StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » istoria economiei
Trimite articolul prin email Economia romaneasca in perioada primului razboi mondial (1914 – 1918) : Istoria economiei Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Economia romaneasca in perioada primului razboi mondial (1914 – 1918)



ECONOMIA ROMANEASCA IN PERIOADA PRIMULUI RAZBOI MONDIAL (1914 – 1918)


Economia Romaniei in perioada neutralitatii

Izbucnirea primului razboi mondial si politica de expectativa adoptata la inceput de guvernul roman au influentat profund economia tarii care nu era pregatita de razboi. In primii doi ani (1914-1916) Romania a pastrat o atitudine de neutralitate armata. Tara noastra a intrat in razboi la 15/28 august 1916, de partea Antantei (Franta, Imperiul Britanic, Imperiul Rus), care ii recunostea revendicarile nationale legitime. Participarea ei a durat pina la incheierea razboiului, produsa la 11 noiembrie 1918, cind Germania a semnat armistitiul.




Desi s-a mentinut neutra in primii doi ani, Romania a resimtit, de la inceput, o puternica influenta a starii de razboi asupra vietii sale economice. Legaturile economice normale cu alte state au fost perturbate, sau intrerupte, ceea ce a avut multiple repercursiuni asupra tuturor ramurilor de activitate. Pe de alta parte, Romania nu putea ramine indiferenta sau inactiva fata de perspectiva iminenta a intrarii in razboi pentru infaptuirea idealului national, ci trebuia sa ia anumite masuri de pregatire si in domeniul economic.

Pregatirile militare facute de Romania dupa izbucnirea razboiului mondial au luat agriculturii multa forta de munca, taranimea constituind principala sursa din care era formata armata. Din acest motiv puterea de productie a majoritatii gospodariilor taranesti a scazut, grabind procesul de ruinare a multora dintre ele. In ceea ce priveste culturile agricole, caracteristice sunt productia de grau si cea de porumb.

In industrie, ramurile care isi exportau produsele – cum erau industria moraritului, industria petrolului si industria forestiera – au fost rupte de pietele de desfacere, si, ca urmare, au trebuit sa-si reduca productia, concediind si o parte din personal. Ramurile ce importau materia prima o obtineau acum cu greu sau nu mai puteau sa o obtina. In ceea ce priveste masinile, utilajele si piesele de schimb pe care toate industriile le adusesera din afara, acestea nu mai puteau fi aduse din import, datorita restrictiilor si intreruperii cailor de comunicatii provocate de razboi. In aceste conditii preturile la aceste produse – aflate in stocuri – au inceput sa creasca vertiginos. Treptat lipsa respectivelor produse s-a accentuat.

Intreruperea legaturilor cu exteriorul crea mari greutati, deoarece Romaniei ii lipseau o gramada de ramuri cheie ale industriei care sa produca pentru aparare. Pentru fabricarea unor materiale de razboi existau in tara doar trei intreprinderi specializate: Arsenalul Armatei, Pirotehnica Cotroceni si Pulberia Dudesti, dar care nu aveau o dotare tehnica moderna si nici o productie suficienta. Inzestrarea armatei – dupa cum s-a constatat printr-o revizie generala facuta de oficialitati in august-decembrie 1914 – nu era suficienta, nu numai in ce priveste mijloacele moderne de lupta (avioane, artilerie gr 545f53f ea, artilerie de munte), ci si cele “clasice”, cum erau pustile, mitralierele, tunurile si munitia pentru ele.

In situatia existenta guvernul a luat masurile pe care le-a crezut posibile in aceste conditii. In aprilie 1915 a fost creata “Comisia tehnica industriala”, avind ca sarcina sa plaseze comenzi pentru armata in industriile existente. Comisia avea un caracter consultativ. In noiembrie 1915 ea a fost inlocuita cu “Directia generala a munitiilor”, creata ca organ de decizie in Ministerul de razboi. In fruntea ei a fost numit inginerul Anghel Saligny, profesor la Scoala Politehnica. Conform programului minimal intocmit, urmau sa se produca in tara 30% din materialele necesare armatei (ceea ce nu s-a reusit). Restul se preconiza sa fie acoperit din import. Dar, atita vreme cit Romania raminea neutra, importul se lovea de greutati insurmontabile. N-au lipsit, din pacate, nici cazuri in care o serie de industriasi se aratau interesati mai ales in incasarea banilor pentru comenzi si mai putin de calitatea livrarilor.

In primul moment al izbucnirii razboiului mondial, in iulie 1914, sub motivul ca trebuiau constituite in tara rezervele necesare de produse alimentare si de materii prime, guvernul a interzis exportul a numeoase produse, singura cereala ramasa libera la export fiind porumbul. Totodata insa, guvernul si-a rezervat dreptul ca, de la caz la caz, ministrul de finante sa poata acorda permise de export pentru produse interzise.

Comertul exterior al Romaniei in anii neutralitatii a intimpinat mari greutati si piedici, mai ales dupa ce Turcia a inchis – in septembrie 1914 – strimtorile. Comertul nostru pe cale maritima era astfel total strangulat. In plus, am fost nevoiti sa vindem, in 1915, peste trei sferturi din produse in tarile Puterilor Centrale. Regimul comertului exterior al Romaniei a fost modificat in citeva rinduri, ajungindu-se, pina la urma, la stabilirea unor taxe de export platibile in aur (la porumb, faina de porumb si fasole).

Pentru a-i feri pe exportatorii romani de pierderi, guvernul Romaniei a infiintat in octombrie 1915 “Comisiunea centrala pentru vinzarea si exportul cerealelor si derivatelor”. Comisia avea atributii cu caracter de monopol de stat. Ea stabilea cantitatile necesare consumului intern, preturi maximale in interior si preturi minimale la export. Exportul de cereale se putea face numai prin intermediul comisiei. In felul acesta exportatorii romani de cereale reuseau sa faca front comun impotriva organismelor similare ce luasera fiinta in Germania, Austria si Ungaria si care cautau sa cumpere produsele agricole romanesti la preturi cit mai mici. Tratand centralizat prin intermediul comisiei, exportatorii romani evitau acest pericol. Au fost incheiate, in aceste conditii, doua contracte generale pentru vinzari de cereale catre Puterile Centrale si unul cu Anglia. Acesta din urma a avut insa ca scop impiedicarea aprovizionarii inamicului, cerealele cumparate de englezi neavind pe unde sa fie transportate.

Alte doua organisme de acelasi tip au mai fost “Comisia pentru exportul vinului” si “Comisia pentru import”, aceasta din urma avind ca sarcina sa procure materiale deficitare prin import in compensatie.

Exportul de petrol a scazut simtitor, datorita reducerii productiei. Germania exercita presiuni sa-i vindem petrol; s-a incheiat chiar o conventie prin care, pentru fiecare vagon de benzina, Germania se angaja sa livreze un vagon cu munitii sau cu medicamente. In ansamblu, intre 1913 si 1915, volumul fizic al exportului romanesc a scazut de peste 3 ori, iar al importului de aproape 5 ori. Valoric, insa, el a crescut, datorita umflarii preturilor, provocata de conjunctura de razboi.

In comertul interior, datorita reducerii importului si a prioritatii acordate productiei pentru nevoi militare, o serie de produse industriale a inceput sa se gaseasca mai greu si sa fie vinduta la preturi de specula. Cererea mare de produse agricole peste granita genera o tendinta de stocare si de crestere a preturilor si pe piata interna.

In aceasta situatie, la 24 noiembrie 1914 a fost adoptata o lege a masurilor exceptionale, in virtutea careia – din aprilie 1915 – au inceput sa fie stabilite preturi maximale – la articolele de prima necesitate. Cum insa aceste preturi erau revizuite periodic, cu care prilej erau de regula majorate, efectul acestei masuri a fost foarte redus, neputind impiedica scumpirea traiului, scumpire resimtita cel mai greu de masele muncitoare ale populatiei.



Insemnate afaceri in domeniul exportului au facut in aceasta perioada bancile din Romania care aveau capital german sau austro-ungar. Acestea, cumparau din Romania produse la preturi derizorii, pe care le exportau apoi pe credit liber, sau pe baza de permis, la preturi de doua trei ori mai mari in Germania si Austro-Ungaria.

Revenirea la politica libertatii exportului de cereale s-a facut in august 1915, ca urmare a recoltei foarte bune din acel an.

Desi in aceasta perioada cantitatea de petrol exportata a inregistrat o scadere, totusi afacerile cu petrol au fost foarte rentabile.

In anii neutralitatii bugetul a avut inca un caracter excedentar. Se remarca totusi, o crestere a presiunii fiscale. S-au contractat de catre stat si imprumuturi interne de la B.N.R. (in suma totala de 400 milioane lei), precum si unele imprumuturi secrete (in Anglia si Italia) pentru armament. Circulatia monetara a crescut de peste trei ori din 1913 pina in 1916 (de la 437 milioane lei la 1452 milioane lei). Fara sa fie inca inflatie, o crestere atit de mare intr-un interval atit de scurt anunta, totusi inceputul unui proces inflationist ce avea sa se amplifice in anii urmatori.

Pregatirile militare facute de guvern in perioada neutralitatii armate au dus la cresterea cheltuielilor bugetare ale statului. In conditiile in care industriasii si capitalul strain care investeau se bucurau de o scutire masiva de impozite, iar negustorii si bancile practicau  evaziunea fiscala, principala sursa a veniturilor statului erau impozitele indirecte suportate in cea mai mare parte de salariati si tarani. Tot pentru a acoperi cheltuielile statului acum au sporit cu 50% taxele pe alcool, a crescut pretul tutunului si hartiei de tigarete, precum si tarifele la calea ferata.

Intrucat impozitele percepute nu acopereau cererile de fonduri pentru cheltuielile militare, guvernul a recurs la un sir de imprumuturi interne si externe. O parte insemnata din aceste imprumuturi au fost facute la B.N.R.  De asemenea, datoria publica a crescut prin imprumuturile contractate in Italia si Anglia.

Economia Romaniei in perioada neutralitatii s-a caracterizat si prin dezorganizarea crescanda a circulatiei monetare. Un rol insemnat in dezvoltarea inflatiei l-a avut faptul ca in aceasta perioada circulatia interna a marfurilor de consum civil a inregistrat o scadere insemnata : o parte din industrie in loc sa lucreze pentru populatie lucra pentru armata, alte ramuri sufereau de lipsa de materii prime si de aceea si-au redus productia si, in fine, importul de produse pentru populatie a scazut extrem de mult. In aceste conditii generale, preturile articolelor industriale de larg consum si cele ale articolelor alimentare provenite din import au crescut vertiginos.

Ca urmare, anii 1914-1916 s-au remarcat printr-o agravare a saracirii taranilor si a locuitorilor de la orase si o inrautatire a conditiilor de trai. A crescut numarul somerilor, a inceput sa fie prelungita ziua de lucru a salariatilor si sa se reduca salariile. Produse precum zaharul, untdelemnul, orezul, sapunul devenisera in mare masura inaccesibile maselor. Insasi ziarele recunosteau faptul ca mizeria in randurile largi ale taranimii luase proportii neobisnuit de mari.


Situatia economica a Romaniei in timpul participarii la razboi

Romania a intrat in razboi in august 1916, contra Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria).  La 15/28 august 1916 armata romana trece Carpatii in Transilvania, dupa ce in ziua precedenta Romania declarase razboi Austro-Ungariei. Intampinata cu bucurie de populatie, ea inainteaza timp de o luna de zile, dupa care, sub presiunea fortelor inamice, intarite cu 40 de divizii aduse de pe frontul de vest, este nevoita sa se retraga dind batalii succesive. Ofensiva inamica a putut fi oprita numai la portile Moldovei, pe linia Galati – Namoloasa – Focsani. Partea de sud a tarii (Oltenia, Muntenia, Dobrogea) – reprezentind circa doua treimi din teritoriul ei – a cazut sub ocupatia Puterilor Centrale. Guvernul, administratia si o parte din populatia civila s-au refugiat in Moldova, unde a fost organizata rezistenta nationala impotriva invadatorilor, care planuiau sa desfiinteze Romania ca stat. Refacindu-si potentialul in citeva luni, primind si sprijin din partea aliatilor, armata romana a inscris in istoria patriei stralucitele victorii din vara anului 1917 de la Marasti, Marasesti si Oituz. Planurile Puterilor Centrale au fost astfel zadarnicite.

Teritoriul vremelnic ocupat a fost supus de cotropitori unui jaf vast si sistematic, sprijinit pe un regim de teroare impotriva populatiei, care nu putea fi decit ostila ocupantilor. Ei au instalat o “Administratie militara in Romania”, condusa de un guvernator militar. In cadrul acestei administratii a fost creat “statul major economic” (“Wirtschaftstaab”) organizat pe sectii – dupa resursele principale existente aici – si care avea ca sarcina “sa ingrijeasca din rasputeri de a se ridica din Romania tot ceea ce putea fi ridicat”. Aceasta politica a fost tradusa in practica cu toata energia in timpul celor 708 zile (aproape doi ani) cit a durat regimul de ocupatie.

In domeniul industriei au fost jefuite masinile si utilajele din unele ramuri si trimise in Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Turcia. Cantitatea totala s-a cifrat la aproape 60.000 de tone. Puterile Centrale isi dezvaluiau astfel, inca o data, ostilitatea fata de dezvoltarea industriala a Romaniei, pe care vroiau sa o transforme intr-o anexa agrara si de materii prime. Au fost jefuite si “exportate” (fara echivalent) mari cantitati de produse petroliere (circa 1,2 milioane tone), lemn (peste 200.000 tone), sare, alcool, tutun, chimicale si diverse alte produse, in afara de cele consumate pe loc de armata de ocupatie sau de trupele aflate in trecere.



Ocupantii au cautat sa puna in functiune unele industrii, de ale caror produse aveau nevoie: minele de carbuni, pirita, salinele, unele fabrici metalurgice, fabricile de hirtie, fabrica de zahar Chitila, fabrica de bere Bragadiru, fabrici de conserve si marmelada, mori si un numar mare de alte intreprinderi. Industriei petroliere i s-a acordat o atentie speciala, ocupantii cautind sa redreseze productia pentru a o putea jefui. Terenurile petroliere ale statului si cele care au apartinut capitalistilor din tarile Antantei au fost preluate de societati germane, in frunte cu “Steaua Romana”. Ocupantii au procedat si la refacerea transporturilor, atit pentru nevoile lor militare, cit si pentru a putea trimite peste granita bunurile jefuite. Obligind populatia la munca fortata, ocupantii au demontat conducta de petrol ce mergea spre Constanta si au construit alta, spre Giurgiu, de unde puteau trimite petrolul pe Dunare spre tarile lor.

In domeniul agriculturii ocupantii au avut doua obiective principale:

a) sa expedieze in tarile lor stocurile de cereale si furaje gasite in Romania

b) sa asigure recolta viitoare, astfel ca tara noastra “sa fie mentinuta ca grinar al Puterilor Centrale”.

Pentru lucrarea pamintului au fost obligate la munca toate persoanele capabile de lucru intre 14 si 60 de ani, folosindu-se si prizonierii de razboi.

Cu prilejul evacuarii in Moldova, slabiciunile regimului au iesit la iveala cu o forta deosebita. In loc sa se preocupe de averea tarii, de aprovizionare, de necesitatile populatiei si ale armatei, autoritatile s-au preocupat in primul rand, de transportarea familiilor celor bogati. Retragerea a fost insotita de distrugeri sistematice de instalatii, constructii, utilaje industriale, rezerve de combustibil si alimente.

Exista o mare lipsa de combustibil. Pentru acoperirea nevoilor au fost luate unele masuri in vederea sporirii extractiei de carbuni si petrol in zona ramasa libera. Dar, aceste sporuri abia acopereau nevoile de combustibil ale cailor ferate, ale armatei si intreprinderilor industriale. In aceste conditii, exploatarea padurilor din Molodova a luat o amploare deosebita, fondul silvic fiind supus unor taieri extraordinare.

Pentru jefuirea Romaniei ocupantii au folosit si circulatia monetara. Odata cu ocuparea Bucurestilor, “Banca generala romana” (banca cu capital german) a primit sarcina sa emita bani de hirtie, asa-numitii “lei noi”. Se pretindea ca acesti lei de ocupatie erau emisi pe baza unui “depozit de numerar” aflat la “Banca Imperiului German” din Berlin, depozit care, bineinteles, era fictiv. Au fost emisi in total 2.114.000.000 “lei noi”. Ei au fost folositi la “plata” produselor cumparate de ocupanti, la “plata” salariilor, ca si pentru efectuarea altor operatiuni. Putind fi tipariti la discretie, ei serveau in realitate ca instrument de jaf, reprezentind si o incalcare a atributelor suverane ale Romaniei. Jaful si teroarea practicate de ocupanti au stirnit lupta si rezistenta populatiei.

In cursul retragerii au trebuit sa fie distruse – din ratiuni militare – o serie de obiective economice, sonde si instalatii petroliere, intreprinderi, cai ferate si poduri, depozite de combustibil, cereale si alimente etc. spre a nu cadea in miinile inamicului. Pentru necesitatile razboiului, au fost rechizitionate vite si mijloace de transport, iar in locul barbatilor plecati pe front a trebuit ca o mare parte din munci sa fie prestata de femei, copii si batrini.

In Moldova, in urma retragerii era o mare aglomeratie. La populatia locala se adaugau peste 2.000.000 de soldati romani si rusi, citeva sute de mii de refugiati, plus internatii si prizonierii. Dar resursele Moldovei – mai slab dezvoltate si industrial – nu erau suficiente pentru a satisface toate nevoile militare si de consum civil.

In industrie se resimtea, in primul rind, o mare lipsa de combustibil. De aceea a fost intensificata, cit s-a putut, extractia de carbune si petrol. Pentru acoperirea, fie si partiala, a deficitului de combustibil, s-a recurs la intensificarea exploatarii fondului forestier si la producerea de carbuni din lemn (mangal). Cu incepere din 1917 guvernul a promis ca “exploatarea padurilor sa se faca fara observarea legilor silvice”. Situatia exceptionala cerea masuri exceptionale.

In industria prelucratoare dificultatile veneau din insuficienta lor dezvoltare, ca si lipsa acuta – in afara de combustibil – a materiilor prime. De exemplu, necesarul zilnic de faina si malai era de 320 vagoane, dar morile din Moldova nu puteau macina decit 200-250 de vagoane. Ca remediu, s-a propus importul din Rusia a cantitatilor deficitare, instalarea de mori mobile si punerea in functiune a instalatiilor evacuate din Muntenia. Se resimtea, de asemenea, lipsa metalului si a unor materii prime agricole.

Situatia agriculturii se inrautatise mult atat din cauza mobilizarii barbatilor, cat si din cauza faptului ca unele dintre judetele agricole ale Moldovei se aflau chiar in zona frontului, ceea ce impiedica desfasurarea muncilor agricole si insemna suportarea a numeroase si masive distrugeri.

In domeniul finantelor publice, razboiul a adus o mare dezorganizare In anii 196 – 1918 bugetele au inregistrat mai deficite. Pentru acoperirea lor guvernul a facut noi imprumuturi la Banca Nationala, in suma totala de 1,2 miliarde lei aflate in circulatie in anul 1918 si care urmau sa fie achitate dupa razboi. Toate acestea, conjugate cu o mare reducere a circulatiei marfurilor, au dus la o puternica depreciere a leului si la dezvoltarea crescinda a inflatiei (care avea sa se declanseze, insa, din plin dupa terminarea razboiului).



Circulatia monetara a fost si ea grav afectata de razboi. Cand trupele romane au fost nevoite sa se retraga, iar inamicul a inceput sa ocupe partea de sud a tarii, guvernul roman a depus la Moscova, la 21 decembrie 1916, tezaurul Bancii Nationale. Guvernul Rusiei garanta conservarea si restituirea in intregime a tezaurului catre Romania. Dar, din tot tezaurul depus la Moscova, Romaniei nu i s-au mai restituit decat tilurile de renta si documentele, in 1936, iar dupa al doilea razboi mondial doar closca cu puii si colectiile de monede vechi. Restul a ramas nerestituit.

Regimul introdus de autoritatile militare ocupante a fost un regim de exploatare economica a Romaniei. Totusi, ocupantii, in propriul lor interes, au trebuit sa se ocupe de unele industrii pentru acoperirea nevoilor militare. Este vorba despre industria prelucratoare de combustibil, de industria alimentara, de cateva intreprinderi metalurgice, de atelierele cailor ferate etc.

Situatia economica precara a fost si mai mult amplificata prin emisiunea de catre ocupanti a asa-numitilor « lei noi ». Astfel, dupa ce au sechestrat sediul de la Bucuresti al B.N.R., comandamentul german a dat Bancii Generale Romane, veche banca cu capital german, dreptul de a emite bani de hartie, obligand populatia sa-i accepte. Cu aceste bilete lipsite de valoare ocupantii « plateau » marfurile luate din Romania, cumparau actiuni, mine etc. Circuland alaturi de biletele B.N.R., leii de hartie emisi de Banaca Generala au dezorganizat profund circulatia monetara, dand inflatiei proportii necunoscute vreodata mai inainte in tara noastra.

In timp ce marea parte a populatiei a avut de indurat suferinte si pagube enorme, au existat si o suma de profitori care au obtinut mari castiguri in perioada razboiului. Aceste castiguri au fost dobandite nu numai in comert, unde specula cu produsele de stricta necesitate capatase proportii nemaiintalnite, dar si in speculatiile cu titluri de valoare, in sectorul bancar, in cel industrial etc.

La toate acestea s-a adaugat si faptul ca in decembrie 1917 – prin iesirea Rusiei din razboi – Romania s-a aflat in imposibilitate de a tine piept singura armatelor Puterii Centrale. Ea a fost constrinsa, ca urmare, sa incheie armistitiu (9 decembrie 1917 la Focsani), iar apoi o pace separata (7 mai 1918 la Bucuresti). Trebuie insa spus ca Romania n-a sanctionat, pina la urma, aceasta pace de jaf, iar in noiembrie 1918 a intrat din nou in razboi impotriva Puterilor Centrale.

Exploatarea crunta si distrugerile uriase la care a fost supusa Romania in anii razboiului au facut ca economia sa ajunga intr-o situatie catastrofala. Razboiul rapise sute de mii de oameni, precum si bogatiile anilor de belsug, tot ceea ce crease munca romaneasca in ultimii 50 de ani. 


Economia regiunilor romanesti aflate sub dominatia imperiilor straine, in perioada primului razboi mondial


Banatul, Crisana, Maramuresul, Transilvania si Bucovina aflate sub stapanirea habsburgica, precum si Basarabia aflata sub dominatia tarista, au fost supuse regimului economiei de razboi inca de la inceputurile conflagratiei mondiale in 1914. Peste tot resursele umane, materiale si financiare au inceput sa fie mobilizate in interesul frontului.

Romanii au fost trimisi pe cele mai diferite fronturi, iar acestia fiind in cea mai mare parte tarani, satele au fost lipsite de forta de munca. In plus, deoarece nevoile de animale si de hrana ale armatei erau mari, multe gospodarii taranesti au ramas fara animale. Drept urmare, suprafata cultivata s-a redus, iar toate acestea au influentat negativ productia agricola. Productia la grau, porumb, cartofi, sfecla de zahar era sub nivelul dinaintea razboiului.

Razboiul si-a pus amprenta si pe industrie. Inca din anul 1914, in Transilvania au fost militarizate minele de carbuni, cele de minereuri de fier, uzinele siderurgice si metalurgice, fabricile de conserve, de tabacarie, de pielarie si incaltaminte, de stofa si postavuri etc. Productia era preluata pentru armata iar populatiei i se lasa numai partea care depasea nevoile autoritatilor militare.

In ceea ce priveste situatia salariatilor, indeosebi a muncitorilor, a ajuns in timpul razboiului dintre cele mai grele. Munca barbatilor a fost in mare parte inlocuita cu cea a femeilor, tinerilor si copiilor, iar ziua de lucru era prelungita. La sfarsitul anului 1917, salariul mediu reprezenta doar 65% din minimul de existenta.

La fel stateau lucrurile si in Basarabia. Suprafata cultivata a scazut, iar fiscalitatea, politicile de preturi, greutatile provocate de razboi au condus la slabirea continua a celor mai multe gospodarii taranesti.

Trepat, pe masura desfasurarii razboiului mondial, inflatia a inceput sa faca ravagii si in Basarabia. La randul lor, cheltuielile militare crescande au determinat o masiva sporire a impozitelor. Practic, fiscalitatea a crescut de peste patru ori.  Cheltuielile pentru sanatate si cultura s-au redus drastic, iar produsele pentru populatie se scumpeau mereu. Saracirea majoritatii populatiei se agrava. In acelasi timp insa, se constata o crestere uimitoare a castigurilor profitorilor de razboi.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact