DREPT
Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept. |
StiuCum
Home » DREPT
» drept civil
|
|
Executarea silita a obligatiilor |
|
EXECUTAREA SILITA A OBLIGATIILOR Notiune. De cele mai multe ori executarea obligatiilor se face benevol. Daca totusi debitorul obligatiei nu-si respecta anagjamentul sau fata de creditor, acesta din urma poate folosi anumite mijloace juridice coercitive puse la indemana de lege pentru a obtine executarea in natura a prestatiei de la debitor. Executarea silita a obligatiilor de a da Obligatiile de a da pot avea ca obiect o suma de bani, bunuri individual determinate si bunuri generice. Obligatia de a da o suma de bani este intotdeauna susceptibila de a fi executata in natura. Daca debitorul refuza plata, creditorul, avand drept de gaj general asupra patrimoniului acestuia, poate cere vanzarea bunurilor din patrimoniul debitorului pentru satisfacerea creantei sale. Obligatia de a da un bun individual determinat, ut singuli, presupune predarea acestuia dobanditorului. Daca instrainatorul nu-si respecta obligatia predarii, se poate declansa procedura executarii silite care consta in ridicarea bunului din mainile debitorului de catre executorul judecatoresc si predarea lui creditorului, procedura fiind reglementata de art. 572 - 574 C. proc. civ. Aceeasi procedura urmeaza si executarea silita a predarii bunului imobil, potrivit art. 575 -579 C. proc. civ. In cazul cand debitorul a instrainat bunul unui tert, creditorul va putea revendica bunul din mainile tertului care se poate apara fie invocand titlul subsecvent, instanta urmand a da castig de cauza celui care are un titlu preferabil, adica mai bine caracterizat juridic, fie invocand uzucapiunea. In cazul bunurilor mobile, tertul poate invoca dobandirea proprietatii prin posesia de buna credinta. In cazul bunurilor de gen, transferul proprietatii are loc in momentul individualizarii acestora. Daca debitorul refuza individualizarea, creditorul poate obtine executarea silita, apeland la executorul judecatoresc. Riscul pierii fortuite apartine instrainatorului pana la momentul indvidualizarii bunurilor, dupa care el se stramuta, odata cu proprietatea, la dobanditor. Executarea silita a obligatiilor de a face si de a nu face. Potrivit art. 1075 C. civ. Orice obligatie de a face sau de a nu face se schimba in dezdaunari, in caz de neexecutare din partea debitorului . Ar parea ca aceste obligatii nu sunt susceptibile de executare silita, textul deschizand doar posibilitatea creditorului de a cere daune interese. Potrivit insa art. 1077 C. civ. nefiind indeplinita obligatia de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la indeplinire, cu cheltuiala debitorului In privinta obligatiilor de a nu face, art. 1076 C.civ. prevede posibilitatea pe care o are creditorul de a cere a se distruge ceea ce s-a facut, calcandu-se obligatia de a nu face si poate cere a fi autorizat de a distruge el insusi, cu cheltuiala debitorului, afara de dezdaunari a€œ. Aceste reguli nu sunt aplicabile obligatiilor intuitu personnae, adica cele asumate in considerarea calitatilor personale ale debitorului. Daunele cominatorii. Reprezinta mijloace de constrangere a debitorului care nu-si executa benevol obligatiile asumate prin contract, ce constau in obligarea acestuia, prin hotarare judecatoreasca, la plata unor sume de bani pentru fiecare zi de intarziere in executarea obligatiei sau pentru o alta unitate de timp, putand fi acordate creditorului si printr-o suma globala. Ele nu-si gasesc reglementarea in Codul civil, fiind o creatie a jurisprudentei menita a acoperi insuficienta protectie a creditorului impotriva debitorului recalcitrant. Impotriva lor au fost formulate o serie de rezerve, legate de faptul ca sunt lipsite de o baza legala, ca incalca principiul potrivit caruia unica masura a raspunderii este prejudiciul si nu gravitatea culpei, ca ele presupun sacrificarea principiului autoritatii de lucru judecat de vreme ce judecatorul poate reveni asupra propriei decizii, redimensionand cuantumul lor, ca ele reprezinta pedepse private arbitrare care pot ruina pe debitor ( BS, op cit. p. 765 ) Autori romani de prestigiu au contestat daunele cominatorii motivandu-se ca nu poate fi obligat cu sila sa execute un fapt personal, ceea ce ar fi incompatibil cu principiul libertatii individuale ( I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op cit. p. 124 ) In ciuda rezervelor, practica daunelor cominatorii a devenit curenta. Domeniul de aplicare. Plecand de la faptul ca obligatiile intuitu personae nu sunt susceptibile de executare silita pentru ca ele presupun faptul personal al debitorului, s-a sustinut de o parte a doctrinei ca daunele cominatorii pot fi acordate numai cu privire la acestea si doar atunci cand ele sunt obligatii de a face sau de a nu face.(T. Pop, Dimensiunea juridica a daunelor cominatorii, in Dreptul 12/1995, p. 24 sI urm , D.C. Tudorache, Executarea daunelor cominatorii in Dreptul nr. 3/1995, p. 13 -25, D.M.F. Oprisan, Executarea in natura a obligatiei de a face in RRD nr. 8/1986, p. 14- 19) In ce ne priveste, in lipsa unor texte care sa oblige la o anumita rigoare, nu credem ca este justificata aceasta limitare propusa. In definitiv, finalitatea vizata la instituirea acestui mijloc de constrangere a debitorului este conforma dreptului la toate obligatiile civile, astfel ca nu se vede de ce s-ar limita utilizarea lui doar la cele de a face si a nu face. Ceea ce s-ar putea intr-adevar discuta ar fi doar oportunitatea folosirii lor, care nu are a fi apreciata decat la fiecare caz in parte. Judecatorul care dispune, nu numai de juris dictio, aplicarea legii dar si de imperium, puterea de a ordona masuri menite a restabili echilibrul alterat de debitor, trebuie sa aiba libertatea de a decide in raport de particularitatile fiecarui caz in parte. Limitarea s-ar justifica, nu legata de natura obligatiei ci de existenta sau inexistenta altei cai de executare silita. De aceea credem ca apelul la daunele cominatorii poate fi facut si la obligatiile de a da, in situatia nepredarii unui bun individual determinat, asa cum s-a pronuntat de altfel, Curtea Suprema de Justitie * (Col civ. dec. nr. 2510/1991 nepublicata, criticata de T. Pop in op cit). Caracterele juridice ale daunelor cominatorii. Daunele cominatorii au urmatoarele caractere juridice : - ele constituie un mijloc de constrangere, constituindu-se in mijloace de amenintare a debitorului cu plata unor sume de bani care se pot acumula pana cand se va pasi la executare; - sunt mijloace indirecte de executare silita a obligatiilor; - sunt mijloace subsidiare de a obtine executarea in sesnul ca sunt admisibile doar cand nu exista posibilitatea executarii silite; - sunt provizorii, ele putand fi modificate de instanta de judecata in raport cu rezistenta opusa de debitor. Ele pot fie majorate, cand debitorul continua a sfida pe creditor, fie diminuate, cand debitorul si-a executat obligatia sau cand se dovedeste imposibilitatea lui de plata; - ele nu au caracter reparator, fiind distincte de cele compensatorii si cele moratorii, nefiind conditionate de existenta unui prejudiciu. Daune cominatorii provizorii, daune cominatorii definitive. Acordarea daunelor cominatorii se face in doua faze: intr-o prima faza ele sunt provizorii pentru ca privesc un prejudiciu viitor, apoi ele se acorda definitiv, dupa ce debitorul si-a executat obligatia, cand instanta are elemente precise de determinare a lor. Se considera ca, daunele cominatorii provizorii nu pot fi executate silit, creditorul adresandu-se din nou instantei, care, in raport de numarul real de zile sau alte unitati de timp intarziere, va acorda daunele definitive. Aici lucrurile se complica pentru ca solutiile pronuntate de jurisprudenta nu dau satisfactie deplina caracterizarii teoretice a daunelor cominatorii. Daca este adevarat ca daunele cominatorii nu au caracter reparator ci doar unul mobilizator, sanctionator, ar insemna ca ele ar trebui determinate in raport exclusiv de rezistenta debitorului si de gravitatea culpei sale si deci ele ar urma sa fie cumulate cu executarea in natura a obligatiei de catre debitor de vreme ce temeiurile lor sunt diferite. Numai ca, pe de alta parte, solutia de a indemniza pe creditor cu o suma superioara intinderii prejudiciului ar putea fi criticata ca furnizeaza creditorului o imbogatire fara justa cauza. De aceea, instantele, au grija ca, in momentul aprecierii finale a daunelor cominatorii sa se raporteze la prejudiciul suferit de creditor prin executarea cu intarziere, astfel ca, in final, aceste daune sunt de fapt simple amenintari. Ori de cate ori debitorul isi executa in final obligatia, daunele cominatorii sunt transformate in daune interese si dimensionate in raport cu prejudiciul concret suferit de creditor. Or, astfel concepute, daunele cominatoriii sunt, in buna masura, inutile, ele convertindu-se finalmente in daune interese. Natura juridica a daunelor cominatorii a fost si continua sa fie discutata in doctrina de drept civil. De lege lata, sunt calificate de cele mai multe ori mijloace de constrangere sau mijloace indirecte de a obtine executarea obligatiei de catre debitor. Uneori sunt calificate pedepse civile, fiind privite in afara ideii de reparatie a prejudiciului, avand menirea de a sanctiona rezistenta culpabila a creditorului. Propuneri de lege ferenda. Pentru ca daunele cominatorii sa isi indeplineasca finalitatea in vederea careia au fost imaginate, ele n-ar putea fi calificate decat specie a pedepsei civile, ce ar urma sa sanctioneze exclusiv culpa debitorului recalcitrant, sumele de bani respective facand venit statului. Creditorul care a incercat un prejudiciu prin intarzierea debitorului in executare ar avea deschisa calea daunelor interese distincte de daunele comintatorii. |
|
Politica de confidentialitate
|
Despre drept civil |
||||||||||
|
||||||||||
Stiu si altele ... |
||||||||||
|
||||||||||