Sistemul informational decizia financiara si factorii de organizare ai finatelor firmei

SISTEMUL INFORMATIONAL DECIZIA FINANCIARA SI FACTORII DE ORGANIZARE AI FINATELOR FIRMEI

SISTEMUL INFORMATIONAL FINANCIAR:

cuprinde totalitatea informatiilor care reflecta formarea, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti

principalii indicatori utilizati de sistemul informational financiar sunt:

A.        Capitalul social,Capitalul economic, Capitalul permanent, Capitalurile imprumutate

B.        Profitul si ratele de rentabilitate

C.        Valoarea adaugata

D.        Impozitul pe profit

E.         Costurile de productie, cele ale capitalurilor si preturile de vanzare.

F.         Productia fizica, Productia marfa vanduta si incasata

G.        Fondul de rulment, Volumul investitiilor in active fixe si sursele de acoperire ale acestora

DECIZIA FINANCIARA:

este o hotarare, adica un proces rational de alegere a unei linii de actiuni care se ia pe baza analizelor si informatiilor ce vizeaza activitatile cu efecte directe asupra capitalurilor:

A.        D.p.d.v al complexitatii deciziilor financiare pot fi:

Decizii curente sau operative

Decizii strategice sau de previziune

B.        D.p.d.v al competentei deciziilor financiare pot fi:

Decizii din initiativa proprie care se rezolva in cadrul compartimentului financiar.

Decizii prin aprobare care se realizeaza cu avizul organelor superioare.

FACTORII DE ORGANIZARE AI FINATELOR FIRMEI:

Bugetul

Forma de proprietate

Particularitatile procesului de productie

Metoda de conducere sau de administrare ale activitatilor firmei

Delimitarea fondurilor proprii de cele imprumutate

Delimitarea activitatii de productie de cea de investitii.

CAPITALURILE FIRMEI

Capitalurile proprii sau asa zisele fonduri proprii

Capitalurile imprumutate sau asa zisele credite

Capitalurile proprii sau asa zisele fonduri proprii

se formeaza din surse sau contributii externe sau interne;

contributiile externe cuprind aportul actionarilor sau proprietarilor si unele aporturi de la stat, colectivitati sau organisme specializare;

contributiile interne sunt surse care se degaja din capacitatea de autofinantare a firmei respective.

CONTRIBUTIILE EXTERNE:

a).      Contributiile proprietarilor

proprietarii trebuie sa angajeze un minim de aport care constituie capitalul social;

fiecare asociat in schimbul aportului sau va primi un numar de actiuni care reprezinta dreptul asupra capitalului firmei;

actiunea este un titlu de participare care confera proprietarului calitatea de actionar dandu-i dreptul la o parte proportionala din beneficiile distribuite de firma;

actiunile pot fi actiuni comune care reprezinta o asociere fara nici un fel de rezerva la valorile sau la castigurile firmei;

- actiunile preferentiale in locul dreptului de vot; ele confera o serie de privilegii:

Stabilirea nivelului dividendelor in momentul emiterii actiunilor.

Convertirea actiunilor preferentiale in actiuni comune.

actiunile mai pot fi la purtator si nominative

o alta sursa externa de formare a capitalurilor proprii o reprezinta primele si subventiile acordate de stat conform legii.

CONTRIBUTIILE INTERNE

ca sursa interna de formare a capitalurilor proprii o reprezinta profitul prin procesul de autofinantare.

MAJORAREA CAPITALULUI SI DREPTURILE DE SUBSCRIPTIE SI ATRIBUIRE ALE ACTIONARILOR SAU ASOCIATILOR.

majorarea de capital poate imbraca una din urmatoarele forme:

a).      Aporturi noi in numerar si natura.

b).      Incorporarea de rezerve.

c).      Convertirea creantelor.

d).      Fuziunea si absorbtia.

a).      Majorarea de capital prin aporturi noi in numerar:

se poate realiza prin 2 solutii de tehnica financiara:

Aport suplimentar de la actionarii vechi calculat ca raport intre cresterea de capital si numarul de actiuni respective;

Emiterea de noi actiuni la care sa poata subscrie atat vechii actionari cat si altii noi => este tehnica mai des practicata impunand fixarea pretului de emisie, ocrotirea vechilor actionari si plasarea actiunilor. Emisia de noi actiuni influenteaza asupra diluarii capitalului a beneficiului pe actiune si a diluarii puterii actionarilor.

Pentru a procura majorarea de capital social trebuie sa emita un numar de actiuni noi (N' = ca valoare cu raport dintre cresterea de capital si pretul de emisie (N)).

Capitalizarea bursiera inainte de aceasta operatiune este data de produsul dintre numarul de actiuni vechi (N)  si pretul la bursa al acestora (P).

Dupa operatiune capitalizarea bursiera devine:

C_b =

In aceste conditii o actiune va avea urmatoarea valoare:

A =

Valoarea acestei actiuni este mai mica decat pretul la bursa al vechii actiuni astfel ca apare o diferenta intre acestea care este egala cu:

D_f = P - A

Numai actionarii vechi au dreptul sa achizitioneze actiunile noi la pretul de emisie intr-un numar proportional cu titlurile care deja le detine.

Cumparatorul neactionar pentru a putea achizitiona o noua actiune va trebui mai intai sa cumpere un anumit numar de drepturi preferentiale de subscriptie de la vechii actionari si apoi sa plateasca pretul de emisie.

Relatia de calcul al dreptului de subscriptie:

D_s =

b).      Majorarea de capital prin incorporarea rezervelor

Este o operatiune fara fluxuri financiare adica nu aduce resurse financiare noi. In momentul infiintarii firmei capitalul social este egal cu produsul dintre numarul de actiuni si valoarea nominala.

Dupa infiintarea progresiva activitatea firmei genereaza beneficii din care o parte sunt puse in rezerve. Cand aceste rezerve devin importante firma procedeaza la incorporarea lor in capitalul social astfel fie ca emite noi actiuni care se impart gratuit actionarilor existenti fie sporeste valoarea nominala acelor existente.

Aceasta incorporare nu este altceva decat o operatiune contabila si juridica care transforma rezerva in capital ca urmare a hotararii AGA (Adunarii Generale a Actionarilor).

Distribuirea se face intr-un numar proportional cu cel al actiunilor vechi. Acest procedeu da nastere unui drept de atribuire pe care actionarii il pot vinde sau cumpara. Dreptul de atribuire ca si cel de subscriptie se materializeaza intr-un cont sau bon de atribuire

In cazul in care se emit actiuni noi, numarul lor se stabileste prin raportul dintre volumul rezervelor ce se vor incorpora in capital si valoarea nominala a actiunilor existente si in acest caz se calculeaza capitalizarea bursiera inainte si dupa emisiune si se stabileste apoi valoarea unei actiuni dupa incorporare.

Diferenta dintre valoarea unei actiuni la bursa si valoarea acesteia dupa emisie reprezinta valoarea dreptului de atribuire. Valoarea dreptului de atribuire se stabileste plecand de la dreptul de subscriptie in care pretul de emisie este zero (0)

Formula de calcul al dreptului de atribuire:

D_a =

Capitalurile imprumutate sau asa zisele credite

Pot fi grupate in functie de termenele de acordare sau utilizare in 3 categorii:

Imprumuturi pe termen lung

Imprumuturi pe termen mediu

Imprumuturi pe termen scurt

capitalurile imprumutate dupa destinatie pot fi grupate in 2 mari categorii:

a.         Capitaluri de imprumut ce au rolul de a finanta activele fixe 

b.         Capitaluri de imprumut ce au rolul de a finanta activele circulante

CAPITALURILE IMPRUMUTATE PE TERMEN LUNG:

Marile firme pot face apel la economiile publice prin diverse tipuri de imprumuturi pe termen lung pe baza de titluri.

imprumuturile pe termen lung pot fi grupate in urmatoarele categorii:

1. Imprumuturi obligatare

2. Imprumuturi de la organismele publice specializate

3. Imprumuturi de la stat

4. Imprumuturi de la banci: sunt acordate si pe termen lung

1. IMPRUMUTURILE OBLIGATARE:

Nevoia de capital pe termen lung a unei firme poate fi satisfacuta pe calea emisiunii de actiuni si obligatiuni.

Emisiunea de obligatiuni asigura fonduri imprumuturilor generand totodata cheltuieli pentru plata dobanzilor si pentru restituirea imprumuturilor.

Obligatiunea se caracterizeaza prin:

a.         Valoarea nominala care serveste drept baza la calculul dobanzii.

b.         O rata a dobanzii care aplicata la valoarea nominala da suma cuponului adica a dobanzilor ce vor fi platite anual.

c.          Pretul de emisie care poate fi mai mic decat valoarea nominala; aceasta diferenta purtand denumirea de prima de emisie.

d.         Pretul de rambursare care poate fi mai mare decat valoarea nominala; aceasta diferenta purtand denumirea de prima de rambursare.

Toate obligatiunile au aceeasi valoare nominala.

In economia de piata pot fi utilizate mai multe categorii de obligatiuni:

a).      OBLIGATIUNI SIMPLE SAU CLASICE

in situatia in care se procedeaza la emisiunea unui imprumut pe baza de obligatiuni firma remite fiecarui imprumutator un numar de titluri in schimbul fondurilor care ii sunt imprumutate.

imprumuturile pot fi adresate populatiei, firmelor, institutiilor sau altor creditori care dispun de economii si vor sa le plaseze eficient.

b).      OBLIGATIUNI INDEXATE

sunt denumite astfel deoarece pretul de rambursare sau dobanda variaza in functie de un indice determinat (ex: pretul de vanzare sau cifra de afaceri).

c).      OBLIGATIUNI PARTICIPANTE

aceste obligatiuni reprezinta o varianta a celor indexate caracterizandu-se prin aceea ca ele dau dreptul la o dobanda fixa si la una suplimentara indexata cu beneficiile firmei respective.

d).      OBLIGATIUNI CONVERTIBILE IN ACTIUNI:

acestea se caracterizeaza prin dreptul pe care il dau detinatorilor de a-si transforma creantele dupa amortizare in actiuni.

detinatorii de obligatiuni convertibile in actiuni sunt avantajati prin aceea ca au garantia rambursarii minime insotita de posibilitatea de a obtine un important castig deoarece valoarea reala a acestor obligatiuni urmeaza indeaproape valoarea actiunilor si poate atinge niveluri mai mari decat valoarea nominala.

e).      OBLIGATIUNI OBLIGATARE GRUPATE SAU COLECTIVE

asemenea imprumuturi pot fi acordate de anumite institutii financiare create special in folosul unui grup de intreprinderi mici si mijlocii.

f).        EURO OBLIGATIUNI

la asemenea imprumuturi apeleaza in special societatile multinationale.

acestea nu difera prea mult de imprumuturile realizate prin obligatiunile simple, convertibile sau indexate.

plasarea euro obligatiunilor se face prin intermediul unor uniuni sau grupe bancare internationale si pot fi cumparate de capitalisti care domiciliaza in diferite tari.

2. Imprumuturi de la organismele publice specializate:din motive cum sunt cele referitoare la un acces mai greu pe piata financiara sau ca sumele de care au nevoie firmele nu justifica recurgerea directa la aceasta piata este necesar sa fie create institutii de imprumuturi destinate sa largeasca sfera izvoarelor de formare a fondurilor.

Asemenea institutiilor pot interveni direct pe piata financiara permitand firmelor sa obtina indirect si pe termen lung capitaluri de imprumut.

3. Imprumuturi de la stat: prezinta interventii ale statului determinate de dificultatile pe care firmele le au in as procura capitalul de pe piata financiara.

CAPITALURILE IMPRUMUTATE PE TERMEN MEDIU

in asigurarea echilibrului financiar firmele sunt interesate sa coreleze termenul de rambursare al imprumuturilor cu durata amortizarii unor elemente de imobilizari de natura activelor fixe.

in inlocuirea acestor elemente determina necesitatea contractarii unor imprumuturi pe durate mai reduse de timp decat cele pe termen lung.

in acordarea creditelor pe termen mediu in economia de piata s-au stabilit anumite reguli:

a).      indatorarea nu trebuie sa depaseasca volumul fondurilor proprii.

b).      durata minima a imprumuturilor sa nu fie mai mica decat cea a folosintei investitiilor.

Creditele pe termen mediu sunt:

Creditul pe termen mediu propriu-zis care poate fi acordat de catre o banca sau de catre organisme specializate.

Creditul pe termen scurt prelungit poate fi acordat pentru diferite nevoi de fabricatie pentru vanzari la export sau pentru rate. Daca imprumuturile pe termen scurt au o durata de utilizare de pana la 1 an, imprumuturile pe termen scurt prelungit au o durata de peste 1 an.

Creditul leasing presupune operatiunea prin care o institutie financiara specializata cumpara la cererea unei firme bunuri pentru a le inchiria acesteia in schimbul platii unei revedente (chirie) periodice. Prin urmare firma care foloseste bunurile inchiriate nu este si proprietara lor, ea avand doar drept de folosinta pentru o perioada strict stabilita.

In contractul incheiat intre institutia financiara specializata si firma se prevede adesea posibilitatea beneficiarului de a cumpara la sfarsitul perioadei de incheiere bunuri la un pret avantajos.

Creditul de inchiriere poate fi privit si ca un mijloc suplimentar de finantare in scopul realizarii programului de investitii pentru care toate sursele firmei au fost deja folosite.

Acest credit are urmatoarele caracteristici:

1. Se incheie pe o perioada determinata in general pana la amortizarea bunului.

2. La expirarea contractului exista posibilitatea firmei de a-i inapoia proprietarului bunul sau cumpararea acestuia la valoarea reziduala din contract, fie posibilitatea reinnoirii contractului.

Din punct de vedere financiar acest credit prezinta avantajul ca in raport ca cu creditul obisnuit da posibilitatea firmei de a-si procura capitalul fix de care are nevoie, in plus se pot obtine si unele avantaje fiscale.

Din punct de vedere economic angajamentele de credit in leasing sunt datorii pe termen mijlociu sau lung.

CAPITALURILE IMPRUMUTATE PE TERMEN SCURT

se acorda pe o durata de 1 an de zile si au rolul de a permite firmei sa-si finanteze operatiunile de exploatare si de comercializare a activelor circulante.

PIATA CAPITALURILOR - POSIBILITATE DE FINANTARE EXTERNA A FIRMEI

firma care doreste sa-si procure resurse din afara are posibilitatea de a se adresa si pietei de capital.

aceasta permite confruntarea intre cererea si oferta de moneda si cuprinde piata financiara si piata monetara.

piata financiara este formata din 2 piete complementare: piata principala si piata secundara.

piata principala este cea pe care se emit obligatiuni si actiuni adica titluri cu valoare care colecteaza moneda.

piata secundara se refera la bursa de valori si ea reprezinta un loc de schimbare a activelor financiare formate pe o piata principala.

PIATA PRINCIPALA

PIATA FINANCIARA

PIATA DE CAPITAL

PIATA SECUNDARA

PIATA MONETARA

PIATA FINANCIARA

este o piata a capitalurilor acordate pe termene lungi care reprezinta ansamblul ofertelor si cererilor de fonduri pentru subscriptiile la capitalul social prin actiuni si subscriptiile la capitalul imprumutat prin obligatiuni.

piata financiara are rolul de a pune in legatura detinatorii de economii cu agentii economici care au nevoie de resurse financiare pe o durata indelungata.

ea cuprinde banci, organisme financiare specializate, burse de valori mobiliare, companiile de asigurari si notari.

BANCILE SI ORGANISMELE FINANCIARE SPECIALIZATE:

au rolul nu numai de a plasa in public titlurile de valoare ci si acela de a subscrie la formarea capitalului firmelor.

bursa de valori mobiliare cuprinde mai multe piete printre care cele mai importante sunt piata in numerar si piata la termen.

in cadrul pietei in numerar contravaloarea titlurilor cumparate este achitata in aceeasi zi pe cand cea din cadrul pietei la termen contravaloarea titlurilor cumparate este achitata la un termen stabilit intre cumparator si vanzator.

PIATA MONETARA

este o piata unde se acorda imprumuturi de capitaluri pe termene scurte.

ea este reprezentata de banci si institutii financiare specializate  care negociaza imprumuturile de capitaluri disponibile pentru termene scurte.

bancile si organismele financiare care acorda credite firmelor trebuie sa respecte anumite proceduri:

a).      ele trebuie sa pastreze la Banca Nationala unele rezerve calculate pentru banci pe baza depunerilor care le au, iar pentru organismele financiare specializate pe baza imprumuturilor acordate.

b).      ele au nevoie la randul lor de refinantare care poate fi realizata cu ajutorul altor institutii ce detin lichiditati.

c).      daca refinantare mai sus amintita nu este posibila Banca Nationala acorda acestora credite cu dobanda de interventie fixate de ea.

COSTURILE CAPITALURILOR

costul capitalurilor imprumutate este dobanda, iar costul capitalurilor proprii este dividendul.

dobanda in suma absoluta depinde de marimea capitalului dat cu imprumut, de durata plasamentului si de rata acestuia; rata care reprezinta venitul unei sume de 100 lei pe o perioada de 1 an.

formula de calcul este urmatoarea:

D =

D = suma (masa) totala a dobanzii

t = durata (timpul) cat e plasat

r = rata dobanzii

in conditiile in care timpul pentru care se acorda imprumutul este exprimat in luni relatia de calcul a dobanzii este:

D =

in cazul in care timpul de acordare a imprumutului este exprimat in zile formula de calcul este:

D =

Dobanda este de 2 feluri:

dobanda simpla (ca in cazurile anterioare)

dobanda compusa

D = C_d - C_i

C_d = capitalurile dobandite la sfarsitul anilor

C_i = reprezinta pentru primul an capitalul initial, iar pentru anii 2,3,..,n sunt capitaluri majorate cu dobanzile la sfarsitul perioadei anterioare

C_d =  C_i (1+r)ⁿ

INVESTITIILE FIRMEI. FINANTAREA SI AMORTIZAREA LOR

A.       INVESTITII

notiunea de investitii in sens larg cuprinde totalitatea cheltuielilor sau alocarilor de fonduri de la care se asteapta veniturile viitoare.

in sens restrans investitiile reprezinta cheltuieli ce se efectueaza pentru obtinerea de active fixe adica construirea, modernizarea, largirea si achizitionarea de active fizice de natura masinilor, utilajelor, instalatiilor, mijloacelor de transport si a altor instrumente de munca.

sunt asimilate investitiilor si cheltuielilor care se refera la lucrari de proiectare, de prospectiuni si explorari geologice sau cele referitoare la pregatirea personalului pentru constructia de obiecte inclusiv cheltuieli cu personalul tehnic si administrativ al societatilor aflate in constructie.

prin procesul de investitii, moneda se transforma in active fixe astfel ca asistam la alocarea de fonduri pentru activitati de inlocuire sau de expansiune a instrumentelor de munca.

Eficienta, necesitatea, oportunitatea si documentatia investitiilor:

Eficienta:

se reflecta in raportul dintre rezultatele sau efectele obtinute din exploatare si eforturile sau cheltuielile de investitii.

indicatorii de eficienta a investitiilor sunt:

a).      raportul dintre veniturile actualizate si costurile actualizate cu mentiunea ca acestea se obtin prin inmultirea celor initiale cu un coeficient de actualizare (rata de inflatie)

b).      beneficiile actualizate sau asa-zisele fluxuri de numerar calculate ca diferenta intre veniturile actualizate si cheltuielile actualizate

c).      valoarea actuala neta calculata ca diferenta intre suma veniturilor nete actualizate si cheltuielile initiale de investitii

d).      rata interna de rentabilitate

e).      cursul de revenire net actualizat sau asa zisul test Bruno calculat ca raport intre cheltuielile actualizate exprimate in lei si valoarea neta exprimata in valuta

f).        durata recuperarii calculata ca raport intre cheltuielile de investitii si venitul mediu anual.

Necesitatea:

necesitatea investitiilor este data de masura in care firma nu isi poate indeplini programul de productie, program fundamentat pe conditiile normale de lucru, pe capacitatile existente de productie si pe programul prevazut de desfacere.

Documentatia:

documentatia de investitii cuprinde:

a).      Studiul tehnico-economic

b).      Proiectul

c).      Devizele

a).      Studiul tehnico-economic cuprinde informatii economice, tehnice si financiare cu caracter general.

b).      Prin proiect se stabilesc indicatorii tehnico-economici si sunt solutionate problemele de ordin tehnic.

c).      Devizele sunt

devizul pe categorii de lucrari care se refera la lucrari cum sunt cele de fundatie, de constructie, de instalatie, de montaj si evidenta cheltuielilor aferente acestora.

devizul pe categorii de cheltuieli cuprinde cheltuieli cum sunt cele pentru studii de cercetare, cele pentru proiectare, cele de recrutare si calificare sau cele legate de deplasarea personalului.

devizul pe obiecte este de fapt o recapitulatie a devizelor pe categorii de lucrari care concura la realizarea unui obiectiv (depozit etc.).

devizul general care reflecta totalitatea cheltuielilor alocate pentru executarea investitiei.