StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Executarea infractiunii : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Executarea infractiunii



EXECUTAREA INFRACTIUNII



CAPITOLUL 1

CONSIDERATII GENERALE


SECTIUNEA   1

PERIOADA INTERNA SI PERIOADA EXTERNA

FAZELE SAVARSIRII INFRACTIUNII

FORMELE SI MODALITATILE INFRACTIUNII REZULTAND DIN DESFASURAREA EXECUTARII




In doctrina, problema periodizarii savarsirii infractiunii intr-o faza interna (psihica) – de formare a vinovatiei si o alta subsecventa externa (obiectiva) – de savarsire a faptei, se contureaza, de regula, in zona infractiunilor intentionate, singurele apte de o desfasurare propriu-zisa a segmen­tului subiectiv, iar problema stadiilor desfasurarii etapizate a activitatii infractionale in plan obiectiv se contureaza numai in zona infractiunilor inten­tionate comisive, singurele apte de o desfasurare pe tot palierul de etape pe care le presupune un „iter criminis”(drum al crimei) si anume faza pregatirii, a tentativei, a consumarii si uneori a celei postconsumative zisa si a epuizarii.

Toate celelalte tipuri de infractiuni, cum ar fi cele neintentionate sau inten­tionate omisive, fie ca nu sunt susceptibile nici de o periodizare interna nici de una externa (cum sunt infractiunile neintentionate), fie, desi sunt susceptibile de o periodizare interna, nu sunt apte de o desfasurare externa in sensul considerat (cum sunt infractiunile intentionate omisive).

Pentru a reflecta diversitatea formelor de desfasurare posibila a infractiunii intentionate pe traseul lui “iter criminis”, stiinta dreptului penal foloseste conceptele de perioade, faze, forme si modalitati ale infractiunii rezultand din executare pentru a deosebi, mai intai, perioada interna de cea externa, iar ulterior, in planul executarii propriu-zise, obiective, actele preparatorii de tentativa, ori infractiunea consumata de faptul penal epuizat.


SECTIUNEA   2

PERIOADELE SI FAZELE SAVARSIRII INFRACTIUNII


a)  Perioada internain cazul infractiunilor intentionate

b) Uneori, perioada spirituala poate antrena si o faza de exteriorizare verbala sau scrisa a intentiei criminale

c) Sunt cunoscute ca faze externe ale desfasura 919j97j rii activitatii infractionale comisive intentionate: faza actelor preparatorii ( sau pregatitorii ); faza actelor de executare; faza urmarilor.


SECTIUNEA 3

FORMELE INFRACTIUNII INTENTIONALE COMISIVE REZULTATE DIN DESFASURAREA EXECUTARII


In raport cu etapele pe care le poate realiza  “iter criminis” se pot distinge urmatoarele forme ale infractiunii:

forma actelor preparatorii, cea a pregatirii mijloacelor si conditiilor savarsirii faptei;

forma tentativei, deci a incercarii neizbutite;

forma faptului consumat deci a realizarii faptei;

forma faptului penal epuizat, cand infractiunea isi prelungeste actiunea in timp ori atrage, dupa terminarea sa, o amplificare ulterioara a rezultatului.

Stiinta dreptului penal clasifica infractiunile din punct de vedere al etapelor de executare a laturii obiective in:

infractiuni tip - corespunzatoare formei tipice sau de baza;

infractiuni derivate - corespunzatoare formelor atipice sau derivate ale infracti­
unii, cum sunt: actul pregatitor, tentativa, ori faptul penal epuizat.


Bibliografie selectiva


1.George Antoniu, Tentativa, Editura Societatii „Tempus', Bucuresti, 1995, p. 30

2.Vintila Dongoroz, op. cit, pp. 260-261; George Antoniu, op. cit, Bucuresti, 1995, p.41





CAPITOLUL 2

ACTELE PREPARATORII


SECTIUNEA 1

CONSIDERATII GENERALE. CONCEPT. CONDITII


Faza actelor preparatorii se realizeaza prin crearea conditiilor si apropierea mijloacelor necesare infaptuirii infractionale.

Sfera sa de cuprindere va include atat elementele pre­gatirii morale, cat si a celei materiale, atat elemente vizand crearea de conditii, cat si de procurarea sau adaptarea de mijloace.

Actul preparator, spre deosebire de actul de executare, nu este si nici
nu poate fi descris in continutul normei de incriminare
pe care urmareste sa o realizeze autorul, in afara de cazul cand actul de pregatire este incriminat fie ca infractiune de sine statatoare, fie este asimilat tentativei.

In sistemul nostru penal faza actelor de pregatire nu este de principiu incriminata si nici sanctionata.

SECTIUNEA 2

CADRUL INFRACTIUNILOR SUSCEPTIBILE DE ACTE PREGATITOARE SI A PERSOANELOR CE LE POT SAVARSI


Actele preparatorii de natura morala sunt compatibile cu orice fel de infractiune intentionata, pe cand cele de natura materiala numai cu acelea care prin specificul modului de operare si a actelor de executare, care constituie latura obiectiva a infractiunii o permit.


SECTIUNEA 3

INCRIMINAREA ACTELOR PREPARATORII


In teoria dreptului penal s-au formulat mai multe teze cu privire la incriminarea actelor preparatorii: teza incriminarii nelimitate, teza incriminarii limitate si teza neincriminarii.

1. Teza incriminarii nelimitate.

2. Teza incriminarii limitate.

3. Teza neincriminarii.


SECTIUNEA 4

REGIMUL JURIDIC AL SISTEMULUI PENAL ROMAN IN VIGOARE

1. Consideratii generale

Regimul juridic al actelor preparatorii in conceptia noului Cod penal roman este al neincriminarii de principiu a acestor acte, cu exceptia unor cazuri cu totul limitate (sistem preluat de la Codul penal din 1937), cand datorita periculozitatii lor deosebite se sanctioneaza, fie prin asimilarea la forma tentativei, fie prin asimilarea la forma unor infractiuni consumate.



2. Situatii speciale

Daca persoana care efectueaza actele de pregatire sanctionate de lege ajunge si la consumarea infractiunii scop, actele de pregatire, desi au semnificatie penala proprie, nu pot fi retinute in concurs cu infractiunea consumata, intreaga activitale desfasurata in acest mod (de pregatire si executare) trebuind considerata ca uni­tate infractionala, prin absorbirea infractiunii mijloc (actul de pregatire) in infrac­tiunea scop (actul de executare propriu-zis).

In ipoteza in care, actele de pregatire sunt comise de o alta persoana decat aceea care trece la infaptuirea propriu-zisa a infractiunii, aceasta va raspunde in calitate de complice de activitatea de executare pe care a inlesnit-o atunci cand autorul savarseste cel putin o tentativa pedepsibila, desistarea acestuia nefiindu-i profitabila.

In ipoteza in care, actele preparatorii sunt savarsite de o alta persoana si ele intrunesc continutul unei infractiuni distincte, executantul lor va fi sanctionat atat pentru savarsirea acelei infractiuni (indiferent daca aceasta este asimilata la forma tentativei sau a infractiunii consumate), cat si pentru complicitate la infractiunea mai grava la pregatirea careia a ajutat.


Bibliografie selectiva:


George Antoniu, Tentativa, Bucuresti, 1995, p. 53

2. M.V. - Cihicvadze, M.E. Puskin si K. Kuznejova (M. Zolyneak, op. cit, p. 124).

3. A.N. Trainin, Principiile fundamentale ale dreptului penal sovietic, in „Statul si dreptul sovietic'nr. 10/1947

4. Nicoleta Iliescu, Incriminarea si sanctionarea actelor preparatorii, in „Studii juridice', Bucuresti, 1965, p. 85

5. Manzini, Tratato di diritto penale italiano, voi. II, Torino, 1926, p. 720; Fr. von Liszt, Traite de droit penal allemand, voi. I, p. 46, III, Paris 1911, p. 300; P. Bouzat et J. Pinatel, op.cit, p. 291, si altii.


CAPITOLUL 3

TENTATIVA (SAU INFRACTIUNEA NEIZBUTITA ORI ESUATA)


SECTIUNEA1

NOTIUNE. SEDIUL MATERIEI. CADRU NORMATIV.

In evolutia progresiva a procesului infractional, tentativa se incadreaza intre faza actelor de pregatire si faza consumarii, reprezentand acel segment al activitatii infrac­tionale care corespunde sensului generic de „incercare nereusita' a savarsirii infrac­tiunii, intrucat, desi are ca punct de plecare inceputul executarii infractiunii (treapta in­ferioara a tentativei), punctul sau terminus este fie intreruperea executarii, fie neproducerea rezultatului ilicit (treapta superioara a tentativei).

Noul Cod penal roman (2004) defineste tentativa prin dispozitia inscrisa in art.34 alin. 1, astfel: „Tentativa consta in punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea, executare care a fost intrerupta sau nu si-a produs rezultatul”.

Art.34 alin. 2 prevede ca: „Exista tentativa si in cazul in care con­sumarea infractiunii nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mij­loacelor folosite ori datorita imprejurarii ca, in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla'.

Prin dispozitia inscrisa in art.34 alin. 3 din Codul Penal, se consacra principiul imposibilitatii constituirii tentativei in situatia cand, datorita modului cum a fost conceputa executarea, consumarea infractiunii este destinata in mod absolut esecului.

SECTIUNEA   2

CONDITIILE DE EXISTENTA ALE TENTATIVEI CA INFRACTIUNE ATIPICA

Ca orice forma a infractiunii, si tentativa trebuie sa intruneasca cerintele de baza ale infractiunii ce caracterizeaza trasaturile esentiale ale acesteia, in sensul ca:

trebuie sa fie prevazuta de legea penala;

trebuie sa se exprime printr-o punere in executare esuata a unei anumite
infractiuni;

trebuie sa fie comisa cu vinovatie.
1. Cat priveste cerinta prevederii in legea penala, tentativa poate fi retinuta
ca infractiune atipica numai in acele legislatii si numai in masura in care acestea o
incrimineaza si sanctioneaza.

Legislatia noastra consacra, prin dispozitia inscrisa in art.35 din Codul penal, principiul ca „tentativa la crima se pedepseste intotdeauna, iar tentativa la delict numai cand legea prevede aceasta. 

2. Cat priveste cerinta vinovatiei, din cuprinsul formularii art. 34 din noul Cod Penal, in sensul ca tentativa consta in punerea in executare a „intentiei de a savarsi o infractiune', rezulta, ca, aceasta nu se poate realiza decat cu intentie, indiferent de modalitatea acesteia.

3. Cat priveste cerinta elementului material aceasta are in vedere mai multe particularitati.


SECTIUNEA   3

STRUCTURA TENTATIVEI. MODALITATI. LIMITE DE INCIDENTA.

Studierea elementului material in cazul tentativei presupune, luarea in considerare a problematicei si particularitatilor ce privesc inceputul de executare, modalitatile de baza rezultand din specificitatea esuarii faptei si cauzele ce o determina, campul de incidenta, in diversele sale modalitati, precum si tipurile de infractiuni la care tentativa nu e posibila din punct de vedere obiectiv.

1. Inceputul de executare (sau treapta inferioara a tentativei)



Problema inceputului de executare este specifica tuturor modalitatilor de exis­tenta a tentativei, determinand, sub aspect material, unicul criteriu de distinctie intre faza actelor de pregatire, pe de o parte, si trecerea la executarea infractiunii, pe de alta parte. Astfel, s-au formulat mai multe teorii:

I. Teoriile subiective

II. Teoriile obiective

III. Teoriile formale

IV. Teoriile mixte

2. Modalitati normative ale tentativei

A. Dupa criteriul gradului de realizare a executarii - potrivit art. 34 al.1din noul Cod penal - modalitatile normative ale tentativei sunt urmatoarele:

a. Tentativa intrerupta, neterminata sau imperfecta ce se realizeaza in situa­
tia in care executarea faptei a fost intrerupta, deci impiedicata sa se desfasoare
pana la capat, constituindu-se doar dintr-un inceput de executare (cu toata proble-
matica, acestuia) si un fragment sau o parte a executarii.

b. Tentativa fara efect, perfecta sau terminata se realizeaza intr-o modalitate
normativa ce se caracterizeaza prin realizarea integrala de catre faptuitor a actiunii
prevazute de lege, dar fara ca rezultatul sa se fi produs, indiferent din ce cauza.

B. Dupa natura cauzelor care determina esuarea consumarii - potrivit art.34 alin. 2 din Codul penal - modalitatile normative ale tentativei sunt urmatoarele:

a. Tentativa proprie exista atunci cand, sub raportul conditiilor avute in vedere de infractor, cat si al mijloacelor folosite, activitatea de executare realizata este apta, proprie desfasurarii tuturor actelor de executare, cat si atingerii rezultatului urmarit de acesta.

b. Tentativa improprie se caracterizeaza, in opozitie cu tentativa proprie, prin caracterul impropriu al mijloacelor folosite, precum si prin lipsa obiectului material al infractiunii de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.

c.Tentativa relativ improprie se caracterizeaza prin aceea ca, desi mijloacele folosite de infractor au un caracter impropriu, in cazul concret examinat, ele sunt totusi apte, prin natura lor, sa produca rezultatul in alte conditii mai favorabile.

d. Tentativa absolut improprie se caracterizeaza prin imposibilitatea absoluta a producerii rezultatului urmarit, imposibilitate care este datorata, conform art. 34 alin. 3 din Codul penal, „modului cum a fost conceputa executarea'.

Tentativa absolut improprie nu trebuie confundata cu infractiunea putativa, care exista atunci cand, desi persoana ce savarseste o fapta o considera infractiune, in realitate, aceasta nu este considerata ca atare, nefiind incriminata, cum ar fi in prezent la noi homosexualitatea.

3. Limitele de incidenta ale tentativei sub raportul elementului material

Asa cum a rezultat din prezentarea si examinarea conceptului si a conditiilor sale materiale de existenta, tentativa nu e posibila la toate infractiunile, iar in cazul altora, nu e posibila in toate modalitatile.

SECTIUNEA   4

INCRIMINAREA TENTATIVEI IN SISTEMUL NOULUI COD PENAL ROMAN (2004)


Noul Cod penal roman a adoptat o solutie similara cu cea din majoritatea legislatiilor occidentale care impart infractiunile in crime si delicte. Astfel, in ceea ce priveste tentativa la crima, potrivit art.35 aceasta se pedepseste intotdeauna, deci s-a introdus teza incriminarii nelimitate, pe cand in ce priveste tentativa la delicte potrivit art.35 aceasta se pedepseste numai cand legea prevede acest lucru, deci s-a instituit teza incriminarii limitate, evident la anumite delicte mai grave.


SECTIUNEA   5

SANCTIONAREA TENTATIVEI

1. Concept

Si cu privire la sanctionarea tentativei pedepsibile s-au formulat mai multe sisteme. Cunoscute in functie de criteriile propuse, sistemele de baza sunt, in esenta, sistemul parificarii si sistemul diversificarii.

2. Sistemul noului Cod penal (2004)

Noul Cod penal (2004) a instituit prin dispozitiile art.35 al.2, in cazul persoanei fizice principiul diversificarii, in sensul ca indiferent daca este vorba de crime sau delicte pedeapsa tentativei este „pedeapsa imediat inferioara categoriei de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata, daca legea nu prevede altfel”.

Cat priveste persoana juridica noul cod prevede prin art.35 al.3 ca „tentativa se sanctioneaza cu o amenda cuprinsa intre minimul special si maximul special al amenzii prevazute de lege pentru infractiunea consumata, reduse la jumatate, daca legea nu prevede altfel” (ceea ce se poate intampla in mod exceptional pentru unele infractiuni mai grave). „La aceasta pedeapsa se poate adauga una sau mai multe din pedepsele complementare, cu exceptia dizolvarii persoanei juridice”. Cu alte cuvinte se prevede principiul injumatatirii pedepsei principale a amenzii, cu posibile exceptii.


SECTIUNEA   6

CAUZELE DE NEPEDEPSIRE A TENTATIVEI, IN CE PRIVESTE PERSOANA AUTORULUI


In ce priveste autorul, Codul Penal roman instituie doua cauze legale, obligatorii si generale de nepedepsire a tentativei, prima sub denumirea de desistare pentru ipoteza tentative intrerupte (sau imperfecte), secunda sub denumirea de impiedicare a producerii rezultatului pentru ipoteza tentativei fara efect sau perfecte. Astfel, potrivit art.36 al.1 „nu se pedepseste faptuitorul care s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de descoperirea faptei producerea rezultatului” sau potrivit art.36 al.2 „daca actele indeplinite pana in momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pedeapsa pentru acea infractiune”.

1. Desistarea

I. Notiune. Preluand solutia consacrata in Codul penal anterior, legiuitorul din 2004 introduce, prin dispozitia inscrisa in art.36 al.1, desistarea ca o cauza generala de nepedepsire cu vocatia de aplicare exclusiva prin modalitatea tentativei intrerupte si in beneficiul exclusiv al autorului.

II. Conditii:

A. Desistarea trebuie sa constea intr-o intrerupere, incetare sau curmare a executarii incepute care sa se produca mai inainte ca aceasta sa se fi terminat.

B. Desistarea trebuie sa fie voluntara

C. Desistarea trebuie sa se produca mai inainte de descoperirea faptei

III. Efectele desistarii. In sistemul dispozitiilor inscrise in art.36 din Codul Penal, desistarea isi produce efectele de cauza legala de nepedepsire numai cu privire la autor, in cazul faptelor comise in participatie - coautorat, instigare sau complicitate - desistarea autorului nu va atrage nici un fel de consecinte de impu­nitate fata de colaboratori.

2. Impiedicarea producerii rezultatului

I. Concept. In sistemul Codului nostru penal, impiedicarea producerii rezultatului este reglementata prin aceeasi dispozitie care consacra si desistarea, si anume art 36 alin. 1 din Codul penal.

In sensul dispozitiitor mai sus aratate, prin impiedicarea producerii rezultatului vom intelege acea cauza generala de nepedepsire care intervine in cazul tentativei perfecte, constand in atitudinea faptuitorului de a impiedica producerea rezultatului de bunavoie si mai inainte ca fapta sa sa fi fost descoperita.

II. Conditiile impiedicarii producerii rezultatului. 

A. Intervenirea unei activitati de impiedicare efectiva a producerii rezultatului, dupa epuizarea executarii si mai inainte de producerea acestuia.

B. o manifestare de vointa libera a faptuitorului, o renuntare evidenta si definitiva la scopul ilicit urma­rit

C. impiedicarea producerii rezultatului trebuie sa aiba loc mai inainte ca fapta sa fie descoperita.

III. Efectele impiedicarii producerii rezultatului

In sensul art. 36 alin. 1 din Codul penal, impiedicarea producerii rezultatului (ca si desistarea), antrenand efectul nepedepsirii tentativei savarsite, consecintele impunitatii prevazute se vor rasfrange numai asupra autorului.



Ca si in cazul desistarii, si in cazul impiedicarii producerii rezultatului, art.36 alin. 2 din Codul penal contine o dispozitie fireasca, in sensul ca, daca actele efectuate pana in momentul impiedicarii consumarii constituie, prin ele insele, o infractiune, se va aplica pedeapsa pentru acea infractiune.


Bibliografie selectiva:


Tentativa, Editura Societatii „Tempus', Bucuresti, 1995, p. 88

Traite theoretique et pratique du droit penal francais, Paris, Tom I, pp. 475-476

Tentativa, Bucuresti, 1995, pp. 80-87

T.S., dec. pen. 663/1966, C. D. 1966, p. 320

TS., s.p.d. 1215/1977, V. Papadopol, S. Danes, Repertoriu de practica judiciara in materie penala pe anii 1981-1'985, 1988, p. 375

T.S., s p d. 2340/1980, RRD nr 7/1970, p. 64

T.S, s.p.d. 1086/1981, RRD nr. 8/1981, p. 65

Judecatoria Sectorului IV, Bucuresti, s. p. 101 din 1978, Repertoriu, 1981-1985, V Papadopol si altii, p. 171

T.S.,spd. 1080/1978, RRD nr. 11/1978, p. 67

Desistarea voluntara, in Revista de Drept Penal - anul II, nr. 3, iulie-sept., 1995, p. 18

CAPITOLUL 4

INFRACTIUNEA CONSUMATA (FAPT PENAL CONSUMAT)

SECTIUNEA   1

NOTIUNE. CARACTERIZARE


In desfasurarea actiunii criminale, iter criminis atinge ultima etapa o data cu lezarea valorii ocrotite de lege, etapa denumita a consumarii infractiunii sau a  faptului penal consumat, care este si forma perfecta sau tipica a infractiunii.

SECTIUNEA 2

MOMENTUL CONSUMARII SI DETERMINAREA SA


De principiu, momentul consumarii se realizeaza prin indeplinirea tuturor cerin­telor de incriminare ale infractiunii date, el coincizand si cu momentul savarsirii acesteia. Momentul consumarii prezinta particularitati distinctive functie de anumite structuri ale elementului material al infractiunii.

1. in cazul distinctiei dintre infractiunile de rezultat si cele de atitudine

2. in materia infractiunilor de inactiune sau omisive
3. in cazul infractiunilor de executie prompta

4. In cazul infractiunilor complexe

5. In cazul infractiunilor de durata

6. In cazul infractiunilor continuate

7. In cazul infractiunii de obicei

8. In cazul infractiunii de actiuni sau inactiuni repetate


SECTIUNEA 3

IMPORTANTA DETERMINARII MOMENTULUI CONSUMARII


Determinarea momentului consumarii prezinta un interes deosebit mai ales sub aspectul fixarii datei savarsirii infractiunii, in functie de care intervine aplicarea unor insti­tutii ale dreptului penal, cum ar fi aplicarea legii penale in timp, calcularea termenului de prescriptie, incidenta recidivei, incidenta unor legi de amnistie sau gratiere etc.





CAPITOLUL 5

FAZA EPUIZARII SI INFRACTIUNEA FAPT PENAL EPUIZAT

SECTIUNEA   1

NOTIUNE. MODALITATI


1. Faza faptului epuizat consta fie in activitatea de continuare a infractiunii, fie in amplificarea rezultatului peste pragul sau limita necesara con­sumarii dincolo de momentul consumarii. Ea are ca punct de plecare momentul consumarii, iar ca punct de sfarsit, momentul epuizarii faptei penale, reprezentand o forma derivata, mai mult ca perfecta, atipica a infractiunii.

2.Faza epuizarii poate interveni in doua modalitati: a prelungirii actiunii dincolo de pragul consumarii si a amplificarii rezultatului dupa consumare.

A. Din punctul de vedere al posibilitatii prelungirii actiunii infractionale in timp sl dincolo de momentul consumarii, faptul penal epuizat se poate realiza, mai ales, in cazul infractiunilor continue, continuate, de obicei sau de actiuni sau in actiuni repetate.

B. Din punctul de vedere al amplificarii urmarii materiale dincolo de momen­tul consumarii infractiunii, doctrina mentioneaza asa-zisele infractiuni progresive.



SECTIUNEA   2

CONSECINTELE JURIDICE ALE CONSUMARII SI EPUIZARII INFRACTIUNII


Distinctia dintre cele doua modalitati de baza ale epuizarii prezinta interes si sub aspectul particularizarii unor consecinte jundice pe care le implica - de la o modalitate la alta - momentul consumarii in raport cu mo­mentul epuizarii.

In ce priveste momentul consumativ, este de necontestat ca acesta
fixeaza atat parametrii incadrarii juridice a faptei si pe cei ai individualizarii raspunderii
penale si ai pedepsei, cat si data savarsirii infractiunii, cu toate implicatiile pe care
aceasta le antreneaza in planul incidentei unor institutii ale dreptului penal, cum sunt
cele referitoare la aplicarea legii penale in timp si spatiu, la prescriptia raspunderii penale, la interventia unor acte de clementa          (amnistie sau gratiere) etc.

Cat priveste momentul epuizarii, el atrage, dupa caz, fie deplasarea asupra sa a unora dintre consecintele juridice pe care le presupune consumarea, fie antrenarea unor consecinte juridice specifice, diferentierea operand in functie de modalitatea epuizarii.


Bibliografie selectiva:


1. C. Bulai, op. cit, voi. I, p. 179 (1992); C. Mitrache, Drept penal - Partea Generala. Univ.Bucuresti, 1983. pp. 112-113

2. Stefan Matescu, Infractiunea progresiva, Momentul consumarii in „Studii de drept romanesc', serie noua, nr. 3-4, iulie-dec. 1991, Editura Academiei Romane p. 190

3. Culegere de decizii ale T.S., 1987, p. 12

4. Infractiunea progresiva, in „Studii de Drept Romanesc', serie noua nr 3-4 iulie-dec. 1991, p.195-204.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact