StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Crede in EFICIENTA TA
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » management financiar contabil
Trimite articolul prin email Structura financiara a firmei : Management financiar contabil Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Structura financiara a firmei



STRUCTURA FINANCIARA A FIRMEI


Alegerea structurii financiare a firmei

Capitalul firmei

Situatii si rapoarte financiare

Bilantul patrimoniului

Contul de rezultate

Fluxuri monetare si materiale in cadrul firmei




Alegerea structurii financiare a firmei


O economie sanatoasa depinde, in mod vital, de transferurile eficiente de fonduri, de la cei care economisesc la cei ce au nevoie de capital. In lipsa transferurilor financiare eficiente intreprinderile, atat cele de stat cat si cele ce opereaza in sectorul privat, se pot gasi fie in imposibi 414i84e litatea achizitionarii de capital, fie in situatia platii unor rate excesive ale dobanzii pentru capitalul obtinut.

O intreprindere este in esenta un ansamblu de contracte ce pot fi de doua tipuri:

primele asigura participarea factorilor de productie la activitatile intreprinderii;

In acest caz, bunurile materiale vor aparea in activul bilantului intreprinderii. Alegerea investitiilor se va numi selectarea elementelor de activ necesare operatiunilor. Este primul tip de decizie de care se intereseaza finantele.

al doilea tip de contracte permite intreprinderii sa incheie intelegeri cu imprumutatorii de fonduri. Ansamblul sumelor implicate va forma pasivul organizatiei. Aceste contracte diverse se vor numi titluri ce pot fi clasificate astfel:

titluri cu venituri fixe (sau datorii)

titluri pe termen scurt

titluri pe termen lung

titluri cu venituri variabile

Investitorul isi incredinteaza economiile unei intreprinderi in schimbul unei promisiuni pentru un venit viitor, dar acesta nu este sigur si prin urmare cel care economiseste se expune unui risc. El va putea alege diverse combinatii intre randament si risc. Va exista deci un prim grup de furnizori de capital, numiti creditori. Ei vor fi proprietarii titlurilor cu venituri fixe, intreprinderea le va promite un venit periodic dar limitat si rambursarea capitalului la scadenta, cu exceptia cazului in care aceasta ar fi declarata falita si creditorii vor fi despagubiti din vanzarea bunurilor.

Alte persoane care au economisit vor accepta un risc mai mare. In acest caz ei vor achizitiona titluri cu venituri variabile sau actiuni ordinare. Societatea nu le va face nici o promisiune: actionarii ar avea dreptul la bunurile pe care nu le-ar putea reclama creditorii. Daca intreprinderea este prospera venitul ar putea fi important si ar acoperi rata riscului. Deci actionarul este acela care accepta nivelul de risc cel mai mare. In schimb, el spera sa obtina o rata a randamentului mai ridicata decat cea a creditorului.

Cumpararea actiunilor angajeaza in general capitalul pe o perioada nedefinita. Fondurile pot fi insa imprumutate fie pe termen lung fie pe termen scurt.



RELATII FINANCIARE INTRE AGENTII ECONOMICI


Sector


Activitate principala

Societati comerciale si industriale


Productie de bunuri si servicii

Institutii financiare


Intermediere financiara

Gospodarii


Consum si productie de bunuri si servicii

Bilant

Activ

Pasiv


Activ

Pasiv

Activ

Pasiv


Pe termen scurt

Datorii pe termen scurt




Pe termen scurt


Imobilizat

Datorii pe termen lung

Titluri

Titluri

Titluri

Titluri

Avere proprie



Averea actionarilor




Imobilizat



Emisiune de titluri






In figura de mai sus economia a fost divizata in trei sectoare. Cel mai important este cel din dreapta, compus din persoane fizice regrupate in unitati de productie si de consumatie numite impreuna „gospodarii”. Acestea sunt cauza finala a celorlalte doua sectoare, deoarece scopul oricarei activitati economice este de a asigura productia bunurilor de consum necesare populatiei.

Procesul de creare a capitalului presupune din partea gospodariilor:

reducerea consumului curent in vederea unui consum viitor crescut (economia);

alegerea unui bun productiv caruia ii va fi consacrata economia in cauza (investitia).

Nu este neaparat necesar ca cele doua decizii sa fie luate de acelasi individ. Gospodariile pot economisi o parte din veniturile lor si pot incredinta alegerea si gestiunea investitiilor unor administratori specializati. De aceea s-a creat al doilea sector, acela al societatilor comerciale si industriale.

Aceasta categorie nu reprezinta decat contracte intervenite intre gospodarii si agenti economici. In schimbul economiilor indivizilor, intreprinderile emit un titlu sau un contract prin care se angajeaza sa verse, in viitor, un anumit venit si in unele cazuri sa ramburseze suma principala.

Odata aflate in posesia resurselor economisite, societatile aleg bunurile productive pe care le vor procura si le vor exploata cu scopul de a-si indeplini angajamentele.

Managerii unei intreprinderi trebuie sa stabileasca bunurile ce vor face parte din activ, si in acelasi timp sa aleaga titlurile care vor forma pasivul. S-au descris anterior cele mai importante categorii de titluri din care administratorii vor putea alege, impreuna cu cei care imprumuta fondurile.

Aceasta actiune se numeste alegerea structurii financiare.  In ciuda marii diversitati a titlurilor pe care le pot emite societatile comerciale sau industriale, este posibil ca acestea sa nu raspunda la nevoile celui care economiseste.

In aceasta situatie intervine un intermediar financiar intre gospodaria care economiseste si intreprinderea sau guvernul care are nevoie de fonduri. Principala caracteristica a unui intermediar financiar este un bilant ale carui pozitii de activ si pasiv sunt in principal compuse din titluri.

De ce este necesara existenta intermediarilor financiari?

In primul rand datorita cererii pentru diverse servicii si contracte particulare pe care nu le-ar putea oferi, la acelasi pret, intreprinderile nespecializate.

In al doilea rand numarul si varietatea titlurilor oferite de ansamblul intreprinderilor fiind foarte ridicat, intermediarii financiari pot forma diverse portofolii de talie mare si pot oferi gospodariilor o posibilitate mare de alegere a riscurilor si randamentelor la un cost minim.

Pentru a face aceasta, intermediarii financiari angajeaza analisti financiari si alti specialisti, al caror cost este repartizat in portofolii de mari dimensiuni, profitandu-se astfel de economii importante. In acelasi timp riscul unui portofoliu diversificat poate fi inferior riscului mediul al titlurilor care il compun. Se poate spune ca este vorba de un al doilea tip de economie pe scara larga proprie productiei serviciilor financiare.

Astfel, intermediarii achizitioneaza anumite combinatii de risc si randament, le transforma si ofera gospodariilor combinatii mai bine adaptate nevoilor lor. Obligatiile pe care si le asuma de a constitui si de a administra portofoliul, fac obiectul unei ramuri a finantelor numita gestiunea portofoliului.

Este important ca piata de capital sa functioneze eficient deoarece astfel creste lichiditatea economiilor, permitand actionarilor sa utilizeze mai bine resursele disponibile.

Daca nu ar exista nici institutii financiare si nici piata de capital, gospodariile ar trebui sa trateze direct cu societatile comerciale si industriale. Daca ar decide sa consume o parte a economiilor lor, ar trebui sa ceara unei intreprinderi sa-si rascumpere titlurile pe care le-a emis. Activul acesteia din urma, cat si activitatea sa, s-ar diminua automat. Dimpotriva, daca exista o piata a capitalurilor, cel care a economisit va putea vinde unei alte gospodarii participarea sa la intreprindere, fara ca aceasta din urma sa fie nevoita sa intervina. Astfel ea poate sa-si planifice liber expansiunea, fara a tine cont de bugetele individuale ale celor care i-au imprumutat fondurile. La randul lor, acestia vor economisi o parte mai importanta din veniturile lor deoarece titlurile pe care le vor poseda vor fi mult mai „lichide”.

“Alegerea unei anumite structuri financiare reprezinta o decizie importanta de politica financiara. Daca acoperirea financiara prin obligatii  pe termen scurt confera o anumita suplete pentru intreprinzator, in sensul ca poate sa dezvolte sau sa reduca operativ volumul activitatii, finantarea cu capitaluri permanente este mai putin costisitoare si deci mai avantajoasa. Desi criteriul rentabilitatii este foarte important, decizia in ceea ce priveste structura financiara tine seama, inevitabil, si de alte elemente cum ar fi suma totala a nevoilor de finantat, precum si natura diverselor trebuinte.”

Structura financiara este o variabila care nu depinde insa numai de intreprindere, de obiectivele sale de crestere economica, de rentabilitatea scontata sau de riscurile pe care consimte sa si le asume. Structura financiara este influentata si adesea determinata de actionari, banci sau alti imprumutatori, de stat, ca si de conjunctura economico-financiara: situatia pietei financiare, oscilatiile ratei dobanzii, devalorizari monetare etc.

Atat capitalul propriu, cat si cel imprumutat comporta costuri. Diferenta fundamentala dintre costul capitalului propriu si cel al capitalului imprumutat rezida in faptul ca fondurile proprii nu sunt remunerate decat in cazul ca intreprinderea obtine beneficii, in timp ce capitalul imprumutat trebuie remunerat, oricare ar fi rentabilitatea intreprinderii.

Presupunand ca rentabilitatea economica (Re) este de 18% iar rata dobanzii de 14%, intreprinderea este interesata sa se finanteze prin credit, intrucat realizeaza un profit de 4% asupra capitalului imprumutat. Rata randamentului capitalului propriu este cu atat mai mare cu cat raportul capital de imprumut/capital propriu este mai mare.


Capital propriu


Capital imprumutat

Total capital investit



Rentabilitatea economica


Rata dobanzii


La totalul capitalului investit se obtine un profit de


Remuneratia capitalului de imprumut


Daca se scade remuneratia capitalului de imprumut din profitul total rezulta cum capitalul propriu a adus un profit de




Randamentul capitalului propriu este de:


In realitate, capitalul propriu aduce


Supraprofitul datorat efectului pozitiv de indatorare




Rentabilitatea financiara este direct proportionala cu structura financiara (Datorii/Capital propriu) si cu diferenta dintre rata rentabilitatii economice si rata dobanzii. Practic rentabilitatea financiara este cu atat mai mare cu cat structura financiara este mai indatorata si cu cat este mai mare diferenta dintre rata rentabilitatii economice si rata dobanzii.

In schimb, structura financiara indatorata implica un risc financiar sporit, determinat de existenta cheltuielilor financiare fixe.

Pentru exemplificare se utilizeaza date referitoare la trei unitati economice, identice ca profil de activitate si cifra de afaceri, dar diferite in ceea ce priveste politica de indatorare, respectiv structura financiara:

Societatea X se finanteaza integral din fonduri proprii, deci rata indatorarii este nula.

Societatea Y are o rata de indatorare de 50%, adica se finanteaza in egala masura cu fonduri proprii si cu capital imprumutat.

Societatea Z are o rata de indatorare de 75%.

Situatia financiara a celor trei intreprinderi se prezinta astfel:



Soc. X

Soc. Y

Soc. Z

Total capital utilizat




Fonduri proprii




Datorii




Rata dobanzii




Valoarea nominala a actiunilor




Numar actiuni =





Tinand cont de informatiile prezentate mai sus, se va determina incidenta asupra rentabilitatii financiare, pentru trei ani consecutivi, presupunand ca rentabilitatea economica este aceeasi pentru toate unitatile si va evolua astfel:


Rentabilitatea economica

An I


An II


An III




Se vor utiliza urmatoarele formule de calcul:


Beneficiu brut


Total capital utilizat*Rentabilitatea economica

Dobanzi


Datorii*Rata dobanzii

Rezultat


Beneficiu brut – Dobanzi

Impozit pe profit


Rezultat * 30%

Beneficiu net


Rezultat – Impozit pe profit

Beneficiu net/Actiune


Beneficiu net/Numar de actiuni

Rentabilitate financiara



Societatea

X

Y

Z


I

II

III

I

II

III

I

II

III

Beneficiu brut










Dobanzi










Rezultat










Impozit pe profit










Beneficiu net










Beneficiu net/Actiune










Rentabilitate financiara











Ca urmare a gradului diferit de indatorare, la aceeasi rentabilitate economica, cele trei unitati obtin rentabilitati financiare diferite:


Rentabilitate economica

Societatea

Grad de indatorare

Rentabilitate financiara


X



Y



Z




X





Y



Z




X



Y



Z




Rezulta ca:

daca Re > D finantarea prin credite, respectiv structura financiara indatorata este oportuna;

daca Re < D finantarea prin credite este inoportuna.

Capitalul firmei


Capitalul poate fi avansat sub forma monetara dar si sub forma de a aport in natura precum: imobilizari, stocuri, creante etc. Acest proces are loc la infiintarea societatii.

Daca pe parcurs activitatea firmei determina procurarea de noi fonduri se poate recurge la varianta maririi capitalului social, care insa necesita timp si cheltuieli sau la o alta varianta, aceea prin care asociatii sau actionarii imprumuta societatii o serie de disponibilitati, evidentiate contabil intr-un cont distinct si care acopera nevoile de trezorerie.

Pentru o intreprindere mica, necotata pe piata organizata de capital, se poate imagina urmatoarea situatie: proprietarul intreprinderii considera ca sumele pe care le are la dispozitie in calitate de manager nu il costa nimic; pur si simplu sunt disponibilitatile sale banesti rezultate din economiile pe care le-a facut. In realitate apare aici o notiune pe care el a scazut-o din vedere (costul de oportunitate) respectiv posibilitatea de a investi sumele respective, cu un grad de risc asemanator cu cel dat de activitatea intreprinderii sale, intr-un activ financiar sau real.

De exemplu, daca el dispune la infiintarea societatii de suma de 100 milioane lei, se poate calcula un cost de oportunitate:

a)      daca acesti bani se investesc 100% in intreprindere vor genera, sa presupunem, un profit de 25 milioane lei;

Pornind de la aceste date se poate determina care este rata de rentabilitate economica a investitiei, dupa formula:

b)      daca vor fi investiti intr-un depozit bancar pe 12 luni, cu un grad scazut de risc, vor genera 15 milioane de lei;

Aplicand formula de calcul a dobanzii pentru un depozit constituit la banca se poate determina rata dobanzii obtinuta pentru capitalul initial investit. Astfel:  unde:

E = dobanda

k = capitalul initial

t = perioada (in zile) pentru care s-a constituit depozitul

z = rata dobanzii

de unde rezulta:

c)      la cumparare de actiuni se pot obtine 30 milioane de lei dar riscul a crescut foarte mult.

Pentru determinarea ratei rentabilitatii financiare a investitiei in actiuni se utilizeaza formula:

Prin comparatie cu actiunile, luate ca referinta, toate celelalte oportunitati de investitii sunt mai sigure si mai lichide (in cazul considerat). Se pot calcula (prin adaugarea unor rentabilitati „fictive” ce corespund riscului asumat) rentabilitatile „corectate”, ce pot servi ca metoda de selectie.

In determinarea rentabilitatii corectate se ia in considerare gradul de risc pentru fiecare varianta in parte si in acelasi timp se are in vedere gradul de lichiditate care in situatia data este mai ridicat la depozitul bancar.




Sintetizand aceste date pentru fiecare solutie in parte se obtine urmatoarea situatie:



Rentabilitate

Corectie a riscului

Corectie de lichiditate

Rentabilitate corectata

Actiuni





Depozit bancar





Firma






Este clar ca, in cazul de fata, investitorul, care are un grad redus de preferinta pentru risc, a considerat ca activitatea sa ii va aduce cel mai mare profit pe unitatea de risc asumat. Costul capitalului sau nu este zero, cum a fost tentat sa creada la inceput, ci va fi estimat undeva in vecinatatea ratei de 18% pe care el trebuie sa o obtina, pentru gradul de risc pe care il accepta.

Daca e vorba de o firma cotata la Bursa, atunci costul capitalului propus este, dat de dividendele ce pot fi obtinute prin detinerea de actiuni.

Structura capitalurilor permanente reprezinta, cel mai adesea, un indicator important in aprecierea financiara de ansamblu a firmei; ea indica ponderea, locul si rolul fiecarui element component al capitalurilor permanente.

Optimizarea structurii capitalurilor permanente se face prin prisma alinierii acesteia la obiectivul fundamental al firmei, respectiv maximizarea valorii acesteia.

In orice caz, nu exista firma care sa nu faca apel la surse straine, cel putin in situatii conjuncturale nefavorabile.

Structura optima se determina si functie de raporturile:

capitaluri proprii / capitaluri atrase;

resurse pe termen lung / resurse pe termen scurt.

Decizia de finantare presupune alegerea intre sursele proprii si cele imprumutate. Pentru sursele proprii principala alegere se face intre autofinantare (capital intern) si aporturi noi de capital (surse proprii externe).

Aparent autofinantarea reprezinta o sursa care nu costa nimic; ea se poate reinvesti fara a varsa vreo contraprestatie economica. In mod real, diferenta dintre dividendele distribuite si cele potentiale (beneficii totale) reprezinta o sursa lasata de catre actionari in firma.

Aporturile noi de capital sunt mobilizate pentru cresterea capitalului social. Alaturi de acestea, majorarea capitalului social poate imbraca si alte forme: incorporarea rezervelor, fuziunea si absorbtia, conversia datoriilor. Dintre toate aceste forme se considera ca numai majorarea capitalului prin aporturi noi in numerar reprezinta o operatiune de finantare directa, deoarece procura intreprinderii lichiditati suplimentare. Majorarile de capital prin aporturi noi in numerar pot fi realizate fie prin majorarea valorii nominale a actiunilor vechi, fie prin emisiunea de noi actiuni la valoarea nominala a celor vechi (ambele modalitati sunt mai rar practicate) sau la o valoare majorata in functie de valoarea bursiera a vechilor actiuni (cel mai frecvent).


Fondurile straine sunt reprezentate de:

- imprumuturile obligatare; firma emite obligatiuni, remunerate la o rata a dobanzii stabilita. In general imprumutul este pe termen lung (10-20 ani) si se ramburseaza integral la scadenta sau esalonat.

Avantajul major pentru firma este dat de o remunerare la nivel fix, de cele mai multe ori la o rata inferioara ratei medii de pe piata. Daca se prevede posibilitatea convertirii obligatiunilor in actiuni atunci se ofera un cupon destul de mic. La o eventuala conversie se trec o serie de datorii financiare la capitalul propriu fara incidenta asupra ponderii capitalului permanent in total pasiv.


Principalele caracteristici[2] ale imprumutului obligatar sunt:

a) marimea imprumutului obligatar;

b) valoarea de emisiune, adica valoarea platita de catre toate persoanele care subscriu la obligatiuni, in momentul emiterii lor.

Valoarea de emisiune a obligatiunilor poate fi:

- egala cu valoarea nominala (la paritate);

- mai mica decat valoarea nominala (subpari), ceea ce le face mai atractive;

- mai mare decat valoarea nominala (suprapari), situatie intalnita mai rar deoarece obligatiunile se vand, in general sub paritate.

Diferenta dintre valoarea nominala si valoarea de emisiune reprezinta prima de emisiune. Obligatiunea poate fi emisa la paritate dar, pentru a fi mai atractiva poate fi rambursata la scadenta la valoare mai mare, obtinandu-se astfel o prima de rambursare (pret de rambursare-valoare nominala).

c) Marimea dobanzii este legata direct de rata dobanzii si platibila in fiecare an la o data stabilita, contra remiterii unui cupon detasabil din corpul obligatiunii. Dobanda platita de intreprindere, pentru fiecare obligatiune, se determina aplicand rata nominala a dobanzii (Rd) la valoarea nominala (Vn) a titlului emis: Dobanda =

d) Durata si modalitatea de rambursare – durata de viata a imprumutului reprezinta timpul cuprins intre data emiterii si data rambursarii.

Modalitatile de rambursare prevazute in contractul de emisiune pot fi:

- rambursarea prin anuitati constante (a) si amortizari variabile:

in care:

a = anuitatea;

V0 = valoarea imprumutului;

i = procent de dobanda anuala;

n = durata imprumutului

Amortizarea anuala = anuitatea constanta – dobanda la imprumutul nerambursat

- rambursarea prin amortizari constante si anuitati variabile. In acest caz societatea imprumutata va rambursa in fiecare an transe egale de imprumut.

- rambursarea integrala a imprumutului in ultima zi a duratei acestuia;

- rascumpararea prin bursa.

Exemplu:

Se considera un imprumut obligatar ale carui caracteristici sunt urmatoarele:

Numar de obligatiuni emise (N)


Pretul de emisiune (E)


Valoarea nominala (Vn)


Pretul de rambursare (R)


Rata de dobanda nominala


Cheltuieli de emisiune


Durata imprumutului

4 ani

Modalitatea de rambursare:


a) amortizari anuale constante


b) anuitati constante


Cheltuielile de emisiune si primele de rambursare sunt amortizate liniar in 4 ani. Intreprinderea este supusa impozitului de profit (cota de 30%).

Care este costul real al acestui imprumut?

Rezolvare:

a)      Se vor parcurge urmatoarele etape:

amortizarea anuala a cheltuielilor de emisiune:

=

amortizarea anuala a primelor de rambursat (sub aspect contabil):

= (R – E)*N*1/4=(4300-400)*200000*1/4=15000000 lei

numarul obligatiunilor rambursate intr-un an:

=200000/4=50000 obligatiuni.

-mii lei-

Anii

Nr. obligatiuni nerambursate la inceputul anului

Dobanda

(1)*Vn*12%

Nr. obligatiuni amortizate N/4

Amortizari

(3)*R

Anuitati
































Total






Intreprinderea varsa anuitatile prezentate mai sus (5) dar realizeaza economii de impozit din dobanzile deductibile si amortizarile cheltuielilor de emisiune si primelor de rambursare. Aceste economii diminueaza anuitatile astfel: (dobanda + amortiz. anuala a chelt. de emisiune + amortiz. anuala a primelor de rambursat)*30% = economii de impozit






mii lei





mii lei





mii lei





mii lei


-mii lei-

Anii

Anuitatile imprumutului

Economii de impozit

Anuitati realmente suportate

















Total





Suma efectiva perceputa de intreprindere se determina astfel:

Nr. de obligatiuni * Pretul de emisiune - Cheltuieli de emisiune =

= 200000*4000-400000 = 799600000 lei

Costul real al acestui imprumut este dat de relatia:

=

de unde: t = 10,84%

b)      prin anuitati constante:

se aplica formula:

unde:

a = anuitatea

Vo = valoarea imprumutului = N*R = 200000*4300=860000000 lei

i = procent de dobanda pe an = 12%

n = durata imprumutului = 4 ani

a = 860000000

Rambursarea prin anuitati constante (in mii lei)

Scadente

Datorii nerambursate (2-3)

Anuitati

Dobanzi anuale (2)*i

Amortizari anuale (3-4)


























Total





Economii de impozit





mii lei





mii lei





mii lei





mii lei


-mii lei-

Anii

Anuitatile imprumutului

Economii de impozit

Anuitati realmente suportate



















Total





Analizand datele rezultate se constata ca in situatia data solutia rambursarii imprumutului obligatar prin amortizari anuale constante presupune plata unei dobanzi mai mici cu 20472 mii lei dar are dezavantajul unor anuitati mai mari in primii doi ani.

- imprumuturile bancare; in cazul acestora problema principala este data de posibilitatea contractuala a bancii de a ajusta nivelul ratei dobanzii, ceea ce conduce la ideea ca firma, in orice conjunctura, trebuie sa fie eficienta. De asemenea, un imprumut bancar presupune o serie de date oferite creditorului, un grad ridicat de transparenta si o acceptare a implicarii bancii in deciziile pe termen mediu si pe termen scurt, care trebuie sa fie conforme cu scopul utilizarii creditului.

Intrucat creditele bancare nu presupun cheltuieli suplimentare ca in cazul imprumuturilor obligatare, costul acestora se apropie foarte mult de rata nominala a dobanzii, uneori identificandu-se cu acesta. Marimea costului creditului bancar, respectiv suma dobanzii, depinde de trei factori[3]: volumul creditului, rata dobanzii si timpul de creditare.

Rambursarea creditelor se realizeaza in conformitate cu clauzele contractuale anual, semestrial, trimestrial sau lunar, prin anuitati constante sau variabile, cu sau fara perioade de gratie.

Exemplu: Pentru un credit de 860000000 lei pe 4 ani, cu rambursare in rate semestriale la o rata a dobanzii de 12% intreprinderea poate utiliza una din urmatoarele variante:

a) rambursare in transe egale cu dobanda asupra descoperitului ramas;

b) rambursare in transe egale plus dobanda pentru fiecare transa pe toata durata creditului.

a) pentru prima solutie semestrialitatile realmente suportate se vor determina astfel:


-mii lei-

Imprumut
Scadenta

Dobanda asupra descoperitului

Semestrialitati


Economii de impozit


Semestrialitati realmente suportate
























































Total






Calculul dobanzii asupra descoperitului se va efectua dupa formula:

unde:

D = dobanda

k = capital de rambursat

t = perioada de timp pana la scadenta

d = rata dobanzii


b) rambursarea in transe egale plus dobanda pentru fiecare transa pe toata durata creditului:

-mii lei-

Imprumut
Scadenta

(in zile)


Dobanda

Semestrialitati


Economii de impozit


Semestrialitati realmente suportate
























































Total






Comparand cele doua variante se observa ca rambursarea creditului se face cu aceleasi costuri in ambele cazuri. In ceea ce priveste insa semestrialitatile varianta (b) prezinta avantajul unor rate crescatoare, in cazul in care capitalul imprumutat si investit va genera venituri ce vor acoperi ratele scadente.

leasingul este o modalitate de finantare ce isi face simtita prezenta din ce in ce mai mult pe piata din Romania; dezavantajul major al acesteia este dat de posibilitatea societatii specializate in leasing de a lua utilajul inapoi la prima si cea mai mica intarziere a platii redeventei. Avantajul major, definit vag de legislatia din tara noastra consta in amanarea platii taxei pe valoare adaugata, a taxelor vamale si a eventualelor accize pana in momentul in care societatea devine proprietara echipamentului respectiv, la sfarsitul contractului de leasing.

creditele pe termen scurt – datorita principiului fundamental al gestiunii financiare, nu se recomanda ca ele sa finanteze investitii. Totusi, sunt situatii care fac inevitabila apelarea la acest tip de credite. In categoria creditelor pe termen scurt sunt incluse: creditul comercial, creditul de scont, creditul „la descoperire”, creditul de tip factoring etc.


Situatii si rapoarte financiare


Daca echipa manageriala doreste sa maximizeze valoarea intreprinderii trebuie sa se foloseasca de punctele forte ale acesteia si sa le corecteze pe cele slabe. Analiza situatiilor financiare implica o comparatie a performantei intreprinderii cu aceea a altora, apartinand aceleiasi industrii. Aceasta comparatie ajuta echipa manageriala sa identifice deficientele si sa ia masuri pentru imbunatatirea performantei.

Dintre diversele rapoarte pe care corporatiile le transmit actionarilor lor, raportul anual este cel mai important. Acest raport contine doua tipuri de informatii. Primul tip este de natura literara; un document prezentat, de cele mai multe ori, sub forma de scrisoare din partea presedintelui Consiliului de Administratie, descriind rezultatele operationale ale intreprinderii in decursul anului precedent si luand in discutie dezvoltarea viitoare, care va afecta activitatea. Al doilea tip de informatii este de natura financiara si contine patru documente financiare de baza – contul de profit si pierderi, bilantul, tabloul (contul) profiturilor acumulate si cel al fluxurilor de numerar (cash flows). Impreuna, aceste documente ofera o viziune contabila asupra operatiilor si pozitiei financiare ale unei intreprinderi. Sunt oferite atat date detaliate pentru ultimii 2 ani, cat si rezumate ale statisticilor operationale pentru ultimii 5 sau 10 ani.

Informatiile verbale si cantitative sunt la fel de importante. Documentele financiare descriu evolutia reala a castigurilor si dividendelor pe parcursul ultimilor cativa ani, in timp ce celalalt tip de informatie incearca sa explice cauza acestei evolutii. Daca intreprinderea s-a confruntat cu probleme grave, echipa manageriala va identifica , de cele mai multe ori schimbarile ce trebuie facute pentru a remedia situatia si va descrie un scenariu de viitor, care sa includa revenirea la o profitabilitate normala.

Desigur, mult asteptata crestere a profitabilitatii s-ar putea sa nu aiba loc, iar analistii ar trebui sa compare declaratiile din trecut ale echipei manageriale cu rezultatele care au urmat  acestor declaratii. In orice caz, informatia continuta in raportul anual foloseste investitorilor pentru a-si crea anumite asteptari, in ceea ce priveste castigurile viitoare si dividendele, precum si gradul de risc al acestor valori. Este deci evident ca raportul anual este de mare interes pentru investitori.


Bilantul patrimoniului


Bilantul este documentul contabil de sinteza prin care se prezinta bunurile economice, drepturile si obligatiile intreprinderilor (activul si pasivul unitatii patrimoniale), la incheierea exercitiului. Fiind documentul oficial de sinteza a intreprinderilor, bilantul trebuie sa redea o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute.

In teoria si practica analizei financiare se remarca mai multe abordari conceptuale ale bilantului, si anume.

bilantul contabil,

bilantul financiar;

bilantul functional.

1. Bilantul contabil

Caracterizarea generala a structurii patrimoniale presupune investigarea elementelor bilantiere de activ, respectiv de pasiv, prin prisma dimensiunii si a ponderii lor in patrimoniul intreprinderii.

Activul bilantului cuprinde pe de o parte, bunurile si disponibilitatile detinute de catre intreprindere si, pe de alta parte, drepturile de creanta asupra tertilor. Din necesitati de informare, in activul bilantului se regasesc si soldurile conturilor de regularizare si asimilate lor, precum si primele privind rambursarea obligatiunilor.

In activul bilantului sunt cuprinse numai valori nete. Valoarea neta contabila se obtine din valoarea de intrare in patrimoniu a activelor, denumita si valoare contabila, din care au fost deduse sumele reprezentand amortismentele si provizioanele aferente acestora.

Posturile de activ sunt structurare in bilant astfel:

active imobilizate;

active circulante;

conturi de regularizare si asimilate;

prime privind rambursarea obligatiunilor.

Pasivul bilantului grupeaza resursele de care dispune agentul economic pentru a finanta utilizarile sale, care sunt grupate in ordinea exigibilitatii crescatoare.

Elementele patrimoniale de pasiv sunt formate din:

capital propriu;

provizioane pentru riscuri si cheltuieli;

datorii;

conturi de regularizare de pasiv.

Suma posturilor de activ fiind egala cu suma posturilor de pasiv rezulta ca modificarea posturilor din bilant inseamna:

folosirea de capital pentru:

orice crestere a unei pozitii din activ;

orice diminuare a unei pozitii de pasiv;

sursa de capital pentru:

orice diminuare a unei pozitii de activ;

orice crestere a unei pozitii de pasiv.

Anexa la bilant are ca obiective principale completarea si explicarea datelor inscrise in Bilant si Contul de profit si pierdere si contine informatii cu privire la situatia patrimoniala si financiara, rezultatele aferente exercitiului incheiat.

2. Bilantul financiar

Scopul bilantului financiar este inventarierea averii angajamentelor intreprinderii si ordonarea lor pe termene de lichiditate, respectiv exigibilitate. Pe baza datelor si a detaliilor prezentate in Anexa la bilant se vor modifica datele contabile astfel incat ordonarea posturilor de activ si pasiv sa se faca exclusiv pe criterii de lichiditate, respectiv exigibilitate.

Utilitatea bilantului financiar poate fi privita din mai multe perspective:

din perspectiva celor carora li se adreseaza:

actionari - care doresc sa cunoasca valoarea patrimoniului lor, evolutia marimii acestuia, durata de lichidare a acestuia in eventualitatea unei recuperari de capitaluri;

creditori - care doresc sa cunoasca valoarea patrimoniului intreprinderii ce reprezinta garantia realizarii drepturilor lor;

din perspectiva modului in care satisface cerintele si obiectivele analizei financiare, ordonarea bilantului pe termene raspunde mai bine:

analizei structurii financiare;

analizei echilibrului financiar;

analizei randamentului financiar;

analizei riscurilor; analizei bonitatii financiare;

valorii patrimoniale a intreprinderii.

Structura bilantului financiar cuprinde:

pentru activ:

o       - active imobilizate nete:

imobilizari necorporale;

imobilizari corporale;

imobilizari financiare mai mari de un an;

creante mai mari de un an;

o       active circulante:

imobilizari financiare mai mici de un an;

stocuri;

creante mai mici de un an (inclusiv decontari in curs de clarificare);

disponibilitati banesti.

pentru pasiv:

o       capital permanent:

capitaluri proprii;

provizioane mai mari de un an;

imprumuturi pe termen mediu si lung;

o       datorii pe termen scurt:

- imprumuturi pe termen scurt;

provizioane mai mici de un an;

obligatii fiscale si sociale;

decontari in curs de clarificare.

Constructia bilantului financiar are la baza corectiile aduse posturilor de bilant contabil:

- imobilizarile necorporale se inregistrreaza la valoarea neta; in cazul imobilizarilor necorporale se tine seama de faptul ca si cheltuielile de constituire si cele de cercetare dezvoltare sunt considerate elemente de activ fictiv, ca urmare aceste nonvalori se deduc din capitalurile proprii;

- imobilizarile corporale se inregistreaza la valoarea neta; pentru a da valoarea reala a activelor patrimoniale acestea se supun reevaluarii, modificandu-se valoarea activelor supuse reevaluarii pe partea de activ, in pasiv modificarile se vor inregistra in capitaluri la 'diferente din reevaluare';

- imobilizarile financiare se vor separa pe termene de lichiditate si se vor inscrie in activ dupa caz;

- stocurile fara miscare sau cu miscare lenta (mai mari de 365 de zile) se inscriu la imobilizari, restul stocurilor ramanand la active circulante;

- creantele se vor separa pe termen de lichiditate si se vor inscrie in activ dupa caz; decontarile din operatiuni in curs de clarificare- activ se asimileaza creantelor mai mici de un an;

- cheltuielile inregistrate in avans se considera activ fictiv; se deduc din capitalurile proprii;

- diferentele de conversie activ respectiv pasiv, influenteaza nivelul creantelor, respectiv obligatiilor, fiind considerate active fictive si se deduc din provizioanele pentru riscuri si cheltuieli, din capitalurile proprii, diminuand valoarea acestora, respectiv majoreaza capitalurile proprii;

- primele de rambursare a obligatiunilor reprezinta active fictive si se deduc din datoriile mai mari de un an;

- capitalurile proprii se mai diminueaza cu valoarea capitalului subscris si nevarsat, diminuandu-se in activ creantele cu grupuri si persoane;

- dividendele de plata catre actionari din profitul net nerepartizat se scad din capitalurile proprii si se inscriu la datorii mai mici de un an;

- provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se reclasifica astfel:

o       la datorii pe termen scurt (provizioane 'mai mici de un an'), daca provizioanele indeplinesc urmatoarele conditii:

cheltuiala pe care o acopera provizioanele este depistata inainte de incheierea exercitiului financiar;

exista o mare probabilitate de utilizare a lor, fiind destinate acoperirii riscurilor identificate ca inevitabile pentru activitatea firmei;

o       la capitaluri proprii (provizioane 'mai mari de un an'), in cazul in care nu indeplinesc conditiile de a fi trecute la datorii pe teermen scurt;

- imobilizarile detinute in leasing se inscriu in activ la imobilizari corporale la valoarea neta (valoarea ramasa de achitat), in pasiv la imprumuturi pe termen mediu si lung cu aceeasi valoare;

- veniturile inregistrate in avans vor fi asimilate capitalurilor proprii;

- decontarile din operatiuni in curs de clarificare-pasiv se asimileaza datoriilor mai mici de un an;

- efectele scontate neajunse la scadenta se inregistreaza in activ la creante, iar in pasiv la datorii pe termen scurt.

Exemplu: se va realiza conversia bilant contabil-bilant financiar pe baza urmatoarelor date:

BILANT CONTABIL

-mii lei-

Activ

Pasiv

Active imobilizate


Capital social




Imobilizari necorporale (1)


Rezultatul exercitiului (4)


Imobilizari corporale


Provizioane pentru riscuri si cheltuieli


Imobilizari financiare (2)


Datorii financiare (5)


Active circulante


Datorii furnizori


Stocuri


Alte datorii pe termen scurt


Clienti (3)




Alte creante pe termen scurt




Valori mobiliare de plasament




Total activ


Total pasiv



Corectii:

Imobilizari necorporale din care cheltuieli de constituire 100000 mii lei

Imobilizari financiare din care cu termen de lichiditate mai mic de un an 92000 mii lei

Clienti din care cu lichiditate mai mare de un an 220000 mii lei

Rezultatul exercitiului se va repartiza astfel: 87000 mii lei la fonduri proprii, 23000 mii lei dividende, restul (20000 mii lei) se va reporta la exercitiul urmator

Datorii financiare din care credite bancare curente 60000 mii lei.

In urma operarii corectiilor se va obtine urmatorul Bilant financiar:





BILANT FINANCIAR

-mii lei-

Activ

Pasiv

Nevoi permanente


Resurse permanente


Imobilizari necorporale


Capital social


Imobilizari corporale


Rezultat reportat


Imobilizari financiare


Provizioane pentru riscuri si cheltuieli


Nevoi temporare


Datorii financiare


Stocuri


Resurse temporare


Clienti


Datorii furnizori


Alte creante pe termen scurt


Dividende datorate


Valori mobiliare de plasament


Alte datorii pe termen scurt




Credite de trezorerie


Total activ


Total pasiv



3. Bilantul functional

Analiza financiara pe baza bilantului financiar este un demers static ce nu permite evidentierea legaturilor semnificative dintre resurse si utilizarea (alocarea) lor.

Scopul bilantului functional nu este inventarierea averii si angajamentelor intreprinderii, ci identificarea nevoilor acesteia si modului de alocare a surselor de finantare pe diferite cicluri, raspunzand in acest fel cerintelor unei analize dinamice.

Utilitatea bilantului functional consta in:

analiza trezoreriei;

analiza functionala a riscului, pe baza fluxurilor.

Structura bilantului functional are la baza structura bilantului contabil, clasificand elementele de activ si pasiv dupa apartenente la un ciclu sau altul, astfel:

ciclul de investitii, care cuprinde ansamblul deciziilor luate pentru satisfacerea nevoilor de imobilizari ale intreprinderii si caruia ii corespund activele (utilizarile; mijloacele) aciclice (stabile) si respectiv pasivele (resursele) aciclice;

ciclul de exploatare presupune derularea activitatilor operationale de productie (aprovizionare-fabricatie-stocare-vanzare) si a fluxurilor degajate de circuitul capitalului angajat in acest ciclu (bani-marfa-productie-marfa-bani), caruia ii corespund activul ciclic (temporar) de exploatare si finantarea scurta de exploatare (pasivele aciclice de exploatare);

ciclul de finantare, caruia ii corespund operatiunile derulate intre intreprindere si proprietarii de capital (actionari si creditori), permite eliminarea decalajelor dintre fluxul de lichiditati de intrare, respectiv iesire, degajate de ciclul de exploatare.

Structura bilantului functional este urmatoarea:[4]



ACTIV

PASIV


Ciclul de investitii

Activele aciclice (stabile)

Pasivele aciclice

Ciclul de finantare

Ciclul de exploatare

Active ciclice din exploatare

Pasivele ciclice din exploatare

Ciclul de finantare

Elemente in afara exploatarii

Active ciclice din afara exploatarii

Pasivele ciclice din afara exploatarii

Excedent de numerar

Trezoreria de activ

Trezoreria de pasiv

Deficit de numerar


Constructia bilantuluii functional are la baza o serie de principii:

utilizarea valorii brute, de origine a activelor, pentru a pune in evidenta decizia initiala; in acest caz in pasiv se va semnala amortizarea ca sursa proprie de origine interna;

nu se ia in considerare notiunea de activ fictiv tocmai pentru ca activitatea firmei este privita in mod dinamic;

introducerea imobilizarilor detinute in leasing la valoarea de contractare, care se asimileaza activelor aciclice (motivatia consta in faptul ca si aceste imobilizari participa la procesul de exploatare); in acest caz leasingu-l devine o sursa de finantare regasita in pasivul unitatii unde majoreaza capitalul propriu cu partea achitata (amortizata), respectiv imprumuturile pe termen mediu si lung cu partea neachitata;

titlurile de plasament sunt asimilate creantelor in afara exploatarii, fiind excluse din trezoreria de activ datorita gradului diferit de lichiditate a acestora;

cheltuielile inregistrate in avans ce privesc mai multe exercitii viitoare (cheltuielile cu reparatii capitale) se asimileaza investitiilor si majoreaza nivelul activelor aciclice;

restul de cheltuieli inregistrate in avans se asimileaza creantelor din exploatare sau din afara exploatarii dupa caz;

primele de rambursare a obligatiunilor sunt deduse din activ, iar in pasiv vor diminua sursele externe ale pasivului aciclic (motivatia este data de respectarea principiului 'valorii de origine', deci se considera ca primele de rambursare nu au fost acordate);

veniturile inregistrate in avans sunt asimilate pasivelor ciclice (datoriilor pe termen scurt), dupa caz aferente exploatarii sau in afara exploatarii (incasari sau creante aferente unor lucrari sau prestatii neefectuate);

pentru diferentele de conversie activ si pasiv se revine la valoarea de origine si se procedeaza astfel: cu valoarea diferentelor de conversie activ se majoreaza creantele sau se diminueaza obligatiile (functie de natura acestora), iar cu valoarea diferentelor de conversie pasiv se diminuaza creantele sau se majoreaza obligatiile (functie de natura acestora);

efectele scontate si neajunse la scadenta sunt considerate asimilate la activ creantelor, iar la pasiv integrate trezoreriei de pasiv (creantele pe care firma le-a cedat bancii sale si inregistreaza o crestere de disponibilitati - credite de trezorerie).


Contul de rezultate


Daca bilantul intreprinderii exprima starea patrimoniala la care s-a ajuns in urma incheierii unui exercitiu financiar, contul de profit si perderi reflecta cum s-a ajuns la respectiva stare patrimoniala, care au fost fluxurile de venituri si cheltuieli care au determinat traiectoria evolutiei intreprinderii.

Contul de profit si pierderi ofera informatii asupra activitatii de productie, comercializare si financiara a firmei si cuprinde:

cifra de afaceri;

veniturile si cheltuielile grupate dupa natura lor si ordonate pe trei tipuri de activitati: exploatare, financiara si exceptionala;

rezultatele degajate de cele trei activitati;

rezultatul brut al exercitiului, impozitul pe profit si rezultatul net.

Activitatea de exploatare (de baza) face referire la sectoarele industrial, investitional, comercial si cel al prestarilor de servicii; activitatea financiara la participatiile la capitalul altor societati si alte actiuni de plasament pe piata monetara si financiara formand impreuna activitatea curenta a intreprinderii. Activitatea exceptionala genereaza o seama de venituri si cheltuieli din operatiuni exceptionale de gestiune, respectiv de capital ale firmei.

Veniturile din exploatare cuprind:[5]

cifra de afaceri, insumarea veniturilor din vanzarea marfurilor si a celor din productie vanduta;

productia stocata (din variatia de stocuri si soldul de facturi care se refera la productia stocata);

productia imobilizata;

subventii de exploatare;

venituri din reluari de provizioane care nu s-au utilizat sau s-au utilizat doar partial;

alte venituri din exploatare.

Cheltuielile de exploatare se refera la:

costul marfurilor achizitionate;

cheltuieli ocazionate de aprovizionarea cu materii prime si materiale in cursul perioadei si cele din variatia stocurilor de materiale;

cheltuieli cu lucrari si servicii executate de terti;

impozite, taxe si varsaminte asimilate (fara impozitul pe profit);

plata salariilor si acoperirea cheltuielilor cu caracter social (bugetul asigurarilor sociale);

amortizari ale imobilizarilor;

provizioane aferente activelor circulante si asupra riscurilor si cheltuielilor de exploatare;

alte cheltuieli de exploatare.

Veniturile financiare provin din:

participarea firmei la capitalul altor societati;

venituri din plasamente imobilizate;

dobanzi bonificate de banci pentru disponibilil din cont;

diferente favorabile de curs valutar;

reluarea provizioanelor financiare constituite si ramase fara obiect;

venituri din cesiune de valori mobiliare de plasament.

Cheltuielile financiare includ:

dobanzi si comisioane platite bancilor si altor terti creditori;

amortizari si provizioane financiare calculate;

diferente nefavorabile de curs valutar;

cheltuieli aferente cesiunii de valori mobiliare de plasament;

Veniturile si cheltuielile financiare determina marimea rezultatului financiar (profit sau pierdere). Marimea rezultatului exploatarii si al celui financiar determina rezultatul curent.

Veniturile exceptionale provin din:

operatiuni de gestiune:

amenzi, penalitati aplicate tertilor;

despagubiri;

degrevari de impozite (reduceri, scutiri);

operatiuni de capital:

venituri din cesiunea de active;

subventii pentru investitii virate la venituri;

reluari asupra provizioanelor (exceptionale).

Cheltuielile exceptionale provin din:

operatiuni de gestiune:

amenzi, penalitati, despagubiri platite tertilor;

donatii acordate.

operatiuni de capital:

valoarea contabila a activelor furate, distruse, pierdute;

amortizari si provizioane exceptionale calculate.

Veniturile si cheltuielile exceptionale determina marimea rezultatului exceptional (profit sau pierdere).

Marimea rezultatului curent si a celui exceptional determina rezultatul brut al exercitiului. Rezultatul brut al exercitiului poate fi calculat pe baza veniturilor si cheltuielilor totale, respectiv a rezultatelor pe cele trei activitati.

Prin deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut al exercitiului se obtine rezultatul net al exercitiului (profit sau pierdere). Impozitul pe profit se aplica profitului impozabil care se obtine din profitul total din care se scad veniturile neimpozabile si cheltuielile nedeductibile fiscal specificate prin lege.


Fluxuri monetare si materiale in cadrul firmei


Cu toate ca orice pozitie de activ sau de pasiv din bilantul contabil, precum si veniturile, cheltuielile si profiturile din contul de rezultate sunt exprimate in valoare monetara, numai pozitia “lichiditati – cash” reprezinta sume lichide reale. Activitatile desfasurate trebuie sa asigure generarea de numerar prin folosirea activelor detinute. De exemplu, intreprinderea efectueaza vanzari, ceea ce duce la: (1) reducerea stocurilor, (2) cresterea sumei de bani lichizi si (3) un profit, daca pretul obtinut in urma vanzarilor este mai mare decat costul bunurilor vandute. Aceste tranzactii produc schimbari in bilant si sunt, de asemenea, reflectate in contul de profit si pierderi. Este de mare importanta intelegerea urmatoarelor trei aspecte: (1)activitatile de vanzare se deruleaza pentru unitati fizice de marfa; (2) tranzactiile de unitati fizice se transforma in valori banesti cu ajutorul sistemului contabil; (3) scopul analizei financiare este acela de a analiza numerele inregistrate contabil pentru a determina cat de eficienta este compania in producerea si vanzarea de bunuri si servicii.

Pentru a intelege cum influenteaza timpul documentele financiare, este necesara intelegerea ciclului fluxului de numerar in cadrul unei firme, asa cum este acesta prezentat in figura urmatoare[6], dreptunghiurile reprezinta conturi de bilant – active si pasive – iar cercurile reprezinta actiunile intreprinse de companie. Fiecare dreptunghi poate fi asimilat unui rezervor, iar liniile ondulate reprezinta suma de activ sau de pasiv in acest “rezervor” (pozitie de cont), la data construirii bilantului. Diferitele tranzactii duc la schimbari in aceste conturi. De exemplu, colectarea unei facturi de incasat reduce nivelul contului “facturi de incasat”, dar creste nivelul in contul de “lichiditati”.

Contul de lichiditati (cont curent) este punctul central al diagramei. Unele actiuni, precum emisiunea de actiuni, colectarea facturilor de incasat sau obtinerea unor imprumuturi bancare, vor duce la cresteri in acest cont, in timp ce plata impozitelor, a dobanzilor, a dividendelor, a facturilor de onorat vor duce la scaderi in acest cont. Aceleasi comentarii se pot face despre toate conturile continute in bilant – soldurile lor pot sa creasca, sa scada sau sa ramana constante, in functie de ceea ce se intampla pe durata perioadei studiate.

Daca se previzioneaza cresteri ale vanzarilor, firma poate sa-si mareasca lichiditatea, prin imprumuturi bancare sau prin vanzarea de noi actiuni. De exemplu, daca intreprinderea anticipeaza o crestere a vanzarilor, va proceda dupa cum urmeaza: (1) va mari suma de bani lichizi necesara pentru cumpararea sau construirea de mijloace fixe (imobilizari corporale), prin stabilirea bugetului de investitie; (2)va cumpara, intr-un ritm mai alert, materii prime, crescand astfel atat stocul de materie prima, cat si contul de facturi de platit; (3) va creste productia, marindu-se astfel stocul de productie neterminata (productie in curs de fabricatie); (4) eventual va creste stocul de produse finite. O parte din bani vor fi cheltuiti in cadrul acestor actiuni si astfel nu vor mai aparea in contul de lichiditati, iar o alta parte vor trebui sa fie cheltuiti pentru a onora facturile si salariile personalului. Toate aceste cheltuieli vor avea loc inainte de incasarea vreunei sume de bani din vanzari. Chiar si atunci cand vanzarile previzionate vor fi realizate, incasarile vor mai intarzia un timp, pentru ca intreeprinderea ofera credit comercial de 30 de zile si va trebui sa astepte 30 de zile de la data perfectarii unei vanzari pana la incasarea propriu-zisa. In functie de suma de lichiditati disponibila la inceputul aceste extinderi, de lungimea ciclului productie – vanzare – incasare si de perioada in care intreprinderea poate intarzia plata facturilor sale de onorat si a salariilor, aceasta poate sa ajunga in situatia de a avea nevoie de sume substantiale, pe care le va obtine din vanzarea de actiuni sau obligatiuni, sau din imprumuturi bancare.

Daca intreprinderea este profitabila, atunci veniturile din vanzari vor fi mai mari decat costurile, iar intrarile de numerar vor depasi, in final, cheltuielile (iesirile). Totusi, chiar si o afacere profitabila poate trece prin momente de lipsa de lichiditati, mai ales daca este intr-o faza de crestere rapida. Se poate ivi situatia in care trebuie sa se efectueze platile pentru extinderi, pentru noile echipamente si pentru salarii, inainte ca fluxul de numerar rezultat in urma vanzarilor sa inceapa sa se materializeze. Aceasta este cauza pentru care intreprinderile, care se dezvolta intr-un ritm rapid, necesita imprumuturi bancare considerabile sau capital din alte resurse.

O firma neprofitabila va avea cheltuieli mai mari decat intrarile de numerar. Acest fapt, la randul sau, va duce la reducerea soldului contului de lichiditati, va cauza o intarziere a platii salariilor si facturilor de onorat si va duce chiar la imprumuturi impovaratoare. Ca urmare, nivelul datoriilor creste excesiv de mult intr-o firma neprofitabila. De asemenea, un plan peste masura de ambitios, de extindere a unei intreprinderi va duce la stocuri excesive, valori mari ale activelor fixe (multe imobilizari corporale), in timp ce o politica de incasari deficitara va avea ca rezultat creante neincasate si profituri reduse; aceasta apare, mai intai, sub forma unei valori ridicate a contului de facturi de incasat (clienti).

Fluxuri monetare si materiale in cadrul firmei
























Daca o firma este in criza de lichiditati si nu poate sa le obtina, in asa fel incat sa isi poata indeplini obligatiile financiare si contractuale, aceasta se afla in imposibilitatea de a opera si va trebui sa declare falimentul. Iata de ce o previziune corecta a fluxului de numerar este un element critic al unui plan financiar bun. Analistii financiari cunosc acest fapt si utilizeaza tehnici analitice pentru a descoperi eventualele probleme cauzate de fluxul de numerar, inainte ca acestea sa devina grave.

Analiza grafica a fluxului de numerar (“cash flow analysis”), se poate prezenta intr-o forma numerica si se poate include in documentele prezentate anual , sub denumirea de tabloul modificarilor in pozitia financiara, sau tabloul fluxurilor de numerar. Acest document este construit astfel incat:

(1) sa arate in ce masura activitatile firmei au afectat lichiditatea acesteia, masurata prin fluxurile de numerar

(2) sa scoata in evidenta relatiile dintre fluxurile de numerar provenite din activitatea productiva, cele provenite din investitii si cele provenite din operatii financiare.

Documentul este de ajutor in obtinerea raspunsurilor la urmatoarele intrebari:

- daca firma genereaza suma de bani lichizi necesara pentru achizitionarea de active fixe pentru extindere;

- daca rata de crestere a intreprinderii este atat de rapida incat este necesara finantarea din surse externe, atat pentru mentinerea nivelului de activitate productiva, cat si pentru noile investitii in active fixe;

- daca firma dispune de fluxuri de numerar in exces, astfel incat acestea sa fie utilizate pentru plata datoriei externe din perioadele anterioare sau pentru investitii in noi produse.

Astfel de informatii sunt utile, atat pentru analizarea investitiilor, cat si pentru planificarea corporationala, astfel incat tabloul fluxurilor de numerar este o parte importanta a raportului anual.

Structura documentului. Tabloul fluxurilor de numerar este compus din trei parti majore, fiecare corespunzand unui tip de activitate ce are impact asupra unei surse sau a unei utilizari de lichiditati. Aceste trei tipuri de activitate sunt:

activitatea productiva

activitatea de investitii

activitatea financiara.

Activitatile productive. Lichiditatile generate de activitatile productive sunt, in general, asociate cu contul de profit si pierderi. Totusi, cifra profitului net de pe ultima pozitie a contului de profit si pierderi nu releva intregul impact al deciziilor operationale asupra fluxurilor de numerar, din urmatoarele doua motive:

- profitul net se obtine prin scaderea unor cheltuieli care nu implica numerar, cum ar fi cheltuielile cu amortizarea activelor fixe tangibile si intangibile (imobilizarilor corporale si necorporale)

- conturi, precum facturile de incasat, stocurile si facturile de onorat, care sunt incluse in capitalul de lucru (fondul de rulment) sunt direct influentate de deciziile operationale, iar schimbari in soldurile acestor conturi vor afecta pozitia financiara a firmei. Astfel, daca soldul unuia dintre aceste trei conturi creste, rezultatul este o scadere a celui de-al patrulea cont din capitalul de lucru, cel de lichiditati.

In fiecare din aceste cazuri, contul de profit si pierderi trebuie ajustat pentru a reflecta in mod corect consecintele activitatii productive asupra lichiditatii firmei.

Activitati de investitii. Achizitionarea sau vanzarea de active au consecinte asupra fluxului de numerar. Fluxurile de numerar rezultate in urma acestor activitati sunt inregistrate la rubrica “activitati de investitii” din tabloul fluxurilor de numerar. Ca exemple putem include achizitionari sau vanzari de active fixe (imobilizari corporale) sau cumparare de actiuni ale altei companii.

Activitati financiare. Firmele isi finanteaza investitiile prin emisiunea de titluri financiare. Acestea sunt o sursa de lichiditati pentru firma. De aceea, emisiunea de actiuni ordinare, actiuni preferentiale sau obligatiuni au ca rezultat un influx (o intrare) de capital. In mod analog, retragerea unor obligatiuni sau reachizitionarea unor actiuni au ca rezultat o reducere de capital.

Costurile implicate de instrumentele financiare folosite de firma (altele decat datoria) sunt inregistrate ca activitati financiare in tabloul fluxurilor de numerar. Astfel, plata dividendelor pentru actiunile ordinare si preferentiale intra in aceasta sectiune. Plata dobanzilor se considera o cheltuiala si se scade in procesul de calculare a profitului net.

Construirea tabloului fluxurilor de numerar. Exista mai multe etape in construirea unui tablou de finantare.

Prima dintre acestea este identificarea pozitiilor de bilant care au generat fluxuri de numerar si a acelora care au utilizat fluxuri de numerar. Aceasta se face prin analiza surselor si utilizarilor de fonduri. Se determina modificarile survenite la fiecare cont din bilantul contabil, fiecare modificare fiind inregistrata, fie ca o sursa (crestere de numerar), fie ca o utilizare (scadere de numerar), conform urmatoarelor reguli:

Surse

Orice crestere de pasiv. De exemplu, imprumutul bancar este o sursa de fonduri.

Orice scadere de activ. Vanzarea unui activ fix sau reducerea stocurilor reprezinta exemple de surse de fonduri.



Utilizari

Orice scadere de pasiv. Astfel, rambursarea unui imprumut este o utilizare de fonduri.

Orice crestere de activ. Achizitionarea de active fixe si cresterea stocurilor sunt exemple de utilizari de fonduri.

Astfel, la sursele de fonduri se pot include imprumuturile bancare si profiturile acumulate, ca si sumele rezultate din vanzarea de active, din incasari si chiar din retrageri din contul de lichiditati. La utilizari se pot include achizitionarea de active fixe, cresterea stocurilor sau contului de facturi de incasat si plata datoriilor bancare. Suma surselor de fonduri trebuie sa fie egala cu suma utilizarilor de fonduri.

Urmatoarea etapa este folosirea informatiilor referitoare la sursele si utilizarile de fonduri pentru a construi tabloul fluxurilor de numerar, in forma oficiala, finala. Fiecare schimbare intervenita in bilantul contabil este clasificata dupa provenienta, adica:

- provenind din activitatea productiva;

- provenind din investitii pe termen lung sau

- provenind din activitati financiare.




Toma M., Alexandru F., Finante si gestiunea financiara de intreprindere, Editura Economica, Bucuresti, 1998, pag. 44

Vintila G., Vuta M., Gestiunea financiara a intreprinderii – Lucrari aplicative si studii de caz, Editura Rolcris, Bucuresti, 2000, pag. 210

Basno, C., Dardac, N., Floricel, C., Moneda, credit, banci, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997

!!!Analiza situatiei financiare a firmei

!!! Analiza situatiei financiare a firmei

Halpern, P., Weston, J.F., Brigham, E.F., Finante manageriale, Editura Economica, Bucuresti, 1998






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact