StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept roman
Trimite articolul prin email Raspunderea delictuala la romani : Drept roman Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Raspunderea delictuala la romani



Raspunderea delictuala la romani


Unul dintre principiile fundamentale ale raspunderii juridice este acela ca fiecare este raspunzator pentru propriile fapte. Codul nostru civil consacra, in putine articole, pe langa raspunderea pentru fapta proprie (ar. 998 si 999) si alte feluri de raspundere si anume, pentru faptele altei persoane (art.1000), precum si raspunderea pentru lucrurile, edificiile si animalele aflate sub paza noastra (art. 1000, al. 1, 1001 si 1002).

Prin delict, romanii intelegeau orice fapta daunatoare, sanctionata de dreptul civil sau pretorian.



Romanii distingeau delictele publice de cele private. Delictele publice atingeau interesele colectivitatii in intregul lor (profanarea, omorul, tradarea). Delictele publice erau pedepsite corporal, mergand pana la pedeapsa cu moartea. Delictele care atingeau interesele unui particular erau delicte private: furtum, damnum injuria datum.

La epoca veche si straveche a dreptului roman, victima delictului, ajutata de membrii grupului social din care facea parte, isi facea singura dreptate, dar cutuma a stabilit unel 424e44e e reguli pentru a limita represiunea disproportionata si necontrolata pe care o pricinuia delictul.

Astfel s-a hotarat ca razbunarea privata sa se desfasoare cu anumite formalitati si sa nu intreaca raul produs prin delict (legea talionului).

Pentru acea perioada veche si straveche, notiunea de raspundere nu exista in sensul ei modern, ci insemna fixarea in persoana unui anumit individ a reactiunii produse de faptul savarsit. 1

Delictele private erau pedepsite cu o poena - o suma de bani fixata de cutuma sau lege. Ea reprezinta echivalentul banesc al iertarii din partea victimei. Numai autorul delictului platea amenda nu si succesorii sai. Cand fapta a fost comisa de mai multi autori, victima avea dreptul sa urmareasca pe toti autorii si sa primeasca amenda separat de la fiecare. Dreptul victimei se stingea prin impacare.

Actiunile izvorate din delictele private erau:

penale

rei persecutorii

mixte

Prin actiunile penale se urmareste plata unei amenzi, iar prin actiunile rei persecutorii se urmareste readucerea in patrimoniul victimei, lucrul care a facut obiectul delictului sau contravaloarea acestuia. Spre deosebire de actiunile penale, cele rei persecutorii se transmiteau atat pasiv cat si activ.

Legea celor XII Table pedepsea anumite fapte care aduceau atingere persoanei fizice: membrum ruptum, os factum, injuria.

Membrum ruptum insemna o rana. In acest caz, daca partile nu ajungeau la o impacare, atunci se revenea la regimul razbunarii private si victima putea produce autorului aceeasi rana.

Os factum insemna un os fracturat si se pedepsea cu o amenda de 300 asse, daca victima era roman si 150 asse, in cazul in care era un sclav.

Injuria sau violentele usoare se pedepseau cu o poena de 25 asse.

Mai tarziu, prin reformele pretoriene, a disparut razbunarea privata, iar amenda era fixata de judecatori.

Lex Aquilia

I.Prima sanctionare sistematica a raspunderii delictuale a fost Lex Aquilia, votata in anul 286††††† i. H. Prin lege se statua asupra responsabilitatii pe care o puteau atrage faptele nelegale, intelese ca fapte contrare dispozitiilor precise ale unor legi determinate. Faptul ilicit din perspectiva Legii Aquilia, nu era orice fapt producator de prejudicii, ci doar acela care provoca o dauna, fiind evident impotriva dispozitiei exprese a legii.

Culpa nu era ceva generic, abstract, ci o sfidare la adresa unei norme precise.Lex Aquilia avea trei capitole:

primul capitol stabilea ca persoana care omorase pe nedrept un sclav sau un animal de turma, trebuia sa plateasca proprietarului o amenda calculata la cea mai mare valoare, pe care sclavul sau animalul au avut-o in anul precedent delictului.

Capitolul al doilea se ocupa de o problema straina de raspunderea delictuala si anume acceptilatia frauduloasa. Era pedepsit creditorul accesoriu, care iertase pe debitor in dauna creditorului principal. 1


Ultimul capitol reglementa raspunderea pentru celelalte pagube aduse lucrurilor sau animalelor, stabilind o amenda echivalenta cu cea mai mare valoare pe care lucrul, animalul sau sclavul au avut-o in luna precedenta delictului.


La epoca clasica, in virtutea lui Lex Aqulia, o fapta producatoare de prejudicii ce era comisa in afara vreunei reglementari legale, era sanctionata cu o amenda care de regula depasea paguba.

Conditiile in care se dadea Lex Aquilia erau urmatoarele:

a.       Dauna sa fi fost cauzata direct prin chiar fapta delicventului si sa constituie o atingere materiala a lucrului sau animalului respectiv.



b.      Paguba sa fi fost pricinuita pe nedrept si contrar dispozitiei legii. Astfel, cel care omoara sclavul altuia, fiind in legitima aparare, nu comite delictul. Nu este ilicit nici a omori sau a rani un hot care ataca un hot prins furand noaptea.

In cursul secolelor ce au urmat juristii si preotul au largit considerabil campul ei de actiune. S-a admis ca neglijenta sau imprudenta pot fi oricat de neinsemnate, deoarece esentialul este dauna patrimoniala. S-a ingaduit de asemenea ca victima sa poata cere o despagubire nu numai valoarea pagubei, dar si castigul de care a fost lipsit.

Elementele constitutive ale delictului sunt:

Prejudiciul ca element esential al raspunderii delictuale consta in efectul negativ suferit de o persoana ca urmare a faptei ilicite savarsite de o alta persoana. Prejudiciul poate fi material (lezarea integritatii ori atingerea adusa patrimoniului ) sau moral (atingerea adusa onoarei sau afectiunii unei persoane).

Prejudiciul poate fi direct concretizat in pierderea real suferita si indirect sau avantajul de care a fost privata victima ca urmare a faptei delictuale.

In toate formele sau ipostazele sale, prejudiciul trebuie sa fie unul cert. Chiar si prejudiciul moral trebuie sa aiba limite fixate de lege (dublul valoric) sau de judecator.

a.       Culpa. In interpretarea clasica a legii Aqulia , culpa este un criteriu suficient de imputare a daunei. Culpa consista in a nu fi prevazut consecintele daunatoare ale comportamentului delicventului atunci cand, pe de o parte, aceste consecinte erau previzibile si pe de alta parte un comportament diferit era posibil.

In dreptul lui Justinian, culpa este tratata ca un fapt determinant pentru raspunderea delictuala, dar nu unul evaluabil, subiectiv si concret in raport cu autorul delictului, ci in raport cu o abstractiune, o conduita ideala.

Culpa s-a extins nu numai asupra atitudinilor pozitive , direct producatoare de prejudicii, ci si asupra atitudinilor culpabile rezultate mai curand din omisiuni (lipsa de diligenta, imprudenta sau neverificarea riscurilor).

b.      Raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Aprecierea acestei legaturi ii revenea judex-ului in functie de doua criterii: evidenta existentei ei si producerea cu necesitate a efectului malefic si daunator.

Evidenta cauzalitatii trebuia stabilita cu certitudine.


Principalele delicte sanctionate in reglementarile clasice si justiniene.


A.     Damnum injuria datum. Delictele indreptate impotriva persoanei. Legea celor XII Table cuprindea in sfera faptelor de injuria, pe langa faptele comise prin viu grai (denuntarea calomnioasa, insultele, calomniile) si alte trei categorii de delicte (os fractum, membrum ruptum si alte diverse violente ce aduceau atingere integritatii corporale a persoanelor).

Pentru delictele simple de injuria, valoarea despagubirii era indicata de catre victima, cu posibilitatea reducerii ei de catre judex.

Pentru faptele deosebit de grave, amenda era fixata de magistrat in functie de anumite circumstante agravante: locul comiterii faptei, gravitatea leziunii, organul vatamat etc.

Toate aceste delicte si actiunile lor corespunzatoare au fost extrapolate si la alte fapte asemanatoare comise prin violenta sau inselaciune, iar victima putea sa aleaga intre actiunea privata de injuria si cea publica, ce atragea dupa sine o pedeapsa corporala.

B.     Furtum. Delictele indreptate impotriva patrimoniului unei persoane.

Furtul este sustragerea ilegala a unui lucru mobil, facuta cu intentia de imbogatire. In Institutiunile sale, Gaius spune ca "Este furt nu numai cand cineva ia un lucru strain pentru a-l sustrage, ci, in general, cand cineva isi insuseste un lucru strain fara voia stapanului".

Notiunea de furt este asadar foarte larga in dreptul roman, ea cuprinzand nu numai furtul propriu-zis, ci si abuzul de incredere, inselaciunea etc. 1

Furtul presupune un element material concretizat atat intr-o sustragere a bunului (contrectatio rei), cat si intr-un prejudiciu si un element intentional ce vizeaza discernamantul hotului si dorinta de a obtine un castig.

Actiunea de furt revine aceluia care este interesat sa pastreze lucrul, chiar daca nu este proprietar.



Varietatile furtului:

Furtum nec manifestum era furtul obisnuit. In legea celor XII Table, hotul era obligat sa plateasca o amenda egala cu dublul valorii lucrului.

Furtum manifestum - era furtul flagrant (hotul era prins in timp ce comitea furtul). Sclavul prins era omorat pe loc. Fiul de familie era condamnat la moarte de catre magistrat. La epoca clasica furtul flagrant era sanctionat cu o amenda egala cu de patru ori valoarea lucrului furat.

Furtum prohibitum. Sanctiona opunerea la perchezitie cu o amenda echivalenta cu de patru ori valoarea bunului sustras.

Furtum conceptum et oblatum. Este delictul de tainuire a lucrurilor furate sau delictul de a incredinta lucrurile furate unui tert, in vederea compromiterii lui. Era pedepsit cu o amenda echivalenta cu triplul valoric al bunurilor furate.

Furtum non exhibitum. Era delictul comis de o persoana somata sa prezinte un bun despre care se banuia ca era furat si care nu se conforma. Delictul era sanctionat cu o amenda echivalenta cu cvadruplul valoric al bunului sustras.

Talharia sau rapina. Este furtul comis prin acte de violenta sau amenintare. El se pedepseste cu o amenda ce ajungea la de patru ori valoarea bunului. Actiunea era publica

4. Cazuri delictuale particulare, sanctionate cu actiuni speciale date de pretor.

a.       Profanarea bunurilor sepulcrale (mormintele, pietrele tombale, sarcofagele, casele mortilor etc.). Pretorul, printr-o actiune speciala (actio sepulcri violati) i-a oferit oricarei persoane interesate posibilitatea de a cere sanctionarea draconica a delicventului, in limita a 100.000 de sesteti.

b.      Agitatia, incaierarea sau dezordinea sociala. Actiunea putea fi intentata impotriva autorului direct al pagubei, iar in absenta acestuia sau in caz de imposibilitate de determinat, impotriva initiatorului conflictului colectiv sau chiar impotriva celui care a profitat de pe urma lui. Ei puteau fi obligati la de doua ori valoarea daunelor.

c.       Instigarea, complicitatea si favorizarea sclavului delicvent:

Actio de servo corrupto era folosita in una din urmatoarele imprejurari:

Instigarea sclavului sa comita un delict in favoarea unui tert

Adapostirea sclavului fugar

Favorizarea sclavului delicvent

Complicitatea cu sclavul delicvent

Delictul era sanctionat cu o amenda echivalenta cu dublul valoric al sclavului delicvent.

d.      Atacul talharilor organizati in banda. Victima talhariei colective putea obtine recuperarea bunurilor sustrase prin violenta, conditia fiind ca introducerea actiunii sa aiba loc in intervalul de un an de la data comiterii delictului. Victima putea obtine quadruplul valorii bunului sustras.

e.       Delictele forestiere. A fost pusa la dispozitia victimelor delictelor forestiere o actiune prin care astfel de delicte erau sanctionate prin pedeapsa dublului valoric.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact