StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept general
Trimite articolul prin email Tehnica elaborarii actelor normative : Drept general Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Tehnica elaborarii actelor normative



TEHNICA ELABORARII ACTELOR NORMATIVE


Prezenta actului normativ in sistemul izvoarelor formale ale dreptului este rezultatul activitatii constructive desfasurate de or­gane specializate, abiIitate prin Constitutie, legi sau regulamente cu competenta normativa (cu dreptul de a elabora norme cu putere general-obligatorie). Aceste organe poarta denumirea de organe legiuitoare (denumite si 'legiuitorul' sau 'legislatorul') si ele sunt, inainte de toate, organele puterii legiuitoare, indreptatite sa reglementeze primar si originar relatiile sociale fundamentale dintr-o societate, sa organizeze ordinea juridica a unei natiuni sau a unei comunitati de natiuni.




Activitatea acestor organe se desfasoara in conformitate cu anumite reguli de tehnica juridica si potrivit cu scopurile generale, impuse de buna functionare a mecanismului social, de coexistenta a libertatilor sociale.


1. NOTIUNEA TEHNICII JURIDICE


Crearea dreptului, in baza necesitatilor pe care viata le infatisea­za, reprezinta o actiune de mare rezonanta sociala si cu adanci implicatii in derularea normala a raporturilor esentiale dintre oameni. In acest proces, un rol, daca nu exculsiv, cel putin fun­damental, il are – mai ales in societatile moderne – cunoasterea stiintifica, teoria juridica. Au, de asemenea, importanta lor, proce­deele tehnice, artificiile, modalitatile practice de constructie nor­mativa. Prin intermediul acestora, cerintele vietii sociale imbraca forma specifica a reglementarilor legale.

Pentru ca realitatile sa poata primi reglementare juridica trebuie ca inteligenta sa in 737j99h tervina spre a le face accesibile spiritului omenesc.

Datorita caracterului sau imperativ, dreptul cere o precizie si o sistematizare pe care numai perceptele intelectuale i le pot da. Prin generalizari si abstractiuni, tehnica juridica tinde la economia gandirii sau a mijloacelor.

Din faptul ca dreptul este 'construit' nu trebuie dedus ca aceasta constructie ar putea fi edificata in mod arbitrar. Legiuitorul nu extrage regula din neant si nu o edifica in vid. Creatia juridica este o opera a ratiunii care apreciaza faptele, relatiile si, in general, toate realitatile care intereseaza ordinea sociala, securitatea raporturilor umane, 'binele public'.

Ideea in conformitate cu care trebuie operata distinctia necesara intre stiinta si tehnica, merita a fi retinuta. In cadrul acestei distinctii stiinta supune investigatiei mediul social ce solicita interventia legiuitorului, iar tehnica determina modalitatile prin care aceasta interventie devine posibila, prin actiunea nemijlocita a legiuitorului. Retinand aceasta distinctie, consideram ca nu poate fi vorba, in nici un caz, de o rupere a acestor doua preocupari, ci, dimpotriva, ar trebui sa se vorbeasca despre unitatea actiunii stiintifice si tehnice in procesul elaborarii normativ-juridice, unitate in care operatiile stiintifice asigura cadrul esential de rationalitate care previne voluntarismul creatiei, interventia subiectiva, nefondata pe cunoastere, a legiuitorului. Tehnica prin procedeele sale, indelung si migalos conturate, proiecteaza modelele de conduita, fixeaza aceasta conduita in raport de categoriile de subiecte participante si in legatura cu anumite categorii de valori ce trebuie ocrotite prin mijloace specifice juridice . Intr-un asemenea cadru de intelegere, stiinta juridica se preocupa si de crearea dreptului, ea nu este o simpla 'juristica' care sa fie preocupata doar de ce este dreptul si cum este si cum nu ar trebui sa fie.

In concluzie, tehnica juridica constituie ansamblul mijloacelor, procedeelor, artificiilor prin care necesitatile pe care le infatiseaza viata sociala capata forma juridica (se exprima in continutul normei de drept) si se realizeaza apoi in procesul convietuirii umane.

Continutul notiunii de tehnica juridica ne apare astfel ca deosebit de complex, el implica momentul receptarii de catre legiuitor a comandamentului social, aprecierea sa selectiva si elaborarea normei (tehnica legislativa), dar cuprinse, de asemenea, si momentul realizarii (transpunerii in viata) a normei de drept construite de legiuitor (tehnica realizarii si interpretarii dreptului).


2. NOTIUNEA TEHNICII LEGISLATlVE


Tehnica legislativa este parte constitutiva a tehnicii juridice si este alcatuita dintr-un complex de metode si procedee, menite sa asigure o forma corespunzatoare continutului (substantei) reglementarilor juridice.

Uneori se confunda tehnica juridica cu legiferarea (cu tehnica legislativa), printr-o reducere a sferei tehnicii juridice doar la procesul elaborarii normative.

Tehnica legislativa priveste, strict, construirea solutiilor normative de catre legiuitor, actiune ce se prezinta ca o sinteza si un bilant al experientelor dobandite in trecut de participantii la viata sociala, experiente filtrate din perspectiva judecatilor de valoare a legiuitorului.

Pentru a putea intra in exercitiul practic al administratiei justitiei, stiinta legislatiei formuleaza mai intai ideile, principiile calauzitoare ale dreptului pozitiv. In acest fel, legiferarea cunoaste doua mari momente: a) constatarea existentei situatiilor sociale ce reclama reglementare juridica; b) desprinderea idealului juridic, care trebuie sa se aplice acestor situatii in functie de constiinta juridica a societatii

Actiunea legiuitoare implica tendinta de schimbare, de inovare a unor solutii juridice normative noi, apreciate ca superioare, sau mai bune decat solutiile de reglementare existente. Modul de apreciere al legiuitorului, scara sa proprie de valori, mijloacele de care se serveste, sunt foarte variate si depind de un numar mare de factori.

Misiunea legislativa poate avea caracterul de institutie perma­nenta sau de delegatie ocazionala.

Regula de drept nu poate ajunge la o forma tehnica satisfaca­toare, sau cel putin suficienta, decat prin actiunea constienta a legiuitorului. In acelasi timp, insa, trebuie prevenit ex­clusivismul metodologic; dreptul nu trebuie redus la o simpla punere in forma (dictata de metode si reguli tehnice specifice) a 'dat'-ului social. El presupune, pe langa maiestria legiuitorului, luarea in considerare a influentei sistemului de valori, fiind intr-un anume sens o rezultanta a acestui sistem. Pentru acest motiv, arta de a formula legi este extrem de dificila si cere nu numai o serioasa informatie, ci si un sentiment de utilitate sociala si un fel de intuitie pe care nu o au decat putini oameni.

A legifera a devenit element central si definitoriu al activitatii statului, a devenit sinonim cu a guverna.

Alegerea procedeelor tehnice ale legiferarii apartine legiuito­rului. Dar ea nu poate fi nici pe departe arbitrara. Exista anumite principii care stau la baza actiunii de legiferare, principii deduse din reglementari constitutionale sau inscrise ca atare in metodo­logii de tehnica legislativa, adoptate de parlamente. Asemenea principii sunt urmnarite, atat in practica normativa parlamentara, cat si in activitatea desfasurata de alte organe statale cu competente normative.


3. PRINCIPIILE (CERINTELE) lEGIFERARII


A.     Principiul (cerinta) fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a normelor juridice


Cresterea semnificatiei dimensiunii juridice a realitatii sociale, in conditiile amplificarii si adancirii complexitatii relatiilor inter­umane, ridica in fata legiuitorului aspecte de reglementare cu totul noi. Apar, astfel, domenii noi de reglementare, cum ar fi: domeniul concurentei, domeniul dezvoltarii, domeniul cosmic, spatiul sub­marin etc. Abordarea acestor domenii implica o specializare accentuata, o intelegere a corelatiilor, interne si internationale, in procesul reglementarii, o inarmare cu cunostinte noi. Necesitatea cunoasterii aprofundate a realitatilor, il obliga pe legiuitor sa indeplineasca investigatii prealabile economice, sociologice, de psihologie sociala. Legiuitorul nu ajunge niciodata in mod intamplator la definirea propozitiei normative (a normei), ci, prin practica si rationament (prin ceea ce s-a chemat progressio a singularibus ad universale). In acest proces complicat el trebuie sa asigure, pe baza unui studiu aprofundat al realitatii corespondenta necesara intre fapt si drept.

Legiferarea presupune previziune si raspundere. Pregatirea legilor implica preparare meto­dica, o fundamentare a acestora pe rezultatele unor cercetari stiin­tifice serioase, care sa previna si sa inlature 'empirismul rutinar'. Opera legislativa trebuie sa se inspire dintr-o cunostinta profunda si exacta a trebuintelor sociale si nationale si dintr-o perspicacitate clara a sesizarii faptelor reale si, numai dupa ce aceste operatii vor fi fost terminate, se vor construi, prin imaginatia constructiva a legiuitorului, solutiile normative.



O insuficienta cunoastere a faptului poate conduce la solutii juridice nefondate, poate oferi o falsa imagine asupra efectelor sociale ale respectivei reglementari, cu toate consecintele negative ce se pot ivi. Simplul apel la posibilitatea impunerii unei legi prin forta coercitiva a statului, indiferent de gradul acceptarii sale de catre societate, nu poate fi nici suficient si nici hotarator in durabilitatea si eficienta acesteia. Mai curand, sau mai tarziu, o asemenea reglementare, care nu tine cont de trebuintele sociale reale, se va confrunta cu fenomenul de respingere, de revolta a faptelor impotriva dreptului.

Fundametarea stiintifica a unui proiect legislativ trebuie sa cuprinda: descrierea situatiilor de fapt ce urmeaza sa fie transfor­mate in situatii de drept, analiza judecatilor de valoare cu privire la determinarea situatiilor de fapt care trebuie transformate, schimbate si care se gasesc in contact cu judecatile de valoare din care se inspira insasi schimbarea, determinarea (anticiparea) efectelor posibile ale viitoarei reglementari, costul social al proiectatei reforme legislative, oportunitatea sa etc.

Cercetarea stiintifica, trebuie, de asemenea, sa conduca la fun­damentarea unor prognoze legislative, pe termene scurte, medii sau lungi si sa reduca terenul de manifestare al actiunii legislative conjucturale, lipsita de o baza de analiza corespunzatoare.

Intrucat organele de decizie juridica (parlamentele) nu au ele insele posibilitatea sa intreprinda asemenea operatiuni, se apeleaza, de obicei, la organisme juridice specializate, care sunt indrituite sa avizeze proiectele de acte normative.


B. Principiul (cerinta) asigurarii unui raport firesc intre dinamica si statica dreptului


In procesul elaborarii normative, legiuitorul se confrunta cu presiuni sociale dintre cele mai variate (economice, politice, cul­turale, ideologice). Schimbarile rapide ce intervin in societate conduc la mutatii in continutul raporturilor sociale, la modificari institutionale. Rolul regulii de drept este acela de a ordona aceste raporturi, de a le garanta securitatea si siguranta juridica, de a calma posibilele conflicte, conferind sentimentul de liniste si relativa stabilitate. Pentru ca dreptul sa-si poata atinge acest scop este necesar ca regula de conduita sa se incorporeze in patrimoniul psihologic al individului si al grupurilor sociale.

In general, legea reglementeaza pentru perioade lungi. In relatiile sale cu politica dreptul apare mai conservator, el cauta sa apere si sa asigure unitatea dintre existenta si norma, dintre fapt si valoare. Avand un caracter organizatoric, dreptul isi perfectioneaza necontenit tehnica de reglementare. Ca produs al activitatii sociale a oamenilor, prin elementele sale tehnice, dreptul poate atinge nu numai grade relativ mari de independenta, dar poate circula de la o societate la alta, dand nastere la difuziune si traditie. Are loc, la scara istorica, un proces de imprumut, de propagare peste timp, de contaminare juridica. Autonomia relativa a dreptului il face mai rezistent la presiunile modificatoare. In mod special politica tinde sa desfaca in permanenta relatiile, sa inoveze mereu alte forme de manifestare a acestora. Legiuitorul va trebui sa tina in echilibru dreptul, asigurand, prin politica sa legislativa, stabilitatea fireasca a relatiilor sociale reglementate juridic.


C. Principiul (cerinta) corelarii sistemului actelor normative


Actele normative, intr-un stat, exista intr-o stransa legatura unele cu altele. Sistemul actelor normative (sistemul legislatiei sau sistemul legislativ) implica legaturi multiple intre partile care-l compun. Diversele categorii de acte normative – legi, decrete, hotarari, decizii – actioneaza, in reglementarea raporturilor sociale, in cadrul unui proces caracterizat printr-o acuta interferenta. In cadrul acestui proces, legea asigura reglementarea relatiilor esentiale pentru buna functionare a mecanismului social. Legea insa nu exclude, ci presupune actiunea reglementatoare si a altor categorii de acte normative. In momentul edictarii actelor normative legiui­torul va trebui sa tina cont de existenta acestor corelatii, sa ia in calcul totalitatea implicatiilor unei noi reglementari, modificarile normative subsecvente, domeniile afectate ca urmare a introducerii unor noi solutii normative, precum si eventualele conflicte de reglementari. In momentul aparitiei, spre exemplu a unei reglemen­tari noi realizate printr-o lege, se impune ca si actele normative cu forta juridica inferioara legii sa fie abrogate si puse de acord cu noua reglementare.


D. Principiul accesibilitatii si economiei de mijloace in elaborarea normativa


Acest principiu aduce in discutie in mod nemijlocit elemente ce subliniaza contributia mijloacelor de tehnica legislativa in fiziono­mia actului normativ. Continutul normei juridice, modul de imbinare a elementelor structurale ale acesteia, caracterul clar, lipsit de echi­voc al textului, sunt intotdeauna probe ale maiestriei legiuitorului. Legiuitorul trebuie sa aiba in vedere faptul ca destinatarii normelor juridice sunt oameni cu nivele culturale diferite, cu posibilitati diferite de receptare a unui mesaj normativ, ca derularea concreta a relatiilor de viata poate conduce la situatii dificile in aplicarea normei. Arta sa consta in a construi norme care sa previna asemenea dificultati.

Cerintele principale pe care le implica realizarea acestui prin­cipiu constau in:

a) alegerea formei exterioare a reglementarii;

b) alegerea modalitatii reglementarii juridice;

c) alegerea procedeelor de conceptualizare si a limbajului normei.


a) Alegerea formei exterioare a reglementarii este o cerinta de tehnica legislativa intrucat de forma exterioara a reglementarii depinde valoarea si forta ei juridica, pozitia sa in sistemul actelor normative, corelatia cu celelalte acte normative, etc. In raport cu materia reglementata, cu natura relatiilor supuse reglementarii, legiuitorul va proceda la alegerea formei exterioare de reglemen­tare. Astfel, daca relatiile ce urmeaza a capata forma juridica fac parte din ceea ce se cheama 'domeniul legii', este obligatoriu ca ele sa dobandeasca reglementarea juridica prin lege si nu prin alt act normativ.


b) Alegerea modalitatii de reglementare – priveste optiunea legiuitorului in legatura cu un anumit mod de impunere a conduitei prescrise prin norma subiectelor de drept. Dupa cum stim, o regula juridica poate reglementa imperativ (prohibitiv sau onerativ) o anumita conduita, poate lasa la dispozitia partilor dintr-un raport juridic alegerea conduitei sau poate stimula subiectii in legatura cu adoptarea conduitei. Totodata, metoda reglementarii difera de la o categorie de norme la alta.

Legiuitorul opteaza, in mod deliberat, pentru un gen de conduita sau altul, pentru o metoda de reglementare sau alta, in functie de specificul relatiilor sociale, de caracteristicile subiectilor partici­panti la aceste relatii, de natura intereselor ce urmeaza a fi satisfa­cute si de semnificatia valorica a reglementarilor.


c) Cerinta accesibilitatii normei de drept si cea a economiei de mijloace sunt transpuse in practica prin folosirea unor procedee de conceptualizare si a unui limbaj adecvat.

Aceasta cerinta priveste in mod nemijlocit: constructia normei, cuprinderea in norma a elementelor structurale, fixarea tipului de conduita, stilul si limbajul juridic. Norma de drept este rezultatul unui proces de abstractizare, urmare directa a unor complexe operatiuni de evaluare si valorificare a relatiilor din societate. Nevizand cazuri concrete, ci ipoteze generale, norma nu poate fi descriptiva, ea opereaza in mod necesar cu o serie de concepte, categorii, definitii, etc.


O alta constructie a tehnicii juridice o constituie fictiunile si prezumtiile.

Fictiunea juridica este un procedeu de tehnica, in conformitate cu care un anumit fapt este considerat ca existent sau ca stabilit, desi el nu a fost stabilit sau nu exista in realitate . Fictiunea pune in locul unei realitati, alta inexistenta. Spre exemplu, situatia in care o persoana este declarata incapabila permanent, desi poate sunt cazuri cind ea este capabila, are momente de luciditate, totusi, printr-o fictiune, interzisul este socotit permanent incapabil. Copilul con­ceput este socotit ca deja nascut, el fiind subiect de drept, cat priveste drepturile sale.



Prezumtiile, sunt, la randul lor, procedee tehnice pe care legiui­torul le utilizeaza in constructiile juridice. Art. 1199 Cod civil defi­neste prezumtiile: 'consecintele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut'. In anumite situatii, legiui­torul presupune ca ceva, fara a fi fost dovedit, exista cu adevarat. Spre exemplu, prezumtia cunoasterii legii, cu consecinta sa: nemo censetur ignorare legem (nimeni nu se poate scuza invocand necunoasterea legii); prezumtia de paternitate, potrivit careia copilul are ca tata prezumat pe sotul mamei, etc. Un alt aspect care priveste cerinta accesibilitatii normei juridice este stilul si limbajul acesteia. Limbajul juridic este, prin excelenta, un limbaj specializat, institutionalizat S-a recunoscut limbajului juridic faptul ca este un limbaj special de tip preferential, in sensul ca ofera un model de comportament de un anumit tip, considerat preferabil, sub aspect de utilitate si interes public, fata de un alt tip de compor­tament. Textul normei juridice trebuie sa se caracterizeze prin maxi­ma claritate, precizie, concizie si caracter stereotip.

Ca limbaj institutionalizat, limbajul actelor normative juridice este guvernat de reguli pragmatice; in evolutia sa el strabate un proces de specializare si modernizare la toate nivelele (textual, sintactic si lexico-semantic).

In redactarea textului actului normativ legiuitorul va trebui sa utilizeze termeni de larga circulatie, cu evitarea neologismelor, a regionalismelor. Modul de construire a frazei si amploarea expri­marii se vor subordona cerintei de intelegere corecta si usoara a textului de catre orice subiect

Terminologia legi trebuie sa fie constanta si uniforma. Aceasta cerinta se refera atat la continutul unui singur act normativ, in care sunt cuprinse anumite norme, cat si in ce priveste sistemul global al legislatiei, ce trebuie sa se caracterizeze prin unitate termino­logica. Unitatea terminologica a unei legislatii creaza atat premi­sele pentru intelegerea clara de catre subiecti a mesajului legii (a comandamentului normativ), dar ofera si posibilitatea introducerii unui sistem de informatica legislativa.

In textul actului normativ trebuie sa se evite folosirea cuvintelor (expresiilor) nefunctionale sau a acelora cu un sens ambiguu.


4. PARTILE CONSTITUTIVE ALE ACTULUI NORMATIV


Un act normativ este compus, de regula, din urmatoarele parti: expunerea de motive, titlul actului normativ, preambulul si formula introductiva, dispozitii sau principii generale, dispozitii de conti­nut, dispozitii fomale si tranzitorii.

Expunerea de motive insoteste unele acte normative de impor­tanta deosebita. In ea se face o prezentare succinta a actului normativ, a conditiilor care au impus aparitia acestuia, a finalitati­lor urmarite prin adoptarea respectivului act normativ.

Titlul actului normativ este elementul sau de identificare. El trebuie sa fie scurt si sugestiv (sa exprime cu claritate continutul actului normativ).

Preambulul actului normativ constituie o intro­ducere, o punere in tema a subiectilor in legatura cu motivatia social-politica a interventiei legiuitorului. Aceasta parte nu este obligatorie, ea se va regasi in continutul actelor normative de importanta deosebita.

Formula introductiva cuprinde temeiul constitutional sau legal al reglementarii. Aici sunt institutionalizate normele de competenta pentru organul care adopta actul normativ respectiv.

Dispozitiile generale cuprind prevederile prin care se determina obiectul, scopul, sfera relatiilor ce se reglementeaza, definirea unor notiuni, etc.

Dispozitiile de continut formeaza, propriu-zis, continutul ac­tului normativ. In aceasta parte sunt cuprinse regulile ce stabilesc drepturi si obligatii, se stipuleaza un anumit comportament, sunt reglementate urmarile nefavorabile, in cazul nerespectarii con­duitei impuse. 

Dispozitiile finale si tranzitorii cuprind prevederi in legatura cu: punerea in aplicare a reglementarii, intrarea sa in vigoare, relatiile cu reglementarile preexistente, etc.

Actele normative mai pot cuprinde si Anexe, care fac corp comun cu legea si au aceeasi forta juridica. Necesitatea lor este determinata de faptul ca prin continutul lor sunt redate organigrame, tabele, schite, statistici, etc.


ELEMENTELE DE STRUCTURA ALE ACTULUI NORMATIV


Norma juridica, cu structura sa interna, este cuprinsa in ar­ticolele actului normativ. Elementul structural al actului normativ il formeaza articolul (asa cum norma juridica alcatuieste celula de baza a dreptului). Continutul normei juridice este redat in articolele actului normativ in mod variat. Articolul, de regula, contine o dispozitie de sine-statatoare. Exista cazuri insa cand, in cuprinsul actului normativ, un articol contine o singura norma sau, dimpotri­va, o norma este cuprinsa in mai multe articole. Totodata, diversele componente ale structurii logice a normei juridice (ipoteza, dispozitia, sanctiunea) pot fi regasite in articole diverse. Pentru acest motiv nu se poate identifica norma juridica cu articolul actului normativ. Ideal ar fi ca fiecare articol dintr-un act normativ sa cuprinda o singura regula (norma) cu toate trasaturile care o caracterizeaza. Aceste caracteris­tici trebuie redate in asa fel incat ele sa exprime, in mod cat mai complet, norma juridica si sa delimiteze, in mod precis, continutul acelei norme in raport cu celelalte norme ale actului normativ. Intr-o buna tehnica legislativa articolele actului normativ trebuie sa se afle in stransa legatura, iar structurarea pe articole sa se faca intr-o ordine de expunere logica. Complexitatea reglementarii este impusa de natura relatiilor sociale. Pentru acest motiv, articolul se subdivide, uneori, in paragrafe si alineate. Articolele se numeroteaza cu cifre arabe. In cazul unor acte normative care modifica reglementarea din alte acte normative, se utilizeaza numerotarea cu cifre latine. De obicei, alineatele si paragrafele nu se numeroteaza. In cazul unor acte normative de mare importanta (Constitutia, Codul) articolele au si note marginale, care redau, intr-o forma sintetica, continutul ar­ticolului respectiv.

Atunci cand intr-un act normativ se introduc articole noi, fara sa se modifice numerotarea veche a actului normativ, se foloseste metoda introducerii unor indici.



Pentru o mai buna sistematizare a actului normativ, articolele acestuia se pot grupa in sectiuni, capitole, titluri. Unele coduri sunt organizate pe parti (partea generala si partea speciala). Sectiunile, capitolele, titlurile, au denumiri care evoca pe scurt continutul prevederilor pe care le contin.

In cazul in care un act normativ face referire la dispozitii dintr-un alt act normativ, deja existent, noul act normativ nu va reproduce dispozitiile din actul normativ preexistent, ci va face trimitere la dispozitiile respective printr-o norma de trimitere.


6. TEHNICA SISTEMATIZARII ACTELOR NORMATIVE


Varietatea actelor normative impune nece­sitatea sistematizarii lor. Sistematizarea actelor normative este determinata de nevoia organizarii acestora in baza unor criterii precise, in scopul bunei cunoasteri si aplicari a normelor juridice in relatiile sociale.

Principalele forme de sistematizare a actelor normative sunt: incorporarea si codificarea.


A. Incorporarea


Incorporarea este o forma inferioara (initiala) de sistematizare si priveste o simpla asezare a actelor normative, in raport de criterii exterioare – cronologice, alfabetice, pe ramuri de drept sau institutii juridice etc. O asemenea forma de sistematizare poate fi oficiala sau neoficiala. Este oficiala incorporarea realizata de organe de drept (spre exemplu: colectiile de legi, decrete, hotarari publicate periodic, colectii in care se imbina criteriul cronologic cu cel al fortei juridice a actului normativ). In afara acestor colectii pot sa alcatuiasca culegeri de acte normative si persoane particulare (sub forma unor indrumare legislative).

In continutul acestor incorporari nu se procedeaza la prelucrarea materialului normativ, nu sunt aduse modificari continutului nomelor juridice adunate in colectii sau culegeri (se corecteaza doar anuniite erori materiale sau eventuale greseli gramaticale).


B. Codificarea


Codificarea este o forma superioara de sistematizare. Ea pre­supune cuprinderea intr-un cod (act normativ cu forta juridica de lege) a normelor juridice apartinand aceleiasi ramuri de drept. Actiunea de codificare implica o bogata activitate a legiuitorului, de prelucrare complexa a intregului material normativ, de indepartare a normelor depasite, perimate (inclusiv a obiceiurilor), de completare a lacunelor, de novatie legislativa (introducerea unor norme noi, cerute de evolutia relatiilor sociale), de ordonare logica a materialului normativ si de utilizare a unor mijloace moderne de tehnica legislativa (alegerea modalitatii de reglementare, a formei exerioare de reglementare, a folosirii mijloacelor adecvate de conceptualizare).

Codificarea este o forma superioara de sistematizare realizata de legiuitor, intrucat ea porneste totdeauna de la principiile generale ale sistemului dreptului si ale unei ramuri de drept, cautand sa redea, intr-un singur act, cu un continut si o forma unitare, cat mai complet si mai inchegat, toate normele juridice dintr-o ramura (a dreptului civil, penal, financiar etc.). Desi are forta juridica a unei legi, Codul nu este o lege obisnuita, el este un act legislativ unic, cu o organizare interna aparte, in care normele juridice sunt asezate intr-o con­secutivitate logica stringenta, dupa un sistem bine gandit, care reflecta structura interna a ramurii de drept respective.

In compozitia unui cod intra patru grupe de factori: politici, economici, ideali si juridici

Conditiile calitative ale unui cod sunt: claritate, precizie, integra­litate in expunere, caracter practic, logica, frumusetea stilului etc.




A. Naschitz Teorie si tehnica in procesul de creare a dreptului, cit.supra; N. Popa Aspecte teoretice privind tehnica elaborarii actelor normative, AUB, Drept, 1993; V.D. ZIatescu Introducere in legis­tica formala, Ed.Oscar Print, 1996

M. Djuvara, Teoria generala a dreptului, Vol.!l, p.563; I. Mrejeru, Tehnica legislativa, Bucuresti, 1979

M. Djuvara, op.cit. vol.lI, p. 457; Ath. Joja, op.cit. p.154

A. Stoichitoiu Stilul juridic in Romania contemporana, Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea Bucuresti, 1984, p.6; Bergel op.cit., p.220-239

I. Mrejeru, op.cit., p.101; V.D. ZIatescu, op.cit., p.127

A.C. Angelesco, La technique legislative en matiere de codification civile, Bochard, Paris, 1930, p.96






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact