StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » criminologie

Informatizarea investigatiei criminalistice, un imperativ in actualitate

Informatizarea investigatiei criminalistice, un imperativ in actualitate


Preocuparile actuale, pe plan international privind pregatirea multidisciplinara a magistratilor si politistilor insarcinati cu efectuarea investigatiilor criminalistice, evidentiaza importanta fundamentala acordata conexiunii dintre activitatea clasica de ancheta penala si probatoriul rezultat prin utilizarea aparaturii criminalistice performante.

Progresul tehnic si trecerea la societatea informatizata[1] atrag atentia asupra impactului pe care il va avea informatica in viitorul apropiat in domeniul juridic in general, al investigatilor criminalistice in special.



Fiind o reprezentare ideala a unui proces real, legea este introdusa in acest proces in scopul de a-l dirija, de a-l regla si chiar de a-l produce. In acest scop este nevoie de informatii in temeiul carora sa se initieze actiunile juridice necesare solutionarii problemelor generate de incalcarea legii; sa se e 313h71d videntieze circuitele informationale, punctele de contact cu sursele informationale, canalele de circulatie a informatiilor, centrele de prelucrare a datelor, aparatul decizional si de control al deciziilor, mecanismele de elaborare a propriilor informatii si de difuzare a lor spre celelalte subsisteme.

In conditiile unui volum imens si variat de lucrari, coplesiti de detaliile activitatii curente si nevoiti sa utilizeze adeseori informatii inexacte, nefundamentate, magistratii anchetatori au luat in unele situatii decizii gresite de a sesiza instanta, care s-au soldat cu solutii de achitare sau restituire.

Utilizarea tehnicii informatice [2], cu multiplele sale conexiuni, ofera posibilitatea organelor judiciare de a depista inca din fazele initiale orice anomalii, disfunctii si abateri de la normele de procedura penala si regulile tactice ale criminalisticii , prevenind luarea unor decizii gresite.

In literatura[3] s-a evidentiat utilitatea aplicatiei practice a unor programe pe calculator privind principalele activitati de urmarire penala care se impun a fi efectuate in cauzele penale. Aceste programe ar fi avut drept efect reducerea substantiala a numarului de achitari si restituiri prin semnalarea cu promptitudine a lipsei unor acte a caror efectuare era obligatorie conform dispozitiilor legale: anchete sociale in cauzele cu minori, asistenta juridica in anumite cauze, expertize medico-legale psihiatrice in cauzele privind fapte de omor deosebit de grav etc.

Mentinerea volumului important de lucrari va genera si in viitor luarea unor decizii care la proba timpului si a instantei se vor dovedi a nu fi intemeiate pe informatii suficiente si corecte. Solutia de remediere consta in informatizarea actiunii juridice in general si a investigatiei criminalistice in special. Informatizarea are drept efect eliberarea personalului de activitatile de rutina prin automatizarea acestora si economisirea timpului in favoarea activitatii de creatie [4].

Este imperios necesara insusirea de catre fiecare procuror a tehnicii de lucru pe terminale de ordinatoare, pentru a studia personal evidenta dosarelor aflate in lucru la organele de politie, legislatia si practica judiciara sau pachetele de programe privind cercetarea unor categorii de infractiuni (metodica cercetarii, legislatia si practica judiciara in materie, obiective pentru diferite genuri de expertize etc.).

Literatura de specialitate[5] a citat cu titlu de exemplu modul de actiune al procurorului dintr-o tara occidentala, respectiv folosirea computerului si a aparaturii adiacente, din momentul anuntarii savarsirii unei infractiuni contra vietii , care impune ancheta procurorului.

Utilizarea programelor computerului este instantanee, procurorul intrand in subprogramul care ii comunica componenta colectivului de specialisti in diverse domenii, de serviciu in acea zi, incepand de la institutul medico-legal si continuand cu expertii disponibili in balistica, traseologie etc.

Procurorul stabileste echipa si comunica grefierei aceste amanunte apoi trece la alt subprogram care cuprinde orarul activitatii pe acea zi si zilele urmatoare. Actionand tastatura display-ului modifica personal programul audierilor si intrevederilor, introducand in acelasi timp datele privind locul si evenimentul unde se deplaseaza.

Seful unitatii avand terminalul sau interconectat cu al subordonatilor poate accesa programul procurorului criminalist pentru a se informa despre activitatea acestuia, obtinand instantaneu toate datele afisate pe ecranul monitorului.

Alte subprograme, ii permit procurorului sa cunoasca situatia aparaturii criminalistice, a tehnicienilor disponibili, metodica cercetarii unor genuri de infractiuni etc. Prin actionarea unor taste imprimanta atasata calculatorului ii scoate o copie pentru uz la fata locului. Dupa cercetarea la fata locului, alte subprograme ii ofera procurorului date cu privire la fiecare tip de expertiza, obiective, posibilitatile de efectuare etc.

In continuare procurorul poate accesa de la terminalul sau, baza de date din computerul central al politiei obtinand informatii privind modul de operare, cazierul judiciar si poate compune, pe calculator, dupa informatiile obtinute chiar portretul robot al criminalului.

Alte conexiuni permit obtinerea in scurt timp a datelor de stare civila si cazier a persoanelor suspecte si orice informatie de natura a-l orienta in practica judiciara.

Ordonantele privind efectuarea unor expertize sunt tastate pe calculator dupa modelul din memorie, sub obtinute pe imprimanta si transmise prin fax in urmatoarele minute. Computerul include in fisierul corespunzator orice act efectuat la dosarul cu numarul respectiv.

In acest mod este posibila efectuarea operativa a tuturor actelor de procedura, evitandu-se circuitul birocratic al hartiilor, posta, cursele curierilor, ratacirea documentelor etc.

Acest exemplu de infaptuire cu celeritate a actului de justitie contrasteaza flagrant cu actuala procedura dificila prin care organele judiciare romane obtin unele acte cum ar fi raportul medico-legal de autopsie si care determina adeseori solutionarea cauzelor privind infractiuni contra vietii dupa perioade de peste trei luni de la sesizare.

X

X    X

Avand in vedere importanta implementarii informaticii in activitatea de urmarire penala intre prioritatile de cooperare si asistenta juridica internationala din sfera justitiei penale a fost inclusa si dezvoltarea informaticii judiciare, utilizarea tehnicii informatice in combaterea criminalitatii in general, protectia datelor cu caracter personal, contracararea criminalitatii informatice.

Programul de cooperare romano-american incheiat in acest sens prevede acordarea de asistenta tehnica pentru insusirea de catre procurorii romani a procedeelor de cea mai avansata tehnologie vizand inregistrarea convorbirilor telefonice, supravegherea electronica, utilizarea computerelor in obtinerea unor informatii, probe materiale sau prelucrarea unor date rezultate din cursul anchetei.

Se are in vedere initierea in legatura cu diferitele tipuri de infractiuni ce se comit cu ajutorul computerului "infractiuni cibernetice" - intrari neautorizate in baze de date, virusari sau stergeri de baze de date, fisiere paralele etc.

Programul iti propune de asemenea asigurarea pregatirii de specialitate a procurorilor conform tehnologiilor computerizate moderne, in domeniul criminalisticii si medicinii legale, prelucrarea fotografilor, imaginilor video TV si digitale pe computer, reconstituirea locului faptei si a modului de operare folosind "realitatea virtuala" etc.

In concluzie, informatizarea investigatiei criminalistice este de natura sa revolutioneze ancheta penala clasica economisind timpul procurorului si punandu-i la indemana noi posibilitati de probatiune si identificare a faptuitorilor, in vederea tragerii lor la raspundere penala.




Alvin Toffler, Power Shift, Ed.Antet, Bucuresti, 1995, pag.66

A. Toffler, Al treilea val, Bucuresti, 1983, pag.229

A. Comsa, Probleme actuale privind cercetarea infractiunilor contra vietii, Buletinul de criminologie si criminalistica nr.1-2/1993, pag.8

Servan-Schreiber, Sfidarea Mondiala, Bucuresti , 1982, pag.286


Aurel Comsa, op.cit., pag.15



Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact