StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil

Dobandirea fructelor de catre posesorul de buna-credinta a unui bun frugifer

Dobandirea fructelor de catre posesorul de buna-credinta a unui bun frugifer

Este considerat de o parte importanta a literaturii juridice ca fiind un mod de dobandire a dreptului de proprietate. Sunt si autori care nici macar nu-l amintesc sau il includ in alt mod de dobandire, cum ar fi legea, sau cuprins in mod generic la modul de dobandire al mobilelor, sau privit ca un efect al posesiei.

Acest mod de dobandire nu este enumerat in art.644 si 645 din C.civ., fiind insa aratat in redactarea negativa si defectuoasa a art.485 C.civ., conditionand ca posesorul sa fie de buna-credinta, iar art.486 din cod stabileste cand posesorul este de buna-credinta, anume atunci cand poseda fructele ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate, ale carei vicii nu-i sunt cunoscute. El trebuie sa aiba credinta ca lucrul ii apartine in mod legitim. Credinta este plauzibila atunci cand rezulta dintr-un titlu translativ de proprietate. In schimb si in realitate acest titlu este viciat, dar viciile nu-i sunt cunoscute. Posesorul de buna-credinta castiga proprietatea tuturor fructelor si este, in principiu, valabil atat pentru posesorul cu titlu particular, cat si pentru acela al unei universalitati, adica al unei mosteniri.



Textele art.485 si 486 C.civ. au corespondent in art.549 si 560 in C.civ.fr., unde problema se pune in cadrul acelorasi termeni, fara ca in evolutia sa dreptul francez sa aduca schimbari esentiale cu toate ca aceste texte de lege au fost prin Legea din 17 mai 1960 reactualizate.[i] Posesorul de buna-credinta dobandeste fructele lucrului pe masura 959j96j perceperii lor.[ii] Cand proprietarul va revendica lucrul sau posesorul nu va fi obligat sa restituie nici fructele care deja erau percepute si nici valoarea lor.

In principiu, dreptul de a culege fructele apartine proprietarului in temeiul art.493 C.civ. Acestea s-ar cuveni proprietarului in virtutea dreptului de accesiune considerata inexacta in literatura de specialitate, deoarece culegerea fructelor trebuie privita ca un efect al insusi dreptului de proprietate, fiind unul din atributele acestui drept. Aceasta este regula generala. Revenind la posesorul de buna-credinta, care este exceptia, nu se cere ca titlul invocat sa formeze un element distinct de buna credinta, ci reprezinta doar un aspect al acesteia, un element intrinsec sau justificare a ei.

Ideea este preluata din practica judiciara care a statuat ca pentru dobandirea fructelor este suficient ca posesorul sa fi avut numai credinta in existenta titlului de proprietate, chiar daca acest titlu nu a existat in realitate, nefiind nici o asemanare cu uzucapiunea de la 10 la 20 de ani. Nu are importanta ca a fost luat drept valabil titlul viciat dintr-o eroare de fapt sau o eroare de drept.

Rationamentul care sta la temelia art.485 si 486 C.civ. este distinct de cel al art.1909 C.civ., fiind fundamentat pe echitate. Posesorul de buna-credinta, crezandu-se proprietar sau titular al dreptului real, care justifica dobandirea fructelor, a depus o activitate si cheltuiala de timp si energie pana ce le-a perceput si a dispus de bun, tot astfel cum ar fi facut si adevaratul proprietar. In programul sau social si economic, fondul de timp afectat este in stransa legatura cu intentia manifesta si de buna credinta ca actioneaza in conditii normale.

Supunerea lui la obligarea ulterioara de a le restitui ar insemna o constrangere si privatiune materiala. Este normal ca in sensul pe care l-am analizat pierderea sa fie suportata de proprietar, care este de cele mai multe ori in culpa. Principiul echitatii este inteles intr-o relatie directa si ca o consecinta a bunei-credinte. El devine functional si impus din considerente de activitate sociala la care se supun indivizii cand actioneaza asupra mediului lor de viata.

Dobandirea fructelor - indiferent daca sunt naturale, industriale sau civile[iii] - se face pe masura perceperii lor. De aici se desprinde consecinta ca el nu dobandeste fructele civile ajunse la scadenta dar pe care nu le-a cules sau incasat. Momentul dobandirii este cel al culegerii, neavand nici o importanta daca le-a consumat sau nu. Important este sa fie separate de imobil si apropiate.

Posesorul de buna-credinta nu poate fi obligat la restituirea fructelor decat la data punerii in intarziere.[iv] Din acest moment apreciem ca el devine de rea-credinta, stiind ca titlul translativ nu este valabil si nu se mai poate considera in eroare. Din acest moment poate sa-si reformuleze preocuparile.

In practica judiciara s-a considerat ca sunt indeplinite cerintele art.486 C.civ., atunci cand posesorul unui imobil a avut si a ramas cu convingerea ca titlul pe baza caruia exercita posesia, care in speta este un inscris sub semnatura privata incheiat in anul 1971, este perfect valabil pentru dobandirea fructelor civile, fiind lipsit de orice viciu.

Sunt considerate percepute la timpul potrivit fructele culese in conditii normale, adica cele naturale la coacere, la maturizarea lor, iar cele civile la implinirea scadentelor, altminteri nu poate dobandi dreptul de proprietate. Daca inainte de 1990 nu puteau fi dobandite fructele de catre posesorul de buna-credinta, atunci cand bunul era proprietate socialista de stat, dupa cum s-a apreciat in doctrina, se pune problema care este situatia in prezent. Consideram ca pot fi dobandite fructele produse de bunul din domeniul privat al statului daca sunt intrunite cerintele art.485 si 486 C.civil.

Daca bunul face parte din domeniul public al statului sau al administratiei publice locale credem ca posesorul poate fi tratat in acelasi mod. El percepe fructele daca o face in dauna concesionarului, a chiriasului si aparenta dreptului ii este favorabila. Posesorul nu trebuie tratat atat de riguros ca in cazul uzucapiunii. Insa, daca fructele nu pot face obiectul dreptului de proprietate privata posesorul nu mai are nici o protectie, cel mult sa i se plateasca cheltuiala avuta cu culegerea lor. Asemenea situatii discutate aici ipotetic ar putea fi, dar extrem de rar.

In momentul cand posesorul cunoaste viciul inceteaza si buna-credinta si are pentru parti consecinta ca posesorul va restitui fructele. S-a considerat in practica judiciara ca buna-credinta inceteaza cand s-a introdus impotriva posesorului actiune in revendicare.[v] Este indiferent in care grad de jurisdictie s-a dat castig de cauza proprietarului, fiind hotarare declarativa isi produce efecte pe data intentarii cererii in instanta.

Consideram ca buna credinta inceteaza si atunci cand se formuleaza impotriva lui o actiune posesorie, cand este notificat s-au somat oficial pentru restituirea bunului, cand proprietarul face acte exterioare evidente ce sunt de natura a-i curma credinta gresita in titlul sau. De exemplu, proprietarul anunta in presa vanzarea sau inchirierea la licitatie publica a bunului posedat. Posesorul la randul sau nu poate sta pasiv sub adapostul aprecierii ca are titlu, dimpotriva, este obligat sa verifice negarile ce se aduc posesiei sale. Este de actualitate parerea din doctrina ca posesorul de buna credinta este asimilat uzufructuarului, castigand toate fructele, de orice natura ar fi. El nu are insa nici un drept la producte sau la produse, acestea neavand caracter periodic si potrivit naturii lor reduc, diminueaza insasi subsubstanta lucrului. Prin fructe de orice fel intelegem pe cele naturale si industriale. Asa, el nu are nici un drept la comoara sau tezaurul, vanatul, precum si mineralele ce se gasesc in pamant, nici la plantatiile existente (art.530,538 si 649, fiind si alte motive care deja le-am analizat la accesiune).

Printre fructe se mai poate enumera beneficiile aduse de uzufruct sau renta viagera, dividendele care sunt parti ale capitalului social, precum si dobanzile unor obligatiuni sau C.E.C.-urile la purtator. Actiunile nominale si carnetele C.E.C. care au titularul mentionat, dupa parerea noastra, nu pot sa fie detinute din eroare de catre un netitular, care sa culeaga fructele civile care le produc.

Dispozitiile art.485 C.civ. isi gasesc aplicatiune atat asupra posesorului unei universalitati juridice, cat si unui bun singular. Asadar, posesorul unei mosteniri de la care adevaratul mostenitor a castigat mostenirea, are dreptul sa pastreze fructele ce decurg din acea mostenire, pe care le-a cules cu buna credinta.

In cazul unei succesiuni, acceptarea are efect retroactiv de la data deschiderii succesiunii, cel ce a acceptat cu buna-credinta are dreptul la toate fructele de la data deschiderii succesiunii, chiar daca nu a fost el cel care le-a cules dar i-au fost predate.

In doctrina a fost criticata cerinta art.486 C.civ., ca posesorul sa posede ca proprietar 'in puterea unui titlu translativ de proprietate', deoarece justul titlu nu constituie o conditie a bunei-credinte, ci numai un mijloc de dovada a acesteia,ceea ce inseamna ca posesorul este indreptatit sa devina proprietarul fructelor chiar in ipoteza unui titlu nul sau a unui titlu putativ, adica in situatia cand posesorul este convins ca are un titlu valabil, desi este vorba de un titlu viciat. Importanta este convingerea posesorului ca titlul sau este valabil, indiferent de caracterul si trasaturile sale si de la cine provine. Poate fi vorba de un testament fals, la fel mostenitorul poate fi aparent. Posesorul se afla intr-o eroare scuzabila provenind din faptele altuia, a unui eveniment sau chiar o stare de drept, cum ar fi fructele dupa un bun indiviz care a revenit in lotul altui copartas.


1. Cazurile in care posesorul de buna credinta poate pastra fructele

In general, ipoteza vizata de art.485 si 486 din C.civ. priveste pe tertul de buna-credinta, care este posesor al bunului prin detinerea titlului de la o alta persoana decat proprietarul revendicant. Regula are totusi un domeniu mai larg. Posesorul de buna-credinta poate sa pastreze fructele si atunci cand el detine titlul sau de la adevaratul proprietar, dar el este in situatia de a pierde bunul producator de fructe, ca urmare a unei actiuni personale sau reale. Poate fi, de exemplu, cazul unei actiuni in nulitate cind, in temeiul actului anulat, posesorul isi schimba calitatea sa in cea de posesor al bunului altuia.

Sunt doua exceptii de la regula privind dobandirea fructelor de catre posesorul de buna-credinta.

Prima exceptie priveste situatia in care titlul dobanditorului este desfiintat retroactiv ca efect al unei conditii rezolutorii, conform art.1909 din C.civ. Tot aici se incadreaza si neindeplinirea obligatiei asumate in contract sinalagmatic, aplicandu-se art.1020 C.civ; sau neplata pretului, aratata expres de art.1365 C.civ. Rezolutiunea functionand retroactiv reda dobanditorului si ceea ce a produs bunul pe tot timpul cat nu i-a apartinut posesia. Posesorul temporar, chiar de buna-credinta, nu poate pastra fructele pentru aceasta perioada. Aplicarea art.485 C.civil ar fi contrarie caracterului retroactiv al rezolutiunii.

A doua exceptie se refera la situatiile in care texte exprese ale legii civile reglementeaza in mod deosebit restituirea fructelor. Texte exprese sunt de pilda art.756 al.2 C.civil, care precizeaza ca fructele lucrurilor supuse raportului se datoreaza din ziua deschiderii succesiunii; art.854 C.civil prevede ca donatarul va restitui fructele portiunii ce trece peste partea disponibila, din momentul mortii donatorului.

2. Conditiile dobandirii fructelor de catre posesorul de buna credinta.

In analiza facuta pana aici am anticipat care sunt aceste conditii: buna-credinta si perceperea fructelor.

In legatura cu prima dintre ele este ca buna-credinta trebuie sa existe la dobandirea fructelor, asa cum defineste art.486 C.civil. Componentele bunei credinte sunt existenta titlului si ignorarea viciilor acestuia. Spre deosebire de imobile, justul titlu este un element intrinsec al bunei-credinte. Iar daca nu este o conditie distincta ci doar un element sau mijloc de proba al acesteia, rezulta ca un titlu nul sau un titlu putativ pot indeplini functia de just titlu si dau dreptul posesorului de a-si insusi fructele. Titlul putativ existent doar in imaginatia posesorului este echivalent cu un titlu real.

Ignorarea viciilor titlului consta in nestiinta ca nu a dobandit de la adevaratul proprietar sau titlul are carente pe care nu le stia si nici nu avea in mod obisnuit cum sa le stie. Cazul frecvent intalnit de viciere a titlului este dobandirea de la un non dominus, pe care posesorul l-a crezut ca este adevaratul proprietar. Ignorarea viciilor titlului este in legatura numai cu persoana posesorului si numai in momentul perceperii fructelor. Un succesor poate sa dobandeasca fructele percepute dupa deschiderea succesiunii cu conditia sa fie de buna-credinta, la randul sau, in momentul perceperii.

Aici exista o deosebire fata de uzucapiune, unde buna-credinta trebuie sa existe numai la inceputul posesiei, in materie de dobandire a fructelor buna-credinta trebuie sa existe si in momentul cand sunt culese, adica la fiecare percepere. Ca si la uzucapiune, buna-credinta se prezuma, sarcina probei revine partii adverse, care va trebui sa dovedeasca ca posesorul este de rea credinta, fiindca a cunoscut viciile titlului sau. Instanta suprema a retinut ca pentru dobandirea fructelor este suficient ca posesorul sa fi avut numai credinta in existenta titlului, chiar daca acest titlu nu a existat in realitate, doarece justul titlu este numai un element al bunei-credinte.

In legatura cu perceperea fructelor, care este a doua conditie, in primul rand dreptul posesorului se refera numai la fructele civile si naturale ale bunului. In al doilea rand, fructele se dobandesc prin culegere, prin percepere, modalitate care este o mostenire din dreptul roman. Perceperea trebuie sa aiba loc efectiv pe durata posesiei si nu se pot retine fructele ajunse la scadenta inainte de intrarea in posesie.

3. Efectele pluralitatii simultane a posesiei.

Posesia plurala sau coposesia nu este definita in legislatia civila, dar se deduce din notiunea proprietatii indivize, definita la art.728 C.civ. Coposesia trebuie deci analizata in stransa legatura cu coproprietatea, care este de doua feluri; proprietate comuna pe cote-parti si proprietate comuna in devalmasie. Tot astfel, coposesia este o stare de fapt constand din stapanirea unui bun de catre mai multe persoane, care in calitate de posesori exercita cu calitati identice.[vi] Pentru ca fiecare dintre cei care exercita coposesia sa dobandeasca fructele, trebuie sa indeplineasca conditiile cerute si analizate la acest paragraf. Coposesia de acelasi caracter poate sa fie invocata in beneficiul coposesorilor si pentru uzucapiune.

In materia dobandirii fructelor civile coposesorii de buna-credinta dobandesc pro parte fructele lucrului comun. In cazul indiviziunii rezultate din succesiune efectul acesta nu se produce, pentru ca fructele se adauga la masa succesorala (fructus augent hereditatem). Fructele bunului indiviz sunt accesorii ale acestuia si fac parte din masa partajabila. Fructele naturale si civile pe care bunul le-a produs dupa deschiderea succesiunii sunt aduse la masa succesorala.

In practica judiciara s-a retinut ca regimul juridic al fructelor unei succesiuni este ca se cuvin tuturor copartasilor, dupa cota lor, dar nu pot fi revendicate decat in termen de 3 ani, ca orice drept de creanta (art.3 din Decr.167/1958), ulterior posesorul putand invoca prescriptia extinctiva.[vii] Acest drept izvoraste dintr-o actiune personala de restituire, de predare, iar nu dintr-o actiune reala care priveste insusi fondul si realizarea dreptului.

Cand unul dintre comostenitori, cel care are fructele, refuza sa le aduca la succesiune, ceilalti comostenitori posesori au dreptul la actiune personala impotriva detinatorului care poate fi obligat sa le readuca la masa de impartit, iar daca nu mai exista in natura, la contravaloarea lor actualizata.

Jurisprudenta a fost generoasa cu dreptul posesorului de buna- credinta de a dobandi fructele bunului ce-l poseda.[viii] S-a apreciat ca acest drept il are cel ce a achizitionat un bun imobil frugifer. Aceasta in baza unei conventii ce nu a putut fi perfectata in forma legala, conventiile care nu a putut fi perfectate fiind lovite de nulitate pentru ca au fost incheiate cu nerespectarea formelor imperative ale legii. Nerespectarea unor norme imperative intra in conflict flagrant cu prezumtia bunei credinte si apreciem ca nu se poate invoca cu succes de posesor. Nimeni nu poate invoca propria culpa in dispretul legii. Nemo turpitudem alegans. Credem ca fac exceptie impedimentele de natura obiectiva, cum ar fi cumpararea unui extravilan fara sa mai poata fi satisfacuta ulterior procedura exercitarii preemtiunii.

Practica judecatoreasca si apoi literatura de specialitate au inclinat, in ultima perioada a regimului politic trecut, in sensul de a nu trata atat de sever pe posesor si de a-i da dreptul la pastrarea fructelor. Solutia era impusa mai mult din considerente teoretice pentru ca lipseau textele legale care sa o fundamenteze in mod direct. Ea avea la baza echitatea care il avantaja pe cel care desfasura o activitate sa se bucure de roadele muncii sale, chiar si atunci cand se referea la fructele unui bun indiviz. El a fost cel care a depus eforturi pentru intretinerea si valorificarea imobilului si ar fi nedrept sa le restituie proprietarului, care sa profite de roadele muncii altuia. Nu putem respinge ideea de "echitate" care pledeaza in favoarea posesorului de buna-credinta de a dobandi fructele. Explicatia lui este gasita din realitatea pe care o justifica si doctrina veche, fiind suficient sa-l apreciem (dreptul) dintr-un "simplu motiv de echitate".

Consideram ca solutia este de actualitate in viziunea ce se da acum dreptului de proprietate, insa pot fi luate in considerare alte temeiuri. Cu toata rigoarea care da garantii titularului dreptului de proprietate de a se bucura de prerogativele lui, nu poate avea efect dezavantajos pentru posesorul de buna credinta. Apoi, regimul sanctionator si formalismul la instrainare nu mai actioneaza atat de sever, fiind altfel inteles dreptul de a dispune si largirea sferei circuitului civil.

Spre exemplu, incheierea unui contract de vanzare, avand ca obiect un teren extravilan (o suprafata viticola), fara respectarea dreptului de preemptiune, nefiind infiintata A.D.A.R., deci indiscutabil, dreptul cumparatorului ce nu-si poate perfecta contractul sa culeaga si sa pastreze pentru sine fructele.




[i] M.Planiol, G.Ripert, op.cit., p.184-186; Dalloz, op.cit., p.437-438.

[ii] H.Collin, H.Capitant, op.cit., p.1152.

[iii] E.Lupan, Drept civil. Partea generala, Cluj-Napoca1996, p.132.

[iv] Trib.Supr., Col.civ., Dec.nr.1364/18 iul.1956, in "C.D." 1956, p.251.

[v] In acest sens, Trib.Supr., Sect.civ., Dec.nr.1422/28 oct.1970, in I.Mihuta, Repertoriu. 1969-1975, p.105.

[vi] D.Gherasim, op.cit., p.68-71; D. Lupulscu, Dreptul de proprietate comuna pe cote-parti si aplicatiile sale practice, Ed.St., 1973, p.89-92.

[vii] In acest sens, Trib.Supr., in compunerea prevazuta de art.39 alin.1 si 2 din lege; Dec.nr.74/16 oct.1982, in "C.D." 1982, p.49-50.

[viii] A.Ionascu, M.Muresan s.a., Contributia practicii judecatoresti la dezvoltarea principiilor dreptuluicivil roman, vol.II, Ed. Acad., 1978, p.32-33.



Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact