Sistemul european al bancilor centrale

SISTEMUL EUROPEAN AL BANCILOR CENTRALE

Potrivit prevederilor din Tratatul asupra UE, Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) este compus din Banca Centrala Europeana (BCE) si bancile centrale ale tuturor celor 25 state membre ale Uniunii Europene (conform art. 106(1)).

In acelasi timp, Eurosistemul cuprinde Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale din statele membre ale Uniunii Europene care au adoptat euro. Bancile centrale din tarile care nu au adoptat euro sunt membre ale SEBC avand un statut special - desi li se permite conducerea politicilor monetare nationale, ele nu iau parte la luarea si implementarea deciziilor in ceea ce 858g63i priveste politica monetara unica pentru zona euro.

In concordanta cu Tratatul de la Maastricht si cu Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale (denumit in continuare Statut), obiectivul principal al Eurosistemului este mentinerea stabilitatii preturilor. Fara prejudicierea acestui obiectiv, SEBC sustine politicile economice generale in UE, actionand in conformitate cu principiul unei economii de piata cu concurenta libera, favorizand o alocare eficienta a resurselor si respectand principiile stabilite (art. 3A).

Conform prevederilor din Tratat (art. 105(1)) si din Statut (art. 3), obiectivele principale ale SEBC sunt:

Ø      definirea si implementarea politicii monetare unice in zona euro;

Ø      conducerea operatiunilor de schimb valutar (conform art. 109 din Tratat);

Ø      mentinerea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;

Ø      promovarea unui sistem de plati eficient.

De asemenea, Eurosistemul isi propune sa contribuie direct la coordonarea politicilor autoritatilor competente privind supravegherea prudentiala a institutiilor de credit si asigurarea stabilitatii sistemului financiar. Asa cum este prevazut in Statut (art. 5) si pentru a indeplini obiectivele propuse, BCE impreuna cu bancile centrale nationale trebuie sa colecteze informatiile statistice necesare, fie de la autoritatile nationale competente, fie direct de la agentii economici.

Totodata, in Statut (art. 7) se precizeaza faptul ca Eurosistemul este independent, in realizarea obiectivelor sale nici BCE, nici bancile centrale nationale sau un alt membru al organelor de decizie neputand primi instructiuni din partea unui organism extern. Institutiile comunitare si guvernele statelor membre nu pot influenta organele de decizie ale BCE in indeplinirea sarcinilor lor, Statutul SEBC continand prevederi referitoare la asigurarea independentei membrilor organelor de conducere ale BCE.

Capitalul BCE este de 5 miliarde euro, bancile centrale nationale din statele membre fiind singurii actionari. Subscrierea de capital se face in functie de participarea fiecarui stat membru la PIB-ul comunitar si de numarul populatiei (art. 28 din Statut).

Banca Centrala Europeana

Banca Centrala Europeana reprezinta cea mai inalta autoritate monetara din zona euro. La fel ca Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii sau Banca Japoniei pentru monedele lor nationale, Banca Centrala Europeana este emitentul si paznicul constitutional al monedei unice euro. In activitatea sa, locul prioritar il ocupa stabilirea ratelor critice ale dobanzilor pe termen scurt, care determina in mod indirect ritmul cresterii economice. In calitate de creator al politicii monetare in zona euro, Banca Centrala Europeana este unicul si cel mai important determinant al stabilitatii si succesului monedei euro.

Dintr-o perspectiva istorica, Banca Centrala Europeana este succesorul institutional al Institutului Monetar European infiintat in 1994, care timp de patru ani si-a desfasurat activitatea pentru a se transforma intr-o banca centrala operationala.

Banca Centrala Europeana are sediul in Turnul Europei din Frankfurt - Germania si un numar de 1.105 angajati in anul 2002. Eurosistemul, ca intreg, cuprinde bancile centrale nationale ale celor 12 tari din zona euro si are peste 60.000 angajati.

Efectul cel mai important al introducerii euro este acela ca determina mutatii deosebite in structura si aplicarea politicii monetare in tarile zonei euro, care ocupa pozitii importante in ierarhia statelor lumii. Aceasta transformare este evidenta dupa introducerea euro, deoarece politica monetara joaca un rol esential in toate domeniile, de la crestere economica, inflatie, cheltuieli guvernamentale si rate de schimb pana la investitiile industriale si competitivitatea exporturilor.

Organizarea Bancii Centrale Europene

Procesul de adoptare a deciziilor in cadrul Eurosistemului este centralizat prin organele din componenta BCE: Consiliul Guvernator si Consiliul Executiv. Atata timp cat exista state membre care nu au adoptat inca euro, s-a considerat necesara activitatea unui al treilea organ, Consiliul General.

In concordanta cu art. 109A (1) din Tratat, Consiliul Guvernator se compune din membrii Consiliului Executiv al BCE si guvernatorii bancilor centrale nationale (Articolul 10.1. din Statut).

Consiliul Guvernator cuprinde astfel toti membrii Consiliului Executiv si guvernatorii bancilor centrale europene ale statelor membre fara nici o derogare.

Principalele responsabilitati ale Consiliului Guvernator sunt:

adoptarea strategiei si a deciziilor necesare pentru indeplinirea obiectivelor Eurosistemului;

formularea politicii monetare din zona euro, incluzand deciziile privind obiectivele monetare, ratele de dobanda etc.;

stabilirea cadrului necesar pentru implementarea lor.

Consiliul Guvernator se intalneste de cel putin zece ori pe an pentru a analiza stabilitatea economica europeana si pentru a formula politica monetara; in prezent, el se reuneste o data la doua saptamani, in ziua de joi. Periodic, Consiliul Guvernator se mai poate intalni in sesiuni speciale, in care caz participa si guvernatorii bancilor centrale din cele trei state membre ale Uniunii Europene care nu au adoptat euro.

In concordanta cu art. 109A (2) din Tratat, Consiliul Executiv este compus din presedinte, vice-presedinte si 4 alti membri (Articolul 11.1. din Statut).

Presedintele, vice-presedintele si membrii se aleg din randul persoanelor cu recunoastere si cu experienta in domeniul monetar sau bancar, trebuind sa fie cetateni ai statelor membre. Alegerea se face cu acordul guvernelor statelor membre, pe baza unei recomandari din partea Consiliului, dupa o consultare prealabila cu Parlamentul European si Consiliul Guvernator al BCE. Mandatul are o durata de opt ani si nu este reinnoibil.

Principalele responsabilitati ale Consiliului Executiv sunt:

implementarea politicii monetare conform strategiei si deciziilor Consiliului Guvernator al BCE;

pregatirea intalnirilor Consiliului Guvernator;

executarea acelor atributii care au fost delegate de catre Consiliul Guvernator.

Presedintele Consiliului European si un membru al Comisiei Europene pot participa fara vot deliberativ la reuniunile Consiliului Guvernator al BCE (art. 109B din Tratat). Presedintele BCE este invitat sa participe la reuniunile Consiliului European atunci cand acesta delibereaza pe probleme referitoare la obiectivele si misiunile SEBC.

BCE inainteaza un raport anual privind activitatile SEBC si politica monetara din anul precedent si pentru anul in curs, Parlamentului European, Comisiei Europene, precum si Consiliului European. Presedintele BCE prezinta acest raport Consiliului si Parlamentului European, care pot tine o dezbatere generala pe aceasta tema. Presedintele BCE si ceilalti membri ai Consiliului Executiv, la cererea Parlamentului European sau din proprie initiativa, pot fi alesi de comisiile competente ale Parlamentului European.

Prin articolul 45.2. din Statutul SEBC se stabileste componenta Consiliului General, astfel: presedintele, vice-presedintele BCE si guvernatorii bancilor centrale nationale. Ceilalti membri ai Consiliului Executiv pot participa, fara a avea drept de vot, la intalnirile Consiliului General.

Consiliul General urmareste indeplinirea obiectivelor asumate de BCE, care sunt necesare pentru realizarea celei de-a treia etape a Uniunii Monetare Europene. Consiliului General ii revin si responsabilitati prin care sa contribuie la:

colectarea datelor statistice;

pregatirea rapoartelor anuale ale BCE;

stabilirea regulilor necesare pentru standardele de contabilitate si raportarea operatiunilor BCE;

adoptarea masurilor privind stabilirea nivelului subscrierii de capital la BCE;

stabilirea conditiilor pentru angajarea membrilor BCE;

fixarea irevocabila a ratelor de schimb ale monedelor statelor membre fata de euro.

Pe parcursul celor trei etape ale unificarii monetare europene, au existat si alte institutii cu atributii in domeniul monetar si financiar: Comitetul Monetar si Comitetul Economic si Financiar.

Conform art. 109C din Tratat, in vederea coordonarii politicilor statelor membre pentru a asigura functionarea pietei interne, s-a instituit un Comitet Monetar cu caracter consultativ, care avea ca misiune:

sa urmareasca situatia monetara si financiara a statelor membre si a Comunitatii, precum si regimul general de plati si sa raporteze permanent Consiliului si Comisiei Europene;

sa emita opinii pentru aceste institutii, la cererea Consiliului sau a Comisiei, ori din proprie initiativa;

sa procedeze, cel putin o data pe an, la examinarea situatiei privind miscarea capitalului si liberalizarea platilor.

La inceputul celei de-a treia faze s-a instituit un Comitet Economic si Financiar, Comitetul Monetar fiind dizolvat.

Comitetul Economic si Financiar avea ca misiune:

sa emita opinii pentru aceste institutii, la cererea Consiliului sau a Comisiei, ori din proprie initiativa;

sa urmareasca situatia economica si financiara a statelor membre si a Comunitatii, precum si regimul general de plati al statelor membre si sa raporteze permanent Consiliului si Comisiei in legatura cu acest subiect, in special in ceea ce priveste relatiile financiare cu tarile terte si cu institutiile internationale;

sa procedeze, cel putin o data pe an, la examinarea situatiei privind miscarile de capital si liberalizarea platilor.

In ceea ce priveste presedintele BCE, art. 13 din Statutul SEBC prevede ca el poate fi inlocuit de vice-presedinte in cadrul intalnirilor Consiliului Guvernator si ale Consiliului Executiv. Presedintele sau vice-presedintele reprezinta Banca Centrala Europeana in exterior.

De la constituirea Bancii Centrale Europene pana in iulie 2003, a activat ca presedinte al BCE Willem F. Duisenberg, fostul presedinte al Institutului Monetar European si al Bancii Centrale a Olandei. Duisenberg era omologul european al lui Alan Greenspan (presedintele Sistemului Federal de Rezerve al SUA) si, prin urmare, unul dintre cei mai importanti lideri din lumea industrializata. Willem F. Duisenberg a activat ca presedinte al Bancii Centrale Europene timp de patru ani, in perioada 1999 - iulie 2003, pentru a fi urmat apoi in functie de francezul Jean-Claude Trichet. Desi mandatul presedintelui este de 8 ani, Regulamentul CE din 3 mai 1998 prevede impartirea acestuia intre cei doi - un german si un francez.

Conducerea si administrarea Sistemului European al Bancilor Centrale este supravegheata de Consiliul Executiv al Bancii Centrale Europene. Consiliul Executiv ia deciziile pe baza majoritatii de voturi, fiecarui membru revenindu-i un vot, cel decisiv apartinand presedintelui BCE.

Regulamentul BCE are o cuprindere generala. El este obligatoriu in toate elementele sale si direct aplicabil in orice stat membru. Recomandarile si rapoartele nu sunt obligatorii. Decizia este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii desemneaza.

In limitele si conform conditiilor stabilite de Consiliu, BCE este abilitata sa aplice amenzi si constrangeri in caz de nerespectare a reglementarilor si deciziilor sale.

In exercitarea puterilor si in indeplinirea misiunilor care le-au fost atribuite prin Tratat (art. 107) si prin Statut (art. 7), nici BCE, nici o banca nationala si nici un membru oarecare din organele lor de decizie nu poate solicita si nici accepta instructiunile institutiilor sau organelor comunitare, ale guvernelor statelor membre sau ale oricarui alt organism. Institutiile si organele comunitare, precum si guvernele statelor membre se angajeaza sa respecte acest principiu si sa nu incerce influentarea membrilor organelor de decizie ale BCE sau bancilor centrale nationale, in indeplinirea misiunilor lor.

Obiectivele si functiile Bancii Centrale Europene

Dupa cum se regaseste in art. 105(1) din Tratatul asupra Uniunii Europene si in art. 2 din Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale, "obiectivul primar al Sistemului European al Bancilor Centrale va fi acela de a mentine stabilitatea preturilor". Desi Banca Centrala Europeana are cu siguranta si alte responsabilitati, stabilitatea preturilor sau controlul inflatiei reprezinta obiectivul cel mai important al acestei institutii.

La fel ca in cazul tuturor bancilor centrale, principalul mijloc prin care Banca Centrala Europeana controleaza inflatia este influentarea nivelului ratelor dobanzilor interbancare. Ratele mai ridicate ale dobanzilor conduc la cresterea costului imprumuturilor si, prin urmare, la scaderea consumului; ele pot stimula economiile, indemnand agentii economici si populatia sa isi pastreze banii, mai degraba decat sa ii cheltuiasca. In mod corespunzator, ratele mai mari ale dobanzilor scad cererea globala pentru bunuri si servicii, ceea ce limiteaza cresterea economica si reduce inflatia. Invers, ratele mai mici ale dobanzilor sporesc cererea globala si impulsioneaza cresterea economica. Acest proces fundamental reprezinta baza oricarei economii industrializate.

Atunci cand nivelurile preturilor in cele 12 natiuni europene raman stabile, in timp ce preturile din cealalta tara explodeaza, nivelul mediu al preturilor in Europa nu se modifica foarte mult. Din acest motiv, Tratatul asupra Uniunii Europene a creat criteriile de convergenta drept o conditie pentru intrarea in Uniunea Economica si Monetara, pentru a se asigura ca tarile care doresc sa participe la zona euro trebuie sa demonstreze, inainte de a li se permite aderarea, cel putin un grad minim de convergenta ce poate fi sustinuta, tocmai pentru a reduce riscul necesitatii unei politici monetare nationale divergente, dupa introducerea monedei unice. Acum insa, dupa introducerea euro, criteriile de convergenta ofera putin confort. Semnele persistente de divergenta vor reprezenta o mare provocare pentru Banca Centrala Europeana multi ani de acum inainte.

Lucrul cel mai important care trebuie retinut in legatura cu Banca Centrala Europeana este acela ca ea este raspunzatoare pentru stabilitatea preturilor in intreaga zona a monedei unice. Fara a aduce vreun prejudiciu stabilitatii preturilor, BCE are misiunea sa sprijine politicile economice ale UE, actionand in conformitate cu principiile economiei de piata cu libera concurenta, favorizand o alocare eficienta a resurselor.

Conform art. 3 din Statutul SEBC, Banca Centrala Europeana are si alte responsabilitati, si anume:

de a implementa politica monetara unica in zona euro;

de a coordona operatiunile de schimb valutar;

de a pastra si administra rezervele oficiale ale statelor membre;

de a promova un sistem de plati eficient.

Pornind de la functiile generale ale oricarei banci centrale si analizand prevederile Statutului Sistemului European al Bancilor Centrale, pot fi considerate functii ale Bancii Centrale Europene urmatoarele:

Emisiunea de moneda

Ca toate bancile centrale, Banca Centrala Europeana reprezinta singura autoritate cu drept de emisiune a monedei unice, misiunea BCE fiind definita mult mai detaliat decat in mod obisnuit pentru o banca centrala.

Banca centrala asigura tiparirea bancnotelor si baterea monedelor metalice euro si ia masuri pentru pastrarea in siguranta a celor care nu sunt puse in circulatie, precum si pentru custodia si distrugerea, cand aceasta este necesara, a matritelor, cernelurilor si a bancnotelor si monedelor metalice retrase din circulatie.

Stabilirea si implementarea politicii monetare unice in zona euro

In cadrul politicii monetare pe care o promoveaza, BCE dispune de un set de instrumente si proceduri specifice:

conduce operatiunile de open-market (art. 18);

ofera facilitati de creditare permanente (art. 18);

stabileste regimul rezervelor minime obligatorii pe care bancile trebuie sa le mentina in conturi deschise la aceasta (art. 19).

Banca Centrala Europeana controleaza nivelul masei monetare si ratele dobanzii in zona euro.

Monitorizarea operatiunilor de schimb valutar

Politica valutara este un element important atat al politicii monetare, cat si al celei economice, ea trebuind definita intr-un cadru de cooperare, prin respectarea obiectivului stabilitatii preturilor, intre autoritatile monetare si alte institutii comunitare. Deoarece modificarile cursului de schimb al euro pot influenta stabilitatea preturilor in zona, BCE este obligata sa intervina periodic pe pietele valutare pentru a imprima cursului trendul dorit. Interventiile au loc pe baza rezervelor pe care bancile centrale le-au subscris la infiintarea BCE.

Banca Centrala Europeana elaboreaza si aplica politica privind cursul de schimb in zona euro, emite reglementari privind monitorizarea si controlul tranzactiilor valutare si al altor operatiuni specifice.

In concordanta cu art. 109 din Tratat, zona euro aplica o politica valutara unica in relatie cu celelalte valute, formulata utilizand procedurile stabilite de Consiliul European, BCE si Comisia Europeana.

Administrarea rezervelor valutare

In concordanta cu art. 30.1. din Statut, bancile centrale nationale furnizeaza BCE active de rezerva, altele decat monedele tarilor membre, ECU sau DST. BCE are toate drepturile in ceea ce priveste mentinerea si administrarea rezervelor valutare care ii sunt transferate.

Celelalte operatiuni cu active de rezerva raman la nivelul bancilor centrale nationale, in timp ce operatiunile din balanta de plati care depasesc o anumita limita trebuie aprobate de BCE cu scopul de a asigura echivalenta cu rata de schimb si politica monetara in UE. Fiecare banca centrala nationala poate fi creditata de BCE cu o suma echivalenta cu contributia ei (art. 31.2. din Statut).

Supravegherea sistemelor de plati in zona euro

BCE coordoneaza si supravegheaza sistemele de plati in zona euro, raspunzand de respectarea reglementarilor privind platile in intreaga zona (art. 22 din Statut). Daca transferurile electronice intre banci, institutii financiare, firme si persoane fizice nu decurg usor si sigur, integritatea euro este afectata. Reglementarile referitoare la plati privesc, in principal, supravegherea sistemului computerizat de plati transfrontaliere din Europa, sistem cunoscut sub numele de Sistemul transeuropean automat de decontare bruta in timp real (TARGET - Trans-European Automated Real-time Gross settlement Express Transfer system).

Supravegherea institutiilor de credit

In art. 25.1. din Statut se prevede obligatia ca BCE sa fie consultata ori de cate ori se are in vedere emiterea unor acte juridice care sa aiba legatura cu competentele ei, in special in domeniul legislatiei privind supravegherea prudentiala a institutiilor de credit din zona euro.

Din aceasta perspectiva, BCE are misiunea de a contribui la desfasurarea cu eficienta de catre autoritatile competente din tarile membre a politicilor de supraveghere prudentiala a institutiilor de credit, cu scopul de a asigura stabilitatea sistemului financiar (art. 25.2. din Statut).

Actioneaza ca banca a bancilor centrale nationale

In concordanta cu prevederile art. 19 din Statut, Banca Centrala Europeana solicita institutiilor de credit mentinerea rezervelor minime obligatorii in conturi la bancile centrale nationale in cadrul sistemului de rezerve minime al Eurosistemului. In acelasi timp, exista obligatia bancilor centrale nationale sa depoziteze o anumita suma de bani in conturile BCE, pentru care se plateste o dobanda redusa. Detinerile sub forma rezervelor minime ale institutiilor de credit sunt remunerate la rata operatiunilor principale de refinantare.

Desi necesarul rezervelor minime reprezinta un instrument important de politica monetara, el joaca un rol secundar in operatiunile zilnice ale Bancii Centrale Europene.

Sistemul rezervelor minime se aplica institutiilor de credit din zona euro si are drept scop asigurarea stabilitatii ratelor de dobanda si a lichiditatii structurale.

De asemenea, conform art. 17 din Statut, BCE si bancile centrale nationale pot deschide conturi pentru alte institutii de credit, entitati publice sau alti participanti pe piata si pot accepta active calificate ca eligibile pentru garantare.

Imprumutator de ultima instanta

Institutiile de credit din zona euro pot apela la Banca Centrala Europeana pentru a se imprumuta pentru nevoile lor de lichiditate (art. 18 din Statut). In general, imprumuturile interbancare sunt mai frecvente decat cele de la o banca centrala, iar BCE imprumuta numai atunci cand sistemul bancar ca intreg duce lipsa de lichiditati. Ea isi realizeaza activitatile de refinantare prin intermediul celor 12 banci centrale nationale ale Eurosistemului, fara a se implica de o maniera directa in tranzactiile de rascumparare.

Asigurarea legaturii cu organizatiile financiar-bancare internationale

BCE participa in prezent la intalnirile unor organisme internationale, cum sunt FMI, OECD, BRI etc.

In aceste relatii, Consiliul European, la propunerea Comisiei Europene si dupa consultarea BCE, hotarand cu majoritate calificata, decide pozitia pe care o ocupa UE la nivel international in ceea ce priveste problemele care prezinta un interes particular pentru Uniunea Economica si Monetara si, hotarand cu unanimitate de voturi, isi decide reprezentarea respectand repartizarea competentelor prevazuta la art. 103 si 105 din Tratat.

Statele membre pot negocia in instantele internationale si pot incheia acorduri internationale, fara insa sa aduca prejudicii competentelor si acordurilor comunitare in cadrul Uniunii Economice si Monetare.

Reprezentarea in organizatiile internationale trebuie sa fie conforma cu regulile acestora din urma. Relatiile dintre Uniunea Europeana si Fondul Monetar International trebuie guvernate de dispozitiile cuprinse in Statutul FMI. In calitatea lor de membre ale FMI, statele Uniunii Europene trebuie sa contribuie la aplicarea aranjamentelor practice care ar facilita supravegherea din partea FMI si expunerea pozitiilor UE, inclusiv avizul SEBC in instantele Fondului.

O alta institutie financiara internationala de importanta deosebita este Banca Reglementelor Internationale (BRI). Fondata (in anul 1930) initial pentru a se ocupa de transferurile legate de datoriile internationale, BRI a ajuns sa fie considerata "banca centrala a bancilor centrale". Alaturi de reglementarea platilor intre bancile centrale, BRI se ocupa de probleme privind cooperarea bancara, de acordurile privind regulile ce trebuie sa guverneze tranzactiile financiare internationale etc.

Bancile centrale nationale din zona euro

In concordanta cu prevederile Tratatului asupra Uniunii Europene, bancile centrale nationale sunt parti componente ale Eurosistemului. In consecinta, obiectivele specifice Eurosistemului trebuie indeplinite intr-o maniera colectiva. Eurosistemul sustine decizii centralizate si coerente si ofera cadrul organizatoric si institutional pentru aplicarea principiului descentralizarii. In consecinta, bancile centrale nationale joaca un rol important in realizarea obiectivelor si functiilor Eurosistemului.

In conformitate cu art. 14.1. din Statutul SEBC, fiecare stat membru trebuia sa se asigure, cel mai tarziu la data constituirii SEBC, ca legislatia nationala si statutul bancii centrale sunt compatibile cu prevederile Tratatului asupra UE si ale Statutului SEBC.

Fiind parte integranta a Sistemului European al Bancilor Centrale, bancile centrale nationale functioneaza in limitele principiilor si instructiunilor Bancii Centrale Europene.  

Inainte de introducerea monedei unice, 12 banci centrale nationale diferite formulau politica monetara in zona euro. Fiecare institutie, de la Bundesbank in Germania, pana la Banca Centrala a Irlandei, stabilea independent ratele dobanzilor la nivel national, desi exista o colaborare oficiala si/sau neoficiala. Incepand cu 1 ianuarie 1999, Banca Centrala Europeana a preluat autoritatea exclusiva pentru zona euro in domeniul politicii monetare.

Fara indoiala, cadrul multinational si multilingvistic al zonei euro a reprezentat o provocare pentru bancile centrale ale tarilor membre UE. Contributia bancilor centrale nationale in ceea ce priveste transmiterea mesajelor de politica monetara ale BCE in limbile nationale si cunoasterea contextului national cultural si a conventiilor de comunicare existente nu pot fi evaluate, cel putin in primii ani de viata ai monedei unice. Prin explicarea motivelor care stau la baza actiunilor BCE in spatiul politic national, bancile centrale nationale contribuie la informarea publicului din statele membre.

Caracterul federal al Eurosistemului se reflecta in alcatuirea organelor de decizie ale BCE: ca membrii ai Consiliului Guvernator, guvernatorii bancilor centrale nationale participa la deciziile de politica monetara. Diferitele comitete ale SEBC creeaza o legatura profesionala si umana intre bancile centrale nationale si BCE. Activitatea acestor comitete, cunostintele de specialitate si experienta nationala se reunesc pentru a contribui la luarea unor decizii eficiente la nivelul Eurosistemului.

Una din provocarile institutionale viitoare ale Eurosistemului se refera la necesitatea revizuirii practicilor si procedurilor in interiorul acestuia. Pentru a creste eficienta si a raspunde la cerintele pietei, trebuie sa se urmareasca imbunatatirea cadrului existent tinand cont de experientele primilor ani. O moneda unica stimuleaza mutatiile in structurile pietei, fapt care influenteaza practicile si regulamentele aplicate, determinand o revizuire acestora.

Tinand cont de mediul dinamic si in permanenta schimbare, o cooperare stransa in interiorul Eurosistemului poate fi benefica in acele domenii care nu sunt direct legate de obiectivele de politica monetara, dar care in mod traditional reprezinta cadrul in care isi desfasoara activitatea banca centrala. Aceste eforturi nu prejudiciaza distributia responsabilitatilor intre BCE si bancile centrale nationale.

Integrarea sistemului bancar european si a pietelor financiare prezinta importanta atat pentru bancile centrale nationale prin sporirea lichiditatii si scaderea costurilor pe care le presupunea operarea in mai multe tari, cat si pentru Banca Centrala Europeana, prin cresterea eficientei si implementarea corespunzatoare a politicii monetare unice.

In prezent se poate discuta despre un sistem bancar unic in zona euro, caracterizat prin: o piata monetara integrata pentru transferurile in euro; interconectarea bancilor nationale printr-o infrastructura de plati comuna; integrarea pietei de capital si a serviciilor financiare. La nivelul pietei bancare detailiste, bancile internationale trebuie sa trateze fiecare tara ca o piata individuala. Acesta datorita localizarii cererii, produselor bancare specifice fiecarei tari si diferentelor in ceea ce priveste regulile de protectie a consumatorilor si practicile de reglementare si supraveghere.

La nivel european, bancile centrale si autoritatile de supraveghere abordeaza problema din perspectiva unui sistem bancar unic, cu scopul de a mentine stabilitatea financiara in toata zona euro.

O moneda unica si o banca centrala comuna determina un sistem bancar unificat. Accesul la o sursa comuna de lichiditate si pe o piata monetara unica - ca si increderea intr-o moneda unica - creeaza legaturi puternice intre bancile centrale care opereaza in zona euro. Progresele inregistrate pana in prezent in domeniul integrarii sistemelor bancare nationale sunt remarcabile.

In primul rand, inca din primele zile ale circulatiei monedei euro s-a creat o piata monetara unica, pe care produsele financiare pot fi tranzactionate foarte rapid si cu costuri minime. Datele privind fluxurile comerciale transfrontaliere demonstreaza o puternica unificare a pietei. In acelasi timp, o parte importanta a activitatii denominate in euro se desfasoara cu participanti din afara zonei, in special cu Londra. Ponderea tranzactiilor transfrontaliere este redusa in cazul operatiunilor reversibile datorita mentinerii unor bariere legale si dificultatilor de decontare. Mai putin de 40% din activitatea interbancara se desfasoara in prezent cu participanti din zona euro, in anul 1998 participarea fiind de 60%.

In al doilea arand, infrastructura platilor de mare valoare pentru zona euro - incluzand TARGET, Euro I si EURO ACCESS FRANKFURT - este unificata. Fluxurile de plati intre aceste sisteme indica o crestere semnificativa a activitatii interbancare transfrontaliere dupa introducerea monedei unice. Tranzactiile transfrontaliere se deruleaza in proportie de 40% prin sistemul TARGET.

Un sistem bancar comun implica pentru autoritati doua probleme majore pentru realizarea stabilitatii financiare: vulnerabilitatea la socuri comune si potentialul contagios al unor probleme cu care se confrunta diferite state.

Integrarea determina oportunitati de crestere si contribuie la sporirea rezistentei sistemului. Ea aduce surse de finantare, nivelul diversificarii riscurilor creste, dar, in acelasi timp, integrarea implica o expunere mai mare la socurile comune ale institutiilor financiare.

Pentru marile banci, riscurile zonei afecteaza liniile specifice ale dezvoltarii, mai mult decat riscurile caracteristice fiecarui stat in parte. Un exemplu in acest sens il constituie scaderea pretului actiunilor la majoritatea bancilor europene, 30 din cele mai mari banci pierzand, in medie, 25% din valoarea lor. Deteriorarea conditiilor macroeconomice globale si reducerea volumului activitatii pietelor financiare a afectat toate institutiile, deci si bancile. In general, reducerea pretului actiunilor este mai pronuntata in cazul bancilor dependente de investitii sau cu expuneri mari de credit in diferite industrii. Toate acestea reprezinta elemente ale riscului comun pentru bancile din zona euro.

In prezent, bancile europene pot sa se imprumute peste granite in loc sa apeleze la bancile centrale nationale. Piata monetara unica poate astfel absorbi mai multe distorsiuni decat inainte. Bancile care opereaza in sistemul comun formeaza o retea care faciliteaza o propagare rapida a socurilor in zona, dintr-o tara in alta.

In timp ce responsabilitatea privind mentinerea stabilitatii financiare ramane la nivelul autoritatilor nationale, este necesara adancirea cooperarii intre bancile centrale din statele membre. Autoritatile europene considera ca o cooperare stransa este esentiala atat pentru reducerea riscului, cat si pentru rezolvarea unor probleme ce pot interveni pe parcurs.  

Emisiunea de moneda, stabilirea politicii monetare unice, coordonarea operatiunilor de schimb valutar, administrarea rezervelor valutare ale statelor membre si promovarea unui sistem de plati eficient sunt principalele functii ale Bancii Centrale Europene care necesita o analiza detaliata.