StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Management bun inseamna oameni de CALITATE
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » management financiar bancar
Trimite articolul prin email Strategii dinamice pentru cresterea valorii firmei : Management financiar bancar Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Strategii dinamice pentru cresterea valorii firmei



STRATEGII DINAMICE PENTRU CRESTEREA VALORII FIRMEI



Achizitie si restructurare;

Managementul restructurarii si lichidarii





Achizitie si restructurare

Pana acum ne-am concentrat atentia asupra modului in care managerul financiar ia decizii cu privire la achizitionarea de active, la structura capitalurilor, la riscuri, la managementul activitatii pe termen scurt si pe termne lung. Acum ne vom focaliza atentia asupra firmei privie ca un intreg, vom trece de la deciziile pe domenii la cele ce privesc firma in ansamblul sau scopul ramanand acelasi si anume maximizarea valorii de piata a firmei tinand cont de riscuri, castiguri asteptate si fluxuri de numerar. Insa in loc sa privim parti ale procesului decizional ne vom axa pe concepte ca achizitii, fuziuni, preluari, restructurare, pentru a intelege evolutia firmei pe o perioada mai mare de timp.

O firma care cumpara parti dintr-o alta sau chiar chiar o alta firma in intregime o vom numi „achizitor”, iar firma vizata a fi cumparata o vom numi „tinta”.

Fuziunea este procesul prin care doua sau mai multe firme decid reunirea patrimoniului lor si punerea in comun a acitvitatilor pe care le desfasoara. De cele mai multe ori fuziunea este privita ca o activitate de achizitie pasnica, stabilita de comun acord intre firme.

Preluarea este procesul prin care o firma cumpara o alta cu scopul de a avea controlul asupra firmei „tinta”. Aceasta se face de cele mai multe ori fara acordul firmei vizate si este privita de firma „tinta” ca o metoda agresiva, de imixtiune.

Managerul fiecarei firme trebuie sa aiba permanent in vedere faptul ca pe piata pot exista sau pot aparea firme care sa concureze cu a sa, fie in domeniul produselor/serviciilor oferite, fie in domeniul resurselor folosite. Deci, el va cauta 646f55g fie sa-si elimine rivalii de pe piata, fie, daca acest lucru nu este posibil, sa faca aliante cu scopul de a-si consolida pozitia. Principalele motive care duc la aparitia fenomenelor de fuziune si preluare sunt urmatoarele:

sinergia: cand doua firme A si B decid sa fuzioneze ele spera sa obtina din acesta actiune un posibil beneficiu. Acesta apare atunci cand activitatea firmei combinate (AB) degaja o valoare mai mare decat a celor doua firme considerate separat;

economiile de scala: prin combinarea eforturilor celor doua firme se poate ajunge la o dimensiune suficienta a activitatii care sa le permita sa-si reduca cheltuielile de producsie, stocare, marketing, cercetare-dezvoltare, etc.

integrarea verticala: pentru a asigura un flux continuu de resurse parcursul diferitelor stadii de productie sau un flux continuu al comercializarii, o firma poate achizitiona o alta situata in amonte de ea pe fuxul de prelucrare (integrare backward) sau situata in aval (integrare forward). Schematic putem prezenta aceste achizitii astfel:


Fig.4.8.1. Integrarea verticala

integrarea orizontala (eliminarea rivalilor): prin achizitionarea unei firme concurente, firma „achizitor” spera atat sa-si mareasca propria cota de piata si capacitatea de productie, cat si sa reduca nivelul concurentei.

diversificarea: pentru a diminua riscul de afaceri, firma trebuie sa-si diversifice activitatea. Aceasta se poate face prin achizitionarea unei firme „tinta” care activeaza in domeniul vizat de „achizitor”.

Adeseori firmele care isi propun acest gen de strategii dinamice pentru cresterea valorii fac anumite greseli de estimare in procesul de achizitie. Cele mai frecvente astfel de greseli se refera la: modalitatea de evaluare a firmei „tinta”, supraevaluarea efectului achizitiei, subestimarea costurilor tranzactiei, selectarea incorecta a formelor de finantare a achizitiei.

Exista situatii cand firma „tinta” nu doreste, sub nici un motiv, sa fie preluata de o alta. Pentru aceasta ea trebuie sa stie ca exista mai multe metode posibile de contracarare a achzitiei. Aceste metode pot fi defensive sau ofensive.Metodele defensive se folosesc pentru a preveni cumpararea treptata sau declansarea unei oferte publice de cumparare (OPC) a actiunilor firmei „tinta”. Aceste posibile metode de contracarare pasnica sunt:

a)     metode generale: neemiterea de noi actiuni pe piata, blocarea controlului in AGA, folosirea unei politici deschise fata de actionari.

b) metode speciale: modificarea periodica a Consiliului de Administratie, supermajoritatea in AGA, folosirea „pionilor otraviti”.

Metodele ofensive se pot aplica in caz de declansare a OPC sau a unei achizitii „pe tacute” si ele includ: folosirea obiectiunilor legale (firma „tinta” poate protesta in justitie pentru faptul ca achizitorul incalca legea concurentei sau legile privitore la detinerea de actiuni), restructurarea activelor sau pasivelor..


Managementul restructurarii si lichidarii

Multe dintre firmele care fuzioneaza sunt, de regula, firme mature, iar motivul fuziunii este, de multe ori, consolidarea unui anumit gen de afaceri. Exista, insa, si situatii in care astfel de firme-colos dau dovada de prea putina flexibilitate in afaceri si atunci se poate pune problema restructurarii lor. Daca in primul caz se punea problema gasirii si exploatarii unor noi oportunitati de afaceri, in al doilea caz se pune problema viabilitatii mai multor firme de dimensiuni mai mici care sa preia parti din afacerea-mama sau, in extremis, lichidarea intregii firme, vanzarea activelor si reinvestirea banilor astfel obtinuti intr-un alt gen de afaceri. Literatura de specialitate a retinut doua forme de lichidare a unei firme si anume: lichidarea benevola sau dizolvarea (ce poate avea loc daca: a expirat durata de existenta a firmei sau nu este posibila realizarea obiectului de activitate al firmei sau a fost atns acest obiect sau nu s-a majorat capitalul social la limita minima legalasau s-a redus numarul de actionari sub limita impusa de lege), respectiv lichidarea judiciara, care are loc in cazul falimentului, definit ca fiind incapacitatea totala de plata a firmei pe termen de sase luni de la constatare.



Necesitatea restructurarii unei firme poate aparea din mai multe cauze: externe (exogene) sau interne (endogene). Dintre cauzele externe putem cita:

dificultati tehnice: neincadrarea produsului in normele de protectie a mediului sau aparitia unor produse noi mai performante din punct de vedere tehnic.

dificultati economice generale si legislative: diminuarea pietei pentru produsele firmei sau produsul nu poate fi vandut la pretul care sa acopere cheltuielile si sa asigure profitul necesar continuarii activitatii sau inrautatirea situatiei economice generale sau aparitia unor noi reglementari fiscale si de dreptul afacerilor sau suprimarea subventiilor/creditelor bancare.

Dintre cauzele interne ce conduc la necesitatea restructurarii firmei putem enumera:

dificultati comerciale: firma a lansat un nou produs in care a investit foarte mult, dar produsul nu este acceptat de piata; produsul se afla in declin din punct de vedere al ciclului de viata si nu a fost adaptat noilor cerinte ale pietei; a fost gresit aleasa modalitatea de comercializare a produsului (reclama neinspirata, public-tinta gresit identificat,etc.), comercializarea produselor firmei facuta preponderent unui singur client.

dificultati tehnice si organizatorice: produsul nu este deplin asimilat in fabricatie; risipa de materii prime si de timp-masina; calitatea necorespunzatoare a resurselor folosite si a produselor obtinute.

dificultati informationale: imperfectiuni ale contabilitatii de gestiune ce nu permit cunoasterea rapida a costurilor de productie si a valorii productiei in curs; imperfectiuni ale sistemului de transmitere a informatiilor si deciziilor intre executanti si sistemul de conducere din cadrul firmei; necesitatea recliclarii personalului.

dificultati manageriale: plecarea/decesul unui manager cheie si inexistenta unui inlocuitor, absenta planurilor pe termen mediu, refuzul delegarii autoritatii, manevre neloiale ale managerilor, crestere prin diversificare exagerata sau prost gestionata, schimbarea sediului.

Firmele se pot confrunta cu diverse situatii de criza, care uneori pot fi depasite, iar alteori nu, ducand la reoganizarea sau, in final, la lichidare. Deosebim astfel:

crize de lichiditate (cand firma nu are disponibilitati, datorita faptului ca nu si-a putut incasa la timp contravaloarea facturilor emise catre clienti si nici nu poate beneficia de noi credite bancare deoarece are deja in derulare unele);

crize de randament (datorate lipsei sau incoerentei planului pe termen mediu in care nu s-a prevazut actualizarea produsului firmei, ceea ce determina aparitia de stocuri de produs refuzat pe piata si necesitatea firmei de a apela la finantari externe);

crize strategice (legate de alegerea unei strategii de ansamblu gresite sau un management de portofoliu inadecvat, erori ce pot fi atribuite managementului de varf al firmei).



Pentru ca disfunctionalitatile sa poata fi inlaturate este necesar ca ele sa fie cunoscute cat mai din timp, lucru care este posibil daca firma foloseste analiza financiara periodica sau informatiile si semnalele primite de la persoane si institutii cu care colaboreaza (clientii, furnizorii, institutiile de credit) sau daca apeleaza la servicii de consultanta specializata (care pot furniza analize-diagnostic necesare pentru corecta evaluare a situatiei firmei).

Pentru iesirea din criza sunt necesare masuri complexe a caror sucesiune logica este reprezentata grafic in schema urmatoare:



Fig.4.8.2. Schema masurilor de iesire din criza


In functie de tipul de criza pe care o traverseaza firma se alege si tipul de restructurare cel mai indicat. Restructurarea poate fi:

1. Restructurare operationala are drept obiectiv depasirea dificultatilor legate de produs si de operatiile de exploatare ale firmei. Strategia de restructurare operationala vizeaza atat masuri legate de:analiza si segmentarea pietei pentru identificarea corecta a clientilor; modificarea gamei de produse pentru satisfacerea cerintelor clientilor; analiza veniturilor si a cheltuielilor pentru fiecare grupa de produse si pe activitati ca si modificarea canalelor de distributie catre clienti; modularizarea activitatilor de exploatare.

2. Restructurarea organizatorica are drept scop cresterea eficientei muncii in cadrul firmei. Pentru aceasta trebuie implementate masuri de: reproiectare a structurii organizatorice, redefinirea sistemului de evaluare si de recompensare a rezultatelor ca si a sistemului informational astfel incat sa reflecte corect contributia fiecarui compartiment la cheltuieli si la formarea veniturilor.

3. Restructurarea financiara are drept scop cresterea eficientei economico-financiare a firmei prin: crearea unei structuri optime a capitalului (redefinirea raportului intre capitalul propriu si capitalul imprumutat); crearea unei structuri optime a alocarilor de capital. Aceste masuri se implementeaza cu scopul asigurarii capacitatii de plata a firmei si a impiedicarii deprecierii valorii de piata a firmei (deci pentru de a impiedica scaderea activului net al firmei).

4. Restructurarea strategica este cea mai profunda, ea vizeaza ansamblul firmei si se realizeaza prin: stabilirea strategiei pe termen scurt a firmei (redresare); identificarea portofoliului de produse eficiente (aducatoare de venituri); identificarea produselor si componentelor organizatorice generatoare de pierderi si eliminarea lor.

Pentru implementarea restructurarii strategice trebuie analizati atat factorii interni care au condus la criza de portofoliu, cat si factorii externi care au influentat-o si care ar putea fi folositi pentru redresare. Acesti factori se refera la componentele de micromediu (clienti, furnizori, concurenti, respectiv produse de substitutie) al caror impact asupra firmei l-am analizat intr-un capitol anterior.

In cazul in care toate masurile de restructurare au dat gres se poate trece la procedura de lichidare benevola a firmei (la dizolvarea firmei). Aceasta presupune ca AGA sa adopte o hotarare de dizolvare si sa numeasca lichidatorii care preiau patrimoniul firmei pe baza de inventar, bilant, proces verbal de predare-primire si darea de seama a administratorilor. Lichidarea benevola poate fi la un moment dat o alternativa mai buna decat cea de a nu intreprinde nimic dupa ce toate strategiile de restructurare si-au epuizat resursele de redresare. Actionarii inteleg faptul ca ei sunt responsabili de gasirea unei solutii care sa fie in avantajul lor, deoarece daca nu intreprind nimic activele continua sa se deterioreze si ei vor fi cei care vor avea de pierdut. In plus, in cazul unei lichidari benevole exista urmatoarele avantaje: activele pot fi valorificate la o valoare mai mare decat in cazul unei lichidari fortate, deoarece se poate negocia pretul activelor; exista mai mare libertate de actiune in rezolvarea revendicarilor tertilor; se evita actiunile in justitie care necesita timp, sume mari de bani platite drept onorarii si taxe si numeroase persoane implicate pentru expertize, consultanta, paza; se efectueaza transferul mai rapid al proprietatii.

De asemenea, statul este interesat mai degraba in efectuarea lichidarilor benevole decat in cele fortate deoarece lichidarea firmelor neviabile conduce la: marirea numarului de platitori de impozite pe profit (prin aparitia unor noi firme viabile); reducerea numarului de someri (prin preluarea personalului din firma lichidata de catre firma nou creata); reducerea blocajului financiar prin lichidarea, cel putin partiala, a debitorilor insolvabili; crearea unui mediu de afaceri sanatos prin folosirea mai eficienta a infrastructurii existente si crearea unor piete de active.

Strategiile posibile de adoptat in cazul lichidarii benevole sunt: vanzarea integrala a firmei, cu facilitati de pret acordate cumparatorului, deoarece trebuie avute in vedere viitoarele eforturi ale acestuia pentru repunera in functiune a capacitatilor de productie; vanzarea grupata a mijloacelor fixe, astfel incit ele sa capete caracteristicile unui activ functional; Vanzarea prin dezmembrare, cand activele sunt vandute bucata cu bucata, iar procesul se poate dovedi destul de lung si de anevoios.

Daca nu exista initiativa unei lichidari voluntare (din partea celor ce sunt proprietarii firmei), nu mai ramine decat ca sa se declanseze procedura de lichidare judiciara a firmei. Conform legii 64/1995 modificata si republicata, organele care aplica aceasta procedura sunt: instantele judecatoresti, judecatorul-sindic, administratorul, lichidatorul, adunarea creditorilor si comitetul creditorilor. Administratorii firmei sunt inlocuiti cu lichidatori, numiti de catre judecatorul sindic, isi exercita mandatul sub conducerea cenzorilor firmei si trebuie sa primeasca si sa pastreze patrimoniul si actele firmei asa cum rezulta din inventar si din bilantul de lichidare (pe care in prealabil le-au verificat), apoi sa incaseze creantele si sa achite datoriile catre creditori. In fine, ei trebuie sa intocmeasca bilantul contabil final si sa ceara radierea firmei de la Registrul Comertului, iar din acel moment firma isi inceteaza existenta.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact