StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Management bun inseamna oameni de CALITATE
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » management educational
Trimite articolul prin email Strategia educationala in romania : Management educational Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Strategia educationala in romania



STRATEGIA EDUCATIONALA IN ROMANIA


Repere si evolutii ale sistemului de invatamant din Romania


In Romania aproape un sfert din populatie isi are viata direct legata de invatamant, prin cei aproximativ 5 milioane de copii, elevi, studenti, personal didactic, personal auxiliar[1]. Toate aceste categorii de persoane sunt interesate de finalitatile invatamantului si de mijloacele prin care ele se realizeaza, iar starea educatiei depinde esential de comportamentul tuturor acestor actori directi si indirecti .




Reforma invatamantului in Romania este justificata atat prin nevoia de adaptare a sistemului educational la cerintele unei societati fondate pe economia de piata, suveranitatea dreptului si libertatea imprescriptibila[3], dar si prin nevoia de ameliorare substantiala a performantelor invatamantului romanesc. In primii ani ai tranzitiei post-socialiste, sistemul de invatamant prezenta caracteristici de natura a diminua substantial capacitatea sa de performanta, trasaturi semnalate de numeroase studii de specialitate. Sinteza acestor trasaturi arata ca organizarea invatamantului romanesc era caracterizata prin:

Egalitarism, performantele individuale nu beneficiaza de cadrul necesar afirmarii si rasplatirii acestora; incapacitatea scolii de a-si asuma propria schimbare nu incurajeaza competitia si nu favorizeaza innoirea; astfel, orice tendinta inspre modernizare este inabusita, iar cetateanul ramane minimal ca exprimare sociala;

Colectivism, ilustrat prin ingradirea traseelor individuale de pregatire; are ca rezultat depersonalizarea, minimalizarea initiativei si a diversitatii, accentuarea deficitelor de motivatie si a mentalitatilor ce blocheaza creativitatea, pluralismul si deschiderea; ideea de baza a mentalitatii colectiviste exprima faptul ca societatea este mai importanta decat persoana care, ca sursa de evaluare a starilor sociale, este inlocuita de planul abstract al autoritatii societatii;

Invatamant reproductiv, necreativ; invatamantul romanesc transmite cunostinte, dar nu este pregatit suficient pentru producerea acestora, avand ca scop mai degraba reproducerea de catre elev sau student a cunostintelor, decat utilizarea si valorificarea lor, pentru stimularea creativitatii si a innoirii;

Centralism birocratic, unde aproape toate deciziile nu pot fi luate decat de sus in jos datorita presupusei incapacitati de autoguvernare a nivelului ierarhic inferior; predomina fluxurile comunicationale verticale in detrimentul celor orizontale, iar comunicarea cu exteriorul este ignorata;

Sistemul de invatamant inca ii trateaza pe studenti si elevi ca produse, decat ca actori sau clienti ai institutiilor; organizarea invatamantului asigura mai degraba satisfacerea unor nevoi institutionale ale sistemului de invatamant decat a nevoilor societatii, fapt reflectat de dezinteresul fata de cererea educationala a diferitelor grupuri de clienti ai scolii;

Paradigma productiei scolare de masa, reflectata in principal de inadecvarea ofertei de educatie la nevoile diferitilor beneficiari si ignorarea alegerilor exercitate de elevi sau alti actori ai educatiei; lipsa autonomiei scolilor si ruptura dintre scoala si comunitate.

Evaluarea carentelor majore ale organizarii si functionarii sistemului de invatamant face ca, in Romania, reforma invatamantului sa devina o prioritate strategica a reformelor perioadei de tranzitie la economia de piata. Primele incercari de reformare a invatamantului au fost in principal urmarea unor decizii politice, ele nu au pornit de la o evaluare realista a starilor de fapt si de la necesitatea identificarii fundamentelor stiintifice si criteriilor de reforma. Aceasta a facut ca schimbarile promovate sa modeleze sistemul de invatamant nu in functie de cerintele clientilor sistemului si ale societatii asupra produsului educational, ci mai de graba in functie de cerintele participantilor la sistem. De aceea, masurile de reforma reflectau, in buna masura, compromisul dintre interesele participantilor la sistemul de invatamant.

Fenomenele demografice si sociale identificate prin scaderea si saracirea populatiei au facut ca ponderea populatiei scolare in totalul populatiei tarii sa scada de la 24% in anul 1989/1990 la numai 20,32% in anul scolar 2001/2002. Reducerea semnificativa a populatiei scolare se datoreaza unui complex de factori, intre care mentionam modificarea duratei invatam 848h79i antului obligatoriu, schimbarile intervenite in structura demografica dar si conditiile socio-economice speciale imprimate de perioada de tranzitie care influenteaza participarea la educatie. Alaturi de variabilele specificate, se pare insa ca fenomenul de scadere a ponderii populatiei scolare in totalul populatiei este si rezultatul politicilor educationale aplicate in aceasta perioada, lucru evidentiat prin evolutia extrem de inegala a dinamicii populatiei scolare in functie de treptele sistemului de invatamant

Tabelul 1 - Dinamica populatiei scolare pe grade de invatamant, 1990/1991 - 2001/2002



Total

Invatamant prescolar

Invatamant primar si gimnazial

Invatamant Liceal

Invatamant profesional

Invatamant superior

Variatie







Sursa: Prelucrat dupa Anuarul Statistic al Romaniei - editia 2002, Institutul National de Statistica, Bucuresti


Pentru toate nivelurile invatamantului preuniversitar, dupa cum reiese din Tabelul 1, efectivele scolare au suferit reduceri insemnate. Cea mai lenta dinamica s-a produs la nivelul invatamantului primar si gimnazial, in principal datorita faptului ca reprezinta singura forma de invatamant obligatoriu. In invatamantul primar si gimnazial, scaderea efectivelor scolare a avut loc atat din cauza reducerii populatiei de varsta scolara pentru aceasta treapta a sistemului educational, dar si scaderii gradului de cuprindere in invatamantul obligatoriu[5]. Aceeasi tendinta este insa foarte accentuata la nivelul invatamantului liceal, proces evidentiat prin scaderea continua a populatiei scolare de liceu, cu 47,8% in 2001/2002 fata de 1989/1990, exprimand o tendinta clara de elitizare a invatamantului postobligatoriu.

In paralel se remarca explozia invatamantului superior, sustinuta atat de extinderea puternica a invatamantului superior public, dar si de aparitia si dezvoltarea spectaculoasa a invatamantului superior privat. In anul universitar 2001/2002, invatamantul superior privat a reusit sa inroleze peste 146 mii de studenti (din care aproape 63 de mii studiaza stiinte economice), in timp ce efectivele de studenti din invatamantul superior public reprezinta circa 435 mii de studenti, iar tendinta de crestere este inca prezenta. Corespunzator acestei dinamici, gradul de cuprindere in invatamant a populatiei de varsta scolara cuprinsa intre 19 si 23 ani a crescut, de la 8% in 1989/1990, la 24% in 1996/1997, ajungand la 36,4% in 2001/2002, in special la populatia feminina - 39,6%. De asemenea, aplicarea aceluiasi indicator la populatia de varsta scolara cuprinsa intre 15-18 ani semnaleaza o reducere importanta, de la 90,7% in 1989/1990 la 59,7% in 1995/1996, urmand apoi o crestere la 73,9% in 2001/2002.

In conditiile manifestarii tendintei puternice de reducere a populatiei scolare din invatamantul preuniversitar si de crestere a efectivelor de studenti, sistemul de invatamant este singurul domeniu care si-a marit spectaculos personalul didactic, in principal la nivelul invatamantului liceal. Unele analize au explicat fenomenul in termeni de „foarfece educationala”, adica, pe de o parte a avut loc reducerea populatiei scolare in invatamantul destinat majoritatii, concomitent cu sporirea mai lenta a cheltuielilor si numarului cadrelor didactice alocate acestuia iar, pe de alta parte, s-a manifestat o crestere mai insemnata a cheltuielilor si a personalului didactic destinate treptelor superioare ale sistemului educational. Aceasta orientare a resurselor financiare si umane utilizate in invatamant deschide calea unor evolutii foarte diferite ale treptelor sistemului educational, evolutii marcate de accentuarea disparitatilor intre educatia de baza si treptele educationale post-obligatorii, in special educatia superioara. Concentrarea efortului public in directia treptelor superioare ale sistemului educational ar putea explica declinul educatiei de baza si performantele reduse obtinute de invatamantul romanesc la acest nivel (masura reducerii invatamantului obligatoriu de la 10 la 8 ani, unica cel putin in Europa, venea in contradictie cu functiile deosebit de insemnate ale educatiei de baza, in formarea cetateanului responsabil din societatea democratica moderna).

Inca din 1994, prin ponderea de 2,5% a personalului didactic din populatia activa a tarii, Romania a atins standardele europene (populatia scolara reprezentand la acea data 19,3% din totalul populatiei) Analiza dinamicii personalului didactic devine interesanta in contextul in care a existat si exista inca in economia romaneasca o accentuata tendinta de reducere a populatiei ocupate salariate. Invatamantul ramane singurul domeniu care si-a marit numarul si ponderea populatiei ocupate, fenomen a carui intensitate s-a manifestat foarte inegal pe diferite trepte ale sistemului educational.




Tabelul 2 - Dinamica personalului didactic pe grade de invatamant, 1990/1991 - 2001/2002



Total

Invatamant Prescolar

Invatamant primar si gimnazial

Invatamant Liceal

Invatamant profesional

Invatamant superior

Variatie







Sursa: Prelucrat dupa Anuarul Statistic al Romaniei - editia 2002, Institutul National de Statistica, Bucuresti


Conform datelor prezentate in tabelul de mai sus, cresteri spectaculoase ale numarului cadrelor didactice au avut loc in invatamantul liceal si profesional, in conditiile in care populatia scolara, asa cum am aratat, s-a redus. De asemenea, evolutii similare s-au produs si in invatamantul superior, unde cresterea este determinata de sporirea de peste doua ori a numarului de studenti si de diversificarea profilurilor academice.

Aceasta tendinta a avut ca rezultat reducerea numarului de elevi la un cadru didactic, proces semnificativ pentru invatamantul gimnazial si, mai ales, liceal, unde numarul de elevi la un cadru didactic s-a redus la o treime[7] In invatamantul primar, unde cresterea personalului didactic a inregistrat cel mai redus procent, in anul scolar 1998/1999, la un cadru didactic revin 18,7 elevi, iar in anul scolar 2001/2002 - 17,44 elevi. In plus, dihotomia rural-urban are conotatii foarte largi, de la volumul resurselor alocate si performantele didactice obtinute, pana la abandonul scolar si diferentele frapante in oportunitatile de acces la treptele educationale superioare.

Reducerea numarului de elevi ce revin la un profesor ar trebui sa conduca implicit la imbunatatirea actului didactic. In realitate, unele masuri luate dupa 1989 privind reducerea normei didactice si a efectivelor de elevi pe clasa au condus la incadrarea de personal didactic necalificat, in special in invatamantul primar si in mediul rural, unde conditiile mai precare destimuleaza ofertele corpului profesoral. In invatamantul superior, in ceea ce priveste indicatorul numar de studenti la un cadru didactic, in anul scolar 1999/2000, se opereaza cu media de 16,8 studenti la un cadru didactic, iar in anul 2001/2002 se ajunge la 20,3 studenti, numar comparabil cu cel existent in majoritatea sistemelor universitare[8]

Expansiunea cantitativa a personalului didactic a absorbit cea mai mare parte a cresterii resurselor alocate invatamantului prin bugetul de stat. Cu toate acestea, salariile personalului din invatamant raman la un nivel redus, ceea ce a generat si va genera in continuare presiuni sindicale si miscari de protest. De asemenea, nivelul redus al remuneratie personalului didactic devine principalul motiv ce justifica puternica tendinta de privatizare neinstitutionalizata a invatamantului (practica meditatiilor), dar si privatizarea institutionalizata, realizata aproape exclusiv la nivelul invatamantului superior.

Dupa cum sunt abordate in „Cartea Alba a Reformei Invatamantului”, principalele probleme ale personalului didactic din Romania se considera a fi:

deficitul de statut social,

deficitul de profesionalizare,

deficitul de informare ,



deficitul de comunicare si participare.

Daca ameliorarea sau rezolvarea primelor doua poate fi imaginata pe termen scurt, prin strategii adecvate de descentralizare a sistemului de invatamant, problema deficitelor de statut si de profesionalizare necesita masuri de politica educationala pe termen mediu si lung. In acelasi sens, atenuarea deficitelor personalului didactic este, in mare masura, conditionata de recunoasterea salariala.

Intre prioritatile reformei invatamantului trebuie sa se regaseasca obiectivul cresterii veniturilor corpului profesoral, obiectiv subordonat criteriilor de competenta si performanta profesionala dovedita, si nu celor de natura egalitarista si birocratica. Aceasta presupune crearea unei piete veritabile a resurselor umane pentru invatamant si eficientizarea acesteia prin folosirea procedurilor de marketing educational si promotional Optiunea asupra masurilor si implementarea acestora vor angaja toti actorii sistemului educational si intreaga societate, iar rezultatele pozitive ale ameliorarii deficitelor aratate sunt conditionate inclusiv de schimbari la nivelul mentalitatilor si sistemului de valori dezirabile in societate.

Educatia, conform aprecierilor Guvernului, a fost in anul 2002 o prioritate nationala. Programul guvernamental s-a bazat pe strategia de dezvoltare, pe forta creatoare a intelectualitatii, care a avut de jucat un rol esential in tranzitia spre un nou model de societate[9].

Sistemul de invatamant se bucura de o atentie speciala in cadrul programului de dezvoltare pe termen lung. In aceasta directie s-a actionat pentru:

Consolidarea rolului scolii;

- Asimilarea limbajului informatic;

- Asigurarea conditiilor pentru invatarea a doua limbi de circulatie internationala;

- Asimilarea temeinica a limbajelor artistice;

- Aprofundarea studiului limbii, istoriei si civilizatiei romane. Programul de guvernare in domeniul invatamantului s-a concentrat asupra urmatorilor factori: educatia de baza pentru toti; capacitate de autoperfectionare a sistemului educational; invatamantul superior si cercetarea stiintifica; educatia permanenta intr-o societate educationala.

Pentru realizarea educatiei de baza pentru toti au fost preconizate o serie de masuri:

- Programe speciale de educatie pentru persoanele cu handicap;

- Programe compensatorii pentru persoane excluse din viata sociala normala;

- Programe de prevenire a abandonului scolar;

- Programe generalizare a invatamantului prescolar;

- Crearea celei de-a doua sanse pentru persoane cu instruire incompleta;

- Programe de sustinere a limbilor si culturilor minoritare;

- Programe de dezvoltare a zonelor defavorizate;

- Programe de reinsertie pentru persoanele marginalizate sau excluse social.

Educatia permanenta si constituirea societatii educationale s-au realizat prin stabilirea cadrului legislativ pentru definirea educatiei permanente, diversificarea si extinderea ofertei de educatie permanenta, includerea educatiei si formarii ca o componenta necesara in toate programele de dezvoltare, coordonarea institutional in procesul educational, coordonarea programelor de finantare externa.

Invatamantul si reconversia fortei de munca au suferit foarte mult datorita, in primul rand, renuntarii practice la activitatea de cercetare stiintifica.

Din pacate, in intregul proces de reforma a invatamantului din tara noastra nu s-a avut in vedere si nu s-a realizat nimic concret pe linia cercetarii stiintifice.

De aceea, se actioneaza in urmatoarele directii:

- Restructurarea sistemului national al cercetarii stiintifice;

- Adaptarea sistemului national de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica la cerintele procesului de integrare in Uniunea Europeana;

- Dotarea si informatizarea laboratoarelor;

- Promovarea unor proiecte de colaborare si de creare a unor centre de cercetare stiintifica;

- Dezvoltarea activitatii de cercetare-dezvoltare in plan regional;

- Asigurarea interfetei dintre cercetare si industrie, la nivel national si regional.

Un alt element esential l-a reprezentat trecerea efectiva la sistemul cercetarii-dezvoltarii ca o structura operationala de tip european. Aceasta a insemnat ca, in planul cercetarii, s-au aplicat masuri ce au vizat perfectionarea managementului institutional si, in acest sens, s-a avut in vedere sporirea eficientei activitatii de cercetare-dezvoltare.

Situatia sistemului educational si de formare profesionala din Romania la inceputul anului 2001, coroborata cu directiile strategice de dezvoltare in domeniu pe plan european, au determinat o abordare diferita a reformei invatamantului. Conform acestei abordari, politica educationala isi propune:

1. Reforma sistemica, vizand toate componentele: calitate, echitate si eficienta;

2. Reforma continua, prin valorificarea rezultatelor obtinute pana in prezent;

3. Reforma asumata, adica responsabilizarea partenerilor strategici prin asumarea de catre acestia a programelor nationale de dezvoltare a sistemului educational si de formare profesionala in intervalul 2001-2004.

In anii scolari 2001/2002 si 2002/2003 au fost aplicate masuri concrete privind implementarea programelor nationale de dezvoltare a sistemului educational si de formare profesionala.

Trebuie precizat faptul ca in cadrul programului “Reabilitare scoli”, cu termen de finalizare 2004, au fost reabilitate si date in folosinta, in anul 2001, 270 de scoli in care invata peste 60 de mii de elevi. In anul 2002 au fost reabilitate si date in folosinta 530 de scoli in care invata 114 mii elevi. Pentru anul 2003 au fost prevazute 412 scoli (92 mii elevi) - totalizand astfel 1212 de scoli reabilitate si date in folosinta pentru 271 mii elevi.

In scopul asigurarii accesului echitabil la educatie pentru copii si tinerii din mediul rural, au fost create, in anul 2001, 189 scoli-centre de zona, iar in anul 2002 alte 211 scoli-centre de zona. Pentru transport elevilor de la domiciliu la scoala au fost achizitionate 195 microbuze in 2001 si 259 microbuze in 2002, fondurile alocate ridicandu-se la 198,5 miliarde lei.

Elevii proveniti din familii cu venituri mici au beneficiat de 206 miliarde lei, iar in anul scolar 2002/2003 suma alocata a fost de peste 202 miliarde lei.

Incepand cu anul scolar 2002/2003 se asigura gratuit produse lactate si de panificatie elevilor claselor I-IV din invatamantul de stat.

S-a inceput derularea programului de informatizare a scolilor. Au fost dotate 113 licee si 7 centre nationale de formare a profesorilor, cu un total de 120 retele de calculator.

In perioada vacantelor anului 2001/2002 a fost asigurata participarea in tabere educative si de odihna a 29.073 elevi, fondurile alocate fiind de 68,9 miliarde lei. In aceeasi perioada, 5.994 studenti au beneficiat de odihna in tabere studentesti, fondurile alocate ridicandu-se la 14 miliarde lei.

Asigurarea conditiilor echitabile si de calitate in scopul pregatirii corespunzatoare a tinerilor a determinat participarea la cele 54 olimpiade si concursuri scolare a 9.985 elevi in 2001, fiind acordate 3.412 premii si mentiuni, fondurile alocate ridicandu-se la 22 miliarde lei. In 2002 au participat 9.740 elevi, fiind acordate 2.512 premii si mentiuni, fondurile alocate ridicandu-se la 25 miliarde lei. Reprezentantii Romaniei la 15 olimpiade si concursuri internationale in anul 2001 au adus un total de 52 de premii, iar la cele 14 olimpiade si concursuri internationale pe discipline din 2002 un total de 56 premii, fondurile alocate in fiecare an ridicandu-se la aproximativ 70 mii dolari.

O prioritate este si reabilitarea si consolidarea cantinelor si caminelor studentesti. In anul 2001 au fost alocate 60 miliarde lei, iar in 2002 sumele au fost de circa 280 miliarde lei.

In anul financiar 2001 a fost suportat de la bugetul de stat 55,85%, iar in anul 2002 peste 55% din costul total al cazarii studentilor din invatamantul de stat.

Educatia, element esential in definirea nivelului de pregatire si civilizatie al unei natiuni, se afla pe un drum al tranzitiei, de la o formula de reforma la alta, ajungandu-se la parametrii esentiali ce indica o durata medie de scolarizare de circa 8,3 ani, o speranta de viata scolara de circa 10 ani, un grad de alfabetizare de 96-97% (ceea ce inseamna circa 900.000 de membri ai societatii in situatia de a fi analfabeti), o scadere a ratei brute de cuprindere in invatamant etc.., toate acestea corelate cu lipsa perspectivei unui loc de munca, ceea ce implica o situatie delicata pentru perioadele urmatoare.

Iata de ce este nevoie de o investitie masiva in capitalul uman, la toate nivelurile sistemului social-economic si, mai ales stimularea motivatiei pentru invatamant si educatie, astfel incat situatia sa nu ajunga intr-un punct fara intoarcere.


Strategia schimbarii invatamantului superior romanesc si integrarea in structurile europene


Pentru ca educatia si instruirea nu constituie un scop in sine, transformarea sistemului economic si social, performantele unei societati date sunt dependente de natura si calitatea educatiei. In toate tarile foste comuniste din Europa Centrala si de Est, sistemele educationale erau, la momentul 1989, construite si adecvate nevoilor caracteristice economiilor centralizate reflectand existenta monopolului absolut al statului in educatie, insuficienta preocupare pentru eficienta invatamantului si pentru calitatea indivizilor scolarizati.

Anul 1990 a gasit invatamantul romanesc nepregatit pentru a face fata schimbarii, incapabil sa stabileasca corelatii suficient de exacte si flexibile intre palierele educationale si cererea de noi calificari si competente din economie. Trecerea la o economie de tip concurential a impus restructurarea profunda a economiei si a societatii romanesti, ceea ce are implicatii directe pe piata fortei de munca, piata care cunoaste dezechilibre si ajustari succesive de mari proportii, generate de mutatiile structural din economia romaneasca. Manifestarea acestor fenomene a impus regandirea sistemului educational din perspectiva adaptarii competentelor si specializarilor la reperele noului tip de economie si societate, inclusiv reconsiderarea rolului educatiei in ce priveste impactul economic al acesteia. „Realizarea unui sistem de invatamant modern, flexibil si eficient este un obiectiv major al oricarei societati deoarece nivelul de pregatire profesionala al factorului uman este decisiv in obtinerea unei productivitati si competitivitati superioare”[10].

Justa apreciere a cerintelor majore ale organizarii si functionarii sistemului de invatamant a facut ca reforma invatamantului romanesc sa devina o prioritate strategica a reformelor de tranzitie la economia de piata. Invatamantul romanesc avea nevoie de o reforma sistemica, reala deoarece era inca marcat de romantismul secolului XVIII, de pozitivismul inceputului de secol XX, purtand si povara fostului regim totalitar de sorginte comunista.

De ce o reforma sistemica? Pentru ca are caracter global, este profunda si antreneaza o schimbare de paradigma in politica educationala, nu doar o schimbare de curricul si de cadru legislativ. O astfel de reforma vizeaza logica interna a invatamantului si relatiile sale cu sistemul social global (fiind rezultatul unor schimbari politice de anvergura), sporind sensibil sansele de a promova o educatie pro-democratica si pro-europeana.

De ce o reforma reala? Pentru a inlocui invatamantul reproductiv cu un invatamant preponderent formativ, centrat pe competente specifice generatoare de autonomie educativa si actionala; pentru a face posibila trecerea de la un invatamant colectivist la unul individualizat, garant al sanselor egale pentru fiecare; pentru a inlocui invatamantul centralist cu unul descentralizat, in care autonomia sa fie realitate; pentru a inlocui idealul enciclopedismului cu asumarea regulilor generative de performante; pentru a se putea trece de la politica dezvoltarii extensive la politica performantelor stiintifice cu impact asupra societatii si cunoasterii.

Aceste tinte (scopuri) ale unei reforme atotcuprinzatoare si efective a invatamantului nu se pot realiza in doar cativa ani, dar trebuie ca reforma sa fie continuata cu insistenta si sustinuta inclusiv politic pentru ca starea prelungita de latenta a sistemului sa nu evolueze spre o forma de inertie cronicizata. In acelasi context, se apreciaza ca reusita sau esecul reformei sistemului de invatamant depinde si de schimbarea mentalitatilor. In absenta unor reconsiderari a credintelor, convingerilor si atitudinilor impartasite de membrii institutiilor scolare, schimbarile profunde si plenare promovate la nivel administrativ sau curricular risca sa nu antreneze reconsiderarea rolurilor invatamantului in societatea nou creata, existand chiar pericolul de a se reveni la vechile structuri. Desigur, schimbarea mentalitatilor este un proces dificil si de durata, dar cu efecte notabile, pe termen lung, asupra performantelor institutiei scolare. Actuala reforma a invatamantului pregateste intrarea in secolul XXI, secolul cunoasterii si al invatarii. De aceea, evolutia cantitativa si calitativa a invatamantului, eficacitatea cu care scoala isi indeplineste misiunea sociala sunt hotaratoare pentru viitorul societatii in care functioneaza. Sunt semnale ca secolul XXI va fi dominat de cercetare, inovatie, creativitate. Romania se pregateste, cu resursele limitate de care dispune, pentru a tranzita spre acest nou tip de societate a invatarii. Invatamantul poate contribui la pregatirea noii societati in masura in care intre obiectivele majore ale reformei se situeaza si urmatoarele patru repere fundamentale :

1. armonizarea continutului invatamantului cu principiile functionarii societatii postcomuniste: economie de piata, stat de drept, pluralism politic, libertati individuale imprescriptibile;

2. transformarea scolilor in medii de revigorare morala, de renastere cognitiva si de innoire tehnologica - cu efecte la nivel macrosocial;

3. rezolvarea in timp util a problemelor rezultate din modernizarea tardiva a Romaniei, folosind parghiile specifice invatamantului, prin asigurarea calificarilor solicitate de piata muncii, prin cercetarea stiintifica, prin politica educationala;

4. compatibilizarea organizarii, functionarii si evaluarii scolare si academice cu reperele practicate si armonizate deja in spatiul euro-atlantic.

Aceste repere sunt, cel putin in principiu, tangibile si rezonabile in masura in care reforma invatamantului este promovata prin innoiri legislative si sustinuta financiar, astfel incat schimbarea de paradigma efectiv sa se produca; o alta conditie ar fi ca reforma invatamantului sa se coreleze cu celelalte reforme sectoriale, astfel incat sa preceada si sa integreze optiunile strategice ale celorlalte sectoare, afirmandu-se ca o schimbare reala de sistem pornita din ratiuni profesionale si care se racordeaza la nevoia de globalizare a cunoasterii si a performantelor economice. Se degaja si o concluzie: „…fara o reforma a invatamantului, Romania va ramane in mod fatal o tara saraca, prada demagogiei de ocazie si loc din care se scurg spre exterior tineri specialisti, lipsiti de perspectiva in propria tara”[11].

Educatia si, implicit, invatamantul au intrat pe agenda politicilor in Europa Centrala din doua ratiuni distincte.

Prima consta in nevoia de adaptare a educatiei in raport cu societati care abia au parasit totalitarismul si s-au reorientat in directia societatilor deschise ale Occidentului.

A doua ratiune consta in dorinta resimtita de tarile Europei Centrale si de Est de a-si adecva performantele intelectuale si tehnologice in raport cu lumea accidentala. Este clar pentru oricine ca munca, studiile, petrecerea timpului liber in Europa de astazi sunt pregnant caracterizate de mobilitate, de schimburi interculturale si de comunicare. Contactele, cooperarea si parteneriatul european fac parte integranta din viata cotidiana a guvernelor, a mediilor de afaceri, a asociatiilor profesionale si a oamenilor obisnuiti.

In acest context, educatia se confrunta cu solicitarea de a se reorganiza astfel incat solutiile noi sa fie posibil de aplicat pe scara largita. Procesele educative subliniaza tendinta tot mai puternica de unitate a tarilor si popoarelor europene si fondarea pe baze noi a relatiilor dintre ele, precum si adoptarea unei optici europene si luarea deciziilor la nivel european. Aceasta „optica europeana” vizeaza formarea unor cetateni liberi, dornici si capabili sa se implice in viata sociala si politica a comunitatii.

Invatamantul romanesc prezinta premisele unui invatamant de tip european prin „sistemul de valori pe care le promoveaza, prin tipul de institutii educative care se straduieste sa le consolideze, prin predilectia pentru cultura si educatie interculturala si prin calitatea elitelor pe care le formeaza” . Integrarea europeana a devenit o prioritate a politicii educationale promovate la nivel national prin noile curricule, standardele de calificare profesionala si tipurile de diplome acordate, noile manuale scolare care au fost concepute in acord cu exigentele aderarii la Uniunea Europeana, ca si printr-o serie de demersuri cum ar fi: reorganizarea studiilor in spiritul Declaratiei de la Bologna (1990); introducerea de elemente de studii europene in curriculum preuniversitar (in 2000); reglementarea practicii extensiunii universale prin franchising (1998); participarea specialistilor romani la programele Bancii Mondiale, Phare, Tempus, Leonardo, Socrates; aderarea la proiecte regionale; programe interguvernamentale de schimburi culturale si stiintifice, la care participa elevi, studenti, profesori si cercetatori; prezenta invatamantului universitar romanesc in circuitul invatamantului international, confirmata prin numarul mare de studenti straini, care studiaza in Romania.

La nivelul invatamantului preuniversitar, principalele actiuni destinate integrarii europene sunt:

1. restructurarea invatamantului profesional si tehnic astfel incat formarea profesionala sa se realizeze la nivelul standardelor de pregatire din tarile Uniunii Europene si in concordanta cu structura ocupationala specifica evolutiei dinamice a pietei muncii in Romania. Pentru a cultiva egalitatea sanselor si a asigura posibilitatea continuarii studiilor de catre absolventii invatamantului preuniversitar, in noul curriculum national au fost introduse noi discipline de studiu: educatie anteprenoriala, tehnologia informatiei, cultura civica, informare si consiliere vocationala etc.. Totodata, noul curriculum permite abordari in functie de interesul si afinitatile elevilor si de cerintele mediului local de afaceri.

2. elaborarea standardelor ocupationale si a sistemului de criterii privind elaborarea si certificarea - proiect finantat de Banca mondiala si Phare - VET. La acest program, derulat cu sprijinul Consiliului Pentru Standarde Ocupationale ( COSA), au fost atrasi si reprezentantii operatorilor economici (manageri si sindicate ale salariatilor) pentru a reorganiza intreaga paleta de meserii si specializari pe familii ocupationale si, respectiv, competente - cheie;

3. informarea si consilierea privind cariera (subcomponenta a programului de consiliere a adultilor) - proiect finantat de Banca Mondiala si destinat furnizarii de informatii cu privire la piata fortei de munca si producerii de suporturi materiale pentru aceasta activitate: profile profesionale, sisteme interactive computerize de consiliere pentru cariera, chestionare de interese profesionale si teste de aptitudini, postere etc.. Acest program a fost conceput si derulat in ideea acomodarii romanilor cu specificul pietei unice europenee a muncii, fiind o modalitate specifica de a face educatie economica.

4. intarirea capacitatii managerial si financiare a retelei scolare

program care beneficieaza de sprijinul si asistenta tehnica a unei echipe de specialisti din Marea Britanie (de la Center For British Teachers si de la Know How Found), vizeaza pregatirea managerilor scolari, constituirea unui sistem informational eficient, adoptarea unui sistem unitar si coerent de evaluare al calitatii procesului educational.

5. modernizarea evaluarii si examinarii scolare - prin introducereanoilor descriptori de performanta (calificative), reorganizarea anului scolar pe doua semestre in locul traditionalelor trimestre, modernizarea examinarii prin schimbarea fireasca a accentului de la examenul de acces intr-un ciclu scolar la examenul de finalizare a studiilor. Crearea unui sistem national de evaluare ramane inca o prioritate a viitorului apropiat.



La nivelul invatamantului superior, inca din 1990 relansarea schimburilor internationale si integrarea in structurile educationale de nivel european au constituit o preocupare majora. Reforma invatamantului superior si reluarea relatiilor interuniversitare au fost sprijinite de programele Uniunii Europene: TEMPUS, SOCRATES, LEONARDO, CEPES, finantarea fiind asigurata de Banca Mondiala si Phare. Cateva exemple sunt relevante din acest punct de vedere:

1. Programul Phare Tempus, a debutat in anul 1991. Obiectivele programului au vizat:

- redefinirea curriculumului academic si actualizarea continutului disciplinelor universitare;

- proiectarea de cursuri de scurta durata, cu impact direct in plan economic si pe piata fortei de munca in domenii precum sistemul bancar si financiar, management, turism, asistenta medicala si sociala, mass-media etc..;

- dezvoltarea dimensiunii interdisciplinare a educatiei;

- dezvoltarea si diversificarea ofertei educationale;

- sporirea competentelor didactice;

- consolidarea unor structuri organizational noi pentru invatamantul postuinversitar, indeosebi in domenii legate de integrarea europeana (studii aprofundate, masterat, doctorat);

- introducerea sistemului creditelor transferable;

- promovarea parteneriatului universitate - agent economic;

- pregatirea pentru participarea la programe comunitare.

Programul SOCRATES (componenta ERASMUS) - program de cooperare europeana in care a fost cooptata si Romania in 1997; contribuie la consolidarea dimensiunii europene a studiilor derulate in universitati. Principalele activitati sunt:

- programe intensive pentru studenti si profesori, realizate in context european;

- generalizarea folosirii sistemului de credite transferable pentru a facilita intensificarea mobilitatii interne si internationale a studentiilor si pentru a asigura recunoasterea academica a perioadelor / stagiilor de studiu;

- restructurarea examenelor de licenta potrivit uzantelor europene;

- reorganizarea specilalizarilor academice pe trunchiuri mai largi, pentru a asigura compatibilitatea intre titlul academic (diploma) si cerintele extem de dinamice ale unei piete a muncii in alt calificate;

- organizarea doctoratului in cotutela.

3. Un alt program Phare este destinat sprijinirii reformei sistemului de management academic si instituirea autonomiei universitare. Programul este asistat de Universitatea din Paris si de Centrul European UNESCO de Invatamant Superior ( CEPES) si vizeaza:

- separarea managementului administrativ - financiar de conducerea academica;

- separarea finantarii activitatii de invatamant de subventionare a functionarii spatiilor de cazare;

- trecerea, in 1999, la finantarea globala si autonomizarea financiara reala a universitatilor;

- introducerea unor mecanisme moderne de evaluare interna si externa a calitatii ofertei educationale, cu perspectiva de a diferentia finantarea diferitelor programe si de a oferi informatii complete asupra folosirii banului public;

- dezvoltarea unui sistem computerizat integrat pentru finantarea universitatilor.

Concluzionand, promovarea programelor de formare scolara / universitara / postuniversitara asigura valorificarea noului cadru legal si institutional al colaborarii internationale, circulatiei internationala a ideilor, a publicatiilor de specialitate, a profesorilor si a studentiilor, confruntarea internationala a experientelor de formare a specialistilor sunt atat factori de promovare, cat si efecte ale competitivitatii fiecarei universitati.


Continutul educatiei economice in invatamantul superior


Continuturile programelor de educatie economica si antreprenoriala pot fi definite ca ansambluri structurate si coerente de cunostinte, priceperi, deprinderi, competente si abilitati specifice domeniului, precum si a unor norme de comportament economic.

Practic, continuturile formative vizeaza atat componentele cognitive ale procesului educational, care reunesc aspecte de factura intelectuala ale ofertei de educatie economica, cat si componentele actionale ce inglobeaza deprinderile, priceperile, abilitatile si competentele specifice profilului de pregatire si respectiv directiei de specializare si componentele afectiv-atitudinale ce vizeaza receptivitatea, flexibilitatea, motivatiile, atitudinile si convingerile, sentimentele -intr-un cuvant conduita subiectilor de educat (este acea componenta existentiala si evolutiva a educatiei). Evident ca cele trei categorii de componente nu pot fi tratate separat deoarece alcatuiesc « triada indestructibila a educatiei »:

“a sti” (a cunoaste)

“a sti sa fii si sa devii” “a sti sa faci“

(a evolua)-(a actiona)

Din perspectiva temporal-evolutiva, continuturile formative sunt continuu perfectibile, ca urmare a evolutiilor de pe pietele educational si a muncii, ca si sub impactul factorilor socio-culturali si tehnico-stiintifici, care impun reconsiderarea, imbogatirea si diversificarea acestora.

In ceea ce priveste invatamantul universitar, se remarca faptul ca dupa anul 1989 efectivele de studenti si de cadre didactice a sporit sensibil. In topul preferintelor tinerilor aspiranti la un titlu academic si o calificare superioara se afla profesiile de economist si de jurist, incitatia pentru aceste profesii fiind deosebita.

Lumea profesiilor diversificandu-se, normal ca si continuturile formative au fost reconsiderate si adecvate, intr-o masura apreciabila, la solicitarile pietei muncii. Pentru invatamantul economic la nivel superior, oferta educationala este generoasa sub aspectul planurilor de invatamant, directiilor de specialize, aprofundare si perfectionare, programelor de studii. Dezvoltarea curriculara, solicitata de reforma invatamantului, se produce prin compatibilizare cu structurile educationale similare din spatiul european. Au fost abandonate aproape in totalitate filierele inguste si restrictive de formare profesionala unilateral, asigurandu-se o pregatire generala de baza, numita « pregatire magistrala », care permite formarea specializata in a doua etapa de instruire universitara, prin inscrierea pe anumite rute/trasee educationale, in functie de preferintele si de interesele studentului. O astfel de structura curriculara este conceputa prin coroborarea cu nevoile tanarului de a-si spori capitalul uman educational si, pe cale de consecinta, de a-si asigura intr-un viitor relativ apropiat sansa de integrare si mentinere pe piata muncii.

Analiza schimbarilor produse in invatamantul economic superior, evidentiaza o realitate de necontestat: posibilitatile de educare in spiritul economiei concurentiale s-au diversificat atat in plan vertical, cat si orizontal. Organizarea procesului de invatamant pe cicluri de studii, de lunga durata si scurta durata, asigura continuitatea formarii scolarului, stimulandu-l sa se preocupe de planificarea si, ulterior, dezvoltarea carierei. De asemenea, introducerea studiilor aprofundate si a masterului constituie un factor de cointeresare pentru formarea profesionala continua.

De asemenea, s-a diversificat structura intrainstitutionala prin abordarea unor noi arii ale cunoasterii, unele marginalizate pana de curand (economia mediului, ecologia, administrate publica si locala, economie si comunicare economica, management strategic, piete financiare, economia si dreptul afacerilor etc..). Scopul: sporirea gradului de atractivitate a unor specializari si, mai ales, racordarea la nevoile de personal calificat de pe piata muncii. Aceasta diversificare a avut ca si consecinta modernizarea planurilor de invatamant, prin introducerea de noi directii de specialize cu un pronuntat caracter inter si pluridisciplinar.

Rutele profesionale vizeaza inclusiv domenii de granita si de varf din economia mondiala (ecoeconomie, economia si dreptul afacerilor, economie si sociologie rurala, politici economice, economie matematica s.a.).

Diversificarea structurilor verticale si orizontale determina largirea spectrului ofertelor de educatie economica astfel incat sa se raspunda exigentelor pietei muncii si, in acelasi timp, sa se dea curs aspiratiilor de atingere a unor standarde educationale cat mai inalte, care sa asigure integrarea in structurile europene.

Pentru orice individ, dar indeosebi pentru un tanar, cultura economica este esentiala deoarece faciliteaza intelegerea corecta a importantei « schimbarii de paradigma », ajuta la evitarea abordarilor exclusiviste ale fenomenului economic, diminueaza pana la anihilare tendinta de absolutizare a unor factori conjuncturali sau aleatori in detrimentul trendului de perspectiva, determina evitarea supralicitarii costurilor economice prin ignorarea celor sociale, contribuie la schimbari esentiale de mentalitate si de comportamentale. Scoala economica romaneasca are menirea de a contribui efectiv nu numai la relansarea economica si integrarea europeana, ci si de a pregati pe viitorul economist pentru relansarea si integrarea europeana, inclusiv in calitate de cetatean al secolului XXI. Pe piata comunitara a fortei de munca, acest tanar se va puea impune atat printr-o calificare deosebita, cat si printr-un nivel de cultura generala si economica mai elaborat. Occidentul apreciaza (si exploateaza, este adevarat) evolutia intelectuala si culturala a tinerilor ce vin din Romania. Redimensionarea planurilor de invatamant si reconsiderarea progamelor de studii sunt destinate, practic, conturarii unui nou tip de specialist, abilitat in prospectarea cerintelor pietei muncii si, in extenso, capabil sa contribuie la dezvoltarea economica.

O oferta educational deosebita, sub aspectul calitatii, este lansata de catre Centrul Tehnic al Intreprinderilor Mici si Mijlocii (CTIMM), care dezvolta programe de instruire in domeniul afacerilor, al initierii in e-business, al realizarii si managementului unui magazin virtual, initiere in e-comert, intr-un cuvant, al initierii si specializarii adultilor in economia si tehnologia informatiilor. Preponderent, CTIMM dezvolta activitati de consulting si training general sau specializat. Grupul-tinta il constituie intreprinzatorii mici si mijlocii, care solicita sa isi completeze studiile sau sa procedeze la reconversie profesionala prin e-learning. Se folosesc produse software specializate, utilizand reteaua INTERNET, se practica instruirea la distanta folosindu-se materiale informative cu privire la cele mai noi solutii informatice bazate pe tehnologie IT si care sunt destinate managerilor IMM, este prezentata legislatia economica in vigoare si modul de aplicare a acesteia etc.. Practic, oferta educationala are drept scop dezvoltarea mediului de afaceri din Romania, procedandu-se la formarea manageriala, antreprenoriala si informatica.

Analiza cererii si ofertei de educatie economica existente in Romania evidentiaza atat realizari, care se constituie in motive de satisfactie si speranta, cat si unele distorsiuni aparute cu precadere la nivelul relationarii ofertei cu cererea de educatie economica, aceasta din urma depasind cu mult posibilitatile de ofertare ale sistemului national de invatamant, datorita mutatiilor structural produse pe piata muncii si, implicit, sporirii nevoii de a investi in capitalul uman astfel incat sa se obtina crestere economica. Asa se explica: extinderea somajului (inclusiv pentru persoane care poseda calificare superioara); descalificarea la o varsta cand individul in cauza nu mai are efectiv posibilitatea sa se reorienteze profesional si accepta munca necalificata si prost platita ; diminuarea satisfactiei muncii si a lucrului bine facut si, in consecinta, scaderea randamentului individual si social ; subutilizarea capitalului uman educational de catre sistemul economic in ansamblul sau s.a.m.d.

Din aceste considerente este necesara analiza in continuare a activitatilor destinate consilierii si orientarii scolare si profesionale, activitati destinate armonizarii structurilor ocupationale si de calificare, care vin in intampinarea nevoilor fundamental ale individului (copil, tanar sau adult) de a se cunoaste pe sine, de a se relationa cu semenii sai, de a lua decizii pertinente in materie de formare profesionala, de a-si forma un stil de viata sanatos, de a respinge rutina si blazarea. Consilierea si orientarea profesionala reprezinta, in ultima instanta, un instrument de referinta destinat atenuarii dezechilibrelor de pe piata muncii si de pe cea a educatiei.


Rolul educatiei in managementul carierei profesionale


Unul din obiectivele principale ale intregului proces de invatamant este pregatirea tinerilor pentru cariera profesionala. Intrebarea care apare este in ce masura informatiile, cunostintele, abilitatile, competentele acumulate deja sau cele pe care tinerii ar urma sa le acumuleze in timpul scolii, ii va ajuta pe acestia in cariera profesionala viitoare.

Termenul de cariera are mai multe semnificatii, atat pentru oamenii obisnuiti, cat si pentru cercetatori. Au fost identificate cateva semnificatii[13]:

Cariera este atributul unei ocupatii sau organizatii. O astfel de semnificatie pune semnul egalitatii intre cariera si ocupatie (de exemplu, contabil) sau organizatie (de exemplu, angajarea pe perioada nedeterminata intr-o organizatie).

Promovare. In acest sens, cariera implica urcarea in ierarhia unei ocupatii sau organizatii, respectiv obtinerea succesului.

Statusul unei profesii. Uneori se foloseste termenul de cariera pentru a diferentia „profesiile” de alte ocupatii. De exemplu, se foloseste termenul de cariera pentru persoane cu statut de jurist, avocat, inginer, dar nu si pentru instalatori, functionari, dulgheri. Se considera astfel ca un avocat are o cariera, dar un instalator nu.

Implicarea prea accentuata in propria activitate. Uneori, termenul de cariera este folosit cu o conotatie negativa pentru a descrie o persoana extrem de ocupata sau de implicata intr-o activitate sau in realizarea unei sarcini.

Stabilitatea unui model de activitate. In acest sens se considera ca o cariera presupune succesiunea unor activitati asemanatoare sau legate intre ele, pe cand succesiunea activitatilor nelegate intre ele nu reprezinta o cariera.

Dupa cum se observa, fiecare din aceste definitii descrie cariera intr-un sens destul de ingust. Exista insa si alti autori care au oferit definitii mai cuprinzatoare si, prin acestea, mai utile. De asemenea, Greenhaus (1987, p. 6) descrie conceptul de cariera ca referindu-se la „modelul experientelor legate de munca”, experiente ce se produc pe intreg parcursul vietii unei persoane. O astfel de definitie are avantajul de a include atat evenimentele obiective, respectiv slujbe, pozitii, posturi, cat si perspectivele subiective cu privire la munca, de genul atitudinilor, valorilor sau asteptarilor unei persoane. Aceasta perspectiva de intelegere a conceptului de cariera este impartasita si de Edgar Schein (1990). In contextul discutiei privind „ancora carierei”, autorul accentueaza importanta considerarii unei cariere atat prin prisma evolutiei sau progresului persoanei intr-o ocupatie/organizatie (cariera externa), cat si prin cea a perceptiilor persoanei cu privire la viata sa de munca (cariera interna).

Distinctia dintre cele doua aspecte ale carierei capata si mai multa relevanta daca acceptam ca, desi factorii individuali (interese, valori, aspiratii etc.) sunt determinanti in optiunile unei persoane privind angajarea intr-o ocupatie/organizatie, exista si alti factori externi (nivel de instructie, familie, societate, presiuni organizational etc.) care joaca un rol important in constructia unei cariere. De altfel, exista teoreticieni care argumenteaza ca, pentru a intelege cu adevarat o cariera, este necesara considerarea intregului context de viata al unei persoane (Super, 1986). Implicatia acestei perspective este ca organizatiile, daca doresc sa fie competitive (in special intr-un viitor ce va solicita din ce in ce mai multe abilitati ale angajatilor), ar trebui sa inteleaga fiecare persoana, in totalitatea ei. Alti autori, desi nu adera la o perspectiva atat de extinsa cu privire la managementul carierei, admit totusi ca ignorarea influentelor externe (ce nu tin de propriu-zis de viata de munca a unei persoane) ar limita abilitatea organizatiilor de a intelege cu adevarat si de a organiza carierele angajatilor (D. M. Harris & R. L. DeSimone, 1994).

Dezvoltarea unei cariere. In principiu, a descrie o cariera inseamna a identifica experientele comune, provocarile, problemele sau sarcinile cu care s-au confruntat majoritatea oamenilor pe parcursul vietii. Rezultatele celor mai multe cercetari au demonstrat ca o cariera implica traversarea unor etape, respectiv o cariera se dezvolta prin parcurgerea mai multor stagii. Aceasta perspectiva de analiza a dezvoltarii carierei - prin identificarea etapelor ce-i sunt specifice - ne permite sa intelegem atat mecanismele prin care se produc anumite experiente (cum ar fi dificultatile in adaptarea la primele slujbe sau problemele ce apar, de abicei, la mijlocul carierei), cat si cauzele repetabilitatii lor. Implicatia practica a acestei modalitati de analiza a carierei vizeaza sprijinul oferit, atat persoanelor cat si organizatiilor, in anticiparea unor posibile crize si provocari si, prin aceasta, a oportunitatii de planificare a strategiilor de rezolvare sau minimizare a acestora.

Conceptul de dezvoltare a carierei poate fi definit ca referindu-se la „procesul permanent prin care indivizii progreseaza, trecand printr-o serie de stadii, fiecare dintre acestea fiind caracterizat printr-un set relativ unic de probleme, teme si sarcini”[14]. Desigur, acest proces poate fi diferit de la o persoana la alta, avand in vedere ca fiecare dintre noi avem o identitate proprie si experiente diferite de viata. Totusi, rezultatele cercetarilor au dovedit ca, in principiu, majoritatea persoanelor trec, de-a lungul ciclurilor de viata, printr-o serie de schimbari, provocari, crize, reevaluari etc.., al caror grad de regularitate si repetabilitate ar permite formularea unui model de dezvoltare a carierei.

Greenhaus (1987), incercand sa identifice si sa combine caracteristicile comune diferitelor modele de dezvoltare a carierei oferite de cativa autori, a creat un model propriu, in cinci etape, model ce ia in considerare atat varsta, cat si experientele sau provocarile asociate fiecarei categorii de varsta. Intr-o descriere concisa, cele cinci stadii ale dezvoltarii unei cariere sunt:

Stadiul 1: Pregatirea pentru viata de munca (0-25 ani), caracterizata prin dezvoltarea imaginii de sine din perspectiva ocupationala; evaluarea alternativelor ocupationale; identificarea initiala a unei alternative ocupationale; instruirea printr-un sistem de educatie formala.

Stadiul 2: Angajarea in organizatie (18-25 ani). In aceasta etapa de viata o persoana isi alege o slujba in organizatia in care doreste sa se organizeze, pe baza informatiilor disponibile in acel moment. Este evident ca atat cantitatea cat si calitatea informatiilor obtinute in acest stadiu sunt de natura sa influenteze dezvoltarea ulterioara a carierei. Prima intrare in viata de munca este de natura a oferi semnale in legatura cu alegerea facuta: este acesta un bun inceput sau se dovedeste a fi un punct fals de pornire? Mai recent, tot mai multi studenti urmaresc sa initieze procesul de consacrare intr-o cariera inca din timpul studiilor universitare prin angajarea in activitati de munca (un gen de pre-socializare in cariere alternative). Posturile alternative de munca sunt sau ar trebui sa fie parti ale procesului de proiectare a carierei, care nu-i nici linear si nici sinuos accidentala.

Stadiul 3: Cariera timpurie (25-40 ani), respectiv perioada in care se invata cerintele muncii, regulile, normele si asteptarile organizational. Persoana incepe sa asimileze elemente ale culturii organizational, sa-si perfectioneze competenta, dar si sa promoveze in pozitii cu responsabilitati mai inalte, asociate unor recompense financiare si socile mai substantiale.

Stadiul 4: Cariera mijlocie (40-55 ani). Aceasta etapa corespunde, intr-o oarecare masura, asa-numitei perioade de tranzitie, experimentata, de obicei, de cele mai multe persoane ajunse la „varsta mijlocie”. Este stadiul reevaluarilor privind atat cariera cat si maturitatea timpurie, al reafirmarii sau modificarii aseptarilor sau visurilor ce au indrumat primii pasi in cariera. In urma acestor reevaluari, o persoana poate decide ca a facu fata cu succes tuturor provocarilor si sa-si continue activitatea la fel de eficient, pe cand o alta se poate confrunta mai degraba cu sentimente de frustrare si stagnare.

Stadiul 5: cariera tarzie (55 de ani pensionare), caracterizata prin dorinta persoanei de a-si mentine eficienta si pretuirea de sine, dar si prin pregatirea psihologica pentru momentul pensionarii.

Studiul modului de proiectare si dezvoltare a unei cariere are o dubla relevanta: atat pentru individ, cat si pentru organizatie. Altfel spus, desi orice cariera se construieste individual, cadrul cel mai obisnuit pentru manifestarea si dezvoltarea ei este organizatia. Ca atare, atat persoana cat si organizatia pot actiona astfel incat sa influenteze dezvoltarea unei cariere. Cele doua tipuri de actiuni, initiate pe de o parte de purtatorul carierei si, pe de alta parte, de organizatie, sunt strans legate intre ele si sunt definite in literatura de specialitate sub termenii de planificare a carierei si management al carierei.



Planificarea unei cariere. In principiu, planificarea carierei se refera la actiunile initiate de o persoana pentru a intelege si a incerca sa-si controleze propria viata de munca. Aceste actiuni implica un proces deliberat prin care o persoana: devine constienta de sine, de oportunitati, constrangeri, optiuni si consecinte, identificandu-si scopurile legate de cariera si programandu-si activitatile de munca, educatia si experientele legate de dezvoltarea ce ii ofera directia, sincronizarea si succesiunea pasilor pentru realizarea unui scop specific al carierei[15].

Desigur, fiecare din aceste actiuni necesare pentru planificarea carierei pot fi realizate nu neaparat in mod singular, ci cu ajutorul unor consilieri sau al altor persoane dinlauntrul sau din afara organizatiei. Cu toate acestea, in orice proces de planificare a carierei, responsabilitatea principala revine persoanei individuale. Succesul unei activitati de planificare a carierei poate fi masurat prin gradul in care o persoana este in cunostinta de cauza cu privire la ce doreste sa faca, determinandu-si, totodata, succesiunea pasilor pe care trebuie sa-i urmeze pentru realizarea scopurilor.

Daca procesul de planificare a carierei este centrat mai degraba pe persoana individuala, exista o serie de alte activitati, initiate mai ales la nivel organizational, ce sunt desemnate a sprijini realizarea planurilor individuale priving cariera. Astfel de actiuni sunt cunoscute sub numele de managementul carierei.

Managementul carierei. Din perspectiva propusa mai sus, managementul carierei este definit ca reprezentand „procesul de pregatire, implementare si monitorizare a planurilor de cariera asumate de un individ in mod singular sau impreuna cu sistemele de cariera ale organizatiilor”[16].

Din aceasta definitie reiese, in mod evident, ca activitatile ce tin de managementul carierei sunt strans legate de cele privind planificarea carierei. Este aproape imposibil, de exemplu, ca o organizatie sa-si propuna monitorizarea planurilor de cariera atata vreme cat o persoana nu si-a facut sau nu a dezvaluit un astfel de plan. Oricum, aceasta perspectiva de abordare a managementul carierei accentueaza mai degraba rolul pe care il poate juca organizatia in asistarea planurilr de cariera ale angajatilor. In scopul indrumarii si orientarii carierelor angajatilor, organizatiile dezvolta o serie de tehnici si instrumente ce includ: consolidarea individuala cu privire la cariera, sesiuni de informare si discutii cu privire la politicile si procedurile organizationale de promovare sau evaluare a performantelor, programe de dezvoltare cum ar fi rotatia muncii si indrumarea, programe de instruire pentru lucrul cu computerul etc..

La limita extrema, aceasta perspectiva de abordare a managementului carierei implica o activitate realizata aproape exclusiv ce catre organizatie. Un exemplu in acest sens este oferit de asa-numita planificare a succesiunii, o activitate realizata in secret si exclusiv de catre echipa de la nivelul superior de conducere, pentru a decide care sunt angajatii ce au capacitatea si ar trebui pregatiti sa inlocuiasca persoane din pozitiile cu responsabilitate inalta.

Exista insa si o alta perspectiva de intelegere a termenului de management al carierei. De exemplu, Greenhaus (1987) descrie procesul de management al carierei prin referire la toate fazele si activitatile specifice in dezvoltarea unei cariere. In conceptia sa, procesul de management al carierei este cel in care persoana:

- exploreaza mediul, isi dezvolta o conceptie clara cu privire la mediu si dobandeste constiinta de sine,

- isi stabileste scopurile carierei,

- dezvolta o strategie de atingere a scopului, implementeaza strategia,

- face progrese in atingerea scopului,

- obtine feed-back-ul necesar cu privire la progres, atat din surse legate direct de activitatea de munca, precum si din surse exterioare acesteia si isi evalueaza cariera.

Urmand acest proces, este de presupus ca o persoana poate ajunge sa obtina atat satisfactie in cariera, cat si in viata, in general.

Construirea unei cariere presupune confruntarea individului cu o serie de intrebari despre (a) propria persoana, (b) lumea din jur, (c) organizatiile de referinta.

Dezvoltarea carierei. Cuvantul cariera este folosit in diferite moduri si are mai multe conotatii. Uneori se considera ca „a avea o cariera” se aplica numai persoanei care are o profesie sau a carei viata profesionala este bine structurata si implica o promovare sigura. In contextul ancorelor carierei, cariera se refera la modul in care se dezvolta de-a lungul timpului viata de munca a unui individ si la modul in care este ea perceputa de persoana respectiva.

Aceasta semnificatie data cuvantului „cariera” ar mai putea fi considerata ca referindu-se la „cariera interna” pentru a distinge acest tip de cariera de ceea ce unii ar putea considera ca fiind viata de munca a unei persoane. Fiecare persoana are o imagine cu privire la viata sa de munca si la rolul sau in viata. In discutarea conceptului de „ancore ale carierei” vom avea in vedere tocmai aceasta ultima semnificatie.

Pentru a distinge „cariera interna „ de alte semnificatii ale cuvantului, vom folosi sintagma „cariera externa „ pentru a ne referi la pasii efectivi solicitati de o ocupatie sau o organizatie pentru a progresa/evolua in acea ocupatie/organizatie.

Stadiile importante ale carierei. Din punctul de vedere al individului, o cariera este alcatuita din cateva stadii (etape) ce sunt recunoscute atat de persoana, cat si de societate, desi durata asociata fiecarei etape variaza enorm in functie de ocupatie si de individ.

Etapa 1: Dezvoltare, fantezie si explorare. In aceasta perioada, asociata de obicei cu copilaria si adolescenta timpurie, o ocupatie este doar un gand, iar o cariera are o slaba semnificatie, cu exceptia celei oferite de stereotipurile ocupationale sau de ideea generala de „succes”.

In aceasta etapa persoana se pregateste sa treaca prin procesul necesar de instruire si educatie pentru o ocupatie ce va fi aleasa cu titlu de incercare.

Etapa 2: Educatie si instruire. In functie de ocupatie, acest proces poate fi foarte elaborat sau, dimpotriva, minim, durand intre cateva luni si 20 de ani sau mai mult. Exsta multe optiuni in timpul acestei etape, pe masura ce scopurile ocupationale se clarifica si se schimba.

Etapa 3: Intrarea in universul muncii. Pentru cei mai multi oameni, indiferent de nivelul lor de pregatire, acesta este timpul unei adaptari majore, pe masura ce invata realitatile muncii si propriile lor reactii. Procesul educational rareori pregateste oamenii pentru a se confrunta cu aspectele politice si irationale ale vietii organizational sau cu faptul ca mare parte a activitatii din fiecare ocupatie implica nu numai logica si ratiune, dar si lucrul cu oamenii si cu sentimentele lor. Invatarea personala fundamentala incepe in acest punct.

Etapa 4: Instruirea si socializarea de baza. Lungimea si intensitatea acestei perioade difera in functie de ocupatie, organizatie, complexitatea muncii, supozitiile organizational despre importanta invatarii de catre noii membri a elementelor culturii organizational, precum si de gradul de responsabilitate pe care il confera societatea ocupatiei respective. Cu cat unei ocupatii ii este asociata mai multa responsabilitate, cu atat mai lunga este perioada de specialize. Aceasta etapa este o sursa majora a invatarii personale, intrucat organizatia incepe de acum sa prezinte cerinte carora individul trebuie sa le raspunda. Ocupantul carierei este confruntat cu alternativele legate de ramanerea sau nu in ocupatie si/sau organizatie, in functie de cum raspunde la procesul de socializare.

Etapa 5: Castigarea calitatii de membru. Intr-un moment anume, individul recunoaste, cu ajutorul ritualurilor formale sau al tipurilor de sarcini primite, ca a depasit stadiul instruirii si a fost acceptat ca membru cu drepturi depline. In aceasta etapa incepe sa se formeze o imagine de sine semnificativa. Motivele si valorile incep sa se clarifice prin observarea raspunsurilor la diferite situatii provocatoare, situatii ce presupun alegerea unor alternative.

Etapa 6: Castigarea dreptului si a calitatii de membru. In primii cinci pana la zece ani ai unei cariere, cele mai multe organizatii si ocupatii iau decizii cu privire la durata exercitarii unei functii, decizii prin care indivizii stiu daca pot conta sau nu pe un viitor pe termen lung in organizatie. Decizia este in mod formal sau simbolic garantata cu clauza ce specifica faptul ca detinerea functiei este asigurata doar atata vreme cat exista postul. In unele ocupatii (cadru universitar, de exemplu), procesul de stabilire a duratei forteaza organizatia fie sa acorde persoanei o garantie formala, fie sa o roage sa paraseasca organizatia.

Etapa 7: Crize si reevaluari la mijlocul carierei. Desi nu este clar daca aceasta este o criza sau chiar o etapa, exista multe dovezi ca majoritatea oamenilor trec prin anumite forme de autoevaluare atunci cand le merge bine in cariera, punandu-si intrebari cu privire la alegerile initiale („Mi-am ales bine cariera?”), sau cu privire la nivelul de realizare („Am realizat cea ce mi-am propus?” sau „Ce am realizat pana acum? Si a meritat sacrificiul?”) si cu privire la viitorul lor („Ar trebui sa continuu sau sa fac o schimbare?”, respectiv „Ce vreau de la viata si cum se potriveste munca mea cu aceste aspiratii?”). O astfel de autoevaluare poate fi traumatizanta, dar multi oameni o gasesc normala si relativ nedureroasa, pentru ca deseori conduce la o redescoperire si reafirmare a scopurilor ce au fost prezente, dar nu dominante. Cand oamenii evidentiaza astfel de scopuri este posibil ca uneori sa ajunga la schimbari fundamental ale carierei. Oricum, astfel de provocari sunt rareori resimtite ca evenimente majore intr-o cariera.

Etapa 8: Mentinerea, recastigarea sau echilibrarea elanului. Constatarile facute in urma reevaluarii conduc la decizii privind calea de urmat. In aceasta etapa fiecare persoana isi formuleaza un reper ce ii va ghida pasii urmatori. Pentru unii, aceasta poate insemna decizia de a urca pe scara ierarhiei organizationale cat de mult posibil; pentru altii, acesta este momentul de redefinire a domeniilor de acticitate in care ar dori sa se implice.

Etapa 9: Eliberarea (dezangajarea). Inevitabil, persoana incetineste ritmul, devine mai putin implicata, incepe sa se gandeasca la pensionare si se pregateste pentru aceasta etapa.

Etapa 10. Pensionarea. Indiferent daca persoana s-a pregatit sau nu pentru aceasta etapa, in mod inevitabil organizatia nu-I mai acorda un rol semnificativ, si individul trebuie sa se adapteze.

Pe masura ce o persoana evolueaza intr-o cariera isi va dezvolta un cadru de referinta, care va implica:

- talentele, abilitatile, domeniile de competenta;

- principalele obiective, motivatii, necesitati, dorinte;

- valori, criterii.

Au fost identificate urmatoarele categorii de ancore ale carierei: competenta tehnica/functionala, competenta manageriala generala, autonomie/independenta, securitate/stabilitate, creativitate antreprenoriala, dedicare unei cauze, provocare pura, stil de viata.

Scopul final al dezvoltarii carierei este acela de a armoniza necesitatile individului cu cele ale organizatiei. Responsabilitatea acestui demers trebuie impartita intre ocupantii carierelor individuale, organizatiile angajatoare, dar si cu alte institutii, precum universitatile si agentiile guvernamentale.

In mod inevitabil, in unele situatii adecvarea dintre individ si organizatie este imposibila, fie pentru ca talentele nu se potrivesc cerintelor, fie datorita faptului ca organizatia are un surplus de oameni, fie pentru ca o persoana nu se poate impaca pur si simplu cu un anume tip de organizatie. Versiunea cea mai obisnuita a acestei dileme apare atunci cand se produce o schimbare la nivelul tehnologiei, schimbare ce produce incapacitatea unui numar mare de angajati de “a tine pasul” cu noile cerinte. Multe organizatii creeaza programe speciale de instruire pentru adaptarea la noile tehnologii in scopul minimizarii efectelor negative, insa multe persoane fie nu pot fi re-instruite, fie se afla in excedent. In astfel de cazuri este necesar ca alte institutii, sprijinite fie de guvern, fie de consortiile industrial, sa ofere o retea stabila de programe de armonizare a situatiilor de tranzitie, programe care sa permita oamenilor sa obtina noi calificari. Intrucat in perioada actuala tehnologiile se schimba intr-un ritm extrem de rapid, crearea unor astfel de institutii centrate pe managementul tranzitiei in cariera devine o prioritate.






Anuarul Statistic al Romaniei - editia 2002, Institutul National de Statistica, Bucuresti.

Cartea Alba a Reformei invatamantului, autori Cornelia Novak, Mihaela Jigau, Romulus Brancoveanu, Serban Iosifescu, Mircea Badescu, Ministerul Educatiei Nationale, 1998

Marga, Andrei, Repers de la reforme de l`Education, Ministerul Educatiei Nationale Bucuresti, 1998.


Mroiu Adrian (coord.), Vladimir Pasti, Cornel Codita, Gabriel Ivan, Mihaela Miroiu, Invatamantul romanesc azi, Ed. Polirom, Bucuresti, 1998

Gradul de cuprindere in invatamant al populatiei scolare cu varsta cuprinsa intre 11 s i 14 ani, a scazut de la 94,4% in 1990 la 93,2% in 2002, ceea ce inseamna ca aproximativ 7% din populatia colara pentru acest nivel de invatamant nu termina nici macar 8 clase.


Pentru o pondere putin mai mare a populatiei scolare, de 20,5%, Marea Britanie are 2,6% personal didactic in totalul populatiei active. In alte tari europene ponderea personalului didactic in totalul populatiei active variaza, de exemplu, intre 1,% in Germania si 3,3% in Italia si Suedia.


Daca in 1989/1990 unui cadru didactic din invatamantul liceal ii reveneau 31,7 elevi, in anul scolar 1998/1999 numarul acestora a fost de numai 10,9 elevi la un cadru didactic, proportie mentinuta si in 2001/2002: 10,98 elevi la un cadru didactic.

In alte tari media studentilor la un post didactic este urmatoarea: 23 de studenti la un cadru didactic in Canada, 13 in Marea Britanie, 24 in Franta, 28 in Italia, 17 in SUA si Spania, 14 in Austria, 10 in Japonia, Rusia si Polonia, 13 in Slovenia, 17 in Grecia, 9 in Bulgaria. (MEN, Reforma Invatamantului acum (acte normative, comunicate, notificari, nr. 6, aprilie 2000). Totusi, in universitatile romanesti exista o supraincarcare curriculara, programul saptamanal al unui student cuprinzand de 1,5-2 ori mai multe activitati didactice impuse decat programele educationale similare din universitati de referinta din alte tari.


Cartea Alba a guvernarii PSD, Bucuresti, 2003

Marta Christina Suciu, Investitia in educatie, Editura Economica, Bucuresti, 2000, p. 78


Andrei Marga, Educatia in tranzitie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999, p. 29

Novak Cornelia; Jigau Mihaela (colectiv) - Cartea alba a reformei invatamantului, Ed. Alternative, Bucuresti, 1998, p. 13


Revizuind mai multe studii de specialitate, Mihaela Vlasceanu a identificat semnificatiile date conceptului de cariera, in lucrarea sa Managementul carierei, Editura comunicare.ro, Bucuresti, 2002, p. 11


Greenhaus J.H., Career Management, Hinsdale, IL: The Dryden Press, 1987, p. 9


Storey, in Hall D.T.(ed), Career Development in Organizations, 1986, p. 3

Storey, in Hall D.T.(ed), Career Development in Organizations, 1986 , p. 3







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact