StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » banci si burse
Trimite articolul prin email Politica monetara – componenta esentiala a politicii economice : Banci si burse Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Politica monetara – componenta esentiala a politicii economice



POLITICA MONETARA – COMPONENTA ESENTIALA A POLITICII ECONOMICE



Politica monetara – concept, obiective


Politica monetara reprezinta o componenta esentiala a politicilor economice si se constituie din ansamblul actiunilor ce pot fi exercitate de autoritatile monetare asupra masei monetare si asupra anumitor active financiare in vederea corectarii sau orientarii economiei pe termen scurt sau mediu.




Politica monetara are un dublu caracter: atat unul monetar, urmarit la nivelul bancii centrale prin modificarea volumului emisiunii monetare cat si unul de credit, urmarit la nivelul bancilor comerciale prin modificarea volumului creditelor acordate economiei

Obiectivele generale ale politicii monetare si de credit sunt

stabilitatea preturilor;

cresterea economica;

asigurarea echilibrului balantei de plati;

ocuparea fortei de munca.

Politica monetara devine astfel o solutie a unei probleme dinamice de control intr-un mediu economic aflat in miscare. Astfel spus, banca centrala reuseste atingerea unei tinte propuse a carei formulare depinde de preferintele bancii in raport cu variabilele din mediul economic (de exemplu inflatia), utilizand si actionand asupra unei variabile de control, cum ar fi agregatele monetare, rata dobanzii, etc.

Majoritatea economistilor au sustinut ideea conform careia banca centrala ar trebui sa puna accentul pe stabilitatea preturilor ca obiectiv unic al unei politici monetare iar celelalte obiective cum ar fi cresterea economica, sau controlul somajului sa devina obiective intermediare. Stabilitatea preturilor mareste in mod direct bunastarea economica prin cresterea eficientei sistemului monetar si reducerea incertitudinii cu privire la viitor. Asa cum o arata cazul economiei SUA, o inflatie stabilizata la niveluri reduse imbunatateste performantele economice. 

Daca luam exemplul tarilor ce apartin Europei Centrale si de Est, caracterizate de o economie in tranzitie, vom intalni atat pareri care sustin ideea concentrarii obiectivelor monetare la stabilitatea preturilor, cat si pareri contrare.

Privind inapoi in timp putem vedea evolutia conceptelor, de la atribuirea de puteri miraculoase politicii monetare asa cum o fac monetaristii pana la a o considera prea putin importanta in a fi utilizata drept remediu al problemelor atat de grave cum sunt inflatia sau somajul asa cum este ea tratata de neokeynesisti.

Se pare ca cel mai notabil impact al principiilor macroeconomiei in planul politicii monetare este optiunea pentru obiectivul fundamental al stabilitatii preturilor. Acest obiectiv este urmarit de catre bancile centrale fie explicit, sub forma tintirii directe a inflatiei (de exemplu, in Marea Britanie sau Noua Zeelanda), fie implicit, prin tinte intermediare (de exemplu, SUA si Uniunea Monetara Europeana).


Instrumentele de politica monetara


Instrumentele de politica monetara difera de la caz la caz, in functie de pozitionarea tarii in sistemul relatiilor economice si politice internationale precum si de problemele si de necesitatile fiecarei economii luate in parte.

Cele mai utilizate instrumente de politica monetara sunt:

  1. Operatiunile pe piata deschisa (open-market operations);

Politica de open-market reprezinta interventia bancii centrale pe piata monetara, pentru a creste sau diminua, lichiditatile agentilor ce opereaza pe aceasta piata. 

Operatiunile de open-market au ca si caracteristici:

q     Variaza in functie de evolutia pietei si sunt determinate de orientarea pe care banca centrala doreste sa o impuna;

q     Banca centrala are un rol activ, alimentand piata monetara cu lichiditati, prin oferte proprii;

q     Au un dublu sens: permit bancii centrale sa acorde credite dar si sa imprumute pe aceasta piata, reducand lichiditatile bancilor si ale economiei.

Obiectul tranzactiilor il reprezinta: efectele de comert, bonurile de tezaur, efectele de mobilizare a creditelor ipotecare si de consum etc.


  1. Rata de baza a bancii centrale sau rata de refinantare (rata dobanzii de referinta);

Rata de refinantare (taxa scontului) reprezinta rata dobanzii pentru creditele acordate de catre banca centrala bancilor comerciale.

Rescontul se poate defini, pentru banca de emisiune, ca o achizitie ferma, cu plata imediata, a unor creante la termen, prezentate de bancile comerciale.

Modificarea ratei de refinantare influenteaza:

n      piata capitalurilor;

n      sfera creditului;

n      ritmul desfasurarii vietii economice.


  1. Rata rezervelor minime obligatorii;

Sistemul rezervelor minime obligatorii, instituit din grija de a asigura o lichiditate minimala, consta din obligatia bancii comerciale care constituie depozite sa consemneze in conturile sale deschise la banca de emisiune o suma dimensionata, de regula, prin cote procentuale. Are loc astfel un transfer de resurse de la bancile de depozit la banca de emisiune.


Multiplicatorul creditului = 1/rata rezervelor minime obligatorii


Elemente de diferentiere a sistemelor rezervelor minime:



baza de calcul pentru rezervele minime, respectiv suma asupra careia se aplica rata rezervelor minime;

rata rezervelor minime, care poate fi unica sau esalonata diferentiat;

modul de constituire a rezervelor.


Agregatele monetare - suport al politicii monetare


Masa monetara reprezinta ansamblul mijloacelor de plata, respectiv de lichiditate, existente la un moment dat in cadrul unei economii. Pentru a putea lua masuri eficiente de politica monetara este necesar sa se cunoasca exact volumul masei monetare. In acest context, masa monetara este obiectul asupra caruia se aplica masurile de politica monetara.

De-a lungul timpului, bancile centrale au incercat sa defineasca in mod cat mai realist masa monetara. Aceasta problema a devenit in timp extrem de dificila datorita expansiunii inventiilor financiare, care au generat o serie larga de active evaluabile in bani. Inca din 1980, Sistemul Federal de Rezerve al SUA a modificat aceasta definire, grupand instrumentele ofertei monetare in asa-numitele agregate monetare. BCE a adoptat si ea inca de la constituire aceste forme.

Agregatele monetare sunt marimi definite de catre autoritatile monetare, care servesc ca suport al politicii monetare.

Generalizand criteriile utilizate in selectarea agregatelor monetare se poate adopta o interpretare standard, care accepta cuprinderea in structura masei monetare a urmatoarelor active: 

n      moneda efectiva sau numerarul;

n      moneda de cont, respectiv disponibilitatile in conturile curente;

n      depunerile la termen si in vederea economisirii

n      alte active, cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate.

Mai exact, agregatul monetar desemneaza o parte a masei monetare autonomizata prin originea si functiile ei, prin agentii specializati care emit instrumente de plata, prin institutiile financiar-bancare care le gestioneaza si prin fluxurile economice reale pe care le mijlocesc.

In procesul circulatiei monetare, BCE mentioneaza existenta a trei sectoare: sectorul emitent de moneda, sectorul detinator de moneda si un „sector neutru” care este sectorul guvernamental.

Bazat pe considerente conceptuale si analize teoretice precum si pe folosirea experientelor altor banci centrale, Eurosistemul a definit un prim agregat M1=masa monetara in sens restrans, M2=masa monetara in sens propriu si M3=masa monetara in sens larg. Criteriul care sta la baza acestei clasificari este gradul de lichiditate al acestor instrumente.

Evolutiile volumului acestor agregate M1, M2 si M3 sunt publicate saptamanal, pentru saptamana in curs, saptamana trecuta si luna trecuta.

M1=masa monetara in sens restrans - contine numerarul aflat in circulatie si unele sume aflate in conturi de care se poate dispune imediat. Aceste active sunt sume nete de bani, cu lichiditatea cea mai mare si pot fi folosite imediat ca mijloc de schimb, fara nici un cost.

M2=masa monetara propriu zisa - cuprinde in plus fata de M1 depozite cu maturitate mai mica de 2 ani precum si depozite rambursabile cu preaviz in termen de pana la 3 luni. Acestea sunt active cu grad mare de siguranta doar ca nu pot fi obtinute imediat. Pentru putea fi convertite in componente ale lui M1 este necesara: depunerea unei notificari in avans, intarzierea platii, perceperea unor comisioane sau taxe.

M3=masa monetara in sens larg - cuprinde in plus fata de M2 instrumente cu grad ridicat de lichiditate cum ar fi: acordurile de rascumparare, cote-parti ale fondului pietei monetare, precum si instrumente de debit cu maturitate mai mica de 2 ani. Toate aceste active au fost incluse in calculul masei monetare datorita gradului lor ridicat de siguranta, precum si faptului ca au o lichiditate sporita.



Text Box: Valoarea in mld. USD

























Definirea agregatelor de catre Sistemul Federal de Rezerve nu difera ca principiu fata de modelul european. Diferente apar doar la capitolul intitularii pozitiilor. In plus mai apare un indicator L, care desemneaza suma totala, care de fapt nu este o expresie a masei monetare ci mai degraba ca un total al activelor cu cel mai inalt grad de lichiditate.


In Romania, in raport cu gradul de integrare a diferitelor active in structura masei monetare s-au construit agregatele monetare simbolizate cu M1 si M2, in care:

Ø      M1 grupeaza toate mijloacele de plata sub forma monedei efective (bilete la banca si moneda divizionara) si a depunerilor in conturi curente nepurtatoare de dobanzi si care reprezinta partea cea mai activa a masei monetare sau lichiditatea primara. Aceasta componenta mai poarta denumirea si de masa monetara propriu-zisa sau baza monetara.

Ø      M2 include, in plus fata de M1, ansamblul plasamentelor la termen si in vederea economisirii susceptibile de a fi mobilizate, denumit cvasimoneda sau lichiditate secundara. Aceste plasamente sunt facute sub forma depozitelor la termen in cadrul bancilor, depozitelor in conturile de economii, depozitelor cu destinatie speciala, cum sunt depozitele pe certificate de depozit la banci, depuneri pe termen fix la banci si alte institutii de credit, bonurile de tezaur.


Cererea si oferta de moneda


Cererea de moneda depinde, in primul rand, de volumul total al schimburilor mijlocite efectiv de moneda si de viteza de rotatie a acesteia.

Masa monetara (M) se afla in raport direct proportional cu volumul schimburilor, rezultat din potentarea volumului fizic al marfurilor si serviciilor vandute-cumparate (T) cu preturile si tarifele acestora (P). In acest timp, aceasta evolueaza invers proportional cu viteza de rotatie a banilor (V), respectiv numarul de acte de schimb pe care le faciliteaza o unitate monetara in orizontul de timp pentru care se calculeaza masa monetara. Formula masei monetare in circulatie este: M= T x P/V

In al doilea rand, masa monetara depinde de amploarea creditului de consum, de raportul dintre vanzarile pe credit si platile facute in contul creditelor ajunse la scadenta in perioada de referinta.

In al treilea rand, volumul tuturor insemnelor monetare este influentata si de comportamentul agentilor economici fata de moneda, sintetizata prin expresia intensitatea inclinatiei spre lichiditate.

Marimea cererii de moneda intr-o economie depinde de utilitatile acesteia, care sunt exprimate de facilitatile pe care le pot asigura disponibilitatile banesti.

Atunci cand moneda a indeplinit mai ales functii pasive – de mijlocire a schimburilor de bunuri economice, cand circulatia baneasca reprezenta un reflex al fluxurilor economice reale – masa monetara era conditionata mai ales de nevoile agentilor economici de a achizitiona bunuri materiale si de a plati serviciile necesare. Acesta este motivul tranzactional al cererii de moneda.

Pentru a putea cuantifica mai bine nivelurile cererii de moneda este necesar a cunoaste mobilurile pe care se bazeaza preferintele pentru lichiditate si anume: mobilul venitului, adica tendinta oricarui agent economic de a pastra bani lichizi, de a nu-i cheltui pe masura incasarii lor; mobilul afacerilor, pastrarea unui volum de bani in asteptarea unor plasamente mai avantajoase in viitor; mobilul prudentei, dorinta agentilor economici de a fi pregatiti pentru a face fata situatiilor neprevazute; mobilul speculatiei, constand in aceea ca, in anumite conditii, banii lichizi sunt un activ financiar superior fata de diferitele titluri de valoare, ceea ce ii determina pe detinatorii de economii sa le plaseze cu precadere intr-un asemenea activ.

Pentru a putea cuantifica mai bine nivelurile cererii de moneda este necesar a cunoaste mobilurile pe care se bazeaza preferintele pentru lichiditate si anume:

n      mobilul venitului;

n      mobilul afacerilor;

n      mobilul prudentei;

n      mobilul speculatiei.

Pornind de la aceste motivatii si considerente, J.M. Keynes a conceput si a explicat o functie a cererii de moneda, notata cu L  si formata din doua componente: L1 si L2.

L1 se refera la primele trei mobiluri economico-psihologice ale cererii de moneda (veniturile, afacerile, si prudenta). Aceste cereri variaza, de regula, odata cu modificarea produsului sau a venitului (Y) si se afla intr-o mica masura sub influenta ratei dobanzii. Deci L1= L1(y), unde L1>

L2 reprezinta cererea de moneda in scopuri speculative. Marimea ei depinde de nivelul ratei dobanzii, aflandu-se in raport invers cu acesta. In acest caz, L2= L2(i), cand L2>

Daca se insumeaza cele doua componente, delimitate intre ele prun mobilurile aratate, atunci ecuatia masei monetare cerute (Mc) devine: Mc = L1(y) + L1(i)

Oferta de moneda reprezinta cantitatea de mijloace de reglare a schimburilor, mijloace puse la dispozitia subiectilor economici nebancari de catre sistemul bancar. Crearea monedei de catre banci, prin intermediere financiara are loc prin multiplicarea creatiei monetare initiale a Bancii Centrale (emisiunea monetara).

Pe de alta parte, chiar crearea monedei primare de catre Banca Centrala reprezinta compensarea scurgerilor de moneda primara deja existenta in conturile institutiilor bancare deschise la Banca Centrala. Rezulta ca cele trei categorii de subiecti economici implicati in procesul de creare a monedelor - Banca Centrala, bancile si subiectii nebancari - au comportamente si functii diferite in cadrul aceluiasi gen de tranzactii, in conditiile incadrarii tranzactiilor sistemului bancar in limitele cererii de bani din economie, procesul de creare a banilor depinzand deci de cererea de bani.




Echilibrul pe piata monetara      


Piata monetara consta din ansamblul tranzactiilor cu moneda, din confruntarea specifica dintre cererea si oferta de moneda in functie de pretul ei (rata dobanzii).


Moneda - ca marfa - este omogena. Cu toate acestea, pretul tranzactiilor cu moneda difera in functie de numerosi factori: scadenta, suma tranzactionata, diferite grade de risc etc. Ajustarea acestei piete se face foarte greoi, piata monetara fiind o piata de oligopol, cu putini ofertanti de moneda.


Conceptul de echilibru monetar a capatat o semnificatie mai larga in literatura de specialitate dupa cel de-al doilea razboi mondial. Utilizat de Von Wieser, Aftalion, de Keynes ca principal promotor, el a fost dezvoltat si formalizat de Patinkin, Tobin, Friedman, care au un aport major la relevarea laturilor esentiale ale echilibrului monetar.

Intelegerea conceptului de echilibru monetar trebuie sa ia in considerare urmatoarele caracteristici:

n      echilibrul monetar constituie un proces obiectiv, influentat de procesele de productie si de circulatie din economia de piata

n      echilibrul monetar se manifesta ca tendinta, avand un caracter dinamic, determinat de mutatiile din sfera reala, de care sfera monetara este dependenta

n      dependenta proceselor monetare de cele reale este relativa, circulatia monetara exercitand, la randul ei, o influenta activa asupra proceselor materiale

n      echilibrul monetar se realizeaza atat prin coordonarea care trebuie sa existe intre oferta si cererea de bani, cat si prin coordonarile care trebuie sa existe pe celelalte piete din economie, in particular, pe pietele financiare.

Relatiile dintre echilibrul economic si echilibrul monetar sunt de asemenea natura incat existenta echilibrului monetar nu inseamna totdeauna si echilibru economic, acesta din urma depinzand de numerosi alti factori. Totodata, aparitia unui dezechilibru monetar poate prezenta o modalitate de compensare a unui dezechilibru economic sau financiar de sens opus.

Asigurarea echilibrului monetar presupune realizarea unor conditii:

raportul in care se afla cele doua sfere ale circulatiei monetare: sfera numerarului si sfera monedei scripturale. Considerate in conexiunea dintre ele, in continua lor miscare, cat si a tendintelor pe care acestea le presupun, aceste doua sfere participa, in anumite limite, la infaptuirea echilibrului monetar

proportia in care se distribuie capitalul agentului economic in propriu si imprumutat. Interdependenta dintre aceste resurse, ca o conditie a echilibrului, se dimensioneaza cu ajutorul bugetelor financiare ale agentilor economici si al sistemului de contracte economice intre acestia

emisiunea monetara, realizata de catre Banca Centrala, tinand seama de cerintele proceselor economice si de concordanta care trebuie sa existe intre circuitul valorilor reale si al celor monetare, poate contribui la echilibrul monetar;

modul in care se formeaza si se repartizeaza veniturile si cheltuielile prin intermediul bugetului de stat, al bugetelor locale

corelatiile care se asigura intre bugetul de stat si celelalte ansambluri valorice din economie constituie o conditie primordiala a realizarii echilibrului  monetar.

La un anumit nivel al ratei dobanzii - celelalte conditii fiind date - , evolutiile cererii si ofertei converg spre realizarea echilibrului pe piata monetara. Piata monetara se afla in stare de echilibru, cand, la un anumit nivel al ratei dobanzii (de) cantitatea de moneda oferita (Mo) este egala cu cea ceruta (Mc), acestea fiind egale cu Mme.


Echilibrul pe piata monetara
























Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact