StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » finantele firmei
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Stabilirea politici de dividend in practica



Stabilirea politici de dividend in practica

Tipuri de politici de dividend

In practica exista trei tipuri de politici de dividend printre care se numara[1] :

  1. Politica dividendului rezidual sau politica oportunista, in fapt o aplicatie a

modelului teoretic elaborate de J. E. Walter (1956) si are ca efect generarea unui flux de 636j98g dividende anuale fluctuante, acestea fiind platite numai dupa satisfacerea necesitatilor de finantare asociate adoptarii proiectelor de investitii, in conditiile mentinerii unui raport dorit de conducerea firmei intre datorii si capitalurii proprii. Ideaa care calauzste aceasta politica considera ca noile proiecte de investitie vor conduce la cresterea valorii de piata a actiunilor, iar actionarii vor fi remuneratii in primul rand prin castigurile din cresterea valorii actiunilor si numai in al doilea rand prin dividende distribuite. Aceasta politica are un caracter aleator asupra dividendelor, determina o crestere a riscului remunerarii capitalurilor proprii si in consecinta, poate conduce la reducerea valorii de piata a actiunilor. Aceasta tendinta negativa poate fi anulata prin sporirea valorii de piata a actiunilor urmare a eficientei foarte bune a proiectelor de investitii.



  1. Politica ratei constante(sau de participare directa la profit), constand in

mentinerea unui raport constant intre dividende si profiturile nete. Desi acesta practica apare in suficiente situatii concrete pentru a fi mentionata ca fiind una din principalele directii de actiune, ea apare mai curand ca un rezultat al negocierilor de tip politic decat ca efect al unor considerente de ordin economic. Astfel, in cazul in care asigurarea resurselor finaciare pentru investitii la nivelul firmei ar fi conditionata de reinvestirea profitului, dar si in cazul in care necesitatile de semnalizare ar obliga firma sa distribuie resurse substantiale sub forma dividendelor, sumele alocate nu ar fi influentate deloc de aceste aspecte, ci ar fi determinate in continuare pe seama aplicarii unor procente constante la profitul net. Este adevarat ca o astfel de politica, odata stabilite procentele alocate pe destinatii, nu va mai implica argumentatii din partea managerilor pentru o anumita orientare a fondurilor spre investitii, managerii fiind obligatii sa se limiteze la nivelul resurselor finaciare rezultate din calcul. Din punct de vedere al angajatilor, fie acestia salariati sau manageri de varf, o astfel de politica poate fi incurajatoare pentru desfasurarea unei activitatii mai profitabile, in conditiile in care sunt recompensati si prin intermediul cotelor de participare la profit. Pe de alta parte aceasta politica ar putea fi adeseori imposibil de argumentat pe seama unor considerente de ordin economic. Astfel in cazul in care necesitatile de resurse financiare pentru investitii ar fi superioare sumei rezultate prin aplicarea procentului negociat, aceasta suma va fi insuficienta, dupa cum, in caz contrar, ar exista o tendinta nejustificata spre risipa.

3.Politica unei sume constante distribuite ca dividend (politica de distribuire a unui

dividend in suma fixa sau cu o rata de crestere) sau a uneia in crestere, aceasta se inscrie in cadrul general al practicilor orientate spre satisfacerea intereselor investitorilor prin remunerarea directa a acestora, pentru mentinerea unui nivel ridicat al cursului bursier, astfel incat firma sa poate apela cu succes la piata de capital, prin emisiunea de actiuni, in momentul cand se confrunta cu necesitatile de finatare. Acesta politica se inscrie in cadrul general al necesitatilor de semnalizare a performantelor firmei : cat timp ea poate fi aplicata, dividendele vor creste permanent, ceea ce va face actiunile atractive pe piata. Se pune asadar accentul pe creare unei imagini favorabile a firmei, care va atrege potentialii investitori pentru cumpararea de actiuni odata cu emisiunile pentru cresterile de capital. Pe de alta parte nici o firma nu poate creste pe un orizont de timp infinit, iar o posibila sincopa in rezultatele favorabile ale firmei, care poate implica distribuirea unor dividende de o suma care sa nu se inscrie in trendul anterior, poate fi interpretata de piata ca un semnal al uni viitor mai putin atragator. In practica o astfel de politica nu poate fi aplicata pe termen lung. Este motivul pentru care firmele din economiile cu piete de capital dezvoltate nu procedeaza la cresterea dividenduluicu o rata constanta, ci, mai degraba la cresterea sumei acestuia numai atunci cand firma are certitudinea ca va repeta aceasta plata in viitor.

Dupa alti specialistii se considera ca exista o a patra forma de politica si anume politica dividendului regulat scazuta plus surplusuri. o astfel de politica prezinta de fapt un compromis intre plata unui dividend stabil sau cu o crestere relativ stabila si o proportie constanta din profit distribuita sub forma de dividende. Pentru firma avantajul consta intr-o mare flexibilitate, iar pentru investitorii, siguranta incasarii cel putin a unei sume minime din dividende.

In practica societatiile pot utiliza alternativ anumite politici de dividend, in functie de contextual economic sau de oportunitatiile de afacere.

Politica de dividend-comparatie internationala

In tarile dezvoltate se constata practicarea unor rate ridicate de distribuire a dividendelor in tarii precumMarea Britanie sau Statele Unite ale Americii si rate scazute in tarile continentale (Franta, Germania, Italia). Japonia se situeaza la un nivel mediu, ci oscilatii la apartenenta la unul sau altul dintre cele doua grupuri. Dupa cum evidentiaza W. Megginson[2], in statele cu o puternica traditie socialista (Franta) sau in cele cu o lunga istorie a interventionismului statal in economie (Italia) se tinde ca platile de dividend catre investitorii privati sa fie descurajate, iar in cele in care proprietatea privata este sacra, platiile de dividend sunt inteleseca fiind absolut normale. Aceste tendinte se manifesta si la nivelul statelor slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare.



Principalele concluzii care se desprind din analiza variabilelor legate de politica de dividend pentru tarile in curs de dezvoltare sunt[3]:

-orientarea profiturilor preponderent catre reinvestire si mult mai putin catre dividende, considerandu-se ca profitul reinvestit are un cost minim fata de celelalte alternative de finantare. Totusi nu se constanta nici o legatura intre rata de reinvestire si cresterea economica;

-dividendele prezinta o mare variabilitate in timp;

-unele state prezinta o serie de particularitatii privind politica de dividend, determinate de cadrul legislativ:

-in Chile, cel putin 30% din profit trebuie repartizat actionarilor ca dividend, cu exceptia cazului in care actionarii sunt de acord in unanumitate cu alocarea unor sume mai reduse cu acesta destinatie;

-in Brazilia si Turcia este reglementat un nivel minim al dividendului, ca procent din profit;

-in Filipine, statul primeste pentru actiunile detinute la diverse firme cel putin 50% din profit ca dividend;

-in Turcia, minim 50% din profit se distribuie ca dividend. Solutia gasita de manageri pentru asigurarea de resurse, de comun acord cu proprietarii firmei, este data de emisiunea de actiuni odata cu fiecare anunt de plata a dividendelor, actionarii achizitionand noi titluri pentru a nu-si dilua pozitia de control;

-uneori, anumiti factori specifici economiilor analizate determina un anumit comportament. Astfel in Chile se practica un sistem specific de amortizare, caracterizat de cheltuieli mari cu aceasta destinatie. Aceasta determina profituri mici, dar cash flow-uri disponibile mari. In aceste conditii firma poate plati 100% din profit sub forma de dividende si totusi sa se pastreze resurse finaciare pentru autofinantare.

Politica de dividend practicata de firmele romanesti

La nivelul firmelor romanesti se adopta trei grupe de politici deja analizate in cadrul acestui referat si anume:

-politicile de participare directa la profit, caracterizate prin asigurarea unei rate retiv constante de distribuire a dividendului (raport relativ constant dividend/profit net):




-politicile de rapartizarea unui dividend constant sau in crestere cu o anumita rata constanta, ambele in principiu garantate, ceea ce da un grad de certitudine actionarilor:

-politica reziduala a dividendului, respectiv cea in care nu se vor distribui dividende decat in cazul in care au ramas fonduri disponibile dupa realizarea tuturor investitiilor eficiente.

In tara noastra definirea clara a unei politici de dividend este greu de realizat avand in vedere instabilitatea monetara, legislativa particularitatile industriei romanesti. Multe societatii cu activitate productiva se confrunta cu active fixe uzate fizic si moral si cu supradimensionarea fortei de munca. Toate acestea necesita restructurari, care fac dificila stabilirea uni plan pe termen lung privind dividendele. Pana acum societatile financiare (S.I.F, banci) sau de asigurare au resusit stabilirea unor practici privind dividendele foarte aproape de o politica de dividend coerenta.

Pana in prezent, cinci societati de investitii financiare (SIF) au anuntat oficial Bursa de Valori Bucuresti cu privire la politica de dividende pentru anul acesta. SIF Banat- Crisana a propus un dividend brut de 0,06 RON/actiune, SIF Moldova 0,63 RON/actiune, SIF Oltenia 0,07 RON/actiune, iar SIF Muntenia tot 0,07 RON/actiune. SIF Transilvania propune dublarea capitalului social prin capitalizarea rezervelor din profitul net, astfel ca intentioneaza sa ofere gratuit actionarilor sai o actiune noua pentru fiecare actiune veche detinuta. Majorare de capital tot actiuni gratuite vor acorda si Banca Comerciala Carpatica, SIF Broker Cluj si Socep Constanta. Conducerea Bancii Transilvania propune si anul acesta majorarea capitalului cu 55%, adica 217,7 milioane RON. Din aceasta suma, 45% va veni din utilizarea profitului realizat in anul 2006 si 10% prin aport in numerar al actionarilor. Cei inscrisi in registru la data de 11 mai 2006 vor putea subscrie la pretul de 35 de bani pe actiune. Aerostar Bacau a propus un dividend brut pe 2006 de 0,87 RON/actiune, BRD de 0,3672 RON/actiune, iar Petrom de 0,0179 RON/actiune.



[1] Dragota, Victor; Ciobanu, Anamaria; Obraja, Laura; Dragota Mihaela, Management financiar, Vol II, Editura Economica, Bucuresti, 2003, p. 224.

[2] Megginson, William L., Corporate Finance Theory, Adisson Wesley, 1997

[3] Glen, Jack D.; Karmokolias, Yannis; Robert, R.; Shah, Sanjay, Dividend Policy and Behavior in Emerging Markets. To Pay or not to Pay, International Finance Corporation, Discussion Paper, 1995







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre finantele firmei









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics