StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Management bun inseamna oameni de CALITATE
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » management international
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Evolutia managementului



Evolutia managementului


Managementul, ca activitate, s-a manifestat inca de la constituirea primelor colectivitati umane, insa abordarea stiintifica a acestuia dateaza doar din anii 1900. Studierea managementului, ca disciplina separata, are, deci, o istorie de peste 100 de ani. Aparitia managementului ca stiinta a avut loc  in societatea capitalista, datorita complexitatii si dinamismului evolutiei activitatilor in toate domeniile. In privinta etapizarii evolutiei managementului, abordarile sunt numeroase si diferite. Fiecare din acestea reprezinta un punct de vedere bazat pe unul sau m 545e43f ai multe criterii.




O prima clasificare este cea efectuata de Philip W. Shay care imparte procesul de evolutie a managementului in patru etape: Managementul stiintific (pana in 1920), Managementul organizatoric (in anii 30), Managementul bazat pe obiective (in anii 40) si Managementul teoriei generale (dupa 1960).

Etapizarea facuta de E. Dale are la baza luarea in considerare a dezvoltarii procesului de management economic. In lucrarea sa “Teoria si practica managementului”, aparuta in 1965, el delimiteaza evolutia managementului in trei etape: conducerea empirica (managementul timpuriu), inceputurile managementului stiintific si managementul stiintific.

I. ABORDARI TEHNICISTE:

Managementul se intereseaza de cresterea productivitatii muncii, ignorand, de cele mai multe ori, personalitatea umana. Managementul ca stiinta s-a dezvoltat ca urmare a extinderii productiei.

Managementul industrial (in SUA apare in 1911 lucrarea lui Taylor, „Principiile

managementului stiintific”). Obiectul principal de studiu il constituie activitatea productiva din industrie, iar atentia era indreptata cu precadere spre studiul muncii, spre normare si standardizare, spre descoperirea de metode si tehnici stiintifice pentru ridicarea productivitatii muncii, studiul detaliat al miscarilor in procesul muncii, stabilirea unor principii de organizare a muncii, etc.

Managementul administrativ – conturat in Europa in paralel cu managementul industrial.

Creatorul acestui curent de management, Henri Fayol (1841‑1925), a abordat problemele managementului din punctul de vedere al organizatiei in ansamblul ei. El a evidentiat pentru prima data functiile organizatiei (tehnica, comerciala, financiara, de securitate, de conta­bilitate, administrativa), aratand ca intre acestea exista o stransa interdependenta si ca in raport cu natura activitatilor sau tipul organizatiei, importanta lor poate fi diferita.

Detaliind continutul functiei administrative, Fayol identifica cinci atribute ale acesteia, care au fost pastrate pana astazi in teoria moderna a managementului. Acestea sunt: prevederea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul.

Max Weber este cel care a elaborat o teorie a birocratiei. Obiectul de studiu il constituie sistemul birocratic si s-a urmarit, in esenta, cresterea eficientei resurselor umane prin precizarea unor reguli, ierarhii, specializari, etc. (toate documentele si deciziile se vor emite numai in scris, este obligatorie tinerea unei arhive secrete, posturile trebuie distribuite ierarhic, se precizeaza persoanele cu autoritate si responsabilitate, etc.)

3. Managementul operational sau stiinta conducerii operative, are ca reper cartea lui Fayol, „Administrarea industriala si generala”, (1916). Obiectul principal il constituie analiza functiilor managementului (prevedere, organizare, comanda, coordonare, control). A fost separata, pentru prima data, functiunea administrativa, ca o functie a conducerii intreprinderii. Au fost stabilite principiile organizarii rationale: diviziune, centralizare, specializare, unitatea de comanda, autoritatea, egalitatea in drepturi si obligatii, etc.

Pe langa managementul operational, exista, mai nou, abordari specifice legate de managementul functional: managementul financiar, managementul marketingului, managementul bancar, managementul resurselor umane, managementul investitional, managementul strategic, managementul cercetarii si dezvoltarii noilor produse, etc.



II. ABORDARI COMPORTAMENTALE: obiectul principal il constituie resursa umana si personalitatea sa. S-a urmarit cu precadere utilizarea unor concepte si metode sociologice in investigarea comportamentului uman. S-a evidentiat rolul individului sau a grupului de indivizi. Managementul resurselor umane se bazeaza pe o serie de stiinte comportamentale: psihologie, sociologie, filozofie, etc.

III. ABORDARI SISTEMICE: au fost in voga intre anii 1960-1970. Intreprinderea si mediul sau este principalul obiect de studiu, aceasta fiind considerata un sistem deschis, format din subsisteme legate si conditionate reciproc.

Abordarea sistemica se reflecta in domeniul managementului, ca expresie a cerintei de depasire, in egala masura, a „pacatului analitic” (care ignora ansamblul, concentrandu-se asupra elementelor), ca si abordarea holistica (centrata pe intreg, ignorand partile sale componente).

IV. ABORDARI SITUATIONALE

1. Managementul situational: face trecerea de la tratarea problemelor conducerii in termeni absoluti, la o tratare in termeni relativi. Obiectul de studiu este situatia concreta actuala, lumea reala. In acest context acceptam faptul ca actiunile managerilor depind de un set de circumstante concrete. Atentia se indreapta spre testarea lumii reale, mai precis a statelor puternic industrializate (practica manageriala este universala dar abordarile difera de la o situatie la alta, de la o tara la alta).

2. Managementul comparat: releva importanta luarii in considerare a specificului mediului in care se dezvolta organizatia. Obiectul principal il constituie practicile de management din diferite tari, in abordare comparativa. Se fac comparatii intre sistemele manageriale ale celor mai importante tari.

Atentia se indreapta spre sistemele nationale de management, de referinta, tratandu-le izolat, iar apoi, comparandu-le intre ele. Mai precis, managementul comparat se refera la practica de management, asa cum aceasta s-a afirmat istoric, in diferite tari, in functie de specificul national sau cultural al acestora.

V. ABORDARI INTERCULTURALE

1. Managementul intercultural este de data relativ recenta si accentueaza caracterul contextual al actiunii de management si specificul mediului cultural al organizatiei. Principalul obiect de studiu il reprezinta actiunile de management cand se produce contactul, comunicarea dintre mai multe culturi, adica procese desfasurate la nivel international.

2. Managementul international vizeaza raporturile ce se stabilesc si se dezvolta intre diferite tari. Principalul obiect il reprezinta sistemele de management ale organizatiilor implicate in afaceri internationale. Managementul international este un management din cel putin doua puncte de vedere: mai intai, pentru ca se refera la raporturi ce se stabilesc si se dezvolta intre tari diferite, deci intre spatii culturale nationale diferite; apoi, pentru ca are in vedere interactiuni intre organizatii (firma, clienti, concurenti, etc.) care au valori si comportamente diferite, adica au culturi de intreprindere diferite.

3. Managementul societatilor multinationale (SMN) are ca obiect principal strategiile de afaceri ale societatilor multinationale. SMN cele mai evoluate abordeaza piata mondiala ca un „intreg”, dincolo de granitele nationale sau culturale; ele abordeaza o strategie globala. Ca atare, putem vorbi de management global.



Managementul global: are ca specific faptul ca piata mondiala este privita ca un

intreg (piata globala).

DELIMITARI (Popa, I., Filip, R., 1999, p.42):

1. Management international – Managementul societatilor multinationale. Prin management international se intelege uneori managementul SMN. In literatura de specialitate exista mai multe definitii ale managementului international:

- managementul international se concentreaza asupra functionarii firmelor in tarile gazda;

- managementul international se ocupa de managementul si activitatile companiilor internationale;

Desi SMN sunt un obiect principal de studiu al managementului international, sfera acestuia nu se rezuma la activitatea corporatiilor respective. In timp ce managementul international se refera la practica de conducere a tuturor organizatiilor internationale, managementul SMN vizeaza strict strategia de afaceri a acestor agenti ai economiei mondiale. Managementul international este expresia internationalizarii progresive a vietii economice si se reflecta, ca atare, in conducerea si functionarea firmei, indiferent de marime.

2. Managementul comparat – managementul international. Managementul international nu se confunda cu cel comparat. Acesta din urma studiaza procesele si relatiile manageriale din organizatiile ce functioneaza in contexte culturale nationale diferite axandu-se asupra identificarii asemanarilor si deosebirilor manageriale (este vorba de o abordare comparativa a sistemelor nationale de management). In managementul international abordarea este „transversala” in sensul ca are ca obiect de studiu procese si sisteme care se desfasoara in context international.

3. Managementul international – managementul intercultural. Daca managementul international este oarecum traditional, fiind reflectat in literatura de specialitate mai demult, managementul intercultural este relativ recent. Apare, deci, o schimbare de orientare in stiinta conducerii, dinspre studiile comparative, inspre cele transversale. Daca atat managementul international, cat si cel intercultural, reprezinta abordari de tip transversal, in ultimul caz domeniul de referinta este „cultura”, in timp ce in cazul managementului international, acesta este „natiunea”(statul-natiune).

Totusi, managementul international poate fi considerat o forma de management intercultural, in masura in care cadrul de referinta este mediul cultural national, precum si o premisa a managementului global, atunci cand firma devine multinationala. In plus, el valorifica rezultatele studiilor comparative de management.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact