii autori, la circa 3% din populatia activa. Pentru alte tari europene se admite ca imediat dupa al doilea razboi mondial acest nivel era ilustrat de o rata a somajului de 1-2%. Ulterior, in SUA, nivelul respectiv a crescut la 5%, dar s-a diminuat in anii '80, pe cand in Europa occidentala a crescut. Pentru a acoperi situatii extrem de diferite, se estimeaza ca, in prezent, ocuparea deplina a fortei de munca presupune un somaj de 1,5-4%.

Din moment ce ocuparea deplina implica un somaj peste un anumit nivel minim, s-a facut si pasul logic urmator, considerandu-se ca scaderea somajului sub minimul respectiv caracterizeaza o stare de supraocupare a fortei de munca. Dupa unii autori, un asemenea nivel echivaleaza cu o rata a somajului aproximativ de 1%. La acest nivel al somajului, mana de lucru devine foarte rara si costul sau pentru cei care angajeaza salariati tinde sa creasca mai rapid decat productivitatea. Criteriul economic al supraocuparii devine, astfel, momentul cand in activitatea economica, pentru noii angajati, are loc o crestere mai mare a salariului decat a productivitatii lor.

Intensitatea somajului este o alta caracteristica ce se impune atentiei. In functie de aceasta se poate distinge: somajul total care presupune pierderea locului de munca si incetarea totala a activitatii; somajul partial care consta in diminuarea activitatii depuse de o persoana, in special prin reducerea duratei saptamanii de lucru sub cea legala cu scaderea remunerarii; somajul deghizat care este specific mai ales tarilor slab dezvoltate, unde numeroase persoane au o activitate aparenta, cu eficienta (productivitate) mica, dar este intalnit si in tarile est-europene, inclusiv in Romania , la niveluri apreciabile.

Durata somajului sau perioada de somaj de la momentul pierderii locului de munca pana la reluarea activitatii. In timp, a avut loc o tendinta generala de crestere a duratei care difera pe tari si perioade istorice. Nu exista o durata a somajului legiferata, dar in numeroase tari exista reglementari care precizeaza durata pentru care se plateste indemnizatie de somaj si aceasta a avut tendinta de crestere, atingand in unele cazuri 18-24 luni.

In cea mai mare parte a tarilor, somajul de lunga durata este considerat un somaj continuu de mai mult de 12 luni. Acest gen de somaj este relevat, adesea, printr-o analogie cu un fir de asteptare format din cei aflati in cautarea unui loc de munca. In competitia care exista intre acestia, cei mai utilizabili in functie de cererea de munca a intreprinderilor sunt primii care parasesc firul de asteptare. Cei care raman sunt afectati de cresterea duratei somajului si aceasta cu atat mai mult cu cat ei vor fi supusi permanent concurentei noilor generatii care intra pe piata muncii. Pentru ei, dificultatilor initiale (calificare inadaptata, varsta etc.) li se adauga pierderea increderii in sine, aparitia problemelor de sanatate, precaritatea situatiei materiale, pierderea calificarii profesionale prin inactivitate.

Structura somajului sau a componentelor acestuia, formate prin clasificarea somerilor dupa diferite criterii: nivelul calificarii, domeniul in care au lucrat, categoria socio-profesionala careia ii apartin, ramurile de activitate din care provin, sex, categorii de varsta, rasa etc.

In ultimul deceniu se acorda foarte mare atentie studierii structurii somajului pe sexe si categorii de varsta. Se releva, astfel, ca femeile sunt mai afectate de somaj decat barbatii; de asemenea, tinerii (pana la 25 de ani) si varstnicii de peste 50 de ani in raport cu restul populatiei active.

Efectele somajului

Fenomenul somajului genereaza o serie de costuri atat personale, familiale, cat si sociale. Costul individual al somajului este egal cu diferenta dintre salariul real pe care salariatul il pierde atunci cand intra in somaj si indemnizatia sau ajutorul de somaj acordate acestuia de catre autoritatea publica. Efectele somajului se rasfrang nu numai asupra celor care au intrat in somaj, ci si asupra celor care fac parte din populatia ocupata, deoarece acestia participa cu o parte din veniturile lor la constituirea fondurilor publice de asigurari sociale. Un alt cost important al somajului il constituie (in anumite conditii) pierderile de productie si de venit pe care acesta le antreneaza. Sintetizand, se poate aprecia ca somajul reprezinta un fenomen care afecteaza, in diferite masuri, toate tarile lumii si care are numeroase consecinte economice si sociale negative. Dintre cele mai importante, amintim: - inutilizarea si irosirea unei parti din resursele de munca ale unei tari, aspect cu atat mai negativ cu cat societatea suporta cheltuieli insemnate cu educatia si pregatirea fortei de munca neocupate, cheltuieli care raman inca nerecuperate; - conduce la reducerea veniturilor populatiei si la cresterea tensiunilor sociale, constituind un factor de scadere a standardului de viata si de inrautatire a calitatii vietii; - contribuie la cresterea costurilor sociale pe care o economie trebuie sa le suporte sub forma ajutoarelor de somaj.

Masuri de diminuare a somajului si efectelor sale

Somajul ridica in toate tarile doua probleme foarte actuale: asigurarea in fapt a dreptului la munca si garantarea unor venituri pentru someri, spre a le asigura un minim de existenta considerat sau admis oficial ca fiind 'rezonabil'.

Garantarea unor venituri minime este o problema care se pune pentru un numar mai mare de oameni decat al somerilor, dar ne vom circumscrie referirile numai la acestia din urma. Una din modalitatile cele mai utilizate in acest sens este ajutorul sau indemnizatia de somaj. Ponderea sa fata de salariu si perioada pentru care se plateste difera pe tari. Recent, ponderea indemnizatiei de somaj in salariul unui celibatar oscila intre 28% in Marea Britanie si 55% in Italia, iar durata de acordare a acesteia, in saptamani, era de 65 in SUA; 51 in Canada, 52 in Germania si Anglia, 26 in Italia. In legatura cu acordarea acesteia se remarca practicarea unor sisteme care au numeroase prevederi limitative.



In Romania, reglementarile in vigoare stipuleaza acordarea ajutorului de somaj pentru o perioada de minimum 6 luni intr-un cuantum de 75% din salariul de baza minim pe tara brut

Ajutorul sau indemnizatia de somaj se inscrie, desigur, printre masurile de protectie sociala, dar cresterea somajului si mentinerea sa la niveluri relativ ridicate in mai toate tarile, implica o crestere rapida a sumelor folosite sub aceasta forma. In acest context, doua aspecte devin preocupante: cu toata cresterea, sumele folosite pentru plata indemnizatiei de somaj se dovedesc a fi tot mai mici in raport cu nevoile; sfera de cuprindere a indemnizatiei de somaj se largeste tot mai mult si nu i se mai poate face fata.

Indemnizatia de somaj reprezinta, in general, un sistem in cadrul caruia sumele antrenate se pot grupa pe doua mari distinctii sau functii: de asigurare si de asistenta pentru someri. In masura in care este destinata asigurarii, indemnizatia de somaj are rolul de a oferi un supliment sau o completare a mijloacelor de trai pentru o perioada determinata si atat timp cat persoana ce o incaseaza dovedeste ca este somer si ca realizeaza venit sub un anumit nivel. Privita insa ca asistenta, indemnizatia de somaj are o contributie importanta la diminuarea somajului prin sustinerea programelor de calificare, recalificare si reorientare a somerilor, precum si a programelor de incadrare in activitate. Daca tinem seama de aceste aspecte, devine clar ca functia de asigurare are caracter pasiv, iar cea de asistenta - activ.

Orientarea activa tot mai evidenta care se da indemnizatiei de somaj pune problema reconsiderarii acesteia, deoarece dintr-un simplu instrument de protectie sau un cost social si o frana in calea diminuarii somajului (un numar de oameni se multumesc cu ceea ce dobandesc pe aceasta cale si renunta sa reintre in activitate) cum era considerata la un moment, s-a transformat intr-o investitie in resursele umane pentru insertia somerilor in viata activa si sustinerea flexibilitatii pietei muncii.

Mijloacele necesare finantarii functiei de asistenta a indemnizatiei de somaj sunt obtinute de la bugetul de stat si se constituie prin promovarea unui mecanism de redistribuire a veniturilor la nivelul societatii. Functia activa a indemnizatiei de somaj nu se manifesta numai in mod direct, ci si indirect. Contributia sa la diminuarea somajului pe aceasta cale consta in descurajarea unora care vor sa-si abandoneze locul de munca (indiferent din ce motive) pentru a deveni beneficiari ai indemnizatiei de somaj, ceea ce se poate realiza prin stabilirea unui cuantum 'inhibator' al indemnizatiei. In completarea acesteia se adauga contributia indirecta prin incurajarea intreprinderilor de a oferi noi locuri de munca platite cu salarii mici, dar 'atragatoare' pentru someri, intrucat reprezinta mai mult decat indemnizatia de somaj. Actionand, pe de o parte, pentru stabilirea unei indemnizatii de somaj descurajante, iar pe de alta parte pentru a se crea noi locuri de munca cu salarii scazute, indemnizatia de somaj se manifesta ca 'moderator' al cresterii salariilor cu profunde implicatii pe piata muncii.

Desigur, exista si aspecte critice care decurg tocmai din caracterul activ al indemnizatiei de somaj si care nu pot fi evitate atunci cand se evalueaza aspectele sale de ansamblu.

O alta modalitate de asigurare a unor venituri garantate este 'impozitul negativ'. Acesta reprezinta, in esenta, un sistem de transfer de venituri in favoarea celor lipsiti. Schema dupa care el functioneaza prevede plata catre stat a unei alocatii care variaza dupa nivelul veniturilor; pentru cei fara nici un venit, alocatia reprezinta o suma minima considerata necesara; pentru cei cu venituri sub acest minim, alocatia scade pe masura ce castigul creste si inceteaza in momentul cand veniturile se ridica la nivelul minimului necesar.

Prin continutul lor, masurile ce au ca obiectiv reducerea somajului au efecte directe si indirecte asupra acestuia sau asupra consecintelor sale. Oricare dintre ele nu se limiteaza la un singur aspect, uneori efectele unei actiuni nefiind numai pozitive, ci contradictorii. Masurile pentru diminuarea somajului, dupa aspectul concret la care se refera, pot fi grupate in trei mari categorii: masuri care privesc direct pe someri; masuri care privesc populatia ocupata; alte masuri.

Din prima categorie se remarca: masurile de organizare a pregatirii si calificarii celor in cautarea unui loc de munca pentru a putea face fata noilor tehnici si tehnologii; facilitatile acordate de stat pentru crearea de noi intreprinderi care ofera locuri de munca si pentru crearea de noi locuri de munca in activitati publice. Sa remarcam, totusi, ca, in mai toate tarile, se pune concomitent problema 'rationalizarii' fortei de munca din sectorul public.

O mare importanta au dobandit, in ultimii ani, masurile pentru trecerea la noi forme de ocupare (angajare): angajare pe timp partial sau cu orar atipic; angajarea provizorie cu contract pe durata determinata (de obicei medie sau scurta); angajari specifice, stagii sau contracte de munca de tipuri deosebite, create in cadrul politicilor recente de diminuare a somajului, inexistente in trecut. Fata de ocuparea 'normala', aceste forme prevad angajari pentru obiective precise si limitate. Politica de diminuare a somajului prevede, la acest capitol, masuri selective pentru formarea si angajarea tinerilor si somerilor de durata lunga. De regula, asemenea masuri au ca rezultat asigurarea unor salarii mai mici decat cele 'normale'. Conducand la scaderea costului salarial al firmelor, ele sunt nu numai acceptate si practicate de utilizatorii de munca, dar si initiate de ei.

Din cadrul primei categorii de masuri fac parte si unele reglementari juridice inexistente mai inainte. Una dintre acestea consta in radierea din randul somerilor a acelora care pana la pensionare mai au o perioada egala cu perioada pentru care se acorda indemnizatie de somaj. In acest fel, oficiile de plasare a fortei de munca diminueaza numarul somerilor, pe termen scurt realizand o orientare a locurilor de munca spre alte categorii sociale.
 

Masurile ce privesc populatia activa ocupata au ca scop, pe de o parte, sa previna cresterea somajului printr-o calificare adecvata iar, pe de alta parte, ele tind sa diminueze somajul prin crearea de posibilitati suplimentare de angajare care se asigura prin reducerea timpului de munca si a duratei vietii active, precum si prin indepartarea imigrantilor si revenirea lor in tarile de origine.

De fapt, cea mai semnificativa problema care priveste populatia ocupata se refera la 'impartirea' muncii intre cei angajati si crearea unor noi posibilitati de angajare. Aceasta decurge din insasi realitatea cresterii lente sau chiar a descresterii, in anumite momente, a volumului necesarului de munca. In aceste conditii, singura maniera de a face sa lucreze cat mai multi sau chiar toti, este ca fiecare sa lucreze mai putin. Aceasta presupune o impartire a muncii la scara economiei si afirmarea unor noi principii de organizare a muncii si a productiei.

Considerata ca atare, 'impartirea muncii' nu poate reprezenta o masura de durata pentru diminuarea si resorbirea somajului. Ea trebuie neaparat completata cu amplificarea investitiilor si cresterea productivitatii in conditiile unei noi organizari a muncii. In ultima categorie este vorba de acele masuri care pot avea ca rezultat, pe termen mai scurt sau mai lung, acceptarea conditiilor proprii formelor noi de ocupare: nesiguranta sporita, durata zilnica mai mica, orar atipic, salarii mai mici.

Desigur, diminuarea reala a somajului nu poate fi decat rezultatul crearii de noi locuri de munca. Aceasta preocupare se materializeaza, adesea, printr-o crestere efectiva a locurilor de munca insotita de rezultate benefice corespunzatoare. Literatura economica atribuie aceasta crestere, in totalitate sau in cea mai mare parte, protectiei mediului natural. Dincolo de faptul ca aceasta corespunde intr-o oarecare masura cu realitatea si convine unor forte sociale si (sau) politice, masura se refera, in fond, la o gama larga de activitati, unele dintre ele avand doar legatura indirecta si indepartata cu protectia mediului natural. Crearea locurilor de munca decurge, de fapt, din tendintele generale ale dezvoltarii societatii contemporane, fiind atribuite de cei interesati in mod exclusiv protectiei mediului natural.

In contextul economic actual, principalele activitati direct creatoare de locuri de munca pe termen scurt sunt: reciclarea materiilor si materialelor utile; eliminarea si gestionarea deseurilor, protectia resurselor, intre care apa potabila si aerul au o importanta foarte mare; gestionarea padurilor, producerea surselor reinnoibile, dezvoltarea cercetarii stiintifice, implementarea si exploatarea realizarilor obtinute pe aceasta cale; promovarea actiunilor de depoluare a apelor uzate, reziduale, a instalatiilor necesare acestor procese.

Masurile pentru diminuarea somajului si ameliorarea conditiilor celor afectati de somaj figureaza printre revendicarile tuturor organizatiilor sindicale si sunt sprijinite de largi grupuri socio-profesionale. Programele de actiune ale sindicatelor cuprind insa si alte obiective care privesc populatia ocupata: garantarea locurilor de munca, cresterea salariilor si imbunatatirea conditiilor de odihna, inlaturarea marilor discrepante intre salariile medii ale barbatilor si cele ale femeilor etc

In literatura de specialitate, intalnim si o clasificare pe grupe a masurilor pentru ocuparea fortei de munca si diminuare a somajului, astfel: - masuri care vizeaza o mai buna repartitie a fondului total de munca prin: reducerea duratei saptamanale de lucru; scaderea varstei de pensionare; prelungirea scolarizarii obligatorii; extinderea locurilor de munca cu program redus; cresterea timpului afectat ridicarii calificarii; - masuri care se refera la indepartarea de pe pietele muncii a unor categorii de ofertanti, precum: descurajarea muncii salariale feminine; exilarea sau returnarea lucratorilor straini imigranti nenaturalizati inca; interzicerea sau restrictionarea imigrarii etc.;

- masuri care vizeaza inversarea procesului de substituire a factorilor de productie; daca in procesul industrializarii munca era substituita prin capital, in prezent, se mizeaza pe extinderea sectorului prestator de servicii si, deci, pe o reducere a substituirii muncii prin capital;

- masuri care asigura cresterea mobilitatii populatiei active, prin: imbunatatirea continutului invatamantului si asigurarea unei structuri adecvate a acestuia; orientarea profesionala a tinerilor spre domeniile cele mai dinamice ale activitatii economico-sociale; facilitarea deplasarii oamenilor la noile locuri de munca etc.

- masuri care se refera la crearea de noi locuri de munca pe baza de investitii, in special in domeniile si sectoarele cu sanse reale de dezvoltare in viitor.

Politicile pentru reducerea somajului pot fi de asemenea pasive si active. Politicile pasive actioneaza pentru reducerea efectelor somajului. Politicile active concentreaza eforturile institutiilor publice pentru eliminarea sau diminuarea cauzelor somajului.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre microeconomie si macroeconomie









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare