StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Afacerea ta are nevoie de idei noi
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » banci si burse
Trimite articolul prin email Creditul si dobanda : Banci si burse Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Creditul si dobanda



CREDITUL SI DOBANDA


Continutul si trasaturile creditului in economia de piata

Formele creditului in economia de piata

Conceptul de dobanda si tipuri de dobanda



Continutul si trasaturile creditului in economia de piata


Creditul este un concept economic ce exprima relatii de repartitie ale unei parti din venitul national, prin care se mobilizeaza si se distribuie disponibilitati banesti din economie si se creeaza noi mijloace de plata, in scopul satisfacerii unor nevoi.




Pentru definirea creditului trebuie sa prezentam si alte acceptiuni cu privire la acest concept:

  1. creditul este o expresie a increderii („creditum” = lat. incredere in ceva sau cineva); aceasta confera creditului un caracter subiectiv. In practica, este vorba despre increderea creditorului in debitor, justificata de bonitatea acestuia si de capacitatea previzionata de rambursare.
  2. creditul este o expresie a relatiilor de distribuire. Aceasta pleaca de la continutul economic al creditului si anume transferul unei parti din venitul unor participanti la circuitul economic catre altii; acest caracter de transfer este insa unul temporar si presupune o contraprestatie (dobanda).
  3. creditul este o expresie a relatiilor de schimb; se refera la faptul ca orice credit inseamna un acord prin care anumite bunuri sau servicii ori bani sunt cedate in schimbul unei promisiuni de plata viitoare.[2]
  4. termenul credit desemneaza, de cele mai multe ori, tipurile de imprumuturi care sunt considerate a avea efecte monetare, provoca 111j93b nd fie majorarea ofertei de moneda (creditul bancar), fie extinzand substituentii monetari (creditul comercial).[3]


Elementele (trasaturile) creditului sunt:


participantii la raportul de credit;

caracterul contractual;

promisiunea de rambursare;

prudenta;

scadenta (termenul de rambursare);

dobanda;

utilitatea/eficienta creditului;

acordarea pentru obiective precise.


1. participantii la raportul de credit sunt creditorul si debitorul. Ei se mai numesc si subiecte ale raportului de credit. Se impart in trei mari categorii:

a. agenti economici. Acestia pot fi creditori, daca obtin rezultate financiare pozitive, in mod direct sau prin intermediul institutiilor financiare. Cea mai frecvent intalnita este insa ipostaza lor de debitori.

b. populatia. Se situeaza de foarte multe ori in ipostaza creditoare, datorita potentialului mare de economisire.

c. statul, care este creditor in cazul inregistrarii de excedente bugetare (destul de rar). Calitatea de debitor este insa mai des intalnita in toate economiile contemporane si genereaza datorie publica.


2. caracterul contractual, care se refera la faptul ca orice credit are la baza un contract incheiat intre cele doua parti, prin care se stabilesc drepturile si obligatiile fiecareia.


3. promisiunea de rambursare este angajamentul debitorului de a rambursa la scadenta valoarea capitalului imprumutat, la care se adauga dobanda, ca pret al capitalului. Datorita unei conjuncturi nefavorabile, debitorul se poate afla in incapacitate de plata sau poate intarzia cu achitarea sumelor ajunse la scadenta. Aceasta situatie poate fi prevenita prin analiza atenta a solicitantilor de credit de catre imprumutator.


4. prudenta.

Creditorii urmaresc ca solicitantii sa prezinte credibilitate in ceea ce priveste rambursarea creditelor la scadenta. In raporturile lor cu debitorii, creditorii sunt expusi unor riscuri care impun luarea unor masuri pentru garantarea creantei. In cazul in care la scadenta debitorul nu isi poate achita datoriile, creditorul, daca are garantii constituite in conditiile legii, pe baze contractuale, le poate executa.

Garantiile cerute pentru creditele acordate se impart in trei mari categorii:

a. garantii reale. Acestea sunt mijloace juridice de garantare a obligatiilor prin afectarea unui bun al debitorului, in vederea asigurarii executarii obligatiei asumate. Garantiile reale sunt de doua tipuri:

a.1. ipoteci (pentru bunuri imobiliare), care sunt o forma de garantie reala fara deposedare;

a. 2. gajuri (pentru bunuri mobiliare), care pot fi cu deposedare si fara deposedare.

Garantia reala mobiliara cu deposedare poate fi constituita de imprumutat numai asupra unor bunuri mobile, aflate in proprietatea sa exclusiva, de volum mic si valoare mare, aflate in stare buna de conservare, care se vor pastra in depozitele creditorului (tablouri, bijuterii, titluri de valoare etc).

Garantia reala mobiliara fara deposedare este, de regula, acceptata de creditori numai asupra bunuri cum ar fi stocurile de marfuri, produse ori materii prime, mijloace de transport, utilaje s. a., aflate in stare buna de functionare, cu conditia ca acestea sa fie asigurate impotriva riscurilor generale de avarii, furt, incendii la o societate de asigurare-reasigurare. Bunurile de stricta necesitate nu pot fi admise in garantie.

b. garantii personale. Acestea sunt mijloace juridice de garantare a obligatiilor, prin care una sau mai multe persoane se angajeaza, printr-un contract accesoriu incheiat cu creditorul, sa plateasca datoria debitorului, in cazul in care acesta nu o va plati el insusi. Formele de garantii personale aplicabile conform legislatiei romanesti sunt :

fidejusiunea (cautiunea);

- scrisori de garantie emise de banci, institutii financiare si de asigurari, autoritati administrative, alte companii ce au aceasta competenta.

c. alte garantii, pot fi reprezentate de gajul general (acelasi bun este pus drept garantie pentru mai multe credite), cesiunea de creanta, garantiile colaterale, moralitatea, notorietatea etc.

Cesiunea de creanta, desi nu face parte din categoria garantiilor reale sau personale, intrucat este un mijloc specific de transmitere a obligatiilor, se foloseste frecvent pentru garantarea propriu-zisa a creditelor. De exemplu, la acordarea creditelor, bancile romanesti solicita clientilor, in mod obligatoriu, ca prima garantie, cesionarea in favoarea lor a fluxului de lichiditati derulat prin banca.

Astfel, pentru aplicarea principiilor prudentei bancare, bancile romanesti accepta, in functie de situatia concreta a fiecarui solicitant de credite, constituirea unui mix de garantii, astfel :

garantii neconditionate de la Guvernul Romaniei; 

garantii bancare; 

depozite colaterale (cash colateral);

asigurare de risc financiar;

cesiune de creanta;

ipoteci;

garantii reale mobiliare;

fidejusiune (cautiune).

Pentru a fi acceptate de un creditor, garantiile trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

sa existe piete de desfacere sau potentiali cumparatori pentru bunurile propuse drept garantie;

sa poata fi transformate rapid in lichiditati;

sa fie materializate sub forma unui titlu sau inscris autentic;

bunurile sa fie in circuitul civil, sa se afle in proprietatea solicitantului sau a girantului si sa nu fie afectate de alte creante;

proprietarul bunurilor sa aiba capacitatea de a le aduce in garantie;

sa fie in stare corespunzatoare de functionare.




5. scadenta sau termenul de rambursare este stabilit prin contract si poate fi de la 24 de ore (pe piata interbancara) pana la 25-30 de ani (pentru obligatiuni sau pentru credite ipotecare). Creditele se pot rambursa in transe periodice sau intr-o singura transa la scadenta (cele pe termene foarte scurte).


6. dobanda, care este pretul capitalului imprumutat sau chiria pe care o plateste debitorul pentru dreptul de a folosi resursele imprumutate ale creditorului, pana la rambursarea lor. Se pot utiliza rate de dobanda fixe, valabile pe toata perioada creditului sau variabile, in functie de inflatie si de evolutia pietei. Rata dobanzii are o influenta covarsitoare asupra volumului creditelor acordate. In general daca rata dobanzii creste, scade cererea de credite si invers.


7. creditul trebuie sa fie un instrument eficient de finantare pentru nevoile debitorilor, dar sa aduca si venituri creditorilor. De exemplu, in cazul creditelor bancare, pentru agentii economici creditul este eficient atunci cand rata dobanzii platite este mai mica decat rata rentabilitatii economice realizate, iar pentru creditori, atunci cand dobanzile incasate acopera dobanzile platite la resursele atrase, cheltuielile de functionare si asigura si o marja rezonabila de profit.


8. acordarea pe obiective precise se refera la faptul ca un credit acordat pe o anumita destinatie, nu poate fi folosit decat in scopul pentru care a fost contractat, acest aspect fiind de regula specificat in contractul de credit. O exceptie o reprezinta, de exemplu, creditele bancare pentru nevoi curente acordate persoanelor fizice, in cazul carora nu se solicita justificarea modului de folosinta, insa nivelul dobanzilor percepute este destul de ridicat.



Formele creditului in economia de piata


Tipurile de credite in economia de piata se pot delimita dupa urmatoarele criterii[4]:


I. dupa natura economica si participantii la relatia de creditare:

-credit comercial;

-credit bancar;

-credit de consum;

-credit obligatar;

-credit ipotecar.

II. dupa statul juridic al debitorului:

credite acordate persoanelor fizice. Acestea pot fi credite pentru constructia de locuinte, credite de consum, credite pentru vacante, credite pentru studii, credite pentru tratamente medicale, credite pentru nevoi personale sau linii de credit pentru cartile de credit);

credite acordate persoanelor juridice. Acestea pot fi credite de exploatare, de scont, de investitii, speciale (pentru finantarea speculatiilor bursiere) etc.

III. dupa calitatea debitorului si a creditorului:

credite private (in care debitorul si creditorul sunt persoane juridice/fizice private);

credite publice (in care debitorul este statul).

IV. dupa intinderea drepturilor creditorului:

credite denuntabile, atunci cand creditorul isi rezerva dreptul ca, oricand inainte de scadenta, sa ceara rambursarea acelui credit;

credite nedenuntabile, in cazul carora creditorul are dreptul sa ceara rambursarea numai la o scadenta dinainte stabilita.

V. dupa modul de stingere a obligatiei de plata:

credite amortizabile, care se ramburseaza periodic, in transe;

credite neamortizabile, in cazul carora rambursarea se face intr-o singura transa la scadenta, impreuna cu dobanzile aferente.

VI. dupa termenul de acordare:

credite pe termen scurt (mai mic de 1 an);

credite pe termen mediu (1-5 ani);

credite pe termen lung (scadenta mai mare de 5 ani).


Vom detalia in cele ce urmeaza principalele tipuri de credite dupa natura lor economica:


CREDITUL COMERCIAL (Trade credit):

Reprezinta creditul pe care si-l acorda agentii economici apartinand aceleiasi ramuri economice si are ca efect accelerarea circulatiei capitalului real[5]. Imbraca de regula doua forme:

    1. creditul-cumparator, care se manifesta sub forma platilor in avans si reprezinta o prefinantare de catre beneficiari a produselor sau serviciilor pe care intentioneaza sa le achizitioneze;
    2. creditul-furnizor, care inseamna vanzarea marfurilor cu plata amanata. Majoritatea firmelor acorda si in acelasi timp beneficiaza de astfel de credite, care reprezinta o sursa importanta de elasticitate in sistemul financiar.[6]

In tarile dezvoltate, creditele comerciale reprezinta un instrument important de reducere a cheltuielilor cu dobanzile. Creditul comercial antreneaza emisiunea de titluri specifice, cum sunt cambiile si biletele la ordin. In cazul scontarii acestora la o banca, putem considera creditul comercial ca un suport pentru creditul bancar.


CREDITUL BANCAR (Bank loan)

Au drept specific faptul ca raportul de credit se desfasoara intre un agent non-bancar (persoana fizica sau juridica) si banca sau o alta institutie financiara. Are o mai mare flexibilitate decat creditul comercial, deoarece sumele disponibile pot fi orientate de beneficiar spre orice domeniu.

Creditele bancare se clasifica in primul rand dupa durata, astfel:

credite pe termen scurt. La modul general, acestea sunt:

- credite pentru aprovizionare, productie si desfacere. Ele se acorda in baza unui necesar de credite intocmit de firme si sunt destinate finantarii ciclului de exploatare. Se acorda firmelor care au rulaj mare prin banca si contracte ferme incheiate cu furnizorii si clientii. Sunt garantate in primul rand de bonitatea agentilor economici si apoi de stocurile de materii prime, materiale, produse in curs si produse finite finantate;

- credite pentru nevoi sezoniere, care se acorda fermelor agricole sau unitatilor cu activitate intrerupta, de regula, pe maximum 6 luni. Sunt garantate cu productia realizata sau prin cesionarea contractelor cu beneficiarii in favoarea bancii;

- liniile de credit (creditele revolving), care sunt credite acordate clientilor vechi si foarte buni ai bancii. Constau in acoperirea tuturor cheltuielilor curente de catre banca (prin onorarea cecurilor si a ordinelor de plata), urmand ca datoria sa fie acoperita din incasarile derulate obligatoriu in proportie de cel putin 60% prin banca. Garantiile sunt reprezentate de contractele cesionate in favoarea bancii si de bonitatea clientului. Datorita selectiei atente a clientilor, riscurile asumate de banca, in cazul acestor credite, sunt foarte mici.

- credite in valuta. Se acorda firmelor cu activitate de import-export, care au performante financiare peste medie, rulaj mare prin banca si contracte ferme incheiate cu furnizorii externi. Sunt destinate achizitionarii de materii prime, utilaje si mijloace de transport din strainatate.

credite pe termen mediu si lung; sunt in general credite pentru investitii si au urmatoarele destinatii:

realizarea de noi capacitati de productie;

modernizari tehnologice;

achizitia de utilaje si mijloace de transport de valoare mare si folosinta indelungata;



lucrari de constructii-montaj, etc.


CREDITUL DE CONSUM (consumer credit)

Reprezinta vanzarea cu plata in rate a unor bunuri de consum personal, de folosinta indelungata si de mare valoare (mobila, autoturisme, articole electronice si electrocasnice etc), exclusiv achizitia de locuinte. Pentru platile in rate este folosita, de regula, relatia comerciantului cu o banca. Principalul dezavantaj este ca, in conditii de insolvabilitate, cumparatorul este obligat sa restituie bunurile.


CREDITUL OBLIGATAR

Constituie o forma de credit aparte, pe termen mediu sau lung, care are ca suport titluri de imprumut specifice numite obligatiuni. Pot emite obligatiuni administratia centrala si administratiile locale (pentru finantarea unor deficite sau a unor investitii), marile companii si institutiile financiar-bancare.

Imprumuturile obligatare se pot clasifica dupa caracteristicile lor, astfel:

I. din punct de vedere al modalitatilor de lansare:

- direct de catre emitent;

- prin intermediul unui sindicat sau consortiu, format din banci sau institutii financiare.

II. din punct de vedere al modalitatilor de rambursare

imprumut rambursabil in rate constante (rata inseamna transa din credit plus dobanda corespunzatoare);

imprumut rambursabil in transe constante;     

imprumut rambursabil in intregime, la sfarsitul perioadei.

Obligatiunile se clasifica si ele astfel:

obligatiuni cu cupon (dobanda) fix;

obligatiuni cu cupon indexabil cu un procent stabilit in functie de activitatea intreprinderii;

obligatiuni convertibile in actiuni;

euro-obligatiuni (obligatiuni in devize convertibile lansate in afara tarii).


CREDITUL IPOTECAR (mortgage loan)

Reprezinta acel tip de credite acordate de banci si alte institutii financiare autorizate, destinat sa finanteze construirea, cumpararea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinatie locativa, industriala sau comerciala. Imbraca mai multe forme si este foarte dezvoltat in tarile europene cu economie de piata solida, dar mai ales in SUA, reprezentand una dintre cele mai importante surse de finantare a activelor imobiliare.

Avand in vedere normalizarea cadrului economic general, in Romania a crescut foarte mult in ultimii ani interesul pentru aceasta forma de creditare, existand premise incurajatoare pentru dezvoltarea pietei creditului ipotecar.

Printre masurile care se impun in vederea stimularii dezvoltarii acestui produs in viitor se numara:

  • acordarea de facilitati fiscale beneficiarilor de credite ipotecare;
  • relaxarea conditiilor de acordare, derulare si rambursare a creditelor ipotecare;
  • dezvoltarea pietei obligatiunilor ipotecare;
  • elaborarea unor reglementari privind  infiintarea unui fond de garantare a obligatiunilor ipotecare;
  • adoptarea legislatiei care sa permita titlurizarea creantelor ipotecare.



Conceptul de dobanda si tipuri de dobanda


Definitii ale dobanzii:

  1. suma de bani pe care o datoreaza debitorul creditorului sau, pentru folosirea sumelor imprumutate pana la rambursarea lor. Dobanda reprezinta un cost pentru debitor si un venit pentru creditor;
  2. „recompensa pentru renuntarea la lichiditati pe o anumita perioada de timp” (J.M. Keynes).

Factorii care influenteaza nivelul dobanzii in mod direct sau indirect pot fi sintetizati astfel:

raportul dintre cererea si oferta de credite in economie;

nivelul inflatiei;

stabilitatea economica si politica;

termenul de acordare a creditelor;

riscul de nerambursare din partea debitorului si lichiditatea acestuia;

necesitatea ca bancile sa desfasoare o activitate rentabila;

existenta altor variante de finantare pentru agentii economici.

Tipurile de dobanzi utilizate de bancile comerciale in economia de piata sunt:


I. dobanzi active (percepute la credite) si dobanzi pasive (bonificate pentru resursele atrase, adica pentru depozite si imprumuturi de refinantare). Nivelul dobanzilor active trebuie sa fie mai mare decat al dobanzilor pasive, pentru ca banca sa desfasoare o activitate rentabila.

Nivelul dobanzilor active este influentat de:

-nivelul inflatiei;

-nivelul cheltuielilor administrative ale bancii;

-gradul de risc al operatiunilor de credit;

- profitul bancar prognozat;

- cota de rezerva minima obligatorie instituita de banca centrala etc.

Nivelul dobanzilor pasive este influentat de:

- rata inflatiei;

- rata de refinantare sau taxa oficiala a scontului;

- ratele dobanzii practicate de celelalte banci;

- nivelul concurentei in sectorul bancar etc.


II. dobanzi fixe si dobanzi variabile (indexabile).


III. dobanzi normale, curente si dobanzi penalizatoare


IV. dobanzi simple si dobanzi compuse. Dobanzile simple se folosesc atunci cand scadenta nu depaseste un an, iar cele compuse atunci cand scadenta este mai mare de un an, caz in care intervine capitalizarea dobanzii, adica dobanda acumulata dupa primul an se adauga la capitalul initial, iar in anul urmator intra si ea in calculul dobanzii. Capitalizarea dobanzii se poate face nu numai anual, ci si semestrial, trimestrial sau lunar. Cu cat capitalizarea se face mai des cu atat dobanda este mai mare.


V. dobanzi nominale si dobanzi reale. Dobanda nominala este cea inscrisa in contractul de credit si solicitata de banca debitorilor. Dobanda reala este cea care ia in considerare si rata inflatiei. Relatia de calcul este:


unde



dn % = rata dobanzii nominale, dr % este rata dobanzii reale iar ri este rata inflatiei anuale. Aceasta se numeste ecuatia lui Fisher.

De aici rezulta ca:

de unde se poate observa ca rata dobanzii reale poate fi pozitiva (cand dn > ri, ) si negativa (cand dn < ri ).


Dobanda reala negativa la credite ii avantajeaza pe debitori, dar conduce la scaderea increderii populatiei in moneda nationala. Dobanda reala pozitiva la credite este rezultatul practicarii unor rate inalte in termeni nominali, ceea ce inseamna credite scumpe si descurajante pentru investitii.


VI. Din punct de vedere al nivelului la care se practica,[9] se disting in sistemul bancar romanesc:

rata lunara a dobanzii de referinta, introdusa in februarie 2002, care se calculeaza ca medie aritmetica, ponderata cu volumul tranzactiilor, a ratelor dobanzii la depozitele atrase de BNR si la operatiunile reverse repo din luna anterioara celei pentru care se face anuntul[10]. Rata medie anuala a dobanzii de referinta a BNR se calculeaza ca medie aritmetica ponderata cu volumul tranzactiilor a ratelor lunare ale dobanzii de referinta a BNR. Prin manevrarea acestei rate se poate actiona de catre banca centrala asupra volumului creditului din economie si asupra atragerii de capitaluri straine. Reducerea ei antreneaza o reducere corespunzatoare a dobanzilor bancare si stimuleaza creditele si investitiile.

- rata dobanzii la facilitatile permanente de credit ale BNR pentru bancile cu probleme temporare de lichiditate;

- rata dobanzii pentru facilitatea marginala de credit, care este rata la care bancile pot obtine imprumuturi de la BNR pe termen foarte scurt (overnight) – se mai numeste si rata lombard. Are un nivel inalt, cu scopul de a descuraja bancile sa apeleze la astfel de lichiditati.

- rata dobanzii pentru facilitatea marginala de depozit este rata la care bancile pot sa isi plaseze la BNR la sfarsitul zilei resursele excedentare. Nivelurile ratelor dobanzii sunt stabilite de Consiliul de administratie al BNR, in conformitate cu obiectivele de politica monetara.

- rata dobanzii la rezerva minima obligatorie are un nivel foarte scazut comparativ cu celelalte dobanzi de pe piata si imbraca doua forme: dobanda bonificata de Banca Nationala bancilor comerciale pentru rezerva corespunzator constituita si dobanda penalizatoare perceputa de aceasta bancilor comerciale, pentru neindeplinirea obligatiilor de constituire a unui anumit nivel de rezerva minima.



In mai 2005 se practicau in sistemul bancar romanesc urmatoarele nivele de dobanda:

-dobanda medie activa 20,5%;

-dobanda medie pasiva 6,32%;

-rata lunara a dobanzii de referinta 8%;

-dobanda la facilitatea permanenta de credit a BNR 20%;

-dobanda bonificata de BNR la rezerva minima obligatorie constituita de bancile comerciale 2% (lei), 0,7% (euro), 0,8% (USD).




Expresii - cheie:

Credit bancar

Credit obligatar

Credit de consum

Credit comercial

Credit ipotecar

Credite denuntabile

Dobanda de referinta

Rata dobanzii la facilitatea marginala de credit a Bancii Nationale

Dobanda la rezerva minima obligatorie

Dobanda cu prima de risc

Dobanzi active si dobanzi pasive

Dobanzi normale si dobanzi penalizatoare

Dobanzi nominale si dobanzi reale

Dobanzi simple si dobanzi compuse

Rata dobanzii anuale capitalizate

Garantii reale si garantii personale

Fidejusiunea

Cesiunea de creanta

Mix de garantii



Intrebari recapitulative:

1. Cum se poate defini creditul?

2. Care sunt trasaturile creditului?

3. De cate tipuri sunt garantiile ce pot fi admise de creditori?

4. Ce conditii trebuie sa indeplineasca garantiile pentru a fi acceptate de bancile comerciale din Romania?

5. Care sunt tipurile de credit dintr-o economie de piata, conform clasificarii dupa continutul economic?

6. Ce este creditul de consum?

7. Realizati o clasificare a creditelor bancare.

8. Prezentati creditul ipotecar si perspectivele de dezvoltare a acestui produs in Romania.

9. Care sunt factorii care influenteaza nivelul dobanzii in economie?

10. Care sunt tipurile de dobanzi practicate la nivelul sistemului bancar?

11. Ce este RDAC?




Teodora Vascu, Nicolae Dardac – Moneda si credit vol. 1, Editura ASE, Bucuresti, 2002, pag. 116

Thomas Fitch – Dictionary of Banking Terms, New York, 1993

Dictionar MacMillan de economie moderna, Ed. Codecs, Bucuresti, 1999, pag. 97 (versiunea in limba romana)

Teodora Vascu, Nicolae Dardac – Moneda si credit, vol. 1, Ed. ASE, Bucuresti, 2002, pag. 119

Teodora Vascu, Nicolae Dardac – Moneda si credit, vol. 1, Ed. ASE, Bucuresti, 2002, pag. 120

Dictionar MacMillan de economie moderna, Ed. Codecs, Bucuresti, 1999, pag. 97 (versiunea in limba romana)

Legea nr. 190 din 09/12/1999 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 611 din 14/12/1999, privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare

pentru detalii a se vedea subcapitolul de aplicatii

Prelucrare si actualizare dupa Teodora Vascu, Nicolae Dardac – Moneda si credit vol. 1, Ed. ASE, Bucuresti, 2002, pag. 126

Sursa BNR, Raport anual 2004






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact