CADRUL TACTIC AL ORGANIZARII ANCHETEI PENALE

Notiunea si principiile organizarii urmaririi penale

Aspecte introductive

Managementul urmaririi penale, al actelor de investigatie judiciara, serveste la realizarea functiilor urmaririi penale, incepand chiar din faza actelor premerga­toare.

Planificarea reprezinta elementul de legatura dintre scopul si sarcinile ur­maririi penale, pe de o parte, si mod 212e46c ul lor de realizare prin actiuni concrete, pe de alta parte. Acest element se materializeaza in obiectivele anchetei, ver­siunile si proble­mele de clarificat, metodele si mijloacele disponibile.

Principiile organizarii urmaririi penale

Pentru a reprezenta un suport stiintific real al urmaririi penale, atat in an­samblul sau, cat si in fiecare cauza concreta, planificarea este necesar sa se faca potrivit anumitor reguli fundamentale, anumitor principii.

Principiul individualitatii. Individualizarea planificarii activitatii de urmarire penala, in functie de particularitatile fiecarui caz in parte, isi gaseste explicatia in aceea ca fiecare fapta in parte, fiecare imprejurare, este identica numai cu sine insasi, deose­bindu-se de toate celelalte prin elementele sale specifice, fiind practic irepetabila.

Principiul dinamismului. Principiul dinamismului reprezinta cea de a doua regula fundamentala dupa care trebuie sa se conduca planificarea si organizarea urmaririi penale. Potrivit finalitatii sale, principiul enuntat isi gaseste reflectarea in doua directii principale analizate in curs.

Structura si continutul planului de urmarire penala

Structura planului de urmarire penala. Planul de urmarire penala dupa care trebuie sa se desfasoare o ancheta este constituit dintr-o structura unitara de elemente componente, menite sa confere eficienta activitatii de urmarire penala.

Sub raport tactic, potrivit opiniilor exprimate in literatura de specia­litate, des­prinse din studierea experientei organelor judiciare, rezulta ca princi­palele elemente constitutive ale planului de urmarire penala sunt versiunile, problemele ce se cer rezol­vate in verificarea fiecarei versiuni, precum si acti­vitatile desfasurate pe baza metodelor stiintifice criminalistice cu ajutorul carora se rezolva aceste probleme.

Momentul elaborarii unui plan de ancheta - alt element tactic im­portant - se impune a fi astfel ales, incat el sa nu fie conceput nici prematur si nici tardiv fata de mersul anchetei.

Continutul planului de urmarire penala. Continutul unui plan de urmarire penala este determinat de problemele pe care le are de clarificat ancheta intr-un moment sau altul. Aflarea adevarului presupune o investigatie de o anumita intindere in care sunt descoperite, verificate, clarificate, o serie de date, de impreju­rari.

Pentru determinarea acestor elemente, deduse din planul de urmarire penala, organele penale de specialitate trebuie sa raspunda la o suita de intrebari, denumita conventional "formula celor 7 intrebari", sau alaturi de aceasta, "for­mula celor 4 intrebari", aplicabile in majoritatea cazurilor.

Formula celor 7 intrebari, intalnita mai intai in jurisprudenta romana - quis? quid? ubi? quibus auxillis? curr? quomodo? quando? qu'on? - cunos­cuta sub denumirea de "disticul lui Daries", are ca destinatie clarificarea aspectelor esentiale ale faptei.

Formula celor patru intrebari

, considerata, intrucatva, superioara cali­tativ primei formule, deoarece delimiteaza mai clar continutul infractiunii, serveste la elucidarea problemelor unei cauze penale plecand de la elementele constitutive ale acesteia. Cum este mentionat in curs.

Versiunile de urmarire penala

Notiuni introductive

In cadrul planului de ancheta, versiunile de urmarire penala detin o pozitie centrala intrucat prin ele se materializeaza una dintre metodele tactice funda­mentale, menite sa orienteze intreaga activitate spre stabilirea faptelor si im­preju­rarilor cauzei, intr-un cuvant, spre aflarea adevarului.

Termenul de versiune este definit drept o va­rianta sub care poate fi infatisat un fapt. Din punctul de vedere al esentei sale, versiunea se apropie foarte mult de ipoteza, asa cum este ea folosita in toate domeniile stiintei, in general ale cunoasterii umane: presupunere, su­pozitie, explicatie provizorie pe baza unor fapte sau date cunos­cute, referitoa­re la cauza, mecanismul intern, esenta unui fapt sau fenomen. In masura in care este confirmata experimental - in cazul nostru prin verificari intreprinse de organele judiciare - ipoteza se transforma intr-o cunostinta certa.

Criterii de clasificare a versiunilor

Clasificarea versiunilor de urmarire penala prezinta importanta nu numai pe plan teoretic, dar in special practic, intrucat presupunerile, ipotezele cu privire la fapta si la autorul acesteia, pot cuprinde o sfera mai mare sau mai mica de aspecte, fiecare cu semnificatia sa, in solutionarea cauzei. In functie de aceste versiuni, se organizeaza si se planifica intreaga activitate a organului de urmarire penala.

Versiunile principale sau generale. Versiunile principale sau generale se refera la fapta, in ansamblul ei, la na­tura acesteia si, in masura in care se stabileste ca este vorba de o infractiune, la elementele constitutive ale acesteia.

Versiunile secundare. Versiunile secundare sunt presupunerile referitoare la unele aspecte izolate ale faptei, dar cu o anumita semnificatie in cauza. Fireste ca o versiune secun­dara este subordonata direct unei versiuni principale, datele obtinute prin verifi­carea celei dintai servind la conturarea explicatiilor cu privire la elementele de fond ale cauzei.

Tactica elaborarii versiunilor de urmarire penala

Pentru elaborarea unor versiuni care sa serveasca pe deplin aflarii adeva­rului sub raport tactic, este necesar sa fie intrunite mai multe conditii, printre cele mai importante numarandu-se:

a. Detinerea unor date sau informatii despre fapta cercetata, corespunzatoare sub raport calitativ si cantitativ, pe baza carora sa fie elaborate versiunile.

b. Conceperea unor versiuni apropiate de realitate solicita pregatirea multilaterala, experienta si intuitia organului de urmarire penala.

Folosirea unor forme logice de rationament. Folosirea formelor logice de rationament, cum sunt rationamentele deduc­tive, inductive sau rationamentul prin analogie, este absolut necesara pentru ela­borarea de versiuni intemeiate nu numai pe date concrete, ci si pe baza unui proces judicios de gandire.

Aspecte de aprofundat

. Principiile organizarii urmaririi penale

. Structura si continutul planului de urmarire penala

. Versiunile de urmarire penala si clasificarea acestora

. Tactica elaborarii versiunilor de urmarire penala.