StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept comunitar
Trimite articolul prin email Caracteristicile juridice fundamentale ale comunitatilor europene : Drept comunitar Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Caracteristicile juridice fundamentale ale comunitatilor europene



CARACTERISTICILE JURIDICE FUNDAMENTALE ALE COMUNITATILOR EUROPENE

Comunitatile europene au reprezentat in plan european si interna≠tional o realitate inedita si complet originala, diferita de oricare alta organizatie creata pana atunci. Uniunea Europeana a adaugat noi valente acestei constructii suprastatale, ea reprezentand inca un pas important, dar nu ultimul, in realizarea ideilor de integrare europeana. Daca statele sunt subiectele principale ale dreptului international, care beneficiaza de plenitudinea drepturilor si obligatiilor, iar organizatiile internationale sunt subiecte derivate, cu o capacitate limitata, comunitatile europene ca si Uniunea Europeana sunt organizatii internationale care reprezinta o serie de caracteristici, care vor fi analizate in continuare.



1. Organizatii internationale create prin tratate

1.1. Fundamentele juridice ale Comunitatilor

Fiecare dintre cele trei Comunitati reprezinta o organizatie internatio≠nala care a fost creata prin cate un tratat international, negociat, incheiat si ratificat conform normelor internationale si reglementarilor interne, constitu≠tionale si de alta natura ale fiecarui stat care si-a exprimat astfel consimta≠mantul de a deveni membru. Uniunea Europeana este de asemenea, creata printr-un tratat inter≠national, care respecta atat normele dreptului international, cat si reglementarile constitutionale ale fiecarui stat. Durata tratatelor este prevazuta in fiecare dintre acestea. Astfel, Tratatul C.E.C.O. este incheiat pentru o perioada de cincizeci de ani, putand fi reinnoit, iar celelalte doua tratate au o durata nelimitata.



1.2. Specificitatea comunitatilor fata de organizatiile internationale clasice.

Faptul ca Uniunea Europeana si Comunitatile pot fi considerate ca organizatii internationale interguvernamentale create prin tratate internatio≠nale nu limiteaza evidentierea unor specificitati si diferente ale acestora fata de organizatiile internationale clasice. Aceasta rezulta atat din tratatele constitutive, cat si din constitutiile statelor membre si din jurisprudenta Curtii de Justitie. Tratatele constitutive se deosebesc de tratatele internationale clasice de constituire a organizatiile internationale, prin faptul ca prevad proceduri speciale de intrare in vigoare, de aderare la acestea si de modificare, ca si in ceea ce priveste cadrul institutional creat prin ele (institutiile comunitare) si ordinea juridica specifica.

Constitutiile statelor membre nu contineau - pana la Tratatul de la Maastricht - prevederi exprese care sa se refere la participarea statelor la Comunitatile europene, in lipsa acestora considerandu-se ca aplicabile dispozitiile generale care reglementeaza participarea la organizatii internationale.

Tratatul de la Maastricht a determinat insa pe plan intern modificari constitutionale prin care participarea la Uniunea Europeana a dobandit o situatie specifica, diferita de participarea la organizatiile internationale de tip clasic.

Astfel de modificari constitutionale au fost facute in cazul Germaniei si Frantei. Germania a inscris in art. 23 din legea sa fundamentala angajamentul de a respecta principiile statului democratic, social si federal, precum si principiul subsidiaritatii si al garantarii drepturilor fundamentale ale omului, in scopul realizarii unei Europe unite, scop 838d38i in care statul federal poate transfera pe cale legislativa dreptul de suveranitate, cu aprobarea Bundesrat-ului. In cazul Frantei avem de-a face cu o situatie specifica, intrucat, prin Legea Constitutionala din 25 iunie 1992 s-a introdus in Constitutie titlul XVI, care se refera in mod expres la participarea la Comunitatile Europene si la Uniunea Europeana si la exercitarea in comun a anumitor competente. Spre deosebire insa de constitutia germana, cea franceza nu are ca efect autorizarea pentru viitor a transferului pe cale legislativa a competentelor, daca exista o incompatibilitate cu constitutia, in mod expres se precizeaza ca este autorizat doar transferul de competenta care decurge din Tratatul de la Maastricht, in special in ceea ce priveste crearea uniunii economice si monetare. Orice alt transfer de competenta va trebui sa fie supus unei noi revizuiri constitutionale. Jurisprudenta Curtii de Justitie a statuat in repetate randuri specificitatea tratatelor constitutive si a Comunitatilor fata de organizatiile internationale clasice, aratand ca acestea constituie mai mult decat un acord care creeaza doar obligatii mutuale intre statele contractante.

Tratatele constituie o ordine juridica specifica, diferita de cea a organizatiilor internationale clasice, asemanatoare cu ordinea juridica a unui stat, in care normele juridice au o structura piramidala si sunt bazate pe respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor si ale carei subiecte sunt, deopotriva, statele si cetatenii acestora.


1.3. Specificitatea comunitatilor europene fata de alte organizatii economice regionale

Comunitatile europene au un statut aparte nu numai prin faptul ca au fost primele organizatii instituite (ca moment al aparitiei), ci si prin originalitatea care le diferentiaza de alte organizatii internationale regionale care au ca obiectiv infiintarea unor piete unice bazate in principal pe crearea unor zone de liber schimb. Dintre organizatiile de acest gen, putem enumera:

Asociatia Europeana a Liberului Schimb (A.E.L.S.), infiintata prin Conventia de la Stockholm din 4 ianuarie 1960;

Acordul Nord-American de Liber Schimb (N.A.F.T.A.), incheiat intre S.U.A., Canada si Mexic (1991);

Spatiul Economic European (S.E.E.), realizat intre Comunitatile europene si statele membre pe de o parte si A.E.L.S. pe de alta parte (21 octombrie 1991);

Acordul Central-European de Liber Schimb (C.E.F.T.A.), incheiat in 1992 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1993, intre Cehia, Polonia Slovenia si Ungaria , la care Romania este parte din 1997

Comunitatea Statelor Independente (C.S. l.), constituita in 1991 prin Acordul de la Minsk, printr-un protocol ulterior si prin Declaratia de la Alma-Ata, iar Carta C.S.I. a fost semnata in 1993. Este formata din 12 state foste componente ale U.R.S.S.

Organizatia Statelor din America Centrala (14 octombrie 1951);

Pactul Andin (26 iunie 1967);

Comunitatea Africii Orientale (6 iunie 1967);

Comunitatea Statelor Africii de Vest (18 mai 1975).

Astfel, unele dintre aceste organizatii nu si-au propus sa mearga atat de departe asa cum si-au propus comunitatile europene din punct de vedere politic, economic sau juridic. Alte organizatii, cum sunt cele africane sau sud-americane, desi au fost puternic influentate de comunitatile europene, si-au propus mai mult obiective politice. De altfel, unele dintre acestea ( ex. Comunitatea Africii Orientale) nu au reusit sa-si atinga obiectivele, astfel incat au fost desfiintate, iar altele au realizat foarte putin din ceea ce si-au propus, asa incat ele nu pot fi comparate cu comunitatile europene decat in ceea ce priveste ideile care au stat la baza constituirii lor realizarile lor fiind cu mult sub dezideratele care au condus la infiintarea lor.

1.4. Procedura de modificare a tratatelor

Modificarea tratatelor era prevazuta pentru fiecare dintre acestea (art. 96 C.E.C.O., art. 236 C.E.E. si art. 204 C.E.E.A.), dar Tratatul de la Maastricht le abroga si prin art. N instituie o procedura comuna pentru revizuirea tratatelor, care este de fapt preluarea procedurii prevazuta in tratatele C.E.E. si C.E.E.A.


1.4.1. Procedura generala prevazuta de art. N

Initiativa revizuirii trebuie sa apartina fie Comisiei, fie unuia sau mai multor state membre. Propunerea acestora trebuie sa fie adresata Consiliului, care este singurul in masura sa decida inceperea procedurii. Consiliul trebuie sa consulte Parlamentul in aceasta problema, inainte de emiterea avizului sau. in practica se procedeaza si la consultarea Comisiei. Daca modificarea se refera la domeniul monetar, trebuie consultat si Consiliul Bancii Centrale Europene (daca ea a fost deja constituita). Pe baza avizului favorabil al Consiliului decis cu votul majoritatii simple a membrilor sai, se convoaca conferinta reprezentantilor statelor membre care adopta textul tratatului de revizuire cu unanimitate de voturi, acesta urmand sa fie supus procedurilor nationale de ratificare specifice fiecarui stat. Tratatul de la Maastricht in art. N para. 2, a prevazut o procedura originala prestabilita de revizuire a sa in anul 1996, si statueaza asupra convocarii unei conferinte a reprezentantilor guvernelor statelor membre in scopul de a examina realizarile prevazute conform art. A si B, fara a mai fi necesara convocarea acestei conferinte, conform procedurii ordinare. Exista prevazute si proceduri de revizuire simplificate, limitate in mod expres la unele situatii. Astfel, este cazul privind modificarea numarului membrilor Comisiei si ai Curtii de Justitie prin decizia unanima a Consiliului (art. 95 C.E.C.O., 14.7 C.E. si 76, 85, 90 C.E.E.A.). Tratatul de la Maastricht prevede dreptul Consiliului, statuand in unanimitate, de a hotari dispozitiile adecvate care sa inlocuiasca protocolul cu privire la deficitele excesive, dat pe baza propunerii Comisiei si cu avizul Parlamentului si al C.B.C.E.

O alta modalitate de revizuire este prevazuta prin intermediul acordurilor de aderare ale altor state, acorduri care in anumite limite 'de adaptare' pot modifica aceste tratate.

Exista si o procedura asemanatoare revizuirii, dar care constituie mai mult o dezvoltare a cadrului initial al tratatelor, respectiv in cazul alegerii membrilor Parlamentului European prin vot universal direct (art. 138 C.E.E. modificat prin Tratatul de la Maastricht), care prevede necesitatea adoptarii unei decizii in unanimitate a Consiliului si avizul conform al Parlamentului, precum si aprobarea actelor adoptate in cadrul comunitatilor de catre statele membre conform normelor constitutionale, ca si in cazul inlocuirii contributiilor financiare ale statelor membre prin resurse proprii (art. 201 C.E.).

1.5. Aderarea la comunitati

Tratatele de constituire a comunitatilor europene sunt tratate deschi≠se, membrii fondatori avand in vedere posibilitatea extinderii comunitatilor prin primirea de noi membrii. Aceasta situatie a fost prevazuta atat in Tratatul C.E.C.O., cat si in celelalte tratate (art. 237 C.E.E. si 205 C.E.E.A), care au fost abrogate prin Tratatul de la Maastricht (art. O), in tratatele initiale aderarea era diferita in cazul C.E.C.O,, fata de C.E.E. si C.E.E.A., fiind necesar cate un act de aderare distinct in cazul fiecarei comunitati. Tratatul C.E.C.O. prevedea dreptul Consiliului de a fixa prin decizie adoptata in unanimitate conditiile in care un stat poate adera la tratat, iar statul trebuie sa depuna doar instrumentul de aderare, in timp ce tratatele C.E.E. si C.E.E.A. prevedeau incheierea unui acord intre statul candidat si statele membre cu privire la conditiile aderarii si cu privire la eventualele modificari care se impuneau tratatelor ca urmare a acestei aderari. De asemenea, daca in cazul tratatului C.E.C.O., aderarea producea efecte prin depunerea instrumentului de aderare la statul depozitar (Franta), in cazul celorlalte doua tratate actul de aderare si eventualele modificari ale tratatelor cauzate de aceasta trebuiau sa fie supuse aprobarii statelor membre , conform procedurilor constitutionale. Tratatul de la Maastricht prevede o singura procedura de aderare, respectiv la Uniunea Europeana. Aceasta este reglementata in art. O si reprezinta procedurile prevazute in tratatele C.E.E. si C.E.E.A., asa cum au fost modificate prin Actul Unic European.

1.5.1. Conditiile cerute pentru aderare

O prima conditie este aceea de a avea calitate de 'stat', respectiv de a indeplini conditiile cerute de dreptul international public pentru a fi considerat ca subiect de drept plan international. Aceasta calitate trebuie sa fie recunoscuta de catre toate statele membre ale Uniunii Europene.

Alta conditie este calitatea de stat european. Bazata pe criterii exclusiv geografice, conditia este cuprinsa in prevederile art. 237 al C.E. O problema deosebita o reprezinta candidatura Turciei (1987), desi in cazul acesteia caracterul european este mai evident, ea fiind si membra a Consiliului Europei (cu toate ca cea mai mare parte a teritoriului sau se afla in Asia).



A treia conditie care se cere indeplinita de statul care candideaza este respectarea principiilor democratice si a drepturilor omului. Constituind un principiu de baza al organizarii si functionarii Comunitatilor europene si al Uniunii Europene, respectarea principiilor democratice si a drepturilor omului reprezinta un criteriu de baza pentru primirea unui stat in cadrul acesteia. Alte conditii pentru admisibilitatea cererii de aderare sunt de natura politica si economica - destul de delicate de altfel, care fac in unele cazuri procesul de negociere destul de dificil - precum si alte elemente de natura principiala, nesanctionabile din punct de vedere juridic, care impun statelor candidate sa accepte in mod integral obligatiile care sunt stabilite prin tratatele de instituire a Comunitatilor, precum si a principiilor generale si a dreptului derivat.

Aceasta presupune ca nu sunt admise derogari de la aceasta ordine juridica.

1.5.2. Procedura de aderare

Aderarea la Comunitati cuprinde trei faze: faza de preaderare, faza 'comunitara' si faza cu 'caracter international'.

1.5.2.1.Strategia preaderarii

Consiliul european de la Essen din 1994 a stabilit o strategie in vederea pregatirii tarilor central si est europene pentru aderarea la Uniunea Europeana.

Aceasta strategie se bazeaza pe trei elemente principale:

aplicarea acordurilor europene;

programele PHARE de asistenta financiara;

un dialog care sa reuneasca statele membre si tarile candidate in vederea examinarii unor chestiuni de interes general. Consiliul european de la Luxembourg din 1997 a stabilit o strategie de preaderare intarita pentru cele zece tari care la acea vreme erau candidate, precum si o strategie specifica pentru Cipru si a cerut Comisiei sa elaboreze o astfel de strategie si pentru Turcia si Malta. Strategia de preaderare pentru tarile candidate din Europa centrala si de est se bazeaza pe:

a)- Acordurile europene;

b) - Parteneriatele pentru aderare si programele nationale pentru adoptarea acquis-ului comunitar (PNAA);

c) - Ajutorul de preaderare, respectiv:

- programul PHARE;

- ajutorul pentru investitii in domeniul transporturilor si††† mediului (programul ISPA)

ajutorul pentru dezvoltarea agricola si rurala (programul SAPARD);

cofinantarea de catre institutiile financiare internationale;

d) - Participarea la programele si agentiile Comunitatilor europene.


1.5.2.1.1. Acordurile de asociere cu tarile central si est europene

Acordurile europene de asociere sunt instrumente juridice de baza incheiate intre Uniunea Europeana si statele candidate la aderare. Ele contin reglementari cu privire la dialogul politic, relatiile comerciale, armonizarea legislatiei si referitor la alte domenii de cooperare.

Prin aceste acorduri se instituie liberul schimb intre Uniunea Europeana ti statele membre ale acesteia pentru o perioada delimitata pentru fiecare stat candidat. De la intrarea in vigoare a acordului cu fiecare stat, nu se poate stabili nici un alt drept de vama si nici o restrictie cantitativa. Pentru alte domenii acordurile de asociere prevad o perioada maxima de tranzitie pentru fiecare stat in parte. Acordurile de asociere prevad integrarea progresiva a reglementarilor comunitare in ordinea juridica nationala a fiecarui stat, precum si un anumit numar de dispozitii specifice in domeniul miscarii capitalurilor, a regulilor de concurenta, dreptului de proprietate intelectuala si industriala si a pietelor publice. Cu toata asimetria acestor acorduri care prevad ridicarea restrictiilor la exportul de catre tarile asociate mai rapid decat cele privind exporturile Uniunii Europene, balanta comerciala globala a Uniunii cu aceste state ramane in mare parte pozitiva. Aceste acorduri urmaresc sa contribuie la crearea noii arhitecturi europene, bazata pe constiinta unei identitati comune europene. Astfel, incepand din 1991, au fost semnate acorduri cu Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Romania, Slovenia, Bulgaria, Estonia, Letonia si Lituania. La aceasta se adauga acordurile semnate cu Turcia (1963), Malta (1970) si Cipru (1972). Pentru realizarea acestor obiective s-au creat organisme care sa contribuie la desfasurarea in bune conditii a dialogului politic, a facilitarii libertatii de schimb si a liberei circulatii, a cooperarii economice, culturale si financiare. Astfel, prin respectivele acorduri de asociere s-au creat urmatoarele organe:

Consiliul de asociere, care este un organ politic cu competenta suprema si care se reuneste in compunere ministeriala, insarcinat cu supervizarea aplicarii acordurilor si promovarea dialogului politic;

Comitetul de asociere care este alcatuit din trei inalti functionari si care are rolul de a asista Consiliul de asociere si de a asigura continuitatea desfasurarii reuniunilor acestuia;

Comitetul parlamentar de asociere, care are ca sarcina instituirea si mentinerea dialogului intre reprezentanti††† parlamentelor tarilor asociate si cei ai Parlamentului European.

Incepand din 1994 cu fiecare tara cu care s-a incheiat un acord de asociere exista un ciclu anual de reuniuni ale Consiliului de asociere si ale Comitetului de asociere, precum si numeroase reuniuni ale subcomitetelor multidisciplinare (tehnice).

1.5.2.1.2. Acquis-ul comunitar

Acquis-ul comunitar cuprinde ansamblul legislatiei comunitare adoptata initial, precum si cea de revizuire a acesteia in decursul perioadei de existenta a Comunitatilor.Aceasta se refera deci la tratatele de instituire a acestora adoptate la Paris si Roma , precum si la Tratatul de Bruxelles, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, cel de la Amsterdam si la toate regulamentele , directivele si celelalte reglementari adoptate de Consiliu, precum si la jurisprudenta Curtii de Justitie. Adoptarea acquis-ului comunitar presupune ca tarile candidate sa-si adapteze, in cea mai mare masura posibila, institutiile intreprinderile si infrastructurile importante in vederea respectarii normelor comunitare. Desigur ca acest proces necesita unele costuri, in special in ceea ce priveste aplicarea regulilor comunitare in domeniul mediului inconjurator, al sigurantei nucleare, securitatii transporturilor, al conditiilor de munca, al comercializarii produselor alimentare, informarea consumatorului sau controlul proceselor de fabricatie, in acest scop, pe langa efortul tarilor in cauza, Uniunea Europeana contribuie cu fonduri pentru sprijinirea realizarii acquis-ului comunitar. In primavara anului 1998 Comisia a initiat un proces de examinare analitica (screening) a acquis-ului comunitar nu numai cu cele sase tari cu care deja se afla in curs de negocieri pentru aderare, ci si cu Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania si Slovacia. Acest proces are drept scop sa ajute tarile in cauza sa perceapa mai bine regulile care stau la baza Uniunii si sa identifice mai clar chestiunile pe care vor trebui sa le abordeze pe masura ce vor actiona pentru punerea in aplicare a acquis-ului comunitar si pentru pregatirea tarilor respective in vederea aderarii. Capitolele acquis-ului comunitar asupra carora se poarta negocieri in vederea aderarii sunt urmatoarele:

Libera circulatie a marfurilor

Libera circulatie a persoanelor
3.Libera prestatie a serviciilor

4.Libera circulatie a capitalurilor

Dreptul societatilor

Politica concurentiala

Agricultura
8.Pescuitul

Politica in domeniul transporturilor

Politica fiscala

Uniunea economica si monetara
12.Statistici

Politica sociala si angajarea

Energia

15.Politica industriala

16.intreprinderile mici si mijlocii

17.Stiinta si cercetare

18. Educatie si formare profesionala

19.Telecomunicatii si tehnologia informatiilor

20.Cultura si audiovizual

21.Politica regionala si coordonarea instrumentelor

Mediul inconjurator



Consumatori si protectia sanatatii

Cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne

Uniunea vamala

Relatiile externe

27.Politica externa si de securitate comuna

Controlul financiar

Reglementarile financiare si bugetare

Institutii

Diverse

1.5.2.2. Faza "comunitara'

Aceasta faza presupune decizia organelor comunitare de acceptare a cererii statului care a fost depusa la Consiliu, decizie care trebuie sa fie luata de catre Consiliu cu unanimitate de voturi, dupa ce in prealabil a consultat Comisia si a obtinut avizul conform al Parlamentului care se pronunta cu majoritate absoluta, acest aviz fiind de natura sa impiedice Consiliul in decizia de admitere in cazul in care este negativ.

2.5.2.3. Faza "cu caracter international'

Urmeaza faza in care trebuie sa fie incheiat cate un acord de aderare intre statul care solicita aderarea si fiecare stat membru in parte, care trebuie sa fie ratificate de catre toate statele membre si de statul solicitant, in concordanta cu reglementarile lor constitutionale. Intrarea in vigoare a acestor acorduri constituie momentul in care statul respectiv devine membru al Uniunii Europene. Tratatul de la Amsterdam aduce o precizare la art.O din Tratatul de la Maastricht, in sensul ca prevede posibilitatea de a deveni membru al Uniunii orice stat care respecta principiile enuntate in art.F para.1 din Tratatul de la Amsterdam, respectiv principiile libertatii, respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale , precum si celelalte principii ale statului de drept, principii care sunt comune tuturor celorlalte state membre.

Procedura de aderare nu este modificata.

Negocierile pentru aderare sunt deosebit de complexe, adaptate specificului fiecarui stat si presupun, in esenta, stabilirea modului in care statul respectiv indeplineste conditiile cerute pentru aderare si respectarea acquis-ului comunitar. La 31 martie 1998 au demarat negocierile pentru aderare cu Ungaria, Polonia, Estonia, Cehia, Slovenia si Cipru. La 13 octombrie 1999, Comisia a recomandat statelor membre sa inceapa negocierile cu Romania, Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria si Malta, iar la summit-ul Consiliului de la Helsinki din 12 decembrie 1999 s-a aprobat inceperea acestor negocieri, in anul 2000, Comisia a adoptat un program de parteneriat pentru aderarea Turciei.

1.5.3. Natura juridica a acordului de aderare

Acordul de aderare este calificat ca fiind un acord interstatal si nu unul intre Comunitate si statul solicitant.186. Din aceste considerente el are forta juridica a tratatelor institutive a Comunitatilor, neputand fi supus procedurii Curtii de Justitie in ceea ce priveste valabilitatea sa, intrucat reprezinta acordul de vointa liber exprimat al statelor, care nu poate fi supus judecatii instantei comunitare, decat in ceea ce priveste interpretarea sa.


1.6. Incetarea calitatii de membru

Tratatele nu contin nici o dispozitie referitoare la incetarea calitatii de membru al Comunitatilor Europene sau al Uniunii Europene, nici in ceea ce priveste retragerea, nici referitor la excludere. Aceasta lipsa de reglementare a tratatelor in acest domeniu este considerata ca fiind intentionata, in scopul de a sublinia caracterul deosebit de important al acordului de aderare la aceste organizatii internationale.

Exista totusi posibilitatea de incetare a calitatii de membru in doua situatii: retragerea statului si excluderea sa.

1.6.1. Retragerea voluntara

In lipsa dispozitiilor exprese, se apreciaza ca ar putea fi aplicabile reglementarile generale, de drept international, respectiv art. 54 din Conventia de la Viena privind dreptul tratatelor, care prevede ca denuntarea tratatului sau retragerea nu sunt posibile decat daca se stabileste ca acestea au fost avute in intentia partilor sau daca se pot deduce din natura tratatului, exprimandu-se insa si opinia ca aceste doua situatii nu pot fi aplicate in cadrul tratatelor comunitare. Se apreciaza deci ca retragerea din Comunitati nu poate fi privita doar prin prisma prevederilor internationale privind dreptul tratatelor, intrucat dreptul de retragere trebuie recunoscut. Se argumenteaza prin faptul ca Tratatul de la Maastricht recunoaste si respecta identitatea nationala a statelor membre, iar atunci cand apare o neconcordanta fundamentala intre scopurile Uniunii Europene si cele ale unui stat membru, in baza respectarii acestei identitati nationale, statul respectiv se poate retrage, sens in care este ilustrativ cazul Marii Britanii ,care in 1974 a solicitat o renegociere a conditiilor de aderare, amenintand cu retragerea in caz de neacceptare a cerintelor sale. in aceasta situatie, nici unul dintre statele membre nu a ridicat problema imposibilitatii retragerii din punct de vedere juridic.


1.6.2. Excluderea

Excluderea din cadrul Comunitatilor apare ca alta modalitate de incetare a calitatii de membru dar care, de asemenea, nu este reglemen≠tata de tratatele constitutive. Din aceste considerente, ea apare ca imposibila din punct de vedere juridic. Pornind de la neintalnirea in practica a unor asemenea situatii, in doctrina se apreciaza ca in cazul unor incalcari persistente de catre unul din statele membre a unor principii democratice si a drepturilor fundamentale ale omului, prin presiuni politice se poate ajunge fie la corectarea conduitei acelui stat, fie la determinarea retragerii acestuia.

1.7. Asocierea Comunitatilor cu alte state neeuropene

Asocierea intre Comunitati si alte state, uniuni de state sau organizatii internationale este reglementata in art. 238 C.E. si 206 C.E.E.A., conform carora intre aceste entitati se pot incheia 'acorduri care sa creeze o asociatie caracterizata prin drepturi si obligatii reciproce, actiuni in comun si proceduri speciale'. Ele au ca fundament juridic textele din tratate si nu denumirile formale care pot sa le fie atribuite.

Practica a statuat insa, mai mult decat prevederile cadrului juridic, asocierea unor terte state la obiectivele comunitare. Prin Actul Unic European (art. 9) s-a revizuit art. 238 C.E.E., statuand o procedura originala de asociere cu un caracter predominant politic, acordurile de asociere fiind incheiate de catre Consiliu cu unanimitate de voturi, dupa obtinerea avizului conform al Parlamentului adoptat cu majoritatea absoluta a membrilor care il compun. Pentru acceptarea asocierii, statul tert trebuie sa prezinte garantii de respectare a drepturilor omului si de adoptare a principiilor economiei de piata. In cadrul politicii de asociere promovata de Comunitati trebuie mentionata politica fata de tarile mediteraneene (Turcia, Malta, Cipru) care se afla in faza de pre-aderare la Comunitati, sau fata de alte tari mediteraneene (Algeria, Maroc, Tunisia, Egipt, Liban, Iordania, Siria) cu care exista acorduri de cooperare (in special in ceea ce priveste mana de lucru cu tarile Maghreb-ului). O alta categorie de state avute in vedere in procesul asocierii o constituie tarile din Africa, din zona Caraibelor si Pacific. Acest proces are la baza asocierea teritoriilor de peste mari la Comunitati, fiind demarat ca urmare a declaratiilor de independenta a acestor tari, in mare parte francofone, fapt care s-a concretizat in adoptarea unor conventii (Yaounde l, Younde II), precum si in conventiile de la Lome (Lome l, 28 februarie 1975, Lome II, 31 octombrie 1979, Lome III, 8 decembrie 1984). Ultima din aceasta serie, Conventia de la Lome IV a fost semnata la 15 decembrie 1989 si a intrat in vigoare la 1 septembrie 1991, fiind incheiata intre 64 de tari africane, pe de o parte si C.E.E. si statele membre pe de alta parte. Caracteristica acestui proces il constituie faptul ca reprezinta o cooperare globala intre doua grupuri regionale pe baza respectarii optiunilor politice si economice. Tarile apropiate din punct de vedere geografic au fost cuprinse in categoria celor fata de care Comunitatile aplica o asa-numita politica de proximitate. Este cazul tarilor din Asociatia Europeana a Liberului Schimb (Austria, Elvetia, Finlanda, Norvegia, Suedia, Islanda si Lichetenstein), cu care la 21 octombrie 1991 s-a incheiat un acord prin care se crea Spatiul Economic European.. Aceasta politica se bazeaza pe legaturile traditionale economice si comerciale dintre tarile comunitare si acestea, in prezent, trei dintre aceste tari (Austria, Finlanda, si Suedia) au devenit membre ale Uniunii Europene incepand cu 1 ianuarie 1995.

1.8. Statutul international al Comunitatilor

1.8.1. Personalitatea juridica internationala

In conformitate cu tratatele constitutive (art.6 CECO, art.210 CEE si 184 CEEA), fiecare comunitate, are personalitate juridica. Aceasta a fost confirmata si prin jurisprudenta Curtii de Justitie si se concretizeaza in faptul ca pot sa incheie tratate internationale, precum si sa beneficieze de imunitatile acordate organizatiilor internationale guvernamentale. In ceea ce priveste incheierea de tratate, spre deosebire de organizatiile internationale clasice, care au competenta limitata in acest domeniu, stabilita prin tratatele de constituire, Comunitatile sunt abilitate sa incheie tratate in domenii dintre cele mai variate, uneori competenta in acest sens fiind exclusiva.

Exista si categoria 'acordurilor mixte' incheiate de catre C.E.C.O. alaturi de statele membre, cu alte subiecte de drept international (art. 102 C.E.C.O.). Comunitatile europene, ca regula generala, se supun normelor drep≠tului international care prevede ca organizatiile nu pot deveni unele membre ale altora. Avand in vedere faptul ca ele se substituie statelor in ceea ce priveste exercitarea unor competente, situatia lor este diferita de cea a altor organizatii internationale, fapt pentru care, de la regula generala a neparticiparii, se admit unele exceptii. Astfel, C.E. are statut de obser≠vator la O.N.U., la O.l.M., F.M.I., Banca Mondiala si intretine relatii cu unele organizatii regionale (Consiliul Europei, O.C.D.E.), in cadrul F.A.O. participa ca membru cu drepturi depline, dar aceasta constituie o exceptie, considerata ca un inceput al unei schimbari a situatiei in acest domeniu . De asemenea, participarea C.E. la G.A.T.T./O.M.C. a fost acceptata de jurisprudenta Curtii de Justitie, precum si de catre statele participante la aceasta organizatie, unde a fost considerata ca succesoare a statelor comunitare.

1.8.2. Reprezentarea Comunitatilor in relatiile internatio≠nale

Comisia Europeana, prin presedintele sau, reprezinta Comunitatile (respectiv Uniunea Europeana) la o serie de reuniuni internationale importante. Exista si propuneri de creare a unei functii de presedinte a Uniunii Europene, care sa reprezinte Uniunea in relatiile externe. Intre Comunitati si statele membre sunt instituite 'misiuni' de repre≠zentare care chiar daca nu sunt denumite ambasade, au toate caracteris≠ticile acestora. Astfel, statele terte au acreditat la Bruxelles reprezentanti pe langa Comunitati, care se aseamana din toate punctele de vedere cu reprezentarea pe langa state, avand statut diplomatic si urmand aceeasi procedura. La randul lor, statele membre au reprezentante permanente, cu statut diplomatic, dar fara sa fie asimilate ambasadelor, intrucat relatiile dintre acestea sunt de tip intern, fiind de altfel integrate in cadrul COREPER. Reprezentarea Comunitatilor pe langa terte state sau organizatii inter≠nationale se face prin delegatii numite de catre Comisie si care trebuie sa beneficieze de acordul statului in cauza. Acestea beneficiaza, de asemenea, de statutul diplomatic, in statele comunitare nu exista organe de reprezentare ale Comunitatilor, din aceleasi considerente de apar≠tenenta a acestora la Comunitati.



Uniunea Europeana neavand personalitate juridica nu poate participa in nume propriu la cooperarea externa, decat prin intermediul Comunitatilor si al statelor membre.

1.8.3. Recunoasterea

In cazul Comunitatilor Europene se poate aborda si problema recunoasterii acestora de catre state si a statelor de catre Comunitati. Recunoasterea organizatiilor internationale de catre state nu se practica in planul relatiilor internationale. S-a intalnit totusi 'nerecunoasterea' Comunitatilor de catre fosta U.R.S.S. si C.A.E.R., pana in anul 1988, cand s-au stabilit relatii permanente de tip diplomatic.

Comunitatile au practicat insa recunoasterea sau nerecunoasterea unor state nou aparute pe arena internationala (exemplu: statele care au facut parte din fosta U.R.S.S.).


2. Structura institutionala proprie

2.1. Generalitati

Comunitatile Europene reprezinta organizatii internationale cu o structura originala, diferita de cea a altor organizatii internationale, in acelasi timp, prin faptul ca acestea sunt cuprinse intr-un anumit sistem, au o caracteristica complexa, intre ele instituindu-se o serie de relatii de colaborare si dispunand de un sistem de institutii comune. La origine, ele au reprezentat trei organizatii internationale cu personalitate juridica distincta, care prin tratatul de fuziune din 1967 au fost cuprinse sub denumirea de 'Comunitati Europene'. Fiecare dintre acestea si-au pastrat domeniul de activitate specific, desi organele institutionale au fost de atunci comune. La scopurile initiale ale comunitatilor, s-a adaugat ulterior cooperarea interguvernamentala in care un rol important a revenit Consiliului Euro≠pean, institutie formata din sefii de state si guverne care au posibilitatea sa decida directiile acestei cooperari. Adoptarea Tratatului de la Maastricht a adus unele modificari substantiale in ceea ce priveste structura organizatorica si mijloacele de actiune. Desi se creeaza Uniunea Europeana care cuprinde cele trei Comunitati, acestea continua sa existe ca entitati separate.

Comunitatile au parcurs deci, de la infiintare, o cale destul de lunga si nu lipsita de unele greutati.



2.2. Primele actiuni in directia unitatii Comunitatilor

La infiintarea lor, fiecare dintre cele trei Comunitati reprezenta o persoana juridica, constituita in baza unui tratat. Desi aveau anumite institutii comune dupa adoptarea tratatelor de la Roma (Adunarea si Curtea de Justitie), totusi ele pastrau si anumite institutii distincte, respectiv cele privind 'executivul' (inalta Autoritate si Comisia) si Consiliul, precum si bugetele proprii, fapt care le pastra autonomia. De asemenea, tratatele isi pastrau specificitatea, Tratatul de la Roma privind C.E.E. (art. 232) precizand ca prevederile sale nu modifica dispozitiile tratatelor C.E.C.O. si C.E.E.A. In statele membre ale Comunitatilor, conform prevederilor art. 6 C.E.C.O., 211 C.E. si 185 C.E.E.A., fiecare comunitate se bucura de capacitatea juridica cea mai larg recunoscuta persoanelor morale nationale.

In baza acestor dispozitii si a principiului primordialitatii dreptului comunitar, fiecare stat trebuie sa intreprinda masurile legislative cores≠punzatoare prin care sa asigure exercitarea de catre Comunitati a atributiilor specifice, prin intermediul institutiilor abilitate: Comisie, Banca Europeana de Investitii si Institutul Monetar European (pe durata existentei lui) precum si Banca Centrala Europeana. In vederea exercitarii atributiilor care ii revin, fiecare comunitate beneficiaza de privilegiile si imunitatile stabilite printr-un protocol special, in baza carora statele membre trebuie sa respecte inviolabilitatea sediilor si arhivelor, acestea fiind exceptate de la perchezitii, rechizitii, confiscari sau exproprieri. De asemenea, Comunitatile sunt scutite de impozite, de taxe vamale, restrictii si prohibitii de import-export in ceea ce priveste articolele care sunt destinate folosintei lor oficiale, precum si asupra publicatiilor, in ceea ce priveste transportul documentelor oficiale, Comunitatile beneficiaza de facilitati acordate misiunilor diplomatice si nu pot fi supuse cenzurii. Protocolul nu prevede imunitatea de jurisdictie pentru Comunitati, fapt pentru care unele tribunale nationale si-au exercitat competenta asupra Comunitatilor. S-a recunoscut insa o imunitate de executie in ceea ce priveste bunurile Comunitatilor, care nu pot fi supuse masurilor administrative sau judiciare decat pe baza autorizarii Curtii de Justitie.


2.3. Alte momente importante in scopul realizarii unitatii si perfectionarii comunitatilor europene


Tratatul de fuziune de la Bruxelles

Prin adoptarea Tratatului de fuziune de la Bruxelles (8 aprilie 1965), intrat in vigoare la 1 iulie 1967, s-au creat o Comisie Unica si un Consiliu al 'Comunitatilor Europene'.

De asemenea s-a creat Curtea de Conturi ca organ comun celor trei Comunitati. Comisia si Consiliul au preluat functiile institutiilor specifice fiecarei Comunitati, pe care le-au inlocuit.

Prin acelasi' tratat s-a instituit un buget al Comunitatilor Europene care cuprindea veniturilor si cheltuielile celor trei Comunitati, conform tratatelor. De asemenea, s-a constituit un corp unic de functionari ai Comunitatilor, supusi unui statut unic. Printru-un protocol-anexa s-a stabilit un regim unitar de privilegii si imunitati pentru Comunitati. S-a creat si entitatea 'Comunitatilor Europene', care a absorbit cele trei comunitati originale. Rezultatul acesteia este concretizat in faptul ca functionarii acesteia sunt comuni, fara sa poata pretinde ca apartin uneia dintre ele, iar misiunile de reprezentare pe langa alte state sunt acreditate in numele comunitatilor, acestea aparand ca titular de drepturi si obligatii, deci ca persoana juridica. S-a mentinut insa o separare intre actiunile Comunitatilor europene si cooperarea politica, aceasta nefiind institutionalizata, ramanand o activitate interguvernamentala distincta.

Actul Unic European

Acest document deosebit de important adoptat in1985 a marcat un nou pas important in evolutia constructiei comunitare, intrucat a contribuit la reformarea institutiilor comunitare si la extinderea competentelor acestora in noi domenii, reprezentand in acelasi timp si o premisa importanta in vederea realizarii Uniunii Europene.

2.3 3.Tratatul de la Maastricht

Tratatul de la Maastricht instituie o 'Uniune Europeana' fondata pe Comunitatile europene, completate prin politicile si formele de cooperare instituite prin acest tratat.

Dispozitiile respectivului tratat sunt destul de vagi in ceea ce priveste clarificarea unor probleme juridice, fapt pentru care raman destule chestiuni in discutie, care isi asteapta o concretizare prin reglementarile care vor fi adoptate ulterior.

Astfel, Uniunea Europeana apare ca o entitate eterogena, care inglobeaza pe de o parte cele trei Comunitati care isi pastreaza fiecare personalitatea juridica (C.E.E. devine C.E.), iar pe de alta parte politica externa si de securitate comuna (P.E.S.C.) precum si cooperarea in domeniile justitiei si afacerilor interne(J.A.L), si care astfel constituie cei trei piloni ai viitoarei constructii europene. Privita din punct de vedere juridic, doar cele trei Comunitati au personalitate juridica proprie, aceasta lipsind atat Uniunii Europene ca entitate superioara si cu atat mai mult P.E.S.C. si J.A.I., ultimii doi piloni constituindu-se mai mult ca obiective ale viitoarelor actiuni comunitare. In afara acestora, conform art. J.4 Uniunea Europeana urmeaza sa cuprinda si Uniunea Europei Occidentale, care desi reprezinta in momentul actual o organizatie interguvernamentala de sine statatoare, este avuta in vedere ca o parte integranta a dezvoltarii Uniunii Europene in domeniul apararii. Aceasta cooperare este doar programatica, pentru realizarea practica impunandu-se actiuni si masuri comune adoptate de catre Consiliul European si institutiile competente ale U.E.O. Transformarea Comunitatii Economice Europene in 'Comunitate Europeana' - respectiv in comunitate nespecializata - este considerat ca fiind un pas in directia incorporarii celorlalte doua comunitati specializate in aceasta. Mentinerea lor prin Tratatul de la Maastricht si operarea doar a unor modificari de natura sa alinieze dispozitiile celor trei tratate in problemele esentiale, este apreciata ca o actiune tactica prin care pe de o parte se marginalizeaza cele doua tratate (C.E.C.O. si C.E.E.A.) iar pe de alta parte se are in vedere expirarea in anul 2002 a tratatului C.E.C.O. si, probabil, preluarea tuturor atributiilor de catre Comunitatea Europeana prin institutiile devenite deja comune. Se poate pune problema imperfectiunii constructiei Uniunii Europene, prin neadoptarea unui singur tratat care sa le inlocuiasca pe cele trei existente. Aceasta situatie nu s-a realizat intrucat au existat o serie de retineri din partea unor state privind separarea sectoarelor de competenta comunitara de cele de cooperare, precum si in alte domenii. Desi nu s-a adoptat un singur tratat, cele trei continuand sa existe, unele prevederi referitoare la revizuirea fiecarui tratat au fost unificate. Cadrul institutional al Comunitatilor ramane comun, asa cum a fost stabilit anterior, si care conform art. C din Tratatul de fa Maastricht, este destinat sa asigure coerenta si continuitatea actiunilor destinate atingerii obiectivelor prin respectarea realizarilor comunitar. Cooperarea in domeniile politicii externe utilizeaza insa organe distincte de cele ale Comunitatilor.

Consiliul European, institutionalizat prin Actul Unic European (1985) este confirmat prin art. D al Tratatului de la Maastricht ca fiind organul care 'da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale si definirii orientarilor politice generale', el trebuind sa prezinte anual un raport in fata Parlamentului European. Articolul B. al Tratatului de la Maastricht defineste obiectivele si principiile comune ale Uniunii: promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil; afirmarea identitatii pe scara internationala, intarirea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre, dezvoltarea unei cooperari stranse in domeniul justitiei si afacerilor interne. Se mentin obiectivele fiecarei Comunitati si se reafirma si respectarea principiilor fundamentale care sunt definite prin art. F din tratat: respectarea identitatii nationale a statelor membre si respectarea drepturilor fundamentale garantate prin Conventia Europeana a drepturilor omului.

3.3.4. Tratatul de la Amsterdam

Tratatul de la Amsterdam contine o serie de reglementari care conduc la evolutia Uniunii Europene din punct de vedere institutional si al politicilor sale, asa cum am aratat mai detaliat in cap.l, paragr. 3.5. El face in acelasi timp primii pasi in directia realizarii unificarii tratatelor comunitare. Aceasta se refera atat la tratatele constitutive, cat si la Tratatul de la Maastricht, a anexelor, protocoalelor si a altor acte. Este de mentionat faptul ca un numar de noua protocoale si o conventie anexa la acest tratat sunt abrogate in mod expres. De asemenea, in vederea simplificarii numerotarii articolelor Tratatului de la Maastricht si a Tratatului C.E., intr-o anexa sunt cuprinse tabelele de echivalenta prevazute de art. 12 din Tratatul de la Amsterdam. Astfel, complicata numerotare a articolelor cu litere combinate cu cifre este simplificata cu o numerotare formata numai din cifre. Asa cum se precizeaza in partea a doua a tratatului intitulata "simplificare', in scopul inlaturarii dispozitiilor caduce si pentru adaptarea textului anumitor dispozitii, se face fie o inlocuire a unor termeni, expresii, formulari etc. cu altele , fie abrogarea unor articole sau parti din acestea.










Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact