StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » economie comerciala » Teorii si modele privind comertul international
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Confruntari de opinii privind comertul international in perioada interbelica



Pacea instaurata dupa primul razboi mondial s-a dovedit a fi, pana la urma, un fel de armistitiu prelungit intre partile beligerante, deoarece conflictele dintre interesele diferitelor grupari sociale si centre de putere au reizbucnit curand cu o forta si mai violenta decat inainte si cu consecinte mai distrugatoare. Doda o constituie puternica criza economica mondiala din anii 1929/1933, accentuarea insilitatii economice si politice atat la nivel national cat si la nivel international, accentuarea tendintelor antidemocratice si, in cele din urma, izbucnirea celui de al doilea razboi mondial.
Era firesc ca, in aceste conditii, sa se intensifice si controversele teoretice privind atat mecanismele de funct



ionare ale economiei contemporane de piata, cat si politicile economice practicate de diferite state pe intern si extern.
Aceasta a fost epoca unor puternice recrudescente ale interventiei statelor in economie si ale unor masuri restrictive dure in comertul exterior al diferitelor tari, deci in comertul international.
Erodara paradigmei liberale traditionale (ricardiene si
neoclasice) a teoriilor despre comertul international
Cele doua postulate cheie ale teoriei liberale traditionale despre comertul international (presupunerea ca antajul relativ este, totodata, si reciproc pentru partenerii de tranzactii, precum si politica economica externa a liberului schimb) au fost supuse unor repetate testari si unor critici provenind din multiple directii.
In ce priveste mecanismul schimburilor internationale s-au inmultit indoielile privind reciprocitatea antajelor relative si s-a formulat tot mai insistent necesitatea reexaminarii sau a reconsiderarii teoriei conventionale sau "ortodoxe" despre comertul international. Sunt semnificative in acest sens: paradoxul lui F.D. Graham (1923: Teoria lorilor internationale reexaminata), lucrarea lui J.H. Williams "Teoria comertului international reconsiderata" (1929) si mai ales conceptia lui Mihail Manolescu despre exploatarea tarilor agrare de catre tarile industrializate pe calea comertului international (1929). Doua idei majore s-au degajat din aceste lucrari si anume: pe de o parte, ca nu toti partenerii din comertul international castiga, ci unii pot sa piarda, iar, pe de alta aprte, ca mecanismul de ansamblu al acestuia nu duce la echilibru si armonie, ci la puternice contradictii de interese intre parteneri si tari. In ce priveste politica economica externa, au fost semnalate ruptura dintre ' teoria "ortodoxa", (clasica si neoclasca), care preconiza liberul schimb, si practicile protectioniste tot mai insistente ale marilor puteri industrializate din perioada interbelica, precum si inconsecventele si insuficienteleprotectionismului traditional preconizat in secolul XIX de catre Fr. List, formulandu-se necesitatea unei teorii generale a protectionsimului.
Hotaratoare in aceste privinte sunt contributiile lui Mihail Manoilescu (1929, 1931, 1937) si John Maynard Keynes (1936) care au reusit sa impuna in atentia opiniei publice pozitia lor eterodoxa in probleme de comert international.
Contraatacul adeptilor teoriei liberale despre comertul international s-a manifestat fie sub forma rafinarii instrumentarului analitic folosit (de ex.: conceptul de cost sau loare de substitutie folosit de G. Haberler - 1933), fie sub forma corelarii teoriei comertului international cu problema diviziunii internationale a muncii si a localizarii productiei (ca in lucrarile lui Bertil Ohlin din anii 1927 si 1933), fie prin tendinta de minimalizare a problemelor puse in discutie de ganditorii eterodocsi (cum a procedat Jacob Viner in lucrarea sa din 1937 "Studii in teoria comertului international" in care considera ca "paradoxul lui Graham", deci posibilele pierderi din comertul international, ar reprezenta o exceptie nereprezentati, fara aplicabilitate practica).
Critica teoriei liberale traditionale (ricardiene si
neoclasice) despre comertul international in opera lui Mihail Manoilescu (1891-l950) din perspecti tarilor mici si subdezvoltate
Economistul neoliberal roman are meritul de a fi diversificat considerabil unghiurile din care poate si trebuie sa fie analizate mecanismul de desfasurare, rezultatele si consecintele imediate si pe termen lung ale comertului international pentru diferite categorii de parteneri (agenti economici individuali sau economii nationale, economii dezvoltate si economii subdezvoltate, tari industrializate si tari preponderent agrare etc.) si de a fi imbinat in mod convingator si argumentat analiza teoretica a comertului international, cu analiza istorica a continutului, cauzelor si urmarilor diferitelor feluri de politici economice externe (liberalismul, protectionismul, integrationismul etc).In ciuda unor ambiguitati legate de faptul ca M. Manoilescu nu s-a pronuntat in mod direct si ferm in legatura cu cele doua megatendinte din gandirea economica a secolului al XX-lea (liberalismul neoclasic si marxismul), el a pornit in explicarea mecanismului schimburilor internationale de la teoriile obiective despre loare si pret, bazate pe teoria clasica (ricardiana si marxista) a lorii munca.
Pe buna dreptate, economistul roman a privit schimbul, comertul numai ca pe una din laturile complicatului proces economic, ajungand la concluzia ca parametrii la care se desfasoara comertul depind de modul cum sunt folosite fortele de productie ale natiunii si, in primul rand, principala forta producti -munca.
"Toata viata economica si intregul lou al activitatii productive se bazeaza in mod fundamental pe ideea muncii" - scria M. Manoilescu in 1937.
"Munca este pentru lorile economice ceea ce este apa pentru organismele vii -continua autorul citat; ea se incorporeaza in substanta lorii, intocmai cum apa se incorporeaza in organismul viu. Ea este factorul cel mai important al echilibrului economic, intocmai cum apa este factorul principal al echilibrului biologic (sublinierea apartine lui M. Manoilescu):.
"De aceea, - conchide M. Manoilescu -, munca si folosirea ei rationala domina toate problemele economiei; ea caracterizeaza tendinta esentiala a oricarei organizatii economice" .
Pentru a determina aportul real al diferitelor ramuri de activitate economica, inclusiv al comertului exterior, la satisfacerea nevoilor materiale, la sporirea avutiei nationale si a venitului national, M. Manoilescu propune area acestora, urmarind sa dezluie raportul dintre factorii de productie si rezultatele obtinute, tinand sema nu numai de dimensiunea microeconomica a acestora, ci si de locul si rolul implicatiilor lor macroeconomice.In vederea realizarii unei astfel de analize minutioase si riguroase, M. Manoilescu foloseste un instrumentar complex din care fac parte notiunile de: productie neta, beneficiu individual al intreprinzatorului si beneficiul national, productivitatea muncii, calitatea muncii, productivitatea muncii aferenta unei marfi, productivitatea capitalului, coeficientul de calitate etc.
Spre deosebire de teoria liberala traditionala despre comertul international, care se baza pe microanaliza economica, M. Manoilescu are ca principal reper, in aceasta privinta, statul national ca unitate economica si, in consecinta, face distinctie intre beneficiul comercial al intreprinzatoprului individual si beneficiul real sau national.
Urmarind sa determine antajele sau dezantajele reale ale unei economii nationale in comertul ei exterior, M. Manoilescu arata ca trebuie studiate componentele lorilor schimbate, respectiv ale preturilor practicate, nefiind suficienta numai referirea la cantitatile schimbate exprimate in unitati fizice sau numai la costurile ate sau relative ale acestor marfuri.
Din totalul lorii unei marfi intereseaza in mod deosebit partea nou creata in ultimul proces de productie, denumita de el productie neta si obtinuta prin scaderea lorilor preexistente (sau a capitalului constant) din loarea bruta a productiei respective.
Mijloacele cu ajutorul carora se obtine productia - atat cea bruta, cat si cea neta -sunt, dupa aprecierea lui M. Manoilescu, "oamenii si capitalul pe care il intrebuinteaza"2, in ce priveste rolul oamenilor sau al muncii, economistul roman sustine, pe buna dreptate, ca aceasta trebuie examinata sub dublu aspect, atat cantitativ cat si calitativ. Acest ultim aspect se exprima cu ajutorul notiunii de productivitatea muncii, ca raport intre productia neta si numarul fortelor de munca folosite.
"Omul este aderatul obiect al tuturor straduintelor stiintei economice, ca si al stiintelor sociale in general - apreciaza M. Manoilescu. Omul este telul fiecarei cheltuieli economice. Si tot omul, datorita insusirii lui de unic consumator al bunurilor pe care le produce, constituie, in acelasi timp, unitatea de masura atat pentru productie cat si pentru consum.
O mai mare productivitate a muncii pe cap de muncitor indica, in acelasi timp, posibilitatea unui mai mare consum pe cap de locuitor; ea constituie prin urmare un semn real si clar al prosperitatii societatii omenesti.
Cat priveste productivitatea capitalului - continua M. Manoilescu - ea este - dupa cum vom demonstra pe larg - de natura secundara, capitalul nefiind la randul lui decat o creatie a omului si a muncii omenesti" (sublinierile lui M. Manoilescu)1.
Cu ajutorul acestui instrumentar analitic si pe baza unei minutioase analize ative a situatiei din diferite tari ale lumii si din economia mondiala privita in ansamblu, M. Manoilescu a demonstrat insuficienta conceptului de antaj relativ pentru a explica diviziunea internationala a muncii si rezultatele reale ale comertului international. Dupa aprecierea lui, principiul antajelor relative nu putea avea statutul unei legi economice cu pretentii de universalitate (labilitate generala si eterna), cum sustin diferite generatii de ganditori liberali. in viziunea lui M. Manoilescu, acest principiu constituia, cel mult, o exceptie, care se confirma in practica numai in cazul in care antajul relativ exprimat in preturi se referea la ramuri din economia nationala in care se realiza o productivitate a muncii mai mare decat media nationala, iar in celelalte cazuri, antajul relativ insemna, totodata, un dezantaj absolut, deci o pierdere in comertul international pentru natiunea respecti sau "o scurgere de venit national" spre alte tari.
Pentru a determina rezultatele reale - globale si pe termen lung - ale comertului international, M. Manoilescu este de parere ca trebuie sa se procedeze mai minutios, ca nu este suficient sa se e numai preturile (absolute si relative), ci trebuie ate si cantitatea si calitatea muncii prestate pentru producerea marfurilor din tarile partenere. in felul acesta se putea masura atat volumul de munca cheltuita pentru a produce o marfa in interiorul economiei nationale (calea directa sau industriala de procurare a acesteia), cat si volumul de munca cheltuit pentru a obtine banii cu care trebuie platita marfa respecti, daca s-ar importa din alte tari (calea indirecta sau comerciala de procurare a acesteia).
Pentru a ilustra capcanele antajului relativ calculat numai pe baza preturilor si foloasele calculelor reale bazate pe volumul si productivitatea muncii atunci cand trebuie sa decidem daca este eficient sa producem o marfa in tara sau sa o importam din strainatate, M. Manoilescu da un exemplu privind schimbul de carbune cehosloc pe porumb romanesc .
Pornind de la faptul ca in Cehoslocia o tona de carbune se putea cumpara cu 500 lei si o tona de porumb se vindea cu 3000 lei, iar in Romania din timpul sau o tona de carbune se vindea cu 900 lei, iar o tona de porumb se vindea cu 2000 lei, Manoilescu ajunge la concluzia ca pornind de la antajul relativ, exista aparenta ca pentru Romania ar fi fost antajos sa nda porumb in Cehoslocia cu 3000 lei tona (3000 > 2000) si sa cumpere carbune din Cehoslocia cu 500 lei tona (500 < 900),
De indata insa ce se ia in calcul si productivitatea muncii in cele doua ramuri din cele doua tari se ajunge la concluzia ca munca nationala totala a Romaniei era mai eficient folosita daca in loc ca importam carbune cu 500 lei tona (48 tone) pe care sa-l platim cu bani incasati din nzarea porumbului romanesc (8 tone) pe piata Cehoslociei (3000 lei tona), se deplasa un muncitor din agricultura (unde productivitatea muncii era mai scazuta: 8 tone anual pe lucrator) in industria extracti (unde productivitatea muncii era mai ridicata: 80 de tone de carbune anual pe lucrator).
Deci, cu acelasi consum de munca (1 lucrator timp de un an) se obtineau cantitati diferite de carbune:
- pe calea comertului international (calea indirecta)


48 tone de carbune a 500 lei tona
prin nzarea a 8 tone de proumb in Cehoslocia, a 3000 lei tona


- pe calea productiei interne (calea directa)
80 tone de carbune prin deplasarea unui muncitor din agricultura
(productivitatea muncii 8 tone/lucrator), in minerit (productivitatea
muncii 80 tone carbune/lucrator). Reunind aceste date intr-un el, Manoilescu a productivitatea muncii din cele doua ramuri si din cele doua tari, atat in unitati fizice cat si in bani,. atat pe baza preturilor interne, cat si pe baza preturilor de pe piata mondiala, considerand ca decizia economica privind calea ce trebuie urmata pentru a obtine cat mai antajos carbunele necesar depinde, in ultima analiza, de ierarhia productivitatii muncii pe tari si pe ramuri economice.
Tara Produsul Cantitatea (productivitatea fizica) Pret intern pe tona in lei Productivitatea muncii in lei (pe lucrator)
interna externa


Cehoslocia carbune 180 tone 500 90 000 90 000
porumb 7 tone 3 000 21000 21000


Romania carbune 80 tone 900 72 000 40 000
porumb 8 tone 2 000 16 000 24 000
And un antaj absolut si relativ in productia agricola (porumb) ativ cu Cehoslocia, Romania ar fi obtinut o cantitate mult mai mica de carbune din import (48 tone a 500 lei = 24 000 lei) cu ajutorul banilor incasati din nzarea porumbului (8 tone a 3 000 lei = 24 000), decat daca ar fi extras carbune din subsolul propriu (80 tone), revenindu-i tona la un pret mai mare (900 lei) pentru care nu trebuia facut insa nici un efort lutar.
Acest exemplu ilustreaza concluzia lui M. Manoilescu potrivit careia tarile care au o productivitate medie a muncii nationale mai redusa isi procura mai antajos produsele pe calea directa a dezvoltarii productiei nationale, iar tarile cu o productivitate medie a muncii nationale mai ridicata sunt antajate sa importe produsele din ramurile cu productivitate mai scazuta decat media nationala, deci sa recurga la calea indirecta sau comerciala.
Constatand, pe baza de date statistice, ca munca din industrie este mult mai producti decat munca din agricultura, ca productivitatea medie a muncii sociale din tarile industrializate este aproximativ de 10 ori mai mare (iar in unele cazuri chiar de 40 de ori mai mare) decat productivitatea medie a muncii sociale din tarile agricole , M. Manoilescu a semnalat dezantajele absolute ale tarilor agrare in comertul international pe termen lung si exploatarea lor de catre tarile puternic industrializate (de fapt, de catre burghezia din aceste tari). In acest fel, M. Manoilescu a atras atentia asupra faptului ca principiul antajului relativ nu trebuie sa fie absolutizat si ca acesta nu este neaparat un antaj reciproc pentru toti partenerii din comertul international in absolut toate imprejurarile, ci poate fi chiar si un dezanataj absolut pentru cei mai putin dezvoltati.
Pe baza unor minutioase atii privind calitatea activitatii economice a numeroase tari ale lumii din timpul sau, urmarind in mod deosebit evolutia pe termen lung a productivitatii muncii din aceste tari si raporturile de schimb dintre ele, M. Manoilescu a evidentiat "regula" sau "legea economica" a adancirii discrepantei sau decalajului existent in productivitatea muncii din industrie si cea din agricultura, iar la nivel mondoeconomic disparitatea sau decalajul crescand dintre productivitatea medie a muncii nationale din tarile industrializate si cea din tarile cu profil economic unilateral, preponderent agrar si/sau extractiv. El a mai numit aceasta "regula" si cu termenul de "Constanta Manoilescu".
"Constanta Manoilescu" ocupa un loc central in gandirea lui economica. Pe de o parte, ea reprezinta sinteza demersului istorico-analitic intreprins de economistul roman pentru a evidentia resorturile de profunzime ale criticii pe care o face el teoriei conventionale sau traditionale a comertului international, precum si ale "ecuatiei schimburilor economice internationale" din acel timp (schimbul neechilent intre parteneri inegal dezvoltati). Pe de alta parte, ea este suportul stiintific al conceptiei sale normative referitoare la necesitatea imperioasa a industrializarii tarilor agrare, precum si al teoriei generale a protectionismului ale carei baze le pune in lucrarile sale1.
In consecinta, M. Manoilescu opune principiului costurilor ative de productie si al antajelor relative in comertul international, preconizat de D. Ricardo, "Legea concentrarii economiei nationale in directia productivitatii maxime", care conduce la incurajarea activitatii industriale2. Aceasta inseamna ca, dupa parerea lui M. Manoilescu, criteriul specializarii tarilor in productie si in comertul exterior cerea area conditiilor de productivitate a muncii pentru producerea mai multor marfuri in aceeasi tara si nu area conditiilor de producerea a aceleiati marfi in mai multe tari. "Este perfect indiferent pentru o tara sa stie daca o marfa este produsa mai usor sau mai greu in strainatate decat inauntrul ei. Singurul lucru important este de a sti ce grad de productivitate aferenta comporta producerea acestei marfi in interior si, in cazul in care ea ar trebui importata, ce grad de productivitate aferenta comporta marfa pe care ar trebui sa o produca in locul ei pentru a servi ca obiect de schimb Din aceasta atie a doua procese pur interne rezulta alegerea intre productia interna si export Pentru a sili daca o tara castiga sau pierde producand sau importand trebuie sa se e cele doua ipoteze exclusiv din punct de vedere al rezultatului lor national Desigur, strainatatea poate produce o anumita marfa mai usor decat noi, ba chiar gratuit, important pentru noi este numai pretul pe care strainatatea ni-l cere pentru aceasta marfa; important este, mai departe -precizeaza M. Manoilescu -, daca avem posibilitatea sa platim aceasta marfa cu o alta a carei producere indica un grad de productivitate mai ridicat decat eventuala productie interna a acestei marfi de import Iata de ce activitatea nationala trebuie sa se concentreze in ramurile de productie care sunt cele mai productive in mod absolut"1.
Pe baza acestei analize teoretice si cu ajutorul unor date istorice indiscuile, M. Manoilescu a demonstrat ca, in conditiile inegalitatii dintre diferite economii nationale, politica economica externa liberschimbista nu este o conditie suficienta a optimizarii comertului international si a economiei mondiale, ci poate deveni o premisa a dependentei economice a tarilor mici si subdezvoltate de catre tarile puternic industrializate. Tot cu acest prilej el a semnalat o serie de carente si inconsecvente ale protectionismului traditional (caracter partial si criterii arbitrare de aplicare), preconizat de Friedrich List in lucrarea sa "Sistemul national de economie politica" (1841). incercand sa depaseasca aceste dificultati, M. Manoilescu a intentionat sa puna bazele unei teorii generale a protectionismului, practicat in mod rational, deci motit din punct de vedere stiintific, care presupunea ca trebuiau protejate acele ramuri economice (atat din industrie cat si din agricultura) care aveau o productivitate a muncii superioara mediei nationale.
M. Manoilescu a fost un promotor consecvent al industrializarii tarilor agrare, respectiv al descentralizarii industriei la scara mondiala. "Pe drumul agriculturii -conchide M. Manoilescu - se inainteaza incet si - cu toata lungimea lui mai mica -este nevoie de mult mai mult timp pentru atingerea aceluiasi tel, decat pe mai lungul drum al industriei, care poate fi parcurs cu viteza inaltei ei productivitati a muncii Agricultura merge spre bogatie in carul cu boi; industria in automobil .
Pronuntandu-se pentru dezvoltarea cooperarii economice regionale si internationale, M. Manoilescu respinge, in acelati timp, tendintele integrationiste din acea vreme, care nesocoteau realitatea statelor nationale.
In ciuda unor ambiguitati din gandirea lui, ca si a unor lacune, M. Manoilescu a avut o contributie demna de luat in seama la elaborarea unei teorii realiste despre comertul international si a unei strategii realiste a dezvoltarii economice a tarii noastre.
Faptul ca teoria lui Manoilescu a fost multa vreme ignorata sau minimalizata, iar uneori chiar vehement atacata de unii reprezentanti ai gandirii economice ortodoxe (neoclasice), ca de exemplu, J. Viner, B. Ohlin si mai ales F. Qules3, nu poate anula impresionantul demers teoretic intreprins de economistul roman in legatura cu una dintre cele mai disputate probleme economice contemporane. De altfel, in ultimul timp, contributiile lui au fost recunoscute, cel putin partial, de un numar crescand de specialisti din toate continentele lumii ca de exemplu: M. Moret, Ch.P. Kindleberger, A. Emmanuel, J.O. Andersson, J.L. Love etc.4.
Raportat la controversele teoretice din perioada postbelica privind schimbul dintre tarile inegal dezvoltate, demersul teoretic realizat de M. Manoilescu (1929, 1937) are semnificatia unei munci de pionierat, inscriindu-se in miscarea de idei contemporana (in limbi de circulatie internationala) cu doua decenii inainte de lansarea teoriei economiei periferice de catre Raul Prebisch (1949) si cu patru decenii inainte de publicarea mult discutatei lucrari a lui Arghiri Emmanuel despre schimbul inegal (1969).
Modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson al comertului interna-
tional si teoria proportiei factorilor de productie
Sfidarea adresata economistilor lumii de criza economica din anii 1929/1933 a avut consecinte diferite asupra specialistilor din diferite subdiviziuni ale acestei stiinte. Reprezentantii macroanalizei au recunoscut mai usor lacunele si insuficientele teoriei liberale clasice si neoclasice, orientandu-se spre dirijism, in special spre keynesism. Reprezentantii microanalizei si implicit ai mondoanalizei continua sa sustina tezele de baza ale teoriei neoclasice, procedand la anumite retusuri impuse de ruptura expresa si hotarata a teoriei comertului international de legatura reala sau presupusa cu teoria obiecti a lorii (teoria lorii bazata pe munca), ca si de investigarea unor probleme noi cu implicatii asupra comertului international ca, de exemplu, localizarea sau amplasarea diferitelor ramuri economice in functie de repartitia geografica a factorilor de productie, mobilitatea sau miscarea internationala a factorilor de productie ca un inlocuitor sau complement al comertului international cu produse finale, problema uniunilor male etc.
Raspunzand noilor provocari adresate stiintei economice de practica sociala din deceniile premergatoare si urmatoare crizei din anii 1929/1933, o serie de economisti neoclasici sau ortodocsi de notorietate mondiala au publicat in acesti ani cate lucrari reprezentative pentru investigarea problemelor referitoare la comertul international, dintre care, cele mai cunoscute sunt: pe de o parte, studiul lui E. Heckscher intitulat "Influenta comertului exterior asupra repartitiei venitului" (1919, in limba suedeza, cu un rezumat in 1. engleza din anul 1923), lucrarea lui Bertil Ohlin, intitulata "Comert interregional si international" (1933), studiile lui P.A. Samuelson "Teoria economica a bunastarii si comertul international" (1938), "Castigurile din comertul international" (1939), precum si studiul comun al lui W.F. Stolper si P.A. Samuelson intitulat "Protectionism si salarii reale" (1941), iar pe de alta parte, lucrarea lui Gottfried Haberler "Teoria comertuui international cu aplicatiile ei la politica comerciala" (1933), lucrarea lui Roy F. Harrod "Teoria economica internationala" (1933) si a lui Jacob Viner "Studii despre teoria comertului international" (1937).
Rezultatul cel mai tipic al acestor investigatii 1-a constituit teoria proportiei factorilor de productie si a egalizarii preturilor factorilor si a veniturilor sau, mai pe scurt, modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson al comertului international, care asimileaza si unele contributii teoretice ca si unele propuneri de politica economica ale celorlalti economisti neoclasici si neoliberali citati mai sus. Sinteza acestei teorii este expusa intr-o forma didactica (atat in rianta simpla cat si in cea sofisticata) in cunoscutul manual studentesc international al lui P.A. Samuelson intitulat "Economics" (ed. I in 1948, ultima editie, a 13-a in colaborare cu W.D. Nordhaus, din 1989), in partea a cincea "Comert international si finante internationale" (cap. 33-36 din editia a 8-a, 1970). O sinteza a controverselor pe care le-au ocazionat geneza, continutul, evolutia si rezultatele teoriei proportiei factorilor de productie poate fi gasita in cunoscutul manual universitar "Relatii economice internationale" semnat de Maurice Bye si Gerard Destannc de Bernis (editia a TV-a din anul 1977), mai ales in partea intai a lucrarii (modulele VI si VII).
Teoria proportiei factorilor sau modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson (in continuare prescurtat H-O-S) constituie o mladita a teoriei neoclasice traditionale despre comertul international in sensul ca urmareste, nu inlaturarea acestei teorii, ci innoirea ei si adaptarea la realitatea din perioada interbelica. In consecinta, modelul H-O-S preia din teoria neoclasica si, implicit, din rianta initiala, ricardiana, cel putin patru elemente: conceptul de cost ativ sau relativ, conceptul de antaj relativ in comertul international, conceptul de antaj reciproc pentru partenerii implicati, precum si politica externa a liberului schimb, ca premisa faptica si corolar practic ale unui comert international eficient. in acelasi timp, modelul analizat respinge categoric orice legatura a teoriei comertului international cu teoria lorii bazata pe munca, precum si ipoteza imobilitatii internationale a factorilor de productie, infirmata de practica economica din secolul al XX-lea.
Atat in Prefata la lucrarea sa din 1933, cat mai ales in cea de a treia anexa la aceasta, intitulata "Critica teoriei clasice a comertului international", B. Ohlin insista asupra motivelor care l-au determinat sa respinga teoria lorii munca si sa opteze pentru teoria neoclasica a preturilor ca punct de plecare in analiza comertului international. Autorul citat arata ca si-a propus "Sa construiasca o teorie a comertului international in armonie cu teoria interdependentei reciproce a preturilor - teorie universal acceptata a preturilor din acel timp - si astfel independenta de teoria clasica a lorii bazata pe munca. Daca s-a meritat ca teoria interdependentei (preturilor - n.ns. - S.S.S.), asa cum a fost ea dezvoltata de autoritati ca Walras, Menger, Jevons, Marshall, Clark, Fisher, Pareto si Cassel, sa inlocuiasca teoria clasica a lorii bazata pe munca,


atunci exista toate motivele sa se renunte si la cercetarea probelmelor de comert international cu ajutorul teoriei lorii bazata pe munca. Eu am pornit de la forma data de Cassel teoriei generale a preturilor - precizeaza Ohlin -, dar cred ca sistemul meu teoretic se armoniza, de asemenea, si cu alte forme de teorii ale interdependentei preturilor"1.
Baza metodologica a modelului H-O-S o constituie deci teoria echilibrului economic general, and ca punct de plecare teoria subiectivist-marginalista despre utilitatea si productivitatea marginala a bunurilor economice, inclusiv a factorilor de productie, elemente sintetizate de economistul suedez Gustav Cassel (1866-l945) sub denumirea de teoria "interdependentei reciproce a preturilor",
Noutatile aduse in teoria comertului international de catre autorii modelului H-O-S se refera mai ales la: imbinarea analizei specializarii internationale in productie si comertul exterior sau a diviziunii internationale a muncii cu amplasarea teritoriala rationala a resurselor; studierea mobilitatii internationale a factorilor de productie; elaborarea unui model mai complex de comert international care presupune mai multe tari partenere si mai multe produse, ativ cu modelul ricardian; explicarea antajului relativ in comertul international in functie de proportia combinarii factorilor de productie folositi in tarile partenere, de unde deri insasi denumirea teoriei analizate (teoria proportiei factorilor de productie); imbogatirea instrumentarului analitic folosit prin introducerea conceptelor de loare de substitutie sau cost de oportunitate si a conceptelor si graficelor privind curba si blocul posibilitatilor de productie; inlocuirea calculelor in unitati naturale cu calculele banesti in preturi etc.
Rezumand coordonatele definitorii ale modelului H-O-S al comertului international se poate spune ca se incearca sa se dea un raspuns cel putin la cinci probleme esentiale si anume: a) care este criteriul alocarii rationale a resurselor si deci al specializarii internationale a tarilor; b) in ce consta mecanismul de functionare a comertului international si de ce factori depinde formarea preturilor pe piata mondiala, respectiv raportul de schimb (terms of trade) intre parteneri; c) care sunt rezultatele imediate ale comertului international; d) ce consecinte are comertul international pe termen lung, respectiv influenta lui asupra cresterii economice si a dezvoltarii economico-sociale si e) care este politica economica externa optima?
TEORIA ALOCA‚RII RESURSELOR SI A SPECIALIZA‚RII ECONOMICE
INTERNATIONALE
Aceasta teorie recunoaste antajele diviziunii internationale a muncii si reda in expresie monetara, respectiv in preturi, antajul relativ dupa care are loc acest proces, determinandu-l in functie de proportia in care se combina factorii de productie folositi pentru a obtine bunurile in care s-a specializat tara respecti. Autorii modelului H-O-S considera ca antajul relativ in comertul international este strans legat de abundenta factorilor de productie, depinzand intr-o masura insemnata de repartitia geografica a resurselor naturale pe suprafata globului pamantesc. Pornind de la principiul marginalist al utilitatii finale, a carei marime este invers proportionala cu abundenta bunurilor intermediare folosite sau direct proportionala cu raritatea lor, acesti autori considera ca antajul relativ al fiecarei tari depinde de acea combinatie de factori de productie (capital, munca, natura, in special pamant), care asigura o proportie ativ sau relativ mai mare din factorul mai abundent si deci mai ieftin, care poate permite deci un cost de productie relativ sau ativ mai redus al marfurilor, ce urmeaza sa fie exportate. Din acest rol-cheie atribuit proportiei in care se combina factorii de productie si care determina pretul produsului respectiv, decurge denumirea data riantei interbelice a teoriei antajului relativ.
Exemplificand aceasta idee, Ohlin scrie ca "Australia are mai mult teren agricol, dar mai putina munca, mai putin capital si mai putine mine decat Marea Britanie; in consecinta, Australia este mai bine adaptata pentru producerea bunurilor care cer o mare cantitate de teren agricol, pe cata vreme Marea Britanie are antaj in producerea bunurilor care cer o cantitate considerabila din alti factori (de productie - n.ns.-S.S.S.). Daca ambele tari si-ar produce singure totalul bunurilor de consum necesare, atunci produsele agricole ar fi foarte ieftine in Australia, dar articolele manufacturate (prelucrate) ar fi relativ scumpe, in timp ce in Marea Britanie situatia ar fi inversa, unde datorita productiei limitate a pamantului fiecare acru ar trebui sa fie cultit in mod intensiv, cu multa munca si mult capital, pentru a produce cantitatea necesara de hrana"1.
Pledand deci pentru o accentuata diviziune internationala a muncii si pentru localizarea sau amplasarea ramurilor de productie in functie de repartitia geografica naturala a resurselor, B. Ohlin conchide ca "fiecare regiune este inzestrata mai bine sa produca bunuri care cer o proportie mai mare din factorii relativ abundenti acolo; pe de alta parte, ea este mai putin potrivita sa produca bunuri care cer o proportie mai mare din factorii existenti in cantitati mai mici in cuprinsul ei sau din factori de care aceasta nu dispune deloc".
Criticand unele simplificari excesive ale modelului liberal traditional al comertului international. B. Ohlin considera ca promotorii lui au gresit in aprecierea mobilitatii interne a factorilor de productie si a imobilitatii lor internationale, absolutizandu-le pe amandoua. Marile deosebiri in inzestrarea cu resurse productive, in general, cu resurse naturale, in special, explica, dupa parerea lui Ohlin, antajul relativ pe care-l pot avea nu numai tarile unele fata de altele, ci si unele regiuni din interiorul unei tari sau, pe un mai cuprinzator, unele regiuni din continente diferite, fata de celelalte regiuni. in consecinta, autorul citat considera ca, privit dintr-o perspecti mai cuprinzatoare, comertul international este un caz particular al comertului regional.
"Este clar - conchide B. Ohlin - ca riatiile in echipamentul agentilor economici sunt cauza divizunii interregionale a muncii si a comertului, intocmai cum abilitatea individuala este o cauza a schimbului individual"2.
TEORIA EGALIZA‚RII PRETURILOR FACTORILOR DE PRODUCTIE
(CAPITALUL, MUNCA, PA‚MA‚NTUL) SI A VENITURILOR (PROFITUL, SALARIUL, RENTA) PROPRIETARILOR ACESTOR FACTORI (CAPITALISTII, MUNCITORII, PROPRIETARII FUNCIARI)
Aceasta teorie exprima, dupa aprecierea adeptilor modelului H-O-S, chintesenta mecanismului de desfasurari! a comertului international. Respingand ipoteza nerealista a imobilitatii internationale a factorilor de productie (capitalul si munca), sustinuta de rianta initiala a teoriei costurilor ative de productie, autorii modelului H-O-S considera ca obiectul comertului international il constituie atat bunurile finale, destinate consumului individual imediat, cat si bunurile intermediare, respectiv factorii de productie. Dupa aprecierea lor, capitalul si munca circula in mod intens intre tari. Intre cele doua feluri de fluxuri comerciale - marfuri si factori de productie - exista o stransa legatura, printre altele, pentru ca amplificarea comertului cu marfuri (bunuri finale) poate atrage dupa sine unele modificari in pretul factorilor de productie din tarile partenere, ca urmare a modificarii raportului dintre cererea si oferta pentru acesti factori, respectiv a raritatii sau abundentei lor. Pornind de la ideea marginalista a raportului invers proportional dintre volum si pretul bunurilor care constituie obiectul tranzactiilor comerciale, respectiv a raportului direct proportional dintre raritatea si pretul bunurilor respective, acesti autori ajung la concluzia ca in decursul timpului se manifesta tendinta de ieftinire a bunurilor rare si de scumpire a bunurilor abundente, drept urmare a comertului international. Deci, chiar daca factorii de productie nu ar circula intre tari, preturile lor s-ar modifica, drept urmare a influentei indirecte a comertului cu produse finite asupra cererii lor. Cu atat mai mare este insa influenta comertului international asupra factorilor de productie cu cat este mai intens comertul cu acesti factori, care duce in mod direct la modificarea raportului dintre oferta si cererea lor. Rezultatul final al acestei tendinte de egalizare este, dupa parerea acestor autori, micsorarea distantei (decalajului) dintre preturile aceluiasi factor in tari diferite. Din aceasta cauza, teoria proportiei factorilor de productie mai este denumita si/sau teoria egalizarii preturilor factorilor de productie.Intrucat preturile factorilor de productie (capitalul, munca, pamantul), constituie, in acelasi timp, si venituri pentru proprietarii acestor factori (intreprinzatorul, muncitorul, proprietarul de pamant), autorii mentionati vorbesc si despre o tendinta de egalizare a veniturilor (profitul, salariul, renta funciara) din tarile partenere ca urmare a desfasurarii comertului international. Unii dintre autorii citati, mai ales P.A. Samuelson, considera ca, aceasta tendinta ar duce la deplina egalizare a veniturilor respective din tarile coschimbiste.
"Persoana care a subliniat cel mai clar modul in care comertul cu marfuri atenueaza partial raritatea factorilor de productie mai putin abundenti din toate tarile - scrie P.A. Samuelson in manualul sau "Economics" - este economistul si omul politic suedez Ohlin El a imbogatit doctrina clasica a costurilor ative cu ideea ca:
Miscarea libera a muncii si a capitalului intre tari tinde sa egalizeze salariile si preturile factorilor. Dar, chiar si in absenta oricaror miscari ale factorilor productivi peste granitele nationale, o tendinta spre egalizarea preturilor factorilor rezulta adeseori din miscarea libera a bunurilor in cadrul comertului international" .
And rezerve fata de aceasta idee, care li se pare exagerata, alti specialisti in domeniul comertului exterior au calificat ideea respecti cu termenul de "paradoxul lui Samuelson". intr-ader, statisticile nationale si internationale nu confirma aceasta presupusa egalizare.
MECANISMUL DE DESFA‚SURARE A COMERTULUI INTERNATIONAL, FORMAREA PRETURILOR PE PIATA MONDIALA‚ SI REZULTATELE IMEDIATE ALE COMERTULUI INTERNATIONAL
Autorii modelului H-O-S nu fac o deosebire de fond intre comertul interior si comertul international. Dupa parerea lor, mecanismul de desfasurare a comertului este acelasi in ambele situatii, inclusiv mecanismul de formare a preturilor. Ei resping teoria lorii bazata pe munca si sustin ca la baza formarii preturilor sta loarea de substitutie sau costul de oportunitate. Aceasta notiune a fost introdusa de Gottfried Haberler in lucrarea sa din 1933 in legatura cu decizia optima privind folosirea alternati a aceleiasi resurse2. in exprimarea populara costul de oportunitate inseamna costul unei ocazii sacrificate, al unei oportunitati la care s-a renuntat sau, mai concret, sacrificiul sau cheltuiala suplimentara care trebuie facuta pentru a spori productia unei anumite marfi cu o unitate. intr-o formulare mai riguroasa, prin cost de oportunitate al unei marfi se intelege cantitatea dintr-o alta marfa la a carei producere trebuie sa renuntam daca dorim sa sporim cu o unitate productia marfii al carei cost il definim .
Notiunea de loare de substitutie sau cost de oportunitate este folosita de acesti autori pentru a explica raportul de schimb (terms of trade) intre doua tari.
Cand se refera insa la nivelul absolut al preturilor - atat de pe piata interna, cat si de pe piata mondiala -, acesti autori le explica in functie de doua categorii de costuri: costuri explicite sau direct vizibile, calculabile in bani (salariu, profit si diferite cheltuieli materiale) si costuri implicite care nu sunt nemijlocit vizibile (ca de ex: recompensa activitatii intreprinzatorului, renta funciara, unele antaje care decurg din cunostintele sau din anumite antaje particulare pe care le detine, inclusiv costul de oportunitate si care trebuie toate evidentiate pe baza unei analize concrete minutioase).
Preturile internationale se silesc, dupa parerea acestor autori, la un nivel care se situeaza intre limitele nationale ale costurilor relative sau ative ale marfurilor produse in diferite tari inaintea procesului de specializare a fiecareia dintre ele.
Antajul reciproc al partenerilor consta in economii de resurse, in obtinerea marfurilor cu costuri mai mici si deci la preturi mai reduse, in satisfacerea unor gusturi diverse, precum si in ceea ce ei numesc "surplusul consumatorului". Dupa aprecierea lor, antajul din comertul international este general, chiar daca forma pe care o imbraca el poate sa difere de la un partener la altul.
Reformuland principiul ricardian al antajului relativ, P.A. Samuelson scrie in acest sens: "Chiar daca una din doua regiuni este absolut mai eficienta in producerea tuturor bunurilor fata de cealalta regiune, daca fiecare din ele se specializeaza in produse pentru care fiecare are un antaj ativ (cea mai mare eficienta relati), atunci comertul fi reciproc profiil pentru amandoua regiunile. Rasplata reala a factorilor de productie creste in amandoua locurile", si conchide ca "Acest principiu simplu este baza nezdruncinata a comertului international"1.
"Surplusul consumatorului", prezent atat in comertul interior cat si in comertul intenational, reprezinta, in viziunea acestor autori, diferenta dintre utilitatea totala a unui bun economic (suma utilitatii descrescande a subdiviziunilor acelui bun) si pretul platit pentru bunul respectiv (pret determinat de utilitatea lui finala sau marginala, adica de utilitatea ultimei unitati comercializate din bunul respectiv, cea mai mica utilitate din punct de vedere cantitativ). In viziunea lui, P.A. Samuelson, surplusul consumatorului esteplusul de satisfactie pe care-l obtine cumparatorul, fara ca nzatorul sa piarda ce, sau cu alte cuvinte, "sporul de bunastare a cumparatorului ca rezultat al comertului", "prilejul de a putea cumpara o gama larga de bunuri la preturi scazute".
Rezultatul pe termen scurt al comertului international consta deci, in viziunea acestor autori, in faptul ca toti partenerii castiga ce, fara ca vreunul sa piarda ce, contrazicand astfel opinia contrara mai veche a mercantilistilor, care sustineau ca ceea ce castiga un agent economic pierde altul.


REZULTATELE COMERTULUI INTERNATIONAL PE TERMEN LUNG
In viziunea acestor autori, rezultatele comertului international pe termen lung sunt benefice, in sensul ca el contribuie la sporirea avutiei partenerilor comerciali sau la cresterea economica si ca permite tuturor partenerilor sa se dezvolte, cei mai putin dezvoltati fiind antrenati in aceasta directie de partenerii mai dezvoltati.
Investigatiile gandirii occidentale conventionale referitoare la consecintele pe termen lung ale comertului international se vor amplifica in perioada postbelica, pe de o parte, in legatura cu multiplicatorul comertului exterior sau contributia acestuia la sporul de venit national, iar pe de alta parte, in legatura cu "efectul de proare" a dezvoltarii si "efectul de antrenare" a tarilor mai putin dezvoltate de catre tarile puternic dezvoltate. in jurul acestor procese reale sau presupuse s-au desfasurat aprinse controverse la care se face referire in continuare.
TEORIA LIBERULUI SCHIMB
Face parte, alaturi de conceptele de antaj relativ si antaj reciproc, din constantele teoriei liberale clasice, neoclasice, respectiv neoliberale despre comertul international. Autorii modelului H-O-S considera ca premisa obligatorie si totodata corolarul practic ineviil al desfasurarii eficiente a comertului international sunt absenta barierelor male si a altor restrictii in relatiile dintre parteneri, respectiv politica economica externa liberschimbista. Ei cred in universalitatea acestui principiu al liberului schimb, admitand protectionismul numai ca o rara exceptie in doua cazuri: pentru ratiuni legate de apararea nationala si in cazul industriilor "incepatoare" ("infant industry").
Complexitatea probelmelor la care se refera teoria contemporana a comertului international si amploarea demonstratiilor pe care se bazeaza ne permit sa constatam ca, de fapt, ea reprezinta un complex de teorii si doctrine economice format cel putin din cinci elemente: teoria specializarii in productie si a alocarii si localizarii rationale a resurselor sau teoria proportiei factorilor de productie; teoria egalizarii preturilor factorilor de productie si a veniturilor pe care le obtin proprietarii acestora; teoria caracterului reciproc antajos al comertului international pentru toti partenerii; teoria interdependentei dintre comertul exterior (international), pe de o parte, si cresterea economica si dezvoltarea, pe de o parte; teoria liberului schimb.
Din acest complex de teorii economice se desprinde concluzia teoretica potrivit careia cu cat este mai mare deosebirea dintre parteneri in ce priveste inzestrarea fiecaruia cu factori de productie, in principal, cu factori naturali, cu atat mai mari sunt sansele sau perspectivele de dezvoltare ale comertului international. Argumentul esential in favoarea comertului international il constituie deci diferentele dintre parteneri in ce priveste inzestrarea cu factori de productie, in primul rand, cu resurse naturale.
Raportata la datele reale ale comertului international din perioada interbelica si din primele decenii ale perioadei postbelice, ca si la rianta ei initiala, ricardiana, teoria neoclasica sau conventionala a comertului international (denumita si "ortodoxa" de catre cei care o acceptau fara rezerve) are atat o serie de merite indiscuile, cat si unele scaderi, deficiente.
Printre meritele ei trebuie retinute: faptul ca largeste si imbina problematica de cercetare a comertului international cu problemele combinarii mai rationale a factorilor de productie si a amplasarii teritoriale sau localizarii lor, faptul ca imbunatateste si imbogateste instrumentarul analitic pentru investigarea alternativelor de folosire a factorilor de productie (costul de oportunitate, curba si blocul posibilitatilor de productie si de consum etc), precum si faptul ca admite legitimitatea protectionsimului in anumite situatii.
Dintre slabiciunile sau deficientele acestei teorii amintim faptul ca ea absolutizeaza teoria subiecti (marginalista) a preturilor; abordeaza in mod static problemele comertului international contemporan, in ciuda unor schimbari spectaculoase care au intervenit in desfasurarea lui; atribuie un rol exagerat factorilor naturali si repartitiei lor geografice in explicarea antajului relativ din comertul international; ignora marile decalaje economice din economia mondiala contemporana care pun sub semnul intrebarii si ideea alocarii rationale a resurselor si caracterul reciproc antajos al comertului international; ignora, de asemenea, practicile protectioniste ale tarilor dezvoltate, ceea ce este de natura sa creeze o anumita neincredere in postulatele abstracte ale teoriei analizate si in masurile efective de politica economica adoptate de diferite state contemporane; in sfarsit, ocoleste sau ignora total criticile care i-au fost aduse de catre diferite curente neconventionale de gandire economica, desi unele dintre acestea se bazeaza in mod direct pe fapte obserbile in proportii de masa chiar de catre nespecialisti, ca, de exemplu, deteriorarea in timp a raporturilor de schimb ale tarilor cu profil economic unilateral (preponderent agrar) in relatiile lor comerciale cu tarile industrializate.
Datorita acestor slabiciuni a aparut si s-a accentuat discrepanta dintre rafinamentul si eleganta formei de exprimare ale teoriei proportiei factorilor de productie si slaba ei putere de convingere in legatura cu o serie de probleme contemporane grave cu care se interscctreaza comertul international, ca, de pilda: formele neloiale de competitie, decalajele economice crescande intre tarile industrializate si tarile sarace, respectiv subdezvoltarea acestora din urma si agrarea datoriei lor externe, prelungirea crizelor economice mondiale si inmultirea problemelor globale.
Timp de peste sase decenii de cand au fost lansate, atat teoria proportiei factorilor de productie cat si modelul H-O-S, ele au constituit obiectul unor aprinse dispute metodologice, teoretice si doctrinare. Acestea s-au concretizat intr-o paleta extrem de diversificata de atitudini plasate intre acceptarea lor fara rezerve, de catre gandirea economica "ortodoxa" sau conventionala, si demolarea lor de catre ganditorii marxisti si radicali.
Criticii contemporani ai teoriei proportiei factorilor de productie si ai modelului H-O-S au in vedere, in special trei slabiciuni ale acestora si anume: riscul degenerarii in explicatii de suprafata, caracterul lor static legat de accentul deosebit pus pe resursele naturale netransferabile si nereproductibile, precum si faptul ca testarile practice bazate pe datele statistice nu sunt favorabile teoriei neoclasice despre comertul international1.In atie cu rianta' ricardiana a teoriei despre comertul international, rianta neoclasica a acesteia manifesta alte trei slabiciuni usor vizibile si anume: ignorarea structurilor sociale din sanul natiunilor contemporane, reprezentandu-si natiunea, ca loc A«geometricA» al imobilitatii factorilor de productie, idealizarea lumii reale intrucat una din ipotezele sau presupunerile pe care se bazeaza este concurenta pura si perfecta, care nu exista insa in realitate deoarece piata mondiala este preponderent oligopolista, si ignorarea conflictelor si a raportului de forte dintre agentii si tarile inegal dezvoltate implicate in comertul international.In acelasi timp, autorul citat atrage atentia asupra faptului ca "Critica modelului H-O-S in versiunea lui initiala, cea mai simpla, nu mai prezinta totusi nici un interes. Aceasta formulare teoretica apare, in realitate, intrucat arhaica in raport cu dezvoltarile care i-au fost aduse" .
In partea finala a acestui modul se face referire atat la unele critici mai pertinente ale modelului H-O-S, cat si ia unele dezvoltari semnificative ale acestuia.
Critica adusa de J.M. Keynes teoriei liberale clasice si
neoclasice despre comertul international in perioada interbelica (1936)
Preocupat de cresterea periculoasa a somajului si a altor forme de dezechilibre din economia de piata in perioada interbelica, J.M. Keynes denunta unele iluzii liberale (ideea autoreglarii spontane a economiei de piata prin mecanismul preturilor) si preconizeaza restructurarea teoriei economice traditionale prin sublinierea importantei pe care o au macroanaliza si politica economica dirijista, deci, interventia statului in economie.
J.M. Keynes denunta si unele iluzii neoclasice referitoare la comertul international, recunoscand ca, departe de a fi un factor de armonizare si de asigurare a antajului reciproc al tarilor partenere, comertul international era terenul unor acerbe lupte de concurenta si izvorul unor puternice tensiuni socio-politice care puteau sa degenereze in razboiae.In modulele 23 (despre mercantilisti) si 24 (despre propria sa filosofie sociala), J.M. Keynes face multe obsertii pertinente privind comertul international contemporan, politicile comerciale si relatia lor cu mecanismul de functionare a economiei de piata ca si unele secvente reprezentative despre controversele teoretice si ideologice referitoare la mondoanaliza economica si relatiile economice internationale.In opozitie cu imaginea idealizata a comertului international, elaborata de gandirea economica neoclasica, J.M. Keynes recunoaste ca in realitate se desfasoara o aspra lupta de concurenta intre cele mai dezvoltate tari ale lumii, ca mijloc de atenuare a dificultatilor economice din tarile respective. indeosebi a somajului si a dificultatilor in desfacerea marfurilor. El recunoaste utilitatea diviziunii internationale a muncii si a comertului international, dar neaga faptul ca ele duc in mod spontan la armonizarea intereselor celor implicati in aceste domenii. "Comertul international este astazi - scria J.M. Keynes in 1936 - un mijloc desperat de a mentine ocuparea mainii de lucru in propria tara prin fortarea nzarilor pe pietele externe si restrangerea cumparaturilor, ceea ce, daca are succes, nu face decat sa deplaseze problema somajului spre vecinul care a fost infrant in lupta".
Dupa parerea lui J.M. Keynes, clasicii si neoclasicii au exagerat antajele reale ale diviziunii internationale a muncii si ale comertului international, au adus o critica nejustificata mercantilistilor pentru preocuparea lor de a asigura o balanta acti a platilor externe a tarii lor. "Critica mea - scrie J.M. Keynes - este indreptata inainte de toate impotri inconsistentei bazelor teoretice ale doctrinei laissez-faire (a liberei concurente, a liberalismuluieconomic - n.ns. - S.S.S.) in spiritul careia am fost crescut si pe care am predat-o multi ani de-a randul, impotri ideii ca rata dobanzii si volumul investitiilor se silesc de la sine la nivelul optim, astfel incat preocuparea in legatura cu balanta comerciala este o pierdere de timp. Caci se dovedeste ca noi, tagma economistilor, am gresit intr-un mod prezumtios tratand drept obsesie puerila ceea ce a fost de secole un tel principal al activitatii practice de conducere a treburilorstatului". Totodata, el se pronunta si impotri restrictiilor comerciale excesive care pot aduce prejudicii tuturor tarilor si, in consecinta, opteaza pentru o politica economica externa "bazata pe moderatie", deoarece este constient ca "antajul pe care il obtine propria noastra tara - scria J.M. Keynes despre Marea Britanie - de pe urma unei balante favorabile este de natura sa aduca un dezantaj corespunzator unei alte tari (un aspect de care mercantilistii erau pe deplin constienti) .
Fascinata de originalitatea si antajele indiscuile ale macroanalizei keynesiste si ale dirijismului la scara nationala, gandirea ocidentala dominanta (neoclasica) a lasat in umbra, total neobserte si necomentate, obsertiile lui J.M. Keynes referitoare la comertul international, intarziind astfel considerabil apropierea ei constienta de problemele reale grave din acest domeniu. Situatia se schimba insa in mod sensibil dupa cel de al doilea razboi mondial.





Politica de confidentialitate
Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre teorii si modele privind comertul international

Aspecte specifice ale finantarii pe termen lung
Evolutia comertului international in perioada postbelica
Integrarea economica din diferite tari
Acordul general pentru tarife si comert (g.a.t.t.)
Conferinta natiunilor unite pentru comert si dezvoltare (unctad)
Sistemul generalizat de preferinte vamale (s.g.p)
Politica comerciala a romaniei in perioada postbelica
Impactul proceselor de reforma
Teorii si modele privind comertul international
Locul comertului in economia nationala
Implicatiile mecanismului de piata asupra activiatii comerciale
Cererea de marfuri
Preturile in comert
Coordonatele pietei bunurilor si serviciilor
Politica stocurilor de marfuri in comert
Politici privind aprovizionarea cu marfuri in
Cercetarea stiintifica in comert






































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare