StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » dreptul muncii

Legatura de cauzalitate



LEGATURA DE CAUZALITATE


Notiunea de legatura de cauzalitate ca element al cercetarii accidentului de munca.


Orice accident de munca are, in mod firesc, o cauza a producerii acestuia. Ne propunem sa cercetam legatura de cauzalitate dintre fapta umana si rezultatul circumstantiat al acesteia si concretizat prin producerea accidentului de munca, avand ca reper logic teorile cauzale dezvoltate in dreptul penal.

Interesul discutiei este reprezentat de o corecta aflare a cauzei reale a producerii accidentului, a cauzelor care au concurat la acest rezultat si, prin urmare, la o corecta incadrare in norma legala.



Ca element al continutului accidentului de munca, legatura de cauzalitate este relatia de la cauza la efect care trebuie sa existe intre actiunea sau inactiunea ce constituie elementul material si urmarea imediata ceruta de lege pentru existenta accidentului de munca.

Desi legea nu prevede in mod explicit legatura de cauzalitate printre conditiile de existenta a accidentului de munca, aceasta este un element constitutiv al continutului oricarui accident de munca. O actiune sau inactiune ilicita si o urmare socialmente periculoasa, chiar daca corespund perfect faptei si respectiv urmarii prevazute in continutul accidentului, nu pot fi elemente constitutive ale acestuia decat daca sunt unite una de cealalta printr-o legatura cauzala, adica daca actiunea sau inactiunea corespunzatoare elementului material este cauza vatamarii sau starii de pericol produse, corespunzatoare urmarii imediate: accidentul de munca, iar acesta din urma este efectul celei dintai. Fara legatura de cauzalitate nu se realizeaza unitatea elementelor laturii obiective, nu poate exista latura obiectiva, nu poate exista nici latura subiectiva, care nu ar avea in ce sa se exprime, nu poate exista accident de munca.

Sunt cazuri cand, in antecedenta cauzala a rezultatului, se intalnesc fapte ale mai multor persoane ce contribuie, simultan sau succesiv, la producerea rezultatului respectiv si se pune problema de a stabili care dintre aceste fapte reprezinta contributii cu legatura de cauzalitate si, deci, cauze ale rezultatului periculos care s-a produs si care nu. Astfel, de exemplu, un muncitor grav ranit de un altul in timpul procesului muncii, este transportat la spital de un autovehicul care, fiind condus cu viteza, intra in coliziune cu un autocamion, din culpa conducatorilor celor doua autovehicule. Datorita accidentului, victima sufera o no 727g69h ua hemoragie, iar dupa internarea in spital decedeaza in urma unei interventii chirurgicale nereusite. Intr-o astfel de situatie, este necesar sa se determine contributiile umane cu legatura de cauzalitate in producerea accidentului ce a generat moartea victimei si care dintre acestea sunt relevante din punct de vedere al cercetarii accidentului de munca. Este posibil ca, in cadrul procesului de generare a rezultatului, sa existe anumite imprejurari cu legatura de cauzalitate care fac posibil sau accelereaza acest proces ori, dimpotriva, ii zadarnicesc sau ii franeaza desfasurarea. In astfel de cazuri este necesara cercetarea tuturor acestor imprejurari si legatura lor cu contributia ori contributiile umane, pentru a stabili valoarea cauzala a acestora si daca ele sunt sau nu relevante.


Teorii privitoare la legatura de cauzalitate


In literatura de specialitate penala, au fost formulate numeroase teorii cu privire la legatura sau raportul de cauzalitate. In linii generale, aceste teorii apartin la doua curente principale.

Unuldintre acestea sustine teza monista in problema cauzalitatii. Potrivit acestui curent, urmarea imediata, intocmai ca si fenomenele naturii, are o singura cauza si de aceea, in ipoteza unei pluralitati de contributii umane sau imprejurari care au concurat la producerea acelei urmari, acestea trebuie sa fie considerate ca simple conditii, fara semnificatie juridica.

In cadrul tezei moniste, opiniile autorilor sunt insa impartite in privinta criteriilor de stabilire a contributiei care trebuie sa fie considerata drept cauza a rezultatului. Au fost formulate, in acest scop, mai multe teorii, dintre care mentionam:

teoria cauzei eficiente, potrivit careia trebuie sa fie considerata drept cauza a rezultatului acea conditie care a declansat procesul generator, creand pentru celelalte conditii aptitudinea de a produce rezultatul;

teoria cauzei preponderente, potrivit careia trebuie considerata cauza energia care a contribuit cel mai mult la producerea rezultatului;

teoria cauzei proxime, dupa care este cauza energia care a precedat nemijlocit rezultatul, etc. [1]


Dar cea mai cunoscuta dintre teoriile bazate pe teza monista este teoria zisa a cauzei adecvate sau tipice, pe care o vom examina separat.


Celalalt curent de idei sustine teza pluralista, care considera ca producerea efectului poate fi datorata unui concurs de cauze[2]. In cadrul acestei teze, au fost, de asemenea, formulate mai multe teorii, dintre care mentionam teoria zisa a echivalentei conditiilor sau teoria conditiei sine qua non si teoria conditiei necesare, pe care, de asemenea, le vom analiza in amanunt in continuare.


Teoria cauzei adecvate sau a cauzei tipice


Potrivit acestei teorii, trebuie sa fie considerata drept cauza a unui rezultat acea conditie care este, prin natura ei, proprie sau apta sa produca acel rezultat. Se considera ca o anumita activitate conduce in mod normal, firesc, la un anumit rezultat si ca, deci, fiecare rezultat isi are cauza sa fireasca, o cauza adecvata, tipica, de unde si denumirea data acestei teorii. De aici se trage concluzia ca o actiune sau o inactiune are caracter cauzal numai daca se inscrie in aceasta legatura tipica, de cauzalitate fizica normala.

Teoria cauzei adecvate este criticabila, in primul rand pentru ca, intocmai ca celelalte teorii moniste, restrange in mod artificial antecedenta cauzala la o singura contributie, desi rezultatul, accident de munca, este determinat, de regula, de multiple contributii si sub influenta diferitelor imprejurari cu legatura de cauzalitate. Este criticabila si pentru caracterul sau nestiintific, deoarece propune sa se stabileasca legatura de cauzalitate in raport cu caracterul tipic al acesteia, in loc sa se examineze caracterul legaturii reale dintre actiunea sau inactiunea persoanei si rezultatul produs . Practic, teoria cauzei adecvate nu poate explica legatura de cauzalitate in acele situatii in care rezultatul este produs prin actiuni netipice, datorita unor imprejurari specifice (de exemplu, accidentarea unei persoane bolnave de inima ii provoaca acesteia o criza cardiaca cu rezultat letal).


Teoria echivalentei conditiilor


Denumita si teoria conditiei sine qua non, este cea mai cunoscuta si, totodata, de cea mai larga aplicare in practica dintre toate teoriile privitoare la legatura de cauzalitate. In aceasta teorie, formulata de penalistul germen Von Buri la 1860, sunt considerate drept cauze ale rezultatului produs toate conditiile care l-au precedat, daca fara ele rezultatul nu s-ar fi produs asa cum s-a produs in realitate. Aceste conditii care au precedat si care au avut o legatura oricat de mica cu rezultatul sunt deopotriva cauze ale acestuia, sunt echivalente cu cauza, oricare ar fi contributia adusa de catre fiecare din ele la producerea lui, de unde si denumirea de teoria echivalentei conditiilor. Vor fi incluse in aceasta categorie numai acele conditii care au fost conditii sine qua non pentru producerea rezultatului asa cum s-a produs acesta. Pentru a stabili caracterul sine qua non al unei conditii, se foloseste procedeul eliminarii ipotetice a acesteia din antecedenta rezultatului si, daca se constata ca fara ea rezultatul nu s-ar fi produs asa cum se infatiseaza el concret, atunci respectiva conditie a fost necesara si, deci, trebuie considerata drept cauza. Dimpotriva, daca si fara acea conditie rezultatul s-ar fi produs exact asa cum s-a produs, in aceleasi proportii si cu aceeasi configuratie, inseamna ca respectiva conditie nu a fost necesara (sine qua non) si nu va putea fi considerata drept cauza a rezultatului.

Teoria echivalentei conditiilor recomanda, pe buna dreptate, ca la stabilirea legaturii de cauzalitate sa se tina seama de toate conditiile care au intrat in antecedenta rezultatului. De asemenea, criteriul sine qua non folosit pentru verificarea legaturii de cauzalitate este corect si util, el tinand de insusi conceptul de cauza .



Desi evident superioara celorlalte teorii, totusi si teoria echivalentei a fost criticata pentru ca pune pe acelasi plan toate conditiile, ignorand contributia diferita a acestora la producerea rezultatului. Se nesocoteste astfel deosebirea dintre cauza si conditii in producerea rezultatului, precum si deosebirea dintre diferitele conditii in ceea ce priveste rolul lor in procesul cauzal. Or, fara o determinare corecta a contributiei fiecarui participant la accident, deci la producerea rezultatului, nu se poate individualiza raspunderea caracteristica fiecaruia.

De aceea, in literatura de specialitate s-a incercat sa se corecteze laturile criticabile al teoriei echivalentei conditiilor.


Teoria conditiei necesare


Potrivit acestei teorii, trebuie sa fie considerata drept cauza a rezultatului socialmente periculos orice conditie necesara pentru producerea rezultatului, tinandu-se seama de contributia diferita adusa de fiecare conditie. Pentru stabilirea legaturii de cauzalitate, se recomanda izolarea temporara si artificiala a cauzelor mecanice, chimice, biologice, pentru a retine numai faptele omenesti care au contribuit la producerea rezultatului, fiind conditii sine qua non pentru ivirea acestuia. Dupa stabilirea cauzelor, urmeaza ca acestea sa fie cercetate fiecare in parte pentru a i se determina "gradul de cauzare", adica masura in care fiecare conditie a contribuit la producerea rezultatului constatat. Caracterul necesar al conditiilor urmeaza sa fie stabilit prin eliminarea ipotetica a fiecarei conditii, spre a constata daca, spre a constata daca, in lipsa acesteia, urmarea s-ar fi produs ori nu.

Teoria conditiei necesare incearca, fara succes, sa corecteze neajunsurile teoriei echivalentei conditiilor, vorbind de grade de cauzare diferite de la o conditie la alta. Ea a fost insa criticata mai intai pentru ca nu aduce nimic nou in problema legaturii de cauzalitate, deoarece post factum toate conditiile apar ca necesare, de vreme ce rezultatul s-a produs. Conditia necesara se identifica, deci, cu oricare dintre conditiile urmarii produse . De asemenea, s-a reprosat acestei teorii, deoarece, pentru a fi cauza, o conditie este de ajuns sa fie necesara pentru producerea rezultatului, chiar daca nu a produs nemijlocit acest rezultat. In fine, s-a aratat ca teza izolarii temporare si artificiale spre a se retine doar fapta care formeaza obiectul incriminarii si urmarea pe care ea o produce, nu este o solutie, ci o indicatie folosita in mod curent si implicata in orice incriminare.


Insuficienta teoriilor privind legatura de cauzalitate si posibilitatea corectarii acestora


Asa cum s-a putut constata, niciuna dintre teoriile examinate nu este cu totul la adapost de critici si nu poate fi folosita ca atare, in toate cazurile, pentru rezolvarea problemei legaturii de cauzalitate. Chiar teoria echivalentei conditiilor, care este cea mai apropiata de adevar si ofera cele mai mari posibilitati pentru solutionarea corecta a problemei legaturii de cauzalitate, cu toate ca stabileste in mod corect sfera contributiilor cu legatura de cauzalitate, nu permite stabilirea deosebirilor dintre diferitele contributii aduse, eventual, la producerea aceluiasi rezultat, desi legea obliga sa se tina seama de contributia adusa de fiecare participant la savarsirea accidentului de munca si, deci, la producerea rezultatului acesteia. Este necesar deci ca modelul teoretic sa ofere criterii de diferentiere intre contributii deoarece echivalarea mecanica a conditiilor cu cauzele este contrara realitatii si datelor stiintei. De asemenea, este necesara precizarea unor aspecte teoretice esentiale pentru solutionarea problemei, cum ar fi aceea a aspectului psihic al legaturii de cauzalitate, a valorii cauzale, a rolului pe care il au in producerearezultatului imprejurarile cu legatura de cauzalitate, etc.


Premise pentru rezolvarea problemei legaturii de cauzalitate


Important!!


Solutionarea problemei cauzalitatii reclama luarea in considerare a urmatoarelor premise teoretice:


a)     Legatura de cauzalitate este o forma specifica de legatura cauzala in care drept cauza apare o fapta a omului, iar drept rezultat (efect) apare o urmare periculoasa: accidentul de munca. Numai fapta, adica actul de conduita constienta a omului, rezultat al vointei sale libere, poate fi cauza a rezultatului periculos;

b)    Fapta constienta a omului are valoare cauzala nu numai atunci cand ia forma actiunii, dar si cand imbraca forma inactiunii. Marea majoritate specialistilor dreptului recunosc valoarea cauzala obiectiva a inactiunii (omisiunii). Se arata ca, prin conduita sa constienta, omul poate produce schimbari in lumea exterioara nu numai pe calea actiunii, ci si prin abtinerea de la o actiune la care este obligat si, deci, prin lasarea libera a altor energii care provoaca rezultatul. Astfel, de exemplu, producerea unei avarii la o instalatie a unei uzine chimice poate fi provocata printr-o actiune de dereglare a unui mecanism in functionarea instalatiei respective, dar si prin inactiunea celui insarcinat cu supravegherea acesteia, care nu intervine la timp pentru inlaturarea unor dereglari ce apar in procesul de functionare a instalatiei: deraierea unui tren se poate produce fie ca urmare a actiunii de manevrare defectuoasa a instalatiilor, fie ca urmare a neefectuarii manevrei necesare etc. In toate cazurile, insa, pentru ca o inactiune sa constituie cauza rezultatului periculos, este necesar ca ea sa reprezinte neindeplinirea unei obligatii speciale a faptuitorului de a actiona in cazul dat, inactiunea sa constituind un gen special de conduita. Numai daca obligatia de a actiona este o veriga necesara in evolutia normala a fenomenelor, neindeplinirea ei produce urmarea periculoasa pentru a carei prevenire fusese instituita acea obligatie.


c)     Cauza accidentului de munca neputand fi decat o fapta a omului, trebuie sa se faca deosebire neta intre contributiile umane la producerea rezultatului si imprejurarile cu legatura de cauzalitate, care joaca rolul conditiilor in accelerarea, inlesnirea sau franarea procesului de determinare cauzala. In raport cu savarsirea faptei care constituie elementul material, imprejurimile cu legatura de cauzalitate pot fi anterioare, concomitente sau posterioare, dar influenta lor se manifesta totdeauna in desfasurarea procesului cauzal. Imprejurarile anterioare pot privi starea sau situatia persoanelor (de exemplu, starea de ebrietate a victimei care, impiedicata de faptuitor, cade si, lovindu-se la cap, moare)[6], starea de batranete care favorizeaza decesul victimei accidentate de faptuitor , starea de boala a victimei, care favorizeaza rezultatul letal al faptei , locul unde se gasea victima etc.); situatia sau starea bunurilor (existenta unor substante otravitoare intr-un dulap cu alimente etc.). La randul lor, imprejurari legate de realitati concomitente pot privi conditiile naturale (de exemplu intunericul noptii, gerul iernii, ceata deasa etc.), diferite situatii ivite in desfasurarea activitatii infractionale, atitudinea victimei etc. In fine, imprejurarile posterioare sau survenite privesc realitati intervenite dupa ce activitatea ilicita, interzisa de normele juridice de protectie a muncii, a ajuns la capatul ei si fac sa se prelungeasca procesul cauzal: bandajarea in graba a unei rani cu ce s-a gasit la indemana si infectarea care a impus amputarea unui brat; victima unui accident cade din neglijenta intr-un sant si moare in urma caderii etc. Pentru a fi retinute ca imprejurari cu legatura de cauzalitate, aceste date ale realitatii trebuie sa se angreneze in procesul cauzal care a determinat urmarea periculoasa respectiva. Trebuie sa se tina seama, in acelasi timp, de faptul ca unele imprejurari pot avea o influenta negativa in procesul de generare a urmarii imediate, actionand ca o piedica in calea producerii acesteia, diminuand sau chiar zadarnicind eficienta cauzala a actiunii periculoase generatoare a accidentului de munca;




d)    In cazul unei pluralitati de contributii umane cu legatura de cauzalitate (participatie sau pluralitate de contributii independente, concomitente sau succesive), trebuie sa se faca distinctie intre contributii esentiale sau cauzal necesare, fara de care rezultatul nu s-ar fi produs, sub nicio forma, si contributii inlesnitoare sau operativ necesare, fara de care rezultatul s-ar fi putut produce, insa nu in modul si in masura in care s-a produs. In cazul participatiei, contributiile esentiale apartin autorilor;


e)     Fapta care constituie cauza accidentului de munca fiind expresia vointei si constiintei persoanei care a savarsit-o, pentru a stabili daca o fapta a fost sau nu cauza, trebuie sa se examineze atat aspectul fizic, cat si aspectul psihic al legaturii de cauzalitate, deoarece numai existenta ambelor laturi constituie dovada legaturii de cauzalitate.











Stabilirea existentei legaturii de cauzalitate


Important! Procedura propusa!!


In lumina precizarilor facute si pornind de la teoria echivalentei conditiilor, stabilirea existentei legaturii de cauzalitate se poate face, credem, cu respectarea urmatoarelor reguli:


a)     Stabilirea corecta a antecedentei cauzale In acest scop, urmeaza sa fie identificate, in antecedenta rezultatului, toate contributiile umane care ar putea avea legatura cauzala cu aceasta, tinandu-se seama si de eventualele imprejurari cu legatura de cauzalitate. Pentru verificarea valorii cauzale a acestor contributii, urmeaza sa se examineze legatura concreta pe care ele au avut-o cu producerea rezultatului, luandu-se in considerare si cea mai mica legatura efectiva. Se foloseste criteriul sine qua non, izolandu-se ipotetic fiecare contributie, spre a se vedea daca, in lipsa ei, rezultatul s-ar fi produs in acelasi mod si in aceleasi proportii. Raspunsul negativ la aceasta intrebare trebuie sa conduca la eliminarea respectivei contributii din antecedenta cauzala a rezultatului socialmente periculos. In cazul pluralitatii contributiilor trebuie sa se constate legatura dintre ele, lantul lor neintrerupt, tinandu-se seama de faptul ca intreruperea nu poate avea loc decat prin interventia unui nou lant cauzal, fara conexiune cu primul. Daca celelalte contributii intervenite ulterior nu apartin unui lant cauzal, ci actioneaza in cadrul aceluiasi proces cauzal, legatura de cauzalitate nu este intrerupta. In practica judiciara s-a decis in mod corect ca legatura de cauzalitate nu este intrerupta, de exemplu, prin neglijenta victimei constand in netratarea la timp a unei rani produse prin accident[10], nici prin fuga din spital a victimei, care a facut imposibila o interventie chirurgicala salvatoare sau prin neobservarea la timp de catre medici a unei perforari a intestinului victimei, ceea ce ar fi dus la o interventie salvatoare etc.


b)    Stabilirea aspectului psihic al legaturii de cauzalitate In antecedenta cauzala a rezultatului pot fi retinute numai acele contributii cu privire la care s-a stabilit nu numai aspectul fizic, ci si aspectul psihic al legaturii de cauzalitate. Verificarea acestui din urma aspect se face in chip diferit la faptele savarsite intentionat, fata de cele savarsite din culpa[13]. La cele dintai este realizat aspectul psihic al legaturii de cauzalitate atunci cand faptuitorul si-a dat seama, in momentul savarsirii faptei sale, ca aceasta ar putea sa duca la producerea rezultatului. Asa cum s-a aratat in literatura noastra de specialitate , stabilirea acestei legaturi pe plan psihic intre fapta persoanei si urmarea imediata nu inseamna si stabilirea vinovatiei, deoarece poate exista legatura psihica, desi lipsesc elementul subiectiv si vinovatia in producerea rezultatului. Astfel, de exemplu, in cazul unei fapte savarsita in stare de necesitate nu exista vinovatie, desi legatura psihica intre fapta si rezultat exista: la fel in cazul faptelor savarsite in legitima aparare ori in stare de necesitate sau caz fortuit. In cazul infractiunilor de culpa, legatura sub aspect psihic este realizata atunci cand faptuitorul nu si-a dat seama ca actul sau ar putea produce urmarea, desi trebuia si putea sa isi dea seama de aceasta, sau cand si-a dat seama de posibilitatea producerii urmarii, dar a considerat in mod gresit ca aceasta nu va avea loc. Este suficient, pentru existenta legaturii de cauzalitate la infractiunile de culpa, sa se constate ca faptuitorul trebuia si putea sa isi dea seama de urmarea periculoasa pe care contributia sa ar putea-o produce. De regula, deci, stabilirea legaturii cauzale sub aspectul psihic, in cazul infractiunilor din culpa, inseamna si stabilirea culpei ca element al infractiunii. In fine, legatura cauzala sub aspect psihic trebuie sa fie stabilita si in raport cu imprejurarile cu legatura de cauzalitate.


c) Determinarea contributiilor esentiale si a contributiilor inlesnitoare, pentru determinarea exacta a raspunderii juridice este necesar sa se faca distinctie intre contributiile esentiale sau cauzal necesare si contributiile inlesnitoare sau operativ necesare. In acest scop urmeaza sa fie supuse verificarii toate contributiile cu legatura de cauzalitate retinute in antecedenta cauzala a rezultatului, cu ajutorul aceluiasi criteriu sine qua non, raportat insa la rezultat in general, in configuratia tipica, si nu asa cum s-a produs in realitate. In urma folosirii acestui criteriu, vor fi retinute ca fiind contributii esentiale sau cauzal necesare acelea in lipsa carora rezultatul nu s-ar fi produs in nici un mod si in nici o masura. Celelalte contributii, care nu au avut un astfel de rol cauzal, vor ramane contributii inlesnitoare sau operativ necesare, dar putand atrage deopotriva raspunderea juridica ca si in cazul contributiilor esentiale . In felul acesta se inlatura echivalarea automata a valorii cauzale a contributiilor si se creeaza posibilitatea unei corecte individualizari a sanctiunii.







Vezi pentru amanunte G. Antoniu, Raportul de cauzalitate., p.105 si urm.

VIntila Dongoroz, Cauzalitatea in infractiune, studiu aflat in arhiva I.C.J., 1964 (in continuare denumit Studiu).

G. Antoniu, Raportul de cauzalitate., p. 120.

Vintila Dongoroz, Studiu.; G. Antoniu, Raportul de cauzalitate., p. 113.

G. Antoniu, Raportul de cauzalitate., p. 157.

T.S., s.p., d.28 din 1966, C.D., p. 319.

T.S., Col.p.d.1019 din 1964, C.D.,p.156

T.S., s.p.d.990 din 1974, C.D., p.388

T.S.,s.p.,d.2320 din 1975, C.D., p.353.

Comportarea neglijenta a victimei, constand din netratarea la timp, in conditii de internare in spital, a plagii produse de inculpat, nu intrerupe legatura de cauzalitate dintre fapta acestuia si moartea victimei, chiar daca decesul s-a datorat starii septice survenite ulterior comiterii infractiunii, dat fiind ca septicemia a avut ca punct de plecare plaga injunghiata produsa cu cutitul de catre faptuitor (T.S., s.p., d.1166 din 1978, C.D., p. 396).

In cazul infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte nu este necesar ca moartea victimei sa fie produsul unei cauze unice - activitatea infractionala a inculpatului -, ea putand fi rezultatul unui concurs de cauze, care sa constituie laolalta antecedenta contributiva la urmarea socialmente vatamatoare. Chiar daca moartea victimei ar fi putut fi evitata printr-o interventie chirurgicala efectuata la timp, lovirea victimei cu piatra in cap de catre inculpat, are caracter determinant (T.S., Col.p., d.2307 din 1968, C.D., p. 309).

Imprejurarea necontestata in cauza, ca perforarea intestinului in a sasea zi de la internarea victimei n-a fost observata la timp de catre medici, din care cauza interventia chirurgicala a fost tardiva, si ca la moartea victimei a contribuit si aceasta intarziere a interventiei chirurgicale, nu este de natura sa duca la concluzia lipsei raportului de la cauza la efect (T.S., Col.p., d. 591 din 1962, C.D., p. 430).

Dongoroz, Studiu.

V. Dongoroz, Studiu.; G. Antoniu, Raportul de cauzalitate., p. 188.

Dongoroz, Studiu. In general, la stabilirea valorii cauzale a oricarei contributii, fie cauzal, fie numai operativ necesara, se tine seama nu de aptitudinea naturala a acelei contributii de a produce rezultatul, ci de modul in care s-a desfasurat activitatea infractionala. Astfel, simplul fapt al amenintarii cu revolverul nu duce in mod necesar la moartea celui amenintat : dar daca acesta este bolnav de inima si din cauza spaimei are un atac de cord si moare, amenintarea devine o contributie esentiala (sIne qua non) la producerea mortii. Tot astfel, in cazul contributiilor operativ necesare, trebuie sa se tina seama de rolul pe care l-a avut in mod concret o contributie sau alta. De exemplu, a canta sau a fluiera nu constituie, prin natura lor, mijloace de inlesnire a furtului, dar daca sunt folosite ca semnale in cadrul intelegerii cu hotii care operau in apropiere, atunci aceste actiuni reprezinta contributii cu legatura de cauzalitate la savarsirea furtului.





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact