StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » piata de capital
Trimite articolul prin email Notiunea, natura juridica si caracteristicile valorilor mobiliare : Piata de capital Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Notiunea, natura juridica si caracteristicile valorilor mobiliare



Notiunea, natura juridica si caracteristicile valorilor mobiliare


§1. Notiunea valorilor mobiliare


Valorile mobiliare sunt instrumente financiare specifice unei economii de piata, capitaliste, elementul central al pietelor de capital.




Valorile mobiliare sunt instrumentul privilegiat al capitalismului liberal , intrucit, alegind societatea in care are incredere sa investeasca, investitorul determina el insusi sectorul economic in legatura cu care considera ca trebuie sa se dezvolte. Valorile mobiliare si, in special, actiunile sunt titluri care permit in acelasi timp economisirea, dar si speculatia.

Evolutia societatilor pe actiuni a determinat si evolutia conceptului traditional de valori mobiliare. Limitat initial la actiunile si la obligatiunile emise de societatile pe actiuni, conceptul de valoare mobiliara inglobeaza in prezent din ce in ce mai multe instrumente negociabile si din ce in ce mai originale : obligatiunile convertibile in actiuni, instrumentele financiare derivate, titlurile nenumite, cum sunt titlurile participative si certificatele de investitor etc. Valorile mobiliare numite (descrise si reglementate de lege) lasa din ce in ce mai mult loc pe piata valorilor mobiliare nenumite, al caror regim juridic este fixat de societatea emitenta


§.2. Natura juridica a valorilor mobiliare


Din perspectiva notiunii de titlu de credit sau de valoare, valorile mobiliare pot fi calificate drept o specie a acestora.

Titlurile comerciale de valoare sunt instrumente specifice dreptului comercial, care incorporeaza drepturi si obligatii. Titlul de valoare este inscrisul cu valoare comerciala prin care se constata existenta unei obligatii comerciale care urmeaza a fi executata la o anumita scadenta. In acest interval de timp, creanta nu este exigibila, deoarece debitorului i se acorda un credit.

Titlurile comerciale de valoare sunt, in principiu, urmatoarele : (i) valorile mobiliare; (ii) efectele de comert (cambie, bilet la ordin, cec); (iii) titluri reprezentative ale marfurilor (conosamente, warante, recipise de depozit si, in anumite conditii, scrisoarea de trasura si factura andosabila) ; (iv) biletele de banca.

Titlurile comerciale de valoare pot fi :

- titluri ce reprezinta un drept real (denumite si titluri reprezentative ale marfurilor), adica un drept ce se valorifica asupra unui bun determinat ; intra in aceasta categorie : scrisorile de trasura, polita de incarcare, conosamentul, recipisa de depozit; cel ce este in posesia legitima a documentului se considera a fi in posesia marfurilor pentru ca depozitarul, carausul, magazionerul, capitanul vasului nu pot sa le predea decat aceluia care le prezinta titlul;

- titluri ce dau dreptul la o prestatie din partea debitorului, adica o suma de bani (titluri de renta, bilete de loterie, de banca, bonuri de tezaur, bilete la ordin, cecuri), o anumita cantitate de marfuri (ordinele in producte) sau un serviciu (documente de transport, marci postale, timbre);

- titluri de participare : actiunile, obligatiunile, certificatele de investitor

Titlurile de valoare se disting prin urmatoarele note de specificacitate : (i) incorporeaza drepturi de creanta ; (ii) confera certitudinea titlului de creanta (literalitate), adica atat existenta, cat si intinderea drepturilor posesorului legitim al titlului sunt determinate strict de mentiunile cuprinse in acel titlu ; (iii) confera autonomie creantei fata de raportul juridic fundamental.

Titlurile de valoare se caracterizeaza prin literalitate si autonomie . Literalitatea confera titlului certitiudine,  iar autonomia ii confera un caracter de izvor originar de drepturi si obligatii.

Literalitatea inseamna ca intinderea drepturilor si obligatiilor ce rezulta din titlu sunt determinate si exista numai in masura aratata prin mentiunile de pe inscris . Titulatura dreptului nu se bazeaza pe un raport intervenit cu debitorul, sau pe o succesiune de astfel de raporturi personale, ci pe proprietatea titlului.

Titlul de valoare confera certitudinea dreptului in sensul ca acest drept nu poate suferi nici o influenta din partea raportului juridic originar, care a dat nastere titlului si ca titlul nu poate fi combinat sau completat ori interpretat cu alte inscrisuri sau cu imprejurari de fapt.

In cazul titlurilor de credit, intre raportul juridic de credit si inscris legatura este indisolubila : dreptul de creanta este incorporat in titlu, dreptul de creanta constatat prin titlu confundindu-se cu dreptul de proprietate asupra titlului; dreptul de creanta nu exista fara titlu, negotium se confunda cu instrumentum probatione ; creanta nu poate fi realizata decit de catre posesorul legitim al titlului . Vointa declarata in formele prevazute de lege prevaleaza asupra vointei efective (reale), in sensul protejarii tertilor de buna credinta. Indiferent de orice culpa a declarantului, acesta suporta consecintele unei eventuale divergente intre vointa reala si cea declarata . Intre raportul juridic si inscrisul constatator exista o legatura indisolubila din chiar momentul nasterii raportului juridic. Aceasta legatura persista si ulterior pentru ca dreptul de creanta se considera a fi incorporat in titlu.

Necesitatea de a usura circulatia titlurilor si de a proteja buna credinta a dobinditorilor succesivi ai acestora a impus principiul conform caruia dobinditorul primeste un drept propriu si autonom, originar, bazat pe relatia juridica dintre drept si document (posesie). Acest drept este invulnerabil fata de exceptiile care ar fi putut sa fie opuse purtatorilor precedenti. Daca dreptul a devenit un element integrat al documentului, devine inadmisibil ca prerogativele acestui drept sa fie exercitate de altcineva decit posesorul documentului. Dreptul din titlu provine din dreptul asupra titlului . Subiect al dreptului de creanta cuprins in titlu nu este o persoana determinata, ci orice persoana care se afla la un moment dat in posesia titlului : dreptul incorporat in titlu nu este transmis, ci dobindit de fiecare data, in mod originar, in virtutea achizitionarii titlului. Ceea ce se transmite este numai conditia pentru a achizitiona dreptul. Nu se efectueaza un transfer al dreptului, adica o dobindire de drepturi derivate, ci o dobindire de drepturi originara, in care caz nu se mai poate invoca principiul nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet. Circulatia titlurilor de valoare (credit) se deosebeste de cesiunea de creanta de drept comun, in care cesionarul dobindeste creanta asa cum se gasea aceasta in patrimoniul cedentului la momentul cesiunii, acesta neputind sa-i transmita un drept mai puternic sau mai intins decit al sau . Din faptul ca titlurile de credit sunt bunuri mobile, rezulta consecinta ca nu intotdeauna proprietatea coincide cu posesia de buna credinta.

Autonomia titlului inseamna ca emitentul titlului de valoare este obligat nu in virtutea raportului juridic fundamental, originar (vanzare, imprumut etc.), ci exclusiv in virtutea semnarii titlului. Datorita acestui fapt sunt recunoscute ca valabile si titlurile de 'complezenta' semnate fara ca emitentul sa aiba o datorie preexistenta fata de posesorul titlului, iar in circulatia titlului fiecare nou posesor este considerat ca avand un drept originar, propriu, autonom si nu un drept cedat. De aceea, noului dobanditor nu-i sunt opozabile exceptiile care puteau fi opuse unuia dintre precedenti

Titlurile de valoare pot fi cedate in deplina proprietate sau constituite in garantie reala mobiliara, pentru a se obtine un credit, inainte de scadenta platii, dar chiar daca titlul circula prin mai multe maini, fiecare posesor are un drept nou, propriu, si nu un drept cedat : fiecare nou posesor devine titular al dreptului asa cum este el inscris in document, in literalitatea lui . De asemenea, titlurile de valoare pot servi la stingerea unei obligatii banesti la fel ca si biletele de banca, avand fata de acestea avantajul evitarii unei deplasari de numerar.

Intre obligatie si inscris (titlu) legatura este nu numai constitutiva, ci si permanenta. Pe de o parte, dreptul si obligatia corelativa nu se nasc decat prin consemnarea vointei subiectilor intr-un document, iar pe de alta parte dreptul nu poate fi exercitat de catre titulari decat prin posesiunea materiala a inscrisului, iar debitorul nu se poate elibera valabil decat cerand si obtinand restituirea inscrisului fara de care risca sa mai plateasca o data in mainile celui ce se va prezenta ca posesor legitim al aceluiasi inscris

Titlurile comerciale de valoare (si, in consecinta, si valorile mobiliare), dupa modul in care circula intre diferitii dobinditori, se pot clasifica in trei catagorii :

(i) titluri nominative : ele sunt platibile in favoarea unei persoane determinate, nominalizate. Ele nu pot fi transmise decat cu cooperarea debitorului, in sensul ca acesta colaboreaza la inregistrarea schimbarii titularului de drept prin substituirea titlului retras cu un altul echivalent sau prin mentinerea acelui titlu, facandu-se modificari in ceea ce priveste numele noului titular; titlurile nominative circula prin cesiune de drept comun, cu formalitatile prevazute in art.1393-1396 Cciv, formallitati care, in cazul actiunilor sau obligatiunilor, sunt inlocuite cu o formalitate de inregistrare : o mentiune facuta pe titlu, semnata de cedent si cesionar si o mentiune in registrul de actiuni si de actionari ai societatii (sau, dupa caz, de obligatiuni) ;

(ii) titluri la purtator, care sunt emise in favoarea purtatorului. Oricine detine documentul poate obtine prestatia prescrisa in titlu. Ele se transmit prin simpla predare a inscrisului ;

(iii) titluri la ordin, care sunt platibile unei persoane determinate si care se transmit prin gir scris chiar pe document. Transmisiunea se realizeaza fara concursul debitorului (nu insa si fara acordul sau). Caracterul de titlu la ordin, daca nu rezulta din lege, trebuie sa reiasa din titlu din momentul crearii lui.


Actiunile si obligatiunile emise de societatile pe actiuni sunt varietati ale titlurilor comerciale de valoare, dar acestea prezinta anumite caracteristici care le fac speciale in aceasta categorie.

Actiunile sunt calificate drept valori mobiliare, reprezentand o creanta complexa impotriva emitentului. In cazul valorilor mobiliare emise in forma dematerializata (prin inscriere in cont), titularul unei asemenea valori are un drept de creanta impotriva emitentului si intermediarului si un drept real asupra valorii reprezentate de inscrierea in contul respectiv

Actiunea, insa, ca valoare mobiliara, confera detinatorilor nu numai drepturi patrimoniale, ci si drepturi personal-nepatrimoniale (ex.: dreptul la vot). Drepturile nepatrimoniale rezultind din actiune nu se exercita asupra emitentului

Pe de alta parte, actiunii (ca de altfel, si obligatiunii) ii lipsesc cele doua caracteristici esentiale ale titlurilor de credit : autonomia si literalitatea.

Actiunea reda incomplet continutul dreptului posesorului si, ca urmare, pentru exercitiul acestuia este necesar sa se recurga in completare le prevederile actului constitutiv al societatii emitente. Jurisprudenta mai veche a dat o acceptiune mai larga conceptului de literalitate, statuand ca cerinta literalitatii este indeplinita si atunci cand titlul de valoare se refera explicit la inscrisul care asigura dreptului incorporat continutul necesar, cu conditia ca acel inscris sa fi fost obiectul publicitatii cerute de lege. Actiunea emisa de societatea comerciala se intregeste in mod necesar cu actul constitutiv al societatii emitente si in acest context s-ar putea considera ca ea invedereaza caracter literal. Actiunea nu trebuie, trebuie, totusi, confundata cu un titlu de valoare abstract, necauzal, cum este, bunaoara, cambia. Actiunea nu confera subdobanditorului autonomia juridica a dreptului pe care il incorporeaza si, ca urmare, acesta nu beneficiaza de opozabilitatea exceptiilor personale ce puteau fi invocate fata de antecesorul sau de drept care i-a transmis titlul. Actiunea este si ramane un titlu de valoare cauzal



In doctrina romaneasca s-a aratat ca numai in cazul societatii pe actiuni si al societatii in comandita pe actiuni se poate afirma ca actiunile si obligatiunile (titlurile societare) sunt, in principiu, si titluri de valoare. Dar nu orice actiune poate fi calificata drept titlu de valoare. Actiunile dematerializate, nefiind constatate printr-un inscris cu valoare comerciala care sa constituie titlul lor, nu prezinta caracteristicile esentiale ale titlului de valoare, anume : nu incorporeaza drepturi de creanta, nu pot conferi creantei autonomie fata de raportul juridic fundamental si nici certitudinea pe care i-ar da-o acesteia literalitatea. Actiunile dematerializate se inscriu in cont, dar inscrierea lor in cont nu are aceeasi semnificatie cu incorporarea in titlu, care este de esenta oricarui titlu de valoare.

Valorile mobiliare au o natura juridica complexa . La origine, valorile mobiliare sunt contracte intre un emitent si subscriitori. Dar acestea dau nastere unor drepturi care se detaseaza de contract, capatind consistenta unor bunuri, a caror existenta devine independenta de contract. In anumite cazuri, unele produse financiare sunt subscrise in favoarea unui singur titular, dar acestuia i se rezerva facultatea de a le fractiona, daca va fi cazul, intre mai multi purtatori. Produsul este la origine un efect de comert, dar cu vocatia de a deveni o valoare mobiliara.


Definitia valorilor mobiliare in dreptul comunitar european isi are sorgintea in principiul armonizarii legislatiilor nationale in domeniu, principiu ce are ca baza Tratatul de la Roma, are ca punct de plecare armonizarea notiunilor esentiale ale pietei de capital. Intre acestea, conceptul de valoare mobiliara este fundamental. De aceea, Directiva nr.79/279 privind conditiile de admitere la cota oficiala a unei burse de valori si Codul european de conduita in tranzactiile cu valori mobiliare au impus statelor membre UE si actorilor pietei de capital comunitare o definitie a valorii mobiliare. In sensul acestor izvoare de drept comunitar, notiunea de valoare mobiliara acopera « orice titlu negociabil sau susceptibil de a fi negociat pe o piata organizata ». Directiva 93/22/CEE a Consiliului Uniunii din 10.05.1993 cu privire la serviciile de investitii in domeniul valorilor mobiliare (DIS) considera ca prin valoare mobiliara se intelege “categoriile de titluri negociate in mod obisnuit pe pietele de capital, spre exemplu, titlurile de stat, actiunile, valorile negociabile permitind cumpararea de actiuni pe cale de subscriptie sau de schimb, certificatele de actiuni, actiunile emise in serie, warantele cu indice si titlurile permitind achizitionarea de asemenea obligatiuni pe cale de subscriptie”. Art.1 din aceasta Directiva considera ca sunt valori mobiliare : actiunile si alte valori asimilabile actiunilor, obligatiunile si alte titluri de creanta, negociabile pe pietele de capital precum si orice alte valori care in mod obisnuit sunt negociate permitind cumpararea de asemenea valori mobiliare pe cale de subscriptie sau de schimb ori care dau dreptul la o plata in bani, cu excluderea mijloacelor de plata.

Instantele europene au decis insa ca definitia propusa nu are efect decit in ce priveste aceasta directiva si ea nu afecteaza cu nimic diferitele definitii de instrumente financiare retinute in legislatiile nationale cu alte scopuri si, in special, in scopuri fiscale. Ca atare, definitia n-are decit valoare indicativa

Doctrina europeana considera ca prin valori mobiliare se intelege : actiuni sau alte valori mobiliare asimilabile actiunilor, certificatele reprezentative de actiuni, obligatiuni emise de entitati publice sau private, alte titluri negociabile pe pietele de capital si « orice alte valori negociate in mod obisnuit care ar permite dobindirea de astfel de titluri prin subscriptie publica sau schimb ori prin plata in numerar»

Sintetizind, se poate retine ca valorile mobiliare sunt, in dreptul comunitar, titluri ce incorporeaza creante sau drepturi personal-nepatrimoniale (denumite uneori si drepturi « politice », intrucit unele valori mobiliare dau dreptul de vot in adunarea generala a actionarilor sau a obligatarilor emitentului precum si, in anumite conditii, controlul asupra emitentului). Pentru a fi negociabile pe pietele reglementate, valorile mobiliare trebuie sa fi facut, in prelabil, obiectul unei oferte publice initiale si sa fi fost inregistrate, in prealabil, la cota bursei sau pe piata reglementata respectiva.


In mod traditional, dreptul roman nu a consacrat o reglementare anume valorilor mobiliare.  

Codul civil roman, in art. 474 (care preia dispozitiile art. 529 C.civ.fr), defineste ca bunuri mobile prin determinarea legii actiunile sau interesele in companii de finante, de comert sau de industrie, chiar si cand capitalul acestora consta in imobile.

Valorile mobiliare, ca institutie juridica, au fost introduse in circuitul juridic romanesc relativ recent. Consacrarea notiunii de „valoare mobiliara” s-a realizat prin Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori . Aceasta lege care definea valorile mobiliare ca fiind „instrumente negociabile emise in forma materiala sau evidentiate prin inscrieri in cont, care confera detinatorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului, conform legii si in conditiile specifice de emisiune a acestora”. Legea mentiona ca sunt considerate valori mobiliare : actiunile, obligatiunile, precum si instrumentele financiare derivate, sau orice alte titluri de credit, incadrate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare  in aceasta categorie

In legislatia romaneasca actuala a valorilor mobiliare, definitia valorilor mobiliare porneste de la premisa ca valorile mobiliare sunt o specie de instrumente financiare (art.2 pct.11 lit.a) din Legea nr.297/2004 privind piata de capital). Instrumentele financiare sunt genul din care face parte si specia valorilor mobiliare.

Sunt considerate valori mobiliare, conform art.2 pct.33 din Legea nr.297/2004 :

- actiunile emise de societatile comerciale si alte valori mobiliare echivalente ale acestora, negociate pe piata de capital (subl.n., Gh. P.);

- obligatiunile si alte titluri de creanta, inclusiv titlurile de stat cu o scadenta mai mare de 12 luni, negociabile pe piata de capital (subl.n., Gh. P.);

- orice alte titluri negociate in mod obisnuit (subl.n., Gh. P.), care dau dreptul de a achizitiona respectivele valori mobiliare prin subscriere sau schimb dind loc la o decontare in bani, cu exceptia instrumentelor de plata.

Prin definitii opace si confuze, art. 2 pct.33-34 din Legea nr.297/2004 imparte valorile mobiliare in titluri de capital si titluri, altele decit cele de tipul titlurilor de capital (?!!). Titlurile de capital sunt actiunile sau alte valori mobiliare asimilabile actiunilor, precum si orice alt tip de valori mobiliare, conferind dreptul de a le dobindi ca urmare a unei conversii sau a exercitarii acestui drept, in masura in care valorile din a doua categorie sunt emise de acelasi emitent sau de catre o entitate care apartine grupului din care face parte respectivul emitent. Valorile mobiliare care nu se incadreaza in aceasta prima categorie, a titlurilor de capital, fac parte … din a doua categorie. Cu toata imprecizia textului, se poate aprecia ca titlurile de capital sunt valori mobiliare de tipul actiunilor, in timp ce valorile mobiliare din a doua categorie sunt cele de tipul obligatiunilor neconvertibile in actiuni. 

Trasatura comuna a tuturor acestor titluri o reprezinta, asa cum se poate observa, negociabilitatea. Titlurile de capital sau titlurile, altele decit titlurile de capital, sunt valori mobiliare fie pentru ca sunt negociate, fie pentru ca sunt negociabile pe piata de capital. Valorile mobiliare sunt tranzactionate pe pietele reglementate, bursiere sau extrabursiere, numai dupa ce, in prealabil, au fost inregistrate, ca atare, de catre CNVM, la Oficiul pentru Evidenta Valorilor Mobiliare (OEVM), din cadrul acesteia.

Instrumentele financiare, in general, pot fi (i) valori mobiliare ; (ii) titluri de participare la organismele de plasament colectiv ; (iii) instrumente ale pietei monetare, insclusiv titluri de stat cu scadenta mai mica de un an si certificate de depozit ; (iv) contracte futures financiare, inclusiv contracte similare cu decontare finala in fonduri ; (v) contracte forward pe rata dobinzii ; (vi) swap-uri pe rata dobinzii, pe curs de schimb si pe actiuni ; (vii) optiuni pe orice instrument financiar, inclusiv contracte similare cu decontare finala in fonduri, optiuni pe curs si pe rata dobinzii ; (viii) instrumente financiare derivate pe marfuri ; (ix) orice alt instrument admis la o tranzactionare pe o piata reglementata intr-un stat membru al Uniunii Europene sau pentru care s-a facut o cerere de admitere la tranzactionare pe o astfel de piata.

Din definitia instrumentelor financiare se observa ca si in ce le priveste trasatura comuna este negociabiliatatea.


In dreptul francez contemporan, valorile mobiliare sunt definite in lege drept titluri emise de persoane juridice de drept public sau privat, transmisibile prin inscriere in cont sau prin simpla traditiune, conferind titularilor drepturi identice si acces, in mod direct sau indirect, la o parte din capitalul persoanei emitente sau la un drept de creanta cu caracter general asupra patrimoniului acesteia. Doctrina le caracterizeaza ca “titluri negociabile reprezentind drepturile, identice prin categorie, dobindite de cei care au furnizat unei persoane juridice, publice sau private, numerarul sau bunurile necesare finantarii acestora” . Valorile mobiliare reprezinta, dupa caz, fie o cotitate a capitalului persoanei juridice emitente, fie o creanta contra acesteia. Valorile mobiliare sunt considerate bunuri mobile, reprezentand o creanta impotriva emitentului . In cazul valorilor mobiliare emise in forma dematerializata, titularul unei asemenea valori are un drept de creanta impotriva emitentului si intermediarului si un drept real asupra valorii reprezentate de inscrierea in cont respectiva

In general, in dreptul francez sunt considerate valori mobiliare urmatoarele titluri de valoare : actiunile si obligatiunile societatilor comerciale, in toate variantele prevazute de lege sau statutele societatii; titlurile de credit emise de stat si de autoritatile administratiei publice centrale si locale (obligatiunile municipale); instrumentele financiare derivate, precum contractele futures si options; instrumentele negociabile cu venit fix sau variabil; titlurile de participare emise de fondurile de investitii; certificatele sau titlurile emise de diferite institutii financiare autorizate de lege.

Regimul juridic al valorilor mobiliare este reglementat in Statele Unite ale Americii prin Securities Act din 1933. Prin termenul de valori mobiliare (securities) sunt desemnate actiunile, bonurile de trezorerie, obligatiunile (bonds), certificatele de interes sau de participare la impartirea profitului, contractele de investitii, certificatele de depozit, certificatele de garantii si, in general, orice interes sau instrument, impreuna desemnate ca valori mobiliare sau orice certificat de interes sau de participare, conferind dreptul de a subscrie sau de a cumpara, cu privire la oricare dintre acestea (Securities Act 1933, titlul I, Definitii, sectiunea 2(1). Doctrina americana fundamenteaza regimul juridic al valorilor mobiliare pe functia principala a acestora de instrument financiar/investitional. Valorile mobiliare (securities) sunt considerate instrumente care confera detinatorilor lor drepturi de proprietate in cadrul unei societati, cum sunt actiunile, sau care evidentiaza relatia dintre un creditor si o entitate de stat, ori un emitent societate comerciala, cum este cazul obligatiunilor, ori care confera un drept de propietate special, cum este in cazul options -urilor sau warrant-elor



In Marea Britanie, regimul juridic general aplicabil valorilor mobiliare este reglementat in Companies Act din 1985, modificata in 2000 , in Public Offers of Securities Regulation (POSR) din 1995 si in Financial Services Act din 1986. Valorile mobiliare emise de societatile listate, sunt reglementate in Financial Services Act din 1986, completat prin Financial Services and Markets Act 2000 . Conform dispozitiilor din Companies Act, societatile comerciale pot fi private (echivalentul societatii de tip inchis din dreptul roman) sau publice (echivalentul societatii emitente dde valori mobiliare din dreptul roman). Caracterul de privat sau public al acestora este dat de modul in care aceste societati isi constituie capitalul social, cu sau fara apel la public. Companiile care fac apel la publicul investitor pot emite actiuni oferite, de regula, spre vanzare, in vederea dobandirii lor de catre public, actiunile respectivelor societati putand intra sau nu in categoria celor listate la bursa sau a celor necotate (nelistate), tranzactionate pe pietele neorganizate, precum Unlisted Securities Market ori Alternative Investment Market. Actiunile emise de societatile publice sunt considerate valori mobiliare (securities).


§3. Caracteristicile valorilor mobiliare


Valorile mobiliare sunt, in principal :

(i) titluri care reprezinta drepturi susceptibile de a produce venituri, fie pentru ca titularul acestora este actionar (venitul este variabil, sub forma de dividend), fie pentru ca acesta este creditor (venitul este, in general, fix, sub forma de dobinda) al persoanei juridice emitente ; din acest punct de vedere, valorile mobiliare sunt opuse biletelor de banca si efectelor de comert, care reprezinta o suma de bani, dar care nu produc dobinzi

(ii) titluri negociabile, putind fi transmise sau transferate dupa procedeele de drept comercial si nu dupa procedura greoaie si ineficace a cesiunii de creanta ;

(iii) titluri fungibile, intrucit in cadrul unei singure emisiuni, valorile mobiliare au o singura valoare nominala, confera aceleasi drepturi si impun acelasi obligatii ; un titlu valoareaza alt titlu (titlurile sunt intersanjabile) ; fungibilitatea este caracteristica valorilor mobiliare de a putea fi cotate in bursa ; caracterul fungibil al valorilor mobiliare face ca, in cazul unui portofoliu de actiuni, acesta sa fie considerat o universalitate de fapt ;

(iv) titluri care reprezinta drepturi mobiliare incorporale ; chiar daca societatea poseda imobile, actionarii nu sunt coproprietari ai acestora, intrucit societatea emitenta este proprietar al acestora ; titularii   de valori mobiliare emise de societate nu au decit un drept personal mobiliar (drept de creanta) contra societatii ; pe de alta parte, valorile mobiliare nu au, in general, existenta materiala : ele rezulta din inscrierea in cont, tinut de catre persoana juridica emitenta sau de catre un intermediar abilitat  ; ca orice drept incorporal, valorile mobiliare sunt susceptibile nu numai de proprietate, dar si de uzufruct, indiviziune, garantie reala mobiliara, imprumut etc. ; in schimb, un titlu dematerializat nu poate face oiectul unui depozit, intrucit nu sunt susceptibile de posesie.

Datorita principiului dematerializarii, titlurile la purtator sunt o categorie care intra treptat in desuetudine . Titlurile dematerializate nu sunt susceptibile de posesie, nu se mai incorporeaza intr-un inscris, valabilitatea lor depinzind de inscrierea intr-un cont prin intermediul societatii de registru. Titlurile dematerializate, de aceea, nu mai pot fi caracterizate drept bunuri mobile corporale . Transmiterea titlurilor dematerializate nu mai opereaza prin simpla traditiune, ci prin ordine in piata, operate de intermediari. Garantia asupra acestor titluri nu mai presupune posesia, ci se realizeaza printr-o inscriere in registru.

Valorile mobiliare sunt emise, in principal, in forma dematerializata (prin inscriere in cont), iar ctiunile dematerializate pot fi numai actiuni nominative Acestea circula pe baza unor operatiuni electronice efectuate pe calculator, pe baza unor programe (soft) speciale. Atit emisiunea, cit si transferurile acestor actiuni sunt inregistrate intr-un registru de actiuni independent, care opereaza mentiunile pe baza documentelor primite, in cazul operatiunilor obisnuite, de la societatile de intermediere care le-au efectuat in numele clientilor lor, iar in cazul tranzactiilor directe sau exceptate de la tranzactionare pe piata organizata, de la persoanele anume desemnate prin lege.

Instructiunile CNVM nr 2/1996 cu privire la emiterea de actiuni in forma dematerializata, au impus, “in vederea asigurarii protectiei investitorilor [subl.n., Gh. P.]”, emiterea de catre societatile listate de “actiuni exclusiv in forma dematerializata, evidentiate prin inscriere in cont”. La Bursa de Valori Bucuresti (BVB) sunt tranzactionabile, totusi, si actiuni la purtator, pe un segment special si restrins al BVB. Actiunile la purtator nu pot fi emise, conform legislatiei noastre, decit in forma materializata. Tarile care au o experienta indelungata in piete de capital au folosit si folosesc inca ambele sisteme de evidentiere a actiunilor, mai ales datorita traditiei si spectaculozitatii (cel mai bun exemplu este Bursa din New York), tendinta fiind insa de dematerializare a valorilor mobiliare. Actualul sistem de tranzactionare adoptat de BVB face practic imposibila tranzactionarea la bursa a actiunilor la purtator, desi regulamentele bursei nu le exclud. De altfel, tendinta bursei este de a se apropia cit mai mult de sistemul de tranzactionare al pietelor over-the-counter (OTC), care este un sistem bazat pe transferuri electronice, prin retele de calculatoare si care necesita dematerializarea valorilor mobiliare. In fine, actiunile la purtator nu identifica in nici un fel actionarul, de unde imposibilitatea de a aplica regulile relative la grupul de actionari care actioneaza in mod concertat si cele relative la depasirile de prag.

Initial, cand valorile mobiliare erau emise numai in forma materializata, certificatele de valori mobiliare erau realmente mutate de la o firma de brokeraj la alta dupa incheierea tranzactiei, firma de borkeraj pastrand certificatele la sediu, laolalta cu cele proprii, pentru facilitarea unor astfel de transferuri, ca si pentru diferitele tipuri de operatii, cum ar fi controlul dividendelor. Atat valorile mobiliare ale clientului, cat si cele ale firmei erau tinute la sediu in seifuri, denumite «vaults». Pe masura ce volumul tranzactiilor a crescut, livrarea propriu-zisa a devenit in unele cazuri aproape imposibila. Cu toate ca mai exista cazuri in care se mai practica livrarea fizica a actiunilor tranzactionate, aceasta metoda isi dovedeste din plin nefunctionalitatea in conditiile unei piete caracterizate prin celeritate si volum mare de tranzactii.

Valorile mobiliare apartinand clientilor, sunt inregistrate in numele firmelor (in custodie), atat din motive de usurinta a transferurilor (reducerea costurilor), cat si din ratiunea ca adevaratii proprietari (beneficial owners) sa nu poata fi intotdeauna identificati






G. Ripert, Les aspects juridiques du capitalisme moderne, n°.54 et s., Paris, 1951. Referindu-se la valorile mobiliare, ca institutii tipice ale unei economii capitaliste, Georges Ripert constata: “Le droit a cree des titres representant des droits et a donne a chaque actionnaire la propriete de son titre[…]. Ainsi a ete cree la propriete des valeurs mobilieres, miracle de la multiplication de la propriete individuelle. Chacun de ceux qui a un droit dans la societe - personne morale enferme son droit  dans un titre negociable et a ainsi le sentiment de la propriete. La propriete du titre correspond au sentiment de l’excellence du droit privatif. Juridiquement l’actionaire est considere comme un associe […]. La possession de son titre lui donne la satisfaction de la juissance exclusive et de la transmissibilite qui caracterise la propriete” [s.n., G.P]. A se vedea : G. Ripert, Les forces creatrices du droit, Libraire Generale de Droit et de Jurisprudence – LGDJ, Paris, 1955, no.93, p.240, citat de Francois Guy Trebulle, these, Paris I – Pantheon – Sorbonne, 1999, L’emission de valeurs mobilieres par les societes par actions en droit francais.

Y. Guyon, Droit des affaires. Droit commercial general et Societes, tome 1, 8e edition, Editura Economica, Paris, 1994, p.758. Legea din 14 dec. 1985 permite societatilor sa fixeze liber drepturile atasate valorilor mobiliare pe care le emit.

Petru Patrascanu, in Drept comercial. Cambia si biletul la ordin, Ed. All, Bucuresti, 1994, p.3 – 4, considera ca scrisoarea de trasura este un titlu reprezentativ al marfii si ca factura este un titlu de credit aparent, deoarece uneori este destinata sa circule cu formele admise pentru titlurile de credit, respectiv, prin gir (contractul de factoring este un argument al acestei asertiuni).

In sensul ca titlurile de participare la fondurile deschise sunt valori mobiliare “atipice” a se vedea : D.A. Popescu, Contractul de societate, ed. Lumina Lex, 1996,p.139 ; pentru o opinie contrara, a se vedea : C.Paun, Eseu privind clasificarea grupurilor de societati, I, in RDC nr.2/1994. Conform acestei din urma opinii, titlul de participare reprezinta o detinere de capital in activele nete ale unui fond deschis de investitii, emis in forma nominativa si netransferabil, conferind detinatorilor drepturi si obligatii egale. Aceste inscrisuri incorporeaza drepturile si obligatiile asociatilor, asemanator actiunilor, partilor sociale sau de interes ale societatilor comerciale, dar societatile civile nu emit astfel de „valori mobiliare”, ce incorporeaza drepturile si obligatiile aferente calitatii de asociat. Certificatul de proprietate emis in baza primei legi a privatizarii (Legea nr.58/1991) a fost considerat un titlu de valoare mobiliara la purtator care reprezenta o participare indiviza la acel FPP care l-a emis a titularului sau ; a se vedea, in acest sens, Veronica Gruzinscki, Procedura de privatizare a societatilor comerciale mici prin vanzarea de actiuni, in RDC nr.6/1993, p.76, precum si Virgil Ogrean, Aspecte critice la adresa procedurii standard de privatizare a societatilor comerciale, in RDC 7-8/1997, p.127-138.

A se vedea M.N.Costin, Mircea N. Costin, Titlul societar ca varietate a titlului de valoare, cu speciala privire la actiuni, RDC 3/1998, p.40-51.

Tudor Popescu, Dreptul comertului international, Bucuresti, 1976, p.414

I.Turcu, Contracte si operatiuni bancare, Lumina Lex, Bucuresti, 1994, p.12

Petru Patrascanu, op.cit., p.5

P.Patrascanu, op.cit., p.6



P.Patrascanu, op.cit., p.7

Petru Patrascanu, op.cit., p.2

A se vedea si P.V.Patrascanu, Titlurile de credit si importanta lor in comertul international. Studii si cercetari juridice, 1973, p.230

I.Rucareanu, Curs de drept. Elemente de drept civil si comercial comparat, Bucuresti, 1980, p.333

S.Ionescu, P.Demetrescu, I.L.Georgescu, Noua reglementare privind titlurile de credi, cit. de Vasile Luha, Trasaturi generale ale titlurilor de credit, in RDC nr.7-8/1998, p.161

G.Ripert, R.Roblot, Traite de droit commercial, 13e edition, tome 2, Librairie Generale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 1992, p.44

Sorin David, Horatiu Dumitru, Principiile fundamentale care guverneaza reglementarile aplicabile pietei valorilor mobiliare, I, in RDC 7-8/1996, p.31

Mircea N. Costin, loc.cit., RDC nr.3/1998, p.49

Mircea N.Costin, loc.cit., in RDC nr.3/1998, p.49

B. Oppetit, La notion de valeur mobilière: Rev. Banque et droit, n°. spéc. L’Europe et le droit, 1991, 4. A. Reygrobellet, La notion de valeur mobilière, thèse Paris II, 1995.

JOCE L 66/16.03.1979, p.2. Directiva citata a introdus un nou concept, acela de “instrument financiar”, care a inlocuit conceptul francez traditional de valoare mobiliara. Notiunea de instrument financiar se divide in titluri de capital si titluri de creanta (datorie).

Aceasta directiva a fost introdusa in dreptul francez prin Legea nr.96-597 din 2.07.1996 privind modernizarea activitatilor financiare.

Conform Directivei 79/279, statele pot exclude din categoria valorilor mobiliare titlurile de participare la OPCVM si titlurile de stat sau municipale.

Viviane de Beaufort, Les OPA en Europe, Economica, Paris, 2001, p.10.

Aparitia valorilor mobiliare in dreptul romanesc a fost prefigurata de unele reglementari premergatoare Legii nr.52/1994, fiind consacrate prin aceasta din urma lege. Termenul de titlu de valoare a fost introdus prin HG nr. 552/1992 privind circulatia titlurilor de valoare. Acest act normativ a fost abrogat ulterior de OG nr. 18/1993 privind reglementarea tranzactiilor nebursiere cu valori mobiliare si organizarea unor institutii de intermediere. Notiunea de valori mobiliare a fost pentru prima oara definita prin acest al doilea act normativ, la capitolul I, art. 2, lit. a). La randul sau, si acest al doilea act normativ a fost abrogat prin aparitia primei legi care a avut ca obiect de reglementare valorile mobiliare si bursele de valori, respectiv Legea nr. 52 din 1994.

Definitia legala, in mod gresit nu mentiona cine pot fi emitentii de valori mobiliare, si nu mentiona ca, deosebit de drepturile patrimoniale, detinatorilor de valori mobiliare le revin si unele obligatii corelative si ca unele valori mobiliare (cum ar fi actiunile) confera titularului si drepturi nepatrimoniale, si nu numai drepturi patrimoniale. De asemenea, nu erau definite instrumentele financiare derivate (precum nu exista o enumerare cel putin exemplificativa a acestora). Pentru amanunte, a se vedea H. Dumitru, S, David, Principiile….

Legea franceza privind organismele de plasament colectiv, nr. 88-1201 din 23 decembrie 1988.

A se vedea : Y. Guyon, op.cit., p.745; in acelasi sens, Ph. Merle, Droit commercial. Societes commerciales, 4e edition, Editura Dalloz, Paris, 1994, p.252.

Vezi Ph.Merle, op.cit., p.252; Y.Guyon, op.cit., p.749.

G.Ripert, R.Roblot, Traite de droit commercial, 13e edition, tome 2, Librairie Generale de Droit et de Jurisprudence (LGDJ), Paris, 1992, p.44.

A se vedea si G.Ripert, R.Roblot, op.cit., p.5-12.

A se vedea John Downes, Jordan Elliot Goodman, Finance & Investment Handbook, p.575.

A se vedea Butterworth Company Law Handbook, 14th edition, I-IV.

A se vedea Butterworth Company Law Handbook, 14th edition, part II.

« Actiunea este o valoare reala, circulanta, libera, ne-exigibila si, in consecinta, nesupusa inconvenientelor unei monede de credit (dar avind, totusi, proprietatile esentiale ale acesteia) », asa cum considera I.Turcu, in Contracte si operatiuni bancare, Lumina Lex, Bucuresti, 1994, p.125, care-i citeaza pe R.Rodiere, Droit commercial, Dalloz, 1975, p.3-5 si pe T.R.Popescu, Dreptul comertului international, Ed. Did. si Pedag., Bucuresti, 1976, p.414-415.

Dematerializarea valorilor mobiliare a fost impusa in Franta prin Legea din 30 dec. 1981 si de Decr. din 2 mai 1983.

In Franta, actiunile necotate la bursa nu pot fi la purtator, conform Legii din 30 dec. 1981. La Bursa de Valori Bucuresti (BVB), actiunile la purtator sunt tranzactionabile doar pe un segment special si restrins al BVB.

Y. Guyon, op.cit., p. 763.

A se vedea si Simona Fatu, Piata romaneasca de capital, privita din interior, Editura Vox, 1998.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact