StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept comunitar
Trimite articolul prin email Sistemul institutional : Drept comunitar Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Sistemul institutional



Sistemul institutional

Principii referitoare la structura institutionala


Inainte de a trece la prezentarea propriu-zisa a acestor institutii, o precizare este necesara: in momentul de fata, in mod esential, 'scheletul' institutional al Uniunii Europene este reprezentat de structurile Comunitatii Europene, asa cum au evoluat ele din 1952, respectiv 1958, si pana astazi.

Inca de la inceput, sarcina realizarii scopurilor pentru care au fost create cele trei Comunitati (CECO, CEEA, CEE) a fost incredintata unui numar de patru institutii: Comisia, Consiliul, Parlamentul European si Curtea de Justitie. La acestea s-a adaugat ulterior Curtea de Conturi, care exista din 1977, dar a fost formal mentionata ca institutie fundamentala abia in Tratatul de la Maastricht. Prin acest Tratat au fost infiintate si o serie de alte institutii: Comisia, Consiliul, Parlamentul European si Curtea de Justitie. La acestea s-a adaugat ulterior Curtea de Conturi, care exista din 1977, dar a fost formal mentionata ca institutie fundamentala abia in Tratatul de la Maastricht. Prin acest Tratat au fost infiintate si o serie de alte institutii noi, importante pentru functionarea ansamblului comunitar, dar fara sa joace un rol esential.



Cat priveste sediile principalelor institutii comunitare, acestea au ramas neschimbate:

Comisia Europeana si Consiliul UE la Bruxelles

Curtea de Justitie si Curtea de Conturi la Luxemburg

Parlamentul European la Strabourg (in timpul sesiunilor ordinare), Luxemburg (o parte din Secretariatul General) si Bruxelles (comisii parlamentare, grupuri politice, sesiuni extraordinare, o alta parte din Secretariat).

Nu putem incheia aceasta trecere in revista fara a mentiona

Banca Europeana de Investitii, cu sediul la Luxemburg, 'arma financiara' a Uniunii Europene, a carei sarcina este de a contribui prin imprumuturi si prin utilizarea propriilor resurse la dezvoltarea echilibrata a tarilor membre ale UE. Prioritatile sale de ultima ora includ dezvoltarea retelelor transeuropene de transport si sprijinirea capitalului de risc cu ajutorul caruia se spera intr-o dezvoltare sustinuta a intreprinderilor mici si mijlocii care sa duca, prin crearea de noi locuri de munca, la reducerea somajului - devenit un fenomen ingrijorator la nivelul UE.

Revenind la prezentarea propriu-zisa a institutiilor UE, trebuie spus ca, pana in iulie 1967 cele trei Comunitati au avut Consilii si Comisii separate (pentru CECO, Comisia se numea 'Inalta Autoritate'), in timp ce Parlamentul European si Curtea de Justitie sunt comune, din 1958, pentru cele trei Comunitati.

Din 1967 exista un singur Consiliu si o singura Comisie, aceasta fuziune a institutiilor initiale fiind considerata un prim pas spre o Comunitate Europeana unica, generata de un singur Tratat (este ceea ce s- realizat prin Tratatul de la Maastricht din Olanda, semnat la 7 februarie 1992 i intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993).

O scurta prezentare a principalelor cinci institutii comunitare ne va permite cunoasterea interrelationarii pentru cele care alcatuiesc asa-numitul 'triunghi institutional':

Comisia Europeana este compusa in prezent din 27 de membri (comisari), aprobati prin acordul guvernelor statelor membre ale UE si al Parlamentului European (pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht fiecare stat isi propunea comisarul - sau comisarii sai - iar ceilalti membri il confirmau prin acordul lor, procedura fiind practic interguvernamentala). In timpul mandatului, care dureaza cinci ani, comisarii sunt independenti, atat fata de guvernele tarilor de unde provin, cat si fata de Consiliul UE, acestea neputand demite un membru al Comisiei. Cu toate acestea, Parlamentul European poate cere printr-o motiune de cenzura demisia in bloc a Comisiei, caz in care ea continua sa gestioneze problemele curente pana in momentul inlocuirii sale efective.

In termeni generali, rolul Comisiei Europene cuprinde functiile de gar 929d33j dian al Tratatului UE, organ executiv al Uniunii, detine monopolul cvasi-total al initiative in procesul legislativ si este aparator al intereselor Uniunii Europene in fata Consiliului, acesta din urma fiind, prin definitie, reprezentant al intereselor statelor membre. In plus, Comisia mai are o functie de reprezentare interna si externa

Numarul comisarilor nu este o constanta, la origini Comisia numarand doar noua membri (intr-o Comunitate cu sase state).

Consiliul Uniunii Europene este compus din reprezentanti ai guvernelor statelor membre. La reuniunile sale participa, de regula, ministrii responsabili cu sectorul aflat in discutie (fiecare guvern isi trimite ministrul sau), insa exista si un secretariat permanent (Secretariatul General al Consiliului UE), precum si reuniuni la nivelul ambasadorilor statelor comunitare si al adjunctilor acestora, in ceea ce se numeste 'Comitetul Reprezentantilor Permanenti' (COREPER 2 - pentru ambasadori, COREPER 1 - pentru adjunctii lor).

Desi ministrii de externe sunt considerati principalii reprezentanti in Consiliu (ei se reunesc in Consiliul Afacerilor Generale ce asigura coordonarea orizontala si politica externa), titularii portofoliilor de la finante, agricultura, transporturi, economie, protectie sociala, industrie, protectia mediului etc. se intalnesc frecvent, singuri sau cu ministrii de externe. Odata cu aparitia Uniunii Economice si Monetare si a monedei unice EURO, rolul ministrilor de finante a crescut considerabil, ei ajungand sa-i concureze ca importanta pe ministrii de externe.

La 'summit-ul' din decembrie 1974, sefii de stat (pentru Franta) sau de guverne (pentru celelalte tari membre) au stabilit sa se intalneasca in mod regulat in ceea ce se numeste de atunci 'Consiliul European'. La reuniunile acestuia participa, in mod obligatoriu, presedintele Comisiei Europene, unul dintre comisari (de obicei cel responsabil cu politica externa) precum si  ministrii de externe din cele 27 tari membre ale UE. Pana in 1985, numarul intrunirilor Consiliului European era de trei in fiecare an. Din 1986, ele s-au redus la doua, cate una in perioada fiecarei presedintii bianuale a UE.

Presedintia Consiliului UE este detinuta prin rotatie, cate sase luni, de fiecare stat membru. Daca initial ordinea alfabetica (cu numele fiecarei tari scris in limba sa oficiala) astazi, pentru a se evita instituirea unei reguli justificabile doar din punct de vedere alfabetic precum si riscul unor eventuale  sicane pe care presedintii consecutivi si le-ar putea face unul altuia, ordinea a fost oare cum schimbata astfel incat, de exemplu, in 1997, 1998, si 1999 ordinea presedintilor se prezinta astfel: Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Austria, Germania si Finlanda.

Asa cum am mentionat deja, Consiliul UE este asistat de un numar  de grupuri de lucru, precum si de COREPER, acesta din urma avand rolul de a filtra dosarele si de a pregati problemele de pe ordinea de zi a Consiliului de Ministri.

In ceea ce priveste Parlamentul European (P.E.), acesta numara 785 membri (desigur ca numarul a crescut permanent din 1958, odata cu fiecare nou membru primit in Comunitatea Europeana). In formula unei Uniuni Europene cu 27 membri, Parlamentul European numara euro deputati, desemnati prin sufragiu universal si direct in statele din care provin.

De mentionat ca procedura electorala nu este uniforma, desi au existat o serie de proiecte in acest sens (recent, dezbaterea pe aceasta tema a fost redeschisa), chestiunea tinand de resortul initiative parlamentare. Opozitia unor state cum ar fi Marea Britanie, care tin la procedurile lor traditionale, nu a permis insa adoptarea unor norme electorale unice pentru alegerea membrilor Parlamentului European.

Repartizarea celor  785 de locuri in institutia parlamentara a UE este urmatoarea: - Germania: 99 de locuri; - Franta, Italia, Marea Britanie: cate 87 locuri fiecare; - Spania: 64 de locuri; Olanda: 31 locuri; - Belgia, Grecia, Portugalia: cate 25 locuri fiecare; - Suedia: 22 locuri; - Austria: 21 locuri; - Danemarca si Finlanda: cate 16 locuri fiecare; - Irlanda: 15 locuri;  - Luxemburg: 6 locuri, Cipru: 6 locuri, Estonia: 6 locuri, Letonia: 9 locuri, Lituania 13 locuri, Malta 5 locuri, Polonia: 54 locuri, Republica Ceha:24 locuri, Slovacia: 14 locuri, Slovenia 7 locuri, Ungaria: 24 locuri, Bulgaria: 18 locuri, Romania 35 locuri.

Primele alegeri directe pentru Parlamentul European au avut loc la 10 iunie 1979, iar cele mai recente la 10-13 iunie 1999. Principala competenta a Parlamentului European au avut loc la 10 iunie 1979, iar cele mai recente la 10-13 iunie 1999. Principala competenta a Parlamentului European se manifesta in domeniul bugetar, acesta avand posibilitatea de a respinge in intregime adoptarea bugetului comunitar. A facut acest lucru pentru prima data in decembrie 1979 cand a respins proiectul de buget pentru anul 1980, a doua oara in 1985, iar cel mai recent caz il constituie refuzul PE, in decembrie 1998, de a acorda descarcarea bugetara pentru anul 1996, ceea ce a dus la votarea unei motiuni de cenzura la adresa Comisiei Europene la 14 ianuarie 1999 (aceasta nu a intrunit insa majoritatea ceruta pentru adoptare - doua treimi din numarul total de voturi, reprezentand in acelasi timp jumatate plus unu din totalul membrilor Parlamentului -  astfel incat a fost respinsa).

Parlamentul European, are , in acelasi timp, ultimul cuvant in ceea ce priveste cheltuielile comunitare neobligatorii (cheltuieli administrative, fondul social european - FSE, fondul de dezvoltare regionala - FEDER, fondurile alocate cercetarii, domeniului energetic, politicii industriale etc. - in total 27,5% din bugetul total al Uniunii Europene).

Intreaga existenta a Parlamentului European este marcata de o lupta permanenta pentru sporirea competentelor. In domeniul legislativ, puterea sa originara era relativ restransa, constand in principal in emiterea unor avize consultative. Tratatele originare mentionau insa si sectoare in care era necesar avizul conform al institutiei parlamentare (de exemplu, in cazul incheierii acordurilor de asociere cu terte tari sau al ratificarii acordurilor de aderare la UE). Din anul 1987, odata cu intrarea in vigoare a Actului Unic European (prima modificare majora adusa Tratatelor de constituire a Comunitatilor Europene) s-a introdus o procedura de cooperare intre Consiliul UE, Comisia Europeana si Parlamentul European, aplicabila deciziilor ce se iau cu majoritate calificata in domeniile ce tin de piata interna, politica sociala, coeziunea economica si sociala, cercetarea stiintifica.

Tratatul de la Maastricht (semnat in 1992, intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993) a introdus o noua procedura numita 'procedura de codecizie' care ancoreaza si mai mult Parlamentul European in procesul de decizie legislativa, iar Tratatul de la Amsterdam (semnat in 1997, intrat in vigoare la 1.05.1999) a simplificat si extins codecizia astfel incat sa devina operationala intr-un numar sporit de domenii.

Curtea de Justitie este compusa din 27 judecatori (cate unul pentru fiecare stat membru) numiti prin acordul guvernelor tarilor UE pentru o perioada de 6 ani, ea avand rolul de a asigura implementarea prevederilor Tratatului. Cei 27 judecatori sunt asistati deavocati generali. Exista si un Tribunal de Prima Instanta insarcinat cu solutionarea cauzelor de mai mica importanta, pentru a nu se aglomera foarte mult activitatea Curtii de Justitie.

Ultima institutie (care exista inainte de ratificarea Tratatului de la Maastricht) este Curtea de Conturi. Infiintata in anul 1977, dar fara a fi din punct de vedere strict juridic o institutie comunitara pana la intrarea in vigoare a Tratatului de Uniune Europeana (1 noiembrie 1993), ea este compusa din 27 membri aprobati prin decizia unanima a Consiliului UE, dupa consultarea Parlamentului European.

Rolul Curtii de Conturi este acela de a controla daca veniturile si cheltuielile din bugetul comunitar au fost legal obtinute si utilizate si daca managementul financiar al Uniunii Europene a corespuns programului stabilit la inceputul anului pentru care se efectueaza controlul. Rezultatul acestui control se concretizeaza intr-un raport anual pe baza caruia Parlamentul European acorda Comisiei Europene descarcarea bugetara.

Asa cum am mentionat, urmare deciziilor adoptate la Maastricht, in 1992, au fost infiintate o serie de noi institutii comunitare:

- Comitetul Economic si Social (ECOSOC) cu rol esentialmente consultativ si sediul la Bruxelles. El exista inainte de adoptarea Tratatului de la Maastricht, insa nu era legalizat ca instituie comunitara. Institutul Monetar European, cu sediul la Frankfurt. Deschis la 1 ianuarie 1994, el a avut rol de precursor al Bancii Centrale Europene, infiintata la 1 ianuarie 1999 odata cu aparitia monedei unice EURO;

- Agentia Europeana pentru Protectia mediului, cu sediul in Danemarca;

- EUROPOL, cu sediul in Olanda, se vrea a fi precurorul unei viitoare politii comune europene;

- Observatorul pentru Droguri, cu sediul in Portugalia;

- Oficiul pentru Medicamente (in Marea Britanie);

- Fundatia Educatiei Permanente (in Italia);

- Oficiul de Formare pentru tarile din Est (in Grecia);

- Oficiul pentru Sanatate si Protectia Muncii (in Spania);

- Oficiul de Inspectie Veterinara (in Irlanda);

- Comitetul Regiunilor, cu sediul la Bruxelles (in Belgia).


Prin Tratatul de la Maastricht semnat la 07.02.1992 doisprezece sefi de state europene "au decis sa instituie o Uniune Europeana.. Bazata pe Comunitatile Europene cu MISIUNEA de a organiza intr-un mod coerent si solidar relatiile dintre statele membre si dintre popoarelor lor". Atunci, Uniunea si-a reales ca obiective, urmatoarele :

l sa promoveze un progres economic si social echilibrat si durabil prin crearea unui spatiu fara frontiere interioare, avand o moneda unica ;

l sa-si afirme identitatea pe scena internationala prin punerea in practica a unei politici externe si de securitate ;

l sa intareasca protectia drepturilor si a intereselor reortisantilor statelor membre prin instaurarea unei cetatenii a Uniunii;

l sa dezvolte Uniunea ca spatiu al libertatii, securitatii si justitiei asigurandu-se libera circulatie a persoanelor;

l sa mentina integral si sa dezvolte acquis-ul comunitar.

Pentru a-si realiza misiunea si obiectivele, Uniunea dispune de un cadru institutional unic, care asigura coerenta de ansamblu si continuarea actiunilor intreprinse privind progresele actuale si viitoare.

Sistemul institutional al Uniunii este un sistem unic in lume avand un "triunghi institutional" format din Parlamentul European, Consiliul de Ministri si Comisia Europeana carora li se adauga inca doua institutii importante, Curtea Europeana de Justitie si Curtea Europeana de Conturi, precum si alte institutii consultative, bancare, monetare etc.




Consiliul European

 Consiliul Europei este cea mai veche organizatie interguvernamentala si interparlamentara europeana, a carei sarcina principala o constituie intarirea democratiei, drepturilor omului si a statului de drept.

"Dupa catastrofa celui de-al doilea razboi mondial s-a urmarit crearea unui cat mai cuprinzator spatiu european de pace si oprirea renasterii sistemelor totalitare. De aici accentul asupra drepturilor omului si democratiei ca sarcina esentiala a Organizatiei si contributia sa cea mai importanta pentru unitatea Europei".

Ratiunea de a fi a Consiliului Europei este exprimata clar in Tratatul de la Londra (care constituie Statutul Consiliului Europei), semnat la 5 mai 1949, la Palatul St. James, de: Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia_ "Scopul esential al Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai stransa intre membrii sai, pentru a apara si promova idealurile si principiile care constituie patrimoniul lor comun si pentru a favoriza progresul lor economic si social".

Nascut din dorinta de a construi o Europa a pacii, Consiliul Europei a atras, succesiv, in primii 40 de ani de existenta, toate statele libere de pe continent, incepand cu 10 state-membre in 1949, in mai 1989 organizatia numara 23 de membri.

Consiliul Europei a fost prima structura politica, in 1989, care a acceptat cooperarea europeana cu tarile Europei Centrale si de Est, confirmandu-si astfel statutul de unica organizatia capabila sa cuprinda toate democratiile de pe continent. In 10 ani, numarul membrilor sai a crescut de la , considerandu-se "ca integrarea este preferabila excluderii. Organizatia nu poate influenta dezvoltarea democratica a unei tari care doreste sa se alature familiei statelor democrate, tinandu-le la distanta. A le oferi sprijin, prin intermediul unui vast program de cooperare este, neindoielnic, mult mai util".

Activitatea Consiliului Europei vizeaza armonizarea politicilor statelor membre si adoptarea de practici si norme comune, care sa permita: apararea drepturilor omului si a democratiei pluraliste; favorizarea constientizarii si valorizarii identitatii culturale europene; cautarea de solutii viabile europene pentru problemele societatii (minoritati, xenofobie, protectia mediului inconjurator, bioetica, consumul de droguri etc.); sprijinirea tarilor din estul si centrul Europei, prin initierea de programe de cooperare complexe, in cadrul reformelor politice, legislative si constitutionale.


Compozitia Consiliului Europei

 Calitatea de membru al organizatiei poate fi obtinuta numai de statele europene care respecta conditiile stabilite prin Statutul Consiliului Europei si care adera la prevederile Conventiei europene a drepturilor omului. CEDO nu mai este demult o conventie obisnuita. Ea este de facto obligatorie pentru toate statele membre, fiind calificata drept conventie cu rang statutar si parte din dreptul constitutional al Organizatiei.


Angajamentele asumate de statele membre

Principala obligatie a statelor membre este aceea de a respecta principiile statutare ale organizatiei. Fiecare membru al Consiliului "Trebuie sa accepte principiile statului de drept si principiul in virtutea caruia fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale ale omului" (art. 3 din Statut).

A doua obligatie importanta consta in angajamentul fiecarui membru de a colabora la realizarea scopului Consiliului Europei.

In afara acestor categorii de angajamente, mai exista alte 2 categorii de angajamente care revin statelor membre: unele decurg din Conventiile Consiliului Europei acceptate de statele membre; celelalte sunt asa-numitele "angajamente individualizate", asumate de statele nou admise in Consiliu in timpul negocierilor de aderare, categorie ce a inregistrat o extensiune notabila dupa 1989, in procesul complex de admire in Organizatie a tinerelor democratii din Europa Centrala si de Est (de ex. angajamentele referitoare la efectuarea unor reforme, adoptarea sau modificarea de legi, in vederea armonizarii legislatiei lor cu standardele Consiliului Europei).


Monitorizarea indeplinirii angajamentelor

Consiliul Europei dispune de un sistem complex de monitorizare a modului in care statele membre isi respecta angajamentele asumate, care cuprinde atat proceduri judiciare cat si nejudiciare.

Procedura judiciara a fost stabilita de Conventia europeana a drepturilor omului.

Conventia sociala europeana, Conventia europeana pentru prevenirea torturii si Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale contin prevederi referitoare la monitorizarea indeplinirii angajamentelor asumate de catre partile contractante.

O forma de monitorizare consta in examinarea periodica, de catre comisiile permanente ale Consiliului Europei, a aplicarii de catre partile contractante, a instrumentelor internationale elaborate sub auspiciile Consiliului.

In actiunea de monitorizare, sunt implicate direct urmatoarele organe ale Consiliului: Comitetul Ministrilor, Adunarea Parlamentara, Secretariatul Consiliului si Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa.

Daca initial acest gen de monitorizare se limita la statele membre din Europa Centrala si de Est, admise recent in Organizatie, ulterior el s-a extins la totalitatea statelor membre. "Declaratia de la Viena", adoptata la reuniunea la varf de la 9 octombrie 1993, a jucat un rol esential in aceasta privinta, sefii de stat si de guvern declarandu-se "hotarati sa asigure respectarea deplina a angajamentelor acceptate de toate statele membre ale Consiliului Europei".


Procedura admiterii de noi membri

In Statutul CE (art. 3, coroborat cu art. 4 si preambulul Statutului) se arata ca, spre a putea fi invitat sa devina membru, un stat trebuie sa fie european, democratic, sa respecte principiul suprematiei legii si sa garanteze respectarea omului "oricarei persoane aflate sub jurisdictia sa".

In scopul aplicarii art. 4 din Statut, Adunarea Parlamentara a definit termenul de "stat european" astfel: teritoriul unui stat situat pe continentul european; statele transcontinentale al caror teritoriu este doar in parte european din punct de vedere geografic; statele trans-caucaziene (Georgia, Armenia, Azerbaidjan), cu conditia ca ele sa-si manifeste ferm vointa de a fi considerate ca facand parte din Europa.

Statutul prevede (la art. 5) si posibilitatea invitarii unor state europene, "in circumstante speciale", sa devina membri asociati ai Consiliului. Un membru asociat are dreptul sa fie reprezentat numai in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.

Aprecierea privind capacitatea noilor candidati de a se conforma prevederilor statutare si vointa lor de a le aplica este o prerogativa care apartine atat Comitetului Ministrilor, cat si Adunarii Parlamentare.

Comitetul Ministrilor invita un stat sa devina membru plin, in functie de avizul adoptat de Adunarea Parlamentara. Conform Rezolutiei statutare din 1951, acest aviz nu are caracter obligatoriu. In realitate, insa, il are.

In problema admiterii de noi membri (si nu numai) Adunarea Parlamentara nu a adoptat niciodata o atitudine dogmatica, ci s-a ghidat dupa "etica responsabilitatii", care presupune o adanca preocupare pentru posibilele consecinte ale propriilor actiuni.

Astfel, Portugalia a fost admisa in CE in 1976, desi Constitutia portugheza nou adoptata continea prevederi care erau in contradictie cu standardele CE. Adunarea Parlamentara a considerat atunci ca tanara democratie portugheza avea nevoie de o incurajare. Rezultatul nu a intarziat sa apara, Constitutia Portugaliei fiind ulterior supusa unor revizuiri pentru realizarea concordantei cu standardele CE.

In cazul admiterii statului Lichtenstein, in 1978, discriminarea femeilor (care nu obtinusera inca dreptul la vot) a fost criticata de Adunarea Parlamentara. Ea a acordat totusi acestei tari beneficiul indoielii, exprimandu-si speranta ca acestei forme de discriminare i se va pune capat. Lucru care s-a si intamplat in 1985, cand femeile au obtinut dreptul de a vota.

Dupa obtinerea avizului Adunarii, Comitetul Ministrilor decide printr-o rezolutie admiterea statului in cauza ca membru al Organizatiei si autorizeaza Secretarul general sa adreseze guvernului acestuia invitatia de aderare.


Statutul de observator

Statutul de observator poate fi atribuit oricarui stat sau organizatii internationale interguvernamentale care accepta sa respecte principiile democratiei, suprematia dreptului, precum si drepturile si libertatile fundamentale ale omului si care doreste sa coopereze cu Consiliul Europei.

Statele si organizatiile internationale interguvernamentale care beneficiaza de acest statut pot trimite observatori la reuniunile comitetelor de experti interguvernamentali si la conferintele ministrilor specializati, dar nu si la reuniunile Comitetului Ministrilor sau ale Adunarii Parlamentare. Ele pot numi un observator permanent pe langa Consiliul Europei.
 

Statutul de invitat

 In scopul facilitarii procesului de aderare a tarilor Europei Centrale si de Est, Adunarea Parlamentara a instituit, in 1989, statutul de invitat special, aplicabil tuturor parlamentelor nationale ale statelor europene nemembre care au ratificat sau au aderat la Actul final de la Helsinki.

Statutul de invitat special ("inventat" in 1989 de catre parlamentarul liberal elvetian Peter Sager) acorda parlamentelor care beneficiaza de el, la cererea lor si in urma deciziei Biroului Adunarii Parlamentare, dreptul de a participa la lucrarile majoritatii comisiilor, cu drepturi depline, cu exceptia celui de a vota si de a depune propuneri de texte spre a fi adoptate de Adunare, sau amendamente la aceste texte.


Retragerea din Consiliul Europei
 ††††††††
Retragerea din Consiliul Europei este un drept suveran al fiecarui stat membru. Statul care doreste sa se retraga din Organizatie trebuie sa adreseze o notificare oficiala Secretarului general in legatura cu intentia sa (art. 7 din Statut).

Retragerea devine efectiva la sfarsitul anului financiar in care s-a facut notificarea, daca aceasta s-a produs in timpul primelor 9 luni ale anului financiar. Daca notificarea s-a facut in ultimele 3 luni ale anului financiar, ea devine efectiva la sfarsitul viitorului an financiar.


Suspendarea si retragerea calitatii de membru

Art. 8 din Statut prevede ca oricarui membru al Organizatiei, care a incalcat in mod grav cele 3 principii fundamentale, ii pot fi suspendate drepturile de reprezentare. Mai mult, Comitetul Ministrilor ii poate cere sa se retraga din consiliu, retragerea fiind in acest caz, o sanctiune.




Consiliul de ministri



Supranumit "Vocea guvernelor", Consiliul de ministri indeplineste un rol triplu: de prezentare, in conditii de egalitate, a abordarilor si pozitiilor nationale cu privire la problemele cu care se confrunta societatile Europei, de elaborare a raspunsurilor europene la aceste probleme si provocari si de aparare (impreuna cu Adunarea Parlamentara) a valorilor fundamentale ale Consiliului Europei.


Componenta. Consiliul de ministri reuneste ministrii afacerilor externe din cele 41 de state membre.

Lucrarile curente ale Comitetului se realizeaza de Delegatii Ministrilor. Fiecare ministru desemneaza un delegat, care este cel mai adesea si reprezentantul permanent al statului membru. Reprezentantii permanenti sunt acreditati oficial pe langa Consiliu si beneficiaza de statut diplomatic.

Presedintia Consiliului de ministri se asigura prin rotatie, pe o durata de 6 luni, schimbandu-se cu ocazia fiecarei sesiuni, potrivit ordinii alfabetice engleze a statelor membre.

Presedintia reuniunilor Delegatilor este detinuta de reprezentantul permanent al statului care asigura presedintia Comitetului Ministrilor.

Sesiunile ministeriale au loc de 2 ori pe an (in aprilie/mai si octombrie/noiembrie). In general, reuniunile se desfasoara la Strasbourg, la sediul Consiliului Europei si dureaza o zi.

La cererea unuia dintre membrii sai sau a Secretariatului general stabileste o ordine de zi provizorie, pentru fiecare sesiune a Comitetului. Ea cuprinde, rezolutiile Adunarii Parlamentare mentionate in Statut; problemele a caror examinare a fost solicitata de un membru sau de Secretarul general si eventual propuneri de rezolutii; fixarea datei si locului urmatoarei reuniuni.

O sedinta este statutara daca la ea participa majoritatea membrilor Comitetului.

Sedintele Comitetului Ministrilor se tin cu usile inchise; discutiile sunt consemnate intr-un proces-verbal confidential si sintetizate intr-un comunicat comun, care se da publicitatii.

In practica, cu prilejul fiecarei sesiuni ministeriale, Presedintele si Secretarul general organizeaza cate o conferinta de presa.




Procedura de adoptare a deciziilor


Din punctul de vedere al majoritatii necesare pentru adoptarea deciziilor de catre Consiliu, se disting 4 categorii de decizii:

a) Decizii care se iau cu unanimitate de voturi (art. 20 din Statut);

l recomandarile catre guverne;

l problemele legate de rapoartele pe care Consiliul de ministri le prezinta Adunarii Parlamentare;

l deciziile legate de procedura secreta a reuniunilor ministrilor;

l deciziile privind tinerea sesiunilor Adunarilor Parlamentare in alta localitate decat Strasbourg;

l hotarari referitoare la amendarea unor prevederi ale Statutului Organizatiei;

l orice alta chestiune pe care, datorita importantei ei, Comitetul decide sa o supuna regulii unanimitatii.

b) Deciziile adoptarea cu majoritatea de doua treimi sunt cele referitoare la admiterea de noi membri.

c) Hotararile importante ale Comitetului (ca de exemplu, cea referitoare la stabilirea bugetului si a Programului de activitati internationale) se adopta cu o majoritate de doua treimi din voturile exprimate de majoritatea reprezentantilor care au dreptul sa faca parte din Comitet.

d) Deciziile adoptate cu majoritate simpla de voturi sunt cele referitoare la problemele care tin de Regulamentul interior sau de reglementarile financiare si administrative.

De regula, Comitetul evita sa adopte decizii cu vot majoritar si chiar sa recurga la vot, cautand realizarea consensului (exceptie fac unele probleme de procedura si atributiile exercitate in aplicarea Conventiei europene a drepturilor omului).


Competentele statutare ale Consiliului de Ministri


a) Dialogul politic, care vizeaza urmatoarele obiective: examinarea aspectelor politice ale cooperarii europene; realizarea unei armonizari a pozitiilor asupra problemelor internationale de interes comun; discutarea unor evenimente legate de promovarea sau violarea flagranta a principiilor Consiliului Europei si adoptarea unei atitudini comune; facilitarea adoptarii de masuri concrete pentru solutionarea unor probleme importante ale societatii europene; contribuirea, in masura posibilului si in acord cu partile in cauza, la rezolvarea problemelor existente intre statele membre.

b) Adoptarea si urmarirea aplicarii Programului interguvernamental de activitati. La sfarsitul fiecarui an, delegatii ministrilor adopta un program interguvernamental de activitati (corelat cu bugetul pentru anul urmator), in cele noua domenii de activitate ale Consiliului: democratie, libertati si drepturi fundamentale; mediu si comunicatie; probleme sociale si economice; educatie, cultura, patrimoniu, sport; tineret; sanatate; gestiunea spatiului si mediului natural; democratie locala; cooperarea juridica.

Principalele criterii si orientari in stabilirea prioritatilor activitatilor interguvernamentale sunt: contribuia la procesul de constructie europeana; interesul manifestat de catre un numar mare de state pentru o participare activa; ameliorarea relatiilor cu statele europene nemembre; cooperarea cu tarile din Europa Centrala si de Est; protectia minoritatilor nationale; lupta impotriva intolerantei; cooperarea culturala; cooperarea transfrontaliera; coeziunea sociala; mediul natural si urban; fluxurile de migratiune.

Potrivit Statului, Consiliul de ministri este abilitat sa creeze, in scopurile pe care le considera necesare, comitete sau comisii cu caracter consultativ sau tehnic. In structura Consiliului Europei, exista in prezent peste 30 comitete directoare (investite cu raspunderea activitatilor interguvernamentale intr-un anumit sector de activitate) si de comitete ad-hoc (create intr-un scop precis).

c) Adoptarea de recomandari catre statele membre. In cazul adoptarii de catre guverne a unei politici comune fata de anumite probleme concrete, Consiliul de ministri poate adresa recomandari guvernelor statelor membre. Ele sunt adoptate cu votul unanim al reprezentantilor prezenti la sedinta.

Expresie colectiva a opiniei guvernamentale a membrilor Consiliului Europei, recomandarile au o autoritate morala certa, chiar daca nu au forta juridica obligatorie a conventiilor.

d) Incheierea de conventii si acorduri. Din proprie initiativa sau la recomandarea Adunarii Parlamentare, Comitetul de ministri examineaza masurile ce se impun pentru infaptuirea telurilor Consiliului Europei. Concluziile lui pot avea forma unei conventii sau a unui acord.

Secretarul general va supune conventia sau acordul in cauza, ratificarii de catre statele membre, instrumentul juridic respectiv neangajand decat tarile care l-au ratificat.

In cei 50 de ani de existenta, Consiliul Europei a adoptat si a deschis spre semnare si ratificare 174 de conventii si acorduri in diverse domenii, cele mai importante fiind: Conventia europeana a drepturilor omului si cele 11 protocoale ale sale; Carta sociala europeana; Conventia asupra prevenirii torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante; Conventia culturala europeana; Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale.

e) Competente stabilite prin conventii internationale. Consiliului de ministri ii revin anumite raspunderi in aplicarea unor conventii ale Consiliului Europei.

In urma intrarii in vigoare, in noiembrie 1998, a Protocolului aditional nr. 11 la Conventia europeana a drepturilor omului (prin care s-a hotarat crearea Curtii europene unice a drepturilor omului), Comitetului ii revine un rol important in controlul aplicarii sentintelor Curtii europene a drepturilor omului.

Si alte instrumente ale Consiliului Europei - Carta sociala europeana, Codul european de securitate - confera Comitetul de ministri functii privind controlul aplicarii lor.

f) Admiterea de noi state membre. Dupa cum s-a prezentat la Capitolul 1, Sectiunea 1.2., aprecierea privind capacitatea noilor candidati de a se conforma prevederilor statutare si vointa lor de a le aplica este o prerogativa care apartine atat Comitetului de ministri, cat si Adunarii Parlamentare.

Comitetul de ministri invita un stat sa devina membru plin, in functie de avizul adoptat de Adunarea Parlamentara. Conform Rezolutiei statutare din 1951, acest aviz nu are caracter obligatoriu. In realitate, insa, il are.

g) Punerea in practica a programelor de cooperare si asistenta in favoarea tarilor din Europa Centrala si de Est. Programele au ca scop sprijinirea acestor state in procesul de instaurare a unui regim de democratie pluralista, de respectare a drepturilor omului si a principiilor statului de drept si integrarea lor treptata in Consiliul Europei si in alte structuri europene.

Ele sunt concepute pe trei planuri majore:

l promovarea informatiei, a dialogului politic si a unei bune cunoasteri reciproce;

l cooperare si asistenta pentru promovarea democratiei pluraliste, a drepturilor omului si a statului de drept;

l integrarea progresiva in programele, institutiile si structurile Consiliului Europei.

h) Competente in domeniul financiar-administrativ. Consiliul de ministri decide, cu efect obligatoriu, asupra oricarei probleme referitoare la organizarea si aranjamentele interioare ale Consiliului Europei, adoptand in acest scop, dispozitii financiare si administrative, care imbraca uneori forma unor rezolutii (decizii cu caracter definitiv).

In materie financiara. Proiectul de buget al Consiliului Europei se prezinta anual, de catre Secretarul general, spre examinare si aprobare, Comitetului de ministri. Acesta repartizeaza cheltuielile Secretariatului si alte cheltuieli comune, intre statele membre.

Comitetul de ministri aproba, periodic, statutul functionarilor Secretariatului, baremurile de remunerare a acestora si, ca parte integranta a bugetului anual, schema posturilor permanente si organizarea Secretariatului.

In materie administrativa. Numirea in posturile de Secretar general, Secretar general adjunct si Grefier al Adunarii Parlamentare face obiectul unor proceduri speciale.

Examinarea candidaturilor pentru aceste posturi se face de Comitetul de ministri, cu consultarea Adunarii Parlamentare, in cadrul Comitetului mixt. Comitetul de ministri supune apoi Adunarii Parlamentare o lista de candidati, continand cel putin doua nume pentru fiecare din cele trei posturi.

Alegerea se face de catre Adunarea Parlamentara.

Cei trei functionari superiori sunt numiti pentru o perioada de 5 ani si pot fi realesi.

Secretarul general asigura gestiunea administrativa a personalului; in cazul numirii functionarilor de rang superior el se consulta cu Delegatii ministrilor. Pentru numirea controlorului financiar si a  Secretarului Comitetului de ministri, este necesara adoptarea Comitetului de ministri.

Incetarea activitatii acestora in posturile respective se decide de Secretarul general, cu asentimentul Comitetului de ministri.


Relatiile Consiliului de ministri cu celelalte organe ale Consiliului Europei


Relatiile Comitetului de ministri cu Adunarea Parlamentara imbraca urmatoarele forme:

l prezentarea de catre Comitetul de ministri a rapoartelor prevazute de Statut: cu ocazia fiecarei sesiuni partiale a Adunarii Parlamentare, Comitetul de ministri publica un raport intitulat: "Comunicare privind activitatile Comitetului de ministri: raport statutar". El reprezinta o analiza a modului de aplicare a programului interguvernamental de la ultima sesiune partiala;

l cereri de avize adresate Adunarii Parlamentare;

l prezentarea de catre Adunarea Parlamentara a concluziilor asupra problemelor dezbatute, sub forma unei recomandari adresate Comitetului de ministri;

l atitudinea adoptata fata de recomandarile formulate de Adunarea Parlamentara; hotararile Adunarii Parlamentare - recomandari, rezolutii, avize, directive - sunt inscrise pe ordinea de zi a primei reuniuni a Delegatilor ministrilor, de dupa fiecare sesiune a Adunarii.

Comitetul de ministri publica raspunsurile adresate Adunarii Parlamentare intr-o culegere intitulata "Decizii adoptate"; corespunzator reuniunii la care a fost adoptat raspunsul. Mai tarziu, aceste raspunsuri apar separat in seria "Documente oficiale ale Adunarii Parlamentare".

Prin natura lui, un raspuns trebuie publicat. Conform art. 20 si 21 din Statut, orice text referitor la o reuniune a Comitetului de ministri trebuie sa fie votat in unanimitate pentru a fi publicat, ceea ce, uneori, a intarziat mult publicarea raspunsurilor catre Adunare.

Pentru remedierea acestei situatii, Delegatii Ministrilor au luat, in noiembrie 1994, urmatoarea decizie:

"Delegatii, constatand ca in Statut nu exista o dispozitie contrara, sunt dea cord ca de acum inainte, sa adopte raspunsurile catre Adunarea Parlamentara cu majoritatea prevazuta la art. 20 (d) din Statut (2/3 din reprezentanti), intelegandu-se faptul ca vor fi depuse toate eforturile pentru a se ajunge la un consens intr-un termen rezonabil".

Comitetul de ministri poate accepta sau refuza o recomandare a Adunarii, dar, in general, el adopta cel putin un raspuns cu privire la aceasta recomandare.

l raspunsuri la intrebari; intrebarile puse in vederea obtinerii unui raspuns scris pot fi adresate, in orice moment, de catre parlamentari, Comitetului de ministri, prin intermediul presedintelui Adunarii Parlamentare. Ele trebuie sa vizeze subiecte care figureaza sau au figurat pe ordinea de zi a Adunarii.

Presedintele decide asupra admisibilitatii intrebarii si o transmite Comitetului de ministri.

Intrebarile puse in vederea obtinerii unui raspuns oral - orice parlamentar poate depune pe perioada unei sesiuni partiale o singura intrebare, la care sa obtina un raspuns oral si care se adreseaza Presedintelui Comitetului de ministri.



Reprezentarea Consiliului de ministri la dezbaterile Adunarii Parlamentare. Comitetul de ministri poate imputernici un reprezentant sau orice ministru al unui stat membru sa prezinte Adunarii Parlamentare punctul sau de vedere asupra unei anumite probleme.

Orice membru al Comitetului se poate adresa Adunarii Parlamentare, in numele guvernului sau sau in nume personal, intr-o anumita problema aflata pe ordinea de zi a acesteia.

Orice reprezentant al Comitetului de ministri sau un delegat al sau poate asista la lucrarile Adunarii si al comisiilor sale si poate lua cuvantul atunci cand solicita acest lucru.

Comitetul mixt este principalul organ de coordonare a activitatilor Comitetului de ministri si Adunarii Parlamentare, avand ca atributii:

l examinarea problemelor de interes comun pentru cele 2 foruri:

l discutarea unor teme de insemnatate deosebita pentru Consiliul Europei (relatiile cu tarile din Europa Centrala si de Est, cererile de aderare, probleme legate de activitatile interguvernamentale, reformele institutionale sau resursele financiare ale organizatiei);

l formularea de propuneri pentru ordinea de zi a reuniunilor Comitetului de ministri si Adunarii Parlamentare;

l analiza unor masuri vizand aplicarea recomandarilor adoptate de Comitet sau de Adunare.

Comitetul mixt este alcatuit din cate un reprezentant al guvernului fiecarui stat membru al Consiliului Europei si dintr-un numar egal de reprezentanti ai Adunarii, inclusiv presedintele acesteia, care asigura si presedintia reuniunilor Comitetului mixt. Secretarul general al Consiliului Europei participa cu titlu consultativ la reuniunile Comitetului mixt.

Comitetul mixt delibereaza cu usile inchise, nu adopta decizii (deci nu voteaza), iar concluziile discutiilor nu se consemneaza in procese verbale sau protocoale.

Comitetul mixt se intruneste, de regula, o data pe an, cu prilejul sesiunii ministeriale de toamna a Comitetului de ministri, in forma unui "Comitet mixt largit" sau a unui "colocviu", sau ori de cate ori situatia o cere.

Relatiile cu Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa.

Comitetul de ministri si Adunarea Parlamentara consulta Congresul asupra problemelor care sunt de natura sa puna in cauza competentele si interesele esentiale ale colectivitatilor locale si regionale.

Recomandarile si avizele Congresului Puterilor Locale si Regionale din Europa sunt adresate, dupa caz, Comitetului sau Adunarii, sau ambelor foruri.

Pentru recomandarile adresate Comitetului, Delegatii ministrilor pot adopta un raspuns catre Congres. Daca recomandarea este adresata simultan Comitetului si Adunarii, Comitetul de ministri formuleaza un raspuns catre CPLRE, dupa ce Adunarea s-a pronuntat asupra recomandarii in cauza.

Relatiile dintre Comitetul de ministri si conferintele ministeriale de specialitate.

Comitetul de ministri are un rol important in stabilirea unor raporturi speciale de lucru cu fiecare dintre conferintele ministeriale de specialitate, rol care vizeaza: pregatirea conferintelor; participarea unor state nemembre si a unor organizatii internationale in calitate de observator; ordinea de zi; aplicarea deciziilor respectivelor conferinte.


Principalele comisii permanente si ad-hoc ale Consiliului de ministri


Comisiile permanente sau ad-hoc au in responsabilitate portiuni insemnate din Programul interguvernamental de activitati, aflandu-se in subordinea directa a Comitetului de ministri.

Cele mai importante comisii sunt: Comisia permanenta pentru drepturile omului; Comisia permanenta pentru egalitatea dintre femei si barbati; Comitetul ad-hoc de experti pentru schimburi de pareri privind activitatile vizand stabilirea de norme ale Natiunilor Unite in domeniul drepturilor omului; Comitetul ad-hoc de experti privind problemele dimensiunii umane a OSCE; Comitetul ad-hoc de experti privind mecanismul de indeplinire a Conventiei-cadru pentru protectia minoritatilor; Comisia permanenta privind mass-media; Comisia securitatii sociale europene; Comisia permanenta privind politica sociala; Comisia permanenta pentru folosirea fortei de munca; Comisia permanenta privind infractiunea; Comisia populatiei europene; Consiliul cooperarii culturale; Comisia pentru dezvoltarea sportului; Comisia invatamantului superior si cercetarii; Comisia patrimoniului cultural; Comisia educatiei; Comisia culturala; Comisia permanenta europeana pentru cooperare interguvernamentala in domeniul tineretului; Comisia europeana a sanatatii; Consiliul pentru strategia pan-europeana a diversitatii biologice si a peisajului; Comisia pentru activitatile Consiliului Europei in domeniul diversitatii biologice si a peisajului; Comisia permanenta privind puterile locale si regionale; Comisia europeana privind cooperarea juridica; Comisia europeana privind problemele criminale; Comisia permanenta privind bioetica; Comitetul ad-hoc de experti privind aspectele legale ale azilului teritorial, refugiatilor si apatrizilor; Comisia consilierilor juridici privind dreptul international public.


CONSILIUL EUROPEAN

27 sefi de stat, prim-ministri se intrunesc cel putin de doua ori pe an;

presedintele se schimba o data la sase luni;

este asistat de ministrii afacerilor externe si un membru al comisiei

* definirea liniilor generale orientative politice si economice

* Nota: nu se iau decizii obligatorii din punct de vedere legal


CONSILIUL DE MINISTRI

27 ministri

Secretariat si Coreper (Bruxelles)

(Modificari ale componentei: in functie de subiectul discutat)

* Luarea deciziilor

* Reprezinta interesele statelor membre



Comisia Uniunii Europene


Constituita din 1-2 membri, cetateni ai fiecarui stat, numiti pe o durata de 5 ani prin consultarea guvernelor statelor membre. Are in frunte un presedinte al Comisiei, care la randul lui, a fost desemnat de comun acord cu Guvernele statelor membre si aprobat de Parlament.

Membrii Comisiei isi indeplinesc functiile in "deplina independenta". In realizarea indatoririlor lor, ei nu solicita si nu accepta instructiuni de la nici un guvern sau organism, intreaga Comisie indeplinindu-si misiunea cu respectarea orientarilor politice definite de presedintele sau.

In fapt, Comisia este motorul sistemului institutional comunitar rezultand si din functiunile sale esentiale care sunt urmatoarele:

a) detine dreptul initiativei legislative, ea propunand textele de lege care sunt supuse apoi adoptarii Parlamentului si Consiliului;

b) este instanta executiva ea asigurand executia legilor europene (directive, regulamente, decizii), bugetelor si programelor adoptate de catre Parlament si Consiliu;

c) vegheaza la respectarea dreptului comunitar impreuna cu Curtea de Justitie, altfel spus este "gardianul Tratatelor";

d) reprezinta Uniunea Europeana pe "scena" internationala negociind acorduri internationale, in mod deosebit cele de natura comerciala si de cooperare.

e) formuleaza recomandari sau avize asupra materiile care fac obiectul Tratatului Uniunii, daca acesta o prevede in mod explicit sau daca Comisia considera necesar.

Comisia publica un Raport anual asupra activitatii Uniunii cu cel putin o luna inainte de deschiderea sesiunii Parlamentului.


Parlamentul Uniunii Europene


Este ales prin sufragiu universal direct, pentru 5 ani, din reprezentanti ai statelor membre, tinand cate o sesiune ordinara anuala si altele extraordinare. Are in componenta sa un Presedinte si un Birou desemnati de membri Parlamentului si bineinteles, un numar de Comisii parlamentare.

Reunind in sanul sau formatiuni politice paneuropene, prin reprezentantii statelor membre, Parlamentul are urmatoarele functiuni esentiale.

a)      impreuna cu Consiliul adopta legile europene, participarea sa contribuind la garantarea legitimitatii democratice a textelor adoptate;

b)      impreuna cu Consiliu adopta bugetul Uniunii in integritatea sa, avand competenta sa faca modificari in partajarea cheltuielilor comunitare;

c)      exercita un control democratic asupra Comisiei Europene: aproba desemnarea membrilor sai si dispune de puterea de a-i cenzura. Exercita, de asemenea, un control politic asupra ansamblului institutiilor Uniunii etc.


Curtea de Justitie


Curtea de Justitie Europeana asigura respectarea si interpretarea dreptului comunitar. Ea este competenta in litigiile care pot interveni intre statele membre, institutiile comunitare, intreprinderile sau particularii, cetateni ai comunitatii europene.

Formata din27 judecatori, care se reunesc in sedinte plenare sau camere compuse din 3-5-7 judecatori, Curtea este asistata deavocati generali, toti numiti de acord pentru 6 ani de Guvernele statelor membre. In anul 1989, Curtii i s-a alaturat un Tribunal de prima instanta.



Curtea de Conturi


Constituita din 27 membri, numiti pentru 6 ani de Consiliu, dupa consultarea Parlamentului dintre persoanele care apartin sau care a apartinut in tarile lor institutiilor de control existent sau care poseda o calificare deosebita pentru asemenea functii.

Curtea verifica legalitatea si regularitatea incasarilor si cheltuielilor Uniunii si se asigura de buna gestiune financiara a Bugetului Uniunii Europene, indiferent de locul provenientei veniturilor sau de destinatia cheltuielilor.


Alte organisme comunitare


In afara institutiilor comunitare mentionate functioneaza, si probabil se vor constitui si altele in viitor, diverse Comitete (Comitetul economic si social, Comitetul regiunilor, Comitetul special pentru agricultura etc.), Banci (Banca Centrala de Investitii, Banca de Investitii Europeana), Institutul Monetar European, Oficiul de Politie European etc. Toate acestea au menirea sa sprijine consolidarea si dezvoltarea comunitatii ca si pregatirea viitoarelor sate ce vor adera la Uniunea Europeana.








Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact