StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept general
Trimite articolul prin email Raspunderea juridica : Drept general Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Raspunderea juridica



RASPUNDEREA JURIDICA



1. Notiunea de raspundere juridica



a) Raspunderea sociala


Viata si activitatea sociala este supusa normativitatii sociale si, implicit celei juridice (adica, unui ansamblu de norme, principii, reguli sociale si juridice). Aceasta normativitate impune subiectilor umani obligatia de a inscrie conduita si actiunile lor in limitele acestei normativitati. Nerespectarea sau incalcarea acesteia declanseaza prin consecinta reactia1) sociala de respingere, de neacceptare sau condamnare a subiectului uman respectiv si de obligare a sa, sub imperiul unor anumite sanctiuni, de a se incadra in limitele normativitatii sociale.

Desigur, comportamentul uman, are o sfera mai larga, mai complexa si mai bogata de manifestare decat ar putea sa o prevada normele sociale existente la un moment dat. Cu alte cuvinte, nu fiecare forma concreta de conduita sau comportament are un corespondent direct intr-o norma sociala la care sa se raporteze, oamenii avand un larg spatiu de libertate pentru a-si alege singuri una sau alta din conduitele lor posibile. Chiar si in asemenea situatii comportamentul uman — ca manifestare libera a unei fiinte rationale, constiente — se raporteaza totusi la unele principii, norme, valori, repere ale existentei sociale, in limitele a ceea ce se considera a fi : bine - rau, permis - nepermis, drept - nedrept, licit - ilicit etc.

Tocmai in acest moment al stabilirii optiunii individului pentru o anumita conduita (din toate celelalte posibile) se declanseaza mecanismul constituirii raspunderii sale sociale. Aceasta deoarece individul uman, ca fiinta rationala, si-a stabilit acea optiune in mod deliberat, constient (adica responsabil), stiind sau trebuind sa stie ca fapta sa se inscrie sau nu in limitele principiilor generale de : bine - rau, permis - nepermis, drept - nedrept, licit - ilicit etc. si ca, prin consecinta, va trebui sa suporte reactia societatii, a celorlalti indivizi fata de conduita sa negativa, nepermisa, nedreapta, ilicita etc.

Prin urmare, raspunderea sociala apare ca o consecinta a neindeplinirii unei prescriptii normative pozitive, a unei obligatii sau indatoriri sociale. Ea este deci o relatie sociala speciala care se stabileste intre societate si individ, in care fapta sau conduita individului este incadrata de societate in limitele unor drepturi, libertati, obligatii, prerogative etc. consacrate de normele, principiile, regulile sau valorile acelei societati si a caror nerespectare antreneaza una sau alta din formele sanctiunilor sociale.

Notiunea de raspundere sociala este expresia teoretica, abstracta a formelor concrete de existenta ale raspunderii sociale. Cu alte cuvinte, raspunderea sociala exista numai prin una din formele sale concrete de manifestare ca, de exemplu : raspundere morala, politica, etica, economica, civica etc., inclusiv juridica, fiecare din aceste forme avand atat trasaturi generale, comune, cat si trasaturi sau caracteristici proprii.


b) Raspunderea juridica. Caracteristici


In raport cu celelalte forme ale raspunderii sociale, raspunderea juridica are cateva caracteristic 838b19i i proprii, astfel :

— Are intotdeauna ca temei nerespectarea sau incalcarea unei norme de drept ;

— Este intotdeauna legata de activitatea exclusiva a unor organe de stat care au competenta de a constata in mod oficial nerespectarea sau incalcarea normei de drept ; de a aprecia gradul de vinovatie si de a stabili si aplica sanctiunea prevazuta de norma juridica ;

— Este o raspundere general-obligatorie, mai prompta si mai eficienta decat celelalte forme ale raspunderii sociale deoarece are la baza imperativitatea dreptului si, respectiv, capacitatea coercitiva a aparatului de stat de a interveni si aplica, la nevoie, constrangerea juridica;

— Consecintele raspunderii juridice sunt deosebit de grave in sensul ca pot antrena uneori chiar sanctiuni privative de libertate sau pedeapsa capitala ;

— Stabilirea concreta a raspunderii juridice nu este un act sau demers strict juridic ci, cu valoare multipla. Aceasta in sensul ca in actul de tragere la raspundere juridica se concentreaza evaluari nu doar de ordin strict juridic ci, implicit de ordin moral, social, etic, economic, de echitate, de umanism, de oportunitate etc. Asemenea evaluari nejuridice care insotesc actul juridic de stabilire a raspunderii actioneaza ca factori de circumstantiere a formei si a gradului de raspundere juridica concretizata in sanctiunea ce se aplica.

Rezulta din cele de mai sus o posibila definire a raspunderii juridice: Raspunderea juridica reprezinta un complex de drepturi si obligatii conexe, prevazute de normele juridice, drepturi si obligatii care iau nastere ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite si care constituie cadrul de realizare a constrangerii de stat, adica de aplicare a sanctiunii2) : Sunt drepturi ale partii vatamate sau societatii lezate de a-i fi reparate daunele, ori de a fi restabilit dreptul incalcat si, sunt obligatii ale celui vinovat de a suporta consecintele faptelor sale, adica de a se supune sanctiunilor prevazute de norma juridica incalcata.

In literatura juridica notiunea de raspundere juridica nu este definita si explicata in mod unitar3). Cele mai multe sinteze definitorii sunt realizate din perspectiva dreptului civil si al dreptului penal in sensul intelesului de „obligatie” de a suporta sanctiunea civila, respectiv penala. In acelasi timp, unii autori4) atrag atentia asupra faptului ca raspunderea juridica nu este si nu poate fi privita doar ca o simpla „obligatie de a suporta o sanctiune” ci, intr-un inteles mai larg, ca o „modalitate de realizare a constrangerii de stat”, ca un raport juridic de constrangere care are ca obiect sanctiunea. De aici si concluzia ca notiunea de „raspundere juridica” si respectiv cea de „sanctiune” nu sunt identice sau sinonime. Ele sunt corelative si se presupun in mod reciproc, in sensul ca raspunderea juridica implica de regula si sanctiunea (adica masura coercitiva fata de fapta ilicita si autorul ei) sanctiunea fiind in acest context materializarea concreta a raspunderii. „Raspunderea” constituie deci cadrul juridic pentru aplicarea sanctiunii iar „sanctiunea” este masura de constrangere concreta aplicata pentru incalcarea sau nerespectarea normei juridice.

Totodata, din perspectiva filosofico-juridica unii autori5) fac o interesanta si utila delimitare intre notiunile de responsabilitate si raspundere — folosite in mod obisnuit ca sinonime. Aceasta delimitare se face in sensul ca prin responsabilitate s-ar intelege raportul ce se desfasoara in planul intern al subiectivitatii individului in care consecinta faptei sale, fie ca este pozitiva sau negativa, este supusa evaluarii si reactiei propriei constiinte si atitudini, in timp ce prin raspundere s-ar intelege raportul exterior ce se desfasoara intre colectivitate sau autoritatile acesteia si autorul sau subiectul faptei negative. Cu alte cuvinte, „instanta” in fata careia se stabileste si opereaza „responsabilitatea” este forul interior al constiintei individului, in timp ce „instanta” in fata careia se stabileste si opereaza „raspunderea” este forul constiintei publice reprezentat prin structurile de autoritate statale si civice. Raspunderea este inteleasa ca avand drept cauza, sau ca fiind consecinta unui fapt negativ, ilicit. In cazul raspunderii juridice acest raport apare ca unul special, de constrangere, ce se stabileste intre autoritatile statului si autorul faptului ilicit, raport ce are ca obiect aplicarea unei sanctiuni prevazuta de norma incalcata.

Raspunderea juridica — ca si raspunderea sociala — este o notiune abstracta. In realitatea existentei sale ea imbraca formele concrete ale ramurii de drept in care intervine. De aceea, raspunderea juridica apare ca o forma a raspunderii civile, penale, administrative, disciplinare, financiare, internationale etc. Indiferent de formele concrete pe care le imbraca raspunderea juridica are o serie de principii sau reguli generale comune.



2. Principiile raspunderii juridice



Ca orice principiu in general, si principiile raspunderii juridice sunt, de fapt, niste percepte, norme sau reguli general-abstracte, niste formulari sintetice prin care se reflecta trasaturile cele mai generale si comune ale tuturor formelor concrete de manifestare ale raspunderii juridice. Si in cazul principiilor raspunderii juridice — ca si in situatia principiilor generale ale dreptului sau ale criteriilor generale ale dreptului (sau ale criteriilor normativitatii juridice) — aceste principii nu reflecta doar un continut strict juridic ci, implicit si elemente ale principiilor si valorilor nejuridice: morale, etice, politice, religioase, economice, culturale, ale traditiilor etc. proprii civilizatiei acelei societati.



In teoria generala a dreptului6) aceste principii ale raspunderii juridice sunt considerate a fi in principal urmatoarele : principiul raspunderii pentru fapte savarsite cu vinovatie ; principiul justetei sanctiunii ; principiul raspunderii personale ; principiul celeritatii tragerii la raspundere juridica. Pe langa aceste principii unii autori mai enunta ca principii distincte: principiul legalitatii raspunderii7), principiul proportionalitatii8), principiul unicitatii raspunderii9) etc., principii care isi gasesc insa reflectarea, intr-o masura sau alta, in primele patru principii enuntate ; De aceea alti autori10) nu le delimiteaza ca principii distincte din contextul analizei problematicii raspunderii juridice.


a. Principiul raspunderii pentru fapte savarsita cu vinovatie.

In baza acestui principiu, orice subiect de drept poate fi tras la raspundere juridica si i se poate aplica o sanctiune numai atunci cand este vinovat de nerespectarea unei norme juridice si numai in limitele vinovatiei sale. Vinovatia consta in faptul ca subiectul nu respecta cu buna stiinta conduita prescrisa, prin care incalca interesele generale ocrotite prin normele de drept, stiind, sau trebuind sa stie ca prin comportamentul sau contravine acestor interese.


b. Principiul raspunderii personale

Conform acestui principiu, raspunderea juridica actioneaza in mod direct numai fata de persoana vinovata de savarsirea faptei ilicite, iar intinderea raspunderii juridice este stabilita in functie de circumstantele personale ale autorului si ale faptei.

In general, raspunderea se stabileste numai pentru fapta savarsita de autor si in limitele faptei sale, luandu-se in considerare toate imprejurarile obiective si subiective ale autorului faptei ilicite, atat in momentul savarsirii faptei, cat si in momentul stabilirii sanctiunii.

In sfera acestui principiu functioneaza regula potrivit careia numai cel care a comis o incalcare a legii este pasibil de raspundere (fiecare raspunde doar pentru fapta sa), iar pentru o singura fapta ilicita se poate aplica o singura pedeapsa si o singura data (Non bis in idem).

De la prevederea acestui principiu, exista totusi si situatii de exceptie, ca de exemplu : raspunderea in mod solidar cu altul sau raspunderea pentru fapta altuia (de exemplu, art. 1000 Cod civil : „Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastra”; sau, raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori care locuiesc cu dansii ; sau, raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor lor ; sau, raspunderea institutorilor si artizanilor pentru prejudiciile cauzate de elevii, respectiv, de ucenicii care se afla sub supravegherea lor s.a.).


c. Principiul justetei sanctiunii

Pentru respectarea acestui principiu este necesara o justa apreciere si corelare a gravitatii faptei cu sanctiunea aplicata astfel incat intre acestea sa existe o corecta proportionalitate. In acest sens, este necesara corecta alegere si aplicare a normei juridice sub incidenta careia se afla fapta ilicita si care, de altfel, constituie unicul temei in virtutea caruia intervine tragerea la raspundere De asemenea, tot un aspect al acestui principiu il constituie si necesitatea unei corecte individualizari si aplicari a sanctiunilor prevazute de norma juridica.


d. Principiul celeritatii tragerii la raspundere

In virtutea acestui principiu, persoanelor care se fac vinovate de savarsirea unor fapte ilicite trebuie sa li se aplice sanctiunile cat mai rapid posibil dupa savarsirea faptelor respective, astfel incat aplicarea acestor sanctiuni sa-si atinga scopul urmarit, atat fata de faptuitor, fata de cel lezat cat si fata de societate (scopul reparatoriu, educativ si preventiv).

Scurgerea unei perioade prea indelungate de timp intre savarsirea faptei ilicite si aplicarea sanctiunii poate crea sentimentul de insecuritate si climatul de neincredere in capacitatea organelor abilitate sa asigure respectarea ordinii de drept, poate afecta calitatea si conservarea probelor etc.

Toate aceste principii trebuie intelese ca fiind conexe, complementare, ca un tot unitar in procesul de stabilire si de tragere la raspundere juridica.

3. Elementele si conditiile raspunderii juridice




Pentru existenta raspunderii juridice sunt necesare intrunirea in mod cumulativ a cel putin urmatoarelor elemente si conditii : sa existe subiectul raspunderii juridice ; sa existe conduita ilicita a subiectului ; sa existe vinovatia ; sa existe legatura cauzala dintre fapta ilicita si rezultatul daunator.




a. Subiectele raspunderii juridice11)


Raspunderea juridica nu este o pura abstractizare juridica sau o raspundere general-abstracta. Ea are in vedere inainte de toate faptul ca este o raspundere a unor subiecte juridic determinate. De aceea, intelegerea si explicarea acestui raport trebuie sa porneasca de la elementul fundamental al acestuia — subiectul raspunderii — fara de care stabilirea conditiilor acestui raport ar fi un demers fara adresa.

Subiecte ale raspunderii juridice pot fi persoanele fizice si subiectele colective si/sau persoanele juridice. (Despre „persoane” s-a mai vorbit si la tema : Elementele raportului juridic si se studiaza pe larg la Dreptul civil).

a. Persoana fizica. Pentru ca o persoana fizica sa devina subiect al raspunderii juridice, trebuie sa indeplineasca doua conditii, si anume: sa aiba capacitatea de a raspunde si sa actioneze in mod liber.

Capacitatea de a raspunde exprima aptitudinea persoanei fizice de a fi chemata a da seama, a raspunde, in fata organelor jurisdictionale pentru faptele ilicite savarsite de ea si de a suporta consecintele juridice pe care le implica aplicarea constrangerii de stat, sub forma sanctiunilor juridice necesare si inevitabile.

Capacitatea de a raspunde implica in primul rand discernamantul, respectiv capacitatea persoanei de a intelege si de a voi, adica un complex de atribute sau facultati naturale, normale, cu care este inzestrat individul uman major si sanatos din punct de vedere mental si psihic. Deci, nu au capacitate de a raspunde din punct de vedere juridic minorii si cei lipsiti de discernamant din cauza unor boli mintale. Capacitatea de a raspunde mai presupune totodata si un complex de atribute juridice, adica existenta unor drepturi si, mai ales, de obligatii stabilite prin normele de drept, pentru a fi dobandite sau impuse celor care incalca normele de drept.



Asadar, capacitatea de a raspunde apare ca un complex de atribute naturale si juridice, in cadrul carora, cele naturale si in primul rand capacitatea de discernamant, conditioneaza pe cele juridice.

Libertatea de a actiona — ca o conditie a raspunderii juridice — inseamna a actiona in cunostinta de cauza, de a decide neviciat si neobligat de nimeni si nimic, asupra alegerii caii de urmat sau a modului de actiune in directia scopului ilicit propus, urmarit si realizat. Deci, actiunea sau fapta pentru care se stabileste raspunderea juridica sa nu fi fost realizata prin constrangerea fizica sau morala a autorului ei (a subiectului).

b. Subiectele colective — sunt cele carora legea le recunoaste posibilitatea de a intra in raporturi juridice: institutii, organizatii, organe de stat, asociatii si fundatii, societati comerciale, regii autonome etc.

Subiectele colective pot dobandi — asa cum s-a mai mentionat — calitatea de „persoane juridice” in baza prevederilor legale. Subiectele colective pot sa raspunda - ca regula generala - numai din punct de vedere civil si administrativ, ele neputand fi subiecte ale raspunderii penale sau ale raspunderii disciplinare, intrucat ambele aceste raspunderi opereaza numai fata de persoanele fizice. Desigur, persoanele fizice cuprinse in subiectele colective sau in persoanele juridice pot raspunde juridic — inclusiv penal — atat pentru faptele ilicite proprii, cat si pentru cele savarsite in calitatea lor de membrii ai subiectelor colective sau ale persoanelor juridice respective. Raspunderea subiectelor colective (civila sau administrativa, contractuala sau delictuala) este susceptibila de sanctiuni de ordin patrimonial.


b) Conduita ilicita cauza a declansarii raspunderii juridice


Prin conduita umana se intelege12) — in general — un ansamblu de fapte concrete ale individului, aflate sub controlul vointei si a ratiunii sale. Sensul cel mai larg si mai general al notiunii de conduita este acela de vointa si constiinta, exteriorizate, materializate, obiectivizate ale omului. In conduita si actiunea umana se impletesc insa nu numai manifestarile rationalitatii, ale constiintei si vointei controlate de capacitatea de a gandi si rationa ale subiectului ci, deopotriva o serie de stari afectiv - emotionale, ale psihologiei sale. Luate in sine, sentimentele, emotiile sau starile afective, cuprinse in asemenea manifestari sau chiar reactiile intentionale aparute pe pan mental dar neexteriorizate sau materializate nu au o semnificatie sau relevanta din punctul de vedere al dreptului, decat in masura in care nu s-au materializat intr-o forma sau alta in fapta respectiva. In cazul materializarii lor in fapta concreta ele se constituie ca o circumstanta subiectiva a autorului faptei.

Conduita umana poate fi licita sau ilicita, dupa cum este sau nu in conformitate cu prevederile normei de drept.

Conduita ilicita poate sa constea intr-o actiune sau intr-o inactiune contrare prevederilor normelor juridice, si care sunt savarsite de o persoana care are capacitatea de a raspunde pentru faptele sale. Conduita ilicita reprezinta intotdeauna imprejurarea ce determina nasterea raportului juridic de aplicare a sanctiunii, respectiv a raportului juridic de constrangere. Faptul juridic ilicit este sinteza a doua elemente : conduita sau fapta ilicita propriu-zisa a unui subiect si norma juridica incalcata prin acea conduita, iar modalitatile savarsirii faptei ilicite sunt: actiunea si inactiunea.

Actiunea reprezinta modalitatea cea mai frecventa de realizare a conduitei ilicite. Ea consta dintr-o manifestare efectiva de conduita si presupune o serie de acte materiale care, raportate la normele juridice, se dovedesc a fi contrare prevederilor lor. In sensul care ne intereseaza aici, prin actiune se intelege vointa obiectivizata, exteriorizata a subiectului, a omului, miscarea lui voluntara, indreptata spre un scop determinat. Desigur, normele juridice nu enumera in mod limitativ si expres toate actiunile concrete pe care le impun sau interzic indivizilor, fapt care, de altfel, ar fi imposibil, daca avem in vedere varietatea infinita in care acestea pot fi realizate. Normele juridice prescriu actiunea la modul generic al realizarii ei fiind concretizata in dispozitia acelei norme.

Inactiunea — consta intr-o abtinere a persoanei de a face ceva, retinerea de la o actiune la care ar fi fost obligata. Ea consta intr-o neindeplinire a unor fapte pozitive stabilite de lege. Inactiunea reprezinta o stare de pasivitate a persoanei careia legea ii impune o anumita activitate. Omisiunea – ca forma a inactiunii – este, in acest caz, un act constient si voluntar de a nu face ceva ce trebuia sa faca, in virtutea cerintelor stabilite in norma juridica. In acelasi timp, omisiunea mai poate fi inteleasa si ca o conduita dirijata spre atingerea unui anumit scop, acela de a nu infaptui cerinta prescrisa de norma juridic.


c) Vinovatia13) — conditie a raspunderii juridice


Vinovatia este starea subiectiva ce caracterizeaza pe autorul faptei ilicite in momentul incalcarii normelor de drept. Ea consta in atitudinea psihica si de constiinta negative fata de interesele si valorile sociale protejate de normele de drept.

Vinovatia se contureaza initial in interiorul, in laboratorul subiectivitatii omului — in cel al reflectarii mentale, rationale a faptului dorit sau urmarit, apoi in cel al vointei de a-l infaptui si, in fine, in cel al exteriorizarii sau materializarii printr-o atitudine sau actiune, stiind sau trebuind sa stie ca fapta sa este contrara prevederilor unei norme de drept sau a ordinii sociale in general. Ea apare asadar, ca o manifestare, ca o inlantuire a manifestarilor de constiinta — vointa — actiune, in raport cu urmarile unei fapte prin care s-a incalcat in mod intentionat sau din culpa un drept, o obligatie, o prevedere sau o interdictie prescrisa in norma juridica.

Cu alte cuvinte, vinovatia apare pe traseul dintre constiinta subiectului, libertatea lui de a alege conduita si urmarile faptei sale. Individul, aflat in deplinatatea facultatilor sale mintale este in masura sa conceapa si sa aprecieze, sau cel putin sa presupuna ori sa prevada caracterul ilicit al actiunii sale, precum si urmarile aferente acesteia. In acest context subiectiv se contureaza de fapt si vinovatia sa.

Formele sub care apare vinovatia sunt: intentia si culpa (definite si de art.19 Cod penal).

Intentia (sau dolul) — este forma vinovatiei prin care actiunea ilicita este orientata in mod voit, deliberat, spre a produce efectul ilicit. Ea presupune atat cunoasterea caracterului negativ, antisocial al acelei fapte cat si acceptarea urmarilor ei negative si mai mult chiar, presupune dorinta subiectului de a obtine realizarea scopului ilicit. (A se face astfel distinctie dintre intentia materializata intr-o forma sau alta a actiunii si „intentia” conturata doar in plan mental, in „gandul” subiectului. Deci, in sfera dreptului „intentia ilicita” ramasa in sfera gandirii neexteriorizate, nematerializate intr-o forma sau alta a conduitei nu constituie vinovatie si deci conditie pentru tragerea la raspundere juridica. (Spre deosebire de sfera dreptului, sfera moralei sau a religiei consacra nu numai vinovatia sau „pacatul” cu fapta si vorba ci si pe aceea cu „gandul”).

Culpa — este forma vinovatiei in care autorul faptei ilicite nu prevede consecinta faptelor sale, desi trebuia sa le prevada sau, prevazandu-le spera in mod superficial, usuratic, ca ele nu se vor produce. Deci, in forma de vinovatie a culpei nu este prezenta dorinta sau scopul nemijlocit ilicit ci, acceptarea posibilitatii sau al riscului producerii lui. Modalitatile culpei sunt foarte numeroase si posibil de a fi prezente in orice domeniu al conduitei sau actiunii umane supusa reglementarilor de drept. Cele mai relevante dintre aceste modalitati ale culpei sunt, de exemplu, neatentia, neglijenta, neprevederea, nepriceperea, superficialitatea etc.



In cazul raspunderii juridice pentru fapte din culpa sanctiunile sunt mai usoare fata de categoria faptelor savarsite cu intentie. Deci, culpa actioneaza ca o circumstanta atenuanta a raspunderii juridice.


d) Legatura cauzala dintre fapta ilicita si rezultatul daunator


Legatura cauzala14) dintre fapta ilicita si rezultatul daunator este una din conditiile fundamentale ale raspunderii juridice. Fara aceasta legatura nu poate opera raspunderea juridica, indiferent daca aceasta legatura este una mijlocita sau nemijlocita. Aceasta legatura ne apare ca un raport cauzal, ca o legatura dintre cauza si efect.

Cauza este fenomenul care genereaza efectul. Efectul este deci determinat de cauza.

Cauza trebuie deosebita, delimitata de conditie.

Conditia reprezinta complexul de imprejurari care favorizeaza sau franeaza evolutia cauzei spre efect.

Spre deosebire de conditie, cauza are un rol si un caracter activ in producerea efectului. Distinctia intre cauza si conditie se poate face numai in procesul concret al analizei raportului juridic respectiv. Aceasta deoarece una si aceeasi imprejurare sau fapta poate sa constituie in anumite situatii „cauza” iar in alte situatii sa apara drept „conditie”. De aceea, pentru a stabili raspunderea juridica este intotdeauna necesara determinarea si delimitarea cauzei si a conditiilor care au produs acel efect.




4. Intrebari de control si autoverificare



- Explicati continutul notiunii generice de “raspundere” sociala.


- In raport cu celelalte forme ale raspunderii sociale, raspunderea juridica are o serie de caracteristici proprii. Prezentati aceste caracteristici si in final formulati o posibila definitie a raspunderii juridice.


- Delimitati continutul notiunilor corelative: “raspundere” - “sanctiune”; “raspundere” – “responsabilitate”.


- Ca relatie sociala specifica raspunderea juridica are la baza o serie de principii. Care sunt si in ce constau aceste principii ale raspunderii juridice?


- Pentru ca raspunderea juridica sa devina operationala, adica sa fie pusa in actiune sunt necesare intrunirea cumulativa a catorva elemente si conditii. Enuntati si apoi explicati in detaliu fiecare din aceste elemente si conditii.


- Detaliati explicatia problemei “subiectilor raspunderii juridice”.


- Ce este conduita ilicita? Precizati in prealabil intelesul notiunii generice de “conduita” sau “conduita umana” care poate fi: licita sau ilicita si poate sa constea intr-o “actiune” sau “inactiune” si care, in limbaj juridic se exprima in mod frecvent prin expresia de “fapt juridic” (licit sau ilicit). Spre deosebire de notiunea generica de “conduita” (licita sau ilicita) notiunea de “fapt juridic” cuprinde doua elemente definitorii. Care sunt acestea?


- Explicati ce se intelege prin “actiune” si “inactiune” ca modalitati de realizare a faptului ilicit.


- Ce se intelege prin notiunea de “vinovatie” si cum se contureaza ea ca o conditie pentru raspunderea juridica?


- Explicati cele doua mari forme sub care se constituie vinovatia: intentia (dolul) si culpa.


- Explicati legatura cauzala dintre fapta ilicita si rezultatul daunator – ca o conditie pentru existenta raspunderii juridice.



5. Bibliografie



Gh. Bobos, “Teoria generala a dreptului”, Ed. Argonaut, 1999, pag. 332-355;

I.Ceterchi, I. Craiovan, “Introducere in teoria generala a dreptului”, Ed. ALL, Bucuresti, 1993, pag. 105-111;

R. Motica, Gh. Mihai, “Teoria generala a dreptului”, Ed. ALL, Bucuresti, 2001, pag. 221-276;

N. Popa, “Teoria generala a dreptului”, Ed. Actami, Bucuresti, 1996;

Costica Voicu, “Teoria generala a dreptului”, editia a III-a, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2000, pag. 253-276.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact