StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
contabilitate CONTABILITATE

Contabilitatea este stiinta si arta stapanirii afacerilor, in care scop se ocupa cu "masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obtinute din activitatea persoanelor fizice si juridice", in care scop "trebuie ss asigure inregistrarea cronologica și sistematica, prelucrarea, publicarea și pastrarea informațiilor cu privire la poziția financiara, performanta financiara si fluxurile de trezorerie, atâst pentru cerintele interne ale acestora, cat si in relatiile cu investitorii prezenti și potentiali, creditorii financiari și comerciali, clientii, institutiile publice si alti utilizatori"

StiuCum Home » CONTABILITATE » contabilitate generala

Evaluarea, reconsiderarea si reevaluarea activelor generate de piata de capital



Evaluarea, reconsiderarea si reevaluarea activelor generate de piata de capital

A. Evaluarea titlurilor financiare

La societatile de valori mobiliare evaluarea titlurilor financiare presupune evaluarea elementelor structurale ale portofoliului propriu de valori mobiliare.

Pentru evaluarea acestora trebuie:

- sa se identifice titlurile din punct de vedere a duratei plasamentului, pe termen lung - imobilizari financiare si plasamente de trezorerie, investitii financiare pe termen scurt.



- sa se identifice obiectul de evidenta, adica stabilirea fiecarei categorii de titluri si apartenenta la cele doua categorii, plasamente pe termen lung si/sau plasamente pe termen scurt.

I. Evaluarea imobilizarilor financiare, a plasamentelor financiare pe termen lung.

In categoria imobilizarilor financiare sunt incluse titlurile de participare, titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu si alte titluri imobilizate.

Evaluarea acestor elemente de active se caracterizeaza printr-o serie de particularitati, functie de momentul in care se face evaluarea:

La intrare in patrimoniu evaluarea se face la costul de achizitie, numit valoarea de intrare, reprezentat de pretul de cumparare sau valoarea determinata prin contractul de achizitie ce se refer la titluri imobilizate ce face obiectul achizitiei. Eventualele cheltuieli de achizitie inregistrandu-se in conturile de cheltuieli de exploatare.

In cazul in care, titlurile cu venit fix (obligatiuni), sunt achizitionate la un pret de achizitie mai mare decat valoarea de rambursare, diferenta trebuie amortizata, pe durata de viata a titlului, pe seama cheltuielilor.

La iesirea din patrimoniu, evaluarea titlurilor de natura imobilizarilor financiare se analizeaza in contextul cesiunii, ce presupune:

- stabilirea pretului de cesiune, ca element de venit din vanzare;

- iesirea titlului din activul societatii, de unde si anularea valorii sale contabile, respectiv trecerea acestei valori pe cheltuieli.

Diferenta intre pretul de cesiune si valoarea contabila constituie rezultatul cesiunii (plus de valoare sau minus de valoare) ce apare la nivelul contului de rezultate.

Valoarea contabila cu ocazia cesiunii este o valoare bruta, iar scaderea din gestiune va tine cont, totodata, de un eventual provizion pentru depreciere care se impune a se anula.

In principiu, valoarea bruta este costul de achizitie, costul istoric (eventual reevaluat) al titlului cedat. Atunci cand cesiunea se refera la o fractiune dintr-un ansamblu de titluri de aceeasi natura, care confera aceleasi drepturi, costul de achizitie (intrare) al fractiunii cedate este estimat la nivelul costului mediu ponderat.

Daca imobilizarile financiare vandute au fost reevaluate sau au fost considerate initial la valoarea de piata, iar cresterea de valoare inclusa la "surplusul de valoare", respectiv la rezerve din evaluare, se impune respectand normele contabile internationale[1], utilizarea uneia din cele doua modalitati de tratare recomandate:

stornarea sumei rezultate din reevaluarea inregistrata anterior la venituri;

transferul sumei pe "retrained earnings", adica de retinut din profitul obtinut din vanzare, respectiv trecuta pe cheltuieli.

Rezonabila ni se pare prima abordare, care nu face altceva decat repunerea imobilizarii financiare la nivelul valorii de intrare, la costul istoric.

La inventarierea titlurilor de natura imobilizarilor financiare se evalueaza la valoarea actuala sau de utilitate a fiecarui tip de titluri, in functie de cotarea sau necotarea titlului. Valoarea de inventar a titlurilor cotate se stabileste pe baza cursului cel mai recent, iar a celor necotate in functie de valoarea posibila de negociat determinata, de regula, in functie de cursurile utilizate in tranzactiile cele mai recente.

De regula, cu ocazia evaluarii activelor imobilizate, la inventar, nu sunt admise compensari intre minusurile si plusurile de valoare chiar si intre obiectele de evidenta ce apartin aceleiasi categorii. Totusi, exista si exceptii, respectiv se pot compensa plusurile si minusurile de valoare aferente titlurilor de natura imobilizarilor financiare aferente aceleiasi categorii, altfel spus, titlurile de aceeasi natura, emise de aceeasi societate, dar achizitionate la date diferite, cu conditia ca evaluarea sa se faca in mod distinct.

La intocmirea conturilor anuale, titlurile imobilizate se evalueaza la valoarea actuala, respectiv la pretul pietii. In cazul in care, prin compararea valorii actuale cu valoarea de intrare rezulta o diferenta favorabila, aceasta nu se inregistreaza in contabilitate, iar pentru diferentele nefavorabile, nu se constituie, de regula, provizioane. Conform practicii internationale se pot constitui provizioane doar pentru titlurile imobilizate, in situatia unei posibile vanzari in perioada urmatoare, inainte de scadenta, sau in caz de risc de faliment al emitentului.

Pentru stabilirea valorii bilantiere a titlurilor imobilizate trebuie tinut cont de varsamintele ramase de efectuat pentru aceste titluri substractiv, dar si de eventualele provizioane pentru depreciere, in conditiile in care valoarea de inventar (pretul pietei) este inferior valorii de intrare (costuri de achizitie).

II. Evaluarea plasamentelor de trezorerie, a investitiilor financiare pe termen scurt.

Plasamentele de trezorerie, respectiv investitiile financiare, cuprind titluri financiare achizitionate cu intentia detinerii lor de societatea de valori mobiliare un interval de timp mai mic de un an.

In structura plasamentelor pe termen scurt sunt incluse actiuni si obligatiuni cotate si necotate, actiuni si obligatiuni emise si rascumparate si alte titluri de plasament si creante asimilate (bonuri de tezaur pe termen scurt, titlurile institutiilor financiare specializate, certificate de depozit s.a.).

La fel ca si la titlurile de natura imobilizarilor financiare, evaluarea investitiilor financiare pe termen scurt se realizeaza in cele patru momente: la intrare, la iesirea din patrimoniu, la inventariere si la inchiderea conturilor anuale.

La intrare, titlurile, reprezentand investitii financiare achizitionate sunt contabilizate la costul de achizitie, reprezentand fie pretul de cumparare, fie valoarea determinata in urma unui contract de achizitie.

Se impune a face si aici remarca, ce s-a facut si la cealalta categorie de titluri (imobilizarile financiare), ce constituie exceptia fata de celelalte structuri patrimoniale de activ, si anume: cheltuielile accesorii de cumparare nu fac parte din costul de achizitie, ci sunt inregistrate direct in cheltuielile de exploatare ale exercitiului.

La iesirea din patrimoniu, la cesiunea titlurilor de investitii financiare sunt urmarite in succesiunea celor doua operatii:

- vanzarea titlurilor, cand se foloseste pretul de vanzare (de cesiune);

- iesirea titlurilor din patrimoniu, ce impune anularea valorii lor contabile.

Diferenta, dintre pretul de vanzare si valoarea contabila (de intrare, cost istoric) constituie rezultatul cesiunii, ce poate fi un plus sau un minus de valoare si se inregistreaza pe venituri sau cheltuieli financiare.



Cesiunea se face la pretul de vanzare si este cel cuprins in documentele ce atesta vanzarea, fara a fi diminuat cu cheltuielile de vanzare. Aceste cheltuieli facand obiectul inregistrarii in cheltuielile de exploatare.

Valoarea contabila (costul istoric) este data de valoarea bruta a titlurilor, fara a se tine cont de un eventual provizion de depreciere. Valoarea bruta fiind valoarea de intrare ( costul de achizitie) al titlurilor cedate.

In cazul in care vanzarea are ca obiect numai o parte din ansamblul titlurilor de aceeasi natura si care confera aceleasi drepturi (emise de acelasi emitent, dar achizitionate la preturi diferite), atunci valoarea de intrare se estimeaza de regula de societatea de valori mobiliare la pretul de cumparare mediu ponderat. Dar nu se exclude posibilitatea estimarii prin metoda ,,primul intrat primul iesit" (FIFO) sau metoda ,,ultimul intrat primul iesit" (LIFO).

La inventariere, aceste titluri se evalueaza la valoarea actuala, respectiv pretul pietii astfel:

- la pretul de cotare a acestora din ziua inventarierii sau la 31 decembrie (cand inventarierea se face la inchiderea conturilor) respectiv pe baza cursului cel mai recent pentru titlurile cotate;

- la pretul prestabilit de vanzare (negociere) pentru titlurile necotate.

Valoarea posibila de vanzare (negociere) se determina pe baza unuia sau mai multor criterii obiective , dar de regula, se stabileste in functie de preturile stipulate cu ocazia celei mai recente tranzactii cu aceste titluri.

In conformitate cu reglementarile privind inventarierea trebuie sa se precizeze, pentru fiecare categorie de titluri de plasament pe termen scurt asemanatoare numarul de titluri, pretul de achizitie, modul de evaluare si valoarea actuala ca rezultat al evaluarii la inventariere.

La inchiderea conturilor se impune compararea intre valoarea de inventar (valoarea actuala) si valoarea de intrare (costul de achizitie ca si cost istoric), in contextul aplicarii principiului prudentei. Plusurile sau minusurile de valoare se stabilesc pe categorii de titluri de aceeasi natura si care confera aceleasi drepturi, cu alte cuvinte, ele au un caracter global. Este si motivul pentru care in determinarea eventualelor provizioane pentru depreciere, evaluarea se impune a se face la pretul de vanzare mediu ponderat.

Normele contabile romanesti nu prevad, in mod expres, modul de solutionare la inventariere a evaluarii titlurilor de plasament pe termen scurt de aceeasi natura, avand acelasi emitent dar achizitionate la date si preturi diferite, care pot genera, la un moment dat atat pierderi temporare de valoare cat si castiguri temporare de valoare. Acestea tratandu-se la fel, ca orice diferente de aceasta natura, intalnita la elementele de activ . In acest context diferentele favorabile nu se inregistreaza in contabilitate, iar diferentele nefavorabile stau la baza constituirii de provizioane. Constituirea provizioanelor este expres reglementata de Ministerul Finantelor (in Ordinul amintit anterior) care precizeaza " cand se constata deprecieri determinate de inregistrarea de rezultate financiare necorespunzatoare la unitatile la care sunt detinute titlurile, situatie care determina scaderea valorii posibile de vanzare, in listele de inventar evaluarea acestora se face la aceasta valoare, urmand a se constitui provizioane".

Dar, asa cum mentioneaza unii autori , contabilitatea franceza, in problema minusurilor de valoare, ce fac obiectul provizioanelor, admite exceptii si anume:

a) Cand titlurile de plasament sunt utilizate pentru conservarea substantei de trezorerie (fiind o rezerva de lichiditate), ele sunt considerate un ansamblu de bunuri confundabile a caror valoare de utilitate este data de pretul de vanzare. Valoarea de utilitate poate fi determinata de o maniera globala in bilant, tinandu-se cont de deprecierea data de eventualul excedent al minusurilor de valoare fata de plusurile de valoare. In legatura cu eventualele compensari, nu se admit compensari cu plusurile de valoare ale titlurilor in crestere. Nu se admit compensari intre titlurile cotate si cele necotate, ca si de altfel, intre plusurile si minusurile de valoare ale titlurilor necotate.

Se admit insa compensari intre titlurile cotate, dar cu respectarea a doua conditii: titlurile sa fi fost cotate in mod curent pe piata organizata si titlurile sa nu fi fost actiuni si obligatiuni emise de societate si detinute de aceasta, ele nefiind confundabile cu celelalte titluri cotate.

b) Cand la titlurile cotate se constata o scadere anormala a cursului, iar aceasta scadere nu are caracter tranzitoriu. In aceasta situatie, minusul de valoare poate fi compensat cu plusurile de valoare ale altor titluri.

Legat de aceasta problema, autorii lucrarii Mémento pratique comptable , precizeaza ca "o scadere anormala tranzitorie" trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- scaderea sa fi fost importanta si sa fi avut loc cu cateva zile inainte de data de inchidere a exercitiului;

- scaderea sa fi fost anulata in primele zile care succed inchiderea exercitiului;

- evolutia cursului pana la data publicarii cursului anual sa demonstreze, in mod evident, ca aceasta scadere brutala si tranzitorie nu este inceputul unei tendinte noi.

Conform celor mentionate, minusurile de valoare (rezultate eventual in urma unor compensari admise) impun inregistrarea in contabilitate a unui provizion pentru depreciere.

III. Evaluarea titlurilor (valorilor mobiliare) ale clientilor detinute la nivelul societatii de valori mobiliare.

In ce priveste titlurile de valoare, achizitionate in numele clientilor si a caror evidenta se tine la societate, in afara elementelor patrimoniale proprii, evaluarea acestora se realizeaza tot functie de momentul evaluarii.

La intrare, titlurile achizitionate se inregistreaza la costul de achizitie, cheltuielile de achizitie suportate de client reprezentand, pentru societate, elemente de constituire a creantelor pentru serviciile prestate si deci sursa de venituri.



La iesire, in momentul cesiunii, evaluarea se face valoarea de vanzare, iar in cazul unei fractiuni dintr-un ansamblu de titluri de aceiasi natura acestea se evalueaza de regula la pretul de vanzare mediu ponderat, fara a exclude metoda FIFO si LIFO. In ambele cazuri situatiile, ce reflecta iesirile din portofoliul clientului, va reflecta castigul sau pierderea realizata in urma tranzactiei pe fiecare tip de titluri, prin compararea costului de achizitie cu pretul de vanzare.

La inventariere, respectiv la inchiderea conturilor anuale, evaluarea titlurilor detinute de clienti in conturile in afara bilantului se realizeaza la valoarea actuala, in aceleasi conditii ca la titlurile cotate si necotate detinute de societate in societate in nume propriu ca plasamente de trezorerie. Nu se pune problema constituirii de provizioane, fiind elemente extra patrimoniale.

Pierderile sau castigurile generate de tranzactiile clientilor cu titlurile din portofoliul lor le suporta acestia, conform clauzelor contractuale stipulate in contractul incheiat intre client si societatea de valori mobiliare.

B. Reconsiderarea activelor generate de piata de capital si reevaluarea lor la societatile de valori mobiliare.

Conform celor prezentate in acest capitol o societate de valori mobiliare poate sa-si investeasca disponibilitatile banesti in investitii "cu caracter curent" si investitii pe termen lung.

La sfarsitul anului (al exercitiului) societatea isi analizeaza plasamentele in active generate de piata de capital functie de intentiile societatii, facandu-se examinarea lor si existand posibilitatea reclasificarii acestora si deci regruparea in investitii pe termen lung (imobilizari financiare) si active curente (plasamente pe termen scurt, investitii financiare).

Tratarea plasamentelor va avea in vedere si nivelul cotelor detinute de societate. In cazul in care nivelul cotelor detinute sunt sub nivelul cotelor de asociere (cote determinate in raport cu volumul titlurilor introduse pe piata de societatile emitente), mentinerea lor la nivelul societatii se realizeaza pe o perioada mai mica de un an si daca exista abilitatea de a fi valorificate, aceste titluri vor fi trecute sau mentinute la nivelul investitiilor financiare, a plasamentelor curente. Celelalte titluri ce nu indeplinesc aceste conditii vor fi mentinute sau transferate la imobilizari financiare, plasamente pe termen lung.

Transferul plasamentelor de la o categorie la alta nu apare tratat expres in normele contabile romanesti.

Conform practicii contabile internationale si a normelor ce o guverneaza transferul plasamentelor de la o categorie la alta se poate inregistra in contabilitate ca urmare a analizei structurii portofoliului, tinand cont de sensul transferului:

a.       Transferul plasamentelor pe termen lung la plasamente curente (de trezorerie) poate fii tratat in doua modalitati [9]:

la cea mai mica valoare intre costul de achizitie si valoarea de piata, iar in cazul cand titlurile de plasament au fost reevaluate se impune anularea diferentei din reevaluare concomitent cu reducerea valorii de inregistrare cu aceiasi valoare, deoarece nu trebuie sa rezulte venituri;

la valoarea inregistrata in contabilitate, iar daca exista la nivelul societatii politica de includere a modificarilor de valoare determinata de valoarea de piata a plasamentelor curente (de trezorerie), cresterea de valoare se va inregistra in venituri. Dar in aceasta situatie orice surplus rezultat din evaluare trebuie transferat pe venituri.[10]

b.      Transferul plasamentelor curente (pe termen scurt) la plasamente pe termen lung:

transferul se impune a fi facut la cea mai mica valoare dintre costul de achizitie (valoarea contabila) si valoarea de piata sau la valoarea de piata, daca anterior plasamentele de trezorerie s-au inregistrat la aceasta valoare.

Daca transferul se face in timpul anului, anterior transferului se realizeaza diminuarea valorii investitiilor financiare prin trecerea pierderii pe cheltuieli.

La fel, ca si transferul plasamentelor de la o categorie la alta, nici reevaluarea acestora nu a facut obiectivul preocuparilor specialistilor romani in metodologia contabila.

Vom incerca abordarea acestei probleme avand la baza norma contabila internationala deja amintita.

Conform acestei norme reevaluarea titlurilor de plasament, indiferent de natura lor trebuie sa se faca in acelasi timp, iar valoarea unui plasament individual (particular) trebuie redusa tinand cont de declinul sau in comparatie cu celelalte plasamente.

Reevaluarea se trateaza diferentiat pe cele doua categorii de plasamente, imobilizate si curente. Cresterile de valoare generate de reevaluare au finalitati diferite functie de natura plasamentelor:

cresterile de valoare din reevaluare aferente plasamentelor pe termen lung genereaza cresterea capitalului investit de actionari;

cresterile de valoare din reevaluare aferente plasamentelor de trezorerie (curente) se vor inregistra pe venituri sau capital, acesta functie de politica societatii ce urmeaza a se aplica in momentul reconsiderarii plasamentelor.

Reevaluarea plasamentelor curente, se poate realiza in doua modalitati:

1. la valoarea de piata, in conditiile in care se poate realiza o apreciere individuala sau una asupra intregului portofoliu detinut pe termen scurt;

2. la minimum dintre costul de achizitie si valoarea de piata, situatie in care se ia in considerare valoarea de piata[11], daca aceasta valoare reprezinta deja castig respectiv venituri realizate, acesta se va lua in considerare ca atare.

Reevaluarea plasamentelor pe termen lung determina inregistrarea lor in contabilitate la valoarea reevaluata, aplicabila doar in conditiile in care:

exista o politica a societatii de reevaluare si a categoriei de plasamente pe termen lung;

evaluarile sunt permanente si au o anumita frecventa in timp.

Pentru titlurile ce fac obiectul tranzactiilor pe piata de capital reevaluare se face la valoarea de piata a portofoliului, ca valoare globala.

Reducerile de valoare generate de reevaluarea la pretul pietei se pot inregistra in contabilitate ca efect al unui declin ce nu are caracter temporar, separat pe fiecare plasament in parte, avand la baza metoda minimului dintre costul de achizitie si valoarea de piata a portofoliului de referinta.



Atat cresterile cat si reducerile de valoare generate de reevaluare inregistrate in contabilitate, modifica nivelul capitalului si a rezervelor astfel:

scaderea de valoare determinata de un declin ce nu are caracter temporar va determina o crestere a elementelor de capital si rezerve;

cresterea de valoare vor genera cresteri la nivelul capitalului si rezervelor.

Rezultatul reevaluarii se trateaza astfel:

in cazul evaluarii plasamentelor pe termen scurt la valoarea de piata, cresterile sau diminuarile de valoare sunt recunoscute si vor fi inregistrate pe venituri sau pe cheltuieli. In cazul diminuarilor ele pot fi provizionate;

in cazul modificarii de valoare a plasamentelor pe termen lung, cresterea de valoare va determina crestere de capital, iar diminuarea de valoare se poate compensa cu o crestere anterioara, numai daca se refera la unul si acelasi plasament, compensarea de la un plasament la altul nu este posibila.

Aplicarea continutului normelor internationale de contabilitate la evaluarea si reevaluarea plasamentelor de orice fel presupune regasirea in reglementarile romanesti a elementelor de baza:

definirea termenului de plasament in general;

delimitarea plasamentelor cu caracter de investitii, in conditiile in care investitia este definita ca formarea bruta de capital fix in vederea obtinerii unui venit;

delimitarea investitiilor financiare, ca plasamente cu caracter curent si implicit redefinirea termenului de investitie;

delimitarea evaluarii plasamentelor, functie de durata pentru care s-au facut, la sfarsitul exercitiului;

redefinirea valorilor ce stau la baza inregistrarii in contabilitate, mai ales la reevaluare, unde, in cazul plasamentelor pe termen lung, valoarea bilantiera sau cea reevaluata trebuie sa tina cont si de castigurile / pierderile generate de acestea, dar care nu pot fi luate in calcul deoarece societatile emitente nu sunt in masura sa comunice pana la 31 decembrie macar nivelul aproximativ al dividendului.

La toate acestea se adauga instabilitatea pietei de capital, regresul economic al societatilor emitente si conjunctura economico-politica actuala.




Conf. IAS 25, Contabilitatea plasamentelor, paragraf 33.

Conf. IAS 39 Instrumente financiare: recunoastere si evaluare.

Evaluare reglementata de Ministerul Finantelor prin Ordinul nr.2388/1995 respectiv in Normele privind organizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului, art.43

Criterii din care mai enumeram: valoarea matematica, randamentul, marimea portofoliului, activitatea societatii, marimea sa, etc. conf.N.Feleaga, I.Ionasca, Tratat de contabilitate financiara, vol.II op.cit. pag.451

Conf.art.43 din Norme privind organizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului

N.Feleaga, I.Ionascu, Tratat de contabilitate financiara, op.cit.,pag.452-453

J.Raffegeam, P.Dufils, J.Carre, C.Lopater, Mémento pratique comptable, Editions Lefebwe,1997

Conf. IAS 32 si 39

Conf. IAS 32 paragraf 36

Conf. IAS 32 paragraf 19 (1) si 31 (a) Ajustarea veniturilor

Conf. Directivei a IV a CEE





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact