StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie generala
Trimite articolul prin email Factorii dinamismului economic : Economie generala Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Factorii dinamismului economic



Factorii dinamismului economic


In viata reala cresterea si dezvoltarea economica sunt fenomene interdependente si asemanatoare si, din acest motiv, este destul de greu de stabilit cat la suta din sporul inregistrat de productia unei tari intr-o anumita perioada de timp se datoreaza cresterii economice si cat la suta dezvoltarii. Spre exemplu, atunci cand se construieste o intreprindere se construieste de obicei cu utilaje mai performante decat cele existente in vechile intreprinderi si ca atare, aici se va realiza o productivitate superioara.. Drept urmare in literatura economica cresterea si dezvoltarea au fost tratate in general impreuna, ca probleme asemanatoare sau identice; sub numele de teorii ale cresterii economice figureaza de multe ori teorii ale dezvoltarii, fara nici o justificare. Totodata, si factorii care au stat la baza celor doua fenomene au fost tratati impreuna si nediferentiat.





Ce stim la ora actuala este ca la baza celor doua fenomene (tratate impreuna si nediferentiat) stau o multime de factori dintre care numai unii au ajuns sa fie cunoscuti; economistii admit ca exista factori (ai cresterii si ai dezvoltarii economice) care nu au fost pusi inca in evidenta. Cu toate acestea economistul american E. Denison a descoperit nu mai putin decat 23 de factori: patru din ei de refera la munca, patru la capital, unul este factorul natural (pamantul), iar restul sunt factori ce vizeaza progresul tehnico-stiintific.


In al doilea rand, din ansamblul factorilor mentionat 555c25f i in diferite lucrari numai unii sunt acceptati de catre toti economistii, o serie de factori, printre care religia, cultura, morala, forma de guvernare etc. Se impune deci o clarificare a tuturor acestor probleme. Asadar care sunt factorii cresterii economice?


Sa ne reamintim ca prin crestere economica se intelege o sporire a productiei bazata in exclusivitate pe modificarea cantitativa, si doar cantitativa, a factorilor primari sau directi ai productiei. Factorii primari ai productiei sunt, asa cum stim deja, obiectele muncii, mijloacele de munca si forta de munca sau, cum ar spune marginalistii, natura, capitalul si munca. Se cunoaste semnificatia acestor concepte. Asadar, cum s-ar putea realiza o modificare cantitativa a acestor factori care sa conduca la o sporire a productiei?

Punctul nostru de vedere este ca exista o singura cale sau o singura solutie la indemana unei tari pentru a-si extinde productia: este vorba de investitii. Numai construind intreprinderi se poate extinde productia. Mai multe intreprinderi (sau sectii) inseamna mai multe utilaje, mai multe materii prime atrase, mai multi oameni angajati si, deci, in mod normal, mai multe produse. Asadar, investitiile reprezinta, in ultima instanta, factorul principal al cresterii economice. Vom arata putin mai departe ca ele reprezinta, totodata, si un factor al dezvoltarii economice.


Investitiile au la baza doua surse principale: economiile populatiei si imprumuturile externe. Daca vrem, asadar, un spor de productie in economia unei tari, populatia tarii respective trebuie, fie sa faca economii, deci sa stranga cureaua, fie sa se imprumute cu bani de la alte tari, bani cu care sa-si cumpere apoi mai multe materii prime si energie, mai multe utilaje etc.

Imprumuturile externe, insa, presupun si ele pana la urma strangerea curelei deoarece ele trebuie rambursate si, in plus, mai trebuie platita si o dobanda. Unele tari in curs de dezvoltare care au apelat la imprumuturi externe in mod exagerat au ajuns in situatia de a nu-si mai putea achita, nu datoriile sau creditele imprumutate, ci dobanzile anuale la aceste credite, astfel ca datoriile lor sunt in crestere de la un an la altul si apasa greu pe umerii populatiei. Achitarea datoriilor impune, mai devreme sau mai tarziu, sacrificii si, ca atare, este de preferat sa nu se apeleze la credite externe decat in cazuri de forta majora si numai pentru a asigura dezvoltarea economica, nu si cresterea.


Economisirea, la randul ei, depinde de o multime de factori, printre care nivelul veniturilor populatiei, starea economiei si stabilitatea monedei, rata dobanzii la depuneri, Nivelul preturilor bunurilor de folosinta indelungata si politica creditelor de consum, valorile morale si nivelul de cultura etc.

J. M. Keynes a pus in evidenta legatura dintre nivelul veniturilor si economisire prin a sa lege psihologica fundamentala: cand cresc veniturile creste si consumul dar mai incet decat veniturile; deci creste economisirea.

In al doilea rand, se stie din experienta ca in perioadele de criza sau de instabilitate economica (inclusiv de instabilitate a monedei) oamenii nu doresc sa economiseasca ci, dimpotriva, sa scape cat mai urgent de bani.

De asemenea, atunci cand rata dobanzii la depuneri este relativ mare populatia economiseste, cand ea este mica dimpotriva. Vanzarile in rate incurajeaza economisirea, economisire facuta in speranta procurarii unor bunuri de folosinta indelungata, bunuri care nu ar putea fi procurate pe alta cale de catre cei mai multi dintre noi.

Prin urmare, o politica corespunzatoare in ceea ce priveste rata dobanzii la creditele de consum si nivelul preturilor bunurilor de folosinta indelungata poate favoriza economisirea.



In sfarsit, valorile morale sau nivelul de cultura al populatiei pot sa-si spuna si ele cuvantul in aceasta privinta. A incuraja risipa sau, dimpotriva, un trai decent, poate avea un efect pozitiv sau negativ asupra cresterii economice.

Pentru o crestere economica efectiva este nevoie ca economiile sa se transforme in investitii. Acest lucru depinde, de asemenea, de mai multi factori: rata dobanzii la credite, rata scontata a profitului (sau, cum ar spune Keynes, eficienta marginala a capitalului), evolutia preturilor si inflatia dirijata, investitiile publice, politica fiscala, stabilitatea politica etc. Cei mai multi dintre acesti factori au fost cercetati de Keynes si am avut si noi ocazia sa ne oprim asupra lor.

Doar politica fiscala si stabilitatea politica impun cateva comentarii. Politica fiscala poate intr-adevar stimula sau descuraja investitiile caci o fiscalitate ridicata lasa putine venituri la dispozitia agentilor economici pentru investitii, si invers. Nu este insa obligatoriu ca o fiscalitate redusa sa conduca la noi investitii. Beneficiarii acestor venituri rezultate dintr-o fiscalitate redusa pot da veniturilor lor alte destinatii, risipindu-le - spre exemplu - pe un trai de lux. Din acest motiv in ultimul timp se practica scutirea de impozite, sau impozite diminuate pe profituri, cu conditia investirii sumelor astfel rezultate. De asemenea, se pot percepe impozite diferentiate, in functie de situatia ramurii: acolo unde se doreste incurajarea investitiilor se pot aplica scutiri de impozite iar unde se doreste temporizarea investitiilor, sau diminuarea acestora, se pot practica impozite marite. Fiscalitatea este o parghie foarte importanta in procesul cresterii economice.

Stabilitatea politica este o conditie a investitiilor si, deci, a cresterii economice, deoarece nimeni nu risca sa investeasca in conditii de instabilitate politica din moment ce nu stie ce se poate intampla cu bunurile sale, rezultate in urma investitiilor.


Toti acesti factori, care incurajeaza economiile si stimuleaza investitiile sunt, insa, factori indirecti ai cresterii economice, factorii directi fiind economiile si investitiile. In incheierea acestor randuri se impune o precizare: sa nu se confunde factorii productiei cu factorii cresterii productiei, deci cu factorii cresterii economice. Factorii productiei sunt factorii prin intermediul carora are loc productia sau, altfel spus, factorii fara de care productia nu poate avea loc. Este vorba de obiectele muncii, de mijloacele de munca si de forta de munca sau, in limbajul marginalistilor, de munca, de natura si de capital. Factorii cresterii productiei sunt factorii care permit sporirea volumului materiilor prime ce vor fi prelucrate, a volumului de utilaje cu care va avea loc prelucrarea si a numarului celor care vor asigura prelucrarea. Toate acestea inseamna, insa, investitii.


Dezvoltarea economica este conceputa de noi ca o sporire a productiei bazata in exclusivitate pe modificarea calitativa a acelorasi factori primari sau directi ai productiei: obiectele muncii, mijloacele de munca si forta de munca. Sa mai precizam ca o modificare a raporturilor cantitative dintre factorii primari sau directi ai productiei nu poate avea loc, de regula, fara o modificare calitativa, cel putin a unora dintre ei.

Asadar, pe ce se bazeaza dezvoltarea economica? Care sunt factorii acesteia? In primul rand tot pe investitii intrucat o modificare calitativa a unuia sau altuia din factorii productiei nu poate fi conceputa fara investitii: a imbunatatii calitatea materiilor prime sau a utilajelor, a modifica tehnologiile de fabricatie in sensul de a le face mai performante, a ridica nivelul general de pregatire a fortei de munca pentru a o face apta sa lucreze cu aceste utilaje, sau sa le perfectioneze, sunt tot atatea cai prin intermediul carora putem obtine sporirea productiei. Toate aceste cai presupun, insa investitii care reprezinta, asadar, factorul principal, si in cazul dezvoltarii economice. Tinand seama de faptul ca investitiile depind, la randul lor, in primul rand de economisire, iar economisirea de o serie intreaga de alti factori, considerati mai sus drept factori ai cresterii economice, ei pot fi considerati acum, totodata, si factori ai dezvoltarii economice.

Daca, insa, in cazul cresterii economice investitiile vizau sporirea cantitatii factorilor primari ai productiei, in cazul dezvoltarii banii se indreapta in special spre achizitionarea tehnicii de varf, spre perfectionarea nivelului de pregatire a fortei de munca etc. In acest sens, economistii vorbesc despre cercetare. despre progres tehnic si despre invatamant ca despre factorii cei mai importanti (in momentul de fata) ai cresterii si dezvoltarii economice. intr-adevar, nu se poate contesta faptul ca ei reprezinta factorii cei mai importanti, dar nu ai cresterii, ci ai dezvoltarii economice.



Progresul tehnic impulsioneaza dezvoltarea intrucat el presupune ameliorarea performantelor tehnice ale utilajelor existente, introducerea in productie a unor utilaje noi, cu caracteristici tehnice si economice superioare in raport cu cele ale utilajelor vechi, introducerea unor tehnologii noi de fabricatia s.a.m.d. Pentru toate acestea este nevoie de bani sau de investitii, in schimb ele conduc la cresterea productivitatii muncii, la reducerea numarului de personal dintr-o ramura sau alta, la reducerea consumurilor de materii prime si energie, la reducerea costurilor si, in final, la cresterea generala a eficientei economice.

Progresul tehnic la randul lui presupune o bogata activitate de cercetare deci, investitii in aceasta ramura de activitate. Desigur, tehnicile sau tehnologiile varf pot fi procurate si din import dar acest lucru nu se obtine cu bani mai putini ci, de regula, mai multi. in plus, cercetarea proprie contribuie la acumularea de cunostinte si experienta in acest domeniu, ridicand astfel gradul general de pregatire si indemanare al unui popor.


Una este sa stii sa produci diferite categorii de bunuri cu unelte sau utilaje inventate de altii si cu totul altceva inseamna sa stii sa produci si sa inventezi unelte noi. Fara aceasta din urma nu poti aspira la un nivel de dezvoltare si de civilizatie la care au ajuns tarile dezvoltate. Tehnica de varf poate fi valorificata foarte bine si peste hotare. Iata pentru ce cercetatorii merita sa fie stimulati cu salarii corespunzatoare si nu alungati spre alte tari prin salarii de mizerie.

Din cele aratate mai sus rezulta ca invatamantul este, si el, unul din factorii cei mai importanti ai dezvoltarii economice. Fara invatamant sau fara o pregatire corespunzatoare a fortei de munca nu se poate face nici cercetare stiintifica si nici nu vom avea manageri priceputi care sa stie sa organizeze activitatea si sa aplice in productie cu costuri minime rezultatele cercetarii. In al doilea rand, oricata tehnica s-ar importa si oricat de performanta ar fi aceasta, daca nu ai in tara specialisti care s-o puna in functiune, sau care sa stie s-o exploateze corespunzator rezultatele nu vor fi pe masura eforturilor (inclusiv investitionale) facute.


Pregatirea fortei de munca trebuie orientata spre cerintele practicii si spre cele ale cercetarii stiintifice. Masura in care invatamantul este organizat corespunzator se poate vedea in rezultatele obtinute in productie si, mai ales, in cercetarea stiintifica. imbunatatirea acestor rezultate are la baza deci perfectionarea invatamantului, iar apoi a organizarii sau a conducerii intregii activitati economico-sociale.

Asadar, a investi in cercetare si in invatamant reprezinta calea principala pentru dezvoltarea economica a unei tari. In acest sens s-a constatat ca tarile dezvoltate aloca pentru cercetare aproximativ 3-5 % din venitul lor national in timp ce tarile in curs de dezvoltare numai in jur de 1%. Cam aceleasi procente sunt date si pentru invatamant. Se vede deci ca toti factorii care contribuie la economisire sau la constituirea fondurilor de investitii sunt, in acelasi timp, nu numai factori ai cresterii economice dar si ai dezvoltarii. Si intrucat alocarea banilor pentru cercetare si invatamant se face in primul rand prin buget, rolul unei conceptii si a unei legislatii sanatoase in aceasta privinta devine covarsitor.]




Olah Gheorghe Macroeconomie- Editura Treira, Oradea 1997, pag. 61-65, 71-75






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact