Consideratii generale referitoare la prescriptia extinctiva

Consideratii generale referitoare la prescriptia extinctiva

Definitia si reglementarea prescriptiei extinctive

A. Precizari introductive

In viata social juridica, timpul ocupa un rol deosebit de important, astfel timpul desemnat in unitati fragmentate, ore, zile, luni sau ani, denumite intr-o expresie cu caracter general termen, poate sa duca la producerea unor efecte juridice in sensul dobandirii unor drepturi sau la incetarea altor efecte juridice in sensul stingerii unor drepturi. Sub acest din urma aspect, timpul, respectiv notiunea de "termen" exprima ideea de sanctiune. Ideea de sanctiune in sensul stingerii unor drepturi poate viza deopotriva greseala, neglijenta sau imprudenta celor in cauza de a urma sau respecta dispozitiile legii, in ceea ce priveste unitatile de timp in care drepturile lor trebuie sa fie exercitate.

Sanctiunile nerespectarii termenelor in care drepturile subiective trebuiau sa fie exercitate, sanctiuni ce se aplica in cazul nerespectarii unitatilor de timp prevazute de lege in exercitarea unor drepturi sunt prescriptia si decaderea.

Activitatea de jurisdictie in materie civila constituie principalul mod de aparare a drepturilor civile subiective in cazul incalcarii sau nesocotirii lor.

Institutia prescriptiei extinctive isi are originea in dreptul roman vechi in care actiunile erau perpetue, mai putin un numar dintre ele care erau temporare.

In conceptia Codului civil de la 1865, prescriptia era definita in art. 1837 astfel: "Prescriptia este un mijloc de a dobandi proprietatea sau de 414c21e a se libera de o obligatie sub conditiile determinate de lege".

Observam asadar, in conceptia codului nostru civil inspirat din Codul napoleonian ca institutia prescriptiei cuprinde de fapt ambele prescriptii, respectiv prescriptia achizitiva, ca mod de dobandire a unui drept si prescriptia extinctiva, ca mod de stingere a unei obligatii, in acelasi text de legea intr-o constructie unitara.

Asadar, prin prescriptie se stinge obligatia si dreptul subiectiv corelativ. Dupa stingerea vechii obligatii ar ramane insa o obligatie naturala, lipsita de sanctiune, dar care poate forma obiectul uneia voluntare. Intr-o asemenea imprejurare, debitorul platind o datorie stinsa prin prescriptie face o plata, iar nu o liberalitate[1].

B. Definirea notiunii de prescriptie extinctiva

In baza precizarilor facute, putem spune ca prescriptia extinctiva reprezinta sanctiunea stingerii dreptului la actiune care nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege. Definitia corespunde si art. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 conform caruia "dreptul la actiune avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege".

Asa cum rezulta si din definitie, este necesar sa retinem ca titularul dreptului civil incalcat sau nerecunoscut daca nu actioneaza in termenul prevazut de lege pierde concursul instantei competente in vederea apararii dreptului sau.

C. Reglementarea prescriptiei extinctive

Normele juridice in vigoare care formeaza institutia prescriptiei extinctive se gasesc in mai multe acte normative, astfel:

- Decretul nr. 167 / 1958 privind prescriptia extinctiva, aceasta constituind dreptul comun in materia prescriptiei extinctive;

- Codul Civil (in special titlul XX - "Despre prescriptie");

- Codul familiei (art. 21, art. 52, art. 55, art. 60);

- Alte acte normative: legea nr. 29 / 1990 privind contenciosul administrativ; Legea nr. 31 / 1990 privind societatile comerciale, Legea nr. 11 / 1991 privind combaterea concurentei neloiale; Legea nr. 7 / 1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara; Legea nr. 10 / 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 etc..

Potrivit art. 26 din Decretul nr. 31 / 1954 au fost abrogate orice late dispozitii contrare acestui decret cu exceptia acelora care stabilesc termene mai scurte. Aceasta, deoarece in reglementarea anterioara, pana la aparitia Decretului nr. 165 / 1958 , reglementarea prescriptiei extinctive era facuta in cuprinsul Codului Civil.

In ceea ce priveste obiectul si efectele prescriptiei extinctive in reglementarile facute in Codul Civil erau determinate prin dispozitii confuze si deseori contradictorii (ex. in art. 1837 din vechiul Cod Civil se prevedea ca "prescriptia este un mijloc de a dobandi proprietatea sau a se libera de o obligatie"). Tot in vechiul Cod Civil erau prevazute termene prea lingi (ex. potrivit art. 1900 alin. 1, actiunea in nulitate se putea introduce intr-un termen de 10 ani).

Caracterul normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva

O problema strans legata de reglementarea prescriptiei extinctive este aceea a caracterului imperativ sau dispozitiv al normelor care formeaza aceasta institutie[2].

De lege lata, caracterul imperativ al normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva este neindoielnic. Aceasta, deoarece interesul ocrotit este , conform Decretului nr. 167 / 1958, de ordine publica[3].

Astfel, alineatul ultim al art. 1 prevede ca "orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula", iar art. 18 dispune ca "instanta de judecata si organul arbitral sunt obligate ca din oficiu, sa cerceteze daca dreptul la actiune sau executarea silita este prescrisa".

A.        Natura juridica a prescriptiei extinctive

Prescriptia extinctiva este o institutie juridica cu caracter complex, fiind cunoscuta de toate ramurile de drept.

Prin urmare, natura sa juridica urmeaza a fi stabilita in carul fiecarei ramuri de drept.

Pentru o buna determinare a naturii juridice a prescriptiei extinctive trebuie stabilit ce reprezinta pentru dreptul civil prescriptia extinctiva.

in definitie rezulta ca prescriptia stinge dreptul la actiune in sens material ceea ce inseamna ca, daca subiectul activ intenteaza actiune dupa implinirea termenului de prescriptie, aceasta va fi respinsa ca prescrisa, titularul dreptului subiectiv supus prescriptiei extinctive nemaifiind ajutat de forta de constrangere a statului.

Pentru dreptul civil, prescriptia extinctiva este o sanctiune indreptata impotriva pasivitatii titularului dreptului subiectiv civil, sanctiune ce urmeaza a fi privita diferit, dupa cum este vorba pe de o parte de un drept de creanta sau un drept real accesoriu, ipoteza in care prin prescriptia extinctiva se stinge o componenta a dreptului la actiune, iar pe de alta parte, de un drept real principal sau de un drept nepatrimonial (doar daca legea prevede in mod expres prescriptibilitatea unui astfel de drept), ipoteza in care prescriptia extinctiva stinge insusi dreptul subiectiv[4].

B.        Delimitarea prescriptiei extinctive

Prescriptia extinctiva trebuie delimitata de prescriptia achizitiva (uzucapiunea), de decadere si de termenul extinctiv.

a)         Prescriptia extinctiva si prescriptia achizitiva (uzucapiunea)

Intre prescriptia extinctiva si prescriptia achizitiva exista urmatoarele asemanari:

- ambele sunt sanctiuni de drept pentru titularii drepturilor subiective civile inactivi;

- ambele sunt concepte sau institutii de drept civil;

- ambele presupun termene.

Deosebirile dintre prescriptia extinctiva si prescriptia achizitiva vizeaza urmatoarele aspecte:

- prescriptia extinctiva este reglementata in principal in Decretul nr. 167 / 1958, in timp ce prescriptia achizitiva este reglementata in Codul civil;

- termenele de prescriptie extinctiva sunt mai scurte si mai numeroase, in timp ce termenele pentru prescriptia achizitiva sunt mai lungi si mai putine;

- prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune (in sens material), iar prescriptia achizitiva conduce la dobandirea unui drept real principal;

- fiecare prescriptie are reguli proprii de suspendare si intrerupere, iar "repunerea in termen" este aplicabila numai prescriptiei extinctive.

b)        Prescriptia extinctiva si decaderea

Decaderea, ca sanctiune de drept civil reprezinta stingerea dreptului subiectiv civil care nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege.

Decaderea se aseamana cu prescriptia extinctiva deoarece:

- ambele sunt sanctiuni de drept civil;

- ambele au efect extinctiv;

- ambele presupun termene.

Principalele deosebiri dintre acestea doua sunt urmatoarele:

- prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune in sens material, in timp ce decaderea stinge insusi dreptul subiectiv civil;

- termenele de prescriptie extinctiva sunt mai numeroase si mai lungi, iar termenele de decadere sunt mai putine si mai scurte;

- suspendarea, intreruperea si repunerea in termen sunt schimbari proprii termenului de prescriptie, termenul de decadere nefiind susceptibil de suspendare, intrerupere si repunere in termen.

C.        Delimitarea prescriptiei extinctive fata de termenul extinctiv

Reliefam urmatoarele asemanari dintre prescriptia extinctiva si termenul extinctiv:

- ambele presupun efectul extinctiv;

- ambele sunt concepte de drept civil.

Dintre deosebirile mai importante mentionam:

- termenele de prescriptie pot fi numai legale, in timp ce termenele extinctive pot fi dupa caz: conventionale, legale sau jurisdictionale;

- prescriptia extinctiva este atat un mod de transformare a continutului raportului juridic civil obligational, cat si o sanctiune, iar termenul extinctiv este o modalitate a actului juridic civil;

suspendarea, intreruperea si repunerea in termen sunt schimbari proprii termenului de prescriptie;

- prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune, iar termenul extinctiv stinge dreptul subiectiv civil si obligatia civila corelativa.

Efectul prescriptiei extinctive

A.        Controversa privind efectul prescriptiei extinctive

In doctrina exista o controversa privind problema de a sti ce se stinge prin prescriptia extinctiva, controversa care isi are originea in dispozitiile Codului Civil privitoare la acest aspect.

Astfel, art. 1091 din Codul Civil enumera prescriptia printre modurile de stingere a obligatiilor civile; art. 1837 din acelasi cod prevede: "Prescriptia este un mijloc de a se elibera de o obligatie", iar art. 1890, 1900, 1903, 1904 din Cod fac referire la prescriptia actiunilor in justitie, de unde reiese ca prin prescriptia extinctiva nu se stinge dreptul subiectiv in intregul sau, ci doar actiunea in justitie.

Dupa aparitia Decretului nr. 167 / 1958, care prevede ca prescriptia extinctiva stinge "dreptul la actiune", totusi controversa cu privire la ce se stinge prin prescriptia extinctiva a continuat.

Astfel, intr-o parere izolata s-a considerat ca prin prescriptie se stinge insusi dreptul subiectiv civil, alaturi de dreptul la actiune. In argumentarea tezei s-a invocat faptul ca este de neconceput supravietuirea dreptului subiectiv civil, de vreme ce se stinge posibilitatea ocrotirii lui pe cale de constrangere statala.[5]

In cealalta opinie se sustine ca prin prescriptie se stinge dreptul la actiune. In acest sens se considera ca dreptul subiectiv ramane neatins prin implinirea termenului de prescriptie, pierzandu-se prin aceasta numai posibilitatea de a obtine concursul organelor de justitie competente pentru realizarea sa.

Daca prin implinirea termenului de prescriptie s-ar stinge insusi dreptul subiectiv civil, nu s-ar mai justifica repunerea in termenul de prescriptie extinctiva, reglementat de articolul citat mai sus, deoarece instanta nu ar mai avea ce ocroti.

- urmatorul argument are in vedere interpretarea art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958: "Debitorul care a executat obligatia dupa ce dreptul la actiune al debitorului a fost prescris, nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era implinit". Solutia stingerii numai a dreptului la actiune rezulta din interpretarea gramaticala a textului, coroborata cu valabilitatea platii facuta dupa implinirea termenului de prescriptie extinctiva.

Daca se admite ca prescriptia extinctiva stinge numai "dreptul la actiune" in sens material, rezulta urmatoarele consecinte juridice:

- supravietuirea dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile corelative, acestea fiind transformate, devenind imperfecte, din calitatea pe care o aveau, de a fi perfecte;

- imprescriptibilitatea dreptului la actiune in sens procesual, ceea ce inseamna ca, desi s-a implinit termenul de prescriptie extinctiva, titularul dreptului la actiune poate sesiza organul de jurisdictiei.

B.        Principiile efectului prescriptiei extinctive

Stingerea dreptului material la actiune este carmuita de doua principii consacrate astfel:

- art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167 / 1958: "Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii";

Acest principiu este o aplicatie a cunoscutului principiu de drept, accesorium sequitur principale. Prin urmare, odata cu stingerea dreptului la actiune, privind un drept de creanta principal se stinge si dreptul la actiune privind eventualele dobanzi, garantii reale sau personale.

- art. 12 din Decretul nr. 167 / 1958, potrivit caruia "in cazul cand un debitor este obligat la prestatiuni succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestatiuni se stinge printr-o prescriptie deosebita".

Rolul prescriptiei extinctive

Cu privire la justificarea rolului prescriptiei extinctive, a dreptului la actiune se pot formula doua motivatii:

a)   una care priveste consecintele la care s-ar putea ajunge in cazul in care prescriptia dreptului la actiune nu ar fi reglementata;

b)   functiile pe care prescriptia dreptului la actiune le are de implinit ca institutie juridica.

a)   Consecintele la care s-ar putea ajunge in cazul in care prescriptia dreptului la actiune nu ar fi reglementata.

Ex. In cazul persoanelor fizice, consecintele negative ar fi urmatoarele:

dificultatea administrarii probelor in cazurile devenite litigioase cu mult timp in urma;

nesiguranta si incertitudine in ceea ce priveste circuitul civil in general;

punerea persoanelor obligate in situatia de a nu-si mai achita datoriile pe care nu le aveau in vedere, datorita scurgerii unei perioade prea mari de timp.

Fata de consecintele negative mentionate mai sus se poate desprinde urmatoarea concluzie: ca numai limitarea in timp de a obtine pe cale judecatoreasca apararea drepturilor civile subiective incalcate sau nerecunoscute le poate inlatura.

b) Functiile pe care prescriptia dreptului la actiune le are de indeplinit ca institutie juridica

Stingerea prin prescriptie a dreptului la actiune constituie o sanctiune a neglijentei titularului acestui drept care l-a exercitat in termenul prevazut de lege.

Asa fiind, se poate retine ca o prima functie a prescriptiei extinctive, functia educativa si mobilizatoare, aceasta in sensul ca titularii drepturilor civile incalcate sau nerecunoscute sunt nevoiti sa se adreseze organelor de jurisdictie competente pentru a obtine aprobarea drepturilor lor.

O ultima functie o reprezinta functia sanctionatorie, aceasta in sensul ca odata constatata prescriptia dreptului la actiune de organul jurisdictional competent, il lipseste pe titularul dreptului civil incalcat sau nerecunoscut de a mai putea obtine proteguirea judiciara necesara de care are nevoie, ceea ce reprezinta o sanctiune a neglijentei lui.