Restrictii ale capacitatii juridice

Restrictii ale capacitatii juridice

Gheorghe Beleiu in Dreptul civil roman a sustinut ca in literatura de specialitate s-a conturat o controversa cu privire la vocatia sau intinderea capacitatii civile, si prin aceasta, a componentelor sale : capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.

Rezolvarea acestei probleme a cuprins doua solutii total opuse. Intr-o parere se considera ca notiunea de capacitate civila are o vocatie generala, ea desemnand capacitatea omului in societate, existand diferente minime, de la o ramura de drept la o alta.

In aceasta opinie se pune semnul e 515i84f galitatii intre "capacitate civila" si "capacitate juridica", acesta, dupa parerea lui Gh. Beleiu, nu trebuie admis, deoarece notiunea "capacitatea juridica" este GENU PROXIM iar "capacitatea civila" este diferenta specifica alaturi de capacitatea omului in alte ramuri de drept.

Intr-o alta parere, capacitatea civila, constituie o capacitate de ramura, adica de drept civil. In esenta aceasta teza se intemeiaza pe doua considerente : unu - existenta ramurilor de drept presupune si existenta capacitatii in fiecare ramura de drept si doi - intre capacitatea civila si capacitatea din oricare alta ramura de drept exista deosebiri sub mai multe aspecte cum ar fi continut, incetare etc.

Conform Decretului numarul 31 pe anul 1994 capacitatea de folosinta incepe de la nastere, cu anumite exceptii, iar capacitatea de exercitiu deplina incepe odata cu implinirea varstei de 18 ani, dar desigur exista si anumite restrictii. Aceste restrictii pot fi de origine legala sau de origine judecatoreasca.

Individul inconstient de actele sale, copiii, alienatul mintal, persoane doar dupa stiinta, mai putin dupa cea morala, reprezinta pentru justitie titlul la subiecte de drept.

Dupa Duguit, individul inconstient de actele sale nu va putea fi subiect de drept obiectiv, si aceasta pentru motivul ca regula de drept, legile nu se vor putea adresa in mod util decat individului capabil; sa inteleaga perceptul si sa-si conforme conduita. Aceasta teza a fost considerata excesiva caci, daca individul scapa de anumite sanctiuni cu caracter putativ - fapta are caracter infractional doar in mintea faptuitorului, el, afirma Jean Dabin, nu este mai putin supus regulilor de drept la fel ca individul constient.

Exista in drept si in morala percepte juridice de etica, care accepta statutul fizic si psihologic al individului si care prin consecinta privesc incapabilul ca si pe capabil. Deci, incapabilul in virtutea dreptului obiectiv este tinut la obligatii subiective fata de semeni si in acelasi timp, poate avea drepturi subiective fata de semeni.

Aceasta este si piatra de temelie a definitiei lui Windscheid, care in continuare ridica o problema aprig discutata de teoreticienii dreptului - daca dreptul subiectiv este in mod esential vointa sa, puterea de a vrea, atunci cum s-ar numi subiectul de drept, individul privat de vointa constienta. Astfel, din nevoia unei puteri a vointei a aparut in drept un "reprezentant" cu vointa pentru incapabil in locul sau. Insa vointa este un atribut personal si care nu este comunicabil decat inlauntrul mandatului conventional ce presupune insasi vointa absenta, dar prezentata a titularului.

Ihering aratand situatia copilului si a alienatului mintal marcheaza definitia dreptului, puterii vointei fara insa sa atribuie inconstientului vointa de imprumut a reprezentantului sau. Pentru ca in ciuda starii de inconstienta sau de constienta redusa, acesti indivizi nu inceteaza sa existe in sens filozofic ca persoane cu ale lor proprietati sau apartenente, si in acest sens interesele se impun a fi respectate de toata lumea.

Personalitatea copiilor in termeni psihologici este inca de inceput total morala si total sociala, daca s-ar intampla altfel, specia umana care se reinnoieste prin copii n-ar mai fi garantata sa dureze.

In acelasi mod se verifica urmatoarea observatie pentru alienatii mintali - sa se prezume ca nu se gaseste niciodata ratiune, sau ca o persoana n-a avut-o vreodata. In aceasta situatie, de la nastere si pana la moarte, ea trebuie respectata moralmente. Astfel, ea este responsabila si abilitata sa opuna oricui ca pe un drept absolut, atributele ce i-au ramas existentei sale din punct de vedere fizic micsorate.

In concluzie, persoanele umane, stiintific morale, copiii, alienatii mintali trebuie sa fie recunoscute persoane dupa stiinta juridica, adica subiecte de drept.

Dreptul subiectiv stabileste o diferenta intre individul fara ratiune, copilul sau alienatul mintal si individul, stapan pe facultatile sale. Pentru prima grupa se impun a se observa starea de subordonare si incapacitate juridica, pe cand persoana stapana pe facultatile sale dispune in mod liber de actele sale. Intr-o anumita masura acest statut nu altereaza calitatea de subiect de drept a individului protejat. Individul fara ratiune, fara autoritate, raportat la persoana, incapabil, raportat la actele sale, conserva fara indoiala interese, afirma Jean Dabin in "Le droit subjectif", interese pe care legea le protejeaza si le promoveaza, impunandu-i diligenta unui tutore, protector, responsabil. Dar in aceste conditii, alienatii in sens juridic pot fi subiecte de drept intr-o maniera identica cu individul capabil liber ; astfel drepturile sale nu sufera nici o diminuare in intindere si asta pentru ca protectorul isi insuseste o parte dintre ele, si nici nu sufera vreo diminuare ca intensitate, gratie unei impartiri a atributelor de drept intre protector si protejat.

Legea protejeaza individul in primul rand, pentru ca lui ii sunt recunoscute nu doar interesele, dar si drepturile. Duguit si Rognin au spus ca nu exista nici o masura comuna intre protectia data animalelor, monumentelor, si protectia data incompatibilitatilor. In ambele cazuri se intalneste notiunea de protectie, ocrotire, dar sensul lor variaza : intr-o masura sunt protejate lucrurile utile omului, protejate pentru acest motiv, intr-o alta lucrurile cu o valoare proprie fiind sub acest titlu drepturi inviolabile pe care legea le consacra ; pe cand protectia acordata omului fara ratiune este generatoare propriului profit, iar obiectul este mai intai pus la loc organismului distrus protejat, apoi bunei functionari al acestui organism, totul fiind sanctionat printr-o responsabilitate directa impotriva lui.

In concluzie, individul fara ratiune declarat incapabil, scoate din aceasta incapacitate chiar un drept subiectiv suplimentar care se formeaza pe "nepriceperea sa" si care este un drept al protectiei, mai exact dreptul statului sau protector care contrasteaza cu statutul de autonomie al individului capabil

Incapabilul are pe de-o parte, drepturi subiective ca si individul capabil - dreptul la viata, integritate corporala, dreptul la onoare, o anumita libertate de miscare, dreptul de a-si folosi propriile bunuri, deci toate drepturile care nu presupun din nici un punct de vedere interventia ratiunii. Actele ce implica o vointa inteligenta, in mod special actele judiciare si extrajudiciare, ii sunt aparate in mod precis pentru ca sunt indeplinite de un individ fara ratiune sau prezumat, astfel riscand sa-si cauzeze prejudicii.

Incapabilul, in mod fals subiect de drept va inceta sa para stapanul drepturilor sale in momentul cand actele de exercitiu trec asupra unei alte persoane, aceea stabilita pentru a-l proteja. Insa nici persoana insarcinata cu protectia incapabilului nu este stapana pe drepturile acestuia, pentru simplu motiv ca aceste drepturi nu-i apartin asa cum spune Jean Dabin "stapanirea trebuie cautata langa propria-i apartenenta caruia ii este imediat necesara". El dispune fara indoiala de ceea ce este al lui, indeplineste in mod efectiv actele de exercitiu, dar nu dipune dupa vointa lui pentru ca el este supus legii functiei sale care este serviciul incapabilului.

Pentru minorul care a implinit varsta de 14 ani functioneaza o capacitate de exercitiu restransa.

Nu au capacitate de exercitiu minorii sub 14 ani si persoana pusa sub interdictie.

Actele incheiate de persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa sunt anulabile. Aceste doua categorii de persoane pot incheia anumite acte juridice valabile din punct de vedere juridic. Spre exemplu : incheierea casatoriei, recunoasterea filiatiunii, unele acte administrative efectuate in temeiul legii

In concluzie, notiunea juridica a cuvantului de persoane se aplica oricarei fiinte care este susceptibila de a avea drepturi si obligatii, adica de a figura intr-un raport juridic.

Persoana fizica, adica persoanele propriu-zise, fiintele omenesti cu o existenta reala sunt fiinte capabile de a avea drepturi si obligatii

In dreptul civil mai exista o serie de restrictii ale capacitatii juridice, adica la capacitatea de folosinta exista ingradirile. Ingradirile capacitatii de folosinta a persoanei fizice pot fi calificate ca incapacitati de drept civil. Acestea sunt ingradirile - sanctiuni care sunt cu caracter de pedeapsa penala si cu caracter de pedeapsa civila ; ingradiri cu caracter de protectie in care se incadreaza acele incapacitati pe care legiuitorul le-a instituit din considerente de ocrotire sau protectie a intereselor anumitor categorii de persoane, data fiind situatia speciala in care se afla, cum ar fi minorii, bolnavii, alienatii mintali.

Capacitatea de exercitiu lipseste la minorul care nu a implinit varsta de 14 ani si la persoana pusa sub interdictie, dar acestea beneficiaza de un reprezentant legal