StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Crede in EFICIENTA TA
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » management » managementul carierei » Stresul profesional
Trimite articolul prin email Care sunt mecanismele instinctive de aparare impotriva stresului : Stresul profesional Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Care sunt mecanismele instinctive de aparare impotriva stresului



CARE SUNT MECANISMELE INSTINCTIVE DE APARARE IMPOTRIVA STRESULUI?







In situatiile de stres, nu ramanem inactivi, ci suntem tentati sa raspundem, sa facem fata. Din perspectiva teoriei cognitive avem de-a face cu termenul de coping, care poate fi definit ca modul in care gandim si actionam pentru a remedia aspectele negative ale unei situatii stresante (Patrick Lejeron, 2003).

1. CE ESTE COPINGUL?

Conceptul de „coping” a fost elaborat de Lazarus si Launtier, in 1978, acesta „desemnand un ansamblu de mecanisme si conduite pe care individul le interpune intre el si evenimentul perc 333c26d eput ca amenintator, pentru a stapani, a tine sub control, pentru a tolera sau diminua impactul acestuia asupra starii sale de confort fizic si psihic”.

Copingul reprezinta o strategie multidimensionala de control, fiind mai mult decat o simpla reactie la stres, avand ca finalitate schimbarea, fie a situatiei, fie a aprecierii subiective.

Din perspectiva teoriei cognitive, stresul este considerat ca un proces dinamic, mediatizat de doua procese: evaluarea cognitiva a evenimentului (controlabilitatea) si strategiile de coping (de control efectiv), acestea fiind in interactiune, iar atat factorii personalitatii cat si cei situationali influenteaza raspunsul coping.

Figura 1 – Formarea strategiilor de coping


Studiile referitoare la procesele de coping au adus o schimbare fundamentala in modul in care concepem stresul, de la descrierea reactiilor la stres, la descrierea si cercetarea modalitatilor prin care individul controleaza factorii si situatia stresanta. 

Conform acestui nou mod de abordare a problemelor, M. Seracin (2004) sustine, ca stresul nu trebuie cautat doar in raport cu individul si nici numai la nivelul evenimentului, ci in relatia individ-mediu.

2. CLASIFICAREA STRATEGIILOR DE ADAPTARE LA STRES

Iamandescu (2002) clasifica strategiile adaptative in constiente si inconstiente. In cazul celor inconstiente, avem de-a face cu mecanismele de aparare ale eu-lui, numite de Lazarus (1968) strategii indirecte de a face fata stresului. Acestea au fost definite de Freud (1943), ca actiuni psihologice de natura inconstienta, prin intermediul carora o persoana cauta sa se autoinsele in legatura cu prezenta unor impulsuri amenintatoare, aceasta nerealizand pe plan constient acest lucru, astfel ca mecanismele psihologice declansate nu au ca efect reducerea stresului, ci doar de a proteja persoana de amenintare (Holdevici, 1995).

Va prezentam mai jos mecanismele de aparare ale eu-lui, ce functioneaza ca mecanisme de aparare inconstienta (dupa Tomsa I.R., 2002):


TABELUL 1 – Mecanismele de aparare a eu-lui


Mecanismul

Modalitatea de interventie

Reprimarea

Blocarea impulsurilor, ideilor si sentimentelor neacceptabile la nivelul constiintei

Regresia

Reintoarcerea la un nivel inferior de adaptare

Proiectia

Atribuirea propriilor idei neacceptabile de constient altora

Rationalizarea

Justificarea unor idei irationale, ilogice sau inconsistente

Comutarea

Deplasarea trebuintelor, impulsurilor sau motivelor catre o alta persoana sau obiect

Sublimarea

Dirijarea impulsurilor neacceptabile in activitati sociale

Intelectualizarea

Izolarea gandurilor de incarcatura afectiva asociata

Negarea

Respingerea sau distorsionarea unor pericole exterioare

Identificarea

Incorporarea gandurilor si actiunilor altor persoane pentru a creste propria valoare


Analiza strategiilor adaptative cognitive constiente pe care le adoptam in functie de factorul de stres, conform teoriei cognitive a stresului, s-a axat asupra a doua modalitati fundamentale si anume coping centrat pe problema si coping centrat pe emotie, aceasta fiind cea mai utilizata clasificare, care apartine lui Lazarus si colaboratorii (1984, 1987).



Coping centrat pe problema – presupune actiuni orientate direct spre rezolvarea, redefinirea sau minimalizarea situatiei stresante. Este o strategie activa, utilizata in cazul situatiilor potential reversibile. Persoana face o evaluare in plan mental a unor posibilitati avute la indemana, evocand eventuale succese avute in aceleasi situatii, conteaza pe suportul social, solicitand informatii si cautand mijloace, iar in cele din urma elaboreaza un plan de actiune.

Ex: Am stiut ce trebuia sa fie facut, astfel ca mi-am dublat eforturile pentru a face lucrurile sa mearga si mi-am facut un plan de actiune pe care l-am urmat.

Coping centrat pe emotie – are ca obiectiv reducerea tensiunii emotionale, fara a schimba situatia. Este o strategie pasiva, evitand confruntarea cu gravitatea situatiei, subiectul incercand sa abandoneze tentativele de rezolvare a problemei, adoptand unele strategii constand in negare, evitare, resemnare, fatalism, agresivitate; in acest caz avem de-a face cu situatii fara iesire, ireparabile (decese, pierderea unor slujbe etc.).

Ex: Am incercat sa uit complet, am evitat sa fiu cu oamenii in general, am incercat sa uit, consumand alcool mai mult, fumand.

Din cele doua tipuri de coping rezulta reevaluarea problemei (reinterpretarea pozitiva), care „consta in reducerea diferentei – percepute initial de  subiect - intre gradul de amenintare si propriile resurse, fapt ce ajuta la perceperea situatiei ca fiind mai tolerabila”(Iamandescu,2002).

Alti autori nu sunt total de acord cu aceasta clasificare. Suls si Fletcher (1985) utilizeaza clasificarea care imparte strategiile in doua grupe mari: de evitare si de vigilenta.

Strategiile de evitare presupun orientarea individului catre activitati de substituire comportamentala sau cognitiva, tinzand spre eliminarea tensiunii emotionale (activitati sportive, jocuri, relaxare etc.). Aceste strategii sunt mai eficace, cand sunt asociate cu cele de confruntare cu evenimentul.


Printre strategiile de evitare, se enumara si strategiile de fuga – individul considera ca se elibereaza de stres, daca bea, fumeaza sau foloseste medicamente; in realitate, acestea sunt putin eficace si cu efecte secundare, pe termen mai mult sau mai putin lung, nedorite, nocive pentru organism, atunci cand situatia stresanta dureaza mai mult.

Cercetarile arata ca utilizarea preponderenta a strategiilor de fuga duce la anxietate, depresie si tulburari psihosomatice.

Strategiile de vigilenta directioneaza atentia individului spre situatia stresanta, pentru a o controla si a preveni efectele stresului.

Acest tip de strategii conduc la scaderea tensiunii emotionale, faci-litand controlul asupra situatiei, insa pot provoca si intensificarea starii emotionale, atunci cand informatiile suplimentare indica o mai mare gravitate a situatiei decat cea apreciata initial si/sau imposibilitatea de a o rezolva.

Tot aici avem de-a face cu:

– recurgerea la activitati cognitive, aparent de sfidare: exagerarea aspectelor si implicatiilor pozitive ale situatiei, evidentierea aspectelor umoristice ale acesteia, subevaluarea implicatiilor negative, reevaluarea pozitiva etc. Aceste strategii sunt eficace pe termen scurt si cand nu exista o rezolvare momentana, pentru ca reduc tensiunea emotionala.

– recurgerea la eforturi comportamentale active de infruntare a situatiei-problema, in scopul rezolvarii acesteia prin confruntare (spirit combativ) si/sau elaborarea si realizarea unor planuri de actiune. Asemenea strategii determina atat modificarea situatiei, cat si reducerea tensiunii emotionale.

3. EFICIENTA DIFERITELOR FORME DE COPING

Legeron (2003) afirma ca fiecare dintre formele de coping are avantajele si dezavantajele sale si se va dovedi mai mult sau mai putin adaptata in functie de factorii de stres, de momentul aparitiei lor si de durata evolutiei lor.

Mai multe studii aduc argumente ca strategiile de adaptare focalizate spre problema sunt asociate pozitiv cu starea de bine, iar tendinta de a folosi strategii de adaptare focalizate spre emotie tind sa fie asociate cu o sanatate mentala precara (Folkman si colab., 1986).

Moss si Bilings (1984), dar si Headey si Wearing (1992) sustin ca strategiile centrate pe emotie sunt neadaptative, in timp ce cele centrate pe problema sunt adaptative, afirmandu-se ca adaptarea la stres centrata de problema duce la experiente de munca pozitive, in timp ce cea centrata pe emotie contribuie la experiente negative in munca.

Adriana Baban (1998) explica aparitia si gestionarea stresului prin strategii de adaptare (de coping), dependente de „modul in care persoana selecteaza, pastreaza, interpreteaza si foloseste informatiile”.  Astfel ca persoanele cu gandire pozitiva vor evalua situatiile ambigue ca nefiind ”obligatoriu” (Iamandescu, 2002) amenintatoare, adoptand, deci, forme de coping preventiv si activ, mentinandu-le distresul la un nivel redus. Indivizii cu un sistem de cognitii negative vor evalua aceste situatii ambigue ca fiind nocive, sugerand importanta formarii unei gandiri pozitive chiar si la acestia din urma.

Unii autori constata diferente in predominarea utilizarii unei forme sau alta de coping, trasaturile de personalitate influentand, de asemenea, tipul de coping. Adriana Baban afirma faptul ca stilul coping nu este identic si exclusiv legat doar de diferentele de personalitate, oamenii tinzand sa dezvolte un stil de coping care mobilizeaza preferential anumite strategii in confruntarea cu situatii amenintatoare. Deci, atat factorii personali, cat si cei situationali influenteaza raspunsul coping.

Iamandescu (2002) sustine ca in cazul unui stres generat de evenimente ireparabile (concedieri, esec la examen, deces etc.), persoanele respective sunt centrate pe emotie, incercand fie sa uite, fie sa se relaxeze. In aceasta situatie, o persoana extraverta va fi coplesita de emotie, iar una introverta se va interioriza, dar nu va verbaliza si nu va apela la suportul social in aceeasi masura ca persoana extraverta (Strelan, apud Iamandescu, 2002). In aceste situatii, este recomandata centrarea pe emotie, si anume verbalizarea, relaxarea, gasirea unor preocupari, dar de durata cat mai scurta. Nu este recomandata centrarea pe emotie in cazul unei amenintari sau al unor probleme unde se pot gasi solutii, dar sunt subiecti care renunta la centrarea pe problema si in astfel de cazuri.

Centrarea pe emotie nu este indicata pentru situatiile ireversibile pe termen scurt (ex.: ratarea unei intalniri importante in cursul unei zile), fiind recomandabile reactii verbale sau nonverbale. Exista persoane care recurg la alcool in cantitati mici pentru a-si reveni dintr-un soc, dar este recomandat intotdeauna in aceste situatii apelul la suportul social si descarcarea tensiunii psihice. O alta forma de centrare pe emotie este data de utilizarea umorului in situatii dificile.

Adriana Baban (2002) confirma:

rolul negativ al copingului centrat pe emotie, atunci cand este utilizat abuziv, generand tulburari psihosomatice si favorizand aparitia bolii;

de asemenea, confirma rolul protector al negarii, concluzie rezultata in urma unor cercetari mai vechi la bolnavii de cancer (supravietuiau mai mult cei care ignorau diagnosticul);

rolul benefic pentru pastrarea sanatatii pe care il are centrarea pe problema si reinterpretarea pozitiva, la fel si acceptarea situatiei prin aprecierea realista dupa epuizarea mijloacelor disponibile;

planificarea, eliminarea activitatilor concurente, retinerea de la actiune nu influenteaza somatizarea si contractarea bolilor; recurgerea la suportului social instrumental, implica tulburari psihosomatice;

rolul negativ al consumului de alcool sisau tranchilizante care amplifica distresul si somatizarea reversibila;



apelul la religie nu are urmari negative.

4. CONCLUZII

I.B. Iamandescu (2002) sustine faptul ca studierea mecanismelor de coping este foarte importanta, deoarece „in orice tentativa pe care dorim sa o facem spre a reduce efectele nocive ale distresului este obligatoriu sa se tina seama de adecvarea sau inadecvarea acestei strategii adaptative la situatiile stresante elective pentru subiectul respectiv(decelate de el insusi sau de psiholog)”.

Este, de asemenea, important sa se cunoasca strategiile de adaptare la stres, pentru informarea si formarea personalului confruntat cu diferite tipuri de stres profesional si cu diferite caracteristici de personalitate. Formarea in vederea gestionarii stresului are ca obiectiv sa-l invete pe individ unele strategii pe care le va utiliza pentru a-si controla reactiile de stres in diferite domenii: fizic, psihologic, emotional sau comportamental.

M. Seracin (2004) sustine, ca este insa absolut necesar de a nu pierde din vedere intregul biopsihosocial pe care il reprezinta individul uman si de a aborda problema formarii unor conduite adaptative multidimensional, asa cum este activitatea profesionala, asa cum este individul si asa cum sunt relatiile individ-activitate.


Rezumand, am putea spune ca:

1. Strategiile active, centrate pe rezolvarea problemei, sunt mai eficace decat cele pasive, centrate pe emotie;

2. In functie de caracteristicile situatiei, de durata si controlabilitatea ei:

– evitarea este eficace la un stres pe termen scurt;

– strategiile active sunt eficace la un stres pe termen lung;

– strategiile active nu sunt recomandate in cazul unor situatii necontrolabile.

BIBLIOGRAFIE

Aldwin, C.M., Revenson, T.A. (1987). Does Coping Help? A reexamination of the Relation Between Coping and Mental Health Journal of Personality and Social Psychology, Vol.53, No.2, p. 337.

Baban, A. (1998). Stres si personalitate, Ed. Dacia.

Burke, R.J. (1998). Work and non-work stressors and well-being among police officers: The role of coping Anxiety, Stress & Coping, Vol. 11, Issue 4.

Iamandescu, I.R. (2002). Stresul psihic din perspectiva psihologica si psihosomatica, Ed. Infomedica.

Lejeron, P. (2003). Cum sa te aperi de stres?, Ed. Trei.

Hart, P.M., Wearing, A.J. (1995). Police stress and well-being: Integrating personality, coping and daily work experiences, Journal of Occupational & Organizational Psychology, Vol.68, Issue 2, p.24.

Holdevici, I. (1995). Autosugestie si relaxare, Ed. Ceres;

Seracin, M. (2004). Actiuni de formare a strategiilor de adaptare, INCDPM.

Tomsa, I.R. (2002). Sanatate si succes prin optimizarea stresului, Bucuresti: Ed. Academiei de Inalte Studii Militare.

  1. Violanti, J.M. (1992). Coping strategies among police recruits in a high-stress training environment, Journal of Social Psychology, Vol 132, Issues 6.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact