SISTEME MONETARE NATIONALE

Continutul si rolul sistemelor monetare nationale

Clasificarea sistemelor monetare

Continutul si rolul sistemelor monetare nationale

Sistemul monetar national reprezinta ansamblul normelor legale si al institutiilor care reglementeaza, organizeaza si supravegheaza fluxurile monetare dintr-o tara.

Aparitia sistemelor monetare este plasata in antichitate. Odata cu formarea statelor independente, acestea au inceput sa-si asume roluri monetare, adica rolul de a defini unitatea monetara nationala si de a stabili paritatea. Politica monetara a unui stat, determinata de conditiile aparte din tara respectiva, impune existenta unui sistem monetar national unic. Prin urmare, sistemele monetare nationale au anumite trasaturi generale, dar se si particularizeaza in functie de specificul national, de conditiile de dezvoltare si de perioada parcursa.

In linii mari, se poate spune ca un sistem monetar are urmatoarele componente:

1. Metalul monetar; reprezinta metalul din care este confectionata unitatea monetara nationala. Sistemele monetare care au la baza o moneda confectionata dintr-un metal pretios (aur sau argint) se numesc sisteme metaliste. De-a lungul timpului au existat doua tipuri de sisteme metaliste:

a.       Sisteme monometaliste;

b.      Sisteme bimetaliste.

1. Sistemele monometaliste au imbracat doua forme

Monometalismul-aur (gold standard);

Monometalismul-argint (silver standard).

2. Sistemul bimetalist consta in circulatia simultana a monedei nationale, confectionata atat din aur, cat si din argint.

In timp, legatura dintre sistemele monetare si metalele pretioase s-a pierdut. Principalele momente ale procesului istoric de demonetizare a metalelor pretioase au fost:

- primul razboi mondial, cand s-a sistat baterea monedelor din metal pretios si convertibilitatea bancnotelor in aur;

- anul 1971, cand s-a sistat convertibilitatea in aur a dolarului SUA;

- anul 1973, cand s-a realizat trecerea de la cursurile fixe la cele flotante;

- anul 1978, cand s-a adoptat al doilea amendament la statutul FMI, prin care tarile membre renuntau la a-si defini monedele nationale printr-o cantitate de metal pretios.

2. Unitatea monetara este baza sistemului monetar national si este caracterizata de doua elemente:
1. Valoarea paritara, care s-a definit in mod diferit de-a lungul timpului, dupa cum urmeaza:

- cantitatea de metal pretios pe care o reprezinta o unitate monetara, in perioada sistemelor metaliste;

- cantitatea de DST pe care o reprezinta o unitate monetara. DST (Drepturile Speciale de Tragere, eng. Special Drawing Rights - SDRs) reprezinta o moneda internationala emisa de Fondul Monetar International incepand cu anul 1969. DST este o moneda cos si nu are reprezentare fizica ;

- cantitatea de valuta pe care o reprezinta o unitate monetara nationala.

b. Paritatea reprezinta raportul valorilor paritare a doua monede. Prin urmare, in functie de modul in care era definita valoarea paritara, a existat:

- paritate metalica, in perioada in care functionau etaloanele bazate pe aur si argint;

- paritate la DST

- paritate valutara

3. Baterea si circulatia monedelor metalice

Primele sisteme monetare se caracterizau prin baterea si circulatia monedelor metalice cu valoare intrinseca (din aur si/sau argint) si ulterior fara valoare intrinseca (din metale sau aliaje comune). Monedele cu valoare intrinseca (deplina) aveau o valoare care corespundea cu valoarea metalului din care erau confectionate. De exemplu, daca un dolar SUA avea un continut de 1,5 g. aur, moneda de 10 USD cantarea 15 g. aur.

Pentru monedele cu valoare deplina era specifica baterea libera, ceea ce insemna dreptul oricarei persoane de a prezenta la monetaria statului metalul sub forma de lingouri, pentru a-l transforma in moneda-aur, contra unui comision stabilit procentual din valoarea metalului pretios.

Monetarizarea libera, ca si libera tezaurizare, asigurau astfel adaptarea spontana a cantitatii de bani in circulatie la necesitatile economiei reale. In timp insa, cantitatile de metal pretios extras au ramas mult in urma fata de amplificarea schimburilor. Baterea monedelor fara valoare integrala a fost asadar determinata de ratiuni tehnice. Astfel, circulatia monedelor din aur si argint s-a redus treptat, incepand cu primul razboi mondial, pana a disparut complet, in prezent existand doar monede confectionate din metale obisnuite.

4. Emisiunea si circulatia bancnotelor

Insuficienta metalului monetar, greutatile aparute in utilizarea lui pentru satisfacerea nevoilor de schimb, care au luat o mare amploare odata cu noile descoperiri geografice si cu dezvoltarea productiei de marfuri, au condus la emiterea si punerea in circulatie a banilor de hartie, adica a bancnotelor, incepand cu secolul al XVI - lea.

Acestea au fost la inceput convertibile in metal pretios (ceea ce sustinea increderea in viabilitatea lor ca instrumente de plata, schimb si economisire), iar mai apoi au devenit neconvertibile. Bancile pastrau in activ depozitul de aur, iar emisiunea de bancnote figura in pasiv ca o obligatie fata de detinatorii acestora.

Utilizarea monedei de hartie (moneda-semn sau moneda cu valoare simbolica) in locul monedei de aur sau argint a marcat un moment decisiv in evolutia monedei si a sistemelor monetare. Astfel, a avut loc treptat retragerea din circulatie a monedei cu valoare intrinseca in depozitele bancii emitente de bancnote, iar acestea din urma, impreuna cu moneda scripturala, au preluat treptat functiile monetare detinute anterior de monedele metalice.

Emisiunea de bancnote constituie in prezent privilegiul unei singure banci, numita Banca Nationala sau Banca de Emisiune, in timp ce la momentul aparitiei lor, orice banca putea emite bancnote.

5. Emisiunea si circulatia monedei scripturale se realizeaza in principal prin sistemul bancar. Creatia de moneda scripturala se face sub impulsul agentilor economici non-bancari (firme, populatie si stat) care solicita imprumuturi bancilor sau din initiativa bancilor in sine, prin politica lor de credite. Poate avea ca suport scontarea cambiilor si a biletelor la ordin, achizitia de devize etc.

In economiile de azi, multiplicarea masei monetare se datoreaza in principal cresterii monedei scripturale, prin mecanismul acordarii creditelor (loans make deposits).

Multiplicarea masei monetare prin credit este franata de obligativitatea constituirii rezervelor minime obligatorii de catre bancile comerciale. Rezervele minime obligatorii reprezinta suma constituita de catre bancile din sistem, sub forma de depozit la Banca Nationala si se calculeaza prin aplicarea unor cote procentuale (Yr) asupra depozitelor in lei si in valuta atrase de bancile comerciale. Ea are rolul de a asigura o lichiditate minima bancilor comerciale pentru acoperirea situatiilor neprevazute.

Considerand ca nimeni nu retrage bani din sistemul bancar, masa monetara se poate multiplica, datorita mecanismului acordarii creditelor, de 1/Y_r ori.

De exemplu, daca cota de rezerva minima obligatorie Y_r =10%, masa monetara se va multiplica de 10 ori. Raportul 1/ Y_r se numeste multiplicatorul creditului (credit multiplier) si se noteaza cu M_c.

M_c .

Astfel, expansiunea masei monetare (ΔM) devine:

ΔM M_c x D₀

unde D₀ este depunerea initiala.

In realitate insa, exista un coeficient de retragere a banilor din sistemul bancar, care se numeste coeficient de fuga (notat cu N).

Cu cat coeficientul de fuga - N este mai mare, cu atat expansiunea masei monetare prin intermediul creditului este mai mica. Daca luam in considerare acest coeficient, expansiunea masei monetare - ΔM va avea urmatoarea formula:

Aplicatie:

La banca X se constituie un depozit primar de moneda centrala in valoare de 500.000 u.m. Nivelul ratei de rezerva minima obligatorie este de 20%, iar valoarea "coeficientului de fuga" este de 10%. In aceste conditii, sa se calculeze volumul maxim al creditelor ce se pot acorda pe baza depozitului initial (expansiunea masei monetare).

= 1.785.714 u.m.

Clasificarea sistemelor monetare

A. Sistemele metaliste;

B.     Sisteme nemetaliste.

A.     Sistemele metaliste pot fi:

A_1. Sisteme bimetaliste;

A_2.  Sisteme monometaliste (monometalism-aur si monometalism-argint).

A_1. Sistemele bimetaliste se caracterizau prin baterea monedei nationale si circulatia ei, atat sub forma de monede de aur, cat si sub forma de monede din argint. Bimetalismul, ca sistem, a avut o serie de insuficiente, sesizate inca de la inceput, asa cum vom prezenta in cele ce urmeaza.

In functie de modalitatea de stabilire a raportului valoric dintre cele doua metale, bimetalismul a cunoscut trei variante:

- bimetalismul integral;

- bimetalismul paralel;

- bimetalismul partial.

a. Bimetalismul integral se caracteriza prin urmatoarele trasaturi:

- statul fixa prin lege un raport de schimb de 1 parte aur la 15,5 parti argint, pentru mentinerea unui raport oficial de schimb in circulatia monedelor;

- baterea monedelor din ambele metale era nelimitata, monedele avand putere liberatorie egala. Acest sistem prezenta avantajul ca asigura o cantitate suficienta de moneda pentru nevoile de schimb si in acelasi timp dezavantajul ca raportul de schimb oficial nu putea fi respectat pe piata, unde cele doua metale erau tratate ca marfuri. Astfel, daca cresteau dificultatile de obtinere a unuia dintre metale, raportul comercial varia substantial fata de raportul legal fix.

De exemplu, daca argintul devenea mai abundent pe piata, pretul lui in raport cu aurul scadea si raportul de piata devenea de exemplu 1/16,5, adica pentru 1 kg. aur se puteau obtine la schimb 16,5 kg. argint. In aceste conditii, detinatorii de aur nu mai aveau interes sa-l utilizeze ca moneda, ci il vindeau pe piata, obtinand in schimbul lui mai mult argint. Aurul tindea astfel sa paraseasca circulatia monetara si devenea o marfa. Fenomenul se numeste legea lui Gresham - "moneda rea alunga moneda buna" (bad money drives out good).

Aurul si argintul au fost, pe rand, cand moneda buna, cand moneda rea, ceea ce a determinat autoritatile tarilor cu sisteme bimetaliste sa renunte la acest sistem si sa adopte monometalismul-aur.

Bimetalismul integral a aparut in 1716, in Marea Britanie (Anglia) si s-a renuntat la el un secol mai tarziu. In Franta s-a instituit in 1803 si a fost abandonat in 1876. In Romania, bimetalismul introdus in 1867 stabilea un raport de 1 kg. aur la 14,3 kg. argint. In 1890, el a fost inlocuit cu monometalismul-aur.

b. Bimetalismul paralel se caracteriza prin aceea ca raportul de valoare dintre cele doua metale monetare era liber. Legea prevedea ca moneda putea fi confectionata, ca si in prima varianta, din ambele metale. Monedele de argint si de aur circulau independent, dupa valoarea lor proprie, avand putere liberatorie nelimitata. Marfurile aveau doua randuri de preturi, in aur si in argint. Aceasta varianta de bimetalism s-a practicat in Germania.

c. Bimetalismul partial (schiop) s-a caracterizat prin:

- moneda etalon era batuta in aur, in mod nelimitat;

- argintul era folosit atat la baterea monedei etalon, pe baza unui raport de valoare stabilit prin lege, cat si la baterea de moneda divizionara, care se gasea in alt raport valoric fata de moneda etalon, avand o putere liberatorie limitata. Tipul clasic de bimetalism schiop a fost cel adoptat de Uniunea Monetara Latina.

Tranzitia de la bimetalism la monometalism s-a facut mai intai in Anglia, in 1818. SUA a trecut la monometalismul-aur in 1900. La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, monometalismul-aur se introdusese in majoritatea tarilor.

A₂  Sistemele monometaliste

In cadrul acestor sisteme, rolul de metal monetar era indeplinit de aur - Gold Standard sau de argint - Silver Standard, cel mai raspandit fiind monometalismul-aur.

Etalonul aur s-a impus asupra bimetalismului la sfarsitul secolului XIX, ca expresie a dezvoltarii capitalismului la scara mondiala. Acest sistem a raspuns necesitatilor dezvoltarii schimbului de marfuri si circulatiei monetare, intarind sistemul de credit si amplificand relatiile internationale.

Inconvenientele majore ale sistemului bazat pe etalonul aur au fost urmatoarele:

- cantitatea de aur existenta era insuficienta in raport cu nevoile economiei;

- daca pretul aurului crestea, crestea si valoarea monedei confectionata din acest metal, adica puterea ei de cumparare, fara legatura insa cu evolutiile din plan economic;

- variatiile pretului metalului galben, datorate variatiilor de productivitate sau dificultatilor de extractie, puteau genera perturbari serioase ale activitatii economice.

Monometalismul-aur a imbracat trei forme:

a. Monometalismul de tip aur-moneda (Gold Specie Standard);

b. Monometalismul de tip aur-lingouri (Gold Bullion Standard);

c. Monometalismul de tip aur-devize (Gold Exchange Standard).

a. Monometalismul de tip aur-moneda a reprezentat forma clasica a monometalismului-aur, in care baterea si circulatia monedelor din metal pretios era nelimitata.

Principalele sale caracteristici erau:

- stabilirea prin lege a continutului in aur al unitatii monetare nationale;

- baterea libera a monedelor de aur, fiecare cetatean avand dreptul sa predea monetariei statului o cantitate de aur brut si sa obtina in schimb un numar corespunzator de monede. Reglarea cantitatii de moneda din economie se putea face, fie prin baterea suplimentara de moneda, fie prin tezaurizarea acesteia;

- convertibilitatea libera si nelimitata a bancnotelor in monede de aur (realizandu-se astfel echivalenta intre valoarea nominala a bancnotelor si valoarea intrinseca a monedelor de aur corespunzatoare), la un pret fix;

- aurul indeplinea functiile de masura a valorii bunurilor si serviciilor, mijloc de rezerva si de schimb, precum si de instrument de plata, atat pe plan intern, cat si pe plan international.

Avand un continut in aur stabilit de fiecare stat in mod suveran, monedele nationale se schimbau unele pe altele la un curs oficial, stabilit in functie de paritatea monetara.

Acest etalon a fost adoptat de Anglia in 1818, de celelalte tari europene dupa 1870, iar de SUA in anul 1900. Romania a trecut la monometalismul aur-moneda  in 1890.

Sistemul a functionat relativ bine pana la primul razboi mondial, cand a inceput sa-si atinga limitele. Insuficienta cantitatii de aur in raport cu volumul de bunuri si servicii din ce in ce mai mare, a adus la abandonarea lui dupa primul razboi mondial. Statele Unite au renuntat ultimele la monometalismul-aur, in 1923.

b. Monometalismul de tip aur-lingouri

Aceasta varianta a monometalismului-aur a avut o perioada scurta de existenta intre cele doua razboaie mondiale.

Dupa primul razboi mondial, din cauza dereglarilor aparute in sistemul etalonului aur-moneda, unele tari ca Anglia si Franta au adoptat sistemul aur-lingouri, prin care s-a renuntat la punerea in circulatie a aurului sub forma de moneda efectiva, aceasta ramanand in depozitele Bancii Centrale, sub forma de lingouri, ca acoperire a semnelor monetare puse in circulatie, confectionate din diverse aliaje si din hartie (bancnote).

Bancnotele nu aveau insa acoperire in aur decat in proportie de 30 - 40%, spre deosebire de etalonul aur-moneda, in cadrul caruia bancnotele erau acoperite in proportie de 100%.

Dezavantajul major al sistemului era ca nu se puteau converti decat sumele care aveau cel putin valoarea unui lingou aur (1 lingou standard = 400 uncii = 11,34 kg. aur, 1 uncie = 28,35 g.) si din acest motiv a fost considerat un sistem aristocratic.  

Etalonul aur-lingouri s-a dovedit o solutie de organizare monetara neviabila, limitand excesiv posibilitatile de adaptare a masei monetare. Aceasta a condus la cautarea unor solutii de depasire a rigiditatilor etalonului aur si de asigurare a capacitatii de plata necesare permanent, introducandu-se etalonul aur-devize.

c. Monometalismul de tip aur-devize

Etalonul aur-devize a fost adoptat de mai toate statele pe baza recomandarilor Conferintei Monetare Internationale de la Geneva din 1922, de a introduce alaturi de aur si monedele nationale ale unor tari dezvoltate (dolar SUA, lira sterlina, franc francez etc.), ca mijloace de rezerva si de plata internationale. In categoria devizelor, s-au adaugat treptat si toate efectele comerciale si publice exprimate in aceste monede.

Aceasta stare de lucruri a fost impusa de marile rezerve de aur detinute mai ales de SUA si Anglia, dar si de suprematia lor economica si politica, consolidata in urma primului razboi mondial. Dupa marea criza economica din anii 1929-1933, rolul lirei sterline si al francului francez a inceput insa sa scada si a crescut mult importanta dolarului.

Principalele caracteristici ale sistemului aur-devize au fost:

- definirea unitatii monetare nationale printr-o cantitate de aur sau in functie de o anumita moneda forte (hard currency), convertibila in aur;

- excluderea aurului din circulatia monetara efectiva, in care existau doar monede fara valoare intrinseca (bancnote, monede divizionare, bani scripturali);

- convertibilitatea externa a monedelor nationale, la alegerea bancii centrale, in aur sau in valute-aur, adica in mijloace de plata ale unor tari in care moneda era convertibila in mod legal si practic in aur, la un curs oficial;

- detinerea unor rezerve internationale, compuse atat din aur si valute de rezerva, cat si din alte active.

Istoria etalonului aur-devize dovedeste ca acesta a favorizat starea de dependenta a sistemelor monetare ale tarilor mai slab dezvoltate de cele ale tarilor dezvoltate. Astfel, aurul din rezerva statului de provenienta a devizelor servea nu numai la acoperirea bancnotelor proprii, ci si a bancnotelor emise de statul care obtinea devizele. A aparut astfel posibilitatea emisiunii excesive de semne banesti si a proliferarii inflatiei. Treptat, s-au facut simtite in cadrul acestui sistem tensiuni si dezechilibre financiar-valutare interstatale.

Pentru contracararea acestor fenomene, era nevoie de un cadru juridic si institutional general, care sa reglementeze politica valutara a statelor, pe plan international. A devenit presanta necesitatea instituirii, prin negocieri si reglementari comune, a unui sistem monetar international, pentru a se impune o disciplina monetara si pentru a se fluidiza relatiile financiar-valutare pe plan mondial.

Ca urmare, in iulie 1944, la Conferinta Internationala de la Bretton - Woods (SUA), reprezentanti a 44 state au hotarat crearea celui dintai Sistem Monetar International, prin trecerea de la relatiile valutare pur bilaterale la o structura multilaterala. La aceasta conferinta, dolarul american a fost asezat in centrul sistemului nou creat, fiind considerat principala valuta internationala si moneda de raportare pentru toate celelalte monede nationale. El era definit printr-o cantitate fixa de aur - 1 USD 0,888671 g. aur. Toate celelalte monede nationale isi exprimau cursul in raport cu dolarul american si indirect le corespundea si lor o anumita cantitate de aur. Astfel, daca 1 USD 2 DEM, atunci 1 DEM 0,4443 g. aur. Asadar, nu exista o legatura directa intre aur si monedele nationale.

Stabilitatea sistemului instituit in 1944 si increderea detinatorilor de valute in functionarea lui erau alimentate de angajamentul ferm al FED[3] de a acoperi in aur, in intregime, toti dolarii emisi. Mai mult, se obliga sa ofere aur la cerere, la paritatea oficiala (35 USD/uncia), tuturor detinatorilor de bancnote americane care se prezentau cu aceasta solicitare. In acel moment, rezerva de aur a SUA era evaluata la 24 mld. USD.

In plus, s-a stabilit ca un principiu de baza ca, la nivel oficial, cursul monedelor nationale in raport cu dolarul nu putea sa varieze pe piata decat in limitele a

Ulterior, in 1971, marjele de variatie permise au fost largite la 2,25%, aparand asa numitul mecanism al "sarpelui monetar" sau "sarpelui valutar".

Figura nr. 3

Sarpele monetar

curs plafon

curs oficial

curs planseu

Cursul-planseu era valoarea oficial autorizata ca fiind cea mai scazuta ce putea fi atinsa pe piata de catre moneda unei tari in raport cu dolarul SUA, iar cursul plafon reprezenta valoarea de schimb oficial autorizata ca fiind cea mai ridicata in raport cu dolarul SUA.

Daca rata de schimb avea tendinta de a iesi din tunelul de variatie, bancile centrale aveau obligatia de a interveni pe piata valutara, prin vinderea sau cumpararea propriei monede, cu scopul readucerii ei intre limitele permise.

La acest sistem s-a renuntat definitiv in 1974. Din acel moment, aurul a devenit o marfa ca oricare alta, iar sistemele monetare folosite au fost numai sisteme nemetaliste.

Sistemele nemetaliste prezinta caracteristica eliminarii aurului sau argintului din definirea unitatii monetare nationale. Sistemele nemetaliste sunt sistemele monetare actuale, bazate pe etalonul putere de cumparare (Exchange Standard). Valoarea unei monede astazi nu mai este data de cantitatea de metal pretios care sta la baza ei, ci de cantitatea de bunuri si servicii care se poate achizitiona la momentul respectiv cu o unitate monetara. Aceste sisteme bazate pe puterea de cumparare au o flexibilitate mai mare decat sistemele metaliste si reflecta obiectivitatea valorii monedei nationale pe piata.

Expresii - cheie

Sistem monetar national

Sisteme metaliste

Sisteme nemetaliste

Valoare paritara

Etalon monetar tip aur-moneda

Etalon monetar tip aur-lingouri

Etalon monetar tip aur-devize

Paritate

Bimetalism integral,

Bimetalismul paralel

Bimetalism schiop

Monometalism-aur

Monometalism-argint

Sarpe monetar

Curs plafon si curs planseu

Coeficient de fuga

Multiplicatorul creditului

Expansiunea masei monetare

Intrebari recapitulative:

1. Ce intelegeti prin sistem monetar national? Care sunt elementele componente ale unui sistem monetar?

2. Ce intelegeti prin valoare paritara? Dar prin paritate?

3. Ce reprezinta coeficientul de fuga?

4. Care au fost caracteristicile sistemului bimetalist? Dar insuficientele lui?

5. Ce forme a cunoscut monometalismul-aur de-a lungul timpului? De ce s-a renuntat in timp la monometalismul aur?

6. Care erau trasaturile monometalismului aur-devize?

7. Prin ce se caracterizeaza sistemele monetare actuale?